Motivarea arestarii mafiotului Sorin Ovidiu Vintu. Documentul integral emis de TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA I PENALA. Cele 43 de pagini despre inculpatii Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian si Stoian Alexandru. DOCUMENT

September 13th, 2010 VR 1 Comment »

Dosar nr.43238/3/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECŢIA I PENALĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 09.09.2010

Tribunalul constituit din :

PREŞEDINTE : TRANCĂ ANA MARIA

GREFIER : MICA CLARA

Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică participă procuror Diniţă Camelia.

Pe rol soluţionarea propunerii de arestare preventiva a inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru, formulată de Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

La apelul  nominal făcut în Camera de Consiliu au răspuns inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, personal, în stare de reţinere şi asistat de apărător ales, av. Marian Nazat cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, Ţurcan Octavian, personal, în stare de reţinere şi asistat de apărător ales, av.Victor Enescu cu împuternicire avocaţială depusă la dosar şi  Stoian Alexandru, personal, aflat în stare de reţinere, şi asistat de apărător ales, av. Moroianu Gheorghe, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.

Procedura  este legal îndeplinită.

S-a expus referatul  cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Apărătorul ales al inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, (av. Marian Nazat) avânt cuvântul, arată că competenţa materială a Tribunalului a fost atrasă potrivit referatului întocmit de parchet de disp. art.35 alin.5 Cod procedură penală, potrivit acestui text de lege tăinuirea pentru favorizarea inculpatului pentru că acest dosar are această infracţiune, se judecă de către instanţa competentă care judecă infracţiunea la care aceasta se referă. De asemenea mai solicită să se aibă în vedere că legiuitorul a înţeles să determine acest caz de competenţă în funcţie de cauza principală care însă este pe rolul instanţei de judecată, este firească această tehnică de reglementare întrucât s-a dorit ca atunci când cauza principală se află pe rolul instanţei de judecată, favorizarea infractorului pentru infracţiunea principală să se judece de aceeaşi instanţă de judecată, este o derogare de la norma de muncă în ceea ce priveşte competenţa, însă în celelalte cazuri cum este şi prezenta cauză competenţa rămâne cea comună, adică atunci când cauza principală a fost soluţionată definitiv, această excepţie de la regulă art.35 alin.5 Cod procedură penală nu îşi mai găseşte aplicabilitatea.

În speţa de faţă favorizarea reţinută în sarcina inculpatului se referă la o infracţiune de înşelăciune care a fost soluţionată definitiv, deci nu se mai află în faţa unei cauze care se judecă în acest moment la Tribunalul Bucureşti.

Pe cale de consecinţă solicită ca instanţa să constate că este sesizată nelegal, competenţa în această situaţie, în această speţă revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, având în vedere domiciliul inculpatului şi locul unde se presupune că s-ar fi consumat această infracţiune de favorizarea infractorului, pe cale de consecinţă solicită să se constate această neregularitate care echivalează cu o nulitate absolută art.197 alin.2 Cod procedură penală, este un caz care vizează sesizarea instanţei de judecată şi pe cale de consecinţă să se trimită dosarul cu propunerea formulată de parchet la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. De asemenea mai arată că nu se poate interpreta altfel acest text de lege care este extrem de clar pentru că se referă numai la cauzele care se află pe rolul instanţei de judecată.

Apărătorul ales al inculpatului Stoian Alexandru, (av. Moroianu Gheorghe), avânt cuvântul, arată că tăinuirea, favorizarea şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă, exprimarea este clară, nu care a judecat.

De asemenea arată că se raliază întrutotul concluziilor puse de domnul avocat Marian Nazat, şi ar trebui să fie prima chestiune care ar trebui să se vadă într-un proces penal, motiv pentru care solicită să fie judecat după toate regulile începând de la această chestiune de procedură.

Apărătorul ales al inculpatului Ţurcan Octavian, (av. Enescu Victor), avânt cuvântul, învederează instanţei că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa care trebuie să soluţioneze această propunere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea excepţiei, având în vedere că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze această propunere de arestare preventivă, privind favorizarea inculpatului Popa Nicolae, care a fost condamnat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul, deliberând, arată că Tribunalul se consideră competent să judece această propunere de arestare preventivă pentru următoarele argumente care vor fi expuse succint:

Dispoziţiile art.35 alin.5 Cod procedură penală nu fac distincţie între modalităţile alternative de săvârşire a faptei de favorizare aşa cum sunt prevăzute de art.264 Cod penal, între acestea regăsindu-se şi activitatea de îngreunare, zădărnicire a executării pedepsei.

Nefiind cereri prealabile de formulat, în baza art.70 alin.2 Cod procedură penală se aduce la cunoştinţa inculpaţilor faptele care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acestora şi dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-le totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor.

Inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Stoian Alexandru şi Ţurcan Octavian, având pe rând cuvântul, învederează instanţei că se prevalează de disp. art.70 Cod procedură penală şi nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei.

Apărătorul ales al inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, (av. Marian Nazat) având cuvântul, arată că Parchetul face referire la o serie de înregistrări telefonice efectuate înainte de începerea urmăririi penale, înregistrări efectuate în temeiul unei autorizaţii emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă la dosarul cauzei nu există autorizaţia emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât pentru că aceste convorbiri sunt folosite de parchet în motivarea cererii cu propunere de arestare preventivă, motiv pentru care solicită să se pună în vedere parchetului să depună la dosar autorizaţia emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să se poate vedea pentru ce perioadă, pentru ce persoane, care este temeiul legal al înregistrărilor respective, iar în cazul, şi de asemenea solicită să fie depus suportul cu aceste înregistrări şi să fie audiate în această şedinţă, în această noapte, pentru ca şi apărarea să aibă acces la toate mijloacele de probă, de care se foloseşte parchetul, atunci când formulează cererea de propunere de arestare preventivă, în caz contrar dreptul la un proces echitabil este anulat, iar principiul egalităţii de arme între acuzare şi apărare nu este decât o simplă speculaţie şi nu se regăseşte eficient în dreptul la apărare care trebuie efectiv şi garantat.

Pe cale de consecinţă solicită să se pună în vedere parchetului să depună hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de asemenea solicită să se depună şi referatul prin care se solicită de către parchet înregistrarea convorbirilor respective, a suportului magnetic şi audierea acestora în şedinţă publică, în caz contrar solicită ca în analizarea acestei cereri de arestare preventivă formulată de parchet să se înlăture toate aceste aşa zise mijloace de probă, întrucât până la proba contrară nu se poate susţine că ele reprezintă mijloace de probă, sunt doar simple afirmaţii .

Apărătorul ales al inculpatului Stoian Alexandru, (av. Moroianu Gheorghe), avânt cuvântul, arată că este de acord cu aceste susţineri.

Apărătorul ales al inculpatului Ţurcan Octavian, (av. Enescu Victor), avânt cuvântul, arată că este la rândul său de acord, şi solicită să se depună şi cererea prin care s-a solicitat percheziţia faţă de inculpat, având în vedere faptul că percheziţia desfăşurată a fost făcută la o altă adresă decât cea care a fost formulată în cerere, dată de către Tribunalul Bucureşti. De asemenea mai arată că în dosarul de urmărire penală nu se regăsesc şi celelalte plângeri care au fost formulate de inculpat în faţa procurorului, motiv pentru care arată că dosarul de urmărire penală la momentul de faţă este incomplet.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererilor formulate de către avocaţii inculpaţilor, având în vedere că la dosar se află toate actele de urmărire penală declasificate, respectiv că la dosarul cauzei sunt acte care formează în acest moment indicii temeinice, nefiind necesare alte probe în acest moment.

Tribunalul, deliberând, apreciază că este investit să soluţioneze propunerea de arestare preventivă în baza materialului probator înaintat de către parchet, apreciază că parchetul a fost în măsură să înainteze Tribunalului pentru soluţionarea propunerii de arestare preventivă formulată, toate actele dosarului, motiv pentru care nu este necesare dispunerea unei eventuale completări la acest moment, eventuale lipsuri ale unor acte esenţiale, urmând a se răsfrânge asupra valabilităţii propunerii de arestare preventivă.

În ceea ce priveşte cererea de înaintare a suporturilor de înregistrare audio – video şi audierea lor în şedinţă, Tribunalul consideră această cerere ca fiind inutilă şi o va respinge ca atare, întrucât se află la dosarul cauzei procesele – verbale ale acestor interceptări. De asemenea la acest moment nu găseşte temei suficient pentru a se proceda şi la o audiere ale acestor înregistrări, având în vedere şi stadiul procesual în care se află cauza, judecarea unei propuneri de arestare preventivă şi nu soluţionarea fondului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează instanţei că în referatul cu propunere de arestare preventivă s-a strecurat o eroare în loc de 10 septembrie 2010 este 09 septembrie 2010.

Tribunalul pune în discuţie propunerea formulată privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Stoian Alexandru şi Ţurcan Octavian.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că din procesul verbal întocmit la data de 02.12.2009 în baza dispoziţiilor art.90- 91 din Codul de procedură penală s-a constatat că rezultă indicii temeinice că inculpaţii Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan săvârşesc infracţiunea de favorizarea infractorului prev. de art.264 din Codul penal, în sensul că ajută un infractor, respectiv pe condamnatul Popa Nicolae, să se sustragă de la executarea pedepsei definitive de 15 ani închisoare. Acest proces-verbal a fost redactat după ce s-a procedat la examinarea înscrisurilor – acte de constatare şi note – referitoare la comunicaţiile şi imaginile înregistrate în legătură cu numiţii Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian, Popa Nicolae, Popa Virgil şi Căciulă Anca.  Faţă de învinuiţii, Ţurcan Octavian, Vîntu Sorin Ovidiu şi Stoian Alexandru s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunile mai sus arătate, reţinându-se în fapt că, Vîntu Sorin Ovidiu a trimis sume de bani condamnatului Popa Nicolae pentru ca acesta să se sustragă de la executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr.423/20.03.2007a tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosar nr.24632/3/2006, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie, dosar în care la data de 23.07.2009 a fost emis mandatul european de arestare nr.32.

Urmărirea penală a stabilit că transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, prin transfer bancar,  dintr-un cont deschis la o bancă cu sediul în Nicosia, Cipru, în contul unei societăţi comerciale înregistrate în Indonezia la care condamnatul Popa Nicolae avea  acces, cu ajutorul inculpatul Ţurcan Octavian sau în numerar, prin intermediul lui Popa Virgil fratele condamnatului, cu sprijinul învinuitului Stoian Alexandru.

Prin ordonanţa din 7.12.2009, prelungită succesiv până la data de 2.10.2010, s-a luat faţă de inculpatul Ţurcan Octavian măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Prin ordonanţa din 16.12.2009, prelungită succesiv până la data de 11.09.2010 s-a luat faţă de învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Prin ordonanţa din 11.12.2009, prelungită succesiv până la data de 06.10.2010 s-a luat faţă de învinuitul Stoian Alexandru măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Prin ordonanţa din data de 8 septembrie 2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale : împotriva inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art.264 din Codul penal; împotriva inculpatului Ţurcan Octavian, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art.264 din Codul penal şi împotriva inculpatului Stoian Alexandru, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la favorizarea infractorului prev. de art.26 din Codul penal rap. la art. 264 din Codul penal, constatând că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu alături de inculpaţii Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru, deşi aflaţi sub puterea unor măsuri preventive care le-au limitat dreptul de liberă circulaţie şi cunoscând învinuirile care le sunt aduse, au conceput şi aplicat un circuit complicat de comunicare cu condamnatul Nicolae Popa pentru a putea să îngreuneze executarea pedepsei  – „ toate mesajele ajung foarte greu pentru că se comunică prin viu grai între cele două capitale” – în acelaşi sens a se vedea şi hărţile relaţionale ale traficului posturilor telefonice interceptate,

Trebuie avută în vedere notorietatea cazului FNI, acel sistem de acumulare a fondurilor băneşti de la persoane fizice sau juridice, creat sub aparenţa unui fond deschis de investiţii, care în final a generat un grav prejudiciu atât sistemului financiar-bancar din România cât şi unui număr foarte mare de persoane fizice, şi gradul de pericol social al infracţiunii comise de către inculpaţi, care fac parte din categoria infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei.  Probele obţinute în cursul urmăririi penale după data de 23.08.2010 evidenţiază schimbarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, astfel că în prezent subzistă temeiurile prevăzute de art.148 lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât infracţiunea săvârşită de către inculpatul Ţurcan Octavian prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol public, la data de 9.09.2010 s-a dispus prin ordonanţă înlocuirea acestei măsuri preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura preventivă a reţinerii, astfel: pentru inculpatul Ţurcan Octavian s-a dispus  măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 09.09.2010, ora 17,05; pentru inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu s-a dispus  măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 09.09.2010, ora 11,40 şi pentru inculpatul Stoian Alexandru s-a dispus  măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 09.09.2010, ora 13,15.

Analiza întregului material probator evidenţiază faptul că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita arestarea preventivă a inculpaţilor având în vedere: modalitatea concretă de săvârşire a  favorizării infractorului, prin ajutorul material dat condamnatului Popa Nicolae  de către coinculpaţi, coordonaţi de inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu, în scopul dovedit, potrivit probelor administrate în cauză, de a zădărnicii şi îngreuna executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care acesta a fost condamnat  prin hotărâre judecătorească definitivă la data de 4.06.2009.

Pentru executarea acestei hotărâri judecătoreşti  s-a emis mandatul de urmărire internaţională la data de 23.07.2009, în vederea extrădării condamnatului Popa Nicolae . Urmarea socialmente periculoasă produsă datorită activităţilor derulate de inculpaţi pentru  zădărnicirea şi îngreunarea  executării pedepsei de către acest condamnat o reprezintă afectarea încrederii societăţii în autorităţile judiciare.  Aşadar, pericolul social al faptelor de favorizarea infractorului se răsfrânge asupra sistemului judiciar penal, care potrivit competenţelor legale trebuie să asigure efectivitate actului de justiţie. Efectivitatea actului de justiţie este asigură numai  atunci când vinovatul, persoana vinovată de comiterea unei infracţiuni, execută pedeapsa stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. Zădărnicirea, îngreunarea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată condamnatului Popa Nicolae are autoritate de lucru judecat, dincolo de orice dubiu, pentru că instanţa de judecată a statuat că este vinovat.

Aceste fapte ale inculpaţilor dobândesc un grad de pericol care se accentuează întrucât, deşi erau cercetaţi pentru favorizarea infractorului şi se aflau sub obligaţiile legale stabilite de organele judiciare încă din luna decembrie 2009, au continuat să desfăşoare activităţi de sprijin material  în favoarea condamnatului. Aşadar, practic în paralel cu demersul desfăşurat de autorităţile judiciare competente în scopul extrădării condamnatului POPA NICOLAE, inculpaţii desfăşurau acţiuni de îngreunare a punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii.

Continuarea sprijinirii condamnatului POPA NICOLAE, care a părăsit ţara exact în perioada în care era cercetat în cauza FNI, acest fapt fiind de notoritate, prin îngreunarea procedurilor de punere în executare a hotărârii judecătoreşti. Faptul că activităţile de sprijinire a condamnatului POPA NICOLAE au fost continuate de inculpaţi , deşi erau cercetaţi tocmai pentru această infracţiune, denotă o sfidare a legii şi accentuează periculozitatea .

Inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian au comis infracţiunea de favorizarea infractorului, prin ajutorarea materială a condamnatului Popa Nicolae pentru a zădărnici începerea executării pedepsei de 15 ani aplicată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă ,în baza căreia a fost emis mandatul de urmărire internaţională .

Analiza actelor probatorii ale cauzei demonstrează ca lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie avută în vedere rezonanţa acestor fapte îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei , la care se adaugă sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivităţii. Acestea sunt elemente de natură a naşte temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită.

Cercetarea în stare de libertate a celor acuzaţi că sprijină material şi moral un condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni ce au generat prejudicii imense sutelor de mii de victime devin circumstanţe ce ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni .

În plus, în cauză, inculpaţii sunt cercetaţi de mai multe luni pentru aceste fapte  şi li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi cu toate acestea au continuat să acorde ajutor condamnatului

Gravitatea şi periculozitatea crescută a faptelor este determinată şi prin analiza mijloacelor pe care le-au folosit. Astfel, insistenţa infracţională este evidentă. Dacă până în luna decembrie 2009 au zădărnicit executarea pedepsei de către condamnatul Popa Nicolae, după arestarea acestuia, în ciuda măsurilor preventive aplicate au identificat metode şi posibilităţi cât mai ascunse pentru a da aparenţa de respectare a măsuri procesuale sub puterea căreia se aflau, dar şi pentru a găsi nişele prin care să continue demersul ilegal.

Incontestabil, măsura privării de libertate reprezintă o măsură extremă, dar la fel de incontestabil este şi faptul că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt de o gravitate extremă  iar din actele cauzei rezultă că lăsarea lor în libertate ar avea urmări imediate şi indirecte asupra ordinii publice.

Faptul că există indicii rezonabile că s-a comis infracţiunea de favorizare a infractorului, cu consecinţe deosebit de grave prin urmări, respectiv prin asigurarea condiţiilor pentru sustragerea de la executarea unei pedepse definitive de 15 ani închisoare a condamnatului Popa Nicolae  generează o periculozitate sporită. Protecţia societăţii prin asigurarea efectivităţii unei hotărâri judecătoreşti este direct legată de stabilitatea sistemului judiciar .

Un sistem de justiţie este format şi din componenta executării pedepsei şi  este de interes public. Aşa fiind activităţile de favorizare a unui infractor pentru ca acesta să nu răspundă în faţa legii pun în pericol primordial  încrederea populaţiei în autorităţile judiciare şi generează  condiţii propice pentru  posibile manifestări  infracţionale.

Datorită acestui efect principal, şi anume pericolul public, puterile coercitive ale organelor judiciare faţă de persoanele în raport cu care există motive plauzibile că au comis aceste fapte cu urmările menţionate se lărgeşte.

Noţiunea de motive plauzibile aparţine Curţii Europene şi îşi are corespondent în legea română şi anume în cerinţa de a exista indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

În prezenta cauză probele administrate până în acest moment procesual creează, cu suficientă putere, rezonabilitatea comiterii infracţiunilor descrise anterior de către inculpaţi. Aceste fapte sunt de o gravitate ridicată şi impun dispunerea măsurii arestării preventive.

Analizând datele rezultate din prezenta cauză se impune ca măsura arestării preventive din perspectiva art.5 lit.c din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, art. 148 lit.f Cod procedură penală şi 1491 Cod procedură penală  să fie dispusă.

Analizând dispoziţiile art.148 lit.f Cod procedură penală prin aplicarea la  cauză, luând în considerare gravitatea infracţiunilor în raport cu care există indicii rezonabile de a  bănui că au fost comise de inculpaţi, trebuie luată în considerare gravitatea acestor infracţiuni aşa cum rezultă din  probele administrate până în prezent. Pentru ca o măsură de arestare să fie permisă trebuie  să existe motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârşit o infracţiune de către persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi există motive serioase de a crede că cei faţă de care se solicită măsura arestării prezintă pericol concret pentru ordinea publică .

Astfel, prin acţiunile întreprinse în scopul zădărnicirii şi îngreunării executării pedepsei de 15 ani, inculpaţii au dovedit nu doar perseverenţă infracţională accentuată, dar şi ignoranţă faţă de sistemul de justiţie. Astfel, deşi cunoşteau că autorităţile române au efectuat cereri de comisii rogatorii şi asistenţă judiciară, inculpaţii au acţionat în scopul zădărnicirii executării pedepsei. Au continuat şi au stăruit în găsirea mijloacelor pentru îngreunarea executării pedepse , chiar şi după ce condamnatul a fost arestat de autorităţile statului gazdă . În plus, au continuat să desfăşoare aceste demersuri deşi se aflau sub puterea unei măsuri preventive, dispuse tocmai ca urmare a faptului că existau indicii puternice în legătură cu favorizarea infractorului de către aceştia.

Gradul de complexitate al cauzei a crescut începând cu luna decembrie 2009, datorită modalităţilor pe care inculpaţii le-au identificat şi pe care le-au complicat , în mod deliberat, după ce s-a dispus faţă de aceştia măsura obligării de a nu părăsi ţara. Sunt relevante în acest sens aspectele referitoare la  mijloacele pe care le-au folosit în favoarea condamnatului şi care au presupus administrarea unui probatoriu  vast, absolut necesar pentru a putea forma convingerea că sunt elemente pertinente, rezonabile şi puternice care confirmă că inculpaţii au comis aceste infracţiuni .

În consecinţă solicită arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10.09.2010 până la 08.10.2010.

Apărătorul ales al inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, (av. Marian Nazat) avânt cuvântul, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă şi cercetarea acestuia în stare de libertate, pentru următoarele motive: instanţa se află în faţa unei sesizări nelegale, această propunere este formulată de către un organ necompetent material şi sub aspectul nulităţii absolute art.197 alin.2 Cod procedură penală învederează următoarele.

Această cauză a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 27 noiembrie, în vol. I se află procesul – verbal întocmit de procurorul şef Marius Iacob, prin care se sesizează din oficiu cu privire la pretinsele infracţiuni săvârşite de persoanele aflată azi în boxă. Pe 2 decembrie la ora 08,00, acelaşi procuror emite o ordonanţă prin care îşi declină competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Dosarul ajunge în timp record la ora 08 şi puţin la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, printr-o adresă nu se ştie la ce oră este redactată înaintează dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi propune să se analizeze preluarea dosarului tot de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea arată că în aceeaşi zi la ora 10,00 acelaşi procuror şef de secţie Marius Iacob, întocmeşte o notă prin care propune de data aceasta preluarea dosarului pentru efectuarea urmăririi penale. În mai puţin de 2 ore acelaşi procuror are opinii cu totul şi cu totul diferite. Procurorul General prin rezoluţia din aceeaşi zi dispune preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Parchetul General preia şi procurorul general dispune ca urmărirea penală să fie efectuată chiar de procurorul şef al secţiei, dar o astfel de rezoluţie emisă de procurorul general este nelegală, şi este nelegală pentru că preluarea unui dosar de către un parchet ierarhic superior se face în anumite condiţii strict prevăzute de lege, referindu-se strict la art.209 alin.4 şi 4/1 Cod procedură penală, texte care au fost declarate neconstituţionale, ceea ce este extrem de important. Dar pentru această preluare la momentul respectiv trebuia să existe acordul procurorului care efectuează urmărirea penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu există un astfel de acord pentru că nu a existat timpul fizic pentru ca dosarul să plece de la Parchetul General să ajungă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti să-l repartizeze unui procuror din subordine, procurorul respectiv să întocmească un referat prin care să propună datorită unor împrejurări exprese enumerate la art.209 alin.4/1 Cod procedură penală şi să-şi dea acordul pentru preluarea dosarului, acestea fiind condiţiile nelegale de preluarea dosarului de către Parchetul General şi mergând mai departe în care are loc sesizarea Tribunalului cu cererea de propunere de arestare preventivă.

De asemenea tot în aceeaşi zi 02 decembrie la ora 10,00, deci după 2 ore, de la momentul în care procurorul şef îşi declinase competenţa, constată că are şi indicii temeinice pentru începerea urmăririi penale şi emite rezoluţie şi dispune începerea urmăririi penale. Plecând de la această începere a urmăririi penale, tot atunci  procurorul ia faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi din decembrie până în septembrie a tot prelungit-o şi a constat că în decursul acestor 10 luni că inculpatul nu a încălcat nici una din interdicţii care fusese luate pentru acesta şi a considerat că în toată această lungă perioadă că procesul poate avea loc în cele mai bune condiţii cu inculpatul în stare de libertate, însă desigur cu restricţionarea dreptului de deplasare, de mişcare, este un aspect extrem de important.

De asemenea mai arată că azi deşi inculpatul nu fusese citat la parchet are loc acea descindere la locuinţa acestuia, şi nu se ştie care a fost temeiul pentru care a fost adus inculpatul la parchet, nu a fost emis un mandat de aducere, nu există un astfel de mandat, însă a fost luat cu forţa şi adus la Parchetul General, acestea fiind condiţiile în care inculpatul a fost prezent la Parchetul General. Totodată mai solicită să se aibă în vedere faptul că deşi la dosar în vol.I a fost formulată cerere încă din luna decembrie pentru a fi încunoştiinţat de orice act de urmărire penală pentru a participa în temeiul art.172 Cod procedură penală, pentru activităţile de astăzi nu a fost anunţat, nu a putut participa nici la percheziţiile care au avut loc în cursul dimineţii, aceasta fiind o nouă încălcare flagrantă a dreptului la apărare. Mai mult, deşi s-au efectuat percheziţii la domiciliile celorlalţi inculpaţi şi a unui martor Luca, nici în legătură cu aceste activităţi nu a fost încunoştiinţat aşa cum a solicitat.

Apărătorul a mai arătat că s-a pus în mişcare acţiunea penală, ocazie cu care inculpatul este audiat, şi există declaraţia luată în jurul orei 11,30, în care inculpatul se prevalează în continuare la dreptul la tăcere, după care se emite ordonanţa de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura preventivă a reţinerii, deşi era obligat de disp. art.143 Cod procedură penală text imperativ să-l audieze pe inculpat în vederea reţinerii, procurorul încalcă şi acest text consfinţit de lege, după care se emite ordonanţa fără audieri, dar şirul încălcărilor dreptului la apărare şi a normelor de procedură penală nu se opreşte aici, pentru că procurorul sesizează apoi instanţa de judecată căreia îi solicită să ia măsura arestării preventive. De asemenea mai arată că procurorul nu sesizează că art.146 Cod procedură penală instituie aceeaşi obligaţie că sesizarea instanţei cu măsura arestării preventive se face numai după audierea inculpatului, este evident că ne aflăm în faţa unei sesizări nelegale cu această cerere pentru că sunt încălcate două texte imperative, texte care sunt destul de importante care garantează dreptul la apărare, pentru că din acest motiv legiuitorul a introdus această normă şi a dat posibilitatea inculpatului să se apere printr-o declaraţie în cursul căreia să-şi expună punctul de vedere cu privire la acuzaţia adusă. Acest drept la apărare este încălcat flagrant, astfel încât din acest punct de vedere ar fi o nelegalitate crasă la fel ca cererea de arestare preventivă.

O altă critică care se circumscrie aceleiaşi condiţii de nulitate absolută, inculpatul se află în prezenţa unei reţineri intervenite după ce obligarea de a nu părăsi ţara a fost înlocuită şi aici legiuitorul a intervenit prin art.139 cod procedură penală, care expune în mod precis şi clar procedura care trebuie urmată în cazul unei astfel de înlocuiri. În situaţia în care măsura este luată de organul de cercetare penală acest organ sesizează procurorul în supravegherea căruia se află prin care solicită înlocuirea măsurii cu arestarea preventivă în condiţiile strict prevăzute de lege.

Pe fondul cererii de arestare preventivă, arată că, pentru a se emite un mandat de arestare trebuie îndeplinite condiţiile disp. art.136 , art.143, 146 şi art.148 lit.f Cod procedură penală. De asemenea mai arată că înainte de acestea trebuie avute în vedere că o înlocuire trebuie să aibă în vedere nişte motive extrem de puternice, această trebuie întemeiată pe alte motive decât pe cele care au fost avute în vedere până acum. Apărătorul mai arată că din momentul începerii urmăririi penale şi luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara şi până la 09.09.2010 nu a intervenit nimic care să justifice înlocuirea acestei măsuri. În toată această perioadă organele de urmărire penală au administrat toate actele de urmărire penală pe care le-au considerat de cuviinţă fără a fi stânjenite de starea de libertate a inculpatului. Din referat nu rezultă care sunt acele sunt acele împrejurări noi care au schimbat au schimbat radical optica parchetului, astfel încât să se propună arestarea preventivă a inculpatului.

De asemenea apărătorul a mai arătat, că pericolul care l-ar reprezenta ar rezulta şi din ordonanţele care au fost dispuse şi prelungite. În acele ordonanţe care se repetă parchetul susţine că există date din care să rezulte că inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului şi pericolul pe care l-ar reprezenta impun luarea acestei măsuri, dar astăzi nu se mai face vorbire niciunde  despre aceste încercări de zădărnicire de aflarea a adevărului. Azi se propune numai pentru art.148 lit.f Cod procedură penală, inculpatul fiind acelaşi ca şi acum 9 luni, în datele personale ale inculpatului nu a intervenit nimic nou care să demonstreze o astfel de periculozitate, de altfel în speţă nu a intervenit nimic nou care să schimbe datele problemei şi care să facă necesar astăzi propunerea de arestare.

Totodată a mai arătat că urmărirea penală este începută în 02 decembrie, în toată această perioadă inculpatul nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, iar procesul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii.  Cele două riscuri a desfăşurării actului penal nu au existat de la începerea urmăririi penale, procesul se poate desfăşura în cele mai bune condiţii cu inculpatul în stare de libertate, arestarea nu poate fi luată decât dacă sunt îndeplinite aceste condiţii. Inculpatul este o persoană cu o bună reputaţie în societate, are o situaţie familială stabilă, este un om faţă de care măsura arestării preventive ar fi una extrem de excesivă şi nu ar avea acoperire în condiţia prevăzută de art.136 Cod procedură penală, măsura arestării preventive este una excesivă şi această măsură nu poate interveni decât acolo unde alte măsuri nu pot atinge scopul procesului penal ca acest proces să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, parchetul a considerat timp de 10 luni se poate desfăşura cu inculpatul în stare de libertate.

Cu privire la indicii temeinice arată că este o analiză extrem de importantă care a fost antamată la început, parchetul invocă o serie de convorbiri telefonice purtate înainte de începerea urmăririi penale şi se face referire la o autorizaţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se ştie în ce temei a fost dată această autorizaţie. De asemenea solicită ca aşa zisele probe, acele înregistrări să fie înlăturate şi să se aibă în vedere doar probele administrate legal, aceste înregistrări sunt nelegale. După începerea urmăririi penale se efectuează înregistrări în baza art.91/1 Cod procedură penală de către Tribunalul Bucureşti, Tribunalul nu avea competenţă de a soluţiona aceste cereri, întrucât cauza principală era de înşelăciune şi obiectul atrăgea altă competenţă. Este irelevantă modalitatea de săvârşire a infracţiunii de favorizare.

Totodată apărătorul a mai arătat că celelalte probe din dosar sunt neconcludente, sunt nişte declaraţii care nu spun nimic despre vreo pretinsă activitate infracţională a inculpatului, aşadar  la dosarul cauzei nu sunt indicii şi nici probe care să fundamenteze o presupunere rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului. Există o declaraţie a condamnatului Popa Nicolae, care a fost administrat prin comisie rogatorie, care este favorabilă inculpatului, care spune că nu a fost ajutat de inculpat.

Cu privire la art.148 lit.f Cod procedură publică, arată că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere şi limitele de pedeapsă ale infracţiunii de la 3 luni la 7 ani. De asemenea mai arată că inculpatul are o activitate publică, pentru că se adresează prin mas media publicului şi o astfel de măsură excesivă ar pune pe gânduri societatea.

În consecinţă solicită respingerea propunerii de arestare preventivă şi cercetarea acestuia în stare de libertate, având în vedere datele personale ale inculpatului, şi având în vedere că şi parchetul a considerat aproape un an de zile că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar parchetul nu a produs date din care să rezulte că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Apărătorul ales al inculpatului Ţurcan Octavian, (av. Enescu Victor), avânt cuvântul, solicită respingerea cererii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi subscrie la concluziile puse de domnul avocat Marian Nazat, arătând că nu ştie dacă se află la dosar memoriul pe care l-au depus cu privire la competenţa procurorului de caz şi la problema declinării şi apoi a investirii Parchetului General cu această cauză. De asemenea arată că a formulat o plângere cu privire la aspectele arătate mai sus în baza art.278 Cod procedură penală în luna martie. Apărătorul a mai învederat că în ultimele 3 luni de zile s-a obţinut de trei ori revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara în faţa Tribunalului Bucureşti şi este adevărat că în faţa Curţii de Apel Bucureşti au fost admise recursurile parchetului, însă subliniază faptul că de 07 septembrie şi până în prezent nu au existat elemente noi pe care parchetul să le aducă şi cu care să se consolideze acuzarea adusă faţă de inculpat.

De asemenea a mai arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.143 Cod procedură penală în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Răspunsul primit prin comisie rogatorie în luna august rezultă fără echivoc faptul că inculpatul nu l-a cunoscut pe condamnatul Nicolae Popa şi niciodată nu au avut vreun fel de relaţii, considerând că această împrejurare a fost esenţială pentru a se stabili dacă inculpatul a săvârşit sau nu infracţiunea de favorizare a infractorului.

Pe parcursul urmăririi penale, de la momentul la care i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, inculpatului i s-au admis plângerile împotriva ordonanţelor de a nu părăsi ţara enunţate mai devreme, precizând că i-a fost încălcat grav dreptul la apărare, instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti Secţia a-II-a la acel moment a reţinut faptul că procurorul de caz i-a îngrădit dreptul la apărare în aceea că nu i-a adus la cunoştinţă învinuirea şi i-au ascuns mijloace de probă. Mai arată că recursul parchetului a fost admis ca urma a desecretizării a unei note SRI în faţa instanţei de recurs când a fost schimbată şi competenţa completului. La dosarul de urmărire penală a fost depusă lista de şedinţă din ziua respectivă, completul care trebuia să soluţioneze acea cerere şi decizia prin care practic a fost soluţionată cauza.

De asemenea mai arată că măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost luată practic de inculpat în principal că acesta ar dori să se sustragă de la urmărirea penală, împrejurarea reţinută de organul de cercetare penală a fost aceea că pe data de 07 decembrie inculpatul a fost depistat în aeroportul Otopeni, unde împreună cu fiica sa urma să se ducă la Londra. Azi s-a constatat că şi inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu avea cunoştinţă de faptul că fiica inculpatului Ţurcanu Octavian a fost admisă la facultatea Lonkbridge , iar pe data de 07 decembrie urma să o însoţească pe aceasta, tocmai pentru a face demersurile pentru a înscrie pe aceasta la facultate. Biletele de avion erau cumpărate cu mult înainte de începerea urmăririi penale, erau bilete dus – întors, iar conform legislaţiei din Anglia majoratul este considerat de la vârsta de 21 de ani şi nu de la 18 ani cum este în România, deci era necesar ca la momentul înscrierii la facultate. Măsura obligării de a nu părăsi ţara nu exista la momentul când inculpatul se afla pe aeroport, acesta a fost luat şi condus la sediul parchetului general şi în prezenta avocatului i s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi faptul că împotriva lui se ia din acel moment măsura obligării de a nu părăsi ţara. Deci la momentul când acesta se afla pe aeroport nu avea cunoştinţă că s-a început urmărirea penală, deci nu putea să fie învinuit că urmăreşte să se sustragă urmăririi penale, deci nu avea cunoştinţă de acest proces penal.

De asemenea apărătorul a mai arătat că în data de 06 martie încetase de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe data de 09 martie în calitate de avocat al inculpatului s-a prezentat la parchet a depus o cerere şi a încunoştinţat parchetul despre aceste măsuri solicitând expres să comunice dacă în perioada imediat următoare se impune sau nu ca inculpatul să rămână prezent în Bucureşti sau poate să se deplaseze în afara tării să îţi rezolve problemele personale. Acest lucru s-a întâmplat în cursul dimineţii pe data de 9 martie la ora 09,30, iar la ora 12,00 în aceeaşi zi la biroul avocatului a venit ordonanţa de prelungire retroactiv din data de 6 martie în continuare, precizând că în perioada de 6 martie – 9 martie inculpatului nu i s-a adus la cunoştinţă că a fost prelungită ordonanţa măsurii obligării de a nu părăsi ţara, faptul că acesta s-a adresat procurorului de caz şi i-a adus la cunoştinţă toate aceste împrejurări, demonstrează faptul că inculpatul a avut şi are o atitudine corectă faţă de acest proces penal că doreşte să se soluţioneze în cele mai bune condiţii şi că doreşte să îşi dovedească nevinovăţia şi că este exclusă varianta ca acesta să se sustragă urmăririi penale.

Referitor la circumstanţele personale ale inculpatului, lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, situaţia profesională a acestuia, situaţia materială a acestuia, atitudinea procesuală avută până în acest moment nu justifică sub nici o formă luarea acestei măsuri de arestare preventivă, conform art.143 Cod procedură penală nu există indicii temeinice din care să nască supoziţia că acesta a săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului, în condiţiile în care nu s-a făcut nici o dată dovada că acesta la cunoscut sau că la ajutat direct sau indirect pe Nicolae Popa. Sunt date la dosar din luna decembrie, dar despre care inculpatul nu a luat la cunoştinţă, nu sunt elemente noi şi nu se ştie de ce acum procurorul a înţeles să solicite luarea măsurii arestării preventive, în condiţiile în care cel puţin faţă de inculpat nu s-au schimbat temeiurile sub nici o formă, deci nu a apărut nici măcar un singur mijloc de probă suplimentar care să dovedească că acesta s-ar fi sustras urmăririi penale sau că ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului şi nu se poate susţine faţă de inculpat că lăsarea acestuia în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În consecinţă pentru motivele arătate mai sus solicită respingerea propunerii de arestare preventivă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică coroborat şi cu art.143 Cod procedură penală şi nu există indicii temeinice că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat de favorizare a infractorului cu referire la latura subiectivă a infracţiunii, şi sigur având în vedere şi disp. art.136 alin.8 Cod procedură penală, având în vedere dacă este posibil menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea până la finalizarea acestui proces penal.

Depune concluzii scrise la dosar.

Apărătorul ales al inculpatului Stoian Alexandru, (av. Moroianu Gheorghe), avânt cuvântul, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă şi cercetarea inculpatului în stare de libertate. De asemenea mai arată că se raliază concluziilor puse de domnul avocat Marian Nazat. Apărătorul a mai arătat că inculpatul are măsura obligării de a nu părăsi ţara de 10 luni, iar ceea ce se solicită azi de parchet nu se justifică. În momentul în care s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara, între alte măsuri i s-a spus să nu i-a legătura cu inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu, comunicându-i procurorului că inculpatul îşi câştigă existenţa din salariu de şofer al inculpatului Vîntu, procurorul revocând aceasta, spunând că poate să îşi continue activitatea.

Totodată a mai arătat că de la data de când s-a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara şi ceea ce se solicită azi, temeiurile nu s-au schimbat sub nici o formă. Condamnatul Popa a fost arestat din luna septembrie 2009, în acest sens inculpatul nu putea să împiedice condamnarea acestuia, având în vedere că din pedeapsă se scade şi arestul din străinătate, nu avea cum să zădărnicească, întrucât condamnatul Popa se afla deja în executare.

De asemenea mai arată că inculpatul are în întreţinere un copil în vârstă de 11 luni. Măsura care s-a instituit din decembrie 2009 a fost respectată cu sfinţenie, iar măsura solicitată azi de procuror nu se justifică.

Depune acte în circumstanţiere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică, arată că procurorul de la Parchetul General nu a avut opinie diferită, având în vedere că s-a sesizat din oficiu că nu este competent, a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform art.209 Cod procedură penală procurorul ierarhic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a făcut o cerere prin care solicită preluarea cauzei, având în vedere complexitatea acestui dosar, prin decizia de neconstituţionalitate 1014, a fost înlăturată această teză finală tocmai pentru care se spunea cu acordul procurorului.

Începerea urmăririi penale este luată cu îndeplinirea dispoziţiilor legale, probele au fost avute în vedere şi au intervenit după data la care s-a depus la dosar după comisie rogatorie şi respectiv informaţiile bancare din Cipru, ordonanţele de obligare de a nu părăsi ţara au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale conf. art.143 Cod procedură penală, care au fost atacate cu plângeri. S-a avut în vedere după ce au fost depuse comisiile rogatorii şi actele bancare din Cipru că a intervenit împrejurarea prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, iar din data de 25.08.2010 s-a semnat decretul privind începerea procedurii de extrădare a condamnatului Popa Nicolae. De asemenea solicită să se aibă în vedere că reţinerea nu poate fi luată de instanţă, că procurorul poate schimba  o măsură pe care a dispus-o cu orice altă măsură prevăzută de art.136 Cod procedură penală cu excepţia aceleia privind arestarea.

Cu privire la interceptări arată că acestea au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale în baza art.91/1 alin1 Cod procedură penală.

Apărătorul ales al inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, (av. Marian Nazat) avânt cuvântul în replică, arată că dacă sunt indicii că se pregăteşte sau se săvârşeşte o infracţiune, deci pentru viitor nu pentru trecut, ori parchetul consideră că infracţiunea era deja săvârşită

Apărătorul ales al inculpatului Ţurcan Octavian, (av. Enescu Victor), avânt cuvântul în replică, arată că nu s-au schimbat cu nimic temeiurile nici după ce s-au trimis comisiile rogatorii din Indonezia.

Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu, având ultimul cuvânt, arată că inculpatul Ţurcan îi este un foarte bun prieten, care proceda la mii de plăţi, inculpatul Stoian îi este şofer, asistent, care proceda la executarea dispoziţiilor de serviciu, motiv pentru care solicită să se ia faţă de el măsura şi lăsarea celorlalţi doi inculpaţi în libertate.

Inculpatul Ţurcanu Octavian, având ultimul cuvânt, arată că se raliază concluziilor puse de apărătorul său.

Inculpatul Stoian Alexandru, având ultimul cuvânt, arată că nu este decât un simplu şofer.

În baza ansamblului actelor şi lucrărilor existente la dosarul cauzei precum şi a concluziilor formulate, Tribunalul reţine cauza în pronunţare.

JUDECĂTORUL

Deliberând asupra propunerii privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian ţi Stoian Alexandru, constată următoarele :

Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.09.2010, Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a solicitat să se dispună arestarea preventivă faţă de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru, pe o perioadă de 29 de zile de la data de 10.09.2010, până la data de 09.10.2010, inclusiv.

În susţinerea propunerii, s-a arătat că:

Inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU alături de inculpaţii ŢURCAN OCTAVIAN şi STOIAN ALEXANDRU, deşi aflaţi sub puterea unor măsuri preventive care le-au limitat dreptul de liberă circulaţie şi cunoscând învinuirile care le sunt aduse, au conceput şi aplicat un circuit complicat de comunicare cu condamnatul NICOLAE POPA pentru a putea să îngreuneze executarea pedepsei.

Având în vedere notorietatea cazului FNI, acel sistem de acumulare a fondurilor băneşti de la persoane fizice sau juridice, creat sub aparenţa unui fond deschis de investiţii, care în final a generat un grav prejudiciu atât sistemului financiar-bancar din România cât şi unui număr foarte mare de persoane fizice, în raport şi de gradul de pericol social al infracţiunii comise de către inculpaţi, care fac parte din categoria infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei, întrucât probele obţinute în cursul urmăririi penale după data de 23.08.2010 evidenţiază schimbarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, astfel că în prezent subzistă temeiurile prevăzute de art.148 lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât infracţiunea săvârşită de către inculpatul ŢURCAN OCTAVIAN prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol public, la data de 9.09.2010 s-a dispus prin ordonanţă înlocuirea acestei măsuri preventive a obligării de a nu părăsii ţara cu măsura preventivă a reţinerii , astfel:

– pentru inculpatul ŢURCAN OCTAVIAN s-a dispus  măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de09.09.2010, ora 17,05

– pentru inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU s-a dispus  măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 09.09.2010, ora 11,40

– pentru inculpatul STOIAN ALEXANDRU s-a dispus  măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 09.09.2010, ora 13,15

Arată în referatul parchetului că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f c.p.p. avându-se în vedere:

–  modalitatea concretă de săvârşire a  favorizării infractorului , prin ajutorul material dat condamnatului POPA NICOLAE  de către coinculpaţi, coordonaţi de inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU, în scopul dovedit, potrivit probelor administrate în cauză, de a zădărnici şi îngreuna executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care acesta a fost condamnat  prin hotărâre judecătorească definitivă la data de 4.06.2009, (prin aceeaşi decizie inculpatul Vântu Sorin Ovidiu a fost achitat definitiv iar Vlas Ioana Maria a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare) . Pentru executarea acestei hotărâri judecătoreşti  s-a emis mandatul de urmărire internaţională la data de 23.07.2009, în vederea extrădării condamnatului POPA NICOLAE .

– urmarea socialmente periculoasă produsă datorită activităţilor derulate de inculpaţi pentru  zădărnicirea şi îngreunarea  executării pedepsei de către acest condamnat o reprezintă afectarea încrederii societăţii în autorităţile judiciare.  Aşadar, pericolul social al faptelor de favorizarea infractorului se răsfrânge asupra sistemului judiciar penal, care potrivit competenţelor legale trebuie să asigure efectivitate actului de justiţie. Efectivitatea actului de justiţie este asigură numai  atunci când vinovatul (persoana vinovată de comiterea unei infracţiuni) execută pedeapsa stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Se arată că aceste fapte ale inculpaţilor dobândesc un grad de pericol care se accentuează întrucât, deşi erau cercetaţi pentru favorizarea infractorului şi se aflau sub obligaţiile legale stabilite de organele judiciare încă din luna decembrie 2009, au continuat să desfăşoare activităţi de sprijin material  în favoarea condamnatului. Aşadar, practic în paralel cu demersul desfăşurat de autorităţile judiciare competente în scopul extrădării condamnatului POPA NICOLAE, inculpaţii desfăşurau acţiuni de îngreunare a punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii.

– continuarea sprijinirii condamnatului POPA NICOLAE, care a părăsit ţara exact în perioada în care era cercetat în cauza FNI ( acest fapt fiind de notoritate) prin îngreunarea procedurilor de punere în executare a hotărârii judecătoreşti. Faptul că activităţile de sprijinire a condamnatului POPA NICOLAE au fost continuate de inculpaţi , deşi erau cercetaţi tocmai pentru această infracţiune , denotă o sfidare a legii şi accentuează periculozitatea .

– scopul final urmărit de coinculpaţi şi anume evitarea unei eventuale  trageri la răspundere penală în legătură cu faptele pentru care a fost condamnat Popa Nicolae.

– factorii de natură socială rezultaţi din infracţiunea gravă pentru care a fost condamnat Popa Nicolae şi care a cauzat prejudicii grave sistemului  financiar – bancar din România  şi  la sute de mii de oameni, prejudiciul fiind de ordinul miilor de miliarde, fapte notorii, cunoscute în spaţiul public drept ,,cazurile FNI şi FNA,,.

Sub aspectul situaţiei de fapt, se reţine în referatul privind propunerea de arestare preventivă că, prin decizia penală nr.2098 din 4.06.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Popa Nicolae a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru  infracţiunile comise în calitatea sa de director general al GELSOR SA şi director executiv al SC SOV INVEST SA, ocietăţi de administrare ale unor fonduri de investiţii şi acumulare financiară la care deţineau unităţi de fond circa 300.000 de cetăţeni români.

