Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Arhiva neagră

Să aibă Nietzsche dreptate când spune că istoria unui popor înseamnă ocolirea în timp pentru a ajunge la șase-șapte genii?

Dacă ne gândim numai la înnebunirea și uciderea lui Eminescu, ne întrebăm cum de mai este posibilă o cultură română. Există mărturia unui doctor care a ținut creierul lui Eminescu în mână și spune că ar fi fost ucis de o mână criminală. Chiar craniul nu va mai fi găsit întreg, la deshumare.

Si Cantemir s-a întors în țară, fără craniu. Din Mihai Viteazul nu a mai rămas decât craniul.

Nicolae Iorga, genialul istoric, a sfârșit prin a fi împușcat într-o pădure, de niște derbedei.

Marele meu maestru, Noica, îmi spunea că atunci când nu mai ai niciun cuvânt potrivit despre oameni să îi numești derbedei.

O seamă de derbedei sunt cei care au instrumentat, înscenat și „judecat” Procesul Noica-Pillat.

Când mi-a povestit câteva lucruri din „epocă”, mi-a spus că îl dădeau cu capul de pereți până când rămânea sângele pe pereți. Și pentru ce? Scrisese o carte despre Hegel, scrisese o carte despre Goethe și primise o scrisoare de la Cioran (căruia îi răspunsese pe câteva pagini).

Când i-am povestit la Paris lui Cioran ce știam de la Noica, înrăitul nihilist mi-a zis: „Eu nu rezistam nicio săptămână. Mă sinucideam!”.

În Dosarele Procesului Noica-Pillat mai apare și numele lui Mircea Eliade, cel condamnat la moarte în contumacie. Chiar și dramaturgul absurdului Eugen Ionescu ar fi făcut câțiva ani de pușcărie pentru un articolaș din Revista Fundațiilor Regale, parcă.

Intelectualii din Procesul Noica-Pillat ar fi trebuit să facă aproape un sfert de mileniu de pușcărie. Și fără niciun fel de vină materială. Analfabeții conduceau țara. Și țara asculta de „justiția lor”.

Nici Arghezi nu a scăpat de pușcărie. Chiar și Slavici, nevinovatul din 1916.

Deschidem Arhiva Neagră cu dosarele lui Eminescu și ale lotului Noica-Pillat.

Vom scrie însă despre opera și geniul lor, nu despre cei care în loc de sanscrită scriau „sanscriptă”. Vom scrie însă despre opera și geniul lor, nu despre plutonierii care îl învățau pe Noica să traducă „La forêt interdite” cum vrea mintea lor, adică nimicul privativ.

Când ai în față dosarele de interdicție ale lui Eminescu și Autopsia în care Șuțu însuși scrie: „Eroare. Eminescu nu a avut sifilis.”, când ai în față dosarele de arestare ale lui Noica – nu știi ce să mai crezi.

Noi le publicăm în facsimil fiindcă avem insomnii.

Ar fi bine să aveți insomnii și voi, cei care veți răsfoi aceste cărți, sau să țineți minte și să încercați în viitorul acestei țări, dacă va mai exista, să schimbați cursul și decursul geniilor așa cum ar merita ocolul acela prin timp. Nu pare deloc greu, din moment ce orice popor nu are decât șase-șapte genii.

Constantin Barbu

Vedeti si 25 de ani de la moartea lui Noica. Nici o manifestare culturala omagiala. Cu o singura exceptie: NOICA – ARHIVA NEAGRA – Dosarele distrugerii elitei romanesti. Antologie coordonata de Constantin Barbu si sustinuta de Civic Media. Lansare: Joi, 6 Decembrie 2012, la Biblioteca Metropoolitana Bucuresti

• Share
• Tweet
• Pin
• Email