Posts Tagged ‘Tom Gallagher’

APROPOS DE TOM GALLAGHER, RETEAUA SOROS – GDS, BASESCU, ROSCA STANESCU, ZIUA, CIVIC MEDIA si RONCEA: Jurnalismul à la Tom si jumatatile de adevar

In cursul acestei luni, in paginile “Romaniei libere” am numarat mai multe articole negative la adresa mea si a Asociatiei Civic Media. Intr-unul dintre acestea, distinsul dumneavoastra analist Tom Gallagher, poate cel mai competent si incisiv comentator strain al vietii politice dambovitene, face insa, in opinia mea, cateva greseli de interpretare a unor realitati triste din societatea civila si presa noastra. In editorialul sau “Jurnalism à la Jekyll & Hyde”, unde se simte un soi de revolta si regret totodata privind situatia actuala a media romanesti, domnul Gallagher il confunda insa pe Sorin Rosca Stanescu cu mine si linia editoriala a ziarului ZIUA cu actiunile Asociatiei Civic Media.
Exista, totusi, o suma de diferente. Sorin Rosca Stanescu este directorul general al ziarului ZIUA, in timp ce eu sunt un jurnalist al ziarului ZIUA, care coordoneaza in acelasi timp si o asociatie de media, sustinatoare a conceptului de jurnalism civic. Cred ca asociatia pe care o reprezint deranjeaza multa lume, printre altele si deoarece are niste principii aparte fata de majoritatea agentiilor din Romania, care doar “monitorizeaza” media. Civic Media, de exemplu – si aici solicit sanctiunea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii -, nu accepta ziaristi care au activat in presa comunista. Totodata, dupa cum se stie, militeaza pentru deratizarea presei. In plus, Civic Media, in ciuda tacerii generale a unor lideri de opinie si organizatii altfel extrem de galagioase, este singura organizatie care a reclamat public mogulizarea si cartelizarea presei, considerand ca acest tip de concentrare a puterii media poate fi un pericol pentru democratia fragila a Romaniei.
Domnul Gallagher nu a observat aceste “amanunte”. In schimb, ma uimeste cu o afirmatie de neinteles, spunand ca l-am transformat pe seful statului in “inamicul public nr. 1 al Romaniei”, in pofida faptului ca “Victor Roncea si George Damian salutau, in 2005, in paginile cartii AXA: Noua Romanie la Marea Neagra, liniile noii politici estice, de asigurare a securitatii Romaniei, promovate de Traian Basescu”. M-as fi asteptat insa ca un analist cu acribia domnului Gallagher sa caute si sa ofere, cel putin, un citat care sa ateste aceasta afirmatie. Ar fi avut surpriza sa nu-l gaseasca. Aceasta nu inseamna ca nu l-am criticat, pana acum, pe presedintele Romaniei, cand am considerat. Mi s-ar parea o anormalitate si o lipsa de profesionalism sa nu o fac, atunci cand este cazul.
Insa conditia presei romanesti este mult mai grava de fapt fata de cum o vede domnul Gallagher de la Londra. Jurnalistul roman, pe langa autocenzura de rutina practicata sub presiunea in care lucreaza la “moguli”, se mai bucura si de punerea la zid a angajatilor mogulilor din “tabara intelectualilor”. M-as fi bucurat daca domnul Gallagher ar fi observat si cum “oameni ai presedintelui”, in calitatea lor dubla sau chiar tripla de agenti de opinie si de oficiali, se folosesc de autoritatea Administratiei Prezidentiale pentru a lansa atacuri tipice perioadei staliniste la adresa libertatii presei, cum nu s-ar accepta, mai mult ca sigur, pe malurile Tamisei. Ma refer aici, de exemplu, la presedintele Institutului Cultural Roman, Horia-Roman Patapievici, si director al periodicului “Idei in dialog” (patron Sorin Ovidiu Vantu), care a atacat virulent ziaristii de la ZIUA, anatemizati drept “obiectiv detestabili”. Motivul: ziaristii de la ZIUA au indraznit sa sparga Omerta in ce priveste mafia culturala din Romania. Subordonatul sau, Mircea Mihaiet, vicepresedintele aceluiasi institut, a mers mai departe si, in “Romania literara” (patron Dinu Patriciu), a gasit “solutia”: eliminarea ziaristilor incomozi de la ZIUA si din viata publica. Ceausescu, mic copil! Intelectualii in cauza sunt foarte bine ancorati in meandrele concretului: isi iau salariul de la Cotroceni si fac pe aparatorii lui Basescu (de fapt ai propriilor functii), trecand apoi cu sacosele pe la casieria… mogulilor, dusmanii de moarte ai presedintelui.
O alta diferenta neobservata de domnul Gallagher in tot acest melanj este faptul ca directorul ZIUA, Sorin Rosca Stanescu, este vizat de cuplul presedintele Traian Basescu – ministrul Justitiei Monica Macovei. In schimb, eu sunt luat la ochi, chiar in ziarul dvs., de personaje opuse acestui cuplu. Este vorba de presedintele autointitulatei Societati Academice din Romania si prepusa a Grupului pentru Dialog Social, Alina Mungiu-Pippidi, si de cea care ravneste din umbra la scaunul ministrului Justitiei, sorosista Renate Weber (aici are dreptate Tom Gallagher). Pentru Civic Media, explicatia este simpla: operatiunea noastra, “Voci Curate”, a starnit agentii de influenta si spionaj ai unor servicii care isi simt acum periclitata activitatea din randurile presei si ale societatii civile. Pana acum, dupa cum se observa, majoritatea deconspiratilor si ex-nomenclaturistilor transformati peste noapte in vajnici anticomunisti sunt grupati in GDS, centrul ideologic postcomunism si postfesenism. Centrul logistic este asigurat de Renate Weber, sefa Retelei Open Soros.
Doamna Weber se simte nedreptatita de domnul Gallagher, afirmand in dreptul la replica pe care i l-ati acordat ca Civic Media a taxat-o dur de nenumarate ori si ca “Victor Roncea a demonizat-o”. Corect. Aici ii dau dreptate doamnei Weber. Criticile Civic Media sunt insa intemeiate: Renate Weber si Reteaua condusa de dansa sustin, prin toate modalitatile, eliminarea simbolurilor religioase din scolile romanesti. Lasand la o parte aberatia in sine, de a te impotrivi in maniera totalitara vointei majoritatii Romaniei – o majoritate credincioasa, slava Domnului! -, practica domniei sale lasa de dorit. Mai precis, cererea antiicoane sustinuta de Renate Weber a fost inaintata si aprobata de CNCD (veritabil Minister al Gandirii orwelliene) din al carui mic comitet central face parte un anume Dezideriu Gergely. Nimeni altul decat un slujbas de-al doamnei Weber, pe care il regasim in Consiliul Director al Fundatiei pentru o Societate Deschisa. Oriunde, in lumea democratica, evident, acest fapt este un conflict de interese strident. Mai mult decat atat, se poate incadra la capitolul coruptie si trafic de influenta. Dar despre aceasta va trebui sa raspunda angajatul Soros la tribunal.
In concluzie: avem nevoie de observatiile pertinente ale domnului Tom Gallagher. Cu conditia ca acestea sa fie complete. Altfel, vorbim de jumatati de adevaruri, adica de minciuni prin omisiune.

Victor Roncea este presedintele Civic Media

Punct de vedere din Martie 2007, valabil si azi, cu exceptia faptului ca dupa Manolescu si Plesu s-a cuplat la pompa lui Patriciu

AMNEZIILE CUPLULUI GALLAGHER – TISMANEANU. Gallagher despre Tismaneanu fata cu Antohi si Securitatea: Netulburat de propria-i mistificare

Dati in vileag ca impostor profesionist si iuda al prieteniilor legate, unii dintre noi ar ramane marcati pe vecie. Nu este cazul lui Sorin Antohi, care pare neafectat din punct de vedere psihic. Atunci cand preciza ca “m-am lustrat”, semnala de fapt ca paraseste Universitatea Central Europeana din Budapesta in termenii stabiliti de el. Cuvinte de regret nu au cazut, nici de mentiune a atingerii aduse reputatiei institutiei in cauza, respectiv sferelor academice si civice romanesti cu care mentinuse legaturi stranse de-a lungul anilor.

Cu suprem aplomb, domnia sa a anuntat ca “voi reveni candva pe scena publica si pe cea academica”. Intre timp, circula zvonuri insistente despre oferte primite din SUA. Trebuie ca normele de conduita cu greu impuse si valabile in lumea academica ii par prea marunte si meschine acestui titan al sinidisisului politic. Se incumeta cineva sa puna la indoiala rationalitatea unui asemenea calcul?

Loialitatea tovarasului sau de drum Vladimir Tismaneanu ii ramane oricum si pe deplin asigurata. “Absolut stralucit din punct de vedere intelectual” suna comentariul acestuia din urma in legatura cu dezvaluirile aparute. In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii ’90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies.

Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile. In aceasta era a mistificarii se impune de la sine stabilirea unui nou top, dedicat celor zece impostori de frunte ai Romaniei prezente. Oare cine s-ar putea plasa in fruntea unui asemenea clasament – creierul unui falimentar fond speculativ, devenit intre timp patronul celui mai ireverentios saptamanal al tarii, sau un fost informator al Securitatii, posesor al unui imperiu media ce-i familiarizeaza pe romani cu trecutul lor, in timp ce cel al patronului ramane bine tainuit? Si cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei?

Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi. Studentii care au protestat la Budapesta in favoarea ramanerii lui Antohi nu vor fi fost cu totul straini de o oarecare influentare, fie doar si prin neajunsul de a se trezi abandonati de binefacatorul lor inainte de a-si vedea carierele asigurate. Acum vor fi realizat ca nimic nu poate sta in calea unui ego academic impulsionat exclusiv de ambitii.

Astfel de personaje patimase constituie, cel mult, autoproclamati campioni ai libertatii, deschiderii si celorlalte virtuti progresiste, deoarece – aidoma lui Iliescu – prefera sa recurga la un modus operandi caracteristic altor vremuri, apuse, nicidecum celor democratice in care traim. Antohi va continua sa nu aiba cuvinte de regret pentru a fi incalcat etica profesionala, asa cum nici Iliescu nu s-a cait vreodata pentru sabotarea experimentului democratic romanesc. Ramane de vazut daca reactia lumii academice va fi in concordanta cu principialitatea milioanelor de romani care se considera indrituiti la standarde mai ridicate din partea liderilor lor.

de Tom Gallagher – Romania libera, Miercuri, 01 Noiembrie 2006

CU FOARFECA PRIN ZIARE. Amneziile domnului Tom Gallagher: Nistorescu-Tismaneanu si Romania-UDMR. Pe cine slujeste mai exact profesorul de credulism?

Motto: “Deşi mănâncă de ani buni o pâine albă din bani româneşti, când e să-şi publice în străinătate lucrările, Tom Gallagher ne face o reclamă de care ne-am fi lipsit cu plăcere. Cartea sa, The Theft of a Nation, se înscrie în seria lucrărilor pentru care România perioadei post-comuniste reprezintă un tărâm ce trebuie ocolit cu orice preţ: prin ceea ce se întâmplă în viaţa publică a ţării, nici n-ar trebui să visăm la Europa. Încă doi-trei prieteni, precum Gallagher, şi n-o să mai avem nevoie în vecii-vecilor de duşmani!” (Mircea Mihaies, “scutierul” lui Tismaneanu, in Romania literara – “Gallagher loveşte din nou” )

Cornel Nistorescu diseca zilnic, momentan cu foarfeca prin ziare, trupul putregait al “societatii civile” si descopera, cu regret, boala sectei “anticomunistilor”: inconsecventa atavica, vecina cu prostia cronica dar, intotdeauna, indiferent de regim, foarte profitabila. Cazul prezent azi pe masa de operatie: Tom Gallagher. Pe care l-am descoperit si eu – vezi mai jos – ca are grave carente deontologice, capacitatea sa de analiza rezumandu-se, din pacate, de cele mai multe ori, doar la a aduce slava maghiarismului. Dar sa-i dam cuvantul:

Un englez apară ţara de C. Nistorescu

Un fost profesor englez, combatant cu pixul prin România, denunţă pericolele numite Nistorescu şi Băsescu. Dacă preşedintele mai are şanse de redresare, eu sunt pierdut pe veci. Am devenit Terminatorul, după ce, cu câţiva ani în urmă aveam şanse la Preşedinţia României şi pentru că “am ridicat pretenţiile şi am insistat ca românii să nu fie trataţi ca şi creaturi zoologice”. Ce zicea în 2004 şi ce zice acum preacinstitul Tom?

Un director curajos de ziar îşi face bagajele

“Cornel Nistorescu, directorul celui mai vândut ziar din România, “Evenimentul zilei”, şi-a pierdut slujba la sfârşitul lunii septembrie. Probabil că a fost norocos de nu a avut parte de soarta mai neagră de a fi asasinat cu un glonte sau de a cădea victimă unui accident de maşină premeditat, asemenea multor jurnalişti din Rusia vecină care au refuzat să îngenuncheze în faţa intereselor nemiloase şi puternice.

Nistorescu se bucură de o recunoaştere naţională puternică şi, dacă ar candida pentru Preşedinţie, ar avea o şansă reală de a scutura o structură a puterii care în multe feluri este democratică doar cu numele.

Prin articolele pe care le-a publicat regulat în “Evenimentul zilei”, de când a ajuns director în 1997, a iniţiat un dialog cu cititorii săi care le-a readus la cunoştinţă acestora trecutul, ţinut sub control cu rigiditate orwelliană în vremurile comuniste. S-a referit frecvent la faptul că a crescut în Orăştie, în sudul Transilvaniei. Îşi amintea de personaje din copilărie precum vecinii saxoni de neînfrânt care, după ce s-au întors din lagărelele din Siberia, şi-au reconstruit casele în speranţa unor vremuri mai bune şi au aflat în schimb că regimul comunist le-a colectivizat pământurile – dar care nu s-au dat bătuţi. După vizitele în locul natal, descria cum ţăranii erau încă exploataţi de foştii directori de cooperative care se aliaseră cu alţi oficiali corupţi pentru a-i deposeda de economii prin diferite şmecherii bancare.

Nistorescu i-a scăpat pe români de obsesia naţională pentru teoriile conspiraţiei care stăpânea milioane de oameni în mijlocul anilor ’90. El a arătat că problemele ţării sunt rareori provocate de o mână din umbră sau de inamici străvechi de peste graniţă, dar pot fi puse de cele mai multe ori pe seama politicienilor ineficienţi, necinstiţi şi răuvoitori şi a aliaţilor acestora din rândul noilor îmbogaţiţi sau din cel al serviciilor secrete.

Nistorescu este un adevărat ghimpe în coasta premierului Năstase deoarece creşte aşteptările şi insistă asupra faptului că românii nu trebuie trataţi ca nişte animale de la zoo cărora li se aruncă nişte prăjituri şi banane preelectorale, iar apoi sunt abandonaţi şi exploataţi până la următoarele alegeri. El a arătat originile bunăstării liderului PSD, felul în care a beneficiat acesta de pe urma unei afaceri cu terenuri în centrul Bucureştiului, şi a satirizat pretenţiile acestuia de patron al artelor sau de campion la vânătoarea de urşi. Ca şi răspuns, PSD a utilizat metode machiavelice pentru a supune “Evenimentul zilei”. Uneori, întreaga ediţie a ziarului se cumpără înainte chiar de a ajunge pe tarabe, într-un oraş în care este expusă corupţia la nivel înalt. Publicitatea de stat se duce doar la ziarele care sunt gata să treacă cu vederea păcatele Guvernului şi să promoveze cultul personalităţii lui Năstase, aflat în creştere. Companiile private care îşi fac reclamă în media independente sunt avertizate că asta nu face bine relaţiei lor cu Guvernul. Dacă nu înţeleg mesajul, se pomenesc cu o armată de inspectori care le examinează situaţia fiscală şi chiar pe cea a ieşirii de incendiu. Legi noi sunt concepute pentru a restricţiona ceea ce pot scrie reporterii. Cea mai recentă dintre ele încearcă să-i oprească pe jurnalişti să publice fotografii ale vilelor somptuoase pe care mai marii politicii le-au obţinut de la stat, deseori pe sume derizorii. (Tom Gallagher, Vivid 2004)

Între altele, rătăcitul prin România profesor englez mă acuză că mi-ar plăcea traiul bun, deşi n-am mâncat niciodată împreună, nu ne-am vizitat pe acasă şi nici nu cred că a văzut ziariştii englezi trăind de azi pe mâine! Pe lângă asta, pe Tom Gallagher îl chinuieşte şi altceva:

“În anul de graţie 2009, nici Băsescu şi nici Nistorescu nu mai sunt ceea ce au fost în 2004. Preşedintele este, de acum, un “jucător” cu puteri diminuate, pe când directorul editorial al “Cotidianului” ne apare ca un personaj anacronic, cu puţine sorţi de izbânda pe post de Terminator prezidenţial. Nistorescu va lua o plasă de zile mari dacă îşi închipuie că reeditarea interminabilei liste de acuzaţii aduse lui Băsescu va încălzi cu ceva publicul deja suprasaturat de aceleaşi informaţii şi atacuri.

În schimb, ar stârni, neîndoielnic, mare vâlvă dacă ar opta să-i semnaleze publicului unele asemănări dintre domnia sa şi şeful de stat – de exemplu, vanitatea, irascibilitatea, obstinaţia. Este adevărat că astfel de particularităţi nu împiedică un gazetar să-şi conducă ziarul, pe când în cazul unui preşedinte ele pot deveni un impediment în calea definirii unei direcţii noi pentru ţară. Dar pe când Băsescu mai are totuşi unele şanse de relansare a preşedinţiei sale, Nistorescu pare incapabil să ofere mai mult decât un bizar cântec de lebădă al unui fost mare gazetar”. (Tom Gallagher, “România libera”, 10 august 2009)

Si-acum, Tom si Afacerea UDMR:

“Daca Peter Eckstein Kovacs intentioneaza sa salveze ceva din ruinele formatiunii sale, ar trebui sa ralieze maghiarimea în jurul sau si sa se alature fortelor celor mai progresiste ale tarii – de al carei destin ramîne oricum legata indisolubil” (Rl, iunie 2007)

“In secuime, UDMR a reusit sa se mentina pe pozitii, infirmand ca atare pronosticurile despre iminentul ei declin. Lupta politica dusa pe meleagurile ardelene a fost, cu destula probabilitate, mai murdara decat oricare alta din tara, dar a ramas aproape nemediatizata. Evolutia Uniunii Civice Maghiare – principalul rival al UDMR – a putut fi tinuta in frau preponderent in baza stratagemei udemeriste de a determina o buna parte a clerului reformat sa se dezica de episcopul Tökes. Oricine a petrecut macar o saptamana intr-un sat predominant maghiar va sti ca si acolo preotimea prefera o viata indestulata – aspect general valabil – indiferent de confesiune. Dupa ce praful electoral se va fi asezat intrucatva, ne va fi dat, probabil, sa vedem ca Domnul a mai blagoslovit cu niscaiva functii in administratia locala si pe unii membri ai clerului ortodox.” (Rl, iulie 2008 – Aladin si pestera electorala)

“Cel mai credul dintre toti a fost, indubitabil, subsemnatul. In 1990, descriam UDMR drept forta politica progresista din Europa Centrala, determinata a ridica standardele tipice junglei politice romanesti. Eroarea am realizat-o, intr-un final, in 2003, cand György Frunda iesea la rampa cu tot felul de pretexte confuze legate de inutilitatea unei verificari independente a averilor elitelor politice.” (Rl, luni, 18 iunie 2007 – Crepusculul UDMR)

Deci, 13 ani de analize false sau de… tampenie?

Gallaghere ce-ai facut, ai pierdut tot ce-ai avut?!

