Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu a fost pomenit în țară și străinătate, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru Duhovnicul României, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a citit și Cuvântul Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, la un secol de la nașterea Părintelui Justin. Ulterior au fost lansate mai multe volume de omagiere a marelui Duhovnic al Ortodoxiei, între care DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, Iași, 2019, cât și filmul “Părintele Justin despre problemele Creștinismului românesc”, realizat de Monahul Filotheu Bălan, fostul secretar personal al Părintelui Justin, pe baza unor filmări inedite.
Cu o seară înainte, la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă s-a desfășurat simpozionul internațional “100 de ani de la nașterea Părintelui Justin”. Momentul aniversar s-a încheiat în localitatea natală a Părintelui Justin, Petru Vodă, unde înaltele fețe bisericești au sfințit o troiță inspirată de Duhovnicul Neamului și înălțată de autoritățile locale pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari. Prezentăm mai jos o mărturie a Maicii starețe Justina Bujor despre canonizarea Duhovnicului Neamului și alte filmări emoționante despre minuni ale Părintelui Justin și fotografii inedite de la acest eveniment omagial împreună cu o relatare de la fața locului, o priceasnă frumoasă compusă de doamna Maria Macovei, Cuvântul Patriarhului și un interviu cu starețul Mănăstirii Petru Vodă, Arhimandrit Hariton Negrea, despre Centenarul Părintele Justin.
DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea, Doxologia, Iași, 2019:
Părintele Justin Pârvu ‑ Duhovnicul a fost „omul lui Dumnezeu și al poporului român“
Părintele Justin, Duhovnicul nostru –iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i‑a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne‑a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne‑a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român.
Am trăit multe minuni făcute de Părintele şi ştiu că Duhovnicul nostru, Duhovnicul întregii Românii, își continuă lucrarea şi acum. Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. „Era într-o formă de lumină şi şoptea ceva la ureche fiecărui credincios de la mormânt“, ne-au spus copiii. Împlinea un gând, o rugăciune! Părintele Justin aşa a fost întotdeauna: numai lumină! Și transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă. Nu uităm niciodată dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară şi cum ne spunea: „Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate. A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt“. Să aveți în permanenţă bucuriile sufleteşti pe care le-aţi împărtăşit şi le veți împărtăşi şi de-acum înainte alături de Părintele Justin!
„La Sfânta Liturghie Părintele avea o lumină supraomenească pe chip“
Programul zilnic al Părintelui era unul mai presus de fire. În anii când era în mănăstirea de călugări, înainte de a se îmbolnăvi, de la ora 9-10 dimineața începea să dea drumul la oamenii de la ușă și îi primea neîntrerupt până la 6-7 seara sau chiar mai târziu, când făcea prima pauză ca să mănânce pentru prima și ultima oară în zi. Acest moment al mesei era singurul de relaxare
și de destindere. După care din nou deschidea ușa și primea oameni în continuu până la 11 noaptea sau chiar la miezul nopții. Se odihnea o oră și apoi se ducea la biserică, la slujbă. Niciodată nu l-am văzut să lipsească de la slujbă. În altar îl așteptau preoții mănăstirii care voiau și ei un sfat de la părintele şi duhovnicul lor, pentru că în timpul zilei nu era posibil din cauza mulțimii de oameni. În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip.
După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui.
„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.
„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.
În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului?
Nașterea Părintelui Justin la 10 februarie 1919 poate corespunde cu nașterea României Mari, deoarece anumite tratate istorice care aveau în vedere teritoriul românesc au fost semnate în acest an istoric. Personal am înțeles de la Părintele Justin că România Mare reprezintă nu numai românii care trăiesc pe același teritoriu, ci și românii de pretutindeni. Românii care au același trecut, prezent și viitor istoric, aceeași tradiție și limbă, aceleași interese prezente. Sfinția Sa te învăța să înțelegi că România Mare cuprinde tot neamul românesc, cu vii și morți care au trăit de la începutul istoriei și vor mai trăi în viitor pe acest pământ. Întotdeauna românii au fost spirituali, au avut noblețe sufletească, au dorit să cunoască Cerul și să locuiască în el, din acest motiv au avut încredere în jertfa de pe Golgota a lui Hristos și Învierea Lui de treia zi. Această încredere a fost sădită în fiecare generație de marii duhovnici, iar în zilele noastre Biserica oferă un mare exemplu: Arhimandritul Justin Pârvu mărturisitor, rugător și îndrumător spiritual. Duhovnicește, Arhimandritul Justin Pârvu a așezat în sufletul românilor dragostea și credința față de Dumnezeu, iubirea de neam și onoarea românului. Această doime, spiritualitate și românism, l-au remarcat pe marele arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc.
Anul 1995 a adus momentul întâlnirii cu Sfinția Sa. Atunci l-am auzit vorbind despre valorile umane, despre esența vieții duhovnicești și sfințirea sufletului. Am stat cu răbdare la ușa chiliei lui până la momentul când m-a primit să dialogăm despre întrebările care frământau sufletul meu. Toate răspunsurile care cuprindeau sfaturi și îndemnuri întăreau dorința de a cunoaște pe Dumnezeu, idea de a fi de dedicat vieții liturgice intensive, izbăvirea de patimi și controlul minții prin rugăciune. Finalul dialogului a definitivat hotărârea de a-mi continua viața pe drumul smereniei monahale alături de Sfinția Sa. Sfatul și binecuvântarea primite de la părintele meu de suflet, Ierodiacon Visarion Iugulescu, lămurește convingerea de a rămâne în ascultare de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.
Cum a reușit Părintele Justin să ridice două așezăminte monahale, un spital cu azil de bătrîni, un camin de copii și atâtea altele, la vârsta sa înaintată la care le-a început, după 1990? Plus alte ctitorii pe cuprinsul țării?
Privind spre exemplul oferit de Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Justin a ridicat cele două așezăminte monahale – unul închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și sfinților mărturisitori ai temnițelor comuniste -, un azil de bătrâne, un cămin de copii la care adăugăm ajutoarele oferite la construirea de biserici și instituții filantropice. Efortul a izvorât din dorința de înviere spirituală a neamului românesc, stropită cu lacrimi și osteneli, cu post și privegheri. Ne vorbea adesea despre copilăria lui și întâlnirea cu îngerul care i-a arătat locul unde vor săvârși aceste ctitorii. Perioada de detenție din Lagărul de la Baia Sprie aduce în viața Părintelui întâlnirea cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care îi arată satul natal și locul viitoarelor ctitorii. În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori. Întotdeauna Preacuviosul a știut să îmbrace în haina smereniei realizările pe care le-a făcut pentru Biserică și pentru români.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Cum era traiul de zi cu zi cu Părintele? Ce amintiri ne puteți mărturisi?
Momentul când l-am cunoscut Părintelui Justin mi-a descoperit caracteristicile importante ale viețuire lui. Acestea erau așezate pe o activitate liturgică intensă (slujea Sfânta Liturghie într-o baracă), citirea Bibliei și a cărților Sfinților Părinți. Postea cu mare exigență perioade îndelungate de timp (frații din mănăstire ziceau că mănâncă mai puțin decât o vrăbiuță pe săptămână). Primea zilnic sute de credincioși care îi reduceau programul de somn uneori până la 45 de minute pe zi. Sfaturile lui mergeau la inima omului, iar rugăciunile și ostenelile erau urmate de minuni. Adeseori am vorbit credincioșilor despre minunea umplerii lăzilor cu făină pentru pregătirea pâinii oferită pelerinilor, despre înmulțirea mâncării pentru oamenii înfometați, despre minunea vindecării celor posedați de duhurile rele și despre minunea vindecării multor bolnavi. Toate aceste minuni s-au întâmplat sub ochii mei și ai fraților mei. Nimeni nu poate uita așa ceva. Mereu primesc și alte mărturii, din țară și din străinătate, despre minunile pe care le săvârșea Părintele Justin cu ajutorul lui Dumnezeu.
Puteți să ne evocați din învățămintele Părintelui Justin dobândite în cei 16 ani de închisoare, pe care vi le împărtășea și Dvs?
Experiența celor 16 ani de închisoare, apoi domiciliul forțat pe care l-a avut o perioadă îndelungată de timp l-au întărit pe Părintele Justin într-o experiență duhovnicească deosebită pe care mi-a transmis-o nu numai mie, ci și altor credincioși. Vorbea despre jertfă ca fiind din Hristos și sădită în opera de mântuire a fiecărui om de pe fața pământului. Nici un ideal, nici o faptă bună și nici o virtute nu pot fi clădite decât pe jertfă. Răbdarea l-a însoțit în toată perioada de detenție, l-a învățat stăruința în rugăciune, mângâierea în suferință și lacrimile atât pentru păcatele proprii, cât și pentru păcatele neamului. Perioada de detenție a Părintelui a fost propice pentru autocunoaștere, pentru consolidarea spirituală pe calea suferinței. Experiența dobândită în închisoare, care l-a ajutat pe parcursul vieții duhovnicești, a fost cunoașterea propriilor neputințe în dependența totală de Dumnezeu, întărită de către credință și nădejde. Închisoarea a fost calea prin care Părintele a învățat adevărata rugăciune clădită pe jertfă, suferință și dăruire de sine.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Din suferințele, dar și bucuriile prin care a trecut alături de alți sfinți ai închisorilor comuniste ce vă povestea? Ce i-a ținut în viață pe acești mărturisitori chinuiți cu deceniile și persecutați și după eliberare?
Literatura de închisoare este o dovadă că suferințele întemnițaților s-au făcut pricini de renașterea duhovnicească. Părintele mărturisea că prezența morții, care de fapt era o izbăvire din calvarul detenției, i-a ajutat să conștientizeze motivul torturilor la care erau supuși: ispășirea propriilor păcate și pe cele ale neamului. Închisorile erau considerate fabrici de martiri din două puncte de vedere: trupesc, deoarece condițiilor inumane în care trăiau deținuții au fost adevărate metode de despătimire și sufletesc, prin cunoașterea de sine într-o legătură vie cu Dumnezeu. Cei care și-au asumat chemarea de a purta jertfa neamului au fost acoperiți de Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Modul amplu de supraviețuire a fost acest dar al rugăciunii pe care deținuții l-au dobândit prin iconomia lui Dumnezeu. Temnițele au format și oameni de caracter, adevărații patrioți, deoarece deținuții nu au confundat nici torționarii și nici gardienii cu poporul român. Invitația la autocunoaștere, la limpezirea propriei situații spirituale, la smerenia prin care Dumnezeu i se descoperă umanității pentru a renaște duhovnicește este bucuria care urmărește omul pe tot parcursul vieții lui. Neamul se restabilește prin fiii săi care cu bucurie își îndeplinesc menirea de a se jertfi pentru el. Poporul român avea nevoie de o generație care să fie sacrificată pentru a putea fi curățat din punct de vedere spiritual.
Mulți mărturisitori ai temnițelor bolșevice au trecut sau chiar s-au așezat la Petru Vodă, alături de Părintele Justin. Care credeți că este mesajul lor pentru noile generații?
Mesajul lor se regăsește în faptele lor. Generațiile de azi, de mâine au responsabilitatea de a învăța dragostea față de țară, jertfa, răbdarea pe care le-au avut cei care au fost sacrificați pentru răscumpărarea spirituală a neamului. Continuitatea unei nații se face prin valoarea morală a celor ce fac parte din ea, care are ca bază bucuria jertfei de sine. Destinul poporului român, continuitatea lui spirituală au fost create de către generația care s-a sacrificat pentru el. Datoria noilor generații este de a prelua exemplul lor de mărturisire a adevărului atât istoric, cât și spiritual. Românul trebuie să fie conștient că Hristos nu S-a întrupat pentru a izbăvi umanitatea de suferință, ci pentru a fi prezent în acțiunea acesteia. Generația trecută a martirilor a fost cea care a dobândit valori care au păstrat independența duhovnicească a neamului.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Care considerați că este însemnătatea moștenirii Părintelui Justin pentru cei de azi și cei de mâine și cum ar putea tinerii, tinerele familii, să beneficieze mai bine de sfaturile marelui Duhovnic?
Părintele Justin s-a sacrificat, s-a luptat pentru restaurarea spirituală a poporului român, a trăit durerile neamului și ale fiecărui român în cel mai profund sens. Moștenirea importantă care cuprinde în ea multe caracteristici duhovnicești este jertfa. Dragostea Părintelui față de țară l-a întărit în lupta de a cizela duhovnicește suflete pregătite de jertfă, doritoare de a-i continua lucrarea. Părintele afirma adeseori că fiecare va lua din viața lui ceea ce va socoti că este bun. Nenumăratele minuni săvârșite de către Părintele Justin Pârvu atât în viață, cât și după adormirea sa sunt modul în care fiecare creștin în parte poate beneficia direct de o legătură vie cu Părintele. Participarea Părintelui la durerea fiecărui om care îl căuta a făurit o comoară de sfaturi duhovnicești necunoscute. Vizibile și demne de urmat sunt faptele Părintele care pot contribui la refacerea noastră lăuntrică.
Ce învățături de la Părintele Justin v-au marcat cel mai mult și le puneți în aplicare în viața Dvs de monah și stareț?
Moartea Părintelui Justin a provocat în inima mea o moarte din mine, iar nașterea Părintelui în Împărăția Cerului îmi oferă prilejul de renaștere duhovnicească. Am fost profund marcat de modul în care Părintele se jertfea și se ruga pentru oameni, avea o rugă direct din inimă. Datoria monahului este de a sprijini și de a se ruga încontinuu pentru cei care au nevoie, de a purta sarcinile altora. Asceza cea mai mare a monahilor astăzi este să-și găsească rostul în viața societății și să o ajute cu rugăciunea. Trăim zilele în care monahul are chemarea de a ajuta societatea în criza spirituală în care se află, prin rugăciune, deoarece el este model de viață pentru lume, lumina lui Hristos printre oameni. Remarcabile au fost pentru mine dragostea și evlavia Părintelui pentru duhul patristic evocat în povestirile despre părinții de la Mănăstirea Durău, exemple vii de pateric. Actualmente monahilor li se cere să-și apere credința chiar cu prețul vieții, lucru imposibil de făptuit fără dobândirea duhului patristic.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Cum lucrează Părintele Justin azi?
Prin minunile și prin exemplul său. Și exemplul cel mai clar este momentul din perioada de detenție în care Părintele Justin a slujit Sfânta Liturghie pe trupul unui muribund, oferindu-i acestuia prilejul de a se împărtăși cu Sfintele taine înainte de moarte. Însuși Părintele mărturisește că a fost cea mai profundă Liturghie din viața lui. Liturghia este rugăciunea în care slujitorul și credinciosul sunt una, fiecare îl ajută pe celălalt să se înalțe de la condiția simplă de om la cea de ființă îndumnezeită. Metoda de comunicare între Părintele și cei care îi cer ajutorul este rugăciunea. Cât timp a fost în viață Părintele a purtat pe umerii săi povara acestui neam, iar acum o face la un nivel și mai înalt.
Care ar trebui să fie pentru credincioși cuvântul de temelie al acestui An Centenar “Părintele Justin”, un an important pentru țară din mai multe motive?
Cuvântul de temelie al acestui An Centenar ar trebui să fie Jertfa deoarece aceasta era caracteristica esențială a Părintelui Justin. Dragostea pentru aproapele l-a determinat să poarte slăbiciunile celorlalți fără a lua în considerare nevoile sale, înțelegând din experiența acumulată în pușcărie că folosul aproapelui este mai presus decât folosul propriu. Creștinul ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, să-L găsească, iar prin osteneală, trudă, post, rugăciune trebuie să se pregătească pentru înfricoșata zi a Judecății. Axa pe care se dezvoltă firea umană este credința, urmată de dragoste. Este necesar ca omul să-I dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră, iar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să dăruiască dragoste față de aproapele. Cât timp omul trăiește pentru celălalt, trăiește pentru sine. Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.
Părintele Justin: “(…) Când am ieşit de acolo – din închisori – ceea ce mi-a oferit bucurie e că am pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori din temnitele comuniste; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă, mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo patru ani la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unde aveam de-a face şi cu o cursă care venea de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau (oamenii) la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe până la aşa-zisa Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura din interiorul bisericii si din exteriorul ei, aşa încât a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori prin care am trecut, n-au făcut altceva decât să întărească în mine convingerile mele, iubirea de ţară şi de neamul acesta obidit”.
Vedeţi mai jos istorisirea ridicării Mănăstirii şi ascultaţi cuvântul Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan, şi pe cel al Părintelui Justin, de la o sărbătoarea de hram de acum cinci ani:
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la primul hram al Mănăstirii Petru Vodă, Mănăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos ne-a dăruit două icoane minunate: una pictată anume, care zugrăveşte chipurile cîtorva zeci de sfinţi români mărturisitori şi mucenici din temniţele comuniste, şi o icoană izvorîtoare de mir a Maicii Domnului. Harul Sfinţilor Arhangheli să dăruiască şi Mănăstirii Vatopedi, şi Mănăstirii noastre, şi tuturor creştinilor din întreaga lume, dragoste de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos!
Duminica trecută, obştea Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Credincioşii prezenţi şi părinţii monahi au mai avut un motiv de bucurie: în cadrul slujbei arhiereşti, părintele stareţ Hariton Negrea a fost ridicat la rangul de arhimandrit, informează Doxologia, portalul de ştiri de folos şi sfaturi duhovniceşti al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului secului pentru Postul Sfintelor Paşti), ÎPS Mitropolit Teofan, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petru Vodă. La finalul slujbei arhierești, obștea monahală și credincioșii prezenți au asistat la hirotesia întru arhimandrit, de către IPS Părinte Teofan, a părintelui stareț Hariton Negrea, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică, transmite Tudorel Rusu pentru Doxologia(foto dreapta).
„Îl rog pe Dumnezeu să-l binecuvinteze pe părintele stareț, arhimandritul Hariton, și să binecuvinteze obștea acestei sfinte mănăstiri, ca să stea de veghe, să aibă candela aprinsă și să se roage pentru ei și pentru noi, cei din lume, pentru ca toți împreună să mergem pe calea cea bună, dând slavă lui Dumnezeu și bucurându-ne de existența sfintelor mănăstiri în viața noastră. În ciuda unor lucruri rele și urâte, sunt totuși multe fapte frumoase și adevărate în poporul lui Dumnezeu și spre acestea trebuie să ne fie spre încurajare gândul nostru”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură.
ÎPS Teofan s-a aflat la Mănăstirea Părintelui Justin, închinată martirilor şi mărturisitorilor închisorilor comuniste, pentru primele zile ale postului Sfintelor Paşti, când călugării în special intră în rânduile de nevoinţă, post negru, rugăciune şi canon de tăcere şi solitudine. Din acest motiv, evenimentul – petrecut la exact trei ani de la un important Cuvânt al Părintelui Justin către credincioşi -, nici nu a fost făcut public până acum.
Părintele Hariton Negrea a îmbrăţişat viaţa monahală în anul 1996, intrând ca frate în obştea Mănăstirii Petru Vodă. În anul 1998, după doi ani de ascultare, a fost tuns în monahism, de către părintele Justin Parvu, primind numele Hariton. În acelaşi an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotonit pe noul monah în slujirea de preot duhovnic, pe seama Mănăstirii Durau. Părintele a primit această misiune ca ascultare din partea duhovnicului său, părintele Justin Parvu. Vreme de aproape 16 ani, între 1998-2013, părintele Hariton Negrea a slujit şi a îndrumat duhovnicește credincioșii în Mănăstirea Durău, în tot acest timp, păstrând o legătură foarte strânsă cu părintele Justin Parvu, la care s-a spovedit periodic, şi cu Mănăstirea Petru Vodă, mănăstirea sa de metanie. După numirea sa ca director al Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul”, situat în incinta Mănăstirii Durau, părintele Hariton Negrea, în semn de recunoștință pentru ostenelile sale, a fost ridicat la rangul de protosinghel, notează sursa citată.
În ziua de 31 mai 2013, dupa ce i-a fost săvârşită Taina Sfantului Maslu, Părintele Justin Pârvu şi-a mărturisit dorinţa ca stăreţia Mănăstirii Petru Vodă, locul unde odihnesc şi săvârşesc minuni sfinte moaşte ale multor pătimitori ortodocşi români ai secolului XX, să fie încredinţată părintelui Hariton de la Durău. De asemenea, el şi-a exprimat dorinţa ca obştea să facă ascultare totală de părintele Hariton, aminteşte site-ul Creştin Ortodox. Într-un interviu acordat blogului Roncea.Ro, în care povesteşte despre minunile dumnezeieşti săvârşite de Părintele Justin în viaţa pământească şi în cea veşnică, începută la 16 iunie 2013, Părintele Hariton ne împărtăşeste şi cum i-a propus Duhovnicul Neamului, în câteva rânduri, să devină stareţ (video mai jos).
Pe 27 iulie 2013, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, părintele Hariton Negrea a fost hirotesit stareț al Mănăstirii Petru Vodă de ÎPS Mitropolit Teofan, ca urmare a dorinței testamentare a bunului Părinte Justin Pârvu. Într-o evocare emoţionată pentru Doxologia, Părintele Hariton Negrea mărturiseşte că Părintele Justin Pârvu, pe care îl consideră “unul dintre pilonii Bisericii noastre ortodoxe”, “ne-a dat nădejdea mântuirii”.
Mergând pe urmele duhovnicului său, Părintele Hariton a devenit cunoscut pe meleagurile sfinte ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pentru blândeţea sa. Într-un interviu acordat Nicoletei Olaru şi publicat de Doxologia acesta se destăinuie:
“Blândeţea presupune o stare sufletească care îţi aşază în toată fiinţa liniştea, odihna. Cel blând se arată a fi după chipul Domnului, Care era blând şi smerit cu inima. Blândeţea înseamnă să ai pace înlăuntrul tău, pe care o transmiţi celor din jur. Cel blând este împăcat cu Dumnezeu şi cu sine, este iertător şi împăciuitor, creează în jurul său oameni apropiaţi de Dumnezeu. Blândeţea covârşeşte chiar pe cei răi şi mai puţin necredincioşi sau indiferenţi.
Îmi doresc să ating blândeţea, dar de câte ori privesc spre mine, întotdeauna consider că mai este de adăugat câte ceva, de aşezat ceva. Virtutea blândeţii se lucrează toată viaţa. Să încercăm să le arătăm celor din jur frumuseţea blândeţii! Să ne întărim blândeţea prin spovedanie, prin citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Când suntem în biserică, lângă duhovnic, când suntem în poruncile lui Dumnezeu, atunci ne găsim în casa blândeţii.”
Cu adevărat sunt “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”. (Matei 5, 5).
Ca demn urmaş al Părintelui Justin, Părintele Hariton a reuşit, în ciuda ispitelor potrivnicului, să menţină duhul blândeţii asupra întregii obşti monahale meritoase a sfintei Mănăstiri a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil de la Petru Vodă, colţ de rai românesc iubit de Maica Domnului, unde minunile, ca şi unitatea, pocăinţa, ascultarea şi rugăciunea, sunt o sfântă şi simplă realitate de zi cu zi. Vrednic este!
Voi reveni aici şi cu filmarea ceremoniei. Doamne, ajută!
Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 2015 – Foto Cristina Nichitus Roncea
Cu ocazia Hramului Mănăstirii Petru Vodă ctitorită de vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu a apărut astăzi şi Calendarul 2016 cu Părintele Justin. Acesta poate fi găsit la Mănăstirea Petru Vodă sau de la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă 19, la poalele Patriarhiei). Pentru comenzi puteţi scrie şi la [email protected]
„Sfînta pomenire a Mucenicilor sfinţeşte cu Duhul Sfînt pe toţi cei ce o sfinţesc pe ea cu Ortodoxie” (Octoih, gl. 6, Luni la Utrenie)
Pentru că de curînd mi-a fost dat să citesc într-unul din cotidienele centrale că la Central University of Europe de la Budapesta, întemeiată în 1990, cel mai mare număr de studenţi din vreo ţară a fost cel al românilor, 145 de studenţi din 1990 pînă acum, am hotărît să scriu acest material despre ceea ce am văzut şi am auzit.
În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte monahia Heruvima, pe care ca mireancă a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi în 1995 a primit o bursă de la Fundaţia Söröş pentru un masterat în istorie medievală la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisă de Sfîntul Ioan Gură de Aur, şi dovedea în această lucrare că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J.P. Migne în Patrologia Graeca are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, dar din neştiinţă de data aceasta, şi pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu şi care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în PG; o altă observaţie pe care aş vrea să o fac ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox).
Profesorii ei i-au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tîlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tîlcuirea lor la Facere pe ereticul Orighen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Orighen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), şi cea a Sfîntului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar şi comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo la Budapesta, în original. Cu cît citea mai mult, cu atît înţelegea că nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Orighen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întîmplat ca fiind acolo să-şi pună cîteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sînt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie şi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar cînd le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gîndeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci”.
Au urmat mai multe zile de certuri şi argumentări.
Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stîng. Explicaţia era una singură: fusese iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar cîteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă.” (se pare că aveau dreptate, căci medicii au confirmat că se practică o metodă de inducere a cancerului care se poate vindeca dacă nu se zăboveşte, dar cu nişte costuri medicale uriaşe). A refuzat să se lepede de Sfinţii lui Dumnezeu, şi astfel n-a părăsit-o Dumnezeiescul har care a întărit-o pînă la capăt. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi a venit în ţară. A venit la Părintele Iustin şi i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămînă la noi în mănăstire (aceasta se întîmpla în august 1997).
A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzînd cu ochii. A primit să fie rasoforită, şi cu cîteva săptămîni înainte de a pleca dintre noi a fost călugărită de Părintele Iustin.
A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume. Pătimirile ei au dat mărturie de cuvintele Octoihului: „Sfinţii Tăi, Doamne, cu pavăza credinţei îmbrăcându-se, şi cu chipul Crucii pe sine întărindu-se, la munci bărbăteşte au alergat, şi trufia şi vicleşugul diavolului au surpat.” Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut.
Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr. Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfînta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: «Şi într-însa s-a aflat sânge de prooroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pe pământ.» Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia, şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.
Batjocura cea mare a fost aceea că după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.
Diavolul a vrut să surpe în gheena acest suflet curat, dar mila Domnului l-a scos din ghearele sale pentru iubirea de adevăr, căci Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi rodeşte întru Adevăr, iar sămînţa credinţei este sîngele mucenicilor. „Degrab ne întîmpină pe noi mai înainte pînă ce nu ne robim de vrăjmaşii cei ce Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru. Pierde-i cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, să cunoască cît poate credinţa ortodocşilor, pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.”
“Multe şi înţelepte sunt povăţuirile pe care ni le dau îngerii numai de-am voi să plecăm urechea inimii spre ascultare lucrătoare spre cuvioasă cinstire.”
Elena Solunca Moise despre Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
Acolo sus – sus, sus, sus, la munte sus, la Vidra de Sus – acasă la Avram Iancu, Craişorul Munţilor, este, după părerea mea, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Cine n-a fost, a pierdut un colţ din raiul pe care ni l-a adus Dumnezeu din cer pe pământ. Aşa că mergeţi!
Crăisorul Munţilor, Avram Iancu, a fost botezat în 1824, acum 190 de ani, în biserica de mai sus, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavriil, ridicată în Vidra, din piatră de râu, la 1791. Pentru că am văzut că această informaţie cât şi imagini cu aceast sfânt lăcaş ortodox nu se prea găsesc pe net m-am gândit să le pun eu, împreună cu alte fotografii din mirificul sat natal al marelui luptător pentru cauza românească în Transilvania, eroul naţional Avram Iancu, de la a cărui intrare în oastea română a marelui voievod ceresc şi apărător al Legii, Arhistrategul Mihail, se împlinesc azi 142 de ani. De asemenea, adaug alte câteva fotograme de la casa sa memorială, printre care se regăsesc şi anunţurile din presa vremii privind “pierderea iubitului fiu al naţiunii, prefectul general al legionarilor români”. Dumnezeu să-l aibă alături de El!
Avram Iancu in Biserica din Vidra in care s-a botezat Craisorul Muntilor la 1824
Sf. Arhanghel Mihail – Icoana de la 1798 din Biserica din Vidra in care s-a botezat Craisorul Muntilor Avram Iancu la 1824
Biserica Sf. Arhangheli din Vidra in care s-a botezat Craisorul Muntilor Avram Iancu la 1824
Acasa la Craisorul Muntilor Avram Iancu in comuna Vidra din Muntii Apuseni
Muntii Apuseni vazuti de acasa de la Craisorul Muntilor Avram Iancu, in comuna Vidra
Sabia Craisorului Muntilor Avram Iancu (prima de jos din stanga) de la Casa Memoriala din Vidra de Sus
Braul lui Avram Iancu, aflat la Casa Memoriala din Vidra de Sus
Pistoalele lui Avram Iancu si Simion Balint dispuse la Casa Memoriala din Vidra de Sus
Anuntul mortuar din Gazeta Transilvaniei dispusa la Casa Memoriala din Vidra de Sus
Federatiunea deplange moartea Craisorului Muntilor, Casa Memoriala Avram Iancu
Federatiunea si anuntul privind moartea lui Avram Iancu, Casa Memoriala de la Vidra de Sus
Bisericuta si Scoala din curtea Casei Memoriale Avram Iancu din Vidra de Sus
Casa Memoriala Avram Iancu din Vidra de Sus – Foto: Cristina Nichitus Roncea
Casa Memoriala Avram Iancu din Vidra de Sus – Foto: Cristina Nichitus Roncea
Un Steag de Lupta al Legiunilor lui Avram Iancu vandut prin Casa de Licitatii Artmark
“Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.”
March 3rd, 2019 
VR 
Posted in 
Tags: 
