Susţinătorii lui Macarie sunt de părere că Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei nu a venit la Focşani să oficieze slujba, de teamă să nu fie huiduit de credincioşi, aşa cum s-a întâmplat în comuna Poiana Cristei. În locul acestuia slujba a fost oficiată de Episcopul Casian al Dunării de Jos. El a fost păzit, pe toată durata slujbei, de jandarmi şi poliţişti. „Deja am început să câştigăm teren în faţa Episcopiei. Nu vom renunţa nici în ruptul capului, indiferent că vom bate drumurile la toate bisericile care se vor sfinţi în cele două judeţe. Nu vom avea linişte până când părintele Macarie nu va fi adus din nou, la Poiana Mărului“, a declarat un susţinător al stareţului Macarie, de la Nereju.
Susţinătorii lui Macarie au afirmat că acesta în loc să-şi sărbătorească cei 61 de ani în linişte şi rugăciune, stă alungat la schitul Muntioru de la Vintileasca. „Ieri a fost ziua de naştere a părintelui Macarie. În loc să stăm frumos, la bisericile şi mă-năstirile noastre, am venit la Focşani să cerem să se facă dreptate. Oare ce o fi în inima părintelui Macarie, care la cei 61 de ani ai săi s-a văzut izgonit ca un câine de la Poiana Mărului, sus în fundul Muntiorului? E bătrân şi bolnav, acolo nu se ajunge decât pe jos şi foarte greu, mai ales că vremea este rea la munte. De ce atâta scandal? De ce atâta răutate? De ce vor să dezbine credincioşii, să iasă vărsare de sânge? E păcat de religia şi tradiţia noastră de creştini. Noi vrem dreptate, nu altceva. Dacă părintele Macarie va fi readus la Poiana Mărului, nu va mai fi niciun fel de vrăjmăşie“, a declarat un alt susţinător, de la Jitia.
La sfinţirea bisericii „Ioachim şi Ana“ din Focşani, au fost detaşaţi mai mulţi jandarmi şi poliţişti. Cei de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea au precizat că au primit o soli-citare de la Protoieria Focşani. Bine ar fi dacă Protoieria Focşani, din banii adunaţi la slujbă şi din pomelnice, ar plăti poliţia şi jandarmeria pentru serviciile prestate.
Reamintim că Mănăstirea Poiana Mărului, din comuna Jitia, a rămas fără stareţul Macarie, care a fost exilat la Schitul Muntioru din Vintileasca. Decizia a fost luată de Episcopia Buzăului şi Vrancei. Mănăstirea este închisă în prezent, situaţie care nu s-a mai întâlnit nici în perioada comunistă.
Adevarul EXCLUSIV: Slujbă cu scandal şi jandarmi la o biserică din Focşani
- Dana Lepădat / Joi 9 sep 2010
Enoriaşii au venit la slujbă cu tablouri reprezentând chipul părintelui Macarie.