Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii un mesaj de condoleanţe (document mai jos).
Portalul Ziarişti Online publică In Memoriam un interviu extraordinar însoţit de 20 de fotografii cu bătrânul luptător pentru România:
La marele praznic al Înălţării Sfintei Cruci, la care Dumnezeu le-a rînduit unor plăcuţi ai Săi să fie primiţi în Împărăţia cea Cerească (precum îi avem pe Sfîntul Ioann Gură de Aur şi pe Arhimandritul Sofian Boghiu, ca să dăm numai două exemple), la sfîrşitul Sfintei Liturghii s-a mutat dintre noi la cele de sus mărturisitorul şi plăcutul lui Dumnezeu schimonahul Paulin Clapon.
După o viaţă întreagă de suferinţe şi cruci, şi-a încheiat cel din urmă zbor plecînd de lîngă prietenul său iubit, Părintele Justin, lîngă care a venit să-şi (de)săvîrşească viaţa sa de pătimitor. Părintele Paulin, numit Gheorghe în Sfîntul Botez, s-a născut la 16 Aprilie 1920, la Brăila. În 1941 a plecat pe front împreună cu nou înfiinţatul batalion de paraşutişti, o armă de elită a Armatei Române. Încercările războiului mondial l-au numărat mai apoi între aviatorii de elită ai României. A fost arestat în anul 1944, pe cînd încerca să organizeze o rezistenţă armată împotriva invadatorilor comunişti – Armata Roşie. A făcut 20 de ani de închisoare, trecînd prin cele mai cumplite închisori comuniste: Piteşti, Gherla, Aiud, Cavnic, Jilava şi din nou Aiud. A fost eliberat în 1964, apoi s-a căsătorit în oraşul său, Brăila. În anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost călugărit de Părintele Justin. Pentru noi, cei din mănăstire, a fost un sprijin de mare nădejde, ducînd o viaţă exemplară, de sfinţenie, fiind prezent la absolut toate slujbele şi, pe cît i-a ajutat sănătatea şi puterea fizică, şi la ascultările din obşte. Cu multă rîvnă, auzind că Părintele Gheorghe Calciu s-a săvîrşit întru Domnul şi a cerut să fie îngropat la mănăstirea noastră, s-a implicat personal în construirea podului spre cimitirul mănăstirii, de care s-a îngrijit ca să arate în forma în care arată astăzi, ca un bun gospodar ce îşi pregăteşte din vreme locul cel de veci. În urma unui accident cerebral din anul 2011 nu a mai putut vorbi, dar a fost foarte viu şi prezent pentru toţi cei ce l-au căutat. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe frontul de răsărit, decorîndu-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015.
„În tinereţe, părintele Paulin a zburat cu aripi de metal pe înaltul ţării, ca să ofere acestei ţări linişte, pace, independenţă, ca oamenii să aibă parte de Sfânta Biserică, iar familiile să-şi împlinească idealul lor. Acum, părintele se află într-o altă armată – cea a lui Hristos, având chipul îngeresc, tot cu aripi, după rânduiala Sfinţilor Părinţi Vasile cel Mare, Teodosie cel Mare şi Pahomie“, a subliniat protos. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, la decorarea eroului-monah de 95 de ani.
Veşnică pomenire fă, Doamne, schimonahului Paulin! Să avem parte de rugăciunile sale!
Post Scriptum: Vom anunţa tot pe această pagină detalii despre ziua înmormîntării.
PS VR: Voi reveni cu mai multe fotografii In Memoriam monahul care declara, asemenea camarazilor săi de suferinţă şi jertfă, „Eu am reuşit să uit. Nu mă mai interesează cel care m-a chinuit”.
Marţi, 21 Octombrie 2014, Părintele Paulin Clapon, veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Parașutiști «Smaranda Brăescu» de la Bacău, pentru meritele sale militare, transmite Manastirea Petru Voda.Ro.
Monahul Paulin (Gheorghe) Clapon a fost combatant activ pe frontul de Răsărit în al doilea război mondial, luînd parte la o sumă de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tînără armă de elită înfiinţată în 1941, cu cîteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. După întoarcerea de pe front a fost arestat şi a stat în temniţele comuniste vreme de aproape 20 de ani, pînă la eliberarea din anul 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist. În închisorile prin care a trecut, în special închisoarea Aiud, Gheorghe Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dîrzenie. După săvîrşirea întru Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost tuns în monahism de Părintele Justin Pârvu. Reamintim că şi Părintele Justin Pârvu a fost militar în cadrul trupelor de vînători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.
Evenimentul de ieri este unic în istoria post-decembristă a României şi face o mare cinste Armatei Române, pentru care Sfînta Biserică Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale.
Oficiali ai Armatei Române au participat marţi la o slujbă de mulţumire oficiată de către soborul mănăstirii nemţene Petru Vodă. Cu acest prilej, au oferit părintelui Paulin Clapon, veteran de război, însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari – bereta, insigna şi ecusonul, precum şi o diplomă de excelenţă, publică şi ziarul Lumina al Patriarhiei Române, Doxologia, portalul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prezentând şi o filmare, pe care o vedeţi reprodusă mai jos.
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, monahul Paulin a făcut parte din prima companie de parașutiști militari, înființată în 1941, şi-a servit şi iubit Patria, a luptat cu mândrie, onoare şi credinţă, a cunoscut închisorile și prigoana comunistă, dar amintirea războiului îi este încă vie.
Sublocotenentul în retragere Gheorghe Clapon, acum monahul Paulin, s-a retras în viața monahală la sfatul vestitului preot arhimandrit Iustinian Pârvu, iar la cei aproape 94 de ani nu poate vorbi, ca urmare a celor trei atacuri cerebrale, dar este foarte lucid, aude și vede foarte bine.
“La vederea militarilor, bătrânul parașutist s-a ridicat din strană. Frații călugări, în frunte cu starețul mănăstirii, protosinghelul Hariton Negrea au efectuat o mică slujbă de mulțumire și la sfârșit i-au cântat monahului Paulin Întru Mulți Ani! Comandantul Batalionul 630 Parașutiști, colonel Doru Tocilă împreună cu plutonierul-adjutant principal Cezar Iosub și plutonierul-adjutant Costel Stanciu, militar rănit în Afganistan, au oferit în numele camarazilor de armă veteranului de război o beretă bordo, o insignă de specialist de clasă în arma parașutism, emblema unității, o diplomă de excelență și o sticlă de vin spumos pe care era tipărită poza Smarandei Brăescu. Prin semne bătrânul a dat de înțeles că a cunoscut-o personal pe temerara parașutistă.
Privindu-i pe parașutiști, chiar dacă nu putea vorbi, din ochii călugărului izvora acel simplu: Mulțumesc că nu m-ați uitat! Pentru câteva clipe, bereta de parașutist a revenit pe capul bătrânului parașutist, după foarte mulți ani de uitare. Toată suflarea din biserică, călugări și militari au simțit că fratele sau camaradul mai în vârstă a redevenit peste ani acea punte de legătură sufletească între armată și biserică.” – ne-a transmis cu emoţie camaradul nostru Lucian Irimia, despre această acţiune de suflet a paraşutiştilor băcăuani.
Pentru că sacrificiu impune respect! Pentru că putem!”
Prezentarea evenimentului pe larg, fotografii precum şi alte informaţii despre martiriul Părintelui Paulin în teminiţele Aiudului, unde a stat închis, 19 ani şi şapte luni, alături de marile personalităţi anticomuniste ale României, la MĂRTURISITORII:
Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor. În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile! O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult! La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.
– Cum a fost regimul din închisoarea Aiud? – Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată… În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”. În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.
– Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud? – Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.
– L-aţi cunoscut pe Traian Trifan? – Cum să nu. Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.
– Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte? – Dragostea de neam, ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.
– Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic? – Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu. Fosta mea soţie este maică la Aiud.
– Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire si biserica de la Aiud? – Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om protejat al masoneriei, Dan Picu… Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Augustin, de la Schitul de-acolo, a protestat putin dar acum totul a rămas baltă (Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect). Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi. In plus fata de asta aici isi da si pensia lui. Cam asta este cu Aiudul…
Astazi in tara noastra romaneasca singurul care poate sa rezolve problema e Dumnezeu. Mie mi-a fost frica in toata viata mea doar de doua persoane: de tatal meu si de Dumnezeu. Tata nu mai este. Ce pot sa-mi mai faca astia? Doar trupul sa-l ia ca sufletul nu au cum sa mi-l ia! E al lui Dumnezeu!
(Fragmente dintr-un interviu acordat de fostul detinut politic, Monahul Paulin – 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la Aiud – revistei Veghea, nr. 4, 2009)
September 16th, 2015 
VR 
Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii un mesaj de condoleanţe (document mai jos).
Posted in 
Tags: 
