Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

La orice colţ de stradă poţi întâlni un sirian care vorbeşte o limbă română aproape impecabilă. Mulţi vor să știe ce mai e „prin ţară”. Îşi aduc aminte cu plăcere de anii ’80, când au terminat studiile la noi. Mulţi dintre ei au funcţii înalte în administraţia siriană şi sunt mândri că au absolvit în România.

Sirienii reacţionează cu respect şi un zâmbet larg atunci când este pronunţat cuvântul „român”. Într-o ţară atât de îndepărtată, din toate punctele de vedere, aveam impresia că putem vorbi româneşte pe străzi fără a fi înţeleşi de nimeni. O impresie greşită. Pe străzile aglomerate ale Damascului, dar şi în celelalte oraşe mari ale Siriei şi chiar la siturile istorice eram reperaţi imediat. Apoi, eram opriţi şi întrebaţi dacă suntem din România şi cu ce treburi am venit în Siria.

Eram abordaţi în limba română pe străzi, în magazine şi în instituţii, de oficialii sirieni. Chiar dacă faptul că vorbeai limba română nu-ţi garantează întotdeauna o reducere în bazarele din Damasc, pentru că afacerea e afacere, îţi garantează în schimb un zâmbet generos şi chiar o invitaţie la cafea sau la ceai.

La intrarea într-un magazin mic de suveniruri, un domn cu părul grizonat, îmbrăcat pitoresc (foto), şi-a dat seama de unde venim şi a intrat în vorbă cu noi. A insistat minute în şir să-i vizităm atelierul de peste drum şi să stăm măcar preţ de o cafea la el. Terminase Artele plastice la Bucureşti, în 1986. I-am promis că ne vom întoarce la vernisajul său din noiembrie.

Tot în centrul Damascului, într-o cămăruţă a Bisericii Sf. Anania, unul dintre locurile importante de pelerinaj ale creştinismului, am avut surpriza să dăm peste o poză a preşedintelui Traian Băsescu, lângă „raisul” (preşedintele) sirian, Bashar Al-Assad. Mărită, înrămată şi pusă pe post de tablou (foto mai jos).

Apoi, spre miezul nopţii, într-o piaţetă din apropie­rea bazarului de mirodenii din Damasc, un sirian îmbrăcat la costum vine ţintă spre noi.

Vorbeşte într-o română cu puţin accent, dar inteligibilă pe de-a-ntregul. „Bună seara, domnule Ion Cristoiu. V-am recunoscut şi am venit să vă salut. Bine aţi venit”. Îi strânge mâna şi pleacă.

„Îl cunoaşteţi?”. „Nu ştiu cine este”. Bashaar K., unul dintre membrii familiei de sirieni pe care am vizitat-o, a terminat Construcţiile la Bucureşti. Acum lucrează pentru ministere. Ne întreabă ce mai e prin România şi ne mărturiseşte că îi este dor de „ţară”. Nu foloseşte cuvântul „România”, ci „ţară”.

Amintirea studenţiei

E drept, aproape toţi cei care vorbesc româneşte şi care îşi aduc aminte cu plăcere de români şi-au petrecut studenţia în România – la Bucureşti ori la Iaşi – înainte de Revoluţie. Au fost peste 35.000 între 1980 şi 1989. După ce s-au întors le-au vorbit însă rudelor şi prietenilor cum au fost primiţi regeşte în România.

„Tradiţionala prietenie româno-siriană” – cum i se spunea acum 20 de ani şi cum i se spune şi acum – pare să se fi păstrat aici ca într-un fel de casetă a timpului. Între timp, Siria a fost izolată de diverse embargouri, iar România, în veşnica ei tranziţie, a uitat de relaţiile cu ţările arabe şi a făcut schimbări pentru a putea adera la UE şi NATO, cum remarcă, cu un oarecare regret, oficialii sirieni. La complexul arheologic din Palmyra suntem de asemenea întâmpinaţi de directorul care şi-a făcut studiile – aproape a devenit o rutină! – în România.

Datorită directorului Khalil Hariri (foto langa Ion Cristoiu mai sus) există un CD despre acest loc şi în limba română, alături de cele în franceză, engleză, spaniolă, chineză. Am avut câteva secunde impresia că româna a devenit, peste noapte, limbă de circulaţie internaţională.

Ne face o scurtă istorie în româneşte a locurilor şi ne povesteşte că de la Palmyra (cetate aliată a Romei) au plecat legiunile lui Traian, împreună cu mii de arcaşi, spre Dacia, la Dunăre. Ghida noastră siriană din partea Ministerului Informaţiilor îmi mărturiseşte, pe drum, că are o prietenă pe care o cheamă „România”.

Una dintre cele mai mari surprize avea să ne aştepte chiar în ultima zi, pe drumul de întoarcere spre aeroportul din Damasc. Nu departe de Latakia am intrat într-un muzeu de geologie particular, asamblat bucată cu bucată de dr. Fawaz Al-Azki (foto mai sus si Video in baza). Şi el absolvent de facultate şi apoi de doctorat în Bucureşti. Insistă să ne spună nu o dată, nu de două ori, ci de cel puţin patru ori cât de mândru este că a absolvit şcoala românească de Geologie – „cea mai bună din lume”, în opinia lui – şi că profesor i-a fost Emil Constantinescu.

Invitaţie la ţuică

Şcoala românească i-a dezvoltat pasiunea pentru geologie. Ne arată rocile strânse cu migală, pe banii lui, din toată lumea, inclusiv din România. Este bucuros că are cu cine să vorbească româneşte şi ne spune, cu răbdare, povestea fiecărei roci. La capătul muzeului (făcut în curtea propriei case), are câteva exponate mai „speciale”: steagul României, harta ţării noastre, diploma de absolvire în română, jacheta pe care a purtat-o mulţi ani pe teren în România şi multe cărţi de specialitate româneşti. „Sunt dator României pentru fiecare pahar de apă, fiecare pahar de vin şi fiecare sărmăluţă pe care am mâncat‑o. E de datoria mea să promovez imaginea României”, spune geologul sirian.

Ieşim din muzeu, dar ca români ce suntem nu putem pleca fără un rămas-bun mai deosebit. „E onoarea mea să vă invit la un pahar de ţuică”. Nu glumea, ne-a servit pe fiecare cu un păhăruţ de ţuică de Slatina, adusă de un prieten din România. Ar fi bucuros să primească în casa lui orice român şi-l invită şi pe Emil Constantinescu să-i viziteze muzeul. A devenit deja o certitudine: oricum ne ducem, dăm peste sirieni şcoliţi în România, bucuroşi să ne întâmpine.

Siria îşi plăteşte datoriile către România

Pentru Siria, unul dintre cele mai importante obiective a fost să scape de datoriile externe. Acum îşi plăteşte în rate lunare (opt rate, ce vor fi plătite integral până în 2011) inclusiv banii pe care îi datora României încă din vremea lui Ceauşescu. Datoria totală a Siriei a fost de 41,3 milioane de dolari. A început să fie plătită din 2007.

Sirienii şcoliţi în România „au ajuns bine”

Dintre oficialii cu care am avut întrevederi, nici măcar unul nu a uitat să menţioneze, chiar de la început, prietenia faţă de români. Pentru ei, românii sunt încă bine-veniţi – şi ca turişti, şi ca investitori.

România a avut în epoca ceauşistă proiecte mari în Siria – în domeniul petrolului, a îngrăşămintelor, a irigaţiilor. Acum, singura investiţie românească importantă rămâne rafinăria Banias (făcută în timpul lui Ceauşescu şi care acum are nevoie de o modernizare radicală deoarece poluează), restul fiind investiţii făcute de sirienii aflaţi sau întorşi din România, Siria încă aşteaptă investitori români.

Până la nivel de ministru

„De ce fel de investitori români aveţi nevoie?”, îl întreb de ministrul de Finanţe. Paranteză. Dr Mohammad Al-Houssein (foto sus, in deschidere) este unul dintre cei doi membri importanţi ai cabinetului, care a terminat ASE-ul în România (celălalt este ministrul Educaţiei). Chiar dacă nu vorbeşte în româneşte, de teamă de a nu greşi la vreun aspect economic de fineţe, înţelege întrebările înainte de a-i fi traduse şi zâmbeşte.

Pe lângă cei doi miniştri vorbitori de română, mai există un ministru adjunct, la Ministerul Petrolului, în timp ce în Latakia (oraş şi port important al Siriei), lucrează în administraţia locală nu mai puţin de cinci directori care şi-au terminat studiile în România. Cei care şi-au făcut studiile au fost întotdeauna „bine văzuţi” şi au ajuns bine, ne-a explicat unul dintre oficiali.

„Firmele care au şanse mari în Siria sunt cele din domeniul cimentului, petrochimic, al petrolului, dar şi antreprenoriatul din domeniul infrastructurii”, spune Dr Mohammad Al-Houssein. Tot el explică faptul că Siria este nevoită să importe generatoare de curent electric, dar şi locomotive şi căi ferate. “Or, eu ştiu că România e implicată în acest domeniu”, adaugă el.

România s-ar putea alătura Siriei şi în domeniul exploatării minereurilor în ţări precum Iran sau Irak, potrivit vicepremierului Abdullah Dardari. Ar putea exista cooperare şi în privinţa construirii infrastructurii de transportare a gazelor dinspre Irak şi Iran. În plus, Siria ar putea deveni un centru logistic pentru mărfurile româneşti care ar avea ca destinaţie lume arabă, crede vicepremierul.

Siria nu este, în schimb, dispusa să îşi vândă obiectivele strategice (infrastructura din domeniul petrolier, energetic, al telecomunicaţiilor etc), dar românii pot umple anumite goluri din industria siriană (mai ales in Petrochimie pentru ca, in rest, dupa cum se vede in foto de mai jos cu Vlad Teodorescu, Oltene originale nu mai exista decat in Siria).

Eliza Francu, Adevarul

Foto/Video: Victor Roncea

• Share
• Tweet
• Pin
• Email