Posts Tagged ‘siria’
Eliza Francu din Damasc: O altă moştenire a lui Ceauşescu – sirianul, frate cu românul. REPORTAJ / FOTO / VIDEO
La orice colţ de stradă poţi întâlni un sirian care vorbeşte o limbă română aproape impecabilă. Mulţi vor să știe ce mai e „prin ţară”. Îşi aduc aminte cu plăcere de anii ’80, când au terminat studiile la noi. Mulţi dintre ei au funcţii înalte în administraţia siriană şi sunt mândri că au absolvit în România.
Sirienii reacţionează cu respect şi un zâmbet larg atunci când este pronunţat cuvântul „român”. Într-o ţară atât de îndepărtată, din toate punctele de vedere, aveam impresia că putem vorbi româneşte pe străzi fără a fi înţeleşi de nimeni. O impresie greşită. Pe străzile aglomerate ale Damascului, dar şi în celelalte oraşe mari ale Siriei şi chiar la siturile istorice eram reperaţi imediat. Apoi, eram opriţi şi întrebaţi dacă suntem din România şi cu ce treburi am venit în Siria.
Eram abordaţi în limba română pe străzi, în magazine şi în instituţii, de oficialii sirieni. Chiar dacă faptul că vorbeai limba română nu-ţi garantează întotdeauna o reducere în bazarele din Damasc, pentru că afacerea e afacere, îţi garantează în schimb un zâmbet generos şi chiar o invitaţie la cafea sau la ceai.
La intrarea într-un magazin mic de suveniruri, un domn cu părul grizonat, îmbrăcat pitoresc (foto), şi-a dat seama de unde venim şi a intrat în vorbă cu noi. A insistat minute în şir să-i vizităm atelierul de peste drum şi să stăm măcar preţ de o cafea la el. Terminase Artele plastice la Bucureşti, în 1986. I-am promis că ne vom întoarce la vernisajul său din noiembrie.
Tot în centrul Damascului, într-o cămăruţă a Bisericii Sf. Anania, unul dintre locurile importante de pelerinaj ale creştinismului, am avut surpriza să dăm peste o poză a preşedintelui Traian Băsescu, lângă „raisul” (preşedintele) sirian, Bashar Al-Assad. Mărită, înrămată şi pusă pe post de tablou (foto mai jos).
Apoi, spre miezul nopţii, într-o piaţetă din apropierea bazarului de mirodenii din Damasc, un sirian îmbrăcat la costum vine ţintă spre noi.
EDITORIAL Ion Cristoiu: Filmuleţul lui Patriciu în variantă arabă. Israelul e pe cale să piardă războiul mediatic
Câştigător al confruntărilor militare cu ţările arabe, Israelul e pe cale să piardă războiul mediatic cu acestea.
Camil Petrescu scria undeva că trăim de-adevăratelea doar timpul şi locul în care ne aflăm. Tot ce se întîmplă departe de noi în timp şi spaţiu nu reuşeşte să ne trezească nicio reacţie interioară mai acătării; imaginaţia, oricât de puternică ar fi, nu poate să întreacă în forţă experienţa imediată. De fiecare dată când am fost plecat din ţară, am experimentat pe propriul suflet acest adevăr de psihologie descoperit şi dezvăluit de Camil Petrescu.
Am avut ocazia să-l verific din nou între 28 mai – 4 iunie 2010, altfel spus, în săptămîna petrecută departe de plaiurile noastre de deal – vale, într-o călătorie de documentare în Siria, împreună cu alţi patru confraţi de breaslă. Luni, 31 mai 2010, în România a fost ziua aşa-zisei greve generale. Dacă aş fi rămas în ţară, aş fi trăit şi eu, cu patimă, toate faptele, mici sau mari, cuprinse în acest eveniment: de la declaraţiile sforăitoare ale politicienilor până la părerile simplilor cetăţeni.
Cum însă luni, 31 mai 2010, mă aflam în Siria, Apocalipsa de mucava, trâmbiţată de trompetele mogulilor, a fost pentru mine, ca şi pentru ceilalţi tovarăşi de călătorie, un lucru petrecut undeva departe, pe glob şi, prin asta, ceva lipsit de importanţă. Televiziunile şi ziarele din Siria n-au publicat nici măcar o secvenţă sau un rând despre protestul social din România.
Aflaţi peste câteva zile în vizită la agenţia de presă Sana, n-am reuşit să obţinem nici măcar o ştire dată de instituţie pe flux despre ceea ce, pentru jurnaliştii de la Bucureşti, trecea drept evenimentul capital al momentului. În schimb, aflaţi la Damasc, am trăit din plin, dând curs adevărului despre timpul şi locul în care ai nimerit, asaltul israelian asupra navei Marmara din flotila care se îndrepta cu ajutoare umanitare spre fâşia Gaza.
În campania pentru scrutinul prezidenţial, filmuleţul cu copilul despre care se spunea că ar fi fost lovit de Traian Băsescu în urmă cu cinci ani, ivit peste noapte din memoria sentimentală a lui Dinu Patriciu, a fost dat pe televiziunile mogulilor Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu de atâtea ori încât telespectatorii ajunseseră să aibă coşmaruri doar când auzeau „copil lovit”.
Câteva secvenţe înregistrate în timpul confruntării de pe nava Marmara au încăput pe mâna televiziunilor. Ei bine, în zilele următoare asaltului israelian aceste secvenţe au fost date pe toate canalele TV arabe, de la Al Jazeera până la Siria TV cu o frecvenţă prin nimic mai prejos decât cea a filmuleţului scos din mânecă de Dinu Patriciu. Toate canalele TV arabe, fără excepţie, au organizat talk-show-uri dedicate asaltului israelian, dublate de binecunoscutele secvenţe ale descinderii comandoului. Difuzarea filmuleţului lui Dinu Patriciu pe televiziunile mogulilor a fost în conflict cu starea de spirit a românilor.
Filmuleţul cu descinderea comandoului israelian avea o altă condiţie. Difuzarea şi comentarea lui răspundeau stării de spirit a populaţiei din Siria şi din lumea arabă, în general: ostilitate faţă de Israel, simpatie faţă de palestinieni. Pentru că ostilitatea faţă de Israel şi simpatia faţă de cauza palestiniană nu sunt stări de spirit impuse de autorităţi, ci stări de spirit autentice la nivelul omului simplu din Siria şi din ţările arabe.
Aşa cum a dovedit-o momentul din 31 mai 2010, Israelul joacă mai departe cartea forţei militare în confruntarea cu ţările arabe. Într-o lume definită prin prioritatea imaginii asupra realităţii, aşa cum s-a întâmplat cu secvenţele de pe nava Marmara, America şi Occidentul ar trebui să ţină însă cont de un adevăr tot mai pregnant în ultimul timp: câştigător al confruntărilor militare cu ţările arabe, Israelul e pe cale să piardă războiul mediatic cu acestea.
Ne-am intors acasa. De la Damasc, in desert si apoi la Mediterana si Bucuresti. Noutati din Siria: Despre datoriile altor tari fata de Romania. Plus: Ce vrea Israelul in Gaza?
Echipa celor patru jurnalistilor romani plecati in Siria in documentare – Vlad Teodorescu, Ion Cristoiu, Victor Roncea, Eliza Francu – insotiti de fosta noastra colega de presa, arabista Raluca Al Haddad, si-a incheiat ieri seara deplasarea aterizand la Bucuresti doldora de imagini, impresii si informatii inedite despre Siria. Printre acestea: cu o saptamana inaintea noastra, ministrul Economiei si Comertului, Adriean Videanu, a intreprins si el o vizita oficiala la Damasc, pe parcursul careia a stabilit mai multe acorduri bilaterale si regionale importante, asupra carora voi reveni; 2: Siria isi plateste datoria istorica pe care o are fata de Romania din perioada lui Ceausescu, practic este pe cale sa o achite integral si fara intermediari verosi ca in alte cazuri (vezi Patriciu-Libia – nota mea), dupa cum scrie si Ion Cristoiu mai jos; 3: Doi dintre cei 15 membri ai Guvernului de la Damasc sunt absolventi ai scolii romanesti – ministrul Finantelor si ministrul Educatiei – plus un ministru adjunct, la ministerul Petrolului; din acelasi registru: la primaria din Latakia, statiune turistica si port la Mediterana, unde am poposit dupa o zi de calatorie cu BMW-urile prin desert, lucreaza nu mai putin de cinci directori care si-au facut studiile la Bucuresti; de asemenea, directorul muzeului de Geologie din oras – un pasionat de meserie si de Romania – si directorul superbului complex arheologic din Palmyra (locul de unde au plecat cu legiunile lui Traian 4000 de arcasi care au ramas in Dacia, la Dunare – oltenii de azi?), au absolvit si si-au luat doctoratul la facultatile de profil romanesti; si multe altele, dupa cum veti afla in curand. Pana atunci, reproduc un editorial al lui Ion Cristoiu si o corespondenta a Elizei Francu, transmise de la Damasc.
Despre datoriile altor tari fata de Romania
de Ion Cristoiu
Azi se încheie vizita de documentare ca jurnalist în Siria.
Ce lucru surprinzător aţi aflat pe parcursul călătoriei?
Că Siria e pe cale să-şi achite datoria istorică pe care o avea faţă de România încă de pe vremea lui Ceauşescu.
Ministerul Informaţiilor – cel care a invitat în Siria o delegaţie de jurnalişti români în frunte cu subsemnatul – ne-a înlesnit întâlniri la nivelul guvernului: viceprim-ministrul cu probleme economice, ministrul culturii, ministrul turismului, adjunctul ministrului de externe, directorul agenţiei de presă Sana.
Ar fi multe de scris despre lucrurile interesante aflate cu acest prilej. Ca, de exemplu, faptul că Legea presei din Siria interzice publicarea amănuntelor de viaţă privată ale personalităţilor.
Sau faptul că Siria, aflată într-o veritabilă explozie din punct de vedere al turismului, nu practică – aşa cum se întâmplă la noi – turismul în general, ci turismul-ţintă: cultural, religios, istoric, de destindere, fiecare gen dispunând în străinătate de o promovare specifică.
Lucrul cel mai important aflat în Siria mi s-a părut cel dezvăluit de ministrul finanţelor, dr Mohammad Al-Houssein – absolvent al ASE-ului bucureştean în 1986. Şi anume că Siria mai are două rate şi ne achită datoria de 41,3 milioane de dolari de pe vremea lui Ceauşescu.
Îl consider un lucru surprinzător aflat pe parcursul documentării în Sirira, deoarece, asemenea tuturor românilor, uitasem că îndatorata Românie are, la rându-i, de primit bani de la alte ţări în urma creditării acestora de către Ceauşescu.
Despre datoriilor pe care le au alte ţări faţă de România nu se suflă un cuvânt pe plaiurile noastre.
N-ar fi cazul acum, când nu mai sunt bani de pensii şi salarii, să ni se spună de către cei de la Putere ce s-a întâmplat cu datoria altor ţări faţă de noi?
Nu de alta, dar domnul ministru al finanţelor din Siria ne-a dezvăluit că în astfel de cazuri se vâră pe fir tot felul de guşteri care vor să pună ei mâna pe bani.
Corespondenta speciala de la Damasc, de la Eliza Francu
Reacţii dure continuă să vină din partea ţărilor arabe după ofensiva israeliană asupra convoiului de nave cu ajutoare pentru Fâşia Gaza. Siria, care avea patru cetăţeni în „Flotila Libertăţii”, acuză Israelul de crimă şi piraterie.
Ierusalimul reacţionează prompt spunând că are datoria să-şi apere cetăţenii de terorişti. Siria consideră că atacul asupra navei a fost o acţiune de “piraterie” şi că Israelul a comis o crimă, chiar un genocid prin uciderea celor 16 militanţi propalestinieni. „E o crimă în stil nou. Nu se deosebeşte cu nimic de acţiunile de piraterie din mările lumii. Piraţii sunt chiar mai miloşi cu oamenii, în timp ce Israelul a ucis 16 oameni”, a declarat pentru „Adevărul” ministrul de Externe adjunct al Siriei, Faisal Mekdad.
Cât despre motivele acestui atac, oficialul sirian explică că a fost o inducere în eroare voită a Israelului, astfel încât să i se permită să rămână în Fâşia Gaza.
„Prin aceste operaţiuni, Israelul trimite un avertisment comunităţii internaţionale să nu intervină în rezolvarea conflictului. E şi un semnal că Israelul este deasupra legii şi că nu poate fi pedepsit”, a spus acesta.
Mekdad susţine că există informaţii potrivit cărora ministrul israelian al Apărării a ordonat armatei lovească sub orice formă convoiul cu ajutoare. „Israelul a luat decizia de a acţiona şi de a rămâne cu imaginea de ţară puternică, aflată în poziţia de dominaţie. Israelienii au dorit să jignească Turcia, să anihileze rolul de negociator în conflict al acesteia”, mai spune Faisal Mekdad.
Embargoul israelian se prăbuşeşte

June 8th, 2010
VR
Posted in
Tags: 




































