Victor Roncea Blog

Fiecare cu damblaua sau norocul lui… Unii au văzut aşa-zisa grevă generală din stradă. Cu soarele-n cap şi pulanul pe spinare. Alţii, de sub umbrare de fiţe, cu băutura abia strecurată printre cuburi de ghea­­ţă şi farfuriuţa cu covrigei alături. Alţii, din spatele perdeluţelor semitransparente sau de la capătul sforilor folosite, ca în cazul pă­pu­şilor de teatru, la manipulare pe verticală, pe orizontală, peste tot. Eu am văzut greva de pe alt continent, din altă ţară, tocmai din Da­masc! Şi când spun de pe altă lume nu este o figură de stil, la ca­pă­tul celor trei ore de zbor găsindu-mă nu numai pe alt continent, ci şi, cum aveam să constat de-a lungul celor şapte zile de vizită de-a lungul şi de-a latul Siriei, în altă lume.
Ziua grevei a început cu rugăciunea de dimineaţă. Şi cu pariul lui Ion Cristoiu. „Puneţi rămăşag că nu se întâmplă nimic, că va fi un mare fâssss, aaa, zici?” Nu am aflat care era miza pariului, dar nu acesta a fost motivul pentru care niciunul dintre noi nu a riscat o măslină, o porţie de iaurt sau un hummus. Pur şi simplu Internetul ne aducea ştirile din ţară cu iuţeala vântului sau a altui mogul de presă. Am aflat astfel că sindicaliştii nu s-au înghesuit să iasă în stradă. „Ce v-am zis eu, ce dracu’ e aia grevă de solidaritate? Mare bandit ăsta de la me­trou, aaaa, zici?” Aflăm apoi că în timpul grevei funcţionarii de fapt lucrează pe şest, palmând într-un fel greva ca pe un chiştoc de ţigară fumată pe „neve” în toaleta liceului. „Nici grevele nu mai sunt ce au fost odată… aaaa, zici?” Şi cum veştile veneau una după alta, întocmai ca felurile de mâncare, că ăia n-au ieşit, că ăştia n-au plecat, ca ăilalţi n-au oprit nici măcar din solidaritate, am convenit cu toţii că bancul cu războiul care s-a mutat la sală din cauza lipsei de efective se potriveşte de minune cu greva generală care urma să paralizeze România timp de două zile. De atunci subiectul a dispărut din preocupările noastre, deşi câte o zvâcnire media mai ajungea din când în când la urechile, laptopurile şi telefoanele noastre.
În afară de lucrurile deosebit de interesante pe care le-am văzut şi pe unele chiar revăzut pe parcursul vizitei în Siria, s-a petrecut şi un fapt ciudat. Am reuşit să privim România cu perpetua ei frământare ca de pe altă planetă, neatinsă de tumultul şi bălăcăreala pe care o lăsaserăm acasă, la doar trei ore de zbor cu avionul.

(more…)