Realizator: Liviu Andrei / Tele U Craiova
Realizator: Liviu Andrei / Tele U Craiova
Tutea si Crainic

Crainic fusese arestat inca din 1947 si condamnat, drept criminal de razboi, la munca silnica pe viata. De! Daca fusese ministru de propaganda si inca impotriva cui!
Dupa cei saptesprezece ani de temnita, experienta lui de viata o depasea pe cea a lui Tutea. Dar nu facea niciodata caz de ea, desi-i cunoscuse pe toti directorii inchisorilor prin care trecuse, pe toti “marii criminali de razboi” din care facea si el parte, pe toti cei prabusiti cu fruntea-n tarana in fata lui Maromet, la Jilava, precum si pe multi dintre cei ce facusera pe eroii pentru mai mult sau mai putin timp.
Nu se lauda insa nici cu ce facuse el in fata polonicului, nici nu povestea ce facusera altii sub batele cu care, in multe locuri, fusesera manati din urma, dupa cum nici nu se acuza pe sine de slabiciuni, sau pe cei slabi de caderile din care se mai ridicasera sau nu.
Multe fapte, intamplari sau necazuri din viata lui de proscris fusesera, in schimb, transformate in legende ce facusera ocolul inchisorilor. Le rosteau detinutii, murmurandu-le din scrijeliturile de pe peretii celulelor si le transmiteau apoi pana unde puteau s-ajunga prin alfabetul Morse.
Si cu toate ca Tutea radea de el atunci cand ii povestea ce crease sau scrisese, Crainic nu se supara. Dimpotriva, amplifica relatarile, ca sa se poata bucura sau intrista cat mai multi dintre cei ce-l ascultau, inclusiv nea Petrica pe care nu rareori il provoca prin spusele lui. Si controversa se instala intre ei, vreme de zile-n sir.
Uitate erau atunci multe din cele de afara, dar si multe dintre cele dinauntru, varate reciproc sub nas.
– Unde ai tras foamea cea mai mare? il intreba odata Tutea, oprindu-se din mijlocul unei disertatii despre mancare si despre burta Sfantului Toma de Aquino.
– La Jilava, in 1948, sub Maromet si apoi aici, in Aiud, prin ’51, ’52, ’53… ce! mai stiu eu?
– Hm! exclama Tutea malitios si bucuros, in sinea lui, ca nu-I ceruse lui Dumnezeu, cum facuse Crainic, sa repete minunea inmultirii painilor, ca sa-i lase lui “cosul cu firimituri”
– Mormai, Petrica! Dar as fi vrut eu sa te vad pe tine visand “raiul unui blid de terci”, pe cat de mancau te stiu. Ca pe Vulcanescu l-am vazut, iar de mine… ce sa mai zic!
– Nu mai zi nimic, Nichifore, c-ai zis destule in fata polonicului. Ti-amintesti? Ca doar te citeaza atatia…
– Ce-mi pasa mie de niste prosti pe care atata i-a dus capul: sa retina c-am spus ca “Nu este Dumnezeu”! Dar eu am spus si-o spun oricand: “Nu, este Dumnezeu!”, punand cu putere virgula intre negatie si verbul a fi. Ce sa-nteleaga insa prostii din asta, daca n-au fost atenti la intonatie? Imi pare rau, dar asta-i poporul roman, nu “mars triumfal al lui Dumnezeu pe pamant”, cum iti place tie sa-l lauzi.
– Da, Nichifore, drept e ca nu toti stiu unde sa puna virgulele si cum sa le auda, dar daca si-au “pus” si varsat sangele unde trebuie – si slava Domnului ca multi au facut-o – ce sa le mai ceri?
– Petrica, Petrica! Esti nevindecabil! Pacat ca n-ai trecut prin cate-am trecut eu; altfel ai judeca lucrurile si alte intrebari ti-ai pune…
– Ce-ntrebari sa-mi mai pun, cand ti le-ai pus tu si pentru mine. Desi, pe mine, nu cautarea sau intrebarile ma obsedeaza, cat aflarea raspunsurilor.
– Dar le ai, nea Petrica! il atentiona Simion Ghinea (asa-zisul “secretar” pe care i-l daruise colonelul Craciun, ca sa-si scrie memoriile pe care nea Petrica nu si le-a scris niciodata).
– Cum sa le am, Simioane? se-ncrunta Tutea.
– Nea Petrica! Ai si uitat? Nu zice profesorul Crainic, intrebandu-se: “Unde sunt cei care nu mai sunt?”.
– Da, zice el si-ntreaba, dar cine-i raspunde altfel decat metaforic? Ciocarlia zice ca-s ascunsi in Lumina Celui Nepatruns, vantul ca aripile lor il doboara-n zbor si bufnita s-astepte sa vada cand marele-ntuneric va cadea. Si-atunci?
– Si-atunci, tu ce-ai vrea? interveni Crainic. Raspunsuri certe, transcendenta imanentizata? Tu, care sustii pe la toate colturile ca n-ai avut niciodata, in nici un ungher al singuratatii tale, vreun inger sau vreun duh care sa te inspire? Tu, care te-ai jucat doar cu vorbele? Da’ cu mine n-o scoti la capat! Vezi, de aceea am si evitat sa te invit, pe vremuri, la Propaganda, in minister…
– Ce bine-ai facut! C-altfel, nu stiu, zau… O luam si eu ca tine, cu puscaria, din 1947.
– Ei si? Uite, ca tot aici ai ajuns! Ce-i spuneai tu, un pic mai ‘nainte, lui Craciun sau lui Iacob, despre orgoliu, neconformism, curaj, atitudine si mai stiu eu ce? Hm?
In loc sa-i raspunda lui Crainic sau sa mai continue discutia, nea Petrica Tutea ii dadu, discret, un cot secretarului sau:
– Pacat ca profesorul asta nu-i si popa. Ca de-ar fi fost asa ceva in Baraganul de unde zice ca se trage, daca s-ar fi armonizat si cu clopotele bisericii din sat la liturghie, ar fi facut cat o intreaga Academie.

“- Rusia mai inseamna ceva pe plan mondial?
– Nu cred! E ca un peste ce nu-i nici in apa, nici pe uscat, un peste care se zbate. Asta-i Rusia. Au fost prea nesuferiti, prea satanici ca sa mai pacaleasca pe cineva… Dar, orice ar face, nu vor mai ajunge unde au fost. Sunt convins, de pilda, ca Cernautiul nu va ramane in Ucraina, ca-i pamant romanesc. Am incredere in reintregirea Romaniei. Nu ma gandesc ca am o varsta si nu voi mai apuca asta. dar orinde voi fi, tot voi vedea faptul ca Romania va iarasi mare, de la Tisa pana la marginea cealalta. Asta-i cu Rusia… Ce vecin poate fi ala care-mi ia aurul din tara si nu mai vrea sa mi-l inapoieze?”
Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc – Cuvant despre bucuria duhovniceasca
Editura Eikon – Cluj Napoca, 2003 – Biblioteca Ortodoxa – Editie ingrijita de Fabian Anton
“Un spirit rector e necesar pentru a inmanunchia aspiratiile de pretutindeni. Rusia imperialista a cazut. Ea nu stia sa infrateasca fiindca ii placea sa porunceasca. De fapt, aproape toate initiativele de dupa razboi privitoare la destinul ortodox au pornit din biserica Romaniei. Dupa Rusia, suntem poporul drept credincios cel mai numeros si statul cel mai bogat. Poate nici n’a existat in istoria ortodoxa popor care sa fi trait in sentimentul adanc al solidaritatii crestine ca poporul nostru. Razboaiele lui si marile lui acte de generozitate au fost facute in spiritul dezinteresat al acestei solidaritati. Nimeni nu s’a daruit lumii si idealurilor ortodoxe mai fara calcul ca noi. Aceasta o stiu la fel de bine ca noi, popoarele surori intru credinta. Sufletul romanesc si banul romanesc sunt amestecate indisolubil in istoria Balcanului si a Patriarhiilor orientale. Fara sa facem imperialism noi am luat asupra-ne protectoratul ortodox dela caderea Bizantului pana la reformele lui Cuza-Voda. Sperantele acestui zbuciumat colt de lume se indreapta din nou catre noi.”
Nichifor Crainic – Pacea Balcanului si Protectoratul Ortodox (Din Gandirea)
Republicat de Revista Lamura, Anul V, Nr 13, 1 Octombrie 1924
“Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere… de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta. (…) Creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!”
Parintele Arhimandrit Justin Pârvu, Stareţul mănăstirii Petru Vodă –
Mesaj catre presedintele Traian Basescu – “Eu imi ofer cetatenia mea unui basarabean prigonit”
14 aprilie, 2009, Sfânta Marţi a Patimilor Domnului
“A fi nationalist in Romania, adica a-ti inchina viata ridicarii neamului si a tarii tale, insemneaza a te aseza pe un pisc in bataia tuturor furtunilor urii si trasnetelor razbunarii. Nimic nu e mai urata, nimic mai prigonita si mai lovita decat dragostea suprema de romanism. O viata intreaga de lupta inseamna o viata intreaga de sangerari. Nu s-a inchis bine o rana si alta se casca mai adanc in faptura ta morala. A cui e aceasta tara si care e destinul ei ca romanii, care se ridica pana la constiinta superioara a unei misiuni romanesti sunt izolati ca niste nelegiuiti si aratati cu degetul ca niste nauci? In Romania traieste bine numai cine face tranzactii cu strainismul…