Posts Tagged ‘Mihai Ungheanu’

SOLUTIA pentru Rasaritul Romanesc descifrata din 1991. „INTERFRONTUL", TRANSILVANIA SI BASARABIA. KGB, UDMR si GDS

BASARABIA: “INTERFRONTUL” SI TRANSILVANIA
Daca cititorul roman stie ce e Transilvania, nu stie in schimb ce este „interfrontul”, cuvant intrat dramatic in viata romanilor de dincolo de Prut. „Interfront” este o prescurtare a lui „internationalnii front”, care in ruseste inseamna front international.
Cand in Moldova rasariteana, profitand de curentul „transparentei” si „perestroikai”, romanii au putut sa spuna adevarul despre societatea basarabeana si despre trecutul ei istoric, era inevitabil sa ajunga la concluzia veche ca nu sunt o noua natiune romanica, ci tot romani, ca cei din Romania, ca limba moldoveneasca nu e alta limba decat limba romana si ca Basarabia a facut parte intima din statul roman. Aceasta intoarcere la adevarul istoric, care a insemnat si redesteptarea instinctului national la romanii dintre Prut si Nistru, a devenit cu totulinconvenabila pentru intrusii, veniti din toate colturile URSS in Moldova.
Stalin a practicat deportarile si colonizarile, sau infiltrarile de populatie, pentru a distruge spiritul national al republicilor sovietice neruse. Basarabia s-a umplut de venetici din toate colturile imperiului rus, cu conditia sa nu fie romani, cu conditia sa vorbeasca ruseste si sa fie fideli ideologiei dupa care moldovenii nu sunt romani, dupa care intrarea Basarabiei in componenta Romaniei a fost o ocupatie, iar limba vorbita in Moldova nu e romana ci „moldoveneasca”. Aceasta populatie venetica si pestrita, in care majoritatea sunt rusii, avea mai multe interese comune: ocuparea celor mai importante functii in ierarhia de stat si administrativa si sustinerea cu orice pret a limbii ruse ca limba de stat.
In momentul in care Frontul popular din Moldova a inceput sa lupte pentru limba „moldoveneasca” ca limba de stat, rusofonii, privilegiati prin pozitiile sociale si politice pe care le detineau, s-au intrunit in organizatia „interfront”. Regimul colonial sovietic care-i sustinea era amenintat, practic, de ridicarea autohtonilor la aceleasi drepturi cu ei: noii veniti trebuie sa invete limba romana sau sa renunte la slujbe si avantaje. Totodata prioritatea limbii romane ca limba de stat creeaza o sansa competitiei pentru romanii basarabeni, care au trait pana acum un regim de ocupatie. „Interfrontul” reprezinta, deci, reactia imperiului colonial rus la ridicarile nationale din republici. Caracterul lui national, pro-rus, pro-imperial se vede din faptul ca el nu lupta pentru internationalizarea URSS, ci pentru mentinerea dominatiei ruse. Acesti colonisti rusi si rusofoni, raspanditi in diversele republici ale Uniunii Sovietice, au un sentiment foarte activ de superioritate rasiala fata de localnici. Soferul rus de taxi din Dusanbe se uita cu dispret la urmasii vechilor persani, pentru ca nici tinuta lor demna nu-i impresioneaza, nici europeismul lor real, nici cultura lor milenara, straveche, pe care nu o cunoaste. Indoctrinati in ideea de libertate si … comunism, asemenea rusi simpli sunt cea mai graitoare expresie a brutalitatii unui sistem social si politic de ocupanti, de uzurpatori.
Dar, lucrul pe care europeanul nu-l stie, dispretul acestor popoare fata de rusi este imens. El poate fi intalnit la lituanieni, letoni, estoni, romanii basarabeni, armeni, gruzini, tadjici, uzbeci, cazahi si chiar la bielorusi si ucrainieni. Aparitia rusilor si rusofonilor in asemenea tari de veche cultura si traditie nu este rezultatul unei miscari firesti, ci al unui transplant calculat, in primul rand. Pentru a exploata si controla cat mai bine economia acestor republic, practic anexate si subjugate economic si politic, Moscova a creat in ele mari intreprinderi, care nu au subordonare de stat, ci unionala, nu tin, spre exemplu, de Chisinau, ci direct de Moscova, de ministerul de resort. Acesta planifica activitatea intreprinderilor unionale, folosind materia prima a locului, angajand oamenii pe care ii doreste si vanzand la pretul pe care-l fixeaza singur produselor lor. Moscova se infatiseaza astfel ca o imensa caracatita mecanizata, care are un numar incalculabil de ventuze, prin care absoarbe din aceste republici mici materie prima, folosind-o dupa bunul ei plac.
Crearea acestei retele de intreprinderi unionale a dus la un proces de urbanizare care sa le sustina, de unde rezultatul slavizarii sau rusificarii demografice a acestor republici. Noile intreprinderi de dependenta exclusiv centrala, adica ruseasca, isi recruteaza singure personalul si ele angajeaza cu precadere rusi. Romanul nu gaseste de lucru in aceste intreprinderi, ci colonistul de aiurea, care-l scoate pe vechiul locuitor al Basarabiei, pe roman, in afara granitelor tarii, aruncandu-l pe alte meleaguri. Acest proces de pulverizare etnica este calculat pe intreaga suprafata a URSS si a dus la situatii dintre cele mai anormale. La Chisinau localnicii nu au acces intr-o locuinta noua in bloc, decat dupa asteptari de 15-20 de ani! Orice angajat al acestor intreprinderi unionale rusofone, adesea necalificat, desi in Basarabia exista mana de lucru calificata romaneasca, primeste in curs de luni, saptamani sau zile, locuinta la bloc, in cartierele cele mai avantajoase. Pe acesta cale s-a produs o stare de segregatie in URSS, pe care toate republicile vor s-o elimine. Iata ce a voit sa lichideze Frontul popular din Moldova. Poeta Leonida Lari a rostit de nenumarate ori taioase discursuri impotriva acestei adevarate invazii rusofone, care creeaza inegalitati sociale, obligandu-i pe romani sa-si ia campii.
Cobflictul din Basarabia are un acut continut social si national. Inferiorizati prin masuri brutale de colonizare, romanii basarabeni, ca si locuitorii celorlalte republici de centura ale URSS, vor sa intre in posesia drepturilor lor firesti. In invatamantul superior se mai preda inca in ruseste. Selectia profesorilor nu poate fi controlata, iar calitatea acestui invatamant este slaba, ceea ce imputineaza sansele candidatilor basarabeni la diferite funtii datorita diplomelor locale, republicane, carora li se prefera cele rusesti de la Leningrad sau de la Moscova.
Batalia restructurarii in Basarabia nu are numai un continut national, ci unul dramatic, care-l determina pe cel national. Prin afirmarea valorilor spirituale romanesti, in primul rand a lui Eminescu, scriitorii din Basarabia au dat o prima replica acestui tratament de ocupatie care li s-a aplicat. Revendicarea grafiei cu litere latine inseamna mai mult decat revendicarea unei apartanente culturale. Cu introducerea limbii romane, „moldovenesti” (cum i se spune inca acolo), incepe o batalie sociala, o batalie politica, care are aspect national. Impotriva limbii romane, ca limba de stat, s-a ridicat Tiraspolul, orasul industrial de dincolo de Nistru, rusificat in cea mai mare proportie. Ei traiesc in Moldova, dar nu doresc sa-i invete limba. La mijloc este si o batalie intre orasul industrializat si rusificat, dependent, prin intreprinderile unionale, direct de Moscova, si Basarabia neindustrializata, rurala, care vrea sa ramana romaneasca.
Interfrontul (international doar cu numele) apara dreptul la suprematie al Rusiei si al poporului rus. Acest drept li-l contesta nationalitatile din URSS, care-i trimit pe rusi de unde au venit. „Rusi, mergeti acasa, la voi!” – Au atata pamant, spun basarabenii, de ce vin peste noi? Iar daca vin, de ce nu ne invata limba?
Organizatiile „Interfront” de pe tot cuprinsul URSS au de ce sa se uneasca: colonizarile fortate, opresante si umilitoare pe care le-a practicat Moscova sunt contestate peste tot. Cine nu invata limba trebuie sa plece! Localnicii stiu ca datorita unui orgoliu stupid, inoculat de propaganda unionala, acesti colonisti nu vor invata romana, lituaniana, gruzina, armeana, tadjica, letona. „Interfrontul” este o organizatie indreptata practic impotriva vointei de libertate, de egalitate si fraternitate a popoarelor din URSS. In Moldova, „Interfrontul” este net antiromanesc si, in ciuda inferioritatii lor numerice, se bizuie pe fonduri, pe armata, la nevoie, si pe sprijinul si coordonarea ministerelor de care tin intreprinderile unionale din Basarabia. Republica tiraspoleana si gagauza sunt opera acestor factori. „Interfrontul” apara pozitii sociale privilegiate, lucru care-l face deosebit de periculos. De aceea el apeleaza la cele mai interesate argumente in lupta impotriva romanilor si a Frontului Popular Moldovenesc. In publicatiile „Interfrontului” din Tiraspol, din Rabnita si din Chisinau au aparut articole care-i prezinta pe romanii din Romania ca pe niste tirani, ca pe niste opresori ai minoritatilor. (In acest fel recunosc unitatea romanilor pe care altfel o contesta!). Iar exemplificarea lor este minoritatea maghiara din Transilvania. Inainte ca aceste lucruri sa ni le spuna in 1990 in Romania Laszlo Tokes si Geza Domokos, ele erau prezente ca dovezi indubitabile in publicatiile rusofone ale „Interfrontului”.
Propaganda promaghiara a inceput in Basarabia prin „Interfront” de circa trei ani. Campania UDMR de la Bucuresti, din 1990, are precedente serioase si identice la Chisinau, incepand din 1987. Cum delegatii unguresti de „simpatie” fata de Frontul Popular din Moldova au venit destul de des in ultimii ani la Chisinau si in alte orase romanesti din Basarabia, nu e greu de inteles de unde vine aceasta argumentatie antiromaneasca. Nu intamplator emisiunile UDMR de la TV Bucuresti bat moneda pe Basarabia. Ele vor sa zica: cine vrea Basarabia, pierde Transilvania! Acesta este un cantec placut Moscovei. Iar „Interfrontul” am zis ca tine de Moscova.
Din pacate romanii basarabeni nu sunt deloc la curent cu drama Transilvaniei, preocupati firesc de propria lor drama, dezinformati de o jumatate de secol asupra Romaniei, iar unii turisti nesabuiti care se deplaseaza de la Bucuresti in Basarabia nu inteleg grava problema sociala a Basarabiei, profunda ei trauma etnica, ce poate fi luminata foarte bine prin echivalarea ei cu aceea a romanilor transilvaneni. Basarabenii stiu ei insisi ce au de facut la ei acasa. Trebuie insa lamuriti ce e in Romania. Pana cand nu-i vom face pe basarabeni sa inteleaga ca „Interfrontul” lor este totuna cu Uniunea Democratica Maghiara din Romania si cu „Grupul de dialog social” nu vom putea realiza o unitate de pareri si de viziune. Unitatea de pareri si de viziune este cea care pregateste orice actiune comuna. La fel, pana cand romanii de la Cluj, Timisoara, Iasi, Craiova si Bucuresti nu vor sti ca UDMR si GDS sunt totuna cu „Interfrontul” din Basarabia orice actiune comuna este sortita esecului.
Mihai Ungheanu
Iunie 1991

MIHAI si MIHAIL. Mereu adolescent: Mihai Ungheanu

La aproape 70 de ani (fara cateva zile), cand ne-a fost dat sa ne paraseasca, Mihai Ungheanu ramasese un adolescent. Cel cu care am vorbit cu cateva saptamani in urma pentru o emisiune literara TV, era acelasi cu studentul de acum 50 de ani, pe care-l vedeam tot timpul, singur, in holul Facultatii de Filologie, asteptand parca ceva care tocmai trebuie sa vina. Zic acelasi Mihai Ungheanu, pentru ca el a fost si a ramas mereu un adolescent, si nelinistit, si cu certitudini, si cu cautari. Adolescent si in balonzaidul verde, ieftin dar la moda, in vremea studentiei, si in tinuta impecabila de demnitar in Senatul Parlamentului Romaniei.Mihai Ungheanu a avut o viata intelectuala si publica de campanii si nu intamplator chiar asa se cheama si primul sau volum din 1970: “Campanii”. A marturisit ca il intereseaza literatura de idei, si a facut critica de idei. Nu practica piruete metaforice invaluitoare, era direct la tinta, frust. Nu livra sampanie literara agreabila, cherchelitoare, inveselitoare, euforizanta, ci drojdie dublu rafinata, care ori te pune pe ganduri, ori te revolta (nota bene: Mihai nu era de fel un bautor).A cautat, si inainte de 1989, si dupa, sa afirme si sa explice identitatea nationala a romailor in forma ei genuina, adica nici alterata de comunismul national sau de pasunism, nici subminata, mai mult sau mai putin subtil, de urmasii internationalistilor de ieri, globalistii de azi, care se dau drept “adevaratii Arnoteni” ai societatii noastre civile.

Stilul sau avea ascutimi de silex, spunea Alexandru Paleologu. Eu as zice ca verbul sau are puterea de penetrare si cat se poate de clarificatoare a laserului. “Holocaustul culturii romane” (1999) si “Enciclopedia valorilor reprimate” alcatuita in colaborare cu prof. Ilie Badescu (2000) sunt carti de referinta asupra unei tragedii culturale pe care puzderia de elite postdecembriste si institutiile lor (de fapt ale noastre, caci sunt finantate din banii platitorului roman) n-au fost in stare, ori nu si-au dorit de fel, sa le atinga in gesticulatia lor ideatica.“Dati-mi doi pumni in cap, a murit Mihai Ungheanu”, spunea pe aleile cimitirului Bellu, la inmormantare, sarmanul intelectual George Chirila, victima, si el, a “Holocaustului rosu”. Ar trebui, intr-adevar, sa ne dam doi pumni in cap, pentru ca Mihai Ungheanu, care era si profesor universitar, si spiritus rector in cultura romana, a ilustrat o directie, dar nu si-a format o scoala. Nu-si dorea, ca altii, adulatori, ciraci, invatacei obedienti. Ci tineri intelectuali care sa-si asume, din proprie convingere, linia si mesajul sau, dar care nu sunt numai ale lui. Unul dintre acestia este, din fericire, tanarul Mihail Ungheanu, fiul sau, care a crescut si s-a format in aceeasi familie, si ca stare civila, si de idei. Adolescentul Mihai Ungheanu preda stafeta adolescentului Mihail.
Corneliu VLAD

OMAGIU Profesorului Mihai Ungheanu, "cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale"


CREZUL profesorului Mihai Ungheanu: “A fi nationalist in Romania", de Nichifor Crainic

“A fi nationalist in Romania, adica a-ti inchina viata ridicarii neamului si a tarii tale, insemneaza a te aseza pe un pisc in bataia tuturor furtunilor urii si trasnetelor razbunarii. Nimic nu e mai urata, nimic mai prigonita si mai lovita decat dragostea suprema de romanism. O viata intreaga de lupta inseamna o viata intreaga de sangerari. Nu s-a inchis bine o rana si alta se casca mai adanc in faptura ta morala. A cui e aceasta tara si care e destinul ei ca romanii, care se ridica pana la constiinta superioara a unei misiuni romanesti sunt izolati ca niste nelegiuiti si aratati cu degetul ca niste nauci? In Romania traieste bine numai cine face tranzactii cu strainismul…
O formidabila actiune de compromitere se organizeaza imediat in jurul unei personalitati, din moment ce ea devine motor moral sau ideologic al romanismului. Sa nu mai vorbim de cei eliminati fiziceste. Constatarile acestea duc la una si aceeasi concluzie: ca patura noastra conducatoare este corupta pana in maduva oaselor…
A conduce Romania in sensul curent, presupune conditia prealabila de a trada. Politicianul se simte puternic numai in actul de prigonire a romanismului si intelept numai in lepadarea de specificul spiritual al stramosilor lui. Romanii dezromanizati – iata ce sunt in majoritatea lor conducatorii nostri politici. Pusi in fata nationalismului, au imediat sentimentul intim al propriei lor turpitudini si, ca sa se elibereze de aceasta stare sufleteasca, ii prigonesc cu zvapaiala pe apostati. Caci numai apostazia cunoaste inversunarea nimicitoare impotriva credintei parasite si numai tradarea alimenteaza ura impotriva celor tradati. Prigonitorii nationalismului sunt unelte ale strainismului impotriva propriului lor neam.”
Nichifor Crainic – Zile albe/zile negre, 1947

Actualitatea clasicilor – Postfata la Complicitati sub paravanul “Revolutiei”
Lucrare aparuta in Colectia Pro Terra Nostra a Editurii Glykon si Fortuna si distribuita gratuit in 2006

MIHAI UNGHEANU: Cum a lucrat Ungaria pentru a ucide Romania. Complicitati sub paravanul “Revolutiei”

Complicitati sub paravanul “Revolutiei”
Argument
Lumea este in continua schimbare. De la jocul de echilibru a doua superputeri politice si militare s-a ajuns la o singura superputere mondiala. Evenimentele din Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu par a indica necesitatea ca lumea sa se intoarca la un sistem bipolar de putere, pentru a-si gasi echilibrul.
Europa, prin care se intelege mai ales partea ei vestica, a tins si tinde sa fie un factor de echilibru la expansiunea politica a SUA. In prezent, Uniunea Europeana, care aspira sa integreze in granitele ei politice si alte state, printre care si Romania, se confrunta cu propriile ei deziderate teoretice. Tendinta de nivelare si uniformizare, pe care o presupune Uniunea Europeana, s-a izbit insa de refuzul unora din membrii sai de a accepta o constitutie europeana, unica pentru toti, care duce la anihilarea unor identitati si specificitati de functionare a statelor nationale.
In aceste cadre internationale, foarte largi, este nevoie sa plasam si situatia Romaniei si a actiunii actorilor ei politici, aparuti in urma cu cel mult cincisprezece ani. Nu numai statele si continentele au identitate, ci si oamenii politici care le reprezinta. Criza de identitate a politicii si politicienilor romani s-a declansat in decembrie 1989 si a continuat si dupa aceea. Fugind de comunismul cu care s-a aflat intr-o relatie directa si inegala, politicienii romani – de recenta origine – s-au aruncat cu arme si bagaje in bratele unei politici vest-europene care nu le-a rezolvat si nu le poate rezolva problemele de identitate politica. Fara o ancora in propria experienta politica, orice optine politica ofera o identitate precara. Clasa politica romaneasca sufera de o criza de identitate dezvaluita de numeroase gesturi si solutii publice, care, raportate la trecutul politic romanesc, isi arata lipsa de intemeiere.
Refuzul unor oameni politici romani de a-si asuma istoria si raspunderile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile ce li se pot da, constituie cauza principala a degringoladei statului roman si a institutiilor sale in epoca actuala. Nu se poate guverna, in sens major, fara istorie! Simplul act administrativ, oricat de tehnic stapanit, nu tine loc de identitate si conceptie nationala. Rostul Romaniei este de a fi “un stat de cultura la Gurile Dunarii”, ca mostenitoare a unui capital ancestral de cultura si civilizatie, pe care s-au ridicat si popoarele si statele vecine. Lepadarea continua de acest capital spiritual si politic, practicata de politicienii improvizati peste noapte, la Bucuresti si aiurea in Romania, dupa 1989, constituie un gest de ruptura cu traditia politica spre care, sarind peste regimul comunist, este, insa, logic sa ne intoarcem.
Romania nu e doar un nume pe hartie, ci o complexa realitate europeana ale carei componente, traversand istoria, fac parte, vrand-nevrand, din viata noastra zilnica.
Este perdanta credinta ca Romania incepe din 1989 si ca trecutul ei este mort. Nici macar comunistii, care au practicat metoda ocultarii sau stergerii cu buretele a unor fapte istorice, n-au facut abstractie de trecut, pe care au avut, insa, grija sa-l si mistifice, atunci cand nu mai aveau alta solutie. Regimul comunist s-a angajat intr-o ampla incercare de modificare a identitatii romanilor, operand interventii in spatiul istoriei, lingvisticii, arheologiei, filosofiei, literaturii si artei, cu caracter interdictiv, manipulator sau de substitutie. Deruta identitara a politicienilor romani, aparuti dupa 1989, cand nu e simpla ignoranta, in acest proces de alienare isi are radacinile.
Romaniei Mari i s-a cantat odata, in public, Vesnica pomenire. In 1940, dupa absurdul diktat de la Viena, trenurile care intrau in Romania din Ungaria aduceau cu ele afise mari, lipite de vagoane, unde, intr-un chenar de doliu, sub o cruce semnificand decesul, stateau scrise urmatoarele:

“In memoria dureroasei nedreptati comise la Trianon, aducem la cunostinta ca, prin fermitatea lui Horthy, a raposat intru Domnul, fiica, sora si ruda ROMANIA MARE.
Dupa 22 de ani de asuprire provocata altora, Doctorul Stalin, la 27 iunie 1940, ora 12,00 i-a amputat un brat. Dupa indelungate suferinte si chinuri, duhovnicii Hitler si Mussolini i-au dat sfanta impartasanie de veci, dupa care si-a dat duhul.
Agonia acelei vorbarete a inceput la Munchen si s-a incheiat la Viena, iar inhumarea va avea loc la 14 septembrie 1940. Oficierea parastasului va avea loc in Parlamentul de la Budapeste. Discursurile funerare vor fi tinute de catre primul-ministru, contele Teleki si de ministrul de externe Csaky.
Odihneste-te in pace!
Amintirea ta va ramane in istorie!

Regele Ferdinand, Regina Maria, sotie, si Carol al II-lea, parinti adoptivi
Cehoslovacia, Polonia, fosti decedati de aceeasi boala
Wilson, Benes, Chamberlain, unchi
Anglia, Franta, Turcia, Mica Atlanta si Liga Natiunilor de la Geneva, Indoliati”

Manifestul avea si o lozinca, evident, un text triumfalist: “Transilvanie! Chiar si pana acum ai fost a noastra si a noastra vei ramane pe veci!”
Satisfactia batjocoritoare cu care se consemna, in chenar gros, negru, sfasierea Romaniei, era la fel de mare in Vest (Ungaria), ca si in Est (URSS), si, desigur, la Sud (Bulgaria). Conditia Romaniei de stat indezirabil in ochii vecinilor a fost rareori, cu atata vehementa, afirmata.
Prohodul statului Romania Mare era cantat sistematic in diverse variante, in scolile partii din Romania ocupata, unde elevii romani erau obligati sa o faca si ei si sa trateze, de asemenea, cu mare dispret si la fel de sistematic, tot ceea ce tinea de Romania, de regii ei, de cuvantul roman, de aspectele istoriei romanesti.
Metoda degradarii sistematice a tot ce tinea de Romania Mare si a tot ce era romanesc, devenise o problema de stat in tara care vroia sa redevina o Ungarie Mare. O comparatie oricat de rapida ne arata ca la fel se gandea si se actiona si in Basarabia ocupata de URSS: stergerea identitatii romanesti, alungarea romanilor si a notabilitatilor, deportarea, genocidul. A fost o asemanare de procedee intre ocupatia ungara a Transilvaniei de Nord (1940-1944) si aceea a Basarabiei (1940 – 1941 si apoi dupa 1944), incat parca aveau aceeasi marca. Sovieticii ne-au rescris, dupa 1944, si modificat cultura prin instrumentele lor.
Faptele si evenimentele petrecute dupa marele razboi n-au facut decat sa reactualizeze aceasta stare de spirit, incepand cu 1946, la Cluj, si terminand cu evenimentele din decembrie 1989 in Harghita si Covasna si cele din ianuarie-martie 1990, in Bucuresti si in Targu-Mures.
Chestiunea este ca romanii si, mai ales, oamenii lor politici trebuie sa-si inteleaga istoria. Optiunea romanilor pentru aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana nu presupune stergerea memoriei, cu atat mai mult cu cat altii stiu sa se integreze cu tot bagajul lor de amintiri, proiecte si teze revendicative. Altfel, se va ajunge la situatia ca politicienii romani nu vor mai sti ce sa faca cu propriul stat si il vor scoate pe taraba, la vanzare. Ceea ce, partial, au si facut pana acum. Paravanul asa-zisei revolutii din decembrie, cu pretentiile ei, a fost asezat intre romani si propria lor existenta istorica si traditionala. Istoria romanilor este mai lunga decat cei 15 – 20 ani postdecembristi, mai lunga decat cei 25 de ani de regim ceausist, mai lunga decat cei 45 de ani de regim comunist, mergand mult mai departe in trecut. Liderii asa-zisei revolutii decembriste, operatie complexa, indreptata de fapt impotriva statului roman, au facut saltul mortal al unei politici despartita de propria istorie, iar rezultatele sunt cele deplanse de toate ziarele. “Partidele istorice”, pe care noii lideri le-au acceptat pe urma, pana la urma n-au reusit sa se racordeze la propria lor traditie, adoptand acelasi joc de salt mortal in necunoscut. Drumul aderarilor, al integrarii presupune, totusi si o minima memorie, adica “mintea cea de pe urma a romanului”.
Mihai UNGHEANU
Prefata la Complicitati sub paravanul “Revolutiei”
Lucrare aparuta in Colectia Pro Terra Nostra a Editurii Glykon si Fortuna si distribuita gratuit in 2006

MIHAI UNGHEANU ne spune de ce a tinut mortis presedintele UNGARIEI sa vina nedorit in ROMANIA:ca sa aniverseze 20 de ani de la operatiunea TARGU MURES

“Revolutia”, UDMR-ul si complicitatile post-decembriste

REALITATEA.NET – Preşedintele Ungariei către maghiarii din România: Nicio autoritate din lume nu poate interzice o sărbătoare naţională
Decembrie 1989, cu evenimentele lui, surprinzatoare doar pentru romanii dezinformati, care erau, insa, majoritatea, se inscrie intr-o directa relatie si continuitate cu toate cele expuse si insumate pana aici. Este cazul sa discutam despre 1989 si situatia Romaniei in spiritul adevarului si nu al unei propagande obstinate si perverse. Imaginea si teza “revolutiei spontane” se izbesc de fapte solide. La Timisoara, in 1989, au aparut diversionisti pregatiti in Ungaria, in tabere speciale. Au fost atacate unitati militare, iar in Harghita si Covasna asa-zisele “miscari revolutionare” au vizat institutiile statului si pe reprezentantii acestuia in uniforma, (cazul Agache), torturati si ucisi sau macelariti, pe fondul sonor al unor sloganuri iredentiste, care mai fusesera exhibate in aceste locuri si in cei patru ani ai ocupatiei unguresti (1940-1944). Expresiv este ca, prima formatie de aspect politic care a aparut la Bucuresti, actionand organizat, a fost a minoritatii maghiare: UDMR. La sfarsitul lui decembrie 1989 au aparut: GDS, UDMR si PNT, doar primele doua beneficiind si de publicitate la televiziune.

In orasele din Transilvania s-a declansat, in 1990, o brutala separare a elevilor unguri de cei romani, in scoli separate. Aceasta era revolutia? Pe 15 martie 1990 s-a declansat la Targu Mures, in prezenta a zeci de ziaristi straini, un conflict interetnic, care ar fi dus, in caz de reusita ungureasca, la proclamarea unei noi Regiuni autonome maghiare. Incercarea n-a reusit, dar cameramani de la mai multe televiziuni europene – anuntati de cine? – au filmat evenimentul, transmis apoi in tot Occidentul prin favorizarea partii ungare. Spre exemplu, prezentandu-l (prin repetarea parca a scenariului din 1946, de la Cluj), pe romanul Mihaila Cofariu, macelarit “in direct”, drept … ungur.

Intrarea UDMR in Parlamentul Romaniei, prin complicitatea politica a FSN-ului, a fost urmata de refuzul acestei uniuni minoritare de a vota, in 1990, Constitutia, adica de a recunoaste, practic, statul roman. Aparitia asociatiei culturale Vatra Romaneasca, tot in 1990, a mai temperat anume agresiuni si ofensive pe tema Transilvaniei.
Pe postul roman de televiziune, asa zisul erou al “revolutiei” romane, Laszlo Tokes, infatisase, la inceputul lui 1990, coroana Ungariei, simbol al Ungariei Mari. Acesta a fost asezat in adevarata lui lumina de Corneliu Vadim Tudor, intr-unul din primele numere ale revistei Romania Mare, fiind deconspirat, mai tarziu, ca agent al Budapestei, cu misiuni iredentiste.
O revista (Maghiarimea ardeleana), scrisa in ungureste, editata de Laszlo Tokes, a proclamat deschis necesitatea ca Transilvania sa devina ungureasca. Ion Lancranjan, autorul volumului Cuvant despre Transilvania (1982) a avut, in aceste imprejurari, un brutal atac de cord (1991), moartea lui fiind apaludata trimfator in presa din Ungaria, ca o victorie. Ca din intamplare, apoi, o biserica de lemn din vremea lui Mihai Viteazul, aflata in asa-zisul teritoriu “secuiesc”, a luat foc si s-a facut scrum! In 1992, epurarea romanilor din judetele Harghita si Covasna, a devenit o problema parlamentara. Comisia speciala destinata cercetarii ei a confirmat, in raportul prezentat Parlamentului, epurarea etnica. Intr-un crescendo bine orchestrat, s-au nascut apoi proiectele de autonomie ale judetelor Harghita si Covasna, sustinute de lideri locali ai “societatii civile”, la inceput in numele “maghiarimii”, ulterior in numele “secuimii”.
Mihai UNGHEANU

Capitolul VII al lucrarii
Complicitati sub paravanul “Revolutiei”
Aparuta in Colectia Pro Terra Nostra si distribuita gratuit in 2006

In Memoriam MIHAI UNGHEANU

“Mihai Ungheanu scrie numai ceea ce crede”

Petre Tutea
“Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale”
Prof. dr. Viorel Roman, Universitatea din Bremen
Scriitorul si criticul literar Mihai Ungheanu a murit, joi, 12 martie 2009, cu doar cinci zile inainte de a implini 70 de ani. Mihai Ungheanu s-a nascut la 17 martie 1939. In anii ’70-’80 a fost apropiat de grupul protocronistilor, fiind unul dintre promotorii revistei “Luceafarul”, scrie ZIUA. Dupa 1990 a continuat sa publice numeroase carti de esenta nationalista, in care si-a exprimat rezervele fata de noua “intelighentie”, democratica, de dupa 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii ’50, pro-sovietice. Dintre aceste carti amintim “Holocaustul culturii romanesti, 1944-1989” si “Enciclopedia valorilor reprimate” (in colaborare cu Ilie Badescu), potrivit wikipedia. Ungheanu a fost senator PRM de Arges in doua legislaturi, din 2000 pana in 2008.
Apropiatii si familia anunta ca profesorul Mihai Ungheanu s-a imbolnavit subit de cancer, galopant, si s-a stins joi, la ora 14.10, dupa impartasania pe care o facuse cu o zi in urma. “Ucenicii celui care a fost una dintre cele mai sclipitoare minti romanesti si unul dintre cei mai mari aparatori ai lui Eminescu si romanitatii din ultima jumatate de secol anunta cu pioasa reculegere ca vineri, la ora 11.00, trupul profesorului de romanism va fi depus la Biserica Amzei. Slujba in memoria sa se va desfasura sambata, la ora 13.00, in aceeasi Biserica cu Hramul Bunei Vestiri si a Sfantului Ierarh Nicolae, inainte de inmormantarea care va avea loc la ora 14.00, la Cimirul Bellu Ortodox. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace alaturi de toti martirii neamului romanesc asteptand invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina!”.
Mihai Ungheanu se alatura astfel colegilor sai din Grupul Eminescu si nu numai, decedati in morti mai mult sau mai putin suspecte: Marin Preda, Nichita Stanescu, Paul Anghel, Alexandru Oprea, Pompiliu Marcea, Gheorghe Pitut, Ion Lancranjan, Cezar Ivanescu…

«Cominternul după Comintern»

“Sunt preocupat să pun în ordine nişte manuscrise pentru o viitoare carte. O carte intitulată «Cominternul după Comintern», o suită de articole apărute în presă prin care vreau să demonstrez că de fapt mentalitatea şi metodele cominternului nu au dispărut după 1989, ba chiar au luat proporţii. Acest lucru mi se pare de ordinul evidenţei.

M-a interesat literatura de idei, în primul rând. Multe din cărţile care nu ţin de eseu sunt şi ele litera­tură de idei. Îmi plac în egală măsură toate genurile, speciile lite­rare, dar mărturisesc că am înclinat mult către proză. Am scris cronică literară ani de zile. I-am închinat lui Marin Preda cartea «Marin Preda, vocaţie şi aspiraţie». A apărut în 1973, iar în anul 2002, pentru că trebuia dusă până la capăt, a apărut şi a doua ediţie. Din anul 1973, anul în care a apărut prima versiune, scriitorul a tipărit până în 1980 mai multe cărţi şi trebuia să dau o vi­ziune finită asupra întregii opere. A doua ediţie s-a numit la fel, dar, evident, cu capitole în plus, pentru cărţile care nu apăruseră încă în 1973.

Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supra­vieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.

Pasiunea pentru scris este inevitabilă, până la urmă, pentru un intelectual care vrea să comunice cu cei din jur şi cu publicul. Am făcut facultatea de litere, care m-a dus direct la presă, la gazetărie şi, evident, la scris, aşa că era prescrisă traiectoria mea. În ceea ce priveşte viaţa politică, m-am ţinut departe de ea până în 2000, cu convingerea că nu este un loc ideal de existenţă, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu intri în politică, nu poţi rezolva anumite chestiuni de ordin profesional, nu poţi să duci până la capăt, pentru tine şi pentru alţii, o sumă de acţiuni începute, aşa că am intrat în politică, dar concluziile sunt, ca pentru oricare inte­lectual, decepţionante, dezamă­gitoare.

Cred că politica mi-a adus numai decepţii. Mi-aduc aminte cum s-a făcut revizuirea Constituţiei din 2003, şi acţiunea asta făcută în grabă şi neserios m-a făcut să părăsesc prin demisie Parlamentul.

În adolescenţă visam să joc rugby. Acum nu mai am visuri. Însă eu eram, din păcate, în provincie, unde nu se făcea acest sport, şi situaţia spune foarte multe despre vise şi posibilităţi. Nu îmi place să visez… îmi place să-mi propun lucruri tangibile.”

Mihai Ungheanu 17 martie 2008
Jurnalul National

15 Ianuarie 2007 – M. UNGHEANU: “HOLOCAUSTUL CULTURII ROMANESTI; 1949-1989″

Hitler spera în buncăr, în ultimele sale zile, ca la întâlnirea dintre rasa superioară anglo-saxonă, capitalistă, apuseană cu cea inferioară, asiatică, slavo-bolşevică, lupta nu va înceta. Şi spre surprinderea mai ales a anglo-americanilor chiar aşa s-a şi întâmplat, dar nu chiar aşa cum vroia Hitler.

Stalinismul, idealurile solidarităţii, fraternităţii, egalităţii erau populare în Europa devastată. Iniţiativa în lupta culturală dintre est şi vest era la început de partea marxiştilor. Aşa că Stalin, ajuns la Berlin, a început imediat propaganda, munca de lămurire a germanilor, italienilor, francezilor, grecilor etc. şi din sfera de ocupaţie anglo-americană.

La scurt timp însă Truman s-a dezmeticit, începe refacerea ţărilor la vest de Cortina de Fier cu Planul Marshall şi ripostează slavilor cu aceeaşi monedă. Adică demască sclavia şi duplicitatea din Lagărul bolşevic. Banii pentru acest mare proiect cultural secret al CIA au fost luaţi din Planul Marshall.

Şi dacă slavii nu aveau nici un scrupul faţă de duşmanul de clasă, sub patronajul CIA, Radio Europa Liberă, Libertatea, sute de publicaţii, simpozioane şi congrese pledau pentru economia de piaţă, libertatea şi democraţia de tip nord-americană.

Strategia înfruntării secrete cultural-ideologice a anglo-saxonilor cu slavii, este analizată de Frances Stonor Saunders în Who paid the piper (Cine plăteşte). The CIA and the cultural Cold War, Londra 1999, 540 p.

Demascarea comuniştilor în apus a devenit facilă mai ales după înăbuşirea revoltei muncitorilor din Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, iar activitatea ofiţerilor CIA şi a colaboratorilor a devenit tot mai uşoară. În final, războiul rece, sau al treilea război mondial, după diplomatul sovietic Valentin Falin, s-a încheiat cu victoria vestului. Federaţia Rusă are azi numai 5% din puterea economică a vestului, iar la mesajul eliberator marxist-leninist a renunţat de bună voie, chiar Moscova.

Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România. KGB-ul a venit cu ofiţeri şi un grup de cominternişti pregătiţi să preia puterea şi cu sprijinul Armatei Roşii, care a rămas în ţară 1944-58, a exterminat fără drept de apel cultura română neconformă cu stalinismul. Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în Holocaustul culturii româneşti, 1944-1989, ed. D.B.H. 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după 1989.

Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea nici un motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu Morţi civile şi moartea de la Sighet, cu Echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnari post-mortem – Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale…

Titlul cărţii Holocaustul…, e o preluare de la Stephan Fischer-Galaţi şi este o slăbiciune editorială. Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit nolens volens exterminatorii şi după ’89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.

La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est Armata 14 a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.

Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă ca în tipul Războiului Rece şi a Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit ca în Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei) de Mihai Ungheanu în ed. Romcartex 1997, 471p.

Politicieni moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb. în Transilvania şi Banat cu ajutorul Legitimaţiilor de maghiari orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a Războiului Rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.

Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea din Bremen, Germania

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova