Peste 90 de ani. Atat ar trebui sa aiba cei cativa supravietuitori ai inchisorilor dictaturii lui Antonescu si, apoi, ai temnitelor dictaturii bolsevice instaurate de URSS in Romania, participanti la asa-zisa “rebeliune legionara”. Spun “asa-zisa” pentru ca Rapoarte ale Serviciului Special de Informatii (SSI) din anii ’40 certifica faptul ca “rebeliunea legionară”, a fost de fapt un 13-15 iunie ’90 perfectat de NKVD. Revista “Historia” arata ca “pe teren” au actionat agenţi ai serviciilor secrete sovietice.
Dar dincolo de aspectele istorice, ca un facut, ce “coincidenta”!, exact aceleasi doua personaje care, dupa cum semnalam cu numai o saptamana in urma intr-o Scrisoare Deschisa catre presedintele Traian Basescu, se ocupa cu “demartirizarea” eroilor ucisi de KGB in decembrie 1989 – Grupul Trosca – si se opun cinstirii oficiale de catre statul roman a victimelor NKVD din urma Katyn-ului romanesc – Masacrul de la Fantana Alba – astazi isi fac de lucru pentru cei patru-cinci nonagenari cu peste doua decenii de inchisoare sub doua dictaturi: temutii batranei legionari. Este vorba de o dezbatere la Parlament, astazi, la ora 16.00, pe tema modificarii Legii 221/2009 prin eliminarea posibilitatii de a primi despagubiri pentru anii de temnita si “participantii la rebeliunea legionara”. Autori: Raymond Luca – “nascut in URSS” – si Volodea Tismaneanu – cu tatal “nascut in URSS”, cunoscut drept agentul NKVD cel mai bine platit de URSS in Romania anilor ’50, dupa cum certifica fostele Arhive Secrete.
Spre deosebire de Raymond Luca, care s-a nascut la Sverdlovsk – numele pus de bolsevici Ekaterinburgului – pe cand parintii sau erau la studii in URSS, Tismaneanu Jr s-a nascut in orasul Stalin, dupa cum era redenumit pe atunci Brasovul de catre comandantii tatalui sau. Fostul specialist al Brigazilor Rosii teroriste care au activat in Spania, Leonte Tismaneanu, “repatriat” in Romania comunista ca activist al CC al PMR la Directia de Propaganda si Agitatie, se afla incartiruit deci in “orasul Stalin”. Fostii detinuti politici stiu de ce: era responsabil cu urmarirea operatiunilor de anihilarea rezistentei armate anticomuniste din munti a… legionarilor. Dupa uciderea sau arestarea lor – in special a membrilor Grupului Ogoranu – familia Tismaneanu se muta din “orasul Stalin” pe Primaverii, pentru ca capul ei sa serveasca Guvernul de ocupatie sovietica ca director adjunct al Editurii Politice si sef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon” si Scoala de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”, cat si reprezentant al PMR in cadrul revistei „Probleme ale pacii si socialismului”. Astazi, fiul lui concepe pentru Guvernul Boc acte de re-condamnare a legionarilor, dupa ce nonagenarii au ispasit pedepse sub doua dictaturi. Culmea ridicololui? Institutul lui Tismaneanu il pune pe Emil Boc sa semneze cu manuta lui un document de sustinere a initiativei legislative a lui Raymond Luca (solicitata sa fie aprobata in procedura de urgenta) in care este invocat ca “temei legal” o Lege a Dictaturii Antonescu (Legea 80/1941)!
Din punct de vedere al legalitatii si “urgentei” adoptarii proiectului de lege este vorba de o furtuna intr-un pahar cu apa, un fas specific diversiunilor de tip kominternist, care slujeste, de fapt, pe langa razbunarea de tip ritualic a urmasilor NKVD-istilor, unui alt scop. Posibil declansarea unui nou val de condamnare publica a “extremismului romanesc”, de atunci si de acum, dar si o starnire a sentimentelor de revolta nationalista (aviz SRI). Pe scurt: un nou prilej de sugere de fonduri pentru profitorii tuturor regimurilor dar si un carlig legislativ pe post de precedent pentru alte actiuni, pentru simplu motiv ca se trece peste faptul ca Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Nuremberg si nici de vreo alta Lege, altele decat cele din ultimele doua dictaturi, antonesciana si comunista…
Sa urmarim si semnalul dat de un avocat, mai mult sau mai putin controversat, dar avocat, care de data aceasta actioneaza intemeiat, in baza experientei sale in domeniu, ca aparator pro-bono al fostilor detinuti politici:
Acum stim de ce a urlat presa impotriva legionarilor – in ultimele doua saptamani. Se doreste modificarea legii nr. 221/2009. Despagubiri pentru victimele temnitelor comuniste, DAR NU SI PENTRU LEGIONARI !
In această seară am fost contactat telefonic de către un drag mie octogenar, îndelung suferind prin temnițele comuniste (15 ani), om dintr-o bucată, cu un bogat istoric de luptător în munți.
Ceea ce mi-a comunicat m-a lăsat mut de uimire și m-a indignat în egală măsură.
Iată faptele:
Se știe că din punct de vedere istoric, instaurarea regimului comunist în România a dus la încarcerarea și uciderea în temnițe a milioane de români.
După așa-zisa ”revoluție” din 89, s-au dat (cu chiu cu vai) mai multe legi sau decrete cu caracter reparatoriu, pentru luptătorii anti-comuniști și pentru victimele acestui regim criminal, insuficiente însă în comparație cu pierderile și suferința provocată acestor victime.
Merită să amintesc aici doar infama și hidoasa struțo-cămilă lege 10/2001 privind restituirea ”unor” imobile naționalizate sau preluate cu titlu abuziv de către regimul comunist, cu întreaga cohortă de litigii și războiae juridice, care au creat lupte fratricide, între români, foști contra actuali proprietari, proprietari contra chiriași, etc.
În toți acești 21 de ani neo-comuniștii care au acaparat puterea în România, au mers doar cu jumătăți de măsură, condamnând comunismul cu jumătate de gură, dând înapoi cu jumătate de mână ceea ce luaseră părinții lor cu ambele mâini.
Aceiași politică duplicitară, infamă, a fost aplicată și în materia legilor privind reparațiile financiare și morale ce trebuiau acordate unor foști deținuți politici ai regimului comunist sau rudelor supraviețuitoare ale acestora.
Pentru cei ce nu știu, Legea 221/2009, o lege cu aplicabilitate limitată la o durată de doar 3 ani (după modelul ticălos al Legii 10/2001), stipula că pe calea instanțelor judecătorești foștii deținuți politici sau rudele acestora pot obține de la Statul Român daune.
Problema este că mai mult de o treime din cei ce au supraviețuit închisorilor comuniste sunt LEGIONARI. S-a încercat mereu și mereu să se demonizeze Mișcarea Legionară, istoria acesteia, fie minimizându-i întinderea și meritele, fie blamându-i liderii și trecutul. Mișcarea Legionară a fost o mișcare politică de masă, care a înrolat în rândurile ei un număr imens de persoane. Mulți din acești membrii sau simpatizanți ai ML au fost închiși pentru crezul lor naționalist, majoritatea lor dinainte de venirea la putere a comuniștilor.
În fapt, Regimul Antonescu, prin adoptarea Legii nr. 80/1941, a închis o mulțime de legionari, aceștia continuându-și executarea pedepselor, cu suplimente de la comuniști, și după 1945.
Ei bine, potrivit disp. art. 1 pct. 2 lit. b din Legea 221/2009, beneficiau de reparații inclusiv legionarii.
Iată însă că s-a găsit o coadă de topor: senatorul PNL Raymond Luca. Acest individ a inițiat un proiect de modificare a Legii 221/2009, în sensul abrogării disp. art. 1 pct. 2 lit. b din lege. Curată nemernicie !
Aceasta era explicația scandalului împotriva legionarilor ! Mass media trebuia să demonizeze legionarismul, pentru a pregăti legislativul, pentru a-i asmuți pe ”aleși” să voteze împotriva reparațiilor morale și maeriale pnetru legionarii bătrâni și urmașii acestora.
Ce m-a indignat și mai mult este motivarea (expunerea de motive) a proiectului, precum și punctul de vedere al Guvernului. INDIVIZII ĂȘTIA CHIAR SUNT ROMÂNI !!?
În tot cazul, astăzi, 8.03.2011, orele 16, are loc dezbaterea în Comisia Juridică a camerei Deputaților (sala Mihai Viteazu) a celor 3 proiecte de modificare a Legii 221/2009.
Revoltător mai este faptul că, deși de aplicarea legii (prin instanțele judecătorești) este responsabilă și Asociația Foștilor Deținuți Politici, aceasta nu a fost invitată la dezbateri, și nici nu i s-a cerut prezentarea unui punct de vedere pe tema modificării Legii nr. 221/2009 (Art 4 pct.(3) Instanta de judecata este obligata sa ia toate masurile pentru obtinerea sau, dupa caz, reconstituirea dosarului in care a fost pronuntata hotararea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania. )
În schimb, invitat apare Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER), condus de fiul de evrei-bolșevici (conform Wikipedia) Vladimir Tismăneanu. Care va fi poziția acestuia este un fapt evident pentru toată lumea, din moment ce Guvernul își motivează susținerea proiectului comunistoidului Raymond Luca, pe argumentele furnizate de ICCMER !
Continuarea la Povestea mea – Rapcea.ro
Roman, roman … cu interese si “prietenii” in “diaspora”.
Comisia Juridica, condusa de penticostalul mafiot Daniel Buda, a dat aviz favorabil acestei propuneri, ieri.
https://www.napocanews.ro/2011/03/cum-vor-rusnacul-raymond-luca-si-motul-emil-boc-sa-il-transforme-pe-bartolomeu-anania-intr-un-simplu-borfas.html