PĂRINTELE JUSTIN a murit în aceeaşi zi cu EMINESCU: 16 iunie. Adevăruri ascunse. Pomenirea lor la Petru Vodă – VIDEO. 130 de ani de la uciderea lui Mihai Eminescu

Ne-ar fi plăcut să avem şi o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliţie din redacţia “României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinereţe, pe când se războia cu ungurii în “Federaţiunea”, până la deplina maturitate a gazetarului de forţă şi de geniu, care zguduia din temelii eşafodajul veneticilor “roşii”, liberalii, dar şi al conservatorilor trădători, la ziarul “Timpul”. În schimb avem această imagine doar printr-o mască mortuară, din care răzbate chipul de Hrist al Românului Absolut, chinuit şi răstignit pe Golgota Neamului Românesc.

Se împlinesc azi 130 de ani de la moartea determinată de factori externi a lui Mihai Eminescu, respectiv otrăvirea cu mercur până la colapsul organismului. Deşi au trecut atâţia ani, în care specialiştii au putut consulta temeinic toate datele corecte ale biografiei gânditorului naţional, atât data sa de naştere – cea reală, 20 decembrie 1849, după cum o consemnează chiar tatăl său, căminarul Gheorghe, în Psaltirea familiei -, cât şi cea a morţii – în acest caz, 16 iunie 1889 -, sunt colportate falsificat în spaţiul public.

Motivul, în ce priveşte data morţii, este acoperirea de către urmaşii celor care l-au prigonit a grabei suspecte cu care a fost înmormântat Mihai Eminescu, la doar o zi după moartea sa, pe 17 iunie. Aşa, mintea bietului român moleşită cu avalanşe de informaţii false, nu mai reacţionează când vede că pe 15, chipurile, ar fi murit, şi pe 17 a fost îngropat. Par trei zile, aşa cum cere tradiţia şi cum este normal: 15, 16 şi 17. Dar nu sunt! Eminescu, după cum o spun înaintaşii noştri şi colegii lui, gazetarii vremii, a fost descoperit mort pe 16 iunie dimineaţa. Într-o vineri. Prietenii şi contemporanii săi l-au pomenit după moartea sa întotdeauna la 16 iunie. Corneliu Botez, unul dintre primii săi biografi, îi înscrie foarte clar pe coperta volumului “Omagiu lui Eminescu” – foto mai jos – , apărut la 20 de ani de la moartea jurnalistului şi poetului naţional, data corectă: 16 iunie 1889. De altfel, după cum consemnează presa vremii, la 16 iunie 1909 merseseră în pelerinaj la mormân­tul de la Cimitirul Bellu oamenii de cultură importanţi ai mo­mentului: Dimitrie Anghel, G. Coşbuc, Şt. O. losif, G. Murnu, I. Slavici, Chibici-Râmneanu, I. Scurtu, A. Stavri, Carol Stork. Placa de pe locul în care a fost nefastul Institut “Caritatea” al medicului-asasin Şuţu, din strada Plantelor, consemnează aceeaşi dată: 16 iunie.

Profesorul Nae Georgescu, renumitul eminescolog, ne relevă surse de presă sincrone care vorbesc de noaptea de 15 spre 16 iunie, când Eminescu trezeşte medicul de gardă pentru a cere un pahar de lapte după care îl cheamă şi pe doctorul Şuţu să-i vorbească. Revista “Familia” titrează, după “Românul”: „Ieri, vineri (16/28 iunie) dimineaţa, el ceru să i se dea un pahar cu lapte şi ceru să i se trimeată dr. Şuţu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momente de luciditate; doctorul întrebându-l că cum se simte, Eminescu rãspunde că are dureri în tot corpul, cari îi căşuneazã mult rău. Din nenorocire… aceste momente lucide n-au ţinut mult, cãci dupã o jumătate de oră bietul Eminescu începu din nou sã… aiureze. D-rul Şuţu căută sã-l linişteascã şi poetul se duse să se culce. Nu trecu nici o orã, când d-rul Şuţu intră din nou la el, de astã dată îl gãsi întins, fără nici o suflare.” Cum ar fi putut un ziar al vremii – care, pe deasupra, l-a avut adeseori pe Eminescu în vizor – să se înşele cu o asemenea ştire de importanţă naţională?

Dar cum a ajuns din nou Eminescu la Institutul Caritatea al doctorului Şutu, după ce în acelaşi stabiliment îşi începuse ispăşirea condamării la moarte civilă, în 28 iunie 1883? A fost adus (tot) de Poliţie, după cum amintesc alţi colegi de presă de-ai lui Eminescu. Acţiunea s-a petrecut în ianuarie – februarie în urma articolului său publicat in „România liberă” din 13 ianuarie 1889 – ultimul său articol, care ne demonstrează un Eminescu total cerebral – , articol care a declanşat demisia Guvernului puţin mai târziu. Nu se „potolise”.

Profesorul Nae Georgescu a descoperit mai multe referiri la acest moment, în presa vremii: „Ziarul “Naţiunea” dă informaţii mai ample: „În urma articolului apărut ieri în România liberã, în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi dimineată. Însă, în urma asigurărilor d-lui Carp, cum că va dezavua – ceea ce a şi fãcut în numărul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu, autorul articolului în chestiune, d. Vernescu şi-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa.” Alt ziar, „Telegraful”, adaugã: „d-nii Carp şi Theodor Rosetti, faţă cu dl. Laurian [directorul Rl – n.m.], i-au declarat că articolul priveşte pe d. Eminescu”…”

Acelasi Carp era cel cu „potolirea” lui Eminescu din 28 iunie 1883, care a dus la arestarea gazetarului şi prima lui internare forţată, la acelaşi doctor Şutu, petrecută concomitent cu percheziţionarea tuturor sediilor Societăţii „Carpatii” şi apoi desfiinţarea ei, în aceeaşi zi, organizaţie cu activitate clandestină prin care Eminescu si prietenii sai militau pentru unirea tuturor românilor în “Dacia Mare”, deranjând imperiile care-şi puseseră spionii şi “influencerii” locali – aka trădătorii – pe urmele lui Eminescu.

Eminescogul Nae Georgescu: “Astăzi se ia de bună data din Certificatul de deces: „cinci spre zece corente ora trei ante meridiane” – dar în ce condiţii a fost eliberat acesta, la 17 iunie (pentru necesităţi birocratice la cimitir), cu greşeli peste greşeli (poetul ar fi avut 43 de ani, tatãl său s-ar fi chemat Mihail, etc.), ca martori semnând prin punerea degetului doi sluijitori analfabeţi ai Institutului Caritatea… mai bine sã nu mai vorbim!

Data de 16 iunie este inconvenabilã pentru că indicã o grabă cu totul suspectă în privinţa ducerii la groapã: se ştie ferm că  înmormântarea la Cimitirul Bellu a avut loc în ziua de 17 iunie 1889, deci ar rezulta că nici n-a fost expus cele trei zile tradiţionale, cum este obiceiul. De altfel, ziua morţii lui Eminescu n-a putut fi mişcatã din mentalul colectiv, se comemorează şi astăzi la 15 iunie peste an”. Ar fi interesant de aflat de când si cum…

Iată cum marele “Voievod al Ortodoxiei”, Părintele Justin Pârvu, de la a cărui trecere la veşnicie, în condiţii poate la fel de determinate, se împlinesc azi 6 ani, Duhovnic care l-a iubit pe Eminescu şi a susţinut numeroase iniţiative de omagiere a marelui ziarist cât şi demersul nostru naţional început exact acum 10 ani – Adevărul despre Eminescu la 120 de ani de la ucidere – a ales să plece la Domnul în aceeaşi zi cu Eminescu, binecuvântând, aşa cum se ştie, cu ultimele sale cuvinte, România şi întreg poporul român. Mănăstirea Petru Vodă i-a pomenit împreună, într-o slujbă impresionantă susţinută de Prea Sfinţitul Basarabiei de Sud cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, stareţul lăsat de Părintele Justin, şi un sobor de preoţi, în prezenţa a mii de pelerini veniţi din toată ţara.

Dumnezeu să-i ţină împreună la dreapta Sa, cu rugăciunile lor vii pentru România, ce mult au iubit-o!

Victor Roncea

Mai jos, omagierea lui Eminescu şi a Părintelui Justin de Episcopul Basarabiei de Sud şi Apelul lui Corneliu Botez din lucrarea Omagiu lui Mihai Eminescu, apărută în 1909 şi disponibilă, într-o reeditare, AICI.

A P E L

Cu prilejul împlinirei a 20 ani dela moartea poetului Eminescu

La 16 Iunie a. c, se împlinesc 20 de ani dela moartea genialului poet Eminescu, care a încetat din viaţă în casa de sănătate a d-rului Suţu, în revărsatul zilei de 16 Iunie 1889, umplând de jale inimile Românilor de pretutindeni. Când ziua, biruitoare, se îngânà încă cu întunericul, acolo se stingeà de veci, învăluit de ,,umbra morţii eterne“, luceafărul care a aruncat o lumină atât de orbitoare pe orizonul artei române. Acolo i-a fost dat, în suferinţe cumplite, să-şi închidă pe vecie ochii, artistul cel mai desăvârşit, gânditorul cel mai profund şi sublim.

Câte nu s’au perindat în ţara noastră în curgerea acestor 20 de ani.

Câte noui talente nu s’au arătat, ce progrese n’a făcut literatura românească ridicată de dânsul la înălţimi neasemuite, dar o pană atât de măiastră ca a lui nu s’a arătat.

E o datorie, să nu lăsăm să treacă ziua de 16 Iunie a. c, fără ca acest eveniment să fie comemorat de întreaga ţară, a cărei glorie este
poetul şi de fruntaşii autorizaţi ai literaturei noastre.

Se impune deci, să se instituiască de pe acum comitete, alcătuite din bărbaţii noştri cei mai de samă, la care să se asocieze şi tineretul
universitar, pentru ca Eminescu să fie comemorat în modul cel mai impunător.

Un asemenea comitet compus din profesori, magistraţi, publicişti, etc., s’a instituit la Galaţi, după propunerea d-lui Corneliu Botez, în ziua de 19 Martie a. c. în scopul înjghebărei unui festival artistic, care va fi, în acelaşi timp, o apoteozare a lui Eminescu şi a literelor române.

Comemorarea lui Eminescu, cu deosebit ceremonial, va trebui făcută în toate oraşele şi chiar în cele mai mici târguşoare.
S’ar puteà strânge,cu acest prilej, un fond pentru ridicarea unei statui marelui poet.

Cu convingerea că această propunere va aveà răsunetul dorit de întreaga ţară, ne adresăm tuturor: admiratori şi continuitori ai operei lui Eminescu, pentru ca, punându-ne cu toţii în mişcare, să facem ca aniversarea zilei de 16 Iunie a. c. când se împlinesc 20 de ani dela moartea celui mai mare şi iubit poet naţional, să fie sărbătoarea cea mai înălţătoare a gândirei şi simţirei neamului nostru.

Rugăm pe toţi acei ce posedă date necunoscute încă din viaţă şi mai cu seamă din copilăria lui Eminescu, să binevoiască a ni le pune la dispoziţiune, spre a fi publicate, împreună cu numele celor ce ni le vor transmite, în volumul festiv ce se va tipări la Galaţi, cu ocaziunea acestei zile memorabile.

Orice comunicări se vor adresa d-lui Corneliu Botez, preşedinte de tribunal-Galaţi.

Comitetul de organizare.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova