Posts Tagged ‘Nicolae Minovici’

FOTO-GALERIE: “Vila cu clopoţei” a doctorului Minovici, redeschisă la 110 ani de la inaugurare. Fotografii de Cristina Nichituş Roncea

Vila Minovici redeschisa la 110 ani Foto Cristina Nichitus Roncea - Q Magazinede Victor Roncea

Primul muzeu de artă populară din România – “Vila cu clopoţei” a doctorului Nicolae Minovici – şi-a redeschis ieri porţile la 110 ani de la prima inaugurare, în urma unui laborios proces de restaurare care a durat doi ani şi după zeci de ani de pătimiri.

Casa, denumită de ctitorul ei „Vila neodihnei”, a fost construită în 1905 de arhitectul Cristofi (Hristea) Cerchez, fiind la început o vilă de lucru şi reprezentanţă a doctorului Nicolae Minovici, fratele doctorului Mina Minovici, împreună cu care a fondat primul Institut de Medicină Legală din lume. Cei doi fraţi, la care se adaugă Ştefan, colaboratorul lor în domeniul medicinei şi farmaceuticii, fac parte dintr-o familie de 13 copii dintre care au supravieţuit şase băieţi şi trei fete. Fii ai unui gospodar aromân ajuns primar în Râmnicu Sărat, Ştefan Minovici, cu tatăl tot Ştefan, dar Mina – numele fiindu-le schimbat de sârbi -, aromânii noştri cu dragoste fidelă de patria lor-mamă, România, erau la originile lor strămoşeşti din Tetovo, Macedonia, vechi ţinut impregnat cu sânge străromân.

Confratele lor, Hristea Cerchez, arhitectul aromân care a ridicat Vila Minovici, a construit în 1892, în zona Splaiului Unirii de azi, şi impozanta morgă ce avea să poarte numele de „Mina Minovici” şi să servească drept model altor ţări europene, imobil monument-istoric demolat în 1985, în perioada sistematizărilor comuniste. Ştefan Minovici a înfiinţat Catedra de Chimie Analitică şi Asociaţia Corpului Farmaceutic din România iar Nicolae Minovici este şi creatorul primului Serviciu de Salvare din Balcani şi a primului spital de urgenţă din Europa. De asemenea, la vila sa din Băneasa a pus la punct primul sistem de iluminat al unei grădini publice.

Vila cu Clopotei Casa Minovici Foto Cristina Nichitus Roncea Q Magazine

„Vila cu clopoţei” îşi poartă numele de la cei 40 de clopoţei din sticlă colorată agăţaţi în bătaia vântului în foişorul clădirii în stil neoromânesc, ridicată, simbolic, la poarta de nord a Capitalei.

Integral la Q Magazine

FOTO-GALERIE:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova