Emil Boc l-a mustrat pe Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor, pentru declaraţiile sale privind renunţarea la cota unică, şi le-a cerut miniştrilor să nu mai introducă în dezbaterea publică teme care nu au fost discutate în guvern.
A procedat corect Emil Boc?
Nu.
Pentru că trebuia să-l mustre şi pe Traian Băsescu pentru declaraţiile sale televizate.
Măsurile vizând ieşirea din criză se bazează, înainte de toate, pe convingerea opiniei publice de necesitatea lor.
Pentru aceasta, se cer:
1) Adoptarea Măsurilor numai după ce s-a finalizat un plan de prezentare a lor în faţa opiniei publice.
2) Susţinerea acestor Măsuri de către toţi membrii Cabinetului, de către toţi parlamentarii coaliţiei şi, mai ales, de către preşedinte.
3) Eliminarea oricăror puncte de vedere personale, multe dintre ele simple păreri ivite din nevoia de trăncăneală.
4) Aplicarea în practică a Măsurilor sub semnul unei încăpăţânări exemplare.
Din 6 mai 2010, de când Traian Băsescu ne-a anunţat că a dibuit existenţa crizei, la nivelul puterii se remarcă o brambureală fascinantă.
Fiecare ministru, ba chiar fiecare parlamentar al puterii lansează pe piaţă tot felul de plesnitori mediatice.
Odată decisă măsurarea de creştere a TVA, vine domnul preşedinte şi spune că nu e bună, ba mai mult, anunţă o posibilă revenire a ei la 19%.
Populaţia nu mai înţelege nimic, mai ales că televiziunile mogulilor se întrec în a prezenta un simplu dat cu părerea drept o măsură deja luată.
Mediul economic, pus în faţa unei crase lipse de previzibilitate, e buimăcit total.
Şi pe acest fond de trăncăneală infinită, criza se adânceşte.
Săpată de guvernanţi cu gura!