Sunt nevoit sa intrerup momentan Jurnalul unui jurnalist cu si fara jurnal pentru a semnala o nemernicie. Voi reveni cu vesti mai bune si cu un cadou de la CNSAS pentru romani.
DOXOLOGIA: O veste proastă: Raportul „Lunacek”, aprobat de Parlamentul European
O veste ce a produs mâhnire și indignare în rândul creștinilor: astăzi, 4 februarie 2014, Parlamentul European a aprobat, cu 394 de voturi pentru, 176 împotrivă și 72 de abțineri, o variantă a Raportului „Lunacek” ce a suferit modificări doar în puncte neesențiale. Dureros este că parte din prevederile acestui raport contravin convingerilor majorității românilor și vin în sprijinul homosexualității definită ca stare de normalitate.
Este greu de explicat cum acest raport a fost votat inclusiv de un număr de 7 parlamentari români, în condițiile în care aceștia reprezintă în Parlamentul European un popor eminamente creștin în concepțiile sale cu privire la familie și sexualitate. De remarcat, totuși, că 10 europarlamentari români au votat împotrivă, unul s-a abținut, iar alți 12 au fost absenți sau nu au votat.
Raportul se mai numește „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”. „Lunacek” nu are putere legislativă, ci este un instrument politic de avansare a agendei homosexuale, foarte similar cu Raportul pro-avort „Estrela”, scris de lobby-ul feminist radical și de organizațiile de „planificare familială” și respins după o masivă mobilizare cetățenească în decembrie anul trecut, informează pagina www.culturavietii.ro. „Lunacek” are, conform acestui site, următoarele puncte nevralgice, care îl fac indezirabil și periculos:
• Solicită Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască uniunile și căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Scopul este eludarea legislațiilor naționale și atacul direct la căsătoria autentică, bărbat-femeie.
• Solicită statelor membre ale UE să înregistreze și investigheze așa-numitele „crime motivate de ură” la adresa homosexualilor și să adopte legislație penală contra incitării la ură pe baza orientării sexuale și identității de gen. Acest tip de legislație, acolo unde ea există, servește exclusiv pentru suprimarea exprimării opoziției publice față de stilul de viață homosexual și față de agenda homosexuală și are prea puțin de-a face cu „ura”. Totodată, pretinde ca persoanele LGBT să nu fie în nici un fel restricționate în exprimarea publică și de adunare. Așadar, Raportorul practică un dublu standard, creând astfel o așa-numită „discriminare pozitivă”, absolut nejustificată, a unui grup construit artificial.
• Transformă „minoritățile sexuale” în grupuri privilegiate în fața legii. Raportul privește exclusiv drepturile persoanelor lesbiene, gay, bi și trans, extrage drepturile acestora din contextul larg al drepturilor omului, subminând astfel principiul universal al drepturilor omului.
• Continuă instituționalizarea unui curent de gândire pur ideologic, agresiv, contrazis de realitate și de legile naturii: „teoria genului” pretinde că între bărbat și femeie nu există nicio diferență, că rolurile sociale tradiționale sunt construcții artificiale, stereotipale și că pe acest criteriu ar trebui interzisă orice formă de „discriminare de gen”. Pilon central al revoluției sexuale, „teoria genurilor”, a deconstruit fundamentele morale ale civilizației europene, valorile și instituțiile civilizației noastre și a deschis calea spre „căsătoria între persoane de același sex”. Binomului multimilenar pe care s-a întemeia societatea, Bărbat-Femeie, această teorie îi opune o pleiadă de identități șanjabile și confuze, în perpetuă mișcare (LGBTQIA…). Conform promotorilor săi, Feminitatea și Masculinitatea ca identități solide și cadru de manifestare a relațiilor sociale ar trebui suprimate.
• Solicită CE să continue monitorizarea actuală a problemelor legate de orientarea sexuală și identitatea de gen în țările candidate la aderarea la UE. Aceasta este o tentativă de a forța îndeplinirea obiectivelor agendei homosexuale ca o condiție pentru aderarea la Uniune.
Vad ca Jurnalul asta pe care l-am inceput da roade. Un ziarist britanic aflat in Bucuresti mi-a scris ca vrea sa ne intalnim sa ma intervieveze despre CNSAS. Cine ar fi zis ca presa insulara mai e interesata de trecutul nostru comunist?! Dar, avand in vedere ca Ceausescu e singurul lider comunist care i-a stat Reginei cu capul in poala in timp ce se plimba cu trasura regala prin city, de ce nu?! Apropo, zic unii, din lumea celor invizibili, ca, pe langa Celac in pozitie de colac la picioarele lui, Ceausescu a pretins sa aiba si el oameni din SPP-ul nostru in jurul trasurii. Si, cica, daca ne uitam bine la pozele si filmarile de-atunci, o sa-l vedem pe Ristea Priboi in uniforma de soldat din Regimentul de Garda al Elisabetei, calare! Asa o fi?
Dar pe langa asta, m-a sunat, dupa ani de zile, insusi Constantin Dobre, liderul minerilor de la ’77, aflat intr-o poza pe frontisipiciul site-ului CNSAS cu Ceausescu semi-sechestrat in Valea Jiului (foto sus). Apropo (“iar-din nou”): astia, alde Ponta, Basescu, credeti c-ar fi avut curajul lui Ceausescu, sa vina sa le vorbeasca oamenilor in Piata Univeristatii? Poate data viitoare ar trebui chemati… De la capatul celalalt al cablului de sub Canalul Manecii, Constantin Dobre, culmea, desi era dat mort in Raportul Basescu-Tismaneanu, na ca e viu si inca misca, ba mai si vorbeste. M-a sunat sa-mi spuna ca, daca ma duc la CNSAS, sa-l rog pe dl. presedinte al Colegiului, Dragos Petrescu, cu care mi-am fixat audienta maine, sa-i dea si lui Dosarul de la Securitate. Ca el a incercat sa si-l vada cat a fost prin tara si n-a reusit. Imi da procura mie. Si-mi trimite si corespondenta avuta de dansul cu CNSAS-ul, cu dl Dragos Petrescu si cu dl Cristian Vasile din Comisia prezidentiala Basescu-Tismaneanu. Zic, “Domnu’ Dobre, n-am timp de corespondente. N-am timp sa citesc si sa raspund scrisorilor pe care le primesc eu, daramite sa le mai citesc si pe-ale altora. Trimiteti-mi procura si eu vorbesc cu dl. presedinte.” Cand sa inchid, dl. Dobre mai apuca sa zica: “O sa va trimit un articol tare, cu Magureanu si mostenitorii lui, Pata…”. Atat am mai auzit. Era long distance, de pe Insula.
Eu am cerut în scris dosarul meu de anchetă de 5 ori la CNSAS. Am fost anchetat pe când eram student și l-am cunoscut pe Larry Watts la Cluj-Napoca. Dar mi se răspunde mereu că nu îl găsesc. Am revăzut dosarul la Petrila, când m-au chemat iar la Securitate elevi subofițeri securiști, ca să mă intimideze să le dau note fără să vină la ore – eram profesor – și mi-au declarat că ”dosarul m-a urmat de la Cluj-Napoca”. Apoi m-au anchetat și mi-au confiscat timp de jumătate de an diploma de facultate pentru cercetarea accidentelor din mineritul metalifer – IM Hunedoara cand am dovedit că PCR ucide, prin politica forțată de creștere a producției și fără a asigura securitatea muncii. Directorul a declarat că Securitatea de la Deva i-a cerut să mă pună în discuția COM și să mă dea afară din postul de psiholog.
Cu Larry, prima oara m-am ciocnit la Croco, la BCU, pe holurile facultății, cand eram student la filozofie istorie. Apoi mi-au furat securiștii geanta din Continental, unde eram cu colegi, profesori și dl Watts la o masă, cu vin etc. M-au chemat după doua zile la sediul lor cica sa mi-o dea și m-au pus să aștept, că jucau table… Apoi m-au interogat ca ce știu, etc. Si eu le-am zis că nimic, nu vorbesc engleza. 🙂 Dar dosarul tot nu l-am primit. Nu se găsește…
Nu, nu pot sa-l plagiez total pe ID Sarbu cu al sau titlu faimos (cel putin in lumea mea) “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”, ca doar nu sunt Andrei Plesu sa imprumut fara ghilimele titlul lui TW Adorno “Minima Moralia” si apoi sa uit. Dar m-am gandit ca de azi sa incep, aici, un jurnal. Am vazut ca “se poarta”. Care unde a fost, la ce conferinta academica, in tara, in strainatate, cu ce mahar s-a intalnit, cu cine nu s-a intalnit, etc, etc. Adevarul e ca eu ma vad si vorbesc aproape zilnic cu oameni extraordinari, de la cersetori filosofi la filosofi cu sau fara opera, de la simpli cercetatori prin toate arhivele pamantului la academicieni, de la presedinti de scara la presedinti de tara, uneori confundandu-i cu usurinta intre ei, ce-i drept. Nu mai vorbesc de amicii mei, preoti, ziaristi, artisti sau… securisti (ca sa nu mai zic de actori si cascadori, in categoriile astea intrand si politicienii). De ce as lasa toate intamplarile minunate sau cel putin spectaculoase doar in desaga mea cu amintiri? Nu sunt egoist. Fostii mei colegi stiu. Unuia dintre ei, caruia tocmai ii nascuse sotia, i-am cedat un apartament de trei camere, pe care mi-l oferise seful meu, Sorin Rosca Stanescu. Eu stateam in gazda, desi sunt bucurestean get-beget. La o saptamana dupa ce si-a facut actele pentru casa fostul meu coleg si-a dat demisia si s-a mutat, pe mai multi arginti, la… Deutsche Welle. C-asa-i in… tenis, aaaa… presa. Dar sa nu ma-ntorc prea mult in timp. Jurnalul incepe de azi. Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Acesta. 🙂
Azi am fost la CNSAS. Nu cred ca am spus asta vreodata, ca mi-a fost rusine de pilele mele, dar una din “puterile” tarii mi-a propus sa fiu membru al Colegiului CNSAS. Aveam de ales: CNA sau CNSAS. N-am scris-o pana acum, in ce priveste CNSAS-ul, pentru ca n-am vrut sa-i frustrez pe unii dintre cei cu care am de a face mai des. Si aici, la fel ca la CNA, era vorba de trai: masina cu sofer, casa de la RAAPPS, deconturi telefon si deplasari in delegatii in tara dar si in strainatate. Salariu de bugetar. Dar ce bugetar! Cu rang de secretar de stat! Plus ca puteam sa am si multe secretare. Am refuzat, pentru ca mi se pareau niste munci prea statice pentru mine. Si apoi, recunosc, nu voiam sa ajung sa fiu obligat politic, daca ma intelegeti. Acum, uneori, imi pare rau. Pentru ca la CNA, de exemplu, in “locul meu” este un dobitoc cu staif. Un dobitoc, isteric, cum arareori am vazut si mi-am inchipuit ca exista. Pentru ca e din categoria “cu pretentii”. Un dobitoc homosexualoid cu pretentii de… intelectualoid (ca sa rimeze). Un dobitoc care face rau prin simpla lui prezenta. I-am publicat, cred, un citat sau doua dintr-o sedinta CNA, pe-aici, pe blog, asa ca daca va propuneti, il dibuiti. La CNSAS, in schimb, in “locul meu”, e un domn bine.
Revin: da, la CNSAS situatia sta putin mai bine decat la CNA. CNSAS este o institutie speciala, de care ma leaga multe amintiri, toate placute si foarte placute. Sunt cercetator acreditat din 2006, de pe vremea “Vocilor curate” din presa si sotzietatea in tzivil. Tema principala de cercetare, aleasa atunci, a fost legata de intelectualii romani in timpul regimului comunist. Pentru ca am avut insa alte prioritati, mai pe sufletul meu, cum este o a doua tema pentru care sunt acredidat ca cercetator, cea a intelectualilor romani din perioada interbelica, am neglijat-o pe prima. Sunt fericit de colaborarea perfecta pe care am avut-o cu CNSAS pe tema cu elita de aur a Romaniei, gratie careia am reusit sa public cu regretatul profesor Gh. Buzatu (cum ii placea lui sa semneze) lucrarea documentaristica despre Corneliu Zelea Codreanu in Arhivele Sigurantei si Securitatii ca si lucrarea despre Mircea Vulcanescu si Noica, cu profesorul Constantin Barbu si dr. Florin Rotaru.
Dar azi m-am gandit, totusi, pe cand ma plimbam pe coridoarele CNSAS ca este cazul sa o reiau pe cea cu intelectualii vremii, dau de sub vremi. De exemplu, ma gandesc, nu ati fi interesati sa stiti cum si-au petrecut dizidenta intelectuali de marca ai tarii, ca… stati sa ma gandesc care sunt astia… a, da!, cei doi, cum le zice, muppetsii aia comentatori la loja… Hai, ca-i stiti! Ptiu, imi stau pe limba: Lesu si Pliiceanu! Pardon: Plesu si Liigheanu. Pardon: Liicheanu. Astia sunt! Cred ca sunt un subiect bun de cercetare. Desigur, conform legii si deontologiei profesionale. Dincolo de simpatii sau antipatii, in ce priveste opera, pardon, scrierile lor, din punct de vedere al cercetarii istorice privind perioada sinistrului regim, cei doi, ca exponenti de frunte ai filosofiei din vremea statului si partidului comunist – basca disidenti, dl. Plesu chiar exilat – sunt, cred, nu de interes special ci de interes public general. Dar poate ma ia gura pe dinainte. Eu stiu daca o sa am timp de ei… Pentru ca sunt prins acum intr-un proiect cu adevarat deosebit, la care sunt angrenat impreuna cu colaboratorii mei, istorici reputati de la Chisinau si arhivisti la Arhivele Nationale ale Republicii Moldova, cat si de la Bucuresti, de la Arhivele Nationale Istorice Centrale. Este un proiect de inima. Legat de Basarabia si suferintele celor care au facut Unirea cea mare. Dar o sa vedeti, in curand, primele rezultate. Cercetatorii de o acribie nemaipomenita cu care este inzestrat CNSAS-ul lucreaza deja la acest proiect, o prima lansare a lui in spatiul romanesc urmand sa aiba loc la Parlamentul Romaniei, la o data speciala, ulterior urmand sa se transfere la Chisinau, pentru ca la Cernauti, din pacate, nu putem sa speram.
Asa ca ma intorc la titlu: de asta am fost azi la CNSAS. M-am intalnit cu domnul profesor Corneliu Turianu, secretarului Colegiului CNSAS, un interlocutor extrem de agreabil, fin cunoscator al tuturor dedesubturilor politice, pe care il apreciez – dincolo de activitatea sa profesionala, politica si publicistica – mai ales de cand a rejudecat procesul Ceausescu impeuna cu echipa ZIUA si de cand a participat la conferintele Ligii Studentilor din anii ’90, ca sa nu mai vorbesc de rolul sau deosebit pe care l-a avut pentru eliberarea bietilor arestati de la Mineriada din ’90. Evenimente istorice! M-am bucurat sa aflu, azi, ca proiectul Basarabia-Bucovina al Asociatiei Civic Media, pe care il vom pune in valoare pe ambele maluri ale Prutului, este intr-un stadiu avansat de finalizare, cel putin la nivel birocratic. Dar despre aceasta va voi mai povesti.
Cand sa plec de la CNSAS l-am vazut urcand treptele chiar pe presedintele Colegiului, dl. Dragos Petrescu, un profesionist desavarsit al managerierii muncii arhivistice si al scoaterii la lumina a adevarurilor care trebuie cunoscute, uneori cu surprize mai putin placute pentru multi dintre demnitarii aflati deja pe pozitii sau candidatii la diverse functii si calitati. Cum mi-am dat seama, brusc, ca dintre toti membrii Colegiului, cu dansul n-am stat niciodata de vorba, am pus mana pe telefon si mi-am stabilit o audienta. Pe ceilalti membri ai CNSAS, cu cateva exceptii mici, ca sa nu zic insignifiante, ii cunosc aproape ca pe colegii mei. Pe unii de peste 20 de ani. Va imaginati?
De exemplu, cu Cazimir Ionescu am intrat in TVR pe 22 decembrie 1989, la brat cu, de fapt mai bine zis, cot la cot cu… Caramitru si Dinescu. Ce vremuri!… Cum am considerat ca TVR a devenit TVRL (adica, chipurile, “libera”), eu m-am deplasat apoi la CC si la Palatul Regal, la Muzeul National, pentru a pune la adapost operele de arta de acolo. Eram la Arte Plastice si Muzeul era ca si a doua mea casa, un spatiu drag in care mergeam saptamanal, asa ca ma gandeam numai la faptul ca nu vreau sa vad gaurite lucrarile mele preferate, de El Greco, Rembrandt, Breugel sau Van Eyck, ca sa nu mai vorbesc de Brancusi. E, si cand am intrat in Palatul Regal aflat in flacari deja, dupa ce vorbisem la “comandamentul” balconul CC-ului sa nu se mai traga pentru ca am constituit o grupa de voluntari pentru Muzeu, ce surpriza credeti ca am avut si ce am aflat de la prietenii mei muzeografi care erau taras pe burta: “Ehe, noi le-am mutat de doua zile in subsol. Ce vezi pe pereti sunt, majoritatea, copii. Stai linistit!”. O stiati pe asta? Din 20 decembrie lucrarile de patrimoniu national fusesera adapostite deja, pe cat s-a putut, in depozitele speciale. Va spune ceva asta?
Cand sa plec, arde Sala Tronului! Cum aveam o haina verde, kaki, c-asa-mi placea mie, am facut si pe pompierul, la cererea multimii: “E pompier, e pompier, lasati-l sa treaca!”. Eu urcam cu furtunul cu apa, tiganii coborau cu televizoarele-n brate. C-asa-i in tenis si… la rivolutie. Si-acum, daca vad o fotografie cu Palatul in flacari, din decembrie ’89, simt automat in nari mirosul de fum din acea zi… A, sa nu mai spun: in timp ce stingeam incendiul, tovarasii cu care tocmai vorbisem in balcon au ordonat, normal, “Foc!”, ca vad “teroristi” cu AG-uri in mana. Era furtunul, deci, un fel de… pistol cu apa? Asa ca a trebuit sa si topai pentru a ma feri de trasoare. Avantaj eu, ca-mi mai luminau zonele intunecate. De vizavi, din blocul “Romarta”, cel cu barul Atlantic auzeam “Dum, dum!”. Pauza. “Dum, dum, dum, dum, dum!”. Era frate-miu. Gaurea peretii si vestele anti-glont ale DIA-istilor, sau cine or fi fost ei.
Dar revin la Cazimir (v-am zis ca golesc sacul cu amintiri…): peste doua zile, mai precis doua nopti, 23 spre 24, formasem o baricada pe 1 Mai, dupa ce cotrobaisem prin sediul DIE/CIE, actual al SIE, Palatul Sturza, pe care “organele” nu vor cu nici un pret sa-l dea inapoi proprietarului de drept (la cata tehnica au bagat in el…). “Baietii” ardeau, calmi – doar in aparenta -, dosare. Am citit si eu cateva, am mai bagat in traista, si… inapoi la baricada. Ora 2 din noapte, alerta maxima, vine o Lada in viteza. Din ea coboara Cazimir, fara pic de voce (ragusise la cat urlase). “Cum nu ma stiti?”, baguia el camarazilor mei inarmati care il pusesera la respect. “Nu m-ati vazut la televizor?”, silabisea, gutural, Cazimir, complet siderat. “Pai noi am fost in strada, tovarase, nu la televizor!”, i-a trantit unul. Dar eu, care il lasasem la Televiziune in urma cu doua zile, am intrat magistral in scena si am declamat: “Lasati-l sa treaca! Il cunosc eu!”. Pe loc, Cazemir a fost eliberat si trimis mai departe, in misiunea lui. Acum e membru in Colegiul CNSAS. Dar pe cine nu cunosc? Cu Florian Bichir, de exemplu, am polemizat cordial inca de pe cand era la ziarul “Ora”, daca isi mai aduce aminte cineva de el, iar eu membru – sau chiar sef? – al Biroului de Presa la Miscarii Pentru Romania.
E, acum, trebuie sa fac o pauza. Sotia ma solicita. Vedeti, spun totul: e Jurnalul unui jurnalist cu jurnal! Oricum, maine merg din nou la CNSAS, sa-l cunosc, in sfarsit, pe distinsul presedinte Dragos Petrescu.
PS: Va urma… 🙂
PS 2: Astia de pe tanc, din poza dlui Dinu Lazar Dinu, trageau in mine! Mi se spunea teroristu’. 🙂 Victor teroristu’. Sau Victor curatatorul? (asta-i din Nikita, the movie) 🙂
Ieri seara, in urma unui accident napraznic, locotenent-colonel (r) Mircea Buie a incetat din viata. Mircea Buie, scapat printr-o minune de la linsajul “revolutionarilor” de aceeasi etnie cu Laszlo Tokes (s-a rupt craca copacului de care fusese spanzurat), a fost ucis de un bolid care circula cu mare viteza, prin mijlocul orasului in care locuia. Ofiterul de informatii Mircea Buie a fost si ramane un erou al evenimentelor din decembrie 1989. Aflat la Odorheiu Secuiesc, in primii lui ani de serviciu, in care fusese incadrat si pentru ca stia limba maghiara, el nu si-a parasit postul si a stat alaturi de comandantul sau, locotenent-colonel Dumitru Coman, pana cand a fost luat pe sus pentru a fi executat. Seful sau, Dumitru Coman, a fost ucis cu bestialitate, in bataie, in plina strada. “Criminalistul miliţiei, Pop, mi-a spus că Dumitru Coman nu mai avea nici un os întreg. Se ştie cine l-a ucis, există înregistrări video şi martori. Dar toţi ucigaşii de etnie maghiară au fost puşi ulterior în libertate, în urma demersurilor pe la forurile europene, întreprinse de fruntaşul UDMR, György Frunda.”, marturisea Mircea Buie.
In 2012, presedintele Traian Basescu – acelasi personaj care nu ii retrage “Steaua Romaniei” lui Laszlo Tokes, in ciuda hotararii Consiliului de Onoare al Ordinului – printr-un decret prezidential imoral si ilegal (se afla un proces pe rol in timpul semnarii actului), a revocat statutul de eroi martiri tuturor ofiterilor de securitate sau ai USLA ucisi de unguri si rusi in decembrie 1989. Ca asa a vrut el, impreuna cu partenerul de legislatie antiromaneasca al lui Vladimir Tismaneanu, Raymond Luca, un “nascut in URSS”. Familia lui Dumitru Coman si familiile eroilor-martiri ucisi cu salbaticie in Bucuresti, membrii grupului USLA condus de Gheorghe Trosca, au fost silite sa inapoieze contravaloarea tuturor pensiilor de urmas primite de-a lungul anilor de la “statul roman”.
L-am cunoscut personal pe Mircea Buie, in cadrul documentarilor mele asupra evenimentelor din decembrie. Era un tip plin de energie, jovial si serios in acelasi timp. L-am intrebat ce ar face daca s-ar da timpul inapoi pana pe 22 decembrie 1989 si ar sti ca urmeaza sa vina unguri in hoarde sa le dea foc sediului si sa-i linseze. Dupa un foarte scurt timp de gandire, a spus rar si apasat: “As face exact acelasi lucru. I-as astepta sa vina”.
“Zeci de mii de hectare de păduri, clădiri şi terenuri din centrul României au fost luate practic cu japca de la statul român sau de la mici proprietari români sau maghiari şi retrocedate prin fals sau prin hotărâri abuzive ale unor instanţe judecătoreşti.”, scrie, cu temei, energicul publicist Marcel Barbatei, autorul anchetei Cotidianul “Transilvania furata“. La finele anului trecut, Serviciul Roman de Informatii (SRI) a reusit, chiar daca post-factum, demantelarea unei retele locale de judecatori corupti care lucra pentru Ungaria si grofii sai. Dar ce te faci insa cand chiar cei care se afla pusi in fruntea organismelor insarcinate cu retrocedarile, practic “decidentii”, beneficiari ai informarilor SRI, fac parte din categoria suspectilor?
Forumul “Transilvania furata” a somat recent Guvernul sa treaca la “suspendarea tuturor proceselor aflate pe rol precum şi a tuturor actelor normative având ca obiect retrocedările până la revizuirea actelor normative”. In van, evident.
Un astfel de proces, cu fond abuziv, are loc, maine, la Inalta Curte de Casatie si Justite a Romaniei. Cu “statul roman” plasat in spatele solicitantului agresiv minoritar si impotriva propriului popor. In aparenta, cauza pare minora: o scoala din celebra localitate Sapanta. Dar cu un teren generos. Scoala si terenul sunt revendicate de greco-catolici, la numar 21 in sat, cu solicitarea evacuarii copiilor ortodocsi din cladire, care functioneaza acum si ca gradinita. Ortodocsii din sat sunt 2700. Si impotriva lor, protejand vasta operatiune manageriata de statul vecin, Ungaria, sub forma de rapt imobiliar, sta o Agentie a “statului roman”, a Guvernului Ponta: Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
Seful ANRP, cumatrul lui Oprisan, istoric de ilegalitati cu terenuri si abuzuri in functie
Presedintele ANRP, George Baesu, fost prefect si deputat de Vrancea este, potrivit presei locale, cumatrul baronului PSD Marian Oprisan. La una din sindrofiile de famiglie, “Baesu a recunoscut ca ii este dator cumatrului sau pentru inaltele demnitati pe care le-a ocupat in ultimii opt ani si crede ca nu l-a dezamagit, de vreme ce a fost nominalizat pentru un nou mandat de parlamentar”, scrie Ziarul de Vrancea. Si de-atunci, a continuat tot asa, pe inalte culmi ale cumetriei. In 2003, seful OPC Vrancea, Dumitru Dila, acuza tandemul Oprisan-Baesu de grave ilegalitati, din apanajul mafiotic, cu iz penal clar. Sunt prea multe ca sa le insiram aici. Le gasiti in Ziarul de Iasi. In 2008, Baesu a fost implicat intr-un dosar al primarului comunei Mera, Gheorghe Sararu, “judecat pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si sustragere de inscrisuri oficiale, infractiuni in legatura cu retrocedarea considerata ilegala a unor intinse suprafete de padure”, conform Ziarului de Vrancea. Hotnews aminteste si ca “din 2007 si pana in prezent George Baesu a fost vicepresedinte al Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania, condusa de catre Mihaela Geoana” si, totodata, beneficiar al unui conducator de doctorat cu renume mondial: Adrian Nastase. Pentru a se confirma puterea hegemonica pe care o are Marian Oprisan in PSD, anul trecut, succesorul celor doua nomina odiosa, Victor Viorel Ponta, i-a semnat cumatrului numirea ca sef al Retrocedarilor. Pe baza experientei sale in domeniu.
Guvernul si tradatorii si-au dat mana peste tara: de la Ponta la Basescu, prin Baesu si Macovei
In cazul Sapanta, abuzul ANRP se vadeste din start, Agentia actionand exclusiv in interesul greco-catolicilor si fara consultarea proprietarilor de drept. Este de mentionat si cum acest caz ne demonstreaza ca, atunci cand e vorba de interese financiare, pe linie antiromaneasca, in favoarea Ungariei, un prepus al lui Marian Oprisan ca acest George Baesu isi da mana cu o prepusa a lui Traian Basescu, avand in vederea ca, atunci cand nu confunda Botizul cu Botiza, fostul procuror comunist Monica Macovei, in prezent europarlamentar convertit de acoperire la greco-catolicism, se ocupa cu consilierea greco-catolicilor(foto). Pana la CEDO si pe bani buni, desigur.
Actiunile lui Baesu au revoltat primarul, preotul, directorul scolii si comunitatea locala din Sapanta, o localitate maramureseana cu un trecut recunoscut pentru modul aprig in care a stiut intotdeauana sa-si apare dreptatea, sapantenii numarandu-se printre romanii care nu stiu de gluma. Sapantenii nu au uitat nici faptul ca ocupatia maghiara s-a lasat, ca mai peste tot in Transilvania, cu crime si bestialitati mosntruoasa, ca decapitarea unor localnici. Crucile faimosului Cimitir – uneori mai putin vesel – din Sapanta consemneaza, amar, trecerea hoardelor maghiare prin frumosul sat maramuresean (foto sus). Asa ca nu e de mirare ca, la aflarea vestilor de la Bucuresti, satenii s-au adunat cu mic cu mare si multa enervare, afland de deciziile Guvernului Ponta.
“Nu intelegem de ce nimeni de la Guvern nu a venit sa ne intrebe si pe noi ceva. Le puteam arata toate actele, acte din care reiese faptul ca in inventarul bisericii nu exista scoala confesionala care sa apara in patrimoniul bisericii greco catolice. Acum ne tarasc prin tribunale si ne ameninta cu portareii guvrnamentali. Scoala a fost ridicata de sapanteni si apartine sapantenilor. Daca ungurii au trecut-o in timpul ocupatiei in patrimoniul greco-catolic stim de ce au facut-o. Dar de cand statul roman recunoaste ocupatia maghiara asupra Transilvaniei? De cand statul este impotriva statului?”, a afirmat parintele Iustin Lutai. Acesta, impreuna cu primarul, Gheorghe Stan, au adresat o serie de memorii catre ANRP, de unde nu au primit decat adrese in doi peri, suferind de suficienta guvernamentala, ceea ce i-a determinat sa raspunda cu demnitate, in apararea copiilor si a locuitorilor satului. Le redam mai jos, ca o lectie pentru actualii guvernantii, dispusi sa-si vanda tara pe nimic.
Parintele Iustin Lutai catre autoritatile de la Bucuresti: “De ce nu restituiti tot Ardealul ungurilor?”
Stimata Doamna Ileana Alexandrina Bordeianu,
Director ANRP
Firesc ar fi fost inainte de a retroceda gradinita copiilor greco catolicilor, sa va edificati. Nu inteleg de ce nu v-ati informat la primarie, scoala, politie sau parohia ortodoxa Sapanta pentru a afla si pozitia noastra. Exista act la dosar ca aceasta cladire a fost facuta din truda sapantenilor, la fel si terenul, si ca apartine scolii, suntem proprietari tabulari.
Vaticanul nu a avut nicio implicatie in constructie. Daca ungurii au daruit scolile si bisericile catolice din Transilvania catolicilor sau reformatilor asta nu inseamna ca acestia le-au edificat.
Doamna Ileana Alexandrina Bordeianu, in cazul asta de ce nu restituiti tot Ardealul ungurilor, daca va prevalati de aceasta injusta lege??? Nu cunoasteti realitatea nici Dvs si nici Dnul Baesu si totusi sustineti pozitia catolicilor in detrimentul romanilor ortodocsi care numara 2700 de persoane . Lucrurile nu vor ramane asa. Exista presiuni ale Vaticanului? Chiar puteti stimata doamna sa retrocedati gradinita copiilor la cei 21 de greco catolici? Cred ca e momentul sa afle o tara intreaga cum solutionati cauzele si interesele Romaniei.
Preot Iustin Leon Lutai
Catre: ANRP
Domnule Presedinte George Baesu,
Ca preot al comunitatii ortodoxe din Sapanta, care numara peste 2700 de credinciosi, am luat act de intampinarea trimisa de catre Dvs ICCJ. Pe scurt, va informez ca este vorba de vechea scoala a localitatii, actuala gradinita cladita din truda sapantenilor; exista act in acest sens. Faptul ca ocupatia maghiara a daruit scoala bisericii catolice nu inseamna ca Vaticanul a construit-o, nu exista acte care sa dovedeasca implicarea catolicilor, a Vaticanului in aceasta constructie. Nu poate o lege sa actioneze impotriva romanilor si a ortodocsilor tinand cont de faptul ca greco-catolicii sunt in acest sat 21 de persoane.
Vom denunta public acest act atat in biserica si cu certitudine domnul primar o va face in sedinta publica iar directorul scolii la fel. Gradinita si terenul aferent apartin primariei si implicit comunitatii. Ne vom adresa de asemenea parlamentarilor de Maramures si implicit presei. Parohia va fi parte intervenienta in acest proces la ICCJ. Domnule presedinte nu puteti actiona impotriva a 2700 de oameni. Daca procesul de deznationalizare, de dezrobire a romanilor din Transilvania a trecut peste noi ca un tavalug, cu siguranta aceasta injusta retrocedare va aduce o data cu ea grave convulsii sociale in Sapanta.
Preot Iustin Leon Lutai
La randul sau, primarul isi arata indignarea:
Si iata si modul cum statul actioneaza impotriva statului si a cetatenilor lui romani, prin intermediul acestui George Baesu pe care, ne intrebam, firesc, cum il va trata SRI-ul si DNA-ul cand ii va veni si lui randul:
Conform calculelor Ziaristi Online, ca sa devina unul dintre cei 32 de europarlamentari romani, Iulian Capsali are nevoie de cel putin 155.000 de voturi, daca nu chiar 160.000, daca prezenta la vot ar fi la fel ca la alegerile din 2009, respectiv 27,67% (5.035.297 votanti). Daca va fi mai redusa, cu atat mai bine pentru orice independent.
Dacă îl ataci pe Băsescu, sigur B1TV şi „Evenimentul Zilei” vor sări în apărarea sa. Dacă îl ataci pe Felix Voiculescu, se vor pune în mişcare jurnaliştii de la Antena 3 şi de la „Jurnalul Naţional”. Deci fiecare patron cu clienţii săi! P.S. Se mai aude ceva de Oltchim?
Mass-media e un tăvălug care duce totul de-a valma, în prăpastie. E chiar un entuziasm al răului, o veste despre o nenorocire este anunţată ca o bombă publicistică, boala unor actori ca o fericire. Iar când valorile mor, se joacă hora.
Sub această copertă aveţi 300 de documente de arhivă, în majoritate inedite şi apar în premieră absolută. Documentele au fost depistate din dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, preponderent fondurile arhivistice ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Siguranţei române, primăriilor, prefecturilor şi altor instituţii ale Ţării; tot aici, la sfârşitul colecţiei au fost incluse şi câteva documente sovietice, din fondul arhivistic al Procuraturii RSS Moldoveneşti şi traduse din limba rusă.
DESPRE DISCRIMINAREA ROMÂNILOR DIN SERBIA SAU DESPRE MĂSURI LUATE RECENT DE SERBIA LA NIVEL LEGISLATIV ÎMPOTRIVA LIMBII ROMÂNE ÎN TIMP CE MIMEAZĂ CĂ DEPUNE EFORTURI PENTRU DREPTURILE MINORITĂŢII ROMÂNE
Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu
Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre. Canonizarea sfinţilor se face la vremea rânduită de Dumnezeu de către ierarhia Bisericii, aşa cum a fost întotdeauna rânduiala în Biserica Ortodoxă, şi credem cu tot sufletul că tot astfel se va proceda şi cu mulţi dintre cei menţionaţi aici. Până atunci respectăm hotărârile soborniceşti ale Bisericii Ortodoxe prin deciziile sinodale, totodată cinstindu-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori cu toată dragostea şi recunoştinţa către Dumnezeu.
Întrucât s-a contestat în presă autenticitatea testamentului Părintelui Gheorghe Calciu, facem cunoscut faptul că acesta a fost semnat pe patul de spital de sfinţia sa şi a fost adus Părintelui Stareţ Justin Pârvu de către Ieromonahul Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconeşti, a doua zi după ce a fost scris, adică în data de 29 octombrie 2006. Textul scrisorii testamentare a fost publicat în anul 2007, nefiind niciodată contestat. Pe baza autenticităţii sale Părintele Gheorghe a fost îngropat la Mănăstirea Petru Vodă în ziua de 3 decembrie 2006, precum exprimă limpede testamentul, respectat de Mănăstirea noastră, de familia sa şi de fiii săi duhovniceşti din America. Din moment ce s-a respectat dorinţa testamentară a îngropării, aceeaşi valoare de adevăr testamentar o au şi precizările referitoare la eventuala sa dezgropare (dorinţa ca, de va fi dezgropat şi va fi găsit neputrezit, să fie imediat reîngropat, iar lucrul să fie făcut cu cât mai multă discreţie). Evlavia noastră la sfinţenia Părintelui Gheorghe Calciu se dovedeşte prin cinstirea şi respectarea mărturisirii sale de o viaţă, a învăţăturilor şi a scrierilor sale, şi cu atât mai mult a testamentului său şi a sfintelor sale moaşte.
Raportarea obştii noastre la cuvântul testamentar al Părintelui Gheorghe Calciu este nu doar ca la un text ce exprimă smerenia sa, cât mai ales ca la un cuvânt profetic, care s-a împlinit întocmai în urmă cu două luni (din păcate într-o manieră regretabilă). Statornicia Părintelui Gheorghe în adevărul lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe nu putea să îl facă vreodată să atribuie diavolului lucrările lui Dumnezeu. De altfel, în Biserica Ortodoxă criteriul sfinţeniei moaştelor nu îl reprezintă faptul că ele sunt sau nu întregi, ci faptul că ele aparţin unor plăcuţi ai lui Dumnezeu care au făcut dovada sfinţeniei şi ortodoxiei lor prin viaţa şi învăţătura lor, sfinţenie şi ortodoxie recunoscute de soborul întregii Biserici.
Conform sinaxelor din data de 11 noiembrie 2013 şi din data de 18 noiembrie 2013, la care a participat integral Consiliul Duhovnicesc şi obştea, s-a hotărât prin vot deschis respectarea hotărârii testamentare a Părintelui Gheorghe, după cum urmează: la prima sinaxă a fost unanimitate de voturi împotriva dezgropării (prin vot deschis), iar la a doua sinaxă au fost 80 voturi (în scris, cu semnătură) împotriva faptei deja petrecute a dezgropării – pentru re-îngroparea sfintelor rămășițe ale Părintelui Gheorghe și pentru canonisirea celor vinovați –, şi 4 voturi pentru (aparţinând făptaşilor). Hotărârile sinaxei sunt în deplină conformitate cu legile bisericeşti, monahale şi civile.
La cererea directă a Stăreţiei, precum prevede legea bisericească şi legea civilă, a fost contactat exclusiv în scris fiul părintelui, Dl. Avocat Andrei Calciu. Domnia sa poate da mărturie că nu a fost contactat telefonic, niciodată, de către nimeni din Mănăstirea noastră, nici nu a fost în vreun fel influenţat în hotărârea sa. Dacă domnia sa va dori, vom face publică respectiva corespondenţă şi/sau mărturia sa că nu a comunicat verbal cu nimeni din obşte.
Prin urmare, toate atacurile pe acest subiect asupra deciziilor noastre consimţite în plen, asupra persoanei mele ca stareț, cât şi asupra persoanei monahului Filotheu, sunt atacuri împotriva întregii obşti a Mănăstirii Petru Vodă şi împotriva Consiliului Duhovnicesc, dar, dincolo de acestea, sunt acţiuni împotriva Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe şi a rânduielii ei stabilite de Sfinţi, pe care noi le cunoaştem şi le respectăm.
Dorinţa noastră a fost şi este una singură, aceea de a păstra pacea Bisericii, pe cât este posibil. De aceea ieşirile noastre în mass-media şi precizările legate de acest caz au fost minimale, dorind mântuirea tuturor credincioşilor şi îndreptarea celor ce au greşit. Dacă există persoane care doresc să conteste hotărârile canonice ale Sfintei noastre Mănăstiri, le rugăm să se adreseze în scris, cu argumente aferente şi cu mărturii apostolice şi patristice, către instanţa Arhiepiscopiei Iaşilor, căreia ne supunem canonic şi care a aprobat până acum deciziile obştii noastre.
Nota: La Consiliul Duhovnicesc din 17 Ianuarie 2014 s-a decis si excluderea faptasilor din manastire si canonisirea lor la Manastirea Bistrita (Piatra Neamt), unde parinte staret este exarhul zonei Neamt, Luca Diaconu. Daca nu se implineste nici aceasta hotarare este pentru ca, pe langa Testamentul Parintelui Gheorghe Calciu, este incalcat samavolnic si necrestineste si Testamentul Parintelui Justin Parvu (ceea ce este valabil pentru toti clevetitorii cazuti prada vrajmasului care i-a impins pe faptasi in groapa, contestatari verosi ai unor hotarari a unei obsti de preoti si calugari cu viata sfanta si zeci de ani de inchisoare, fii duhovnicesti si ucenici ai sfantului Parinte Justin): UNITATE, POCAINTA, ASCULTARE, RUGACIUNE
În ultima vreme, asistăm la un război care pare departe de noi. Asta se întâmplă doar pentru că trăim într-o iluzie. Acel război, dus inclusiv în Parlamentul European, ne priveşte direct, căci este dus împotriva elementelor definitorii pentru noi: suveranitatea naţională (statul naţional), folosirea resurselor României pentru bunăstarea poporului său (statul social), libertatea religioasă (biserica şi libertatea de exprimare a credincioşilor), ordinea morală conformă firii umane (familia).
Ne amăgim când spunem că nu ne priveşte: oare nu ne priveşte cedarea continuă a suveranităţii naţionale, pe care politicienii noştri la nivel de vârf o declamă şi chiar o execută fără să ne întrebe? Oare nu ne priveşte exploatarea colonialistă a resurselor noastre naturale? Oare nu ne priveşte faptul că o intensă propagandă homosexuală începe să pătrundă în şcolile şi liceele României?
Cei care nu sunt de acord cu noua ideologie sunt imediat puşi la stâlpul infamiei printr-un limbaj propagandistic controlat şi repetat în mod agresiv, identic cu acela folosit la începutul impunerii comunismului în ţara noastră. Procedeul de aplicare a etichetelor de „homofob”, „intolerant”, „fundamentalist” este corespondentul actual al limbajului de propagandă folosit pentru îndepărtarea adversarilor bolşevismului: „fascist”, „duşman al poporului”, „bandit”. „Obscurantist” şi „fascist” sunt termeni reluaţi încă şi astăzi, în mod deliberat, din cauza impactului profund al cuvintelor care trezesc emoţii puternice, mai ales în publicul „progresist” – agnostic sau ateu. Stigmatizarea „celuilalt” este primul pas pentru înlăturarea lui din societate.
Presiunile făcute în favoarea „familiei” homosexuale şi împotriva identităţii de gen sunt teribile. Cea mai recentă iniţiativa în acest sens este Raportul Lunacek, iniţiat de un grup de presiune în PE format mai ales din neomarxisti (socialişti şi ecologişti), care îşi propune să impună ţărilor membre o conduită obligatorie în ceea ce priveşte educaţia copiilor în grădiniţe (educaţie „transgender”), instituirea familiei homosexuale şi acordarea dreptului de adopţie, fertilizare în vitro şi mamă-surogat cuplurilor de acelaşi sex. Dacă astfel de legi trec, Parlamentul European va obliga ţările membre să accepte standarde duble: acordarea libertăţii de exprimare şi manifestare nelimitată pentru comunitatea homosexuală şi restrângerea libertăţii de exprimare şi manifestare a celor care adoptă o morală creştină sau, pur şi simplu, o morală conform firii umane.
Tot recent, europarlamentara socialistă Edite Estrela i-a acuzat, într-un discurs vitriolant, pe toţi cei care au îndrăznit să voteze împotriva controversatului său proiect omonim – Raportul Estrela. Proiectul ar fi dus la: liberalizarea totală a avortului; avortul şi contracepţia, precum şi operaţiile de schimbare de sex ar fi trebuit asigurate din bani publici; permiterea avortului şi a serviciilor conexe în clinicile şi spitalele administrate de culte religioase; legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene etc. Raportul Estrela, deşi respins, va fi repus în discuţie, prin diferite tertipuri birocratice, în lunile ce vin. Iată, aşadar, o întreagă avalanşă de legi şi decizii care produc o modificare radicală a vieţii sociale europene, asupra căreia sunt experimentate diverse inginerii sociale. Dacă nu încercăm, acum, o îndiguire a acestor porniri totalitare, care se înscriu în politica globalistă de ştergere a identităţii naţionale, a ethosului local, mai ales a credinţei, de smulgere a rădăcinilor tradiţiei din viaţa acestui popor, atunci, mai târziu, va fi prea târziu.
Pe de altă parte, m-am exprimat de ani de zile pentru dreptul la viaţă privată şi libertate de conştiinţă a cetăţeanului, împotriva opacităţii statului care foloseşte politica faptului împlinit în folosirea biometriei – datele personale stocate în cipuri. Aceste date personale stau pe un suport electronic de o vulnerabilitate extremă, acestea putând fi clonate de infractori, folosite în scop de şantaj sau pur şi simplu pierdute, aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie acum câţiva ani cu datele a 93% dintre asiguraţii medicali. Rezoluţiile pe care le-am semnat în calitate de preşedinte FOR la acea vreme se încheiau astfel: „Având în vedere toate aceste argumente procedurale şi etice, Forul Ortodox Român consideră că lipsa dreptului la opţiune afectează grav, şi de această dată, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie.” Problematica datelor biometrice sau medicale stocate trebuie ridicată, de asemenea, şi în Parlamentul European, pentru că drepturile cetăţeanului sunt mai importante decât dorinţa statului de a-şi controla cetăţenii.
În ceea ce priveşte problemele ridicate de exploatările resurselor naturale ale ţării, m-am situat net în tabăra celor care îşi doresc o Românie a cărei natură să poată fi lăsată moştenire şi urmaşilor noştri. În toate poziţiile mele publice, prin prezenţa la mitinguri şi marşuri, în articole, mi-am arătat nu numai neliniştea, dar şi revolta faţă de nişte proiecte care pot distruge iremediabil mediul, mai ales apa freatică şi de suprafaţă, fără de care o viaţă în parametri normali nu va mai putea fi niciodată posibilă. Sunt categoric împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică în actualele condiţii, precum şi a extragerii metalelor prin cianurare, acestea fiind chestiuni ce ţin de securitatea naţională într-un stat care pare că şi-a abandonat vocaţia naturală de apărare şi protecţie a propriilor cetăţeni, a propriilor resurse şi, implicit, a mediului în care ne ducem traiul de zi cu zi. România este acum un stat abandonat intereselor firmelor transnaţionale, care-i hotărăsc şi politica.
În ceea ce priveşte Statul Român, în contextul ideologiei globaliste actuale, optez categoric pentru întărirea şi recuperarea suveranităţii sale pentru care inclusiv un bunic de-al meu, alături de mulţi alţi bunici şi străbunici de-ai noştri, şi-a dat tributul de sânge în Primul Război Mondial. Un stat care s-a creat prin jertfe nu poate fi abandonat într-un proiect politic utopic, aşa cum se doreşte prin transformarea actualei Uniuni Europene într-un stat federal arbitrar constituit de „elite” politice, în dispreţ faţă de naţiuni şi de popoarele suverane. România este, conform Constituţiei, un „stat naţional, suveran, independent şi indivizibil” (Art.1.1) iar, conform cu Art. 2.1, „suveranitatea naţională aparţine poporului român”. Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene, afirmă faptul că miza alegerilor din mai este tocmai transformarea Uniunii Europene într-o federaţie suprastatală, numită deja Statele Unite ale Europei. Un proiect de planşetă, care nu are legătură cu realitatea. Şi care, ca orice utopie politică, reprezintă un pericol iminent care trebuie îndepărtat fără şovăire.
În acest context, identitatea naţională, ethosul românesc trebuie afirmate fără complexe. Există o excepţională cultură organică, populară, prea puţin cunoscută şi afirmată chiar de către români, din păcate. Avem şi o mare cultură modernă inspirată din acest ethos. Însă avem şi o istorie care este, mai nou, instrumentalizată ca în zorii comunismului, pentru că se doreşte decuparea frânturilor de adevăr şi prezentarea lor ca adevăruri paradigmatice, în cadrul cărora demnitatea noastră ca neam este permanent pusă sub semnul întrebării. Însă sunt şi semne bune, care demonstrează faptul că unui popor căruia i se doreşte ştergerea identităţii are forţa să găsescă anticorpii necesari regăsirii de sine.
Fiind creştin ortodox şi tată de familie cu mulţi copii, am văzut că, dacă faci un pas către El, Dumnezeu face zece spre tine. Deşi mă îngrijorează mult viitorul copiilor mei, mai ales că imi doresc ca ei să trăiască în ţara aceasta care este şi a lor, cred în forţa de regenerare a neamului românesc, care are încă o credinţă puternică, pe care trebuie să şi-o poată afirma firesc. Pentru că Biserica este locul în care ne refugiem în vremuri de cumpănă şi ca persoane, şi ca neam. Suntem, încă, statul european cu cea mai mare credinţă din Europa – aşa o arată, în mod obiectiv, toate statisticile. Spun „încă” pentru că se duc campanii susţinute în presă şi pe internet pentru ca această proporţie zdrobitoare să fie modificată artificial la nivelul percepţiei publice. România creştină subzistă acestor presiuni permanente şi cred că nu mai trebuie să aştepte că să fie acceptată ca partener de discuţie. Această Românie tainică şi smerită poate să-şi recapete glasul pe care îl poartă dintru început.
Pentru că toate temele majore punctate aici lipsesc totalmente din dezbaterile de partid sau sunt complet marginale în cele publice, m-am gândit că implicarea mea în afirmarea acestei Românii creştine poate fi utilă la nivel european, unde îmi pot face auzită vocea şi de unde pot avea ecou şi la nivel naţional.
P.S. Întrucât pornesc la acest parcurs fără niciun fel de mijloace, anunţ pe cei care vor să mă sprijine că mă pot contacta la adresa de mail [email protected]
Traseu:
Gara Basarab, trenul 9307, plecare la ora 13:15, biletul costa 3,5 lei
Gara Chiajna 13:28
Manastirea Chiajna
Giulesti Sarbi, Giulesti
Statia de metrou Grivitei
Ovidiu Trandafir ne-a facut traseul pe harta https://g.co/maps/jw9bn
February 6th, 2014 
VR 
