Dati in vileag ca impostor profesionist si iuda al prieteniilor legate, unii dintre noi ar ramane marcati pe vecie. Nu este cazul lui Sorin Antohi, care pare neafectat din punct de vedere psihic. Atunci cand preciza ca “m-am lustrat”, semnala de fapt ca paraseste Universitatea Central Europeana din Budapesta in termenii stabiliti de el. Cuvinte de regret nu au cazut, nici de mentiune a atingerii aduse reputatiei institutiei in cauza, respectiv sferelor academice si civice romanesti cu care mentinuse legaturi stranse de-a lungul anilor.
Cu suprem aplomb, domnia sa a anuntat ca “voi reveni candva pe scena publica si pe cea academica”. Intre timp, circula zvonuri insistente despre oferte primite din SUA. Trebuie ca normele de conduita cu greu impuse si valabile in lumea academica ii par prea marunte si meschine acestui titan al sinidisisului politic. Se incumeta cineva sa puna la indoiala rationalitatea unui asemenea calcul?
Loialitatea tovarasului sau de drum Vladimir Tismaneanu ii ramane oricum si pe deplin asigurata. “Absolut stralucit din punct de vedere intelectual” suna comentariul acestuia din urma in legatura cu dezvaluirile aparute. In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii ’90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies.
Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile. In aceasta era a mistificarii se impune de la sine stabilirea unui nou top, dedicat celor zece impostori de frunte ai Romaniei prezente. Oare cine s-ar putea plasa in fruntea unui asemenea clasament – creierul unui falimentar fond speculativ, devenit intre timp patronul celui mai ireverentios saptamanal al tarii, sau un fost informator al Securitatii, posesor al unui imperiu media ce-i familiarizeaza pe romani cu trecutul lor, in timp ce cel al patronului ramane bine tainuit? Si cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei?
Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi. Studentii care au protestat la Budapesta in favoarea ramanerii lui Antohi nu vor fi fost cu totul straini de o oarecare influentare, fie doar si prin neajunsul de a se trezi abandonati de binefacatorul lor inainte de a-si vedea carierele asigurate. Acum vor fi realizat ca nimic nu poate sta in calea unui ego academic impulsionat exclusiv de ambitii.
Astfel de personaje patimase constituie, cel mult, autoproclamati campioni ai libertatii, deschiderii si celorlalte virtuti progresiste, deoarece – aidoma lui Iliescu – prefera sa recurga la un modus operandi caracteristic altor vremuri, apuse, nicidecum celor democratice in care traim. Antohi va continua sa nu aiba cuvinte de regret pentru a fi incalcat etica profesionala, asa cum nici Iliescu nu s-a cait vreodata pentru sabotarea experimentului democratic romanesc. Ramane de vazut daca reactia lumii academice va fi in concordanta cu principialitatea milioanelor de romani care se considera indrituiti la standarde mai ridicate din partea liderilor lor.
de Tom Gallagher – Romania libera, Miercuri, 01 Noiembrie 2006
“Cartea Marele şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu a făcut obiectul unei ample şi substanţiale dezbateri academice.
Alocuţiunea rostită de prof. univ.dr. Aurelian BONDREA, rectorul Universităţii Spiru Haret Stimate domnule Ion Iliescu, Preşedintele României, Distinşi colegi, Dragi studenţi, Onorată asistenţă, După aproape un an, avem din nou plăcerea de a-l avea oaspete pe domnul preşedinte Ion Iliescu. Domnul preşedinte Ion Iliescu ne-a făcut onoarea de a vizita Universitatea Spiru Haret în luna iunie, anul trecut, prilej cu care i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa, devenind, astfel, membru de onoare al Senatului Universităţii Spiru Haret. Totodată, domnia sa a participat la inaugurarea Palatului Învăţământului, Ştiinţei şi Culturii, edificiu cu valoare istorică şi arhitecturală recunoscută, în care învaţă astăzi studenţi din şase facultăţi, îşi desfăşoară activitatea două institute de cercetare şi Academia de cultură naţională Dimitrie Gusti. De această dată, reîntâlnirea cu domnul preşedinte Iliescu este prilejuită de lansarea, în cadrul Universităţii noastre, a lucrării “Marele şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu”, volum apărut în Editura Enciclopedică, în primăvara acestui an. Lucrarea a stârnit un justificat interes, date fiind atât personalitatea participanţilor la dialog – preşedintele Ion Iliescu şi cunoscutul politolog Vladimir Tismăneanu, problematica de mare actualitate şi complexitate abordată, dar şi întrebările, nedumeririle stârnite nu numai în mediul academic, ci şi în rândul opiniei publice. Interlocutorul lui Vladimir Tismăneanu în acest substanţial dialog – domnul preşedinte Iliescu – nu a fost un simplu observator al celor întâmplate în a doua parte a secolului al XX-lea – un secol dinamic, dar şi dramatic, apreciat de unii analişti ca un „secol scurt”. Domnia sa a fost un participant activ şi o personalitate de prim rang, care s-a implicat în evenimentele care au marcat finalul veacului ce s-a încheiat recent. Şi a făcut acest lucru din dorinţa de mai bine pentru România şi poporul român, din convingerea că România şi poporul român îşi pot construi un nou destin. Gândurile exprimate şi evaluările cuprinse în volumul Marele şoc din finalul unui secol scurt evidenţiază capacitatea domnului Iliescu de autoanaliză lucidă, de asumare a propriului trecut, cu bunele şi mai puţin bunele sale. Este o dovadă de onestitate. Din dialogul purtat se ivesc şi multe alte întrebări, care îşi aşteaptă răspunsul. Unora dintre ele, posibil, li se va răspunde astăzi. Altele vor rămâne, probabil, fără răspuns. Lucrarea ce se lansează, astăzi, aici, se dovedeşte valoroasă atât prin diversitatea temelor abordate, ineditul informaţiilor ce ni se dezvăluie, spontaneitatea dialogului, cât şi prin învăţămintele ce se desprind pentru noi toţi, dar mai cu seamă pentru tânăra generaţie. Este reflectarea unei istorii trăite şi cuprinde reflecţiile inter-locutorilor pe marginea ei. Este o carte care merită să fie citită.”
Intr-o reactie atavica la informatiile publicate in Cotidianul, Foaia Transilvana si acest blog, domnul Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste se justifica, din nou, pe blogul sau de serviciu, privind trecutul, prezentul si, din pacate pentru dansul, si viitorul sau. Spun din pacate pentru ca, din nou, avem de a face cu o falsificare groteasca a trecutului si, cine nu are trecut nu are viitor, chiar daca Tismaneanu se inchipuie un “mare prelat” al “dreptei neo-conservatoare”, “convertit” ca ideolog al INGSOC, care poate controla prezentul pentru a controla trecutul pentru ca cine controleaza trecutul controleaza viitorul. Ei bine, eu cred altceva: un trecut fals, demn de biografiile romantate oficiale ale liderilor comunisti, ii proiecteaza domnului Tismaneanu un viitor asemenea. Sumbru. Desigur, ratacit printre oglinzi si pereti falsi, domnul Tismaneanu nu va mai stii, la un moment dat, cand era onanist: in copilarie, pe strazile cartierului burgheziei rosii, dupa cum recunoaste singur pe blogul sau, in “Precizari autobiografice” – “scene de copilarie pentru a starni rasul unei subterane pestilentiale” – sau pe plaja pazita a vilei lui Ceausescu de la Neptun, la brat cu Iliescu, intr-o fibrilatie datorata “Marelui Soc”, sau, poate, pe coridoarele Cotroceniului, in trena lui Basescu, care avea nevoie, pentru imagine, de “cativa papagali intelectuali” :).
Voi demonta, asadar, aici, pe rand, toate cele noua puncte ale falselor “Precizari autobiografice” ale domnului Tismaneanu. Nu o fac pentru Basescu. El stie foarte bine tot adevarul. Si despre Tismaneanu, si despre prepusul Marius Oprea si despre mafiotii culturali si arhivistici Patapievici si Dobrincu. De ce ii accepta este subiectul unui alt material, al santajului la care este supus seful statului, santaj care a periclitat deja, in mod grav, siguranta nationala si institutiile statului national unitar roman. Basescu sper sa reuseasca sa-si apere singur propria-i piele. Mai important este adevarul. Din respect pentru acesta si pentru cei zece mii de cititori zilnici ai acestui blog, prezint aici Adevarul despre Vladimir Tismaneanu, nume de cod “Cain”.
Documentul “fugii” lui Tismaneanu
ZIUA prezinta fisa Departamentului Securitatii Statului aflata in arhiva SRI, fond “D”, Dosar 10.947, Vol. 9, p. 369-370(click pe foto)
Intr-o replica la solicitarea Civic Media, de cercetare a dosarelor de la Securitate (DSS) ale membrilor Comisiei Tismaneanu de la Cotroceni, se specifica faptul ca Vladimir Tismaneanu este “necunoscut” CNSAS deoarece nu i s-a specificat si… functia. Ca atare, nici dosarul n-ar fi de gasit. Drept urmare, va prezentam noi mai jos Fisa DSS a lui Tismaneanu Vladimir, cu specificarea fondului, a Dosarului si a Volumului. Facem aceasta, desigur, ca sa usuram activitatea CNSAS. Prin urmare, in ASRI, FOND “D”, Dosar nr. 10.947, Volumul 9, p. 369-370, se poate gasi fisa Securitatii. Fisa a fost intocmita in 1987, la sase ani dupa plecarea lui Tismaneanu. Din Fisa rezulta locurile de munca si functiile – de partid si de stat – ale numitului.
Sunt multe de spus despre Tismaneanu, dar acum tinem sa atragem atentia asupra a doua chestiuni.
1. Vladimir Tismaneanu a “fugit” din Romania in baza avizului U.M 0617 a Securitatii – avizul cu indicativul 271/SI – fapt mentionat si de Mihai Pelin in cartea “Opisul emigratiei politice” pag. 325-326, aparuta la Editura Compania (coordonator Petru Romosan, redactor Adina Kemeres). Cartea lui Mihai Pelin include 1222 de fise, alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii, si este intruvabila in acest moment.
Unitatea 0617 – cea care i-a dat avizul lui Tismaneanu sa emigreze – nu este alta decat Directia 2 la D.S.S, care se ocupa de Contra-spionajul economic, fosta Directie anti-sabotaj din anii ’50. Cu alte cuvinte, Directia 2 Contra-Spionaj a Securitatii nu era – din cate stim noi – o agentie turistica, de voiaj, care sa dea vize de calatorie, ci una de spionaj.
De ce minte “Agentul Volodea”?
2. Asa cum este mentionat in ultimul paragraf din Fisa “Vladimir Tismaneanu a efectuat anterior mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”. Or, ce spune dl Tismaneanu intr-un e-mail de raspuns, la intrebarile “Consiliului Roman” din Germania, a doua zi dupa aparitia in ZIUA a articolului meu “Agentul Volodea” (precizez ca Volodea este numele familiar, intre prieteni, dat lui Tismaneanu)? Citez din e-mail: “Am iesit prima data in Vest in 1981 si nu m-am mai intors in tara. Aveam 30 de ani. Incercasem, ca si altii, sa obtin vize turistice in Grecia, Franta etc. Mi s-au respins cererile”. Documentul Securitatii spune cu totul altceva. Dosarul 10.947, la pag. 369-370, vorbeste de “mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”. Cine are oare dreptate? Tismaneanu, care sustine ca pana in 1981 nu a iesit din tara sau Fisa intocmita de DSS? Iata asadar ca Dosarul de la Securitate al lui Tismaneanu exista. Este si logic, din moment ce Tismaneanu a fost lector cu propaganda la Comitetul Municipal PCR Bucuresti. Ca sa activezi intr-o asemenea functie trebuia neaparat sa ai la DSS “un dosar beton”.
Unde trebuie sa caute CNSAS
Cand s-a infiintat CNSAS, am scris in “Romania Libera” ca dosarele Securitatii sunt pe trei suporturi: pe hartie (dosarele clasice); microfilmate; si informatizate. Fostul membru CNSAS Horia Roman Patapievici, responsabil alaturi de fostii sai colegi de acoperirea turnatorului Sorin Antohi, s-a intrebat atunci, intr-un articol, daca eu exist, adica daca nu sunt cumva, un nume de cod. Desi fusese coleg de rubrica cu mine – timp de vreo patru ani – la revista “Privirea”! Toti directorii SRI recunosc ca – atunci cand dosarele pe hartie prezentau “lipsuri” sau nu puteau fi gasite – apelau la arhiva microfilmata a DSS, care nu putea fi falsificata. Arhiva informatizata – pe computer – a DSS s-a infiintat in 1971, ultimul sector fiind cel de langa Biserica Kretulescu. Structurata tematic, arhiva informatizata a DSS include in sistemul sau de evidenta – cunoscut sub denumirea de “CARTOTECA GENERALA DOCUMENTARA” – fise organizate tematic. Una din cele mai interesante tematici este cea intitulata “TRADATORI DE PATRIE”. CNSAS-ul ar trebui sa caute ceva mai mult intre dosarele primite de la SRI si SIE, pana gaseste in ASRI, FONDUL “D”, Dosar nr. 10.947.
In incheiere fac doua mentiuni: Vladimir Tismaneanu nu a asteptat ani de zile aprobarea de emigrare in Israel – asa cum au facut-o sute de familii de evrei romani – suportand consecintele, ci a preferat sa “fuga” in alta tara. La data respectiva, prin legile israeliene, un evreu putea sa emigreze doar in Israel, unde era obligat sa ramana un numar de ani. Aceasta era regula – pe care Vladimir Tismaneanu a incalcat-o.
ONANISM IDEOLOGIC Opinii in contrasens deMihai Pelin
Nu e deloc rau ca Ion Iliescu si Adrian Nastase au sarit la bataie impotriva facaturii lui Vladimir Tismaneanu de punere la zis a regimului communist romanesc. Multi ne-am mirat ca aceasta iesire la rampa a intarziat pana azi, afirmandu-se poate prea tarziu. Cuvantul greilor din Partidul Social Democrat putea lamuri numeroase necunoscute sau aproximativ intuite si acum e posibil sa intreprindem o analiza temeinica a celor detalate in forma polemica. Si nici nu putem condamna faptul ca inainte de a parasi Romania, Vladimir Tismaneanu scria altceva decat scrie acum. In functie de conjuncturile pe care le traverseaza si a a reevaluarilor interioare, omul se mai poate schimba, asta numindu-se evolutie. Si uneori chiar involutie. Insa ceea ce ne uimeste la acest individ de o fudulie agresiva si rara este prestatia lui intelectualatotal anemica, lamentabila din toate punctele de vedere, careia nu-I sputem gasi nici o scuza. In meseria lui, daca se poate numi meserie, Vladimir Tismaneanu nu este decat un manipulator ordinar de constiinte dezorientate si face figura trista a unui onanist ideologic. Ceea ce ar trebui el sa stie, este ca noi nu am trait in alta tara, ca sa nu stim cum se derula existenta sub communism. Or, el nu sta de vorba decat cu prostii din America adoptiva, care habar nu au pe ce lume se afla si nu vor sti niciodata cu ce se confrunta fostele tari socialiste din estul european. Vladimir Tismaneanu e mai mult decat un “scribalau”, cum isi inchipuie Ion Iliescu, e un nimeni, un zero barat si aceasta nulitate a fost luata in brate de societatea noastra civila, de manopera lui a fost ea sedusa pana la lacrimi. Afirmatia ratatului politolog cum ca Ion Iliescu ar fi cuprins de panica e fantezie curata. Care panica? Politilogul o fi sanatos la minte? Apoi, credinta sa ca fostul presedinte al tarii si al presedintelui PSD nu ar fi dispus la dialoc si discutie asupra subiectului in discutie e ceva ce tine de normalitate. In conceptia lui Tismaneanu, a discuta despre communism inseamna a adopta integral punctul lui de vedere, fara nici o abatere. Si atunci despre ce discutie ar mai putea sa fie vorba? Sa luam in consideratie si un alt aspect al dilemei. Daca Ion Iliescu nu ar fi inzestrat cu toate pacatele care i se arunca in spate, ar fi raportul lui Vladimir Tismaneanu mai pregnant stiinific, mai elevat? Pe de alta parte, iata ca faimosul disident Ionel Cana, elogiat cum nu se mai poate de societatea civila, considera ca raportul in speta “are un singur loc – la cosul de gunoi”. Sa se afle si el in eroare. Un alt disident luat in brate de societatea civila, Victor Frunza nutreste aproximativ aceleasi opinii. Profesorul Andrei Gabor, de la Facultatea de Teologie, crede ca avem de-a face cu “o mare minciuna”. Fara valoare este apreciata facatura lui Tismaneanu si de catre profesorul Dinu Giurescu, impreuna cu un alt istoric de marca, de talia lui Gheorghe Buzatu. Atunci, de partea cui sa fie dreptatea? De partea unor dezabuzati de la Cotidianul, dedati unui partizanat jenant prin meschinaria lui? Tocmai acest partizanat le anuleaza conditia de oameni liberi. Liberi de prejudecati si de solidaritati paguboase, pe care societatea civila le taraste dupa ea legate strans de picior. De aici decurge si duplicitatea acesteia, una fiind comportamentul ei fata de Ionel Cana si altceva atitudinea aceleiasi fata de cei ce nu-l agreaza pe Vladimir Tismaneanu. Cu toate ca si unul, si altii s-au supus aceluiasi ideal. Mai devreme sau mai tarziu, o asemenea contabilitate dubla se va razbuna si vom asista la disolutia structurilor care guverneaza aceasta duplicitate. Incat nu ne mai ramane decat sa ne intrebam: merita sa-ti falsifici viata pentru nimic? Chiar daca nu merita, constatam ca exista oameni care isi joaca destinul la o ruleta fara ponturi castigatoare si in jurul careia nu gesteaza nici macar un dram de noroc. Cum spunea cineva, nu toti cei care pleaca la Monte Carlo ajung sa se imbogateasca din doua sau trei tururi ale rotii norocului. Pentru asta mai trebuie ceva. Si acel ceva nu se gaseste pe toate drumurile, e ceva cu care nu se vine de acasa. Dar ce am mai avea de vorbit cu niste oameni care nu inteleg mai nimic nici din ceea ce li se intampla lor si din ceea ce se intampla altora? Sa fiti sanatosi, prieteni, dormiti in pace! Pentru ca nu ai din ce sa te trezesti, daca nu tragi un pui de pui de somn sanatos si reconfortant.
Motto: “Deşi mănâncă de ani buni o pâine albă din bani româneşti, când e să-şi publice în străinătate lucrările, Tom Gallagher ne face o reclamă de care ne-am fi lipsit cu plăcere. Cartea sa, The Theft of a Nation, se înscrie în seria lucrărilor pentru care România perioadei post-comuniste reprezintă un tărâm ce trebuie ocolit cu orice preţ: prin ceea ce se întâmplă în viaţa publică a ţării, nici n-ar trebui să visăm la Europa. Încă doi-trei prieteni, precum Gallagher, şi n-o să mai avem nevoie în vecii-vecilor de duşmani!” (Mircea Mihaies, “scutierul” lui Tismaneanu, in Romania literara – “Gallagher loveşte din nou” )
Cornel Nistorescu diseca zilnic, momentan cu foarfeca prin ziare, trupul putregait al “societatii civile” si descopera, cu regret, boala sectei “anticomunistilor”: inconsecventa atavica, vecina cu prostia cronica dar, intotdeauna, indiferent de regim, foarte profitabila. Cazul prezent azi pe masa de operatie: Tom Gallagher. Pe care l-am descoperit si eu – vezi mai jos – ca are grave carente deontologice, capacitatea sa de analiza rezumandu-se, din pacate, de cele mai multe ori, doar la a aduce slava maghiarismului. Dar sa-i dam cuvantul:
Un englez apară ţara de C. Nistorescu
Un fost profesor englez, combatant cu pixul prin România, denunţă pericolele numite Nistorescu şi Băsescu. Dacă preşedintele mai are şanse de redresare, eu sunt pierdut pe veci. Am devenit Terminatorul, după ce, cu câţiva ani în urmă aveam şanse la Preşedinţia României şi pentru că “am ridicat pretenţiile şi am insistat ca românii să nu fie trataţi ca şi creaturi zoologice”. Ce zicea în 2004 şi ce zice acum preacinstitul Tom?
Un director curajos de ziar îşi face bagajele
“Cornel Nistorescu, directorul celui mai vândut ziar din România, “Evenimentul zilei”, şi-a pierdut slujba la sfârşitul lunii septembrie. Probabil că a fost norocos de nu a avut parte de soarta mai neagră de a fi asasinat cu un glonte sau de a cădea victimă unui accident de maşină premeditat, asemenea multor jurnalişti din Rusia vecină care au refuzat să îngenuncheze în faţa intereselor nemiloase şi puternice.
Nistorescu se bucură de o recunoaştere naţională puternică şi, dacă ar candida pentru Preşedinţie, ar avea o şansă reală de a scutura o structură a puterii care în multe feluri este democratică doar cu numele.
Prin articolele pe care le-a publicat regulat în “Evenimentul zilei”, de când a ajuns director în 1997, a iniţiat un dialog cu cititorii săi care le-a readus la cunoştinţă acestora trecutul, ţinut sub control cu rigiditate orwelliană în vremurile comuniste. S-a referit frecvent la faptul că a crescut în Orăştie, în sudul Transilvaniei. Îşi amintea de personaje din copilărie precum vecinii saxoni de neînfrânt care, după ce s-au întors din lagărelele din Siberia, şi-au reconstruit casele în speranţa unor vremuri mai bune şi au aflat în schimb că regimul comunist le-a colectivizat pământurile – dar care nu s-au dat bătuţi. După vizitele în locul natal, descria cum ţăranii erau încă exploataţi de foştii directori de cooperative care se aliaseră cu alţi oficiali corupţi pentru a-i deposeda de economii prin diferite şmecherii bancare.
Nistorescu i-a scăpat pe români de obsesia naţională pentru teoriile conspiraţiei care stăpânea milioane de oameni în mijlocul anilor ’90. El a arătat că problemele ţării sunt rareori provocate de o mână din umbră sau de inamici străvechi de peste graniţă, dar pot fi puse de cele mai multe ori pe seama politicienilor ineficienţi, necinstiţi şi răuvoitori şi a aliaţilor acestora din rândul noilor îmbogaţiţi sau din cel al serviciilor secrete.
Nistorescu este un adevărat ghimpe în coasta premierului Năstase deoarece creşte aşteptările şi insistă asupra faptului că românii nu trebuie trataţi ca nişte animale de la zoo cărora li se aruncă nişte prăjituri şi banane preelectorale, iar apoi sunt abandonaţi şi exploataţi până la următoarele alegeri. El a arătat originile bunăstării liderului PSD, felul în care a beneficiat acesta de pe urma unei afaceri cu terenuri în centrul Bucureştiului, şi a satirizat pretenţiile acestuia de patron al artelor sau de campion la vânătoarea de urşi. Ca şi răspuns, PSD a utilizat metode machiavelice pentru a supune “Evenimentul zilei”. Uneori, întreaga ediţie a ziarului se cumpără înainte chiar de a ajunge pe tarabe, într-un oraş în care este expusă corupţia la nivel înalt. Publicitatea de stat se duce doar la ziarele care sunt gata să treacă cu vederea păcatele Guvernului şi să promoveze cultul personalităţii lui Năstase, aflat în creştere. Companiile private care îşi fac reclamă în media independente sunt avertizate că asta nu face bine relaţiei lor cu Guvernul. Dacă nu înţeleg mesajul, se pomenesc cu o armată de inspectori care le examinează situaţia fiscală şi chiar pe cea a ieşirii de incendiu. Legi noi sunt concepute pentru a restricţiona ceea ce pot scrie reporterii. Cea mai recentă dintre ele încearcă să-i oprească pe jurnalişti să publice fotografii ale vilelor somptuoase pe care mai marii politicii le-au obţinut de la stat, deseori pe sume derizorii. (Tom Gallagher, Vivid 2004)
Între altele, rătăcitul prin România profesor englez mă acuză că mi-ar plăcea traiul bun, deşi n-am mâncat niciodată împreună, nu ne-am vizitat pe acasă şi nici nu cred că a văzut ziariştii englezi trăind de azi pe mâine! Pe lângă asta, pe Tom Gallagher îl chinuieşte şi altceva:
“În anul de graţie 2009, nici Băsescu şi nici Nistorescu nu mai sunt ceea ce au fost în 2004. Preşedintele este, de acum, un “jucător” cu puteri diminuate, pe când directorul editorial al “Cotidianului” ne apare ca un personaj anacronic, cu puţine sorţi de izbânda pe post de Terminator prezidenţial. Nistorescu va lua o plasă de zile mari dacă îşi închipuie că reeditarea interminabilei liste de acuzaţii aduse lui Băsescu va încălzi cu ceva publicul deja suprasaturat de aceleaşi informaţii şi atacuri.
În schimb, ar stârni, neîndoielnic, mare vâlvă dacă ar opta să-i semnaleze publicului unele asemănări dintre domnia sa şi şeful de stat – de exemplu, vanitatea, irascibilitatea, obstinaţia. Este adevărat că astfel de particularităţi nu împiedică un gazetar să-şi conducă ziarul, pe când în cazul unui preşedinte ele pot deveni un impediment în calea definirii unei direcţii noi pentru ţară. Dar pe când Băsescu mai are totuşi unele şanse de relansare a preşedinţiei sale, Nistorescu pare incapabil să ofere mai mult decât un bizar cântec de lebădă al unui fost mare gazetar”. (Tom Gallagher, “România libera”, 10 august 2009)
“Daca Peter Eckstein Kovacs intentioneaza sa salveze ceva din ruinele formatiunii sale, ar trebui sa ralieze maghiarimea în jurul sau si sa se alature fortelor celor mai progresiste ale tarii – de al carei destin ramîne oricum legata indisolubil” (Rl, iunie 2007)
“In secuime, UDMR a reusit sa se mentina pe pozitii, infirmand ca atare pronosticurile despre iminentul ei declin. Lupta politica dusa pe meleagurile ardelene a fost, cu destula probabilitate, mai murdara decat oricare alta din tara, dar a ramas aproape nemediatizata. Evolutia Uniunii Civice Maghiare – principalul rival al UDMR – a putut fi tinuta in frau preponderent in baza stratagemei udemeriste de a determina o buna parte a clerului reformat sa se dezica de episcopul Tökes. Oricine a petrecut macar o saptamana intr-un sat predominant maghiar va sti ca si acolo preotimea prefera o viata indestulata – aspect general valabil – indiferent de confesiune. Dupa ce praful electoral se va fi asezat intrucatva, ne va fi dat, probabil, sa vedem ca Domnul a mai blagoslovit cu niscaiva functii in administratia locala si pe unii membri ai clerului ortodox.” (Rl, iulie 2008 – Aladin si pestera electorala)
“Cel mai credul dintre toti a fost, indubitabil, subsemnatul. In 1990, descriam UDMR drept forta politica progresista din Europa Centrala, determinata a ridica standardele tipice junglei politice romanesti. Eroarea am realizat-o, intr-un final, in 2003, cand György Frunda iesea la rampa cu tot felul de pretexte confuze legate de inutilitatea unei verificari independente a averilor elitelor politice.” (Rl, luni, 18 iunie 2007 – Crepusculul UDMR)
La inceputul razboiului de bun venit, vorba lui Nistorescu, pe 2 august, scriam: “Intamplator, dar fara nici o legatura cu jivinele presei subterane, Nistorescu, in acest moment, este un contestatar al lui Basescu, asa ca nu m-ar mira ca toata povestea falsului scandal de cenzura si al unei puneri profesionale la punct sa se tranforme intr-o alta telenovela in care femeile cu barba si jurnalistii cu fusta de la Cotidianul vor urla ca din gura de sarpe ca sunt “victimele” politice ale satrapilor din presa (vezi cazul Procesul Liiceanu-Liighenau-Liicheanu – Plagiator si impostor). Asta in timp ce firavele si din ce in ce mai putinele voci oneste din presa chiar o patesc, pe neauzite.” Ei bine, nici n-au trecut doua saptamani si Bubico Tismaneanu a azvarlit-o deja: “Este limpede cu ce misiune a sosit Nistorescu la Cotidianul: sa loveasca in Traian Basescu cu nesfarista ravna, sa mobilizeze toate rezervele de ura si resentiment disponibile pe piata, prin canale si haznale, pentru a izbi in intelectualii care refuza sa cante in corul basescofob”. Adica ei, intelectualii. De-asta sunt ei deconspirati cu trecutul lor comunist si prezentul trotkist! Pentru ca sunt “basescofili”! Sau… “basescofagi”? Bietii de ei, sunt victime ale regimului mogulian iar noi, cei care ne-am luat-o in cap de 20 sau de 65 de ani incoace suntem “minerii democratiei” (vezi si caricatura falsificatoare a lui Grebu, in care ma face miner tocmai pe mine, singurul chiar batut de mineri dintre ei :). Cititorii Cotidianului, care au revenit, in numar de zeci de mii, mai ales pe aceste articole demne de antologia nerusinarii, au alte pareri. Comentariile lor sunt delicioase. Dar sa ne intoarcem la “victimologie”. Nesimtirea lor nu se opreste aici, la pititul tip Bubico in dosul lui Basescu. Aflu din editorialul lui Sorin Rosca Stanescu – Cu bigudiuri pe creier – ca s-a activat si “micul os de galitian” Patapievici si ca, de fapt, noi am fi si un fel de nazisti iar ei, bietii, sunt evrei (bine-bine, asta stiam), dar nu orice fel de evrei, ci evrei victime ale holocaustului rambo-nistoresciano-roncian. Afirmatia Patapieviciului Roz este intarita la “Centrala”, pe blogul penibil si plin de smiorcaieli al lui Tismaneanu, unde sar in apararea lui oamenii muncii de la sate si orase. Pe langa lacheii de serviciu, Preda, Ungureanu si, mai nou, Gallagher, o oarecare Lavinia Stan, “profesoara de stiinte politice la St. Xavier University din Canada” inventeaza pentru Tismaneanu o “convertire la anticomunism” (nu stiam ca e si o religie) si scrie, stupid: “Cheia reinnoirii atacurilor la adresa lui Tismaneanu sta in faptul ca lui nu i se va putea ierta niciodata faptul ca “validarea” sa nu este decisa la Bucuresti de jurnalisti – recunoasterea sa este castigata intr-un spatiu in care Nistorescu, Roncea si altii nu au caderea de a se pronunta si in care bataiosii Bucurestiului nu ar putea intra full-time. Indiferent de butadele publicate de presa romaneasca – a carei calitate este in general precara – lui Tismaneanu nu i se va lua nici catedra de la Universitatea Maryland, nici bunul renume intre putinii de aici care se ocupa de Europa de Est, nici publicatiile sau bursele, pentru ca ele nu i-au fost date de la Bucuresti.” E, madam, scuzati, pardon, dar tocmai asta-i poanta: catedra fara studenti de la Maryland este platita de ICR! Hopa-sa! Si 2: ce sa-mi doresc din “full-time”-ul Tismaneanului? Hai sa vedem ce zicea actualul lui lustruitor, Tom Gallagher, despre urmasul lui Brucan si “catedrele” “politologului fara bisericute” (deci n-ar religie…:): “Atat Brucan, cat si Tismaneanu au petrecut ani formativi in SUA. Cel varstnic a plecat stalinist feroce si s-a intors persoana mai vizionara, dispusa la atenuarea controalelor de tip stalinist, capabila sa abordeze capitalismul din unghiuri de vedere noi, deseori ne-critice. Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane – aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.“(Rl – 2006) Sa citim tampeniile scrise de Lavinia Stan pentru cuplul degenerat Preda – Tismaneanu: “Da, Vladimir Tismaneanu provine dintr-o familie de comunisti. V. Tismaneanu a scris texte de factura marxista in tinerete. V. Tismaneanu a locuit in cartierul Primaverii pe vremea cand numai membrii nomenclaturii puteau. V. Tismaneanu a fost coleg, vecin, cunoscut cu Nicu Ceausescu si altii. Si da, V. Tismaneanu s-a convertit la anticomunism.” Saracu’! Cata suferinta…
În ultimele săptămâni, printre intelectualii „de bine“ ai societăţii actuale circulă un murmur de „lehamite“. S-a apucat noua conducere a Cotidianului să umble cu foarfeca prin ziare, iar fecioarele spaţiului public românesc s-au trezit ciupite de ceva anume. Cică sunt retrograzi aceia care scot de la naftalină anumite texte care-i pun astăzi într-o lumină proastă, faţă de angajamentele luate când i-au jurat credinţă neţărmurită lui Traian Băsescu. Alo! Tovarăşii!!! Păi de douăzeci de ani nu ne tot invocaţi Antologia ruşinii lui Virgil Ierunca? Cu texte scrise de personalităţi publice post-decembriste în perioada comunistă? Cum se poate, stimabililor, cei împroşcaţi cu noroi nu au voie nici măcar să se apere, iar despre domniile voastre nu are nimeni dreptul să scrie? Că-i săriţi la gât… Vladimir Tismăneanu devine penibil pe blogul său. Auzi poveste de adormit copiii. Frazele cu Ceauşescu şi Partidul au fost introduse în textele sale de responsabilii cu Propaganda şi astfel nimeni nu are dreptul să se ia de el. Dar oare Vladimir Tismăneanu este singurul autor care a fost nevoit să-i cânte-n strună „geniului din Carpaţi“. Să nu ştie domnia sa că de la tratatele despre panseluţe până la prospectele de frigidere Tovarăşul le ştia pe toate… Haideţi, stimabililor, înfruntaţi cu demnitate realitatea. Aţi scris la viaţa voastră nişte porcării care acum vă aduc deservicii de imagine. Nu mai fiţi ipocriţi!
p.s.(Pentru Vladimir Tismăneanu). Redactorii de la suplimentul Scînteia nu au nimic în comun cu cei care-i înjurau în anii ’80 pe ziariştii de la Agora. Noi relatăm care era nivelul dezbaterilor de idei printre exilaţii din Statele Unite înainte de prăbuşirea comunismului. Ce, nu aţi scris dumneavoastră că ar fi fost mai bine ca Transilvania să fie federalizată?
Fanus Neagu:“…Tatal meu a luptat pana la Stalingrad si pana la Praga. Tatal lui Patapievici era general de Securitate (KGB). E, (si-acum) cine conduce? Tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina. Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa le pun la sediul lor!”
Un Apel de anul trecut, valabil, din pacate, si azi…
ALERTA: Stafiile simtite de Basescu bantuie la Cotroceni si ICR (Foto: Basescu, comandatul, ajuns intre doua ramasite-fantome comuniste: Ticu si Patapievici)
Intr-o discutie despre “ramasitele umane ale comunismului” efectuata luni, 26 mai 2008, la Institutul Cultural Roman, presedintele Romaniei a afirmat, catre Ticu Dumitrescu, care-si lansa o biografie romantata aparuta la Polirom si isi serba si ziua de nastere: “Mai avem pe băiatul lui Mizil, pe nepotul nu ştiu cui, pe fiul nu ştiu cui pe toate televiziunile. Marea lor problemă este că nu mai au un sistem cu instituţii care să-i susţină”, a detaliat Băsescu intr-o conversaţie cu sărbătoritul şi cu Horia Roman Patapievici, şeful ICR. Ulterior, la Realitatea TV, pe 3 iunie, probabil afectat inca de aceste prezente, Basescu a intarit: “Ştiţi cine sunt cei mai răi de regulă? Copiii stafiilor, iar Oprescu locuieşte în casă cu o stafie a trecutului”, a spus Traian Băsescu. Întrucât moderatorul i-a amintit că numai în comunism se judecau oamenii în funcţie de clasa lor socială şi de părinţi, Băsescu a spus: “Să nu fie vinovaţi, dar să nu fie ipocriţi”. Ingrijorati de posibilele repercusiuni negative asupra conducerii tarii, determinate de prezenta acestor fantome pe culoarele Puterii, am purces la un demers umanitar-national. Drept urmare solicit o Alerta Generala in Stat! Stafiile au invadat Cotrocenii si institutiile statului fara ca presedintele sa stie. Saracul presedinte pare a fi obligat sa se faca frate cu dracu’ pana trece puntea. Dracu’ ca dracu’ dar intrebarea este: unde duce puntea? Daca la lansarea de la ICR ciocnea cu Ticu un pahar cu sampanie apreciind “lupta” sarbatoritului, alaturi de Adrian Nastase care a venit sa-l pupe cu acelasi respect pe tov maistru sef de santier Dumitrescu, nu aceleasi erau simtamintele lui Traian Basescu la momentul loviturii date conducerii CNSAS preferate de Presedintie, moment care a marcat prima huiduire a presedintelui din cariera sa, regizat si perfectat bine-mersi de… aceeasi “societate civila” care il sufoca azi. Atunci, enervat, Basescu i-a administrat lui Ticu ceea ce merita: “M-am intrebat si cum pozam ca sfinti ai luptei anticomuniste, dar am construit, cu Ordinul Muncii Clasa a III-a, socialismul. Eu n-am dobandit o asemenea medalie, desi am comandat nava-amiral a republicii. Ma rog, chestiune de performanta…”, a spus Basescu. Imediat, sifonat, vocalul Ticu l-a admonestat pe presedinte invocand o minciuna. El a dat publicitatii un comunicat in care il compara pe seful statului cu liderul PRM, C.V.Tudor: “Nu doresc sa raspund nici uneia dintre calomniile si acuzatiile care mi se aduc. Ar fi sub demnitatea mea, mai ales ca o mare parte dintre ele au facut obiectul unui proces penal castigat de mine in anul 2000″. Stop: Aceasta, dragii mei, este o minciuna ordinara. In fapt, de frica sentintei, Ticu a renuntat la procesul in care Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti il acuza de impostura si colaborare cu Securitatea. Cocosul Ticu, antrenat la lupte de galine in curti dosnice de catre insusi “Sarpele cu ochelari”, Dom’ Profesor Virgil Magureanu, continua cu stuchitul: “Singura diferenta este ca, atunci, cel care orchestra aceste atacuri se numea C.V. Tudor. Acum, a venit langa el cel care detine functia de presedinte al Romaniei. Ii uneste aceeasi teama de Constantin Ticu Dumitrescu si de ceea ce doreste acesta sa deconspire”. Cine uita, nu merita! – Nicolae Iorga.
Insa Alerta n-are de ce sa fie data pentru un biet impostor. Chestiunea e de fond. Presedintele subliniaza foarte bine: “Marea lor problemă este că nu mai au un sistem cu instituţii care să-i susţină“. Dar ce te faci cand problema este “rezolvata”? La dreapta lui, Basescu il avea pe Ticu iar la stanga pe… Patapievici.
H.R. e nu numai o “ramasita umana” a sistemului comunist, ca fiul lui Mizil (care insa nu are pretentii in stat). El este mai mult decat atat: este o ramasita umana a sistemului bolsevic NKVD, precursorul KGB. Tatal sau, Dionisie Patapievici, a strabatut Romania cu tancurile Armatei Rosii – ca translator -, cu care a ajuns pana in Viena, unde a fost insarcinat sa puna bazele primelor celule ale Partidului Comunist din Austria, ceea ce a si facut. Chemat la ordine de catre tovarasa Ana Pauker, Dionisie a ajuns reprezentant al RSR in CAER. Surse demne de incredere din Ministerul Finantelor, unde-si facea veacul dupa ce Securitatea a cam pus la punct agentii KGB din Romania, ne-au informat ca Patapievici Sr il avea coleg de birou pe… Liiceanu Sr. Ati observat, poate, ca distinsul filososo-disident cu voie de la Securitate vorbaste mai multe despre cremele lui decat despre de tatal sau. Acum aveti si motivul. La reuniunea neo-kominernistilor de la ICR, saracul Basescu a laudat si Raportul Tismanenu afirmand chiar – la cererea profitorilor probabil -, ca “si-l asuma”. Personal, ma indoiesc ca presedintele a avut timp sa citeasca maculatura de 900 de pagini de istorie falsificata, publicata cu larghete de Liiceanu la fosta editura a PCR, actula Humanitas. Poate daca ar fi facut-o ar fi inteles ca mizeriile anti-romanesti nu pot fi scrise decat de cei de care se teme: fantomele trecutului KGB-ist, ale prezentului ICR-ist.
Caci o alta stafie care il bantuie pe presedinte, sau, ma rog, o “ramasita umana” a sistemului bolsevic sovietic si a structurilor NKVD-KGB din Romania, intrata pe sub usa in Palatul Cotroceni, este nimeni altul decat seful Comisiei pentru “condamnarea comunismului”. Tatal sau, Leonte Tismenitky, a fost un brav terorist NKVD din Brigazile Rosii trimise de Internationala comunista la “lupta cea mare” pentru “eliberarea Spaniei”. Si lui, Securitatea i-a pus in vedere sa aleaga: URSS sau Romania. Aschia, mai maestra decat trunchiul! Propagandist comunist de mare viitor, Volodea, dupa ce a scos o carte de socialism stiintific sub indrumarea (ce coincidenta! 🙂 a lui Virgil Magureanu, a sters-o ruseste, via America de Sud, pe filiera Kominternului, conform planului de creare a retelei “disidentii externi”, realizat incepand cu anii ’80, in perspectiva lui ’89.
Basescu are de ce sa se resimta: Volodea a adus cu sine in “Comisia Tismaneanu” alte si alte stafii, ramasite mai mult sau mai putin supurente ale comunist-bolsevismului: Sorin Iliesiu, realizator de filme de propaganda PCR la Studioul Sahia si fiu al operatorului lui Nicolae Ceausescu, Nicolae Corneanu, cel mai prolific turnator al Securitatii din BOR (desi era cunoscut acest lucru; Deh: cine se-aseamana se-aduna!), Mihnea Berindei, un agent trotkist si turnator al Securitatii, Ana Blandiana, remarcata in vreme pentru felatiile pe care i le administra membrului CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu si altii de acelasi gen. Nu in ultimul rand, sa nu uitam stafiile mai grase, gen Andrei Plesu, bursier in RFG si rezident langa Consiliul de Stat al RSR, in strada Paris, ai carui parinti erau tot… nomenklaturisti si produsul sau “spiritual”, mai slabut, Mihai Razvan Ungureanu, fost membru supleant al CC al UTC.
Cu totii sunt sutinuti de noua centrala a Kominternului din Romania: GDS-22, unde au activat si activeaza alte “ramasite”, chiar daca “fondatorul” Silviu Brucan a ajuns unde trebuie, in cazanele din iad: Alin Teodorescu (tutar Ion Iliescu, fost sef al Soros, informator diverse servicii), Mariana Cialik (ramasita comunista-tatal, gagauz, instalat de sovietici ca prim prefect comunist al Craiovei; fratele, Sergiu Celac, suspectat ca agent KGB), Andrei Cornea (ramasita Paul Cornea, stalinist din UB), Rodica Culcer (diverse servicii), Smaranda Enache (informatoare Secu si PCR), Radu Filipescu (ramasita-nepot al lui Petru Groza, daca ati auzit cumva de aceasta stafie), Andrei Oisteanu (ramasita-nepot al lui Leonte Rautu, Sef Dir Propaganda-Cultura CC al PMdR si CC al PCR si rector al pepinierei PCR Stefan Gheorghiu), Anca Oroveanu (ramasita de lux – chiar fiica ideologului sef al regimului comunist, Leonte Rautu, acum “giratoare” la GDS si Colegiul “Novaia Europa”), Tanase-Dinescovici, ehe… Si lista e lunga, fratilor… De aceea, fac acest strigat catre beduinii si pustnicii care mai rezista in desertul numit Romania:
Salvati-l pe Basescu pana nu e prea tarziu!
PS de azi: Probabil, din motive de criza, SRIMURD-ul national intarzie in trafic…
August 14th, 2009 
VR 
Dati in vileag ca impostor profesionist si iuda al prieteniilor legate, unii dintre noi ar ramane marcati pe vecie. Nu este cazul lui Sorin Antohi, care pare neafectat din punct de vedere psihic. Atunci cand preciza ca “m-am lustrat”, semnala de fapt ca paraseste Universitatea Central Europeana din Budapesta in termenii stabiliti de el. Cuvinte de regret nu au cazut, nici de mentiune a atingerii aduse reputatiei institutiei in cauza, respectiv sferelor academice si civice romanesti cu care mentinuse legaturi stranse de-a lungul anilor.
Posted in Uncategorized 
Tags: 
