Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

DE CE N-AU VRUT ROMANII TARGUMURESENI SA LOCUIASCA PE O STRADA PURTAND NUMELE LUI KOSSUTH LAJOS?

de Lazar LADARIU / Cuvantul Liber

Dupa cum se stie, luni, 21 martie 2011, la sapte zile dupa tampenia de la Miercurea Ciuc, a dusului cu pluta, Csibi Barna, care, manat de ambitia calailor de odinioara, ucigasi ai romanilor ardeleni, il “spanzura” pe eroul national Avram Iancu, Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese si hartuieli ale romanilor targumureseni si ale justitiei cu UDMR (mai precis, cu consilierii locali ai struto-camilei!), a hotarat definitiv: strada Calarasilor din Targu-Mures va ramane asa cum se numeste, cu frumosul nume romanesc, in vesnica memorie a inaintasilor. Deci, Calarasilor! Nu strada cu numele nefast al “autorului etnocidului romanilor transilvaneni, de la 1848 -1849”, “nume blestemat din neam in neam de urmasii victimelor celui care – cum reiese din cartea lui Liviu Maior, “1848-1849, Romanii si ungurii in revolutie” (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, pagina 378) –, referindu-se la romani, ii numea “o hoarda mai josnica decat vita”.

Urmasul, intru nelegiuire “scenarista”, al lui Kossuth, Csibi Barna, clama: “Asa patesc toti care gresesc impotriva natiunii maghiare si a secuilor!”

Multi ziaristi romani, istorici, oameni de bun-simt din tara si de peste hotare au considerat nesimtirea udemerista, de a inlocui strada Calarasilor cu Kossuth Lajos, o “batjocorire oficiala a demnitatii nationale”. Batjocorire rusinos acceptata si de Parlamentul de la Bucuresti, atata timp cat a dat zi libera senatorilor si deputatilor, pentru a sarbatori, in 2011, impreuna, alaturi de extremistii maghiari, acel 15 martie, uitand de uciderea celor 40.000 de romani ardeleni, de arderea si raderea de pe fata pamantului, la 1848-1849, celor 300 de sate, biserici si manastiri. Prin ziarul nostru, “Cuvantul liber”, in repetate randuri, am luat atitudine, personal, alaturi fiind de Uniunea Nationala Vatra Romaneasca (presedinte – ing. Florin Oproiescu), de Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” (presedinte ec. Ioan Berta), de Partidul Romania Mare, Filiala Mures (presedinte ing. Constantin Amza), de consilierul local dr.Ioan Sita, de avocatul prof. univ. dr. Ioan Sabau, initiatorii demersului, explicandu-le targumuresenilor, romanilor si maghiarilor, deopotriva, de ce nu dorim, in inima de Romanie, o strada cu numele calaului, ucigasului inaintemergatorilor nostri – Kossuth Lajos.

Asadar, de ce romanii targumureseni – si nu numai ei! – nu doresc o strada Kossuth Lajos?!

Exemple la indemana sunt numeroase. La 1848-1849, cu 163 de ani in urma, “cu prilejul Revolutiei Ungare, in Transilvania a avut loc, impotriva romanilor, un masacru sangeros”. Asa cum aminteam, 300 de sate ale romanilor, “din Transilvania, Banat, Bihor si Maramures, au fost jefuite si arse”, biserici si manastiri au fost si ele incendiate, “barbati, femei, batrani si copii, aproape 40.000 de suflete, au fost impuscati, spintecati, spanzurati”. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Kossuth Lajos, prim-ministrul guvernului revolutionar ungar. Kossuth Lajos, cel care ii considera pe romani “o hoarda mai josnica decat vita”, romanilor din Transilvania si Ungaria “nu le-a recunoscut decat dreptul de a se dizolva in natiunea ungara”.

O spunea el si in ziarul “Pesti Hirlap”, sustinand, ca unica solutie, “unirea Transilvaniei cu Ungaria”, populatia majoritar-romaneasca a Transilvaniei fiind, pentru el, doar “un element insignifiant”. Pentru el, romanii, sarbii, croatii, slovacii si sasii nu contau! Lor, Kossuth dorea sa le ia “identitatea nationala”! El era cel care tuna: “Eu, niciodata, dar niciodata, sub sfanta coroana maghiara, alta natiune sau nationalitate decat cea maghiara nu voi recunoaste!” Cum, oare, sa accepte romanii targumureseni ca o strada sa-i poarte numele?

Kossuth Lajos vedea, ca singura solutie a vremii, in calitate de conducator al Revolutiei ungare de la 1848, nu o emancipare nationala a romanilor, deci o natiune aparte, cum ar fi fost firesc, ci “dizolvarea in natiunea maghiara”. De ce-i era frica lui Kossuth? Deschidem “Parti alese din istoria Transilvaniei. II”, de George Baritiu (Sibiu, 1890-1892, pag.755-797), si, citindu-i discursul lui Kossuth de la Poszony (Bratislava), aflam ce-i trecea prin minte. Dorinta romanilor ardeleni “de a se bucura de o existenta politica nationala” era considerata, de el, irealizabila! De ce, oare? “Deoarece – spunea el – ar duce la distrugerea unitatii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va transa chestiunea.” Asa gandea si spunea Kossuth!

Kossuth “a instaurat un regim de teroare in Transilvania”, numindu-l “comisar civil” pe Csányi László, un intim al sau, “care ii ura visceral pe romani”. El a infiintat “tribunalele de sange”, transformand “garzile nationale ungare in «echipe de vanatoare», masacrand femei, copii si batrani fara aparare”. Pana si generalul Bem era “scarbit de nesfarsitele atrocitati” ale paranoicului Csányi László, sub ale carui ordine, “in doar patru luni, peste 6.000 de civili romani au fost asasinati”. Pe Mures si pe Tarnave, peste “40 de comune au fost mistuite de foc”.

Atrocitatile comise au fost cuprinse, de Traian Popa, in “Monografia orasului Targu-Mures”: “Sirul martirilor romani, maltratati in anii 1848-1849, este nesfarsit. Numai in Targu-Mures au fost omorati peste 100 de romani”. In sirul lor se mai adauga romanii macelariti, de “echipele de vanatori” ale “tribunalelor de sange” conduse de secuii Jenei, Szabo, Zajzon si Kovács, prin “Hodac, Ibanesti, Rusii Munti, Morareni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare si Mic, Sancraiul de Mures, Nazna, Sangerul de Campie, Petelea”. El, imputernicitul lui Kossuth, comisarul guvernamental Csányi László, a ordonat uciderea carturarului sas Stephan Ludwig Roth, la Cluj, la 11 mai 1849. Deoarece considera ca “sasii s-ar fi opus luptei pentru libertatea maghiara”, pe cand “ei luptau pentru propria lor libertate”, Kossuth i-a dusmanit cu o ura neimpacata, ca si pe romani. Comisarul guvernamental Csányi avea ordin sa-i aresteze “pe cei mai de seama conducatori ai razmeritei sasesti”, “sa-i tina ostatici si sa-i execute la cea mai mica opozitie…”.

Multe sunt sursele, documentele si faptele stabilite de istorici sau de oameni de seama ai vremii despre crimele abominabile (de pilda, cele de la Uioara si Iernut!) comise, la 1848-1849, impotriva romanilor ardeleni. Ele ne-au fost oferite de surse istorice indubitabile! Ne vom referi, in randurile de fata, si la cateva opinii ale unor marcante personalitati, referitoare la Kossuth Lajos. “Kossuth a guvernat rau si slab, el mi-a dovedit, si mai mult, ca un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria!” (Nicolae Balcescu); “N-aveti decat sa atatati toate nationalitatile, pana la furie, impotriva maghiarilor (…), sa umpleti, pana la refuz, paharul reprosurilor, cu veninul dumneavoastra – si o sa vedeti ce o sa iasa!” (Contele István Széchényi – “cel mai de seama ungur”); “Kossuth s-a purtat ca un las, abandonandu-si patria cu o saptamana inainte de lupta finala de la Siria, pentru a fugi in Turcia!” (Bertalan Szemere, ministru de Interne, apoi prim-ministru al guvernului Revolutiei Ungare din 1848, condus de Kossuth). “Bertalan Szemere isi aminteste despre el ca despre un personaj arogant, duplicitar si poltron”.

Oare ce alte argumente ar mai fi putut fi invocate pentru ca romanii targumureseni si bunul-simt, mai intai de toate, sa refuze o strada care sa poarte numele lui Kossuth Lajos? Numai cinism poate fi numita o astfel de aberatie a unei istorii repetate, care ar fi venit sa confirme niste precedente pe teritoriul national romanesc!

In toamna anului 1940, dupa Diktatul de la Viena, din 30 august, in nordul Ardealului tragedia de la 1848-1849 s-a repetat, la Ip, Traznea, Muresenii de Campie, Sucutard, Prundul Bargaului, Nusfalau, Marca, Cosnicu, Camar, Zalau, Beius, Huedin, Moisei, Sarmasu si in alte numeroase localitati ardelene. In zilele postdecembriste, sfidarea romanilor targumureseni si umilirea lor s-au mai dovedit o data.

Denumirile celor doua strazi – Kos Károly si Dieta de la Turda – “pe vremea primarului, de trista amintire, al Targu-Muresului, Fodor Imre” – au readus in actualitate “istoria repetandu-se ca o farsa!”. Reaua-credinta, cinismul si oportunismul – dublate de ignoranta! – ale unor consilieri cu gandire specifica Evului Mediu, au “nasit” cele doua strazi care nu-si aveau locul in “Orasul florilor”.

“Antiromanismul si antisemitismul” lui Kos “sunt notorii”! El a fost “decorat, la 16 iunie 1941, de Horthy, cu cea mai inalta distinctie ungara – «Crucea Apararii Nationale», deoarece – se spunea in motivarea decernarii decoratiei – “a luptat cu credinta – si cu riscul vietii – in teritoriile smulse (Ungariei Mari – n.n.) impotriva fortelor straine.” A luptat, deci, impotriva Romaniei Mari de dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918! Totul se petrecea pe timpul Diktatului de la Viena!

Ce stim despre Dieta de la Turda? De pilda, ca, in anul 1568, ea “stabilea ca, alaturi de cele trei religii de stat – catolicismul, luteranismul si calvinismul –, este recunoscuta si o a patra – unitarianismul, considerat, in Europa acelui timp, o erezie, pentru ca nega Sfanta Treime si originea divina a lui Iisus Hristos. Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxa sa ramana pe mai departe exclusa dintre religiile «recepte»”! Romanii ortodocsi din Transilvania, popor majoritar, erau considerati natiune cu statut inferior, “tolerata, la bunul plac al principelui si nobililor”.

In zilele noastre, prin Harghita si Covasna, Bulevardul 1 Decembrie, strazile Horia, Closca si Crisan si Mihai Eminescu sunt “taiate”, pe la Sfantu Gheorghe si Miercurea Ciuc, pentru a fi inlocuite cu aberatii, cu denumiri anapoda, Attila, de pilda, ultimul rege al hunilor! Bravo! In urma cu cinci ani, “ca o farsa cinica a istoriei”, consilierii UDMR au demarat demersurile pentru a schimba denumirea strazii Calarasilor, din Targu Mures, care le statea lor precum un spin in ochi si un cui in talpa, cu (nomina odiosa!) Kossuth Lajos, ucigasul moral al celor 40.000 de romani transilvaneni! Nu mai suportau consilierii municipali ai UDMR ca o strada din Targu-Mures sa poarte numele eroicului Corp de Armata, care, in Razboiul de la 1877, a luptat cu barbatie pentru independenta Romaniei.

Avizul Comisiei Judetene de Atribuiri si Denumiri, din cadrul Institutiei Prefectului, condusa, pe atunci, de regretatul istoric dr.Grigore Ploesteanu, care preciza, cat se poate de argumentat, ca demersul incapatanat al propunerii udemeriste “reprezinta o provocare si o umilire, pe cat de inutila, pe atat de primejdioasa, a populatiei romanesti”, amintind de 20 martie 1990, a fost negativ! Deci, negativ! O decizie profund argumentata! Totusi, “proiectul a fost introdus si votat, inca in regim de urgenta, profitandu-se de majoritatea pe care si-au asigurat-o consilierii UDMR, cu sprijinul a doi consilieri PD”!

Prin tradare romaneasca si presiuni, consilierii UDMR persistau in incapatanare, dar si in eroare, repetand o pagina neagra din istoria Ardealului. Hotararea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacata in justitie si suspendata, ca “ilegala si abuziva”. Numai ca “persoanele care ar fi trebuit sa puna in aplicare decizia instantei nu au facut acest lucru si, in dispretul legii, au trimis hotararea (desi ea fusese suspendata de justitie!) Ministerului de Interne, care, la randul lui, a retrimis-o, in acest penibil ping-pong, Serviciului Comunitar de Evidenta a Persoanelor Mures.

Si incepe nebunia! In sarabanda abuzurilor si a aberatiilor, locuitorii strazii Calarasilor se trezesc cu acte, cu carti de identitate, cu facturi, cu documente de stare civila pe o strada care, de fapt, nu exista: Kossuth Lajos! Cine plateste gafele? Romanul!

In pofida argumentelor juridice pertinente, din belsug, din legislatia romana si europeana, dublate de cele istorice indubitabile, si a sentintei civile nr.898, conform Legii 544/2004, privind contenciosul administrativ, indreptarea “greselii” comise de consilierii UDMR, “din meschine motive politice, din oportunism si incompetenta”, n-a avut loc. Un act abuziv continua.

Dupa cum aminteam, si cu alte prilejuri, in “Cuvantul liber”, hotararea a fost atacata in justitie de Uniunea Nationala Vatra Romaneasca, de Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu”, de Partidul Romania Mare (Filiala Mures) si de consilierul local dr. Ioan Sita. Prin sentinta civila nr. 2508, din 3 noiembrie 2006, se admite (ciudat!) actiunea in contencios administrativ doar a Societatii Cultural-Patriotice “Avram Iancu”, dispunandu-se “anularea pe fond a Hotararii nr.255”. Dar au fost respinse actiunile celorlalti reclamanti! Un alt recurs. Curtea de Apel Targu-Mures admite recursurile, caseaza integral sentinta nr.2508 si trimite cauza, spre rejudecare, primei instante – Tribunalul Mures. Un alt cadril al proceselor! Hartuieli! “Exceptii” imaginare. “Partile reclamante au, din nou, castig de cauza!”. Prin sentinta 809, din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Mures dispune, din nou, anularea Hotararii nr.255, din 10 octombrie 2005, a Consiliului Local. Considerentul?

“Dincolo de repararea unor ilegalitati, decizia Tribunalului a facut dreptate, in primul rand memoriei celor care, cu peste un secol si jumatate in urma, au pierit in imprejurari tragice”.

Numai ca hartuirea in justitie a continuat. In loc sa fie, la timp, “reparata o greseala politica, comisa din motive populiste, pe de o parte, si oportunism si incompetenta, pe de alta”, urmare a cedarilor continue ale Guvernului si ale partidului la putere, UDMR (prin deputatul si avocatul Kérekés Káróly) a cerut mutarea procesului la Craiova! Rezultatul il cunoastem cu totii! Definitiv! Strada Calarasilor ramane Calarasilor! Felicitari tuturor care s-au zbatut pentru dreptate, demnitate si adevar! Felicitari presedintilor Uniunii Nationale Vatra Romaneasca, Societatii Cultural-Patriotice “Avram Iancu”, Partidului Romania Mare (Filiala Mures) si consilierului local dr. Ioan Sita! Felicitari prof. univ. dr. avocat Ioan Sabau! Felicitari magistratilor olteni!

P.S. Acest editorial este, de fapt, o succinta prezentare a Scrisorii deschise, adresata, la 15 martie a.c., premierului Emil Boc, de colegii si prietenii prof. univ. dr. av. Ioan Sabau, Dorin Suciu si Victor Roncea. Le multumesc!

Cuvantul Liber / 3 Mai 2011

• Share
• Tweet
• Pin
• Email