Cartianu, un deseu “cosmic” in coada unei stele cazatoare (stie el care), isi permite sa latre, de la dimensiunile sale de pechinez, la inaltimea unor romani. Pentru aducere aminte, republic un pamflet haios al lui Catalin Mihuleac despre acest personaj cavernos si cateva citate din “filosoful” de stadion Cartianu, “bataiosul” de ieri, pana si-a luat ratia salam de la Patriciu. Si promit ca revin cu radiografia sa, in marime naturala (sa aveti pregatita o lupa).
Cartianu mi-a înspăimântat motanu’
de Cătălin Mihuleac Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile. Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede. Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche. În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc! Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa“. Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă! https://www.curentul.ro/
***
Am vazut ca si Tapa-laga intervine “civic” contra mogulilor Patriciu-Vantu-Voiculescu, pe HotNews. Si ma-ntreb si eu, ca prostul: stapanul lor, Plesu, de la cine-si primeste fisicul pentru Dilema Veche si prestatia jalnica de la Adevarul si Foreign Policy? Nu de la Patriciu-KazMunaiGas, adica Gazprom-KGB? Dar lui Patapievici, cine-i baga si lui fisicul, lunar, pentru futilele “Idei in dialog“? Nu cumva “Oligarhul” Vantu? Dar GheDeSeul, facut de Adi Nastase OMG de “utilitate publica”? De la cine si-a primit sediul la votul din Parlament (in unanimitate)? Nu de la 322?! Haoleo!!!
***
Pazea, ne da lectii Cartianu!
In aceeasi categorie de “deontologi” scandalagii care schimba macazul dupa presiunea jetului de sus iata ca intra si Cartianu, care a anuntat azi (17 martie 2008) ca devine redactor sef la “Adevarul“. Stiti care: “Adevarul” oligarhului Patriciu! Iata doar cateva din vechile citatele lui Cartianu despre noul lui patron si pompa lui, culese absolut la intamplare:
Ranjetul hienelor de Grigore Cartianu Evenimentul Zilei Miercuri, 14 februarie 2007
“Impotriva Monicai Macovei s-au coalizat ieri toti praduitorii tranzitiei – de la Iliescu la Vadim, de la Voiculescu la oamenii lui Patriciu.” “Aceeasi vajnica liberala avea toate motivele „doctrinare” sa voteze alaturi de gasca PSD-PRM-PC, dat fiind ca in trecut si-a facut plinul la pompa lui Patriciu. Cum care Patriciu? Cel care are ceva probleme cu justitia Monicai Macovei!” Un film de capa si spaga de Grigore Cartianu
“Intr-o tara guvernata cinstit, primul-ministru ar fi demisionat in aceeasi secunda cu ministrul prins la furat” . “Intr-un fel, parca am stat pe loc: starea de acum era si in toamna lui 2004. Va amintiti: Nastase, Mitrea, DIP, treburi, chestii, nenorociri… Iar acum, Tariceanu-von-Patriciu, Chiuariu-von-Fenechiu, Remes-von-Muresan, Rusanu-von-Morega… Pe scurt, o guvernare infecta, necinstita, insuportabila. Eu, unul, asa o simt. ”
Pazea, ne da lectii Iliescu! de Grigore Cartianu “Cum li s-o parea altoiul cu sistemul comunisto-securist, atat de bine reprezentat de Voiculescu? Ei, liberalii de rand, vor avea ultimul cuvant, pentru ca ei nu fac tranzactii pe conducta lui Patriciu, pe care se intalnesc – ce coincidenta! – si Tariceanu, si familia Voiculescu.” Si, cel mai deliroid, tinand cont de actuala situatie:
Lustratia presei de Grigore Cartianu Evenimentul Zilei Marţi, 11 aprilie 2006
“Vrem curatenie in clasa politica. Dar cu securistii din presa cum ramane? Incet-incet, mizeria iese la suprafata. Stenogramele discutiilor purtate de Dinu Patriciu cu tovarasii sai de haiducii, in cazul manipularii Bursei, limpezesc multe dintre misterele acestei afaceri. Si arunca in ridicol smiorcaielile unor personaje care fredonau aria nevinovatiei in fata aparatelor de filmat, pe scarile Parchetului General. (…) In plina domnie a lui Nastase a avut loc si “tunul de la Rompetrol”. Rosca Stanescu l-a sunat pe Patriciu ca sa afle ce si cum. Si a aflat: 200.000 de “coco”, repede, repede, “pentru ca e o tranzactie mare, speciala”. Pac, pac – s-a umflat contul!Dar cum s-a derulat tranzactia care l-a imbogatit pe Rosca Stanescu, la gramada cu alti tovarasi ai lui Patriciu? Ne lamureste brokerul insarcinat sa “faca treaba”, in dialogul sau telefonic cu magnatul petrolului: “Din pacate, am ceva probleme cu clientii deoarece nu am acceptat sa intre nimeni pana nu s-a finalizat operatiunea noastra”. Asadar, “operatiunea noastra”! Adica a lor. Miza justifica riscurile, caci… “S-au cam suparat cativa, dar asta e, ca nu era sa ne dam cu stangul in dreptul.” Replica lui Patriciu e graitoare: “Asta e! Bine. La revedere!”.Asta e! Un “grup de interese”, in complicitate cu oficiali ai Bursei, blocheaza accesul la tranzactionarea de actiuni pentru cei care nu sunt “de-ai nostri”. Din grup face parte si un director de ziar. Intrebare: mai poate crede cineva o iota din ceea ce publica respectivul ziar? Sa spunem ca apare o informatie despre Rompetrol, despre Patriciu, despre Verestoy ori alti profitori ai schemei. Va scrie “Ziua” adevarul? Sa fim seriosi: interesul lui Rosca Stanescu este sa prezinte lucrurile asa cum ii convine lui, nu cum sunt in realitate.Iata de ce avem nevoie de o lege a lustratiei si in presa! Cititorii au dreptul sa fie informati corect, nu in functie de interesele rosca-stanestilor de prin redactii! Informarea e una, intoxicarea e alta! Iar experienta demonstreaza ca de la intoxicare la santaj mai e doar un pas. Unul pe care camatarii si spoitorii presei il fac voiniceste.” HA, HA, HA!!!
Procurori acuzaţi de grave abateri sfidează Justiţia de George Roncea Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a eşuat, ieri, pentru a patra oară în finalizarea judecării unor procurori – Angela Ciurea (foto dreapta) şi Dan Voinea (foto stânga), magistraţi care au deţinut poziţii importante în cadrul sistemului. Fosta şefă adjunctă a DIICOT, Angela Ciurea, urma să fie judecată încă din data de 31 martie pentru mai multe abateri disciplinare, printre care „încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă“, în perioada în care era adjunct la DIICOT. La începutul anului, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a Angelei Ciurea, care, în prealabil, îşi dăduse demisia din funcţia de adjunct DIICOT şi a revenit la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Procuroarea a motivat absenţa sa de la şedinţa CSM printr-o operaţie de amigdale, ceea ce a dus la încă o amânare a judecăţii. Pe de altă parte, şi Dan Voinea s-a dat absent, deoarece se afla în voiaj prin Olanda, de plăcere, astfel că şedinţa CSM a rămas fără obiect. Cu o seară înaintea şedinţei CSM, Realitatea TV a încercat să-l ajute pe Dan Voinea printr-o emisiune în care a fost adus un frenetic susţinător al acestuia, Doru Mărieş, un controversat reprezentant al „revoluţionarilor“. Iniţial fusese invitat Viorel Ene, reprezentantul legal al Victimelor Mineriadei, însă probabil după ce producătorii emisiunii de la Realitatea au aflat că acesta l-a chemat în judecată pe Dan Voinea cerându-i daune pentru mătrăşirea dosarului Mineriadei, a fost înlocuit în ultima clipa cu Mărieş, un impostor cocoţat ilegal în fruntea „revoluţionarilor“ chiar cu concursul direct al lui Dan Voinea. Isteric şi plin de tupeul specific mediului interlop, Mărieş a încercat să o intimideze şi să o ameninţe pe Laura Codruţa Kovesi, pe care a mai apostrofat-o că o va da el jos şi cu altă ocazie.
Voinea – pensie de 185 de milioane pentru „spălarea“ lui Ion Iliescu
În contrapondere, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a oferit o replică fără drept de apel încercărilor de spălare a procurorului militar, aducând la cunoştinţa opiniei publice date scandaloase cu privire la impostura fostului procuror militar. Kovesi a afirmat că nu trebuia aprobată decizia de pensionare a lui Dan Voinea, care este beneficiar al unei fabuloase pensii de 185.000.000 lei, deşi a săvârşit grave abateri constând în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă. Acţiunea rămâne însă fără obiect, ca urmare a pensionării procurorului militar care a muşamalizat peste un deceniu dosarele Revoluţiei şi Mineriadei pentru a-l acoperi pe Ion Iliescu. Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a completat, la Realitatea TV, povestea scandaloasă a generalului Voinea cu amănunte de necrezut, dacă nu ar fi fost documentate de inspectorii CSM, care au constatat nereguli fără precedent în instrumentarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei: „Am avut începeri de urmărire penală faţă de persoane decedate, începeri de urmărire penală deşi faptele au fost prescrise, începeri de urmărire penală pentru fapte care nu existau în Codul Penal la data cånd se presupune că au fost comise. Vorbim de acte dispuse în dosar şi de începeri de urmăriri penale? Ştiţi cum se începea urmărirea penală în dosarele astea (ale lui Voinea)? Pe hârtii fără antet, scrise de mână, fără încadrare juridică, trecute nişte nume, 10-20 de nume dintre care 10 sau 15 persoane decedate, neînregistrate“, a acuzat public Kovesi modul în care se făcea că lucra procurorul militar Dan Voinea. Practic, Voinea a instrumentat dosarele „la mişto“, făcându-se că-l anchetează pe Iliescu, făcându-se că îl pune la zid, pentru ca în realitate, după cum a arătat Laura Codruţa Kovesi, dosarul lui Ion Iliescu să aibă o grosime de doar zece centimetri în peste un deceniu de „muncă“ şi nici măcar o declaraţie luată aşa-zisului „cercetat“. Schema era simplă, Voinea îl chema pe Iliescu la Parchet, chema şi presa – presa sa personală, întreţinută chiar de el – apoi se aşeza cu Iliescu la o cafea, râdeau şi glumeau vreo oră, mai depănau amintiri din perioada în care se aflau împreună în grupul de conspiratori pro-moscoviţi, după care Iliescu ieşea la poze, la „ziariştii“ lui Voinea, se făcea că e încruntat, că e supărat la culme, ba chiar îl ataca public pe Voinea, consolidându-i acestuia legenda de luptător neînfricat cu fiara bolşevică.
Generalul care şi-a bătut joc de victime va lucra alături de Emil Boc
Complicii acestui plan clasic de dezinformare tipic metodologiei sovietice au fost susţinătorii mai mult sau mai puţin civili ai lui Dan Voinea, din presă sau „societatea civilă“. La loc de frunte între suporterii lui Voinea s-a aflat, pe lângă penalul Mărieş, şi impostorul Marius Oprea, pretins „luptător“ anticomunist, din gură, consilier special pe probleme de securitate al premierului Tăriceanu. Actual secretar de stat liberal în guvernarea PDL-PSD, Directorul Marius Oprea a anunţat că îl va aduce, pe post de colaborator în cadrul IICCR, institut girat de cancelaria primului ministru Emil Boc, pe fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea. „Domnul Voinea va veni să colaboreze cu noi. Nu-l putem plăti decåt pe convenţie de drepturi de autor, însă va fi un ajutor important“, a declarat Oprea. Astfel, pe lângă cele 185 de milioane încasate pentru muşamalizarea Dosarelor care îl implicau pe Ion Iliescu, pentru batjocura la adresa miilor de victime şi pentru sfidarea Justiţiei şi macularea uniformei militare, Voinea mai urmează să primească şi alte sume de bani chiar de la Guvern, unde va lucra alături de Emil Boc. Practic, Traian Băsescu semnându-i revocarea lui Voinea i-a făcut un serviciu, procurorul pensionar devenind noul coleg de muncă şi consilier al secretarului de stat Marius Oprea, liberalul subordonat primului ministru PD-L.
Scris de George Roncea Multifuncţionalul Marius Oprea, omul de casă al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, îşi continuă fulminanta carieră sub bagheta premierului PD-L Emil Boc, conducånd în continuare o instituţie guvernamentală numită pompos Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului în Romånia. Reducerea bugetului Cancelariei primului ministru nu a afectat şi sinecura lui Marius Oprea, singurul secretar de stat liberal prezent şi în actuala guvernare, a cărui activitate principală pe vremea lui Tăriceanu era concentrată asupra „demascării“ lui Traian Băsescu, scotocit la dosar, la biografie şi la familie, inclusiv soţia acestuia, Maria Băsescu, fiind vizată de „dezvăluirile“ „vånătorului de securişti“ Marius Oprea. Institutul acestuia s-a „ilustrat“ pånă în prezent printr-o lucrare penibilă, un aşa-zis „manual de istoria comunismului pentru elevi“, lansat anul trecut, plin de date eronate, de „informaţii inexacte şi confuze, greşeli şi exprimări neclare“, incluzånd „datarea greşită a unor evenimente importante, cum ar fi conferinţa de la Ialta sau acordul de procentaj de la Moscova“ pentru a cita opiniile apărute în presă imediat după apariţie. Marius Oprea, şef al Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului, consilierul personal pe probleme de securitate al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, este autorul unei biografii politice a ascensiunii lui Traian Băsescu (în curs de apariţie la Polirom) de nu mai puţin de 688 de pagini, care va fi lansată la debutul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Informaţia a ieşit la iveală ieri, cu ocazia unei alte lansări de carte a studentului lui Zoe Petre, fosta maşteră a Biroului de partid al Universităţii Bucureşti. Cartea dedicată lui Traian Băsescu a intrat deja în circuitul de mediatizare de masă fiind prezentate nu mai puţin de şapte episoade în Observatorul Cultural, revista patronată de unul dintre membrii de vârf ai GDS, avocatul de succes George Muşat. Aceeaşi revistă l-a premiat recent, pentru un volum de… poezie, pe Marius Oprea, policalificat în de toate, cercetător, om politic, istoric, arheolog, „vânător de securişti“ – suspectat la rândul său de turnătorie. Volumul său dedicat preşedintelui României „argumentează o idee mai explozivă, cum ar fi rolul Securităţii în inventarea lui Băsescu şi mai ales în propulsarea lui în viaţa politică post decembristă“ – pentru a cita din reclama cărţii.
Secretar de Stat liberal în Guvernul Boc(?)
Situaţia este cu totul inedită deoarece, astfel, premierul Boc va finanţa un mijloc de atac la adresa lui Traian Băsescu întrucât Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului, (IICCR) unde este preşedinte liberalul Marius Oprea, cu rang de secretar de stat, se află în subordinea directă a primului ministru. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comuniste în perioada Guvernării Tăriceanu şi-a folosit resursele pentru a căuta Dosarul de Cadre al preşedintelui Traian Băsescu la Arhivele Naţionale de la Constanţa, dosar în care s-au căutat posibile pete în vederea folosirii eventualelor date compromiţătoare împotriva lui Băsescu. N-au găsit nimic, dar asta nu înseamnă că Oprea a şi renunţat… IICCR este o instituţie bugetofagă creată de Tăriceanu ca o replică la Comisia Tismăneanu, la rândul ei o copie a institutului-fantomă, zis al „revoluţiei“, creat de Ion Ilici Iliescu. Oprea a făcut parte şi din Comisia Tismăneanu, găzduită sub pulpana preşedinţiei, dar şi din numeroase alte comiţii şi comitete – membru al Grupului pentru Dialog Social, fost membru al Consiliului Naţional al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (un pui al Reţelei Soros), a mai fost şi consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), dar cea mai interesantă poziţie pe care a deţinut-o acesta a fost de consilier de stat pe lângă Cancelaria Primului Ministru Tăriceanu, unde avea în calitate de „specialist pe probleme de siguranţă“ acces la decizii ce puteau influenţa securitatea naţională a României, deşi nu a întrunit cerinţele de încredere pentru a beneficia de cerificat din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Faptul că i-a fost refuzat ORNIIS-ul spune multe despre acest personaj controversat, cu apucături ciclotimice, susţinător furibund al generalului Dan Voinea de exemplu, cel care a îngropat şi tergiversat un deceniu Dosarul Mineriadei, pentru a-l scoate basma curată pe Ion Iliescu, cel care l-a adus la „procesul Ceauşescu“ în calitate de om de încredere al grupului conspiratorilor sovietici. Marius Oprea s-a întrebuinţat intens inclusiv pe tema Băsescu, coborând până la răscolirea trecutului soţiei lui Traian Băsescu, Maria Băsescu, în acelaşi Observator Cultural acuzându-l pe tatăl Primei Doamne a ţării că a fost „securist“ şi „miliţian“. Nu putem decât să-i urăm succes pe mai departe prolificului autor, copil de suflet al Zoei Petre, „vânător de securişti“ sau ce-o mai fi fiind el. https://www.curentul.ro/
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, O istorie a comunismului din România, manual pentru licee, autori: Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Pleşa, Sorin Alexandrescu. Observaţii privind maniera de prezentare a realităţilor religioase din România comunistă
În interviul realizat în 11 septembrie 2008 de Armand Goşu cu autorii manualului de istoria comunismului apărut sub egida IICCR , s-a subliniat în repetate rânduri ideea că manualul elaborat nu vine cu sentinţe definitive şi irevocabile în ceea ce priveşte evoluţia regimului comunist în spaţiul românesc iar autorii nu au dorit crearea unui conflict între generaţii, cu alte cuvinte nu avem de-a face cu un „manual al lui Roller pe invers”. Unul din scopurile principale urmărite de autori a fost dezvoltarea gândirii critice a elevilor, prin recursul la activităţi de învăţare bazate în cea mai mare parte pe cercetare personală sau de echipă. În acest sens, susţin autorii, au fost puse la dispoziţia elevilor un mare număr de surse istorice de diferite tipuri, care să îndemne la descoperire, dezbatere şi exercitarea propriului spirit critic: „Exerciţiile … îi îndeamnă pe elevi să se implice, să cerceteze, să pună la lucru ceea ce învaţă la lecţie şi ceea ce ştiu din alte locuri, să îi îndemne să ci-teas-că altceva, să poarte discuţii cu pă-rin-ţii, cu bunicii, între ei, într-un cuvant, să dez-bată. Din fericire, şi în România, cul-tura dezbaterii începe să câştige teren”.
Sunt doar câteva elemente din interviu care sugerează că autorii au dorit să redacteze manualul în spiritul „noii istorii” şi al multiperspectivităţii. Cuprinsul volumului, în care găsim teme de viaţă cotidiană, studii de gen, prezenţa numărului mare de surse istorice, sunt elemente care conduc către această concluzie. Totul este însă aparenţă înşelătoare. Cine are cât de cât cunoştinţe despre ce înseamnă „noua istorie” şi multiperspectivitatea şi, în plus, deţine necesara onestitate intelectuală, va observa lesne că manualul dedicat istoriei comunismului nu are nici o treabă cu cele două concepte invocate mai sus. Este vorba de fapt de un discurs în maniera „litaniilor” de dinainte de 1989, sursele „multiple” inserate neavând decât caracter ilustrativ – demonstrativ al celor afirmate deja în textul lecţiei. Mai mult, există diferenţe de abordare de la un capitol la altul în cee ce priveşte utilizarea surselor. În unele cazuri avem enunţate sarcini de lucru, adesea prost formulate, neadaptate în raport cu sursele propuse (fie nu valorifică deplin potenţialul acestora, fie răspunsul cerut depăşeşte cu mult limitele textului şi ale cunoştinţelor elevului). În alte cazuri, autorii se mulţumesc pur şi simplu să facă trimitere în textul lecţiei la diverse surse aflate pe marginea paginii. În anumite privinţe, efortul autorilor hulitelor „cărămizi” din anii ’90, mă refer la cele două manuale de istoria românilor pentru licee, era mai onest, prin înşirarea în cuprinsul textului a dovezilor care le susţineau punctul de vedere. Acum sursele au fost scoase pe manşetă, în încercarea de a păcăli lumea că se folosesc metode moderne de predare-învăţare a istoriei.
Am tot vrut sa-l felicit pe Emil Hurezeanu pentru numirea sa in locul lui Sergiu Toader. Am inteles ca la Realitatea TV le cam tzatzaie scaunele mai multora de pe-acolo. In acelasi timp mi-am amintit de scandalul creat de Marius Oprea “vanatorul de rate securiste” privind persoana distinsului jurnalist. Cred ca acum, dintr-o astfel de pozitie, domnul Hurezeanu trebuie sa puna la punct calomniile lui Oprea.
In urma cu cativa ani, consilierul fara ORNISS al actualului prim-ministru l-a facut pe ex-consilierul fostului prim-ministru in mai multe feluri, incalificabile. Discutia in cauza, purtata pe telefon cu un jurnalist din Germania, Liviu Valenas, a fost inregistrata pentru a fi transformata in interviu. Ulterior, Oprea a contestat veridicitatea interviului acuzandu-l pe Valenas ca a inventat totul si afirmand transant ca il va da negresit in judecata. Chestionat de mine, Valenas mi-a spus: “Domnule Roncea, in 12 ore veti avea caseta pe birou insotita de o declaratie notariala pe propria raspundere privind autenticitatea convorbirii si a casetei, care, de altfel, poate fi verificata tehnic”.
Intr-adevar, asa a si fost. Caseta e si acum la mine (e, drept, am facut mai multe copii cadou). Iar, ciudat, Marius Oprea nu l-a mai dat niciodata in judecata pe Liviu Valenas. Deci, unde e adevarul? Datele mai jos:
Soc la “Europa Libera”
Bulgarele de zapada pornit la vale odata cu declansarea operatiunii “Voci curate” tinde sa se transforme intr-o adevarata avalansa, in ultima perioada fiind scoase la lumina nume sonore – ale unor gazetari sau politicieni – care au colaborat cu fosta Securitate. Ca urmare a unui articol aparut ieri in cotidianul “Adevarul” care relata despre faptul ca doi cunoscuti redactori la “Europa Libera” Emil Hurezeanu si Neculai Constantin Munteanu, ar fi colaborat cu Securitatea, am incercat sa aflam in ce au constat relatiile acestora cu fosta politie politica, daca, intr-adevar, a fost vorba de asa ceva. Articolul din “Adevarul” a preluat un extras dintr-un interviu realizat de Liviu Valenas, ziarist stabilit in Germania, cu istoricul Marius Oprea, aparut in ianuarie pe site-ul revistei Agero a Asociatiei Germano-Romane. ZIUA reia pasaje din interviu, redand cu preponderenta declaratiile lui Marius Oprea, personaj care a avut acces la dosarele Securitatii, consilier al primului-ministru, fost consilier prezidential al lui Emil Constantinescu. Potrivit celor publicate de “Adevarul” ca fiind declaratiile lui Oprea din interviul respectiv, Emil Hurezeanu si Neculai Constantin Munteanu ar fi colaborat cu Securitatea. Mai mult, Oprea sustinea ca “Hurezeanu a lucrat pentru Securitate, dar apoi a fost intors de americani”. Contactati de ziarul ZIUA, cei doi comentatori politici au negat orice fel de legatura cu Securitatea. Totusi, daca Emil Hurezeanu a apreciat presupusele declaratii ale lui Marius Oprea drept “aberatie” si “marsavie”, Neculai Constantin Munteanu a refuzat sa faca orice fel de comentarii. Contactat de ZIUA, istoricul Marius Oprea, consilier al premierului pe probleme de securitate si sef al Institutului insarcinat cu demascarea comunismului, acesta a prezentat o alta varianta, negand faptul ca ar fi discutat, vreodata, in timpul unui interviu, despre NC Munteanu si Emil Hurezeanu. Oprea admite ca a avut o convorbire telefonica cu ziaristul Valenas, insa nu pe aceasta tema si a amenintat ca il va da in judecata pe gazetar, pe care il considera o unealta a fostelor si actualelor servicii de informatii. Contactat telefonic, Valenas, surprins de contestarea lui Oprea, il contrazice istoric, declarandu-ne ca are inregistrat pe banda interviul mentionat si ca ne poate pune in posesia acestui material. Valenas ne-a facut, de altfel, proba inregistrarii la telefon. Marturisind ca nu il intelege pe Marius Oprea, Liviu Valenas a afirmat ca nu se poate juca cu astfel de declaratii. “Am toate detaliile Dosarului Hurezeanu, pentru ca am fost trimis, la inceputul anilor ’90, sa negociez cu SRI obtinerea dosarului Securitatii”, a sustinut Valenas. Ziarul ZIUA isi exprima rezervele fata de aceste pozitii contradictorii, dar le publica, avand in vedere notorietatea persoanelor. Prezentam mai jos declaratiile partilor implicate in acest scandal ciudat cu iz de servicii secrete.
Intrebarile ZIUA
1. Credeti ca Securitatea infiltra oameni in randul echipei de ziaristi de la “Europa Libera”? 2. Au fost depistati colaboratori ai Securitatii in cadrul “Europei Libere” inainte de 1989? 3. Intr-un articol aparut azi in ziarul “Adevarul” (n.r -ieri) este preluat un pasaj dintr-un interviu acrodat ziaristului Liviu Valenas de istoricul Marius Oprea, in care acesta din urma afirma ca ati fost colaboratori ai Securitatii. Ati colaborat cu Securitatea iniainte sau dupa ’89? 4. Ce nume de ziaristi sau politicieni care au fost colaboratori ai Securitatii credeti ca vor fi facute publice in urmatoarea perioada?
Emil Hurezeanu: “Nu am fost omul Securitatii”
1. Nu stiu. Eu nu am fost infiltrat de Securitate la Europa Libera. Cred ca a avut, de-a lungul anilor, informatii din interiorul redactiie, pentru ca altfel nu-mi explic cum stiau cam tot ce se intampla acolo, si am aflat asta din scrisorile de amenintare pe care le trimiteau si care tradau o cunoastere buna a relatiilor dintre angajati, dintre oameni, locuintele lor, felul in care isi petreceau vacantele. 2. Nu am cunostinta despre asa ceva. 3. In 1975, am fost convocat la o ancheta a Securitatii in cazul unui scriitor geman originar din Sibiu si mi s-a confiscat corespondenta pe care o aveam cu el. Asta a fost tot. In 1982, inainte de pleca in Austria cu bursa Herder, a trebuit sa fac o lista cu persoanele pe care le cunosc, stabilite in strainatate, si pe care le cunosteam din Sibiu. Asta a fost tot. Repet, in 1975 am fost convocat la o ancheta. Ceea ce sustine dl Oprea este o marsavie. Nu am fost niciodata racolat de americani, nu am lucrat niciodata cu Securitatea. Repet: nu am fost omul Securitatii la Europa Libera. In Romania, ca student la Cluj, si inainte de a parasi Romania, cand am plecat cu o bursa in 1982, am avut de-a face cu Securitatea in imprejurarile pe care vi le-am relatat. Europa Libera nu m-a folosit, nu mi-a cerut. Nu uitati ca eu, din 1983 pana in 1989 am scris impotriva Securitatii si a lui Ceausescu, si asta i s-a intamplat si lui Neculai Constantin Munteanu. Probabil, dintre angajatii Europei Libere am fost dintre cei care am scris cel mai mult impotriva lor. Afirmatia ca as fi avut de-a face cu ei dupa 1982, dupa plecarea mea din tara, este o marsavie. Aici sunt ecourile indepartate ale luptelor de putere care au avut loc la Europa Libera dupa 1992, in conditiile in care mai multe dosare ale angajatilor au fost livrate catre conducerea SRI de atunci. S-a mai pus problema asta in trecut. Ceea ce va spun acum am afirmat si in ’92 si in ’97, in interviuri la Europa Libera, preluate apoi de presa din tara. Nu am fost racolat nici de Securitate, nici de serviciile americane. Este o aberatie. 4. Nu stiu. In ce ma priveste, doresc publicarea dosarului meu, doresc sa il vad. Am fost la CNSAS in urma cu doi ani, unde am vazut dosarul de “Obiectiv” al Europei Libere, unde sunt toate informatiile legate de mine, in ceea ce priveste munca mea la Europa Libera, felul in care parintii mei au fost intimidati si supravegheati, felul in care Securitate organiza scenarii de compromitere a mea si in Romania, de persecutare a parintilor mei. Ceea ce stiu este ca am primit, din 1983 pana in 1989, amenintari cu moartea. In dosarul de Obiectiv e o imagine a ceea ce facea Securitatea mea. Alte dosare nu am vazut, le-am cerut si astept sa le vad si eu.
Neculai Constantin Munteanu: “Nu ma intereseaza ce se scrie”
1. Nu am nimic de comentat. Nu cunosc acest lucru. 2. Nu cunosc. 3. Nu ma intereseaza ce se scrie despre mine si despre Securitate. 4. Nu stiu. Nu ma pot pronunta. Nu am datele necesare si nici nu sunt masura sa fac asemenea declaratii.
Liviu Valenas: “Detin inregistrarea discutiei”
“Detin inregistrarea pe banda a discutiei purtate cu Marius Oprea si v-o pot trimite. De altfel, am trimis aceasta caseta si presedintelui Traian Basescu, in luna martie, cu ocazia unui semniar organizat de Radu Portocala, la Institutul Cultural Roman. Nu il inteleg pe Marius Oprea. Daca interviul a fost publicat inca din luna ianuarie, nu inteleg de ce vine sa il conteste tocmai acum. Eu nu ma pot juca cu astfel de declaratii. Nu mi-am permis sa modific nici o secunda fondul discutiei. Detin toate detaliile Dosarului Hurezeanu pentru ca am fost trimis, la inceputul anilor ’90, sa negociez cu SRI obtinerea dosarului Securitatii. “
Marius Oprea: “Nu am afirmat asa ceva” “Dl Valenas nu mi-a luat niciodata vreun interviu. Am avut doar o discutie la telefon. Niciodata nu am facut o astfel de afirmatie, cum ca Emil Hurezeanu si N.C. Munteanu ar fi fost colaboratori ai Securitatii. Am avut o conversatie telefonica cu Valenas despre firmele sub acoperire ale Securitatii, pentru ca el facuse un interviu cu un fost ofiter DIE. Despre asta a fost acea discutie, iar eu nu am afirmat niciodata asa ceva despre N.C Munteanu si Emil Hurezeanu. Nu-mi pot permite sa fac asa ceva pentru ca amandoi sunt prieteni ai mei. Nu am dat nici un interviu dlui Velenas. Nu a fost vorba de un interviu, una la mana, iar la doi la mana discutia a fost cu totul alta. Problema este insa urmatoarea: Liviu Valenas insusi a fost agent al Securitatii. A colaborat la Europa Libera, dar nu a putut fi angajat pentru ca au probat faptul ca Liviu Valenas a fost colaborator al Securitatii si nu a primit aviz spre a fi angajat si a fost indepartat din orice fel de colaborare cu Europa Libera. Din cauza asta are mari resentimente fata de angajatii de la Europa Libera si presupun ca este folosit, in continuare, ca agent de influenta, de catre serviciile de informatii din Romania. Il dau in judecata Vad acum ca Liviu Valenas ma citeaza pe mine. Il dau in judecata. Ceea ce a facut Valenas mi se pare unul dintre cele mai mari tromboane. Si cred ca se intampla asta pentru ca serviciile de informatii din Romania sunt foarte deranjate de stituatia actuala, pentru ca, din nefericire pentru ei, eu ma ocup de pachetul de legi care le reglementeaza activitatea. Si incearca sa ma compromita prin orice fel de mijloace. Asta este unul din ele. Iar acest lucru imi confirma ceea ce stiam: ca Liviu Valenas a fost informator al Securitatii. Dar nu aveam nici o certitudine ca Valenas a ramas in activitate. Acum o am. Am confirmarea ca si acum lucreaza pentru baietii cu ochi albastri. Mai mult, Richard Cummings, fost sef al Contraspionajului la CIA la Europa libera mi-a declarat ca nu exista nici un fel de dovezi privind colaborarea cu Securitatea a celor doi, atata timp cat au lucrat la Europa Libera. Dimpotriva, ei s-au aflat chiar, la finele anilor ’90, sub amenintarea Securitatii. Cred ca operatiunea “Voci curate” este absolut necesara. Dar se pune o foarte mare miza pe o zona mai putin maligna. Pentru ca mult mai periculosi sunt ofiterii de Securitate care au recrutat si au folosit, si inainte de ’89 si dupa, ziaristi si lideri de opinie. De ce nu ne indreptam atentia asupra acelor ofiteri? Sa ne spuna in ce conditii, cine, ce, cum a facut. Nu sunt impotriva operatiunii “Voci curate”, dar trebuie sa deplasam accentul asupra ofiterilor.
Extras din dialogul Valenas-Oprea din 27 ianuarie 2006
“Marius Oprea: Urmeaza sa ma deplasez la sfarsitul lunii februarie a.c. in Germania Federala, impreuna cu procurorul Dan Voinea si sa ma intalnesc cu colonelul Richard Cummings, care a fost seful contraspionajului CIA la Radio “Europa Libera”. Nu ne intalnim cu domnia sa pentru discutii informale, ci pentru a ne da o marturie oficiala privind atentatul de la “Europa Libera” din 1981, unde a fost implicat direct Nicolae Plesita. Ne vom intalni cu el probabil la Düsseldorf. D-le Liviu Valenas, noi vrem sa-l trimitem cat mai repede pe Plesita la puscarie, nu putem sa ne permitem sa debutam printr-un esec! Liviu Valenas: – Interesant. Eu m-am intalnit inca in 1993 cu Richard Cummings (in prezenta lui Nicolae Stroescu- Stinisoara), iar colonelul Cummings mi-a declarat atunci ca CIA a reusit sa descopere cinci agenti infiltrati de Securitate la radio “Europa Libera”. Mi-a dat si numele lor: Nestor Rates, Emil Hurezeanu, Liviu Tofan, Ioana Magura-Bernard si Neculai Constantin Munteanu. Am fost rugat ca sa-l ajut, pentru ca CIA dorea doar sa-i dea afara pe toti cinci de la radio “Europa Libera”, insa era constienta ca acestia vor contraataca in instanta, cu Legea Muncii a Germaniei Federale, iar nemtii vor solicita americanilor dovezi-beton in privinta lor. Eu am ramas consternat la cele auzite, sigur, nu era in puterea mea sa cotrobai prin dosarele Securitatii (poate decat foarte, foarte partial, gratie unor colaboratori de ai mei, cum a fost de pilda Didi Secrieru, la care ati facut referire deja, sau colonelul Ioan Salagean). Cummings si Stroescu-Stinisoara se bazau mai mult pe concursul lui Virgil Magureanu, care de altfel a promis tot sprijinul sau CIA. Insa Magureanu, in realitate, nu urmarea decat sa castige timp. A urmat apoi intempestiva mutare a postului de radio la Praga, in 1995 si chestiunea a cazut de la sine. Cu toate acestea, cu exceptia lui Rates, toate persoanele nominalizate mai sus s-au evaporat singure de la RFE si relativ rapid. Poate ar fi mai interesant sa va ocupati de ele, nu de un ramolit senil, de peste 80 de ani, ca Nicolae Plesita, asta, desigur, ca parere personala… M.O.: – Probabil ca in discutiile cu colonelul Cummings ne vom ocupa si de persoanele nominalizate de dvs. Cunosc si eu lista, insa trebuie sa va spun ca Liviu Tofan a fost exonerat in final. L.V.: – ?! M.O.: – Mi-a povestit de acest lucru chiar Cummings, personal. A fost o intoxicare facuta de Virgil Magureanu, pentru ca Tofan a facut biroul redactiei de la Bucuresti a “Europei Libere”, iar acest lucru nu convenea lui Magureanu, ii deranja tare acest birou pe oficialii de la Bucuresti la inceputul anilor 1990… L.V.: – Atunci de ce a parasit, peste noapte, in 1993, Liviu Tofan Germania si s-a stabilit in Romania? Daca era nevinovat, trebuia sa ramana pe loc si sa-si clameze clar nevinovatia. Magureanu a dorit, nespus de mult, sa ma elimine si pe mine de la RFE, inscenand in 1992 o mascarada (cu ajutorul lui C.V. Tudor), ca as fi fost informator (?!) de Securitate. Eu insa nu m-am repliat, am ramas pe loc si mi-am demonstrat totala nevinovatie. Aveam de altfel sa mai lucrez inca trei ani, ca free lancer, la RFE. Atunci? M.O.: Nu stiu de ce a procedat cum a procedat Liviu Tofan, insa, va repet, a fost doar o intoxicare din partea SRI-ului. De altfel acum Richard Cummings si Liviu Tofan sunt in cele mai bune relatii… Deci Tofan nu, in cazul celorlalti, foarte posibil, mai ales in ceea ce-l priveste pe Nestor Rates. L.V.: – Iar Hurezeanu? M.O.: – Aici lucrurile se bat cap in cap. Dupa parerea mea, la inceput Hurezeanu a lucrat pentru Securitate, dar apoi a fost intors de americani. L.V.: – Curios, atunci de ce tot ce a facut el dupa 1990 au fost diversiuni comandate de Virgil Magureanu? M.O.: – Posibil sa fi fost santajat cu fostul sau dosar de informator si apoi mai era santajat si cu dosarul lui de homosexual. L.V.: – Va referiti la Hurezeanu? M.O.: – Da.
L.V.: – Cu dosar de homosexual notoriu, dar şi de fost informator, a fost şantajat continuu şi Neculai Constantin Munteanu, a trebuit sã-şi retragã în final candidatura la postul de director al TVR… M.O.: – Da, aşa este şi de aceea s-au repliat în România, atât Hurezeanu cât şi Neculai Constantin Munteanu. Ultimul însã s-a reîntors în Germania. L.V.: – Compromis definitiv în România, ce sã facã? Nemţii sunt mai înţelegãtori cu homosexualii decât românii şi apoi, pentru a-şi lua o pensie de la statul german, altã soluţie nu exista… Şi Neculai Constantin Munteanu nu e decât un biet om, probabil s-a scârbit definitiv de stãrile de lucruri din România… M.O.: – Lui Neculai Constantin Munteanu toate lucrurile i-au ieşit pe dos în România. S-a bãgat în afaceri (exact ca şi Liviu Tofan) şi a pierdut toţi banii. La fel a pãţit şi Tofan… L.V.: – Îmi închipui ce nenorocit a putut sã fie Neculai Constantin Munteanu, la “Europa Liberã” era proverbial prin zgârcenia sa, nu a plãtit nimãnui nici mãcar o cafea…
Anneli Ute Gabanyi: “Am fost spionata de un coleg santajat de Securitate din cauza ca era homosexual” Anneli Ute Gabanyi, actualul expert pentru Romania al Institutului German de Afaceri Externe (SWP) a acordat recent un interviu ziarului “Romania libera” pe tema deconspirarii agentilor politiei politice. Originara din Romania, ea a lucrat incepand din 1969 pana in 1987 la biroul din München al postului de radio finantat de Agentia Centrala de Informatii Radio Free Europe (Radio Europa Libera), ajungand sa ocupe pozitia de sef al Sectiei de Cercetari a postului. Referindu-se cel mai probabil la aceasta perioada, Gabanyi a mentionat pentru ŃRomania libera”: “Si eu am fost spionata de un coleg, care fusese santajat de Securitate din cauza ca era homosexual. Era foarte greu sa te opui si foarte periculos”. (D.E.)
Marius Oprea, consilierul fara ORNISS al premierului Calin Popescu Tariceanu, membru de frunte al Grupului pentru Dialog Social, continua sa publice, in revista “Observator cultural” a avocatului GDS, George Musat, mizerii imprastiate la adresa presedintelui Traian Basescu. Este vorba despre o carte pe care Marius Oprea se pregateste sa o lanseze in preajma alegerilor: “Ascensiunea lui Traian Basescu”, cu o aluzie la decaderea lui. Dupa ce, in primele parti a sugerat ca Basescu e securist, pentru ca apoi sa se lege de tatal Primei Doamne, Maria Basescu, proferand aceleasi acuzatii, acum Oprea scoate de la naftalina nu stiu ce mesaj oficial trimis prin ziarul Scanteia dintr-un port arab. E bine, dle presedinte ca le-ati dat si sediul furat de Brucan din avutul national? Ca sa aiba de unde sa va injure mai bine…
Zice Oprea, supranumit “Agentul Victoria” (stie el de ce):
Nu este astfel o întîmplare ieşită din comun că Scînteia, oficiosul PCR, publica la rubrica „1986 – an de noi victorii în înflorirea patriei, în înfăptuirea politicii partidului“, „An nou de muncă, pace şi împliniri de comuniste, româneşti zidiri“, un „Mesaj din larg“: „Aflat în portul Yemba din Arabia Saudită, unde abia sosise la încărcare, echipajul petrolierului «Biruinţa», de 150.000 tdw, fruntaş pe flotă în 1985, a transmis în noaptea de revelion următoarea radiogramă, semnată de comandantul său Traian Băsescu: «În această noapte de la cumpăna anilor, cei 40 de navigatori de pe această plutitoare cetate de oţel construită în România îşi îndreaptă gîndurile spre ţară, spre conducătorul partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, spre toţi cei dragi de acasă. După datină, cei aflaţi în cartul liber sîntem în jurul pomului de iarnă, frumos împodobit, şi închinăm un pahar cu vin pentru succesele obţinute de poporul nostru în anul care a trecut, pentru rezultatele pe care le-am înregistrat şi noi, marinarii, şi care ne-au permis depăşirea planului la trafic cu 17 la sută, pentru succese şi mai mari în 1986»“ (Scînteia, nr. 13.487, vineri 3 ianuarie 1986, pagina 2). Va urma, ne ameninta https://www.observatorcultural.ro/Ascensiunea-lui-Traian-Basescu-(III)*articleID_20226-articles_details.html
Consilierul fara ORNISS al premierului Calin Popescu Tariceanu, Marius Oprea, supranumit “agentul Victoria”, membru al GDS si al Comisiei Tismaneanu, continua atacul la adresa lui Traian Basescu, de data aceasta focalizandu-se asupra familiei sale, respectiv chiar asupra sotiei presedintelui. Asa-zisul “vanator de securisti”, de fapt un banal infractor marunt folosit si de Securitate pana a fost racolat de niste domni cu portofelele mai grase, Mariusica Oprea ii rascoleste trecutul Mariei Basescu si, pentru ca e la moda, il acuza pe tatal Primei Doamne a tarii ca a fost “securist” si “militian”. El vorbeste? Spatiul ii este oferit, si de aceasta data (probabil pana la alegeri cand isi va lansa cartea cu tam-tam-ul de rigoare) de “Observator cultural”, revista familiei Musat (v-am mai scris eu de ei: ea, Carmen, o tanara cu fumuri fugita de la cratita si ajunsa prin stepele uniformizarii gandirii via novaia culturnaia – domnisorica care, culmea!, datorita unei intamplari generate de noi a ajuns ce a ajuns – si el, George, un fost ofiter DSS dat afara din Securitate si care ar fi putut sa fie si sa ramana un avocat, bun, pana a fost pus sa reprezinte si troaca GDS-ului).
Ei bine, de data asta se pare ca Mariusica vrea sa-l provocea pe Il Presidente. Sa vedem ce va iesi, ca Oprea e sustinut de aceeasi gasca – Tismaneanu, Ticu, Pata-Plesu & Comp – cu care Basescu a ciocnit la ICR pentru ingroparea “stafiilor Securitatii”, uitand insa ca o facea cu fii si nepoti de kominternisti si agenti NKVD “dezgropati”. Uite ca-l bantuie altele. Ale Neo-Kominternului…
Ascensiunea lui Traian Băsescu (II) Fragment din volumul în pregătire la Editura Polirom Autor: Marius OPREA
Milionarul
“Recompensele de care s-a bucurat Traian Băsescu au venit repede. Mai întîi, i le-a oferit viaţa. În 6 decembrie 1975, cu puţin înainte de plecarea în primul său voiaj pe mare, s-a căsătorit cu Maria Andruşca, fiica unui fost subofiţer din trupele de securitate, devenit ulterior şef de post de Miliţie. Făcînd o paranteză aici, mediul familial în care a trăit Traian Băsescu poate explica marea sa simpatie pentru haina militară. Insuflat mai întîi de tată, ofiţer în armată, apoi sporit de propria opţiune, de a îmbrăca uniforma de ofiţer de marină, spiritul său cazon se putea consolida şi în compania socrului. Intrat în Jandarmeria română înainte de război (la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în 1939, era, la 20 de ani, elev la Şcoala de subofiţeri de jandarmerie de la Drăgăşani), Gheorghe Andruşca a reuşit să se menţină şi după epurarea acesteia de către comunişti, intrînd în rîndul nou-createlor Trupe de Securitate (care au avut un rol activ şi nefast în impunerea forţată a colectivizării, ca şi în alte acţiuni represive). A ajuns apoi şef de post de miliţie la Cajvana, în judeţul Suceava, unde localnicii îşi amintesc despre „dom’ şăf“ că i-a băgat la colectiv, că „era iute la mînie şi avea pică pe chiaburi“. “
Începand cu această săptămană, revista “Observator cultural” publică ample fragmente din cartea “Ascensiunea lui Traian Băsescu”, de Marius Oprea, consilierul fara ORNISS al premierului Calin Popescu Tariceanu. “Iată că istoricul Marius Oprea, cu acribie, fluenţă şi talent, se încumetă să scoată la lumină o biografie a preşedintelui Traian Băsescu. Gestul său umple un gol de informaţie şi de interpretare – uneori, legenda a fost mai puternică decît realitatea. Mai mult, cartea explică diverse zone de penumbră din biografia preşedintelui”, se scrie in ultimul nuamr al revistei familiei Musat. “Observatorul” este realizat de tanara Carmen Musat, sotia lui George Musat, fost ofiter de Securitate, in prezent avocatul oficial al Grupului pentru Dialog Social.
Volumul va fi publicat la Editura Polirom specializata in lucrari cu valoare ideologica pronuntata iar lansarea ei va avea loc cel mai probabil in apropierea datei alegerilor. Titlul face referire directa la un altul mai celebru. De altfel, Oprea si recunoaste acest lucru intr-un dialog cu Ovidiu Simonca, scriitor pe la revista in cauza: “De ce numeşti cariera politică a lui Traian Băsescu „ascensiune“? Pentru că, deocamdată, asta e. Traian Băsescu se află acolo, sus, în dealul Cotrocenilor. Poate că, la o viitoare ediţie sau la volumul doi, nu m-am hotărît încă, voi lărgi sumarul acestei cărţi, numind-o, în consecinţă, „Ascensiunea şi decăderea…“. Dar, în formula actuală a acesteia, pentru a nu fi acuzat de partizanat, mă opresc cu povestea lui Traian Băsescu în momentul în care el ajunge preşedinte al Partidului Democrat. De aici şi pînă la Preşedinţia României, nu a mai fost decît un pas, un singur episod de telenovelă.”
Aflam si cine o scrie de fapt: “Am început, practic, să lucrez la documentarea ei la sfîrşitul anului 2006, ajutat de doi prieteni, Mihai Bodiu şi Gabi Vartolomei”, spune Mariusica. De ce la Polirom? “Mă leagă o veche prietenie de Silviu Lupescu. Pe de altă parte, de cînd i-am vorbit în urmă cu doi ani de ceea ce pe atunci era doar o idee, mă pisează întruna să termin cartea”.
Iata cateva fragmente despre „cel mai iubit fiu al tranziţiei“, dupa cum il denumeste Ornissoprea :
Camionul cu margarină
În 26 mai 2005, care pica atunci într-o joi, după-amiaza de la ora 17, într-o populară emisiune, „România la raport“, realizată de Carol Sebastian la Radio Mix, se afla invitat vicepremierul conservator George Copos. La un moment dat, pe parcursul interviului, domnul Copos a devenit sentimental, povestind cum l-a cunoscut pe preşedintele României, Traian Băsescu, în 1990: „Eu ţin foarte mult la Traian Băsescu. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea, îl cunosc din 1990, de cînd începuse şi el cu o fabrică de îngheţată. Îmi amintesc că aduceam împreună un camion de margarină şi îl împărţeam jumătate-jumătate. Traian Băsescu este un om special, este unul dintre marii lideri ai anului. Este un om foarte serios, foarte direct, este un om foarte hotărît“. Au trecut cîţiva ani de la acea emisiune, de atunci lucrurile s-au mai schimbat. Camioanele de margarină nu se mai împart frăţeşte. Nu cred că se mai poate spune cît de mult mai ţine domnul Copos la preşedintele Băsescu, cît despre emisiunea „România la raport“, ea a intrat într-un con de umbră, ca şi realizatorul ei, pentru o vreme – pînă cînd a revenit în calitate de coordonator de campanie electorală al Partidulului Democrat-Liberal. Partidul Preşedintelui. Jumătăţii drepte a camionului de margarină. Dar sînt şi lucruri care nu se schimbă în această ordine a lucrurilor. Unul din ele ar fi istoria în sine a acestui minunat şi teribil om, Traian Băsescu, a ascensiunii sale, care poate fi considerată, fără nici un fel de îndoială sau notă de sarcasm, drept un „succes story“.
(…)
Dar să ne întoarcem la Traian Băsescu şi la povestea ascensiunii sale, la chipurile ei uitate ori ascunse, care se adună toate în acest singur sens al unui destin de excepţie. Chiar dacă nu este istoria eroică şi exemplară a unui erou de basm, ridicat prin calităţi şi eforturi proprii din praful uliţei în purpura puterii, ea are farmecul ei aparte, arătînd propriile merite ale protagonistului. Aici, în Balcani, şi mai ales de două-trei sute de ani încoace, puterea are alte înţelesuri, iar căile spre ea sînt netezite prin resorturi mult mai bizantine decît am fost noi învăţaţi, citind biografiile marilor oameni ai istoriei universale. Traian Băsescu nu este produsul unei lumi obişnuite cu eroii, ci mai degrabă al unui crepuscul comunist, marcat de haos moral şi lipsuri, de comportamente arbitrare, discreţionare, de autosuficienţă şi umilinţă acceptată, în care principalele criterii de reuşită au fost ginta şi geanta, adică al cui eşti şi pe cine serveşti. Traian Băsescu a reuşit să ajungă în vîrf folosindu-se de aceste reguli, ignorîndu-le cînd a crezut că e cazul, navigînd cu dezinvoltura celui care ştie că totul e permis, dacă vrei cu adevărat să fie, şi că dreptatea este întotdeauna de partea învingătorului. Şi a reuşit. Aceasta este povestea victoriei sale.
(…)
Se ştia, în epocă, cît de greu e să ajungi student la marină. Traian Băsescu a depăşit însă toate aceste rigori şi a ajuns să-şi vadă visul cu ochii. Din aceşti ani, datează primele informaţii documentare cu privire la Traian Băsescu. Ele privesc însă vocaţia sa de mai tîrziu pentru putere şi compromis şi arată că a acceptat o colaborare cu Securitatea. Cum se ştie, există o cale de a face şi compromisuri fără compromitere. Dar Traian Băsescu nu a ales-o pe aceasta, ci a dus pînă la capăt devoţiunea faţă de un regim în faţa căruia alegea să se închine, pentru a-i putea culege apoi, pe faţă sau pe furiş, roadele. Nici educaţia din familie nu îi lăsa o altă alegere, căci valorile casei gravitau în jurul valorilor oficializate ale timpului, fără ca să existe îndoială asupra raţiunilor şi acţiunilor regimului comunist. Apoi, mai era vorba şi de fructul dulce al puterii ascunse de a înrîuri destinele celorlalţi, precum şi de avantajele care decurgeau dintr-o colaborare cu cei ce puteau influenţa un salt în carieră. Conform unui document care a fost făcut public în circumstanţele unui proces derulat în 2004 şi asupra căruia vom reveni, emis de către Unitatea Militară 01150 (Arhiva) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Traian Băsescu figurează în evidenţele păstrate ca fost colaborator al Direcţiei de contrainformaţii militare (Direcţia a IV-a din cadrul Securităţii), pe vremea cînd era student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn“. Ce înseamnă, practic, cele de mai sus? „Colaborator“ al Securităţii, spre deosebire de informator, era o persoană care, fără a semna un angajament şi fără a primi în mod obligatoriu un nume conspirativ, furniza de bunăvoie informaţii unui ofiţer al Securităţii. Fără îndoială, la Institutul de Marină era un asemenea „ceist“, cum era numit, prescurtat, ofiţerul de contrainformaţii al unităţii, care monitoriza atent atît cursanţii, cît şi profesorii Institutului, sub aspectul activităţii lor profesionale, dar, mai ales, al celui cu privire la fidelitatea faţă de regim. În genere, marinarii erau atent urmăriţi, datorită contactelor lor implicite cu străinii, contacte asupra cărora regimul comunist din România devenise de-a dreptul paranoic, pe măsură ce Nicolae Ceauşescu lăsa deoparte orice scrupul în întărirea puterii personale şi instaurarea dictaturii. Cu atît mai mult, încă din faza de pregătire, trebuiau controlaţi ofiţerii care aveau să îi comande. A fost sau nu studentul Traian Băsescu de la Institutul de Marină un asemenea colaborator? În orice caz, ca o primă reacţie, Traian Băsescu, liderul de partid şi candidatul la Preşedinţia României, nu şi-a ascuns mai întîi furia faţă de publicarea acestor informaţii despre trecutul său.
(…)
Mai departe, este vorba chiar despre un foc. Subiectul, miezul articolului este o anume întîmplare; căci scurta şi enigmatica scrisoare care a adus-o pe reporteriţa de la Flacăra în Constanţa se încheia astfel: „Nu uitaţi să-l întrebaţi despre întîmplarea cu incendiul de pe nava «Argeşul», petrecută undeva, în lume, pe vremea cînd nu împlinise încă 30 de ani“. Dînd curs invitaţiei, tovarăşa ziaristă l-a întrebat deci pe Traian Băsescu, care-i povesteşte cele întîmplate: „ne aflam într-un port, pe un mare fluviu. Descărcam naftă, produs distilat din benzină. «Argeşul» se afla în dana unei mari companii petroliere. Spre sfîrşitul descărcării, a izbucnit incendiul. Nu se ştia de la ce şi cum izbucnise. Se aflau în zonă 14 nave, sub diverse pavilioane. Ardea fluviul în plină zi“. Flăcările, povesteşte Băsescu, atingeau 40 de metri şi, în mai puţin de un minut, mai precis „în circa 45 de secunde, şi nava noastră a fost prinsă în această horă de flăcări. Mai întîi, am ordonat trecerea echipajului la posturile de manevră, cu intenţia de a scoate nava din zonă. Văzînd că nu sîntem decuplaţi şi realizînd că nu putem pleca (s-ar fi întîmplat o adevărată catastrofă), am hotărît să rămîn cu echipajul la bord, în speranţa că incendiul nu va determina explozia tancurilor de marfă ale navei şi cu intenţia fermă de a stinge incendiul de pe nava noastră şi de a o salva. Echipajul a trecut deci la posturile de incendiu“. Lupta cu flăcările a durat două ore, la capătul ei echipajul de pe nava românească stingînd şi focul de la bordul unui împingător străin abandonat de echipaj şi ajuns în pupa „Argeşului“, cu tancurile de combustibil în flăcări. „Pericolul creştea alarmant. Pe de o parte, stingeam flăcările care ne cotropiseră, pe de alta, un nou generator de incendiu, adus de curent, ne ameninţa. A fost o luptă titanică. Întregul echipaj a rămas la posturi.“ Aceasta, cu toate că nimeni şi nimic, susţine comandantul Băsescu, nu i-ar fi acuzat dacă dădeau bir cu fugiţii. „Era situaţia clasică de abandon a navei. Nimeni nu ne-ar fi acuzat că într-o asemenea împrejurare am părăsit nava. De altfel, toate cele 14 nave din zona incendiului au fost abandonate.“
Va urma, ne asigura revista familiei Musat, “Observator cultural“