În această cauză, Popa Nicolae a emis în mod fictiv un număr de 1.683.498 unităţi de fond, în valoare totală de 112.289.316.546 lei (aproximativ 7 milioane USD) fără să fie depusă valoarea acestora, unităţi de fond pe care ulterior le-a răscumpărat la valoarea de piaţă fictiv crescută de 137.403.330.106 lei (aproximativ 8,8 milioane USD), prejudiciind fondul şi săvârşind astfel infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv.

La data de 18.09.1998, Societatea de valori mobiliare GELSOR SA , avându-l director general pe Popa Nicolae şi-a însuşit un număr de 65.359 acţiuni emise de SC INDUSTRIAL EXPORT SA la o valoare contabilă de 25.376 lei/acţiune , aflate în administrarea societăţii pe care o conducea şi care aparţineau SC SOV INVEST SA. Acţiunile au fost transferate unui apropiat, ce le-a valorificat prin vânzarea către Banca Agricolă la un preţ supraevaluat de 765.000 lei/acţiune, de aproximativ 30 ori mai mare decât valoarea reală, producând instituţiei bancare un prejudiciu de 50 miliarde lei (aproximativ 3 milioane USD).

La data de 24.02.2002 Inspectoratul General al Poliţiei Române a dispus măsura urmăririi cu privire la numitul Popa Nicolae , deoarece se sustrăgea mandatului de arestare preventivă emis în anul 2000 în dosarul SC SOV INVEST SA – Fondul Naţional de Investiţii.

După soluţionarea cauzei şi condamnarea sa  la pedeapsa de 15 ani închisoare, prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, la data de 23.07.2009 s-a emis mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării condamnatului Popa Nicolae.

Potrivit datelor oficiale la data de 02 decembrie 2009, autorităţile poliţieneşti internaţionale (INTERPOL) îndrituite să pună în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele condamnatului POPA NICOLAE au reuşit arestarea acestuia la Jakarta – Republica Indonezia.

Se reţine că, referitor la faptele de favorizarea infractorului prin zădărnicirea executării pedepsei de către condamnatul POPA NICOLAE date obţinute au stabilit că  inculpaţii VÎNTU SORIN OVIDIU şi ŢURCAN OCTAVIAN au comis infracţiunea de favorizarea infractorului, prin ajutorarea materială a condamnatului Popa Nicolae pentru a zădărnici începerea executării pedepsei de 15 ani aplicată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă ,în baza căreia a fost emis mandatul de urmărire internaţională .

Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că, la începutul lunii octombrie 2009, la solicitarea condamnatului POPA NICOLAE, care se afla în Indonezia , inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU a dispus transferul sumei de 50.000 de euro într-un  cont bancar din Indonezia, la care condamnatul avea acces, pentru ca acesta, cu ajutorul banilor să întreprindă demersurile necesare zădărnicirii executării pedepsei ce i-a fost aplicată. Suma de bani îi era necesară condamnatului POPA NICOLAE în primul rând pentru a putea să-şi ,,asigure posibilităţile,, de a nu fi descoperit de autorităţile poliţieneşti internaţionale (INTERPOL) îndrituite să pună în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele său, dar şi pentru întreţinerea sa. Această  operaţiune a fost intermediată de către inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU împreună cu inculpatul ŢURCAN OCTAVIAN şi a fost finalizată la începutul lunii noiembrie 2009.

La 11 noiembrie 2009,  în acelaşi scop al ajutării condamnatului POPA NICOLAE şi al împiedicării executării pedepsei de către acesta , din dispoziţia inculpatului VÎNTU SORIN OVIDIU – fratelui condamnatului, numitului Popa Virgil – i-a fost predată suma de 20.000 euro, ce urma să-i parvină  lui POPA NICOLAE prin intermediul părinţilor săi, ce urmau să plece în vizită la acesta în Indonezia.

La data de 9.10.2009 condamnatul POPA NICOLAE, aflat în Indonezia a purtat o convorbire telefonică cu inculpatul VÂNTU SORIN OVIDIU. Cu acel prilej, practic, au purtat negocieri referitoare la o anuală de 200.000 euro, care îi este  necesară primului pentru a  rămâne  în această ţară şi a putea plăti diverse servicii  de care avea nevoie în Indonezia, ca să  nu fie descoperit de autorităţile poliţieneşti internaţionale, de maximă urgenţă fiind suma de 43.000 euro. În contextul acelei discuţii, inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU îi confirmă că-i va trimite banii şi că această situaţie se rezolvă, probă clarificatoare asupra contextului prezentat fiind discuţia dintre cei doi.

Pe fondul acestei promisiuni de ajutor pentru zădărnicirea executării pedepsei  inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU iniţiază şi derulează demersuri pentru transferul banilor solicitaţi şi îşi manifestă preocuparea  pentru ca banii să ajungă la Popa Nicolae. În aceste activităţi au fost implicaţi inculpaţii VÂNTU SORIN OVIDIU şi Ţurcanu Octavian. S-a convenit ca transferul să se realizeze din contul bancar al unei societăţi comerciale înregistrate în Cipru, controlate de inculpatul Vântu Sorin Ovidiu, în contul bancar al unei societăţi comerciale înregistrate în Indonezia. Alegerea acestei modalităţi de operare nu a fost întâmplătoare ,ci a fost determinată de cunoaşterea de către inculpaţi a regimului sub care funcţionează societăţile bancare comerciale din cele două ţări şi în acest context a dificultăţilor pe care le-ar întâmpina organele judiciare în obţinerea de informaţii oficiale .

Potrivit  probelor obţinute la data de 23.08.2010 s-a stabilit cu certitudine că transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor inculpatului SORIN OVIDIU VÎNTU, prin contribuţia inculpatul OCTAVIAN ŢURCAN, prin transfer bancar,  din contul  COMAC LIMITED Nicosia deschis la banca MARFIN POPULAR BANK PUBLIC CO LTD Cipru, în contul societăţi comerciale PT CAASCORM INTERNATIONAL TRADING înregistrate în Indonezia deschis la BANK CENTRAL ASIA, SUCURSALA KUTA, BALI, INDONEZIA la care condamnatul POPA NICOLAE are acces.

Se arată în continuare că, referitor la faptele de favorizarea infractorului prin îngreunarea executării pedepsei de către condamnatul POPA NICOLAE datele obţinute au stabilit că:

Din întreg ansamblul cauzei a rezultat că la data de 02.12.2009, autorităţile indoneziene l-au reţinut la Jakarta pe Nicolae Popa, pe numele căruia, fusese emis un mandat de urmărire internaţională.

Din informarea nr 5260/7.01.2010 întocmită de Inspectoratul General al Poliţiei Române , la care se află anexată corespondenţa electronică a autorităţilor poliţieneşti INTERPOL a rezultat că la data de 2.12.2009 condamnatul POPA NICOLAE a fost arestat la Jakarta. Se precizează că la data de 15.12.2009 a fost primită cererea de extrădare formulată de autorităţile din România , aşa încât arestul va fi extins.

În raport cu stadiul procedurilor de extrădare , rezultă că la data de 2.09.2010 autorităţile din România au fost încunoştiinţate despre faptul că preşedintele indonezian a aprobat la data de 25.08.2010 decretul privind începerea procedurii de extrădare a condamnatului POPA NICOLAE

S-au dispus în acelaşi timp în cauza prezentă instrumentată de procurori măsuri preventive faţă de cei trei inculpaţi respectiv obligarea de a nu părăsi ţara, prin ordonanţa din 7.12.2009 faţă de inculpatul ŢURCAN OCTAVIAN , prin ordonanţa din 16.12.2009 faţă de inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU şi prin ordonanţa din 11.12.2009 faţă de inculpatul STOIAN ALEXANDRU .

Potrivit probatoriului administrat în cauză s-a confirmat că şi după data de 02 decembrie 2009, când autorităţile poliţieneşti internaţionale (INTERPOL) au reuşit arestarea acestuia la Jakarta – Republica Indonezia, inculpaţii VÎNTU SORIN OVIDIU, ŢURCAN OCTAVIAN şi STOIAN ALEXANDRU au continuat în mod direct şi indirect să îngreuneze procedurile legale de extrădare desfăşurate de către autorităţile judiciare indoneziene ca urmare a solicitării de extrădare formulată de către Ministerul de Justiţie din România. În acest sens, pentru ca POPA NICOLAE să nu execute din pedeapsa de 15 ani un interval prea mare de timp în arestul autorităţilor indoneziene sau în cazul în care nu se putea obţine acest rezultat, momentul extrădării sale în România să fie amânat cât mai mult cu putinţă , inculpaţii VÎNTU SORIN OVIDIU, ŢURCAN OCTAVIAN şi STOIAN ALEXANDRU  au derulat o serie de demersuri şi acţiuni. Acestea au fost concretizate în sprijin material şi moral acordat condamnatului atât personal, cât şi prin intermediul fratelui său Popa Virgil, care s-a deplasat în  acest scop la Jakarta – Republica Indonezia. Evoluţia demersurilor din Indonezia după reţinerea condamnatului Popa Nicolae şi variantele de  îngreunare a extrădării în România au devenit parte a unor activităţi comise de către inculpaţii Vântu Ovidiu Sorin, Stoian Alexandru şi Ţurcan Octavian în diferite forme de participaţie penală, dar avându-l ca decident pe inculpatul Vântu Ovidiu Sorin.

Astfel, odată cu cercetările efectuate în această cauză penală , precum şi de la data dispunerii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe tot parcursul perioadei de timp de după decembrie 2009, inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu este concentrat  în acţiunile sale pe două paliere.

Un prim palier al interesului l-a reprezentat evoluţia cercetărilor efectuate în acest dosar de către procurori şi stadiul audierilor la parchet a inculpaţilor STOIAN şi ŢURCAN şi, al doilea palier era cel referitor la stadiul demersurilor din Indonezia efectuate în favoarea condamnatului Popa Nicolae cu scopul îngreunării executării pedepsei .

Prin intermediul convorbirilor telefonice, care devin ,,cifrate,, după luarea măsurilor procesuale în cauză, a mesajelor de tip SMS, dar şi prin intermediul inculpatului Stoian Alexandru (escorta lui Vântu Ovidiu Sorin) care este informat de regulă de către Popa Virgil ( fratele lui Popa Nicolae, aflat şi el în Indonezia) inculpatul Vântu Ovidiu Sorin este ,,ţinut la curent cu situaţia juridică a condamnatului Popa Nicolae,,

În acelaşi timp, stadiul demersurilor din Indonezia în favoarea condamnatului Popa Nicolae, ca parte a interesului inculpatuluiVîntu,reprezintă activităţi infracţionale desfăşurate continuu.

Interesul şi implicarea inculpatului Vântu Sorin Ovidiu în activităţile ilicite de îngreunare a executării pedepsei de către Popa Nicolae sunt dovedite prin probele din care rezultă că la interval de câteva zile cunoaşte stadiul demersurilor din Indonezia prin intermediul inculpatului Stoian Alexandru care este contactat de către Popa Virgil . Aceste activităţi sunt concentrate în direcţia ,,unor soluţii,, prin care Popa Nicolae să fie eliberat din penitenciar de către autorităţile indoneziene , şi acestea să nu pună în executare extrădarea acestuia în România.

În această perioadă se remarcă o precipitare a întregii ,,situaţii,, şi o căutare insistentă a unor soluţii de trimitere a banilor la condamnatul Popa Nicolae. Aşa fiind au fost efectuate demersuri din ce în ce mai consistente ale inculpaţilor. Acestea s-au concretizat în acţiuni ale inculpatului Ţurcan care prin intermediul unei persoane de încredere aflată în Elveţia a discutat despre posibilitatea unui transfer de bani ( convorbirea din data de 10.01.2010…) dar şi prin decizii ale inculpatului Vântu Sorin Ovidiu de a trimite o persoană de încredere din România în Indonezia cu banii (convorbirea telefonică din data de 13.01.2010).

Activităţile derulate în scopul îngreunării extrădării condamnatului Popa Nicolae au fost continuate în luna februarie 2010 , când trimiterea  sumelor de bani, era prezentată în continuare ca soluţie sigură de îngreunare a extrădării condamnatului Popa Nicolae. Sub acest aspect, este de menţionat că  inculpatul Vântu Sorin Ovidiu a folosit şi o modalitate suplimentară prin care a încercat să găsească o soluţie de trimitere a banilor necesari îngreunării extrădării , către condamnat,prin intermediul numitului Târă Dumitru aflat în Republica Moldova.

Se solicită în concluzie admiterea propunerii de arestare preventivă şi emiterea mandatelor de arestare pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10.09.2010.

Analizând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică privind pe inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru, Tribunalul reţine următoarele:

Tribunalul va aborda mai întâi, punctual, chestiunile de legalitate ridicate de apărare.

În ceea ce priveşte competenţa materială a Tribunalului, reia argumentele expuse în practicaua prezentei şi precizează că în temeiul art. 35 al. 5 C.p.p. infracţiunea de favorizare a infractorului cade în competenţa materială a instanţei ce a soluţionat în fond cauza la care această infracţiune se referă.

Competenţa Tribunalului este atrasă în baza art. 35 al. 5 c.p.p. prin referire la cauza privind pe condamnatul Popa Nicolae ce a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti.

Dispoziţiile art. 35 al. 5 c.p.p. nu fac distincţie între ipotezele avute în vedere de art. 264 c.p. – condiţii în care această competenţă specială subzistă şi atunci când infracţiunea de favorizare priveşte o pedeapsă definitivă.

Interpretarea contrară ar lipsi de sens dispoziţiile art. 35 al. 5 c.p.p. motiv pentru care nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a preluării cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul nu regăseşte nici un viciu procedural în succesiunea actelor ce au trecut cauza în soluţionarea Parchetului Înaltei Curţi. În mod firesc, legal şi temeinic, sesizarea din oficiu a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost urmată de ordonanţa de declinare de competenţă în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, imediat ulterior cauza fiind preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia din 02.12.2009, împrejurare motivată de complexitatea sporită a cauzei. Evident, preluarea cauzei nu poate avea loc înainte de stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei conform art. 210 c.p.p. Dimpotrivă, succesiunea acestor acte este logică şi operativă.

Tribunalul nu vede nici o contradicţie sau lipsă de seriozitate, după cum susţine apărarea, nici între declinarea iniţială de competenţă şi actul ulterior de începere a urmăririi penale cele două acte vizând de altfel măsuri şi temeiuri diferite. Maniera operativă în care a fost preluată cauza şi începută urmărirea penală denotă, dimpotrivă, o vădită seriozitate a organului de anchetă şi nu o lipsă de hotărâre aşa cum pretinde apărarea.

Fără îndoială, urmare a deciziei nr. 1.058/14.11.2007 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 209 al. 4 ind. 1 c.p.p. acordul procurorului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nici nu era necesar.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a procedurii de înlocuire a măsurii  obligării de a nu părăsi ţara cu măsura reţinerii Tribunalul constată că şi aceste susţineri sunt neîntemeiate.

Nici o dispoziţie a Codului de procedură penală nu stabileşte în competenţa exclusivă a instanţei de judecată înlocuirea măsurilor preventive în baza art. 139 al. 2 c.p.p. Ca atare nici o dispoziţie legală nu împiedică organul de urmărire penală să procedeze la înlocuirea unei măsuri preventive pe care a luat-o potrivit competenţei sale cu o altă măsură preventivă (reţinerea în cazul de faţă) atunci când şi a doua măsură preventivă cade în competenţa sa conform art. 136 c.p.p.

Singura situaţie în care înlocuirea unei măsuri restrictive de libertate luate de Parchet cu măsura arestării preventive cade în competenţa exclusivă a instanţei de judecată este situaţia în care se propune arestarea preventivă în temeiul art. 148 lit. a ind. 1 c.p.p. – inculpatul a încălcat măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse în sarcina sa. Nu aceasta este însă situaţia în speţa de faţă întrucât nu se reproşează inculpaţilor că au încălcat astfel de măsuri sau obligaţii ci că au dovedit, prin perseverenţa în continuarea activităţii infracţionale că, aflaţi în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.  Acesta  este împrejurarea nouă avută în vedere de organele de urmărire penală pentru a ajunge la concluzia că temeiurile avute în vedere iniţial s-au schimbat.

Confuzia încercată de apărare este, posibil, atrasă de o interpretare eronată a dispoziţiilor ce au stat la baza luării măsurii obligării de a nu părăsi ţara.

Potrivit disp. art. 145 ind. C.p.p. rap. la art. 145 c.p.p. luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara poate avea ca temei necesar şi suficient existenţa indiciilor cu privire la săvârşirea unei fapte penale, întrucât  disp. art. 145 c.p.p. fac trimitere numai la condiţia prevăzută de art. 143 c.p.p. nu şi la temeiurile prevăzute de art. 148 c.p.p. Este suficient aşadar să se constate că există presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, nu şi condiţia pericolului său social.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a disp. art. 237 al. 2 c.p.p. – neascultarea inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu după punerea în mişcare a acţiunii penale, această susţinere este eronată pentru următorul motiv: punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc în data de 8.09.2010, iar inculpatul a fost ascultat a doua zi, aşadar de îndată în sensul art. 237 al. 2 c.p.p., fiind îndeplinită condiţia prevăzută de acest text de lege. După ascultarea sa s-a dispus reţinerea preventivă şi ulterior a fost întocmit şi referatul cu propunere de arestare preventivă, fiind astfel îndeplinite şi condiţiile art. 149 ind. 1 al. 1 c.p.p. Tribunalul nu găseşte nici un raţionament logic ce ar impune o audiere repetată a inculpatului în condiţiile în care această audiere a garantat acestuia respectarea tuturor drepturilor sale procesuale. Aceleaşi consideraţiuni sunt valabile şi în privinţa celorlalţi doi inculpaţi, şi în privinţa acestora procedura audierii fiind îndeplinită în mod identic.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării privind lipsa autorizaţiilor de percheziţie, Tribunalul constată că, de fapt, inculpaţii invocă nulitatea unor acte procedurale bazată pe lipsa actelor procesuale prealabile, element ce urmează a fi valorificat pe fondul cauzei, instanţa fiind investită în prezent doar cu identificarea indiciilor temeinice care ar justifica o măsură preventivă.

În ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a drepturilor procesuale ale inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu prin neanunţarea apărătorului său cu privire la actele de urmărire penală efectuate în cursul dimineţii de 9.09.2010, Tribunalul observă că în acest interval s-au efectuat percheziţii şi audieri. Procedura percheziţiei este confidenţială potrivit art. 100 c.p.p. astfel încât anunţarea prealabilă a apărătorului o lipseşte de utilitate, dat fiind tocmai caracterul de surpriză a acestei activităţi, iar prezenţa martorilor asistenţi garantează legalitatea acestui act.

În ceea ce priveşte critica privitoare la nerespectarea disp. art. 144 al. 3 c.p.p. referitoare la audierea inculpatului în termen de 10 ore de la reţinere, Tribunalul constată că acestea nu au incidenţă în cauză întrucât privesc exclusiv procedura arestării în situaţia în care măsura reţinerii este luată de organul de poliţie şi se limitează strict la relaţia organ de anchetă – procuror şi nu la relaţia procuror – instanţă.

În ceea ce priveşte critica apărării privind pretinsa nelegalitate a interceptărilor telefonice efectuate înainte de începerea urmăririi penale ca urmare a lipsei unei autorizaţii de interceptare emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul o constată de asemenea neîntemeiată pentru următoarele motive: apărarea se află în eroare în ceea ce priveşte natura juridică a datelor ce au stat la baza sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală. Tribunalul observă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat prin adresa din 24.11.2009 a Serviciului Român de Informaţii privind informaţiile obţinute de această instituţie prin valorificarea a două mandate emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza Legii nr. 51/1991. Nu există temei legal pentru ataşarea faptică a acestor mandate la dosarul de urmărire penală având în vedere că aceste acte au fost emise în cadrul unei alte lucrări şi evident pot privi alte informaţii, clasificate. Nu suntem de altfel în procedura prevăzută de art. 91 ind. 1 şi urm. C.p.p. pentru ca aprecia necesar a ataşa la dosarul cauzei actele de procedură la care face referire apărarea.

Datele furnizate în temeiul art. 11 lit. d din Legea nr. 51/1991 pot fără îndoială constitui temeiul sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, exigenţele dispoziţiilor Codului de procedură penală privind probatoriul ce poate sta la baza unei măsuri de arestare preventivă sau, eventual, condamnări cerând ca aceste date, ce intră în categoria actelor premergătoare, să se coroboreze cu alte mijloace de probă, obţinute în condiţiile Titlului III din Codul de procedură penală.

Tribunalul va respinge şi a doua obiecţie a apărării cu privire la posibilitatea autorizării interceptărilor telefonice în cazul art. 264 c.p. (această critică se referă la interceptările efectuate după începerea urmăririi penale), întrucât în cazul acestei infracţiuni sunt incidente disp. art. 91 ind. 1 al. 2 tezele finale – “infracţiuni grave sau infracţiuni care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică.”

Analizând materialul probator existent până la acest moment Tribunalul constată că există indicii temeinice şi concludente ce conturează următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cunoscută sub numele de “dosarul FNI”) a fost condamnat numitul Popa Nicolae la pedeapsa de 15 ani închisoare.

Sentinţa definitivă nu a fost pusă în executare întrucât condamnatul Popa Nicolae s-a sustras iniţial cercetării judecătoreşti şi ulterior executării pedepsei, fiind emise la data de 23.07.2009 mandatul european de arestare nr. 32/23.07.2009 şi mandat de urmărire penală internaţională în vederea extrădării.

Condamnatul s-a refugiat pe teritoriul Indoneziei unde a fost susţinut material, constant, de către inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu, prin trimiterea, în baza unui sistem bine pus la punct prin folosirea unor conturi bancare deschise la o instituţie bancară din Cipru, de însemnate sume de bani, ce au fost folosite de către condamnatul Popa Nicolae iniţial pentru a evita depistarea sa de autorităţile judiciare indoneziene şi ulterior, după arestarea sa, pentru a îngreuna şi combate demersurile autorităţilor judiciare române în scopul finalizării procedurii de extrădare.

Aceste sume de bani furnizate de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu au fost remise condamnatului Popa Nicolae fie de către inculpatul Ţurcan Ovidiu, prin intermediul firmelor sale din Cipru, fie prin intermediul fratelui condamnatului, Popa Virgil, cu ajutorul inculpatului Stoian Alexandru, ce avea rolul de a remite fizic sumele de bani. Tot acest din urmă inculpat a înlesnit activitatea infracţională a inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu şi acţionând ca şi intermediar între acesta şi persoane din Indonezia implicate în procedura de extrădare.

Detaliind, Tribunalul va puncta cronologic desfăşurarea activităţii infracţionale.

La începutul lunii octombrie 2009 (mai exact data de 9 octombrie) inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu a stabilit cu condamnatul Popa Nicolae să îi remită acestuia prin transfer bancar sau prin intermediul unor persoane fizice, o sumă globală anuală de 200.000 euro, pe care numitul Popa Nicolae urma să o utilizeze pentru a evita să fie depistat de autorităţile judiciare indoneziene.

În cursul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie 2009 inculpaţii Sorin Ovidiu Vîntu şi Ţurcan Ovidiu au trimis condamnatului Popa Nicolae prin transfer bancar, din conturile deţinute de inculpatul Ţurcan Ovidiu la banca Marfin Popular Bank Public Co LTD, Cipru, către un cont deschis de condamnatul Popa Nicolae la o banca din Indonezia, suma de 50.000 euro.

Tot la începutul lunii noiembrie 2009, inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu i-a trimis condamnatului Popa Nicolae prin intermediul fratelui său Popa Virgil suma de 20.000 euro.

Aceste elemente de fapt rezultă din datele strânse de organele judiciare în cadrul actelor premergătoare, mai exact note şi acte de constatare referitoare la comunicaţiile înregistrate în legătură cu inculpaţii Sorin Ovidiu Vîntu şi Ţurcan Ovidiu şi numiţii Popa Nicolae, Popa Virgil şi Căciulă Anca, obţinute în temeiul mandatului nr. 004858 din 29.09.2009, ce se coroborează şi cu menţiunile procesului – verbal de percheziţie corporală efectuată la data de 3.12.2009 asupra numitului Popa Virgil, ocazie cu care s-a găsit asupra acestuia suma de 20.000 euro şi bilete de avion – rezervări emise pe numele rudelor condamnatului pentru ruta Bucureşti – Istambul – Singapore şi retur pentru perioada 06.12.2009 – 07.01.2010, indicii solide şi care justifică prezenta propunere.

Împrejurarea că cei doi au stabilit, cu caracter ferm, suma de 200.000 de euro ce urma a fi remisă anual de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu condamnatului Popa Nicolae rezultă cu claritate din procesul- verbal de redare a convorbirii din data de 9.10.2009. Din conţinutul acestei convorbiri rezultă că suma a fost sugerată de condamnatul Popa Nicolae şi urma să acopere o sumă datorată anual către o persoană la care condamnatul se referă cu apelativul de “generalul” (de 43.000 euro) sume pe care acesta dorea să le remită părinţilor săi dar şi fiicei cât şi, mai ales, să le utilizeze pentru nevoile sale personale determinate de contextul special în care se afla în Indonezia – ca persoană urmărită internaţional pentru executarea unei pedepse ce doreşte, bineînţeles, să evite depistarea sa de autorităţile judiciare din această ţară. Din conţinutul aceleiaşi convorbiri Tribunalul reţine că această sumă de 43.000 euro îi era necesară condamnatului cât mai urgent.

Tribunalul reţine ca deosebit de relevant şi faptul că în declaraţiile date în cursul urmăririi penale fiica condamnatului Popa Nicolae care a confirmat faptul că a primit constant de la condamnat sume importante de bani deşi ştia că acesta nu are loc de muncă în Bali, Indonezia, unde se afla.

Cu ocazia unei convorbiri telefonice ulterioare, din data de 30.10.2009, purtată tot de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu şi Popa Nicolae, în cadrul căreia condamnatul Popa Nicolae îşi exprimă nemulţumirea şi nervozitatea faţă de împrejurarea că banii promişi nu au ajuns în contul său, cei doi stabilesc ca inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu să le asigure părinţilor condamnatului banii necesari unei deplasări în Indonezia, în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru a evita alertarea autorităţilor judiciare, urma ca biletele de avion să fie rezervate pe numele rudelor condamnatului până la un punct de escală, urmând ca spre Indonezia biletele de avion să fie cumpărate pe loc.

Deosebit de relevant este faptul că acest circuit era folosit de către cei doi de o perioadă de doi ani, împrejurare la care inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu se referă explicit.

Convorbirile telefonice din data de 4.11.2009 confirmă implicarea inculpatului Ţurcan Octavian în acest demers infracţional, acest inculpat fiind cel care urma să remită practic, prin transfer bancar sumele de bani în Indonezia, folosind societăţile sale comerciale înregistrate în Cipru. Mai exact, inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu este profund nemulţumit de întârzierea reclamată de condamnatul Popa Nicolae în remiterea banilor şi îi reproşează inculpatului Ţurcan Ovidiu că este culpabil de această întârziere.

Datele de mai sus sunt fost confirmate, dincolo de dubiu, de documentele financiar – bancare  obţinute de autorităţile judiciare române în baza cererii de comisie rogatorie adresate autorităţilor judiciare din Cipru. Rezultatul acestui demers, care a parvenit organelor de urmărire penală la data de 23.08.2010, actele fiind traduse la data de 6.09.2010, confirmă efectuarea la data de 02.11.2009 a unui transfer de 50.190 euro dintr-un cont deschis la banca Marfin Popular Bank Public CO.LTD pe numele societăţii comerciale Comac Limited administrată de inculpatul Ţurcan Ovidiu către contul deschis pe numele condamnatului Popa Nicolae la banca Bank Central Asia – Kuta Branch din Bali, Indonezia.

După arestarea condamnatului Popa Nicolae la data de 2.12.2009 de autorităţile judiciare indoneziene în baza mandatului de urmărire penală internaţională în vederea extrădării şi începerea urmării penale împotriva celor trei inculpaţi la aceeaşi dată pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, demersurile inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru de sprijinire a condamnatului Popa Nicolae continuă, scopul fiind din acest moment acela de a îngreuna şi zădărnici procedura de extrădare demarată de autorităţile judiciare române.

La datele de 7, 11 şi 16 decembrie 2009 faţă de inculpaţi se ia măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură prelungită ulterior succesiv.

Tribunalul reţine că inculpaţii aleg din acest moment să ignore seriozitatea avertismentului dat în acest mod de organele de urmărire penală şi interpretează această măsură doar ca o împrejurare faţă de care trebuie să fie mai precauţi în continuarea activităţii ilicite.

Cu toate acestea, din datele relevate de urmărirea penală efectuată după acest moment cronologic, inculpaţii nu par a fi foarte convinşi nici măcar de necesitatea unor “precauţii” suplimentare, modalitatea în care înţeleg să îşi disimuleze activităţile infracţionale remarcându-se în primul rând prin vădită lipsă de utilitate şi în al doilea rând prin caracterul oarecum ilar al metodelor la care apelează.

Astfel, inculpaţii identifică în Indonezia persoane care le promit ferm sprijinul în scopul împiedicării finalizării procedurii de extrădare, acestor persoane fiindu-le remise periodic sume importante de bani.

Inculpaţii convin ca în convorbirile telefonice să se refere la aceste sume cu termenul de “cisterne”, însă în mod constant în aceste convorbiri se face referire la “virarea cisternelor în cont”, condiţii în care nici termenul de cisternă nici acela de motorină folosiţi nu mai sunt apţi a disimula sensul real al conversaţiilor. De altfel, nici o altă referire din convorbirile purtate de inculpaţi în această perioadă nu conţin nici chiar vagi referiri la activităţi ce ar putea fi corelate, chiar indirect, cu o activitate ce ar putea avea ca obiect transportul unor astfel de materiale. Dimpotrivă, apar referiri constante la autorităţile indoneziene şi discuţii purtate cu acestea.

Folosirea în convorbirile telefonice de către inculpaţi, care erau deja urmăriţi penal şi ştiau acest lucru, a unui limbaj direct şi prin care aceştia discută deschis şi detaliat despre activităţi infracţionale de favorizare a infractorului este oarecum surprinzătoare dar care ar putea fi explicată printr-o posibilă subestimare a posibilităţilor tehnice de interceptare ale autorităţilor române.

Din acest moment suportul dat de inculpatul Stoian Alexandru devine mai pregnant, acesta dobândind rolul de persoană împuternicită de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu pentru a prelua şi transmite telefonic mesaje către persoane din Indonezia implicate în procedura de extrădare. În această fază inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu alege să nu mai vorbească direct în Indonezia pentru a evita probabil alertarea autorităţilor. Însă, din convorbirile purtate de inculpatul Stoian este cert că acesta nu are decât calitatea de intermediar, nici o referire nefiindu-i făcută lui în mod direct, ci către o altă persoană, iar concluzia că această persoană este inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu reiese clar atât din interceptări, cât şi din calitatea inculpatul Stoian de persoană de încredere şi foarte apropiată acestuia.

Mai mult, numeroase telefoane sunt date şi primite de inculpatul Stoian din reşedinţele inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu din Bucureşti şi comuna Corbeanca.

O altă metodă la care se apelează este schimbarea telefoanelor utilizate (la care inculpatul Stoian Alexandru se referă cu termenul de “jucării”).

Deşi metoda schimbării terminalelor ar fi teoretic aptă să asigure evitarea alertării autorităţilor penale, modalitatea la care inculpaţii au apelat în concret lasă mult de dorit, întrucât înainte de schimbarea efectivă a terminalelor noile numele de telefon erau transmise prin mesaj sms tot pe telefoanele vechi, neridicându-se astfel mari probleme în identificarea celor noi.

Aceste date de fapt rezultă din procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate ulterior începerii urmăririi penale în temeiul ordonanţelor provizorii şi autorizaţiilor de interceptare emise de Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul reţine ca relevantă şi convorbirea din data de 3.12.2009 purtată între inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu şi numitul Virgil Popa,  în cursul căreia cel dintâi îşi exprimă nemulţumirea de prezenţa lui Virgil Popa la sediul Parchetului, context din care reiese că inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu era interesat să controleze comportamentul procesual al persoanelor ale căror declaraţii îl puteau incrimina.

Din convorbirile purtate în această perioadă de inculpatul Stoian Alexandru (28.12.2009, 2.01.2010, 11.01.2010), rezultă că acesta era însărcinat să primească informaţii din Indonezia şi să le transmită inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu cu privire la rezultatul încercărilor de a bloca procedura de extrădare în curs. În acest sens se fac numeroase referiri la discuţii purtate cu autorităţile din această ţară şi la faptul că nu se poate “rezolva” nimic dacă toată “motorina” nu este livrată odată. Aşa cum s-a subliniat şi anterior, asocierea acestui termen cu cel de “extrădare”, “autorităţi”, “ambasadă”, nu lasă loc de dubiu asupra sensului real – acela de sume de bani. Asocierea de termeni nu este de altfel deloc criptică, sensul fiind vizibil chiar şi extras de context.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului Ţurcan Octavian în continuarea activităţii infracţionale după începerea urmăririi penale, aceasta rezultă dincolo de dubiu din mesajele tip sms transmise şi primite în data de 15.12.2009, în care acesta indică numărul contului din care trebuie transferaţi banii şi codul de referinţă al expeditorului şi convorbiri telefonice şi mesaje sms ulterioare, din lunile decembrie 2009 – ianuarie 2010 din care rezultă că acest inculpat depune diligenţe pentru a găsi noi modalităţi de transfer, printr-o persoană din Elveţia.

Datele ce reies din interceptările menţionate mai sus sunt confirmate de probele materiale obţinute urmare a cererii de asistenţă judiciară adresate autorităţilor judiciare din Cipru în baza Convenţiei din 29.05.2000 privind asistenţa judiciară în materie penală între statele membre ale UE.

Tribunalul a menţionat şi anterior şi ţine să precizeze încă o dată că răspunsul autorităţilor cipriote a parvenit autorităţilor române la data de 23.08.2010 iar data ataşării la dosar a traducerilor autorizate a acestor acte este 6.09.2010, aceste date fiind deosebit de relevante în economia gestionării acestui dosar.

Din datele obţinute în această modalitate (declaraţia martorei Maria Rousoinidou, funcţionar bancar al Marfin Popular Bank CO LTD şi copiile documentelor contabile înaintate) rezultă următoarele elemente: la această bancă deţineau conturi active inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu (acesta a deţinut sau deţine mai multe conturi, dintre care unul confidenţial, şi un alt cont pe care este împuternicit şi inculpatul Ţurcan – drept de semnătură având ambii), inculpatul Ţurcan Octavian, personal şi pe numele societăţii Comac LTD, al cărui administrator este împreună cu martorul Nipomici Ghenadie, precum şi pe numele altor societăţi.

Documentele bancare transmise de autorităţile cipriote confirmă faptul că au fost efectuate transferuri de fonduri chiar de pe contul al cărui număr inculpatul Ţurcan Octavian l-a transmis prin mesaj sms la data de 15.12.2009.

Faptul transmiterii sumelor de bani către condamnatul Popa Nicolae este confirmat şi de declaraţiile martorei Căciulă Anca, care a relatat în cursul urmăririi penale că imediat anterior arestării sale în Indonezia, fostul său soţ Popa Nicolae a contactat-o telefonic şi i-a comunicat că aşteaptă să primească bani de la o anumită persoană, despre care martora a indicat că este o persoană importantă la Fondul Naţional de Investiţii, al cărui nume nu doreşte să îl precizeze.

În ceea ce priveşte declaraţia numitului Popa Nicolae, audiat în calitate de martor în temeiul cererii de asistenţă judiciară adresată autorităţilor indoneziene, Tribunalul reţine că acesta recunoaşte faptul că este titularul unui cont deschis la o instituţie bancară din Indonezia, însă nu a primit sume de bani de la inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu. Această din urmă susţinere va fi însă înlăturată întrucât este infirmată de întreg materialul probator administrat până în prezent, poziţia acestui martor fiind una evident nesinceră.

Inculpaţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 70 C.p.p. cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.

În cursul urmăririi penale, inculpatul Ţurcan Octavian a declarat, cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit, că nu îl cunoaşte pe condamnatul Popa Nicolae şi nici pe fratele acestuia, şi susţine că nu a efectuat nici un transfer bancar pentru acesta. Apărările inculpatului vor fi înlăturate de Tribunal, întrucât sunt infirmate de toate datele şi mijloacele de probă expuse în detaliu mai sus.

Inculpaţii Sorin Ovidiu Vîntu şi Stoian Alexandru s-au prevalat de dreptul la tăcere şi în cursul urmăririi penale.

Urmărind datele rezultate din urmărirea penală efectuată până la acest moment şi analizate mai sus, Tribunalul concluzionează că la acest moment există indicii temeinice pentru a crea presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit, cu vinovăţie, fapta de favorizare a infractorului, iar în cazul inculpatului Stoian complicitate la această faptă.

Susţinerea apărătorului inculpatului Stoian, în sensul că după data de 2.12.2009, data arestării condamnatului Popa Nicolae de autorităţile judiciare indoneziene astfel de acte materiale nu pot constitui infracţiune întrucât data arestului preventiv în procedura extrădării se deduce din executarea pedepsei sunt vădit eronate întrucât momentul începerii executării pedepsei este, punctual, momentul introducerii condamnatului într-un penitenciar românesc, neprezentând relevanţă din acest punct de vedere dispoziţiile art. 18 al. 1 din Legea nr. 302/2004 privitoare la deducerea arestului executat în baza unei cereri de extrădare.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f c.p.p. dacă condiţia limitei de pedeapsă reiese cu evidenţă din limitele speciale stabilite de legiuitor pentru infracţiunea în discuţie, în ceea ce priveşte condiţia pericolului social, analizând datele cauzei, Tribunalul ajunge la concluzia că şi această condiţie este îndeplinită, cu prisosinţă, în privinţa fiecăruia dintre cei trei inculpaţi, şi va detalia în continuare argumentele ce conduc la aceasta.

Faţă de perioada îndelungată a activităţii infracţionale reţinută până la acest moment în sarcina inculpaţilor, modalitatea elaborată abordată pentru atingerea scopului ilicit, natura şi scopul infracţiunii comise – obstrucţionarea justiţiei, faptele comise de cei trei inculpaţi se remarcă printr-o gravitate concretă semnificativă.

Faţă de limita maximă modestă pe care legiuitorul a înţeles să o rezerve infracţiunii de favorizare a infractorului (similar de altfel celorlalte infracţiuni prevăzute de cap. II al Titlului VI din Codul Penal) apărarea s-a considerat îndreptăţită să susţină că, chiar privită generic, infracţiunea de favorizare a infractorului  nu ar justifica luarea unei măsuri preventive privative de libertate în temeiul art. 148 lit. f c.p.p. iar această speţă ar fi primul caz în care se solicită luarea unei astfel de măsuri pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 c.p.

Tribunalul este în dezacord cu ambele susţineri, pentru un motiv pe care îl va prezenta foarte succint, şi anume faptul că nici una din cele două susţineri nu are caracter şi relevanţă juridică. Fără îndoială din moment ce legiuitorul a indicat un prag minim de 4 ani închisoare  pentru a putea proceda la analiza condiţiei pericolului social atunci toate infracţiunile sancţionate cu o pedeapsă mai mare intră în categoria faptelor apte a conduce la luarea unei măsuri preventive privative de libertate. În al doilea rând, simplul fapt că apărarea nu s-a confruntat cu astfel de speţe nu dă valenţă de axiomă susţinerii că ne-am afla în prezenţa unui caz singular.

În schimb, Tribunalul găseşte deosebit de pertinent argumentul expus în referatul Parchetului  de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că la aprecierea gravităţii faptei celor trei inculpaţi nu se poate face abstracţie de relevanţa condamnării aplicate numitului Popa Nicolae.

Reţine astfel că “dosarul FNI” astfel cum este cunoscut dosarul în care numitul Popa Nicolae a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare a avut un impact uriaş asupra opiniei publice româneşti pe parcursul unui întreg deceniu – 2000 şi până în prezent. De asemenea, prin numărul extrem de ridicat al persoanelor prejudiciate, şi consecinţele  faptelor ce au făcut obiectul acestui dosar, acţiunile pentru care s-a pronunţat sentinţa de condamnare au fost de natură a afecta o parte suficient de relevantă a societăţii româneşti şi şi-au pus amprenta asupra întregii opinii publice.

Favorizarea unui infractor condamnat la 15 ani închisoare pentru săvârşirea unor fapte ce au prejudiciat pături largi de populaţie dovedeşte o periculozitate deosebită a celor 3 inculpaţi favorizatori şi justifică o măsură preventivă severă.

De altfel, din datele cauzei (mai exact convorbirea din data de 30.10.2009) rezultă clar că remiterea sumelor de bani către Nicolae Popa nu a început în anul 2009 ci cu cel puţin doi ani înainte, fiind deja stabilit un “circuit” cu acest scop.

Gravităţii concrete a faptelor se adaugă datele ce reies din comportamentul celor trei inculpaţi după începerea urmăririi penale.

Tribunalul găseşte deosebit de relevant faptul că începerea urmăririi penale şi mai mult, luarea unei măsuri restrictive de libertate nu a avut nici un impact asupra atitudinii inculpaţilor faţă de normele penale şi ordinea de drept, norme pe care aceştia au ales să le ignore şi în continuare cu indiferenţă dar şi vădită desconsideraţie faţă de capacitatea organelor judiciare române de a-i trage la răspundere penală.  Singurul efect al acestor măsuri a fost acela că cei trei inculpaţi şi-au luat anumite măsuri de precauţie la care Tribunalul a făcut deja referire anterior.

În acest mod pericolul social al inculpaţilor s-a reliefat gradual odată cu perseverenţa manifestată de aceştia  prin acte materiale succesive în scopul de a împiedica şi îngreuna executarea pedepsei aplicate condamnatului Popa Nicolae.

Tribunalul constată modalitatea complexă în care organele de urmărire penală au instrumentat această cauză, rezultatul comisiei rogatorii din Cipru fiind într-adevăr un element cheie în conturarea probatoriului din prezenta cauză, şi a fost de natură a contribui covârşitor la conturarea concluziei certe privind îndeplinirea exigenţelor art. 143 al. 1 C.p.p., ca şi condiţie necesară şi prealabilă analizei existenţei pericolului social.

Inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu a fost iniţiatorul întregul demers infracţional, din acest punct de vedere periculozitatea socială a acestui inculpat reliefându-se pregnant.

În ceea ce priveşte mobilul acestui inculpat, Tribunalul găseşte deosebit de relevantă convorbirea telefonică din data de 4.01.2010, purtată de inculpatul Stoian cu o persoană necunoscută localizată în Indonezia, în cadrul căreia se transmite inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu că numitul Nicolae Popa va respecta angajamentul luat “acum 9 ani de zile” iar temerile inculpatului Sorin Ovidiu Vântu că cineva va spune ceva împotriva sa sunt neîntemeiate.

Tribunalul deduce din acest context că stăruinţele inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu în a împiedica finalizarea procedurii de extrădare nu par altruiste.

În ceea ce priveşte pe inculpatul Ţurcan Octavian, Tribunalul remarcă faptul că, deşi nu a avut iniţiativă infracţională, rolul său în acest angrenaj este esenţial, în lipsa eforturilor sale continui activitatea infracţională neputând avea loc. Ca titular al conturilor ce au fost folosite în aceste transferuri, inculpatul avea cunoştinţă atât de identitatea destinatarului (fapt ce este de altfel confirmat şi de convorbirile telefonice purtate cu inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu) cât şi de scopul acestui demers.

Văzând modalitatea implicării acestui inculpat, perseverenţa de care la rândul său a dat dovadă, modalitatea concretă în care a acţionat, Tribunalul apreciază că şi în privinţa sa este îndeplinită condiţia pericolului social avută în vedere de teza ultimă a art. 148 lit. f c.p.p.

În ceea ce priveşte pe inculpatul Stoian Alexandru, Tribunalul observă mai întâi faptul că implicarea sa în acest “proiect” ilicit a fost în mod cert relaţia sa apropiată cu inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu, dar nu în calitate de angajat, de subordonat, aşa cum încearcă să susţină, ci aceea de om de încredere, calitate în care s-a implicat activ, în modul arătat mai sus, şi în deplină cunoştinţă de cauză, susţinând activitatea infracţională a inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemână.

Pentru aceste motive, Tribunalul ajunge la o concluzie similară şi în privinţa sa, constatând întrunite condiţiile art. 148 lit. f c.p.p.

Nu va avea în vedere în privinţa nici unuia dintre cei trei inculpaţi, împrejurarea că aceştia nu au încercat să părăsească teritoriul României, întrucât această împrejurare dovedeşte doar o conformare formală la condiţiile impuse de organele de urmărire penală şi are la bază şi un sentiment de impunitate faţă de normele penale represive, atitudine ce este reflectată de întregul lor comportament de la luarea acestei măsuri până la formularea prezentei propuneri de arestare.

În privinţa inculpaţilor  Stoian Alexandru şi Ţurcan Octavian, inexistenţa unor antecedente penale şi împrejurarea că au persoane în întreţinere nu prezintă relevanţă suficientă pentru a converti concluzia existenţei pericolului social concret, întrucât lipsa antecedentelor penale trebuie privită ca o condiţie firească pentru fiecare cetăţean neprezentând astfel vreun caracter excepţional, iar calitatea de întreţinător de familie este comună majoritatea persoanelor cu o vârstă apropiată celor doi, neprezentând astfel un caracter special. Dimpotrivă, tocmai această răspundere ar fi trebuit să fie suficientă pentru a-i opri de la implicarea în activităţi ilicite.

Prin prisma celor mai sus arătate, se constata că măsura arestării preventive a inculpaţilor se impune pentru o mai bună desfăşurare a procesului penal, conform art.136 al.1 C.p.p.

Aşa fiind, urmează a admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică  şi a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru, pe o perioadă de 29 de zile de la data de 10.09.2010, până la data de 08.10.2010, inclusiv.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.149/1 alin.9 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind arestarea preventivă a inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian şi Stoian Alexandru.

În baza art.149/1  alin.10 – 12 Cod procedură penală rap. La art.148 lit.f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor VÎNTU SORIN OVIDIU, ŢURCAN OCTAVIAN şi STOIAN ALEXANDRU, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10.09.2010 până la data de 08.10.2010, inclusiv.

Cu recurs în 24 de ore.

Pronunţată în şedinţă, azi 10.09.2010.

JUDECĂTOR                                                               GREFIER

TRANCĂ ANA MARIA MICA CLARA

Proces-verbal

încheiat astăzi, 10.09.2010

După pronunţarea dispozitivului încheierii în şedinţă publică, Tribunalul, în temeiul disp. art.358 C.pr.pen. explică inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian ţi Stoian Alexandru că au dreptul să declare recurs oral împotriva încheierii. Inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian ţi Stoian Alexandru arată că DECLARĂ RECURS.

GREFIER,

DESCARCA DE AICI Motivarea Arestarii lui Sorin Ovidiu Vintu DOC

Print Friendly, PDF & Email

More from my site

Posted in Documentare Tags: , , , , ,
«
»
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova