Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Profesorul Gheorghe Buzatu şi rostirea

românească a adevărului

istoric

„Dacă nu m-aş simţi atât de român, poate aş putea să mă detaşez fără greutate chiar în muncile mele impuse de împrejurări […]. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”

Mircea Eliade, Jurnalul portughez…

Adevărat, Profesorul şi Istoricul Gheorghe Buzatu a plecat la cele Veşnice, mult prea devreme, mult prea grăbit, la nici 74 de ani, lăsând în urmă o vastă operă istorică, prieteni dragi şi fideli, buni colegi şi, nu în ultimul rând, o familie îndurerată.  A plecat discret din mijlocul cărţilor şi documentelor atât de dragi lui, ca un demn slujitor al istoriei… Fiindcă oşteanul se jertfeşte pe câmpul de luptă, preotul în altar, iar istoricul în bibliotecă…Deşi tragic şi dureros, trebuie să o recunoaştem că  Profesorul a avut parte de o moarte frumoasă… Onorabilă şi pilduitoare.

Adevărat, timpul nu a mai avut răbdare cu Profesorul, sau poate – nebănuite fiind căile Domnului –  aşa i s-a menit de către Dumnezeul strămoşilor noştri: Să călătorească spre Lumina cea adevărată pentru a nu mai întârzia la simpozionul celest…Pentru a-i întâlni pe marii înaintaşi, bărbaţi de stat, istorici, oameni de cultură şi, totodată, repere de luptă şi conştiinţă românească pe care i-a evocat cu atâta dragoste în cărţile sale…Pentru că, indiscutabil, Profesorul Gh. Buzatu s-a înscris demult în galeria marilor istorici şi gânditori care au binemeritat de la neam şi ţară. Întreaga sa operă şi activitate s-a fixat pe o axă naţională pe care a urmărit-o cu înverşunare şi credinţă, renunţând la comoditatea alinierii, la tentaţiile materiale, la ispitele decoraţiilor, medaliilor şi confirmărilor academice şi nu numai… Fiindcă aceste recunoaşteri erau lanţ şi lacăt spiritului viu şi cuvântului său independent. Îi anulau discret, apoi direct, aşteptările, credinţele, adevărurile…

Adevărat că dispariţia Profesorului a determinat abrupt conştientizarea unui gol imens în sufletele noastre, ale celor care l-am preţuit, iubit şi, poate, chiar înţeles. A conturat sfâşietor imaginea unei moşii aşezate la răscrucea tuturor răutăţilor, abandonată şi bântuită de cumplite stihii. Profesorul a sfătuit şi coordonat cu răbdare şi tact, cu blândeţe şi modestie proverbiale, cu generozitate boierească, cu profesionalism o serie de discipoli ce reprezintă tânăra generaţie de istorici. A fost considerat de cei mai tineri îndrumător şi creator de climat istoriografic, a fost receptat ca cel mai de seamă specialist al istoriei celui de-al doilea război mondial, a ridicat şi indicat, totdeauna, probleme/teme de maximă importanţă şi impact, dar mai ales i-a făcut pe cei tineri să iubească şi să respecte documentele de arhivă, să slujească după pricepere şi… caracter istoria cea adevărată…Cea care nu se lasă ademenită/siluită de vitregiile vremii şi nici trunchiată/deturnată de teoriile falşilor directori de opinie şi conştiinţă „românească”, a celor care păstoresc în ultimul timp instituţii culturale şi/sau societatea civilă. Prin urmare, mărturisesc fără urmă de echivoc întreaga mea preţuire faţă de Istoricul exigent cu sine şi cu ceilalţi, „primejdios pentru sine şi pentru alţii” – după cum spunea odinioară Emil Cioran – tocmai prin temele tratate, prin perspectivele şi abordările lansate, argumentate… Faţă de Istoricul de atitudine şi altitudine, care  ignoră aristocratic ereziile sterile şi găselniţele nocive ca metodă şi tendinţă în demersul istoriografic. Dar mai cu seamă, evoc în aceste rânduri pe Istoricul de mare curaj şi caracter, înzestrat cu aceea înverşunare pozitivă care se bate prin scris şi cuvânt pentru adevărul neamului său. Pe cel care, de nenumărate ori, a încercat, luptat şi învins lumea, sfidând suveran recomandările inchizitoriale şi aberante ale „corectitudinii politice” şi care – aşa cum preciza odinioară marele vizionar Vasile Pârvan – „nu lucrează cu realitatea unor contingenţe de douăzeci şi patru de ore, ca jucătorul de bursă, ci cu realitatea unor stabilităţi milenare ale sufletului ancestral”, slujind, am spune noi, cu acribie şi pasiune – înainte de toate – adevărul…şi numai adevărul istoric.

Adevărat că, după cum s-a spus şi se va mai spune încă de către unii confraţi ai Profesorului – politicos, circumstanţial, dar, în definitiv, arid şi ne-implicat -, odată cu moartea lui, „Istoriografia rămâne mai săracă”… Eu cred, însă, că acest moment reprezintă, în fapt, trecerea Profesorului Gh. Buzatu din Istoriografie în Istorie. Pentru că,  prin cărţile sale, prin rostire, dăruire şi caracter, el înduhovniceşte istoria, îmbrăcând veşmântul Veşniciei. A părăsit această lume din ce în ce mai tulbure, măcinată de patimi mărunte, interese meschine şi nimicnicii, pentru a se muta la Domnul, pentru a se regăsi cu alţi dreptmăritori, care din veac au plăcut Lui…Mântuitorului…

 Corneliu Ciucanu

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Video (mai jos): Ziaristi Online

Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană anunţă cu profundă durere trecerea la Domnul a Profesorului Gheorghe Buzatu. Trupul neînsufleţit va fi depus începând de marţi, 21 mai, la la Biserica Sfântul Lazăr din Centrul Civic-Iaşi. Slujba de înmormântare va fi oficiată la Sfântul Lazăr, joi, 23 mai, ora 12.00.

“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.”

Radu Gyr – Îndemn la luptă

Cititi si:

Pierderea unui titan al Istoriei Romaniei. Larry Watts, Ilie Badescu, Ioan Scurtu si Cristian Troncota despre prezenta perena a Profesorului Gheorghe Buzatu

Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.

Institutul de Istorie de la Iasi ar trebui sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu. Şerban Alexianu, Dinu Săraru, Petre Ţurlea şi Alexandru Moraru despre Mareşalul Adevărului Istoric

Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.

IN MEMORIAM. Moartea unui mare istoric. Icoana Patriei se intregeste cu Profesorul Gheorghe Buzatu. Uriasa personalitate a Profesorului nu va putea fi stirbita niciodata. Dosarul de Securitate al Profesorului Gh. Buzatu. DOC

La Revedere, Dom’ Profesor!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email