Ceea ce am previzionat s-a realizat, din pacate: ungurii si-au dublat practic masa electorala prin stratagema “ulii maghiari si porumbeii secui”. Aceasta si cu ajutorul “societatii civile” antiromanesti. O a doua mare tampenie sau mare tradare!? – asta este intrebare in fata rezultatului obtinut sub Basescu, daca ne gandim la sprijinirea infiintarii ilegale a PCM de catre unele “organe”, altfel impotente, dupa acceptarea inscrierii tribului etnic UDMR mosit de Iliescu in 1990. Romanii din “Tinutul secuiesc” vor fi eliminati in patru ani aproape complet: purificati etnic, adica. Si ce zice “reputatul analist” Tom Galagher in RL de azi, sub titlul “inspirat” Aladin si pestera electorala? Ca n-avem de ce sa ne facem griji! Totul este bine… Bine pentru ei, evident. Iata cum conchide bietul “unguras” ratacitor pe la Bradford:
“In secuime, UDMR a reusit sa se mentina pe pozitii, infirmand ca atare pronosticurile despre iminentul ei declin. Lupta politica dusa pe meleagurile ardelene a fost, cu destula probabilitate, mai murdara decat oricare alta din tara, dar a ramas aproape nemediatizata. Evolutia Uniunii Civice Maghiare – principalul rival al UDMR – a putut fi tinuta in frau preponderent in baza stratagemei udemeriste de a determina o buna parte a clerului reformat sa se dezica de episcopul Tökes. Oricine a petrecut macar o saptamana intr-un sat predominant maghiar va sti ca si acolo preotimea prefera o viata indestulata – aspect general valabil – indiferent de confesiune. Dupa ce praful electoral se va fi asezat intrucatva, ne va fi dat, probabil, sa vedem ca Domnul a mai blagoslovit cu niscaiva functii in administratia locala si pe unii membri ai clerului ortodox.”
Ce aberatie! Sa vezi cum o sa fie invitati imediat clericii romani in administratia maghiara separatista! Poate ca sa li se toarne acid sulfuric…
Dar cum mai are tupeu Gallagher sa emita asertiuni “savante” despre ungurime, cand chiar el insusi a recunoscut ca este cel mai prost analist din ultimii 13 ani in privinta UDMR?!
Iata, din Romania libera, luni, 18 iunie 2007 – Crepusculul UDMR:
“Cel mai credul dintre toti a fost, indubitabil, subsemnatul. In 1990, descriam UDMR drept forta politica progresista din Europa Centrala, determinata a ridica standardele tipice junglei politice romanesti. Eroarea am realizat-o, intr-un final, in 2003, cand György Frunda iesea la rampa cu tot felul de pretexte confuze legate de inutilitatea unei verificari independente a averilor elitelor politice.”
Haoleu, vorba altor minoritari frati de-ai nostri: deci vreo 13 ani de zile, “reputatul analist” ne-a intoxicat cu… propria credulitate?! Pai ce ne-ar putea oare face sa-i mai credem vreo “analiza” de-acum incolo?! Poate prostia…
PS: Draga Tom,
Pentru ca si eu am fost un credul, care am crezut in analizele tale, si pentru ca stiu ca citesti acest blog regulat, daca nu chiar zilnic, te rog, daca ai putere, sa si raspunzi. Te asigur ca nu-ti voi schimba o virgula. Numai sa fie corect pusa… si sa ai grija sa nu semnezi, din greseala sau prea multa sinceritate, Gallagher Tom.

Oare cu ce l-a facut Tismaneanu pe Gallagher sa-si schimbe opiniile cu 180 de grade?!

Marele (meu) soc: Tom Gallagher

IERI:

Despre Tismăneanu – clona lui Brucan -, Tom Gallagher observa că:
“Atat Brucan, cat si Tismaneanu au petrecut ani formativi in SUA. Cel varstnic a plecat stalinist feroce si s-a intors persoana mai vizionara, dispusa la atenuarea controalelor de tip stalinist, capabila sa abordeze capitalismul din unghiuri de vedere noi, deseori ne-critice. Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane – aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.” [31]
Tismăneanu l-a cooptat in comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securităţii si care a recunoscut ca ar fi minţit in legătură cu deţinerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic East European politics and Societies, unde Tismăneanu este presedintele comitetului editorial. Despre activitatea academica a lui Tismăneanu în România şi relaţia sa controversată cu Antohi, Gallagher scrie:
“In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii ’90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies. Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile.(…) Şi cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei? Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi.”[32]
Mai departe, Gallagher scrie:
“Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” [33]
Despre politica academică dusă de Tismăneanu în România, Gallagher mai scrie că
”Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica: el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze.” [33]
Despre poziţiile politice ale lui Tismăneanu, Gallagher scrie:
“Vladimir Tismaneanu a stat in mai multe luntri. A fost un apropiat al celor care au sfidat neocomunismul la inceputul anilor ’90, dar in 2004 era gata sa-l proclame pe Ion Iliescu un lider luminat care, in ciuda unor defecte, a jucat un rol in consolidarea democratiei romanesti.” [34]
Despre relaţiile lui Tismăneanu cu Iliescu şi Basescu Gallagher scrie:
”Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei.” [33]
Despre Comisia prezidată de Tismăneanu, Gallagher a scris:
“Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.” [33]
Despre cartea lui Tismăneanu “Marele şoc”, Gallagher scrie:
“Aceste doua ipostaze ale istoricului au colaborat intr-una dintre cele mai bizare carti publicate in timpul tranzitiei din Romania: “Marele soc”. Din acest volum lipseste orice analiza serioasa a mineriadelor, a manipularii nationalismului, a denigrarii partidelor istorice, a miscarilor civice si a monarhiei. Lipseste de asemenea o analiza a exploziei coruptiei sau a neincetatelor influente politice si a averii fabuloase pe care o poseda mostenitorii serviciilor secrete de dinainte de 1989.” [34]
Despre poziţia lui Tismăneanu făţă de Securitate, Gallagher scrie:
”Dar cum ramane cu rolul Securitatii? Cartile lui Vladimir Tismaneanu nu acorda un interes special rolului ei. Tismaneanu pare, in general, mult mai interesat sa realizeze o psiho-biografie a vietii si a epocii in care a trait familia lui de ilegalisti, pentru a-si reveni dintr-un soc de durata: acela de a fi fost azvarliti in “salbaticie” pentru mai mult de 20 de ani, atunci cand familia lui cazuse in dizgratie sub regimul lui Gheorghiu-Dej.”[34]

Oare asta sa fie fraza cheie:
“Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” ?

Dupa cum a ajuns azi Gallagher, pe acorduri de balalaica…

AZI

(Acelasi) Gallagher:

“Nici o persoana aflata in viata nu a reusit sa infurie postcomunistii de vaza ai Romaniei mai profund ca Vladimir Tismaneanu.”

“Cei care vocifereaza impotriva lui Tismaneanu sunt, de fapt, cei care s-au considerat, vreme indelungata, marii castigatori. “

“Unii sunt ofuscati de faptul ca autorul raportului a avut parte de o copilarie nomenclaturista. Dar tocmai o asemenea copilarie, certamente complexa, va fi avut darul sa ridice si unele prime semne de intrebare in mintile unor copii precoci, iar tanarul Tismaneanu nu va fi fost singura minte luminata provenita din asemenea cercuri care realiza veracitatea definitorie a acelor vremuri. “

“Formarea sa, realizarile sale politologice, urmate de o solida cariera universitara in SUA, au facut din domnia sa candidatul optim pentru prezidarea unei comisii de asemenea factura.”

“Il asigur pe Vladimir Tismaneanu de intreaga mea consideratie pentru eforturile domniei sale si ale membrilor Comisiei, dorindu-mi totodata ca diferendele initiale sa fie, de-acum, de domeniul trecutului. “

Mai lipseste: Traiasca si sa infloreasca mult iubita si roditoarea colaborare tovaraseasca dintre popoarele si patriile noastre, Uniunea Sovietica si Republica Populara Ungara… pardon: Marea Britanie!

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova