Basarabenii se organizeaza pe Facebook contra paradei de 9 mai de la Moscova. Protest azi la Chisinau: Nu Armatei Rosii! UPDATE: Veteranii razboiului din Transnistria de la 1992 sustin manifestatia

Un Grup Facebook anunta pentru azi: Marţi, 27 aprilie, la ora 17.00 veniţi să ne apărăm demnitatea naţională în scuarul de lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, protestând împotriva participării soldaţilor moldoveni la parada de 9 mai din Moscova! Este inacceptabil ca soldaţii noştri să mărşăluiască alături de o armată care, în alte uniforme, ne-a cotropit pământurile, ne-a împuşcat şi deportat bunicii sau părinţii! Aceeaşi armată a tras în soldaţii nostri în timpul conflictului de pe Nistru şi tot ea ocupă până în prezent Transnistria, încălcând în mod flagrant integritatea teritorială a statului nostru! Noi nu vom celebra o victorie străină şi nu vom renunţa la demnitate! Cerem politicienilor să nu ne umilească ţara şi să anuleze participarea soldaţilor moldoveni la parada de 9 mai!

UPDATE: Domnul colonel Anatol Caraman, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război ’92 Tiras-Tighina, şi-a anunţat prezenţa la protestul nostru. Caraman ne-a asigurat de susţinerea veteranilor din 92 şi ca va fi alături de noi să protestăm împotriva participării soldaţilor şi politicienilor moldoveni la parada de 9 mai din Moscova! Nu uita: azi, la 17.00, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare!

Vezi aici Grupul nostru pe Facebook

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova