Desfăşurarea tragediei
La 1 aprilie, 1941, de Sfintele Pasti, atunci când NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulţi români să treacă graniţa în România, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului a format o coloană paşnică de peste 3000 de persoane care se îndrepta spre graniţa sovieto-română.
Oamenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase – icoane, prapuri şi cruci din cetină. Însă soldatii Armatei Rosii, ascunşi în pădure, au tras în ei din plin, un foc continuu, în poiana Varniţa, la circa 3km de graniţa română. Au cazut sfartecate circa 3000 de suflete. Cei care au supravieţuit, au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.
Masacrul nu s-a încheiat aici. Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme.
Bătrâni, femei, copii, nu a contat pentru soldaţii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi.
Alţii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata), iar după ce au îndurat torturi, au fost şi ei aruncaţi de vii într-o groapă comună din cimitirul evreiesc al oraşului. Peste acea groapă s-a turnat şi s-a stins var.
Dumnezeu sa-i odihneasca in rand cu toti martirii neamului romanesc!
Romania anti-Romania. Guvernul Boc al Coalitiei PDL-UDMR respinge comemorarea victimelor facute de sovietici in Basarabia si Bucovina din motive de… Tismaneanu
Un act revoltator de tradare nationala al Guvernului Boc, ignorat pana acum si de SRI si Presedintele Romaniei, desi este exact impotriva politicii sale privind “recastigarea demnitatii nationale” si a declaratiilor despre apararea drepturilor romanilor din jurul granitelor in “anul romanilor”. Este vorba de respingerea cinstirii victimelor facute de bolsevicii sovietici in Basarabia si Bucovina din simplul motiv ca Tismaneanu vrea sa monopolizeze “condamnarea comunismului” si sa instituie doua aberatii la pachet: 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”.
Culmea ticalosiei: Proiectul, aflat la Camera Deputatilor, primeste aviz negativ “in unanimitate” din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, condusa de reprezentantul tiganilor Nicolae Paun, exact in aceeasi zi in care se voteaza cu brio proiectul lui, respectiv instituirea “Zilei pentru comemorarea dezrobirii romilor“ (care aduce garle de bani de la Guvern pentru bairamul de 20 februarie cat si un monument de 300.000 de euro in centrul vechi al Bucurestilor!). Insusi numele Legii votate e de cosmar relevand analfabetismul deputatilor romani: se comemoreaza dezrobirea romilor? Inseamna ca se va aniversa inrobirea?
Tot in acelasi registru se incadreaza Nota de respingere semnata de Emil Boc:
„Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova, masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă, unde s-a comis doar unul dintre Katyn-urile romanesti, nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei, respectiv in Ucraina de azi, scrie romanul de la Chisinau Vlad Cubreacov intr-o dramatica avertizare publica de ultima clipa. Iar Proiectul vorbeste si de victimele “deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Deci si de romanii deportati in Kazahstan si Siberia!
Carevasazica, intr-un act oficial al Guvernului Romaniei, semnat personal de premierul Emil Boc, se afirma ca nu vrem sa comemoram victimele romane ale pogromurilor si deportarilor sovietice pentru ca… “acestea vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Care “stat vecin”? Ucraina? Iar noi trebuie sa asteptam cuminti ca Guvernul rus si Kazahstanul sa inceapa comemorarea romanilor din Gulaguri? Pai nu suntem noi Tara mama a romanilor?
Proiectul, cu toate avizele negative de gat, inclusiv cel al Comisiei de Politica Externa a Senatului, unde-si fac veacul diversi patrihoti, va ajunge marti, 1 martie, in plenul Camerei Deputatilor, la votul final. “Numai o minune mai poate schimba soarta proiectului de lege despre care am vorbit aici. Atâta că nu-mi prea amintesc când s-a produs ultima minune în politica românească”, scrie romanul de la Chisinau. Nimic mai adevarat!
Iata avertismentul lui Vlad Cubreacov:
Guvernul României, contra proiectului de lege pentru comemorarea deportaţilor basarabeni şi bucovineni
de Vlad Cubreacov
Mai multe publicaţii şi agenţii de presă de la Chişinău şi Bucureşti s-au grăbit să ne anunţe zilele acestea că vom avea în România o zi a comemorării victimelor ocupaţiei sovietice. La aflarea veştii ne-au bucurat sincer. Numai că înariparea noastră sufletească s-a potolit repede, deîndată ce ne-am interesat mai îndeaproape de iniţiativa în cauză. Şi ne-am gândit să scriem despre acest subiect, pe care îl aducem mai cu seamă în atenţia acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care şi-au redobândit (cu mult greu) cetăţenia română şi, din patru în patru ani, sunt chemaţi la urne să se pronunţe asupra aleşilor lor din Parlamentul de la Bucureşti. Este bine ca alegătorii să-şi cunoască aleşii.
Care este, de fapt, povestea? În luna mai anul trecut, deputatul Tudor Panţîru de la Bucureşti (PSD, circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2) a iniţiat o propunere legislativă (PI-x nr. 796/2010) intitulată „Lege pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Proiectul cuprinde trei articole şi spune următoarele: „1. Se instituie ziua de 1 aprilie ca Zi naţională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. 2. Cu prilejul Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. 3. În perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate la art. 1.” O expunere de motive a însoţit propunerea legislativă. Deputatul Panţîru face trimitere, între altele, la Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care aceasta califică foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Atât.
Itinerarul acestui proiect de lege a fost destul de sinuos. El a fost semnat la 11 mai 2010. Peste trei zile, la 14 mai, el este prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (Preşedinte Roberta Alma Anăstase – PD-L) şi înaintat la Senat (Preşedinte Mircea Dan Geoană – PSD). La 24 noiembrie 2010 Senatul a respins această propunere legislativă. Totuşi, urmând procedurile în vigoare, vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a trimis, la 25 noiembrie 2010, propunerea legislativă, spre dezbatere, în Camera Deputaţilor.
Acum, soarta proiectului de lege depinde exclusiv de voinţa deputaţilor din Cameră. Aceştia, aparţinând diverselor grupuri politice, vor ţine cont de avizele comisiilor sesizate, iar majoritatea parlamentară (PD-L – UDMR) – de avizul guvernului instalat de ea. Să vedem care este situaţia la capitolul avize.
Aşadar, Consiliul Legislativ a emis, la 16 iunie 2010, un aviz pozitiv. Avizul Consiliului Legislativ este unul formal, nu se referă la fondul iniţiativei deputatului Tudor Panţîru, ci doar la faptul că aceasta se încadrează în categoria legilor ordinare. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, convocată în şedinţă la 15 decembrie 2010, în urma dezbaterilor, a hotărât cu unanimitate de voturi să îi acorde aviz negativ. Din respectiva comisie parlamentară fac parte 9 membri, dintre care 5 aparţin majorităţii de guvernământ (Marius Cristinel Dugulescu – PD-L, Florin Postolachi – PD-L, Mircea Lubanovici – PD-L, Lucian Riviş-Tipei – PD-L şi Attila Varga – UDMR), iar alţii 4 aparţin opoziţiei (Nicolae Păun – minoritatea ţigănească, Gigel-Sorinel Ştirbu – PNL, Virgil Pop – PNL şi Sergiu Andon – PSD). La 8 februarie 2011, Comisia juridica, de disciplină şi imunităţi a adopat un aviz pozitiv.
Soarta proiectului de lege rămâne însă incertă dat fiind avizul negativ al Guvernului. Un punct de vedere oficial al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc (PD-L), a fost formulat la 20 august 2010. Premierul Emil Boc opinează: „Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova (se are în vedere Comisia Cojocaru – nota noastră), masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei. Premierul PD-L – UDMR continuă: „În acest moment, nu există o zi de comemorare a victimelor comunismului din România. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) – condus de Vladimir Tismaneanu-n.n. – a propus instituirea zilei de 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi a celei de 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”. Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior”. Arătând, în plus, că iniţiatorul proiectului de lege „nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziţia art. 138 alin. (5) din Constituţia României”, premierul Emil Boc anunţă Parlamentul că, „având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative” si semneaza personal.
Cunoscând acum toate acestea, înţelegem că şansele de a fi adoptat ale proiectului de lege iniţiat de deputatul Tudor Panţîru sunt cât se poate de incerte. Dacă ţinem cont de configuraţia politică a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, am putea spune chiar că aceste şanse sunt, practic, nule. De ce? Pentru că Guvernul Boc se opune, iar guvernul înseamnă PD-L şi UDMR şi pentru că cele mai mari partide din opoziţie (PSD şi PNL) fac în această chestiune front comun cu guvernarea. Minorităţile (altele decât cea maghiară), în special numeroasa minoritate ţigănească (zisă rromă), prin reprezentantul său Nicolae Păun, de asemenea se opun. Să fie oare acesta un motiv pentru care iniţiativa deputatului Panţîru nu a mai fost semnată de nici un alt deputat sau senator, nici măcar dintre colegii săi de partid?
Să reţinem că nu mai demult decât la 24 noiembrie 2010, Senatul României a respins, cu o zdrobitoare majoritate de voturi, un alt proiect de lege, şi anume, propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, precum şi a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă. Şi atunci, ca şi acum, Guvernul Boc s-a opus şi a dat un aviz negativ, iar senatorii aleşi în Diaspora au votat împotriva adoptării lui. Doar 5 parlamentari au susţinut atunci respectivul proiect, pe când 98 au fost contra. Comunismul nu a murit în România, el a luat alte forme şi s-a drapat în alte culori. Vorba cântecului: comunismul n-a murit, doar o ţâr-a aţipit! Anticomunismul de faţadă al clasei politice de la Bucureşti şi specularea subiectului, fără întreprinderea unor acţiuni practice de decomunizare a „inimilor şi spiritelor”, a devenit o afacere profitabilă, al cărei scop este menţinerea la putere tocmai a foştilor comunişti de dincolo de Prut.
Numai o minune mai poate schimba soarta proiectului de lege despre care am vorbit aici. Atâta că nu-mi prea amintesc când s-a produs ultima minune în politica românească.
Nota Ziaristi Online: Ultima sansa este ca proiectul sa fie adoptat, in ciuda avizelor negative, in sedinta de marti, 1 martie, a.c., la votul din plenul Camerei Deputatilor
Toate avatarurile procesului legislativ al Proiectul aici:
Pl-x nr. 796/2010
Propunere legislativă pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor -victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie
Nr. înregistrare: | |||||||||||||||||||||||||
– B.P.I.: | 446/11-05-2010 1127/25-11-2010 |
||||||||||||||||||||||||
– Camera Deputatilor: | 796/29.11.2010 | ||||||||||||||||||||||||
– Senat: | L548/07.09.2010 | ||||||||||||||||||||||||
Procedura legislativa: | cf. Constitutiei revizuita în 2003 | ||||||||||||||||||||||||
Camera decizionala: | Camera Deputatilor | ||||||||||||||||||||||||
Tip initiativa: | Propunere legislativa | ||||||||||||||||||||||||
Caracter: | ordinar | ||||||||||||||||||||||||
Procedura de urgenta: | nu | ||||||||||||||||||||||||
Stadiu: | pe ordinea de zi a şedinţelor Camerei Deputaţilor | ||||||||||||||||||||||||
Initiator: | 1 deputat
|
||||||||||||||||||||||||
Consultati: |
|
Derularea procedurii legislative | |||||||
Data | Actiunea | ||||||
CD | |||||||
14.05.2010 | prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor | ||||||
SE | |||||||
14.05.2010 | înaintat la Senat | ||||||
24.11.2010 | respinsa de catre Senat | ||||||
CD | |||||||
29.11.2010 | prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
|
||||||
înregistrat la Camera pentru dezbatere | |||||||
trimis pentru raport la:
termen depunere amendamente: 13.12.2010
termen depunere raport: 28.12.2010
|
|||||||
trimis pentru aviz la:
|
|||||||
15.12.2010 | primire aviz de la:
|
||||||
15.02.2011 | primire raport favorabil de la:
face parte din categoria legilor ordinare
|
||||||
17.02.2011 | primire aviz de la:
|
||||||
21.02.2011 | înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor |
Buna ziua,
Doresc sa va cer permisiunea pentru a posta in paginile saituluui meu o serie de informatii referitoare la Masacrul de la Fantana Alba si Lunca, preluate din cadrul articolului dumneavoastra.
Va multumesc.
@ Dl Andrei Tacu
Chiar va rog!
Doamne ajuta!
Vă mulţumesc.
Si eu!
Greu de gasit in istorie un caz similar celui de la Fantana Alba.
Oamenii astia erau absolut nevinovati, erau familii intregi care lasasera totul in urma si-si cautau doar libertatea, nu ofensasera pe nimeni, erau cetatenii unui stat nebeligerant…
Masacrul a fost de-o parsivitate fara margini. Din cate stiu, sa poti trece granita in tara, iti trebuia o hartie de la autoritile locale ruse. Bineinteles ca rusii nu dadeau nicio hartie celor ce o solicitau, dar, la un moment dat, au lansat zvonul ca cine vrea sa treaca granita in tara, e liber sa o faca. In felul asta rusii aflau care sunt ‘elementele româneşti’ din satele basarabene, ii strangeau laolalta si-si creau posibilitatea unei crime ‘acoperite’.
Crezand ca au incuvintarea tacita a rusilor, cateva sute de familii româneşti au lasat totul in urma: casa, animale, pamant, agoniseala, au luat un steag alb si-o icoana si au plecat spre tara. N-au mai ajuns nicicand acolo pentru ca moartea-i pandea de dupa copaci.
Pot spera criminalii astia ca-i va ierta Dumnezeu, insa, si numai pentru fapta asta, care e doar cea mai marsava dintre atrocitatile lor contra românilor, eu nu-i voi ierta niciodata !
Martiriul Românilor / Ţiganca, Basarabia
“Pe şoseaua din Tiganca, curgea sângele ca apa…”
Pe şoseaua din Ţiganca
Curgea sângele ca apa,
Cu maşina căram morţii,
Când plângeam, plângeam cu toţii… ( cântec popular…)
Cruzimea RUŞILOR a depasit orice imaginatie.
“La 27 iunie, compania locotenentului Ştefan Luncaşu executase o incursiune la est de Prut, în zona localităţii Hănăşeni (circa 10 km sud de Leova). Compania a intrat într-o ambuscadă şi toţi ostaşii, chiar cei răniţi au fost ucişi până la unul.
COMANDANTULUI COMPANIEI I S-A RETEZAT CAPUL, care a fost înfipt în baioneta unei arme aşezată vertical, cu patul îngropat în pământ.
Capul nefericitului ofiţer a fost îndreptat cu faţa spre noi, inamicul vrând prin aceasta să ne înfricoşeze…”
(General de brigadă (r) Ion St. Dăscăleseu, pe front locotenent, comandantul companiei de comandă a Regimentului 2/9 vânători gardă din Divizia L gardă).
Doamne DUMNEZEULE cat ii va mai rabda pe CALAII OCUPANTZI RUSI pamantul ROMANESC,sfant si stramosesc al Basarabiei si Bucovinei ???
Victore, sa-ti dea Dumnezeu sanatate pentru ceea ce faci! Au ramas din ce in ce mai putini cei care mai au curajul si puterea de a tine steagul sus. Tu si cei asemeni tie, sunteti speranta noastra. Nu imi fac iluzii, dar inca mai astept cu mare nerabdare un semn de redesteptare a neamului nostru. Parea ca s-a intamplat miracolul in ’89 si in perioada imediat urmatoare. Ce fericit eram! Si cu cata forta si cu cata ura ni s-a inchis gura si am fost trimisi din nou in stare de letargie. Din acesta stare putem sa ne trezim sau putem sa murim definitiv. Sa ne traiesti!
Doamne ajuta!
Asemenea!