Posts Tagged ‘romanism’

Strigătul mut din Grădina Maicii Domnului. Iulian Trasa scrie pentru Ziaristi Online

Strigătul mut din Grădina Maicii Domnului

de Iulian Traşă

Când Papa Ioan Paul al doilea a venit în România a facut o declaraţie care a şocat, dacă nu o lume întreagă, măcar cititorii români de tabloid chiar în condiţiile în care ei erau deja obişnuiţi cu ştirile despre găina cu pui vii. El a zis, in puţine cuvinte, amintind de o veche profeţie a ortodoxiei române, că România este Grădina Maicii Domnului.

Lumea în descompunere, disoluţia eu-lui

Dumnezeu i-a dat omului o identitate proprie. Când nu mai ai nici un reper despre tine bagă-ţi un deget în călimara cu cerneală şi apoi aşterne-l pe hărtie. Ai toate şansele să constaţi că ăla eşti tu. La antipod stă exacerbarea eu-lui din perioada comunistă când omul, în lipsă de proprietăţi, se mulţumea cu un fel de cult al eu-lui. Ce mai rămânea din cultul personalităţii lui Ceausescu era împărţit în mod egal la mase. Temniţele nu mai aveau voce să strige.

Marea înşelare a zilelor noastre vine tocmai din propunerea de a renunţa la tine, dar în schimbul a ce? A unei conştiinţe din ce în ce mai universale, armonizată cu tehnologia până la pierdere de sine, în care libertatea se diluează odată cu tine pe ritmuri de new-age.

Câteva desconsideraţii despre antichrist, spaţiul Schengen al conştiinţei

Dumnezeu nu doar că a dat omului o identitate proprie, dar a lăsat o identitate şi fiecărei naţii. Dacă la nivel macro, globalismul înseamnă ştergerea identităţii naţionale, la nivel de individ fenomenul se manifestă prin ştergerea şi disoluţia eu-lui. Dar la ce ar putea folosi o masă omogenă de conştiinţe, fără repere, sau mai bine zis cui i-ar folosi asta? Răspunsul e pe cât de înfricoşător, pe atât de real.

Când mai toată lumea va avea o singură voce, antichrist o va putea stăpâni în totalitate. Manifestări ale lui pot fi văzute şi auzite de pe acum, de aceea Sfinţii Părinţi şi voci înalte ale ortodoxiei spun că trăim vremurile de pe urmă. Hora unirii se transformă într-o horă a urii.

O consecinţă în lumea fizică, imediată, a disoluţiei eu-lui este scoaterea omului din matca lui, de om liber, şi aşezarea într-o nouă ordine. Scoaterea din libertate înseamnă înlocuirea realităţii lui Dumnezeu cu o iluzie.

În funcţie de gradul social omul este deja obligat la un anumit comportament, conştient ori nu, omul nostru trebuie să meargă pe o anume parte a străzii, să îmbrace haine de anume culoare, de la anumite firme, să-şi facă cumpărăturile de la anumite magazine, să mănânce anume măncăruri, să vadă anume emisiuni, filme etc. Ca să ne fie mai uşor să înţelegem asta ne putem uita la ceea ce se cheamă, spre exemplu, fenomenul emo. Aşa cum ei pot fi recunoscuţi şi se pot recunoaşte uşor, cam tot aşa oamenii sunt împărţiţi în categorii. Categoria are avantajul liderului de grup sau de categorie, dictează. Cine are ochi de văzut poate deja sa vadă.

Iluzia acestei realităţi îţi propune o lume fără surprize, programatorii ei vor avea grijă să nu te mai miri. Suprizele acestei lumi nu se vor mai manifesta individual, intr-o lume 3, 4 sau x D mirarea va fi generală ca proiecţie pe acelaşi cer.

Vremea prigoanei

Naţionalismul şi otodoxismul stau în realitatea lui Dumnezeu şi asta încurcă propunerile de realităţi ale celorlalţi pentru aceeaşi singură lume. De aici vine prigoana.

O realitate care contribuie la asta este şi faptul că bazele serviciilor secrete mondiale îşi au originea în… masonerie. Propunerea lor este controloarea unei construcţii exacte a acestei lumi. Cine nu încape în această lume, cu voie sau fără voie, cu forţa, cu vorba sau cu bâta, târâş-grăbiş, se cheamă ortodox, fundamentalist, legionar, taliban ortodox, nebun, psihopat, nevrozat etc. În fapt omul nu vrea decât să fie liber.

Tratamentul la care sunt supuşi oamenii care se împotrivesc sistemului este unul de teroare psihică. Când s-au prins că teroarea fizică naşte martiri, când au vazut că de acolo din ceruri, din Biserica Învingătoare, sfinţi ai temniţelor comuniste şi nu doar ei luptă mai abitir, prin lucrările Lui Dumnezeu, decât dacă ar fi trăit, securitatea mai veche sau mai nouă şi-a orientat atacul spre mintea şi inima omului. Un suflet pierdut în lumea asta este un suflet câştigat de forţele răului. Pentru că, aşa cum zicea Părintele Sofian Boghiu, iadul este pe acest pământ şi în acest pământ.

România ciripitoare

Pe aceeaşi linie a unei lumi noi, inventica vine cu propunerea ca memoria omului să fie înlocuită de memoria lucrului, iar numele lui cu… numărul. În presa românească aţi citit analize despre ce înseamnă în mod real proiectul e-românia? Cum de ţara noastră a ajuns poligon de tragere pentru tot felul de experimente new-age-iste? Cartele peste cartele, cipuri peste cipuri, realităţi virtuale peste realităţi reale.

Cum se face ca o ţară cu un grad de dezvoltare economică modest adoptă sisteme electronice neimplementate încă nici măcar de ţările industrializate de vârf? Corupţia poate fi unul dintre raspunsuri, dar nu e doar atât. În mod real România a devenit sclavă a intereselor străine ei. Conducătorii neamului ne vând pentru o pungă de galbeni.

Lupta emisferelor

Continuarea la Ziaristi Online

Noaptea arestarilor. Razboiul impotriva poporului roman

Marturisire de credinta a Generatiei 1948. Destinul generatiei in viziunea detinutilor politici. 63 de ani de la arestarea a 15.000 de tineri luptatori anticomunisti

Acum 63 de ani, in noaptea de 14-15 mai 1948, in Romania s-a declansat teroarea impotriva tineretului fidel idealurilor national-crestine. Conform spuselor fostilor detinuti politici, in acea noapte au fost arestati aproximativ 15.000 de oameni. Cei mai multi dintre ei aveau sa iasa pe portile inchisorilor abia in anul 1964. Majoritatea au avut o tinuta demna in inchisoare, marturisindu-l pe Hristos si afirmand necontenit idealurile nationale ale romanilor. Nu si-au abandonat crezul generatiei lor deoarece stiau ca “adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis” (Radu Gyr). Aceasta generatie a dat sfinti, martiri, mucenici, marturisitori. Jertfele acestei generatii scut, generatia de la 1948, o demna continuatoare a stralucitei generatii de la 1922, ne imbogatesc sufleteste, constituind o sursa de putere a neamului nostru.
Postez o marturisire de credinta a acestei generatii, asa cum a fost exprimata de Mircea Dumitrescu si Traian Popescu, doi dintre detinutii politici care au simtit ca pe o datorie de constiinta sa scrie despre destinul generatiei 1948. (Vlad Mihai)
Generaţia 1948

Istoria unui neam este în mare măsură răspunsul pe care aceasta îl dă provocărilor mediului înconjurător. Dacă un astfel de răspuns nu există, identitatea naţională s-a pierdut.

De multe ori ea, istoria, este scrisă de învingători. Neamurile înfrânte, robii, pot avea o existenţă biologică care le impune adoptarea valorilor morale, spirituale, culturale ale învingătorilor, uitându-şi propria identitate. Este normal, este firesc, şi totuşi la judecata neamurilor, acestea venind cu regii şi împăraţii lor, vor trebui să dea socoteală în faţa tronului divin de talanţii primiţi ca zestre iniţială.

Ştim sancţiunea dată celor nevrednici, şi groaza ne cuprinde în faţa ei: pierderea învierii, şi, deci, a vieţii noastre.

Cine poartă răspunderea pentru această stare? Ne-o spune Cel Fără de Început: Regii şi Împăraţii, deci elitele, cele culturale în primul rând.

Doar înţelegându-şi menirea şi acceptând-o, cei ce îşi asumă conducerea societăţii (sub toate aspectele ei) vor rămâne înscrişi în Cartea Neamului ca personalităţi, grupuri sociale şi mai ales ca generaţii reprezentative.
Istoria Românilor nu este nici ea lipsită de asemenea situaţii.

Generaţiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultură, legislaţii, filozofie, şi au dat în esenţă răspunsul naţional la chemarea lui Iisus: creştinismul românesc.

Noi, cei ce ne-am confruntat cu evenimentele anilor ’40-’60, suntem o generaţie reprezentativă a neamului nostru? Am dorit-o şi credem că da! Credem că ni se poate spune: Generaţia de la 1948.

O generaţie nu este o vârstă biologică, ci o stare de spirit caracterizată prin răspunsuri date problemelor cu care se confruntă naţiunea într-o perioadă de timp.

Tineri şi mai puţin tineri, de la elevi de liceu şi studenţi la cei cu răspunderi familiale, purtând greul războiului anticomunist, toţi aceşti membri ai generaţiei noastre s-au confruntat cu atentatul la desfiinţarea istorică şi geografică a poporului român, în încercarea de a-i falsifica cultura şi spiritualitatea, negându-i-se:

-originea daco-romană, prin înlocuirea acesteia cu slavismul, limba fiind prezentată ca o formă neoslavă;
-familia, supusă la o încrâncenată luptă între părinţi şi copii, recunoscându-se doar meritul de a-i fi conceput, restul-educaţie, poziţie în societate, revenind statului;
-armonia socială, prezentată ca şi familia, ca o minciună, şi înlocuită cu războiul claselor, delaţiunea devenind raţiune de stat;
-forţa care a unit generaţie de generaţie, religia creştină, prezentată ca un opium dat maselor şi înlocuită cu materialismul ucigător al libertăţii spirituale, al idealurilor şi al bunei creşteri.

În final, această acţiune urmărea un singur obiectiv: eliminarea caracteristicilor naţionale, transformarea neamurilor într-o masă amorfă uşor manevrabilă, căreia i se pot inocula idei şi stări sufleteşti ce le rup de trecutul lor.

Evoluţia naţională care, firesc, se produce în secole sau milenii, forţată de acest duşman al societăţii omeneşti, a alterat, după cum constatăm la jumătate de veac de la începutul acestui experiment, multe suflete. Cunoscând, anticipat, consecinţele acestei raţiuni, generaţia de la 1948 i s-a opus cu toată fiinţa ei. În acest cataclism, generaţia scut naţional a fost distrusă atât la propriu cât şi la figurat, dar sângele curs în mişcările de rezistenţă armată din munţii noştri şi dramele închisorilor nu au fost zadarnice.

În aceste vremuri apocaliptice mulţi dintre noi erau formaţi ca studii şi statut socio-profesional, dar numeroşi luptători, vârfuri ale studenţimii şi elevilor ţării (în plină formare profesională) şi-au văzut tăiate toate posibilităţile la care le dădeau dreptul calităţile intelectuale dovedite cu prisosinţă.

Generaţie sacrificată, dar, contrar denigratorilor, nu avortată. Nu masă de semidocţi, căci celor ce au supravieţuit condiţiilor de exterminare, le-a fost dat totuşi să se afirme într-un mod încă anonim.

Din promiscuitate, din brutalitate, din cea mai cruntă mizerie, din tortură, din atacarea cea mai abjectă a fiinţei umane, a germinat o puternică sensibilitate, o tendinţă neasemuită spre frumos; din minciună, dorinţa de apărare a adevărului cu preţul vieţii. Când peste sufletele curate s-a aruncat mocirla şi veninul cel mai ucigător, rezultatul a fost răsărirea unei pleiade de peste 200 de poeţi – identificaţi până în prezent.
Când se urla mai înfiorător decât urletul unei haite de lupi, din minţile şi sufletele celor schilodiţi se înălţau rugăciuni şi răsunau cântece de duioşie sau de îmbărbătare, melodii care uneori nici nu cântau suferinţa sau rănile sângerânde ci simpla nostalgie a iubirilor neîmplinite, iar de multe ori bucuria presupusei revederi.
A existat o generaţie de foc ţintuită şi strivită pe nicovala istoriei de loviturile barosului implacabil al timpului care nu se mai termina!

Convertirea suferinţei în creaţie.

Epopee scrisă cu sânge.

Dar supravieţuitorii acestei generaţii nu şi-au spus ultimul cuvânt, iar calvarul lor nu a încetat odată cu ieşirea din tranşeele luptei de apărare a identităţii neamului românesc. Eliberaţi în 1964, începând cu primăvara acelui an unul din ei îşi aminteşte: Trec praguri sau intră-n pridvoare/ Năluci ce-au scăpat din vâltoare/ Se-ntorc cu cocorii deodată/ Bătrâni ce-au fost tineri odată/ Sunt umbre livide, de soare avide/ Rest de coşmar/ Dar spirit amnar/ Păşesc cu lumini peste moarte/ Când iarna de nea ne desparte.

Şi-au început noua viaţă sorbind din cărţi. Au aşteptat ani până li s-a dat dreptul finisării studiilor, pe care unii le-au luat de la început, schimbându-şi chiar profilul profesional iniţial, şi terminând pe primele locuri sau chiar şefi de promoţie, alăturându-se tinerilor de care-i despărţea o generaţie. Au devenit ingineri, medici, profesori, economişti, preoţi, mulţi, mulţi preoţi, monahi, alţi meseriaşi de elită, de data aceasta cu studii.

Ieşiţi din închisori într-o lume care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe nişte morţi vii, aceşti foşti tineri au înfrânt adversităţile unei structuri organizate pe principii străine neamului nostru, au început o adevărată competiţie între durerile personale şi setea de făptuire care a adus la realizări superioare multora din cei care nu au cunoscut drama generaţiei noastre. Aceste realizări nu au fost rezultatul unei munci de rob, a fricii de structurile statale comuniste, ci al unei fireşti nevoi de a trasa o urmă în istoria imediată şi a viitorului. Martori ai celor afirmate sunt grupurile în mijlocul cărora au trăit, au muncit, şi pe care nu odată le-au condus, cu toate că niciodată nu li s-au recunoscut meritele evidente, nici când au devenit inventatori.

Această dragoste nemăsurată pentru pământul pe care au crescut, i-a găsit anonimi şi în rândurile celor care s-au ridicat în decembrie 1989. Deşi posedând dovezi incontestabile de participare la acele evenimente, nu s-au gândit nicio clipă să se înghesuie la masa celor care cereau certificate.

Robii unui crez acţionând în societate şi profesiuni, îmbogăţind patrimoniul cultural, spiritual şi tehnic al neamului nostru, aşezându-se scut în faţa duşmanului cel dintru început, infirmă părerea că istoria o scriu învingătorii.

Învinsă vremelnic, generaţia de la 1948 înscrie totuşi o filă de istorie eroică pe care din păcate contemporanii o ignoră sau în cel mai fericit caz o subliniază timid şi nesemnificativ.

Dumnezeu sa-i ierte! Vesnica pomenire!

Preluare de la Romania Uneste-te!

Parintele Justin Parvu despre cum a fost Ziua de Pasti 1944, un moment teribil si emotionat de pe Frontul de Est. “Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre învierea neamului nostru!”

Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate – sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?

Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară. Lumea, din cauza sărăciei, a căzut într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunţile, botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe cineva – era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului. Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin care puteai să contribui, după putinţă, la consolidarea noii familii.

La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la petrecerea adulţilor. Până şi viaţa de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum se numeau odată astfel de petreceri – colăcării. Apăi, colăcăriile nu erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor – era un întreg ritual tradiţional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariţia acestor obiceiuri ale tradiţiei româneşti arată de fapt starea critică a vieţii creştine. Creştinul de mic era învăţat să se deprindă cu obiceiurile şi sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lăţime de 10 centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toţi copiii aşteptam să umplem bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte.

Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie? L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât tânjește soţia după soţul ei plecat prin ţări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puţini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta? Unitatea creştină, tradiția familiei, cu ierarhia şi armonia ei, păstra acest suflu al dragostei creștine care dădea omului bucuria de a trăi. De pildă, în cadrul slujbei cununiei, se citeşte o rugăciune în care se spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Ei, bine, supusă nu înseamnă un fel de robie, ci această supunere venea dintr-o înţelegere deplină între cei doi soţi.

În familie soţia avea un cuvânt important de spus; hotărârile cele mai importante în viaţa de familie nu le lua bărbatul singur, ci în sfătuire cu soţia sa. Spre deosebire de alte religii apusene care promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici trebuie să îi sprijine pe cei slabi. Comunismul a încercat să înăbuşe aceste principii ale dragostei creştine, uniformizând indivizii ca la colectiv – toţi mâncăm aceeaşi mâncare, toţi bem aceeaşi băutură. Era noastră ce fel de uniformizare suferă acum, că nu mai putem vorbi de comunism? Acum se încearcă o uniformizare prin tehnică. E aceeaşi Marie cu altă pălărie. Toţi să fim la fel, adică nişte numere de data aceasta. Este tocmai ce spuneam şi mai înainte – această părută civilizație, după ce ne-a dezbrăcat de hainele noastre, ne-a dispersat familiile, ne-a luat hrana de la gură, acum încearcă să ne golească şi de suflete. Tehnica în sine nu are nimic rău, dar folosirea greşită a ei aduce o mare pagubă. Şi cea mai mare pagubă este aceea că Îl alungă pe Dumnezeu din lume, din societate. Ce nevoie mai are omul modern de azi de Dumnezeu, dacă el are tehnica la îndemână? Această tehnică îi dă omului o aşa încredere în puterile lui, încât el se crede alpha şi omega, că el poate să comunice şi cu luna şi cu soarele, nu mai are el nevoie de Dumnezeu; deasupra omului tehnic nu mai există nimic. Această civilizaţie doreşte ca omul să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu. Şi nu este la fel omul tehnic cu omul socialist? Devierea de la axa dragostei îl împinge pe om în ateism.

Păi se spune că progresul nu e o piedică în calea credinţei…

Fără îndoială că nu e o piedică. Civilizaţia şi creştinismul au mers mereu mână în mână. Dacă s-ar păstra principiile creştine, ar fi cu adevărat progres în civilizație. O societate atee are foarte multe goluri, şi de acest lucru şi-au dat seama şi comuniştii şi au schimbat tactica. Ei doreau o constrângere şi o izolare a omului, încât să nu ia contact cu celelalte civilizaţii, să nu privească în curtea occidentalilor. Dar au schimbat tactica şi au început să trimită elevii să studieze în străinătate, să înveţe două limbi străine. Însă omul a venit nu numai cu ştiinţă din străinătate, dar şi cu foarte multe rele din lumea aceasta occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor. Cel mai mare rău împrumutat a fost avortul şi mamele au ieşit astfel din făgaşul lor. Mult mai „civilizate”, chipurile, au preferat să stea mai mult la televizor, la internet, să participe la lumea mondenă şi astfel s-a îndepărtat cu totul de rostul şi de chemarea femeii. Şi iată cum se descompune viaţa de familie şi de naţiune. Ce a făcut străinătatea din bietul român? Vine şi el în ţară, după 4, 5 ani de stat în occident cu o maşină ultimul răcnet, ca să se uite vecinii la el: „mai, uite ce maşină a adus Grigore! Ai văzut măi, Ioane”? Şi ei îi văd maşina, dar nu văd că ochii îi sunt duşi în fundul capului, slab, cu nasul ieşit în faţă şi cu umerii uscaţi de munca nebună, pe care, săracu’, a dus-o acolo. Dar aici în ţară trebuie să pară că e cineva şi se afişează cu maşini străine. Dar nu înţeleg sărmanii că acestea nu sunt obiceiuri nobile. Păi, cu maşina toţi țiganii se afişează acum, măi.

Eram la mănăstirea Bistriţa într-una din zile, în chilia mea şi numai ce văd în faţa geamului că se deschid trei maşini de lux şi mă gândeam eu cine să fie oare. Şi îi primesc pe aceşti oameni care erau şi ei nişte ţigani, şi nu vreun primar sau vreo mare vedetă. Maşini şi aur au toţi ţiganii, nu asta e civilizaţie. Nu e nimic grav faptul că e ţigan, au şi ei suflete ca ale noastre, nu am nimic împotriva lor, încă am văzut ţigani cu multă frică de Dumnezeu. Dar e grav faptul că împrumutăm din moravurile lor rele, de a ne da în spectacol cu viaţa noastră luxoasă. Ţăranul nostru s-a îmbrăcat în blugi, femeia şi-a luat cizmuliţă, dar ţiganul nu şi-a schimbat portul, el tot aşa a rămas. Când mă uit la cuconiţele noastre de azi, mă minunez de atâta degradare. Nu le mai vezi purtând în pântece, cu haine adecvate, ci le vezi ca nişte spiriduşi, cu pantalonii strâmţi ca nişte cauciuc, de nu ştiu cum de îi poate îmbrăca, în toate culorile pestriţe, cu tocuri lungi şi subţiri, de parcă sunt nişte libelule care se învârt numai în vârful aripioarelor. Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău. Să vă spun însă ce părere aveau soldaţii germani în război, când au venit la noi în ţară. Erau cu totul şi cu totul uimiţi de viața bogată şi frumoasă a românului. Pentru că ei ştiau de acasă că românul e sărac, că statele balcanice sunt nişte state de nomazi. Aceleaşi lucruri li se spunea şi soldaţilor ruşi – nişte state care nu au nimic, sărace şi aflate sub cucerirea lor, lăsate însă în libertate.

Ei, bine, când au intrat ei în curţile românilor, vedeau acolo păsări, animale, grâne, hambarele pline, belşug de fructe şi vinuri alese, bucuria vieţii şi jocurile copiilor – rămâneau germanii uimiţi şi ne întrebau: Dar ale cui sunt toate acestea? Pentru că nu le venea să creadă că sunt ale românilor. Şi ruşii s-au înfruptat din plin din bogăţiile românilor, pentru că ei nu o duceau aşa de bine ca românul, însă erau bine îndoctrinaţi de Partid că nu mai există nimeni pe lumea asta mai bogaţi ca ei. Lenin spunea, şi a avut dreptate: „va ţine comunismul în Rusia, sănătos aşa cum îl vedeţi, până ce va lua contact rusul cu civilizaţia europeană”. Când intra rusul în casele ţăranilor simpli, se minuna şi mai tare şi întreba: „Aici e colac, colac”? – pentru el colac însemna burghez. „Nu, domnule, aici e gospodăria mea” – răspundea ţăranul. „Dar vinou, vinou aveţi”? „Avem, hai la beci”. Şi rămânea rusul în beci toată noaptea, că mulţi dintre ei se înecau, îmbătaţi în vinul curs din butoaiele ţăranilor români. Erau toţi nişte flămânzi, atei şi unii şi alţii. Atât socialismul răsăritean cât şi cel apusean era unul si acelaşi lucru. Era un banc: un profesor de socialism este întrebat de un elev: „Tovarăşe, care este diferenţa dintre socialism şi capitalism”? Şi răspunde profesorul: „Mai, socialismul este robirea unuia faţă de celălalt, iar capitalismul invers”. Socialismul nu a făcut decât să sărăcească masele. „Ce-i al tău e al meu, ce-i al meu e tot al meu” – cam aşa era. Dar cât de sărac ar fi omul, dezmăţul şi moravurile uşoare tot nu lipsesc.

Asta este şi rodul educaţiei televizorului…

Televizorul ca televizor, dar mamele, părinţii ce păzesc? Părinţii trebuie să orienteze copilul de mic ce să privească la televizor, cu toate că mai bine ar fi să se lipsească de tot de el. Dar şi la televizor acolo, sunt o sumedenie de posturi, unele cu otravă, altele cu lucruri de folos. Nu trebuie lăsat copilul să aleagă ce vrea el. Păi dacă ţi se pune în faţă două pâini – una otrăvită şi alta neotrăvită – ce faci, pe care o alegi? Televizorul îl tâmpeşte pe copil de la început. Ce să mai priceapă el mai târziu?

(more…)

Moartea lui Mircea Vulcanescu – de Ion Halmaghi. 58 de ani de la sfarsitul martiric al filosofului nationalist. Marturie de la Aiud, loc sfant intinat azi de servitorii masoneriei. AUDIO Interviu cu fiica “criminalului de razboi”, Mariuca Vulcanescu



Mariuca Vulcanescu despre tatal ei, martirul si marele intelectual Mircea Vulcanescu – Numai cu gandul la el am putut trai

MOARTEA LUI MIRCEA VULCANESCU

de John HALMAGHI

Pe MIRCEA VULCANESCU l-am avut profesor de Etică, la Universitatea din Bucureşti, pe timpul studentiei mele. Lectiile sale, Sâmbata după amiezi, erau pline de dinamism şi originalitate. Venea la cursuri cu fişe, organizate pe probleme şi structurate pe esential, dar prezentarea şi desfăşurarea cursului devenea plin şi fermecător prin nota personală a vorbitorului, care fascina prin volubilitate, originalitate şi perspectiva largă in care încadra orice problemă, ideie sau sistem filozofic. Astfel, fişele sale erau un simplu auxiliar de lucru, căci, in timpul prelegerii, Vulcănescu era un adevărat creiator. Vedeai parcă cum i se grămădesc ideile in minte, şi nu se mai putea stăpâni din iureşul lor. Profesorul avea o impresionantă putere de a surprinde filiatia ideilor, de a scoate la suprafată esentialul şi de a urmări implicaţiile cele mai subtile in diverse domenii de activitate şi gândire. Definiţiile lui erau clare şi cruciale in procesul de înţelegere a unei şcoli filozofice, a unei poziţii etice sau a ideii pe care o dezbătea.

Vulcănescu urmărea cu stringenta logică şi pedagogică semnificatia conceptelor in toate planurile colaterale, dela economie politică, până la metafizică şi teologie. Preocupările lui erau multilaterale, de natură enciclopedică, toate fiind încadrate într’o ierarhie de valori, in care puteau fi sezizate atât contradictiile cât şi armoniile viziunii sale, pe care încerca s’o facă înţeleasă şi cuprinsă într’o filozofie românească pură. Interesul lui imediat era legat de fenomenul românesc. Vorbea şi scria despre Freud, dar căuta să se apropie, să descifreze şi să înteleaga valorile specifice româneşti, din viata şi opera lui Ion Creangă.

Era director al vămilor in Ministerul de Finante, dar scria despre conceptul de spiritualitate, desfăşurat in diferite structuri idiologice. Participa la şedintele Consiliului de Miniştri, însă, in acelaş timp, urmărea cu pasiune războiul din Rusia Sovietică şi scria despre filozofia poporului român şi pozitia creştinului in lumea modernă.

Mircea Vulcănescu este unul dintre geniile enciclopedice ale culturii româneşti; un geniu prodigios şi un practicant al vieţii creştine. După capitularea din 1945, a fost arestat şi el odată cu toti membrii guvernului de atunci şi a fost condamnat pentru vinovatia de a fi sustinut războiul impus de însuşi cei care ne anexaseră din trupul ţării. In terminologica comunistă se făcea şi el vinovat de «dezastrul României».

In închisoare, mai vizibil decât oriunde, a avut ocazia să pună in pratică morala creştină, pe care o propăvăduise dela catedră şi in scrisul său, din cauza condiţiilor speciale de viată creiate de guvernul comunist, cu intenţia de a lichida pe toti prizonierii politici.

Două au fost împrejurarile din viaţa de detinut, despre care pot depune mărturie exactă de situaţia in care s’a găsit: una, in perioada detenţiei dela Jilava, şi, alta, cu privire la moartea lui dramatică in închisoarea dela Aiud.

(more…)

Parintele Justin Parvu despre ce inseamna a fi roman. VIDEO


Vezi si Interviu cu Părintele Justin: Noi mergem tot cu mucenicia! Aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm!

Homosexualii din Republica Moldova il ataca pe la spate pe primarul Dorin Chirtoaca. Activistii rusi Alexei Marcicov si surata sa, Galina Pavlova, se dau “euro-poponari”

La Chisinau, primarul Dorin Chirtoaca se confrunta din nou cu presiunea homosexualilor “euro-sovietici” pusi pe organizarea unei parade exhibitioniste chiar sub crucea statuii lui Stefan cel Mare si Sfant, in Piata Marii Adunari Nationale, spatiu sacru pentru basarabeni, in care s-au dus toate luptele pentru romanism din 1988 incoace. Spre deosebire de Romania, unde “societatea civila” si televizorul au smintit de tot poporul, basarabenii nu se lasa atat de usor tampiti de asa-zisele “valori europene” ale pederastilor si se opun fatis unor astfel de manifestari anti-crestine. Problema e ca, acum, Moldova se vrea in Europa si Guvernul Filat se pare ca deja a promis pe la Bruxelles concesiile pidosnice care vin cu aceasta dorinta, dupa cum sustin activistii homosexuali “pro-europeni”, altfel bine ancorati la spatiul ex-sovietic, ruso-ucrainean.

De celalata parte, tanarul primar roman, care nu s-a dat in loc de la a interzice astfel de dezmaturi stradale homosexuale in trecut, este dator celor care l-au sustinut, tinerii conservatori adepti ai romanismului. La Chisinau, tot spre deosebire de Bucuresti, atacul la identitatea si valorile nationale realizat de retele internationaliste gen Soros, prin intermediul minoritatilor de toate culorile, poate fi mult mai usor identificat, inclusiv din punct de vedere etnic. Homosexualii care se ocupa de organizarea manifestatiei atent denumite “Curcubeu peste Nistru” sunt capii asociatiei Gender Doc, sponsorizate de Fundatia Soros si organizatiile partenere din Rusia – “Gay Russia”, si Ucraina – “LiGA”. Activistii sunt, evident, de origine rusa: homosexualul Alexei Marcicov (foto) si surata sa, cu nume predestinat, Galina Pavlova, purtatoare de cuvant. Atacul la romanism si crestinism se realizeaza perfect prin intermediul rusoilor care la manifestari publice sau interviuri refuza scarbiti sa vorbeasca in romaneste. Mai bine.

Ca sa intelegeti cum sta problema organizatiilor anti-romanesti stipendiate de dusmanii Romaniei si circuitul fo(u)ndurilor in natura “societatii civile”, trebuie sa mai stiti ca homo-rusnacul Marcicov este sustinut de “curajoasa” grupare “Hyde Park” a fratilor Brega (care striga pe la Ambasada Romaniei “Basescu, tradatorul!”) aflata in parteneriat cu ultrasii “romanismului”, asa-zisii “Noii Golani”, la randul lor tinuti in brate de impostorii fenomenului Pieta Universitatii 1989-1990, ca noua “Asociatie 21 decembrie” a fostului fotbalist Doru Maries, si el tinut pe palme de niste “bolsevici anticomunisti”, vorba lui Breban. (Din punct de vedere informativ se pune intrebarea: ce cauta SIE aici?). Probabil la anul homo-sovieticii vor gasi  sa-si puna pe firmament si niste “romani” la fel cum anul acesta fac apel la homosexualii din Parlamentul European. Profitand de declaratiile unor astfel de euro-capuse, pripasite din trena lui Soros in PDL si apoi in Parlamentul European, la coada dupa homosexualii filo-rusi se aseaza, pentru a da vina pe Romania, si “fratii” stilisti, care se fac ca nu observa ca liderul homosexualilor din Republica Moldova se inchina la steaua de pe Kremlin, la fel ca si mitropolitul moscovit Vladimir Cantarean si locotenentul sau.

Prins la mijloc, intre o Uniune Europeana capusata de homosexuali care lucreaza cu mijloace sovietice si crezul national, Dorin Chirtoaca a facut apel la dreptul poporului de a se exprima, prin consultare publica (perfect! asta cerusem si noi la Bucuresti). Presedintele Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi, Radu Busila, ii da o mana de ajutor printr-un apel la Legea privind întrunirile: “Aşa-zisa paradă a gay-ilor urmează a fi interzisă în baza articolului 8, punctul c), al acestei legi, care poartă denumirea expresă “Întrunirile interzise”. Articolul respectiv stabileşte că “sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte”, printre altele, “încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor altor persoane.” Prin urmare, în calitate de Primar general aveţi tot dreptul să interziceţi această întrunire. Sub aspect strict juridic situaţia în cauză este univocă, iar decizia şi răspunderea aparţin exclusiv dumneavoastră. Sperăm că veţi avea destulă voinţă politică şi capacitate administrativă pentru a lua o hotărâre de natură să curme intenţia organizării unei acţiuni cu caracter provocator, care urmăreşte în mod evident sfidarea moralei publice şi aduce atingere gravă drepturilor religioase a majorităţii absolute a cetăţenilor.”

Cititi mai jos planurile homosexualilor enuntate chiar de catre ei si replica PPCD, afiliat Partidului Popular European:

Scopul unor astfel de demonstraţii este de a impune societăţii “casatoria” intre homosexuali si practicile sexuale anormale ca pe o normalitate

(more…)

Testamentul unui Roman

Sa fiu incostumat numai cu camasa taraniasca si incins cu brau tricolor national Roman si condus la Caminul de veci in caruta cu un cal sau doi boi, iar lautarii din popor sa cante Destiapta-te Romane si “La arme”. Atata.
Amin, rugand ertaciune de la toti.
Facut si subscris de mine acest “Testament”, azi 12 August 1923, in Macin.
V. Constantinescu

Semnalat de Virginia Ioan

EDITORIAL: A nu mai fi român

A apãrut, acum de curând, o nouã modã printre tinerii intelectuali si scriitori; a nu mai fi români, a regreta cã sunt români, a pune la îndoialã existenta unui specific national si chiar posibilitatea inteligentei creatoare a elementului românesc. Sã ne întelegem bine: tinerii acestia nu depãsesc nationalul pentru a simti si gândi valorile universale, ei nu spun: “nu mai sunt român pentru cã sunt înainte de toate om, si cuget numai prin acest criteriu umiversal si etern”. tinerii acestia nu dispretuiesc românismul pentru cã sunt comunisti, sau anarhisti, sau mai stiu eu ce sectã social universalã. Nu. Ei pur si simplu, regretã cã sunt români, si ar vrea sã fie (o mãrturisesc) orice altã natie de pe lume, chinezi, unguri, nemti, scandinavi, rusi, spanioli; orice, numai români nu.

S-au sãturat pânã în gât de destinul acesta de a fi si a rãmâne român. Si cautã prin orice fel de argumentare (istoricã, filosoficã, literarã) sã demonstreze cã românii sunt o rasã incapabilã de gândire, incapabilã de eroism, de probleme filosofice, de creatie artisticã, si asa mai departe. Unul dintre ei se îndoieste atât de mult de realitatea unui neam românesc rãzboinic, încât îsi propune sã citeascã Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca sã verifice dacã într-adevãr s-au luptat vreodatã românii cu turcii, si i-au învins! Altul crede cã orice creier care conteazã în istoria si cultura “româneascã” nu e de origine românã: Cantemir, Kogãlniceanu, Eminescu, Hasdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. etc. – toti, dar absolut toti sunt streini.

Sunt slavi, evrei, armeni, nemti, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt destepti, sunt smecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

(more…)

Profetism românesc. Mircea Eliade: Creatie etnica si gândire politica

Un observator al culturii românesti contemporane – pus sã judece evolutia gândirii politice nationaliste fatã de realizãrile “nationaliste” în artã si în literaturã – ar constata lucruri într-adevãr uimitoare. De la început ar constata o primejdioasã prãpastie între gândirea politicã nationalistã – care de la Eminescu încoace se aflã într-o continuã ascensiune – si politica nationalistã, care, cel putin pânã în ceasul de fatã a decãzut necontenit, a cunoscut toate falimentele posibile si se aflã într-o descompunere decisivã. E ciudat ce bine se gândeste în politica nationalistã românã (amintiti-vã continuitatea Eminescu – Iorga – Pârvan – generatia Gândirii) si ce prost se face aceastã politicã nationalistã. Poate cauzele nu sunt asa de greu de ghicit; lipsa unei elite de gânditori politici la cârma tãrii (gânditorii au fost întotdeauna exteriori politicii propriu-zise, au fost gazetari, profesori, intelectuali), alterarea politicii prin politicianism, empirismul sefilor de partide etc.

(more…)

BOOKMARK. Proiect Avdhela. Biblioteca Culturii Aromane online

Asociaţia Predania, prin Proiectul Avdhela, îşi propune să identifice, să editeze şi să ofere operele ştiinţifice şi artistice ale patrimoniului culturii aromâne şi ale celor înrudite ei. Aceste bunuri culturale, în special cele aflate în custodia publică, vor deveni accesibile cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi în mod gratuit.

Suţata Predania pritu proiectulu Avdhela ari tu scupo si-află, si editeadzâ şi s-dhuruseascâ operili ştiinţifiţi şi artistiţi ţi ţânu di avearea culturală armâneascâ şi tuti operili ligati di aestâ aveari. Aesti luyurii culturali şi maxusu aţeali agiumti publiţi potu s-hibâ xitâxiti fârâ paradz di tuţ xităxitorľi şi di tuţ aţeľi ţi au simferu.

Proiectul Avdhela este non-profit, neguvernamental, realizat prin activitatea voluntară a persoanelor (autori şi colectiv editorial) şi instituţiilor care, în sens larg, se ocupă cu cercetarea, evoluţia şi păstrarea culturii aromâne.

Proiectul va include şi activităţi editoriale pe suport de hârtie (cărţi, reviste, broşuri), producţie multimedia (CD audio, CD-ROM, film etc.); va iniţia şi organiza întâlniri, simpozioane, şcoli de vară, programe culturale.

Proiectul se adresează, în principal, aromânilor în intenţia de a oferi mijloace de păstrare a limbii, de cunoaştere a originilor, evoluţiei istorice, sociale, spirituale etc. În egală măsură se adresează şi popoarelor spaţiului balcanic, în mijlocul cărora trăiesc comunităţile aromâne, pentru cunoaşterea mai temeinică a acestora, pentru a li se aprecia cultura, limba, tradiţiile străvechi, pentru a fi respectate şi tratate cu demnitate de către cei cu care convieţuiesc.

Principiile urmate în cadrul Proiectului Avdhela sunt:

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova