“Raiul, această dragoste dumnezeiască, Pâinea cea cerească, se revarsă în inimile noastre ori de câte ori ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în Sfânta Împărtăşanie. Şi fiecare, după vrednicia lui, simte mai mult sau mai puţin mireasma acestui Rai, pe care ni-l dăruieşte Domnul prin Sfânta Împărtăşanie.”
Părintele Justin Pârvu
Pr. Prof. Univ. Ioan Moldoveanu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni și Diac. Drd. Dumitru Bogdan Bădiță – Consilier Patriarhal, împreună cu invitatul special Academician Radu Ciuceanu – Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și fost deținut politic, au lansat ieri seară, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultății de Teologie impresionantul volum „Mărturii și Evocări din Lagăre și Închisori. 30 de ani de la căderea comunismului marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă”.
(more…)
Anunț
Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează marți, 18 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:
Autori: Ilie BĂDESCU, Ioan C. POPA
Invitați:
Dr. Ion CONSTANTIN – istoric
Conf. dr. Mihai MILCA – sociolog
Corneliu VLAD – analist politic, publicist
Dr. Ioan C. POPA – coautor al cărții
Prof. dr. Ilie BĂDESCU – m.c. al Academiei, coautor
Adresa: Sos. Kiseleff nr. 47
Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare. Au trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie Gusti, fondator de mare școală sociologică europeană chemată să creieze și nevoită să lupte. Războiul straniu împotriva ființei și memoriei acestei școli științifice de valoare internațională a început devreme și pare să nu se fi încheiat nici astăzi. Şcoala sociologică a lui D. Gusti s-a născut, în tinda Marii Uniri, la Iaşi, odată cu înființarea Asociaţiei pentru studiu şi reforma socială, în anul deplinătății statului national întregit (1918), prin coparticiparea a doi mari exponenţi ai ştiinţelor societăţii: un istoric, Vasile Pârvan, şi un economist, Virgil Madgearu. La momentul său de apogeu, marea școală de sociologie românească a fost împinsă, dimpreună cu toată cultura română, în tragica încleștare cu regimul comunist de ocupației. Începuse războiul total împotriva culturii române. Acest război viza deformarea memoriei istorice și măcinarea științei românești în mai toate domeniile. Nu întâmplător, el a început prin agresiunea contra Academiei ca instituție pivot a strategiei de apărare și dezvoltare a patrimoniului cultural al unei țări. Decretul M.A.N. Nr.76/1948 pentru transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române,ii la „Articolul IIIiii, anunța o vastă epurare în rândul Academieiiv.
„Peste 100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie, sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre ei.”v În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H. Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an sociologia era interzisă”vi.
Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, A. Golopenţia, Traian Herseni, fuseseră aruncaţi în temniţă. Alţi exponenţi ai Şcolii au fost supuşi interdicţiei ori au fost împinşi într-un exil fără speranţe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei şcoli sociologice de vizibilitate mondială. La începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, mai toţi elevii şcolii aveau între 25 şi 45 de ani. Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, „prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.”vii
Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 oct 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”. La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”viii.
(more…)
Sala „Theodor Pallady“, Calea Victoriei, nr. 125
Organizatori: Serviciul Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante și Serviciul Manuscrise, Carte-Rară ale Bibliotecii Academiei Române
Academia Română informează:
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Academia Romana, Ioan Aurel Pop, ion cristoiu, presa romana, victor roncea 
No Comments »
Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele noastre ne zugrăvesc chipurile, se întipăresc pe ele precum o pecete, scriu pe chip povestea inimii noastre, făcând din el o carte deschisă, scrisă cu Lumina sau întunericul ce ne-a pătruns în sălașul sufletului. Chipul este un tablou al sufletului, o poveste a lui nerostită. Dar și sunetul cuvântului pe care îl rostim, ritmul lui și mlădierea-i, înainte de a ajunge să alcătuiască un înțeles, este el însuși un înțeles, un glas al sufletului, expresie a trăirii lui.
Să nu ne amăgim! Nu ne putem ascunde – nici de ceilalți, nici de noi înșine, nici de Dumnezeu – oricât de binevoitoare ar fi oglinzile în care ne privim, oricât de cosmetizate măștile pe care le purtăm. Clipă de clipă, chipul ne este o revelație a sufletului. (T.P.)
De pildă, în celebra „Purtare a Crucii” a lui Bosch, cugetele întunecate ale celor ce-L duc pe Hristos la moarte le schimonosesc chipurile, le strivesc, le descompun, le preschimbă în măști hidoase. O întreagă tipologie a urâtului, nu atât estetic, cât sufletesc, ți se desfășoară înaintea ochilor – de la nepăsare, la obtuzitate, egoism, la satisfacția tâmpă în fața spectacolului cruzimii, la invidie, calicie sau ura de moarte. Cugete care își devorează chipurile, le descărnează până la os, le ucid, preschimbând sufletele în fantome ce nimicesc tot ce este viu, ca în „Triumful morții” al lui Bruegel cel Bătrân.
Sau, dimpotrivă, sunt suflete ce s-au umplut de atâta Lumină, încât mângâierea lor este tămăduitoare, prezența lor, o înviere, iar privirea lor, o oglindă nemincinoasă. De aceea, a privi pe cineva în ochi nu este totdeauna un lucru ușor, pentru că ți-l descoperă întocmai, dar te și așază înaintea lui, fără putința de a păstra vreo mască pe chip.
A privi în ochi chipul dintr-o icoană îți descoperă adevărul despre rostul tău și te reașază în realitatea lumii zidite de Dumnezeu. Mai mult, a privi în ochi o icoană în carne și oase te redă ție însuți și te adună din rătăcirea prin lumea măștilor întunecate și îmbibate cu moartea.
O astfel de icoană vie este Părintele nostru Justin, mărturisitorul și nevoitorul, al cărui chip a fost zugrăvit de anii grei de mucenicie în zeghe și lanțuri, de cei peste 70 de ani de nevoință călugărească, de lacrimile și sudoarea vărsate pentru fiecare suflet venit sub epitrahilul său, de nopțile de veghe și rugăciune, de bolile și suferințe îndurate întru nădejde. Un chip pe care Hristos Și-a pus pecetea, un chip ce revarsă în afară Lumină lină.
Iar de vom căuta vreodată o cale de tămăduire a noastră ca neam, ca oameni ‒ după ce vom fi priceput, într-un sfârșit, că stratagemele psiho-socio-politice, ele singure, nu ne pot propune altceva decât să tot pudrăm cu smacuri măștile noastre schimonosite ‒ am putea începe de la a ne privi în ochi Părinții. Să ne oprim din goana noastră fără noimă și să-i privim în ochi!
Priviți-l în ochi pe Părintele Justin! Să ne așezăm o clipă înaintea lui și să-l privim în ochi! Negreșit, multe măști ne vor cădea de pe chip. Solzi opaci ni se vor desprinde de pe pleoape și vom privi lumea altfel, și viața noastră, și pe noi înșine, și unii pe alții. De aici ar putea începe o renaștere.
Spre a ne scălda ochii în privirea Părintelui Justin, Editura Doxologia ne oferă un minunat album cu 100 de portrete-icoane realizate de Cristina Nichituș Roncea, la aniversarea a 100 de la nașterea Bătrânului.
Tatiana Petrache
„Stând în mănăstire, alături de Părintele Justin, ne-am întrebat de multe ori cum să surprindem frumusețea și dumnezeirea de zi cu zi, cum să păstrezi cea mai bună mărturie despre sfântul pe care îl ai în fața ochilor. Am avut și noi aparat de fotografiat în mănăstire și s-au făcut poze. Dar noi n-am reușit, n-am avut atâta căldură, n-am avut atâta dragoste, n-am avut atâta uimire a unei inimi simțitoare cum a fost Cristina Nichituș Roncea. S-a impus de la sine ca fotograf oficial al mănăstirii. O femeie, nu un călugăr. Părintele aștepta pe cineva care să vadă cu ochi de fiu duhovnicesc, nu numai de artist, de profesionist, de inimă sensibilă, ci mai întâi cu ochi de fiică duhovnicească.
Fotografiile ei reușesc să vorbească despre sfințenia unui duhovnic fără să o întineze, fără să o minimalizeze sau banalizeze. Cum se poate acest lucru? Iată cum una din artele moderne, arta fotografiei, poate fi transformată în artă duhovnicească. După părerea mea, este o parte din minunea vieții Părintelui Justin. Fiecare portret surprinde o trăire, o trăire adâncă pentru țară și pentru credință. O să găsiți și ochii Părintelui. Nu lipsește nici bucuria zâmbetului Părintelui, nici umorul lui șugubăț, de care ne este atât de dor. Autoarea și-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. A reușit”.
Monahul Filotheu Bălan
„Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin.
100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”
(Editura Doxologia, Iași, 2019)
Familia Ortodoxă – Decembrie 2019 / nr. 12 (131) (Pag. 57 – 58) / PărinteleJustinPârvu.Ro
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Duhovnicul - 100 de ani cu Parintele Justin No Comments »
Dragi români, vă încurajez să vă exprimați Solidaritatea cu Tudor Gheorghe prin toate mijloacele online pe care le aveți; prin conturi pe rețelele sociale, prin răspândirea cântecelor și a mesajului marelui român în mediul virtual, prin preluarea la fotografia Dvs de profil a celei de mai sus, prin comentarii pe pagina sa de Facebook și tot ce mai credeți necesar. Suntem în mijlocul unui război cultural împotriva a tot ce-i românesc, exact cum spune, pe șleau, Tudor Gheorghe, în secvența din spectacolul său DEGEABA 30 de mai jos. Apărați un simbol al românismul și vă veți apăra țara, părinții, bunicii, străbunicii dar mai ales copiii și nepoții voștri. Nu pregetați, cu duhul fiți fierbinți!
Artistul, poetul și compozitorul Tudor Gheorghe a răspuns, în cadrul unui interviu acordat Antenei 3, celor care l-au acuzat de vrute și nevrute în ultimele zile.
Printre altele, cantautorul oltean a recunoscut că este naționalist. Tudor Gheorghe că nu este nimic în neregulă cu dorința de a păstra limba română pură, de a păstra tradițiile acestei țări.
„Sunt naționalist, ce e rău în asta? Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să o lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Eu iubesc tradițiile acestui popor, nu vreau să dispară hora, sârba, învărtita. Am mai zis asta: aș propune ministrului învățământului să introducă obligatoriu, în școală, o oră de dansuri populare. Doar hora, sârba și învârtita. Ca atunci când s-o auzi una din astea oriunde în lume, să sară 4-5 români să se prindă în horă, în sârbă sau învârtită. Așa se păstrează un popor, prin tradițiile sale. Ați văzut cum nu știu să joace Hora Unirii? De-aia sunt naționalist!”, a spus actorul.
În ceea ce privește politica, Tudor Gheorghe a explicat care este preferința politică: „Vocația mea este de dreapta. Eu practic o meserie de dreapta. Dar există dreapta în România? Am fost invitat în toate partidele, dar singurul în care aș intra ar fi partidul lui Eminescu, Partidul Conservator”, a declarat Tudor Gheorghe.
Acesta a mai povestit că pe unul dintre cei care l-a atacat recent, Andrei Caramitru, îl cunoaște de mic, de când se juca împreună cu fiul său în timpul concediilor petrecute împreună cu familia Caramitru. – ActiveNews
“Decembrie 1958. O mașină cu prelată neagră înaintează ușor prin sat. La un moment dat ies trei civili îmbrăcați elegant și întreabă de Ilie Tudor. Nea Ilie cere explicație. „Cu dvs. avem treabă! Tovarășa Stancoveanu de la Regionala de Partid – Secția Culturală – are să vă comunice ceva urgent. E vorba, după câte am înțeles, de Uniunea Scriitorilor! M-a rugat să vă ducem imediat la dânsa. Suntem de la raion”. Nea Ilie își aruncă un palton în spate și pleacă alături de ei. Nu bănuiește câtuși de puțin că va fi condamnat la 22 de ani de închisoare. Pentru „poetul țăran” urmează cursuri lungi la „facultatea neagră de la Aiud”, în compania unor profesori iluștri: Părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nichifor Crainic.” – O explicație despre ce însemană spectacolul DEGEABA 30 la De ce a răscolit HAITA Tudor Gheorghe și de ce DEGEABA nu e degeaba. Artistul către noi și tatăl său, în celulă: „Tată, nu sunt mort!”. Analiză pentru oameni și răspuns pentru guzgani
“Ce mult și-ar mai dori tovarășii să vină, din nou, cenzura… Pentru ei, însă, va veni cenzura naturală: Istoria îi va scuipa din ea ca pe niște măsele stricate. Care îl mușcă acum de fund pe Tudor Gheorghe… DEGEABA.”
Ce i-a spus Tudor Gheorghe lui Kirill la Patriarhie nu a spus nici un oficial al României vreunui reprezentant al fostei URSS în ultimii 30 de ani. Nici un impostor cocoțat pe urmele Anei Pauker în Ministerul de Externe, în frunte cu Pleșu și demisul prin SMS Baconschi. Tudor Gheorghe i-a strigat pe Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga și Radu Gyr direct în urechile Rusiei! În sfârșit au ajuns versurile lor la moscoviții de unde l-ea venit chinul lor și al întregii Românii și altfel decât în rapoartele secrete sau prin vizorul celulelor… “Nu vor fi aplauze în această seară. Veţi auzi un lung poem al suferinţei, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr”, a anunţat Tudor Gheorghe în deschiderea recitalului susţinut cu ocazia etapei finale a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească “Lăudaţi pe Domnul!”, în cadrul căruia a și fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Și a început: “Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii/ Şi c-am strigat cu ţipătul durut/ Că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii/ Şi că urăsc hotarul de la Prut!” Video aici:
Doamne, ajută!
De Victor Roncea / Știri, Politic / Publicat: Miercuri, 29 ianuarie 2020, 09:40
(more…)
La 170 de ani de la nașterea Românului Absolut artistul Florin Roștariu oferă prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Ro cele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Dați click și salvați. Doamne, ajută!
(more…)
Posted in Documentare, Editoriale, Top News Tags: Mihai Eminescu - Romanul Absolut, Mihai Eminescu Ro No Comments »
Pe 28 noiembrie, când a fost ultima înfățișare la Tribunalul București în procesul intentat de Liiceanu, în numele său și al GDS, libertății presei din România, respectiv subsemnatului și EvZ, scriam că nu poate fi decât o zi victorioasă, pentru că este chiar ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului Arsenie Boca, la 30 de ani de la plecarea sa la Ceruri. Și așa a și fost. Apoi, exact la 30 de ani de la debutul evenimentelor din decembrie 1989, în urma cărora probabil singurul lucru viabil rămas este libertatea de exprimare, am primit vestea de la Tribunal: acțiunea se respinge ca neîntemeiată!
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou de Crăciun și mulțumesc totodată tuturor celor care m-au susținut întru apărarea cauzei, doamnei avocat Roxana Mihaela Catea, asociat senior Țucă Zbârcea și Asociații, doamnei avocat Elena Radu și prietenilor de la EvZ cât și, bineînțeles, Justiției Române, reprezentată cu cinste de doamna judecător Tatiana Severin.
După cum bine observa cineva cu totul necunoscut pe Facebook cazul nu mă privește pe mine ci chiar istoria acestor zbuciumați 30 de ani dar și a celor imediat anteriori loviturii de stat, când se angrenau rețelele care aveau să controloze și manipuleze în 1989 și după lumea politică și culturală din România: una de la Putere – FSN – și cealaltă, ca într-o oglindă răsturnată, din societatea civilă – GDS. În fruntea lor, nelipsiții agenți sovietici Brucan și Soros.
În acest sens, hotărârea decisivă a instanței este o victorie binemeritată a celor care au ieșit în stradă în 1989 și 1990, contra manipulatorilor din umbră și a profitorilor revoluției.
Câțiva colegi de presă, cărora le mulțumesc de asemenea, au relatat despre deznodământul telenovelei GDS – Humanitas cu Liiceanu în rol de vedetă principală. Public mai jos Concluziile mele scrise urmate de Chemarea în judecată a lui Liiceanu pentru a rămâne spre studiul oricărui student la jurnalistică dar și a ziariștilor care se vor confrunta cu personaje care își închipuie că notorietatea la care au ajuns prin rețele de influență vizibile și invizibile prezente în toate domeniile vieții publice le mai poate spăla sau ascunde trecutul tenebros.
De ani de zile atrag atenția că Rețeaua dezvoltată de Soros în România și în lume este ca un cancer pentru societate. Astăzi, același lucru îl spune președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Sau proeminentul politician și avocat american Rudy Giuliani. Sau chiar Procurorul General al SUA. GDS, format de la bun început din foști nomenclaturiști și ideologi comuniști, agenți, informatori și disidenți de ocazie, este doar o excrescență a acestei Rețele.
Poate nu e prea târziu pentru români să se deștepte din somnul ultimilor 30 de ani.
Noi, servind adevărul, ne facem pe mai departe datoria față de patrie, înainte de toate.
La Mulți Ani și Doamne, ajută!
Aici găsiți cele câteva articole despre deznodământul Procesului:
Aici găsiți Întâmpinarea mea și cum a decurs Procesul:
Aici sunt articolele incriminate:
GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)
Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO
Aici sunt Concluziile scrise:
Tribunalul București, Secția a III-a civilă
Dosar nr. 8752/3/2019
Amânare pronunțare: 12.12.2019
prin care vă solicit ca prin sentința pe care o veți pronunța să respingerea cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Subsemnatul am expus pe larg apărările mele față de cererea de chemare în judecată prin întâmpinare și în cadrul dezbaterilor procesuale de la termenul din 28.11.2019.
Rolul prezentelor concluzii scrise este de a prezenta în mod succint o serie de aspecte relevante pentru caracterul neîntemeiat al acțiunii introductive, împreună cu jurisprudența CEDO și națională relevantă.
Cu titlu prioritar oricăror alte aspecte, subsemnatul sunt jurnalist și am realizat o anchetă jurnalistică. În cadrul acestei anchete am coroborat surse și documente pe care le-am prezentat public, în baza cărora am emis opinii și concluzii. Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) – reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu titlu preliminar, lipsa calității procesuale active a reclamantului rezultă cu prisosință din faptul că afirmațiile imputate nu îl privesc pe reclamant, ci privesc o persoană juridică – Grupul de Dialog Social. Această împrejurare e de domeniul evidenței, prin simpla lectură completă a textelor publicate de subsemnatul.
În cele ce urmează vom arăta, în primul rând, că afirmaţiile imputate nu reprezintă fapte ilicite (Secţiunea I), întrucât:
În al doilea rând, prejudiciul efectiv pretins de reclamant nu a fost demonstrat (Secţiunea a II-a). Practica instanţelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanţe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice.
În al treilea rând, având în vedere că subsemnatul am comentat și coroborat informații și investigații jurnalistice preexistente, apărute în mass media și pe care le-am nominalizat expres, este evident că pretinsa vătămare a reclamantului nu putea fi cauzată de comentariul subsemnatului (Secțiunea a III-a).
În al patrulea rând, condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul am acţionat cu bună-credinţă, invitând reclamantul la clarificarea unor împrejurări de fapt relevante pentru interesul public (Secțiunea a IV-a).
Potrivit reclamantului, pretinsa fapta ilicită este reprezentată de o anchetă jurnalistică, concretizată prin publicarea a două articole în publicația Evenimentul Zilei („EVZ”), respectiv unul publicat în două părți, la data de 21 și 22 ianuarie și un al doilea pe 30 ianuarie a.c..
Subsemnatul am investigat faptele prezentate ca parte a unei serii de anchete jurnalistice desfășurate de EVZ cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revoluție (toate articolele parte a acestei anchete sunt detaliate la pg. 39-41 ale întâmpinării). Prin urmare, departe de a urmări cauzarea unor eventuale prejudicii de imagine reclamantului, scopul subsemnatului a fost acela de a dezvălui aspecte despre perioada 1989-1990, epoca post-comunistă, în vederea informării publicului despre modul în care s-a realizat tranziția între cele două regimuri.
Din acest punct de vedere, subsemnatul am respectat toate normele legale cât și cele deontologice în ceea ce privește activitatea jurnalistică, furnizând toate sursele de informare și probele în susținerea afirmațiilor mele, inclusiv documente din arhivele Ministerului Public.
În analiza caracterului licit al faptelor ce îmi sunt imputate, solicit instanţei să aibă în vedere (i) conţinutul comentariului jurnalistic al subsemnatului, (ii) calitatea în care subsemnatul am emis acest comentariu, precum și (iii) contextul în care au fost expuse afirmaţiile.
Din faptele expuse prin întâmpinare rezultă cu claritate că:
pe de o parte, subsemnatul am comentat asocieri preexistente realizate de investigații jurnalistice, pe care le-am citat expres.
Din acest punct de vedere, practica judiciară s-a pronunțat deja în sensul că o astfel de acțiune reprezintă o exercitare a dreptului la liberă exprimare:
Pe de altă parte, comentariul subsemnatului a avut drept obiectiv imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a resurselor publice.
Invitarea unei persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia.
Pe de altă parte, formularea unei judecăți care ia în considerare și premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală, la care am făcut pur și simplu trimitere.
Este unanim admis în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că:
dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61);
acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informaţii de interes public. Instanţele de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).
Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie acordată o importanţă mai mare participării active a autorului plângerii la o discuţie publică animată”[3]. Totodată, Curtea a evidențiat că “promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83).
Raportat la cele de mai sus, investigația mea apare cu claritate ca reprezentând o manifestare a dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 al Convenției, respectiv de art. 30 din Constituție:
Așa fiind, subsemnatul nu am comis o faptă ilicită.
Vom reda succint mai jos proba aferentă fiecăreia dintre susținerile pe care mi le impută reclamantul:
Având în vedere aceste aspecte, este limpede faptul că și în măsura în care afirmațiile subsemnatului în interpretarea informațiilor puse la dispoziție publicului s-ar dovedi a fi parțial eronate, am fost de bună-credință. Mai precis, punctual, pornind de la conținutul fiecărui document am subliniat diverse aspecte cu privire la înființarea și funcționarea GDS. Or, câtă vreme afirmațiile prezentate au avut surse clar identificate și subsemnatul am fost de bună-credință, nu îmi poate fi imputată vreo faptă ilicită.
De altfel, după cum a arătat-o în numeroase rânduri Curtea Europeană, “în îndeplinirea obligației sale de a comunica informații și idei privind aspecte de interes public, presa era îndreptățită să recurgă la o anumită doză de exagerare sau chiar provocare” (Kuliś și Różycki c/a Poloniei,. 27209/03, Dalban c/a României, 28114/95).
A nega subsemnatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care reclamantului a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul meu de liberă exprimare.
Pretinsul prejudiciu clamat de către reclamant este nedovedit. Practica instanțelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute în cauză.
În acest sens, este relevant că reclamantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în dovedirea existenţei şi întinderii prejudiciului.
Cerința dovedirii unui prejudiciu efectiv, și nu a unuia prezumtiv, a fost confirmată, în spețe similare cu cea curentă, de către practica jurisprudențială: “în ceea ce privește cea de a doua cerință prevăzută de art. 998 C. civ., reclamantul nu a dovedit producerea efectivă a unui prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației sale” (Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă)[4].
Cum, în virtutea art. 249 C. pr. civ. civ., reclamantului îi incumbă sarcina probei în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, instanța de fond urmează să respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și din această perspectivă.
Pe de altă parte, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul reclamantului ar fi putut fi atins de judecăţi de tipul celor reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era deja produsă.
Astfel, declaraţiile subsemnatului reprezintă o sinteză a unor investigații jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus amintite (și care sunt, de fapt, motivul nemulțumirii reclamantului).
Este cu totul neclar în ce mod reclamantul a putut suferi vreo pierdere a prestigiului profesional în urma corobării de către subsemnatul a unor informaţii preluate din alte surse larg răspândite public.
Absenţa caracterului ilicit al faptelor înlătură existenţa unei forme de vinovăţie. Condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul, ca jurnalist, am acţionat având reprezentarea că afirmaţiile mele au un caracter licit.
De asemenea, este exclusă o formă de vinovăţie în contextul în care:
Încă o dată, un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public și cu implicații politice, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.
***
Pentru toate aceste motive, având în vedere faptul că niciuna din condițiile cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, vă solicităm să dispuneți respingerea cererii de chemare în judecată.
C.Turianu, op. cit., p. 234.
A se vedea, în acest sens, C. Turianu, Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea civilă pentru daune morale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009, p. 227 și următoarele.
Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă
[3]
[3] A se vedea C. Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 780.
[4]
[4] A se vedea supra, nota de subsol nr. 5.
Cererea abuzivă de chemare în judecată de către GDS și Liiceanu
110 probe scrise am depus în Instanță în procesul cu Liiceanu, al cărui nou termen este pe 28 noiembrie 2019, chiar de ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului, cel întinat de una din producțiile de gang ale editurii Humanitas, fără ca vreo instituție normală să reacționeze. A făcut-o nepoata Părintelui Arsenie Boca.
Categoric, așadar, va fi o zi victorioasă.
Pentru cei interesați, Rechizitoriul pe care l-am făcut Găștii GDS-Humanitas (Pleșu-Liiceanu) în Întâmpinarea mea din procesul intentat de Liiceanu, în care-mi cere ca daune morale 50.000 de euro, este disponibil aici:
Iar cele 110 de probe, dintre care aproape 100 sunt sursele de documentare sau materialele obținute de mine și pe care le-am folosit pentru cele trei articole incriminate din Evenimentul Zilei, le puteți descărca de aici:
Doamne, ajută!
În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989, avocata distinsului reclamant, Nicoleta Popescu (parcă), a afirmat că Cătălin Cioabă, martorul lui Liiceanu, “a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală “prin natura apropierii” pe care o are față de acesta. Strict autentic. Puteți asculta înregistrarea cu cerere către Tribunal. Probabil o viitoare autoare strălucită de producții Humanitas Fiction, la mare rivalitate cu Lucian Boia, Nicoleta Popescu, o siameză desprinsă doar cu trupul de Monica Macovei, a inventat că eu aș fi scris despre Liiceanu că e agent ruso-ungar. A spus-o cu mare convingere ca și cum ar fi fost un citat care îmi aparține. N-am spus-o eu… dar poate știe ea ceva! 🙂 Știți cum e cu gura păcătoaselor… 🙂 Eu am fost destul de clar în articolul despre GDS (care nu îl privea direct pe Liiceanu decât dacă se identifica prin simbioză cu organul în cauză, din care însă și-a dat demisia cu năduf după ce nu i-a fost votat candidatul președinte): era vorba de agentul sovietic Silviu Brucan și de agentul securității ungare Alin Teodorescu, documentați ca atare de serviciile speciale de informații românești. Am asistat astfel în premieră – pentru mine, cel puțin – la un act avocațial al unei persoane care ori minte cu nerușinare Instanța ori nici măcar n-a citit articolele pe care le infierează în stil de Tribunal al Poporului, chestiune pe care ma gândesc serios să o supun atenției Baroului București. În rest, doamna judecător a respins proba cu martorii care puteau lămuri direct mai multe aspecte legate de moralitatea lui Liiceanu, respectiv Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, care ar fi istorisit exact cum au fost reeșalonate sau șterse datoriile Humanitas, academicianul Eugen Mihăescu, care a participat la o vizită de lucru a lui Brucan la GDS în ianuarie 1989, filosoful Constantin Barbu, ucenic al lui Constantin Noica, un foarte bun cunoscător al trecutului patronului fostei Edituri Politice a PCR și cunoscutul ziarist Ion Spanu, citat de altfel chiar în articolele incriminate din evz.ro. A rămas în deliberare. Așteptăm cu încredere, desigur, actul Justiției Române față de libertatea presei și libertatea de expresie, la 30 de ani de la căderea cenzurii o dată cu dărâmarea regimul comunist, evenimente la care am avut bucuria să particip personal. Apropo, n-ați observat că Liiceanu, altfel destul de guraliv despre propria-i persoană (creme, apă de toaletă etc). n-a vorbit în aceste trei decenii NICIODATĂ despre ce a făcut în zilele revoluției?…
Mulțumesc doamnei avocat care m-a reprezentat! Cele 110 “pieces of evidence” depuse de mine în proces, dintre care circa 100 au stat la baza articolelor, se pot descărca de aici – RONCEA.RO
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: GDS, Liiceanu, Liicheanu, Liigheanu 5 Comments »
Cambridge, UK
27 October 2019, 9:46 PM GMT
Vladimir Bukovsky (76)
Born 30 December, 1942
Died 27 October 2019
“You have to understand first—what is the essence of our struggle. The essence of it is the struggle against fear. The fear that has gripped the people since the time of Stalin. The fear that has not left people and thanks to which this system continues to exist—the system of dictatorship and oppression. It is in the struggle against fear into which we put our greatest efforts. And in that struggle great importance attaches to personal example—the example which we give people. I did what I considered right—I spoke out when I wanted to and I’m alive… It shows that it is possible to fight and that it is necessary to fight.” – Vladimir Bukovsky
A murit un mare prieten al României: Vladimir Bukovski. In 2006 l-am invitat pe Vladimir la Bucuresti si Brasov, la reuniunea Centrului Rezistentei Anticomuniste. A fost un an greu. Badia Gavrila Ogoranu a plecat la ceruri cu o saptamana inainte de congres. Parintele Gheorghe Calciu era in Spitalul Militar. I-am adus de la Brasov o Diploma din partea Centrului, semnata de Bukovski. Acolo, pe patul de spital, unde a fost vizitat si de Patriarhul Teoctist, ne-a spus acea profetie cunoscuta acum destul de bine: “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”. Apoi am vrut ca intreaga Romanie sa-l cunoasca pe Vladimir. Numai prietenii știu cât de greu am reușit să intru în studiourile TVR cu unul dintre cei mai mari anticomuniști ai lumii. Atunci mi s-a dovedit din nou că Televiziunea era încă condusă de Moștenitorii KGB. După această breșă, care, iată, rămâne pentru Istorie, nu am mai fost invitat vreo duzină de ani la TVR. 🙂
Înainte de asta eram la Revista presei de la orele 7-8, la Jurnalul de prânz și la emisiunile importante de seara, invitat de oameni care-mi deveniseră prieteni. Când i-am vizitat la TVR și i-am întrebat ce s-a întâmplat mi-au arătat prin semne, cu două degete, umerii lor cu epoleții imaginari ai șefilor… Asta se numește Turnesolul Bukovski. Public aici inregistrarea si, in baza acestei postari In Memoriam interviul pe care ni l-a acordat Vladimir pentru ZIUA.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace!
“Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Dumnezeu insusi ne-a lăsat povata sa transmitem tineretului povata noastra si experienta noastra si sa ii directionăm pe calea corecta.
Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra.
Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!”
Vladimir BUKOVSKI
Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste
Florin Palas: Dumnezeu să-l odihnească în pace! Unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea!
Soviet Archives posted by V. Bukovsky. Terror in USSR 2.2 1975 – 1991
Arhiva Bukovski – 4500 de pagini furate de la KGB
Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. “Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant”, ne-a spus Bukovski in timp ce – surprinzator! – insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. “Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul”, a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. “Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna – dar intotdeauna – va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!”, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu.
Victor RONCEA
Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta.
(more…)
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: victor roncea, vladimir bukovski, Vladimir Bukovsky No Comments »
Ziaristi Online
February 28th, 2020 
VR 
