Procesul în care era judecat liderul MISA Gregorian Bivolaru, pentru sprijinirea unui grup infracţional şi trafic de persoane, fusese amânat pentru data de 23 aprilie, potrivit Tribunalul Sibiu. Astăzi, faptele lui Bivolaru au fost prescrise, liderul MISA fiind achitat.
Strămutat acum cinci ani la Sibiu, procesul lui Gregorian Bivolaru, care se află în Suedia, se judecă în lipsă.
Procurorii susţin că, în intervalul 1991-martie 2004, împreună cu alte persoane, Bivolaru a iniţiat, constituit şi apoi condus în interiorul MISA un grup infracţional organizat, care, ulterior, s-a extins.
Reamintim că, Gregorian Bivolaru a părăsit ilegal teritoriul României. La 4 aprilie 2005 el a fost reţinut de poliţia suedeză în oraşul Malmo. Ulterior, autorităţile suedeze i-au acordat azil politic.
”Guru” Bivolaru a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu 20 de membri ai organizaţiei, pentru: constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, propagandă naţionalist-şovină, promovare a ideologiei fasciste prin propagandă, instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) caută orgasmul multiplu la Casa Armatei, cu Dan Puric şi Ioan Gyuri Pascu. „Iubeşte viaţa“, un eveniment destinat adepţilor MISA, a reuşit să stârnească rumoare după ce s-a aflat că în culise este controversata organizaţie.
Casa Armatei, Sala Lira a Casei Municipale de Cultură şi Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara sunt, timp de şapte zile, gazda unor evenimente care promovează erotismul şi virilitatea.
În spatele organizării acestor acţiuni se află o filială a MISA. Reprezentanţii Asociaţiei Dacica, cei care au pus la cale toate acţiunile, au declarat că încearcă „atingerea unei stări de virilitate legendară nesfârşită printr-o revoluţie amoroasă a continenţei sexuale”.
Revoluţia amoroasă se petrece în mai multe locuri din oraş, printre care Reprezentanţii Camerei de Comerţ Timişoara au fost şi ei la un pas de „virilitatea legendară”, când li s-a cerut închirierea unei săli de conferinţe. Au fost singurii care au cerut detalii despre manifestare şi când au aflat că e vorba despre o „revoluţie sexuală” au refuzat închirierea.
Iubirea, paravan
Informaţia privind locul de desfăşurare al evenimentelor provine chiar de pe pagina de internet a organizatorilor. Aparent, responsabilă pentru festivalul sexual este o organizaţie nonguvernamentală numită „Asociaţia Dacica”, în conducerea căreia sunt doi medici. Asociaţia Dacica este filiala locală a sectei Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA), al cărei mentor spiritual este profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Chiar pe site-ul MISA apare scris că Asociaţia Dacica e una dintre filialele din Banat unde se pot învăţa tehnici de yoga.
Cele două organizaţii îşi laudă reciproc activitatea. Aparent, „Iubeşte viaţa” nu vrea să facă altceva decât să îi apropie pe pământeni şi să îi ajute să îşi descopere sexualitatea. După cum stă scris pe pagina electronică oficială a Asociaţiei Dacica, festivalul este adresat „românilor inteligenţi şi curioşi”. Seria manifestărilor a început sâmbătă, la Sala Lira, o sală de teatru aflată în proprietatea Primăriei Timişoara.
Dovada ca Dan Puric si Gyuri Pascu au participat si in 2006 la acelasi Festival. Special pentru “nestiutorii” “ucenici” ai “maestrului” Puric
Artistul Ioan Gyuri Pascu se arată conciliant. „Dacă merg avioanele, eu vineri o să fiu la Timişoara pentru un recital de 40 de minute. Ştiu că am fost invitat de MISA, ba chiar e a doua oară când le accept invitaţia. Oamenii ăia nu mi-au făcut rău şi nu am de ce să fug de ei”, a spus Ioan Gyuri Pascu.
Dincolo de misterele “Puterii”, unul dintre articolele primului numar se bazeaza pe un fapt real: participarea Trupei lui Dan Puric la un Festival MISA de sex in plex, la Timisoara. Este, de altfel, pentru a doua oara cand Puric este invitat la acest Festival. Articolul nu are legatura cu actionariatul ziarului – pe care il chestionez si eu – ci cu realitatea, autorul lui fiind unul dintre jurnalistii specializati pe MISA in Romania, motiv pentru care si lui i s-a parut ciudata participarea Trupei “misticului Dan Puric”. Dar, la fel de ciudata le-a parut unora inchirierea trupei Dan Puric cu ora, de catre PSD, la ziua lui Geoana. Pentru a elimina orice suspiciuni si interpretari ale adulatorilor lui Puric, prezint mai jos dovezile pe care s-a bazat autorul articolului, disponibile oricarui om cu buna credinta chiar pe site-ul festivalului, organizat, conform sectiunii Parteneri, de: Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut, Asociatia de Terapii Naturiste din Romania, Fundatia Independenta pentru Tineret si Asociatia Dacica (interesant ca printre sponsori si donatori se regasesc si Librăria Humanitas “Joc Secund”, Centrul de Afaceri al Camerei de Comerţ şi Industrie Timişoara, Universitatea de Vest sau Scoala Sancta Maria Hilfe – !?). Desigur, domnul Dan Puric are tot dreptul sa sustina in continuare, chiar de la tribunele de presa ale unor devalizatori ai Romaniei inconjurati de sute de securisti, ca Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu, ca este supus unui atac “securistic”. De data asta, securistii sunt chiar trupetii lui, dupa cum se vede din afisul de mai jos. Chiar sunt curios daca prea-cucernicul actor-predicator o sa anuleze participarea trupei sale si, mai ales, cand o va face: inainte de “work-shop”-ul despre “continenta sexuala” sau dupa ce va afla cum sta treaba cu “femeie multi-orgasmatica”? Chestiuni importante, desigur, dar care nu prea au treaba cu… Sfintii Inchisorilor, de exemplu.
Ziarul “Puterea” dixit: Exclusă din Federaţia Internaţională de Yoga şi din Alianţa Europeană de Yoga, Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) – secta porno a lui Gregorian Bivolaru – încearcă să câştige terenul pierdut. Prioritatea, după ce imaginea oficială a fost făcută zob, racolarea de noi adepţi. Şi unde pot fi găsiţi aceştia mai uşor decât la manifestări artistice cărora le dau girul personalităţi de primă mână. Aşadar, pe lângă actori legaţi strâns de sectă, precum Ioan Bătinaş ori Ioan Pohariu, la spectacolele MISA participă artişti îndrăgiţi de marele public, cum ar fi Ioan Gyuri Pascu de la Divertis ori membrii Companiei de teatru şi dans Passe Partout Dan Puric.