Haiducul din imagine este Costel Condurache. L-am fotografiat în 2008, când mi-a făcut o vizită surpriză. Era așa cum îl știam dintotdeauna: înalt și slab, cu barbă și cu părul lung, cu o privire foarte vie. În spinare, bineînțeles, ranița burdușită cu cărți duhovnicești.
În legătură cu el, nu pot uita ceva cu totul special, de prin anii ’97 sau ‘98, când se organizau frecvent concerte rock în Piața Avram Iancu din Cluj. Bubuiau boxele încă din timpul vecerniei, nu așteptau organizatorii să se termine slujba, așa că nu era deloc plăcut să te rogi în catedrală în hărmălaia aia. Și-atunci, imediat după încheierea slujbei, ne-a venit ideea, mie și lui Costel, să ne închidem în turla catedralei și să tragem clopotele cel puțin 10 minute, ca să vadă zgomotoșii cum e să fii deranjat.
(Dacă vă întrebați cum aveam noi acces la clopotniță, trebuie să vă spun că, în timpul studenției la sculptură, trăgeam în mod frecvent clopotele la catedrală înainte de slujbe. Era o mare plăcere, iar sora Ofelia de la lumânări, cea care răspundea și de clopote, era încântată de ajutorul dat.)
Îmi aduc aminte că am ieșit din catedrală tare bucuroși și mulțumiți de isprava noastră. La poartă ne așteptau câțiva prieteni, bucuroși și ei, dar și paznicul arhiepiscopiei, nițel scandalizat. Bucuria ne-a fost și mai mare când am aflat, după câteva zile, că tare i-a plăcut Vlădicăi Bartolomeu recitalul nostru. Îl auzise! Mi-l și imaginez stând la fereastra dispre piață și zâmbind. În sfârșit cineva luase atitudine.
Aceasta a fost prima amintire care mi-a venit în minte când un prieten apropiat mi-a spus, în urmă cu două zile, că haiducul Costel s-a mutat la Domnul. Apoi au răsunat, ca niciodată, clopotele.
[Costel Artemie Condurache s-a stins la 41 de ani, după o grea suferinţă, în seara zilei de 29 iulie 2013, într-un spital din București. Să ne rugăm pentru odihna sufletului său și pentru mângâierea familiei îndoliate]
Autorul fotografiei de mai sus și al acestor rânduri, scrise în urma cu șase luni, preotul Ioan Gînscă, este licenţiat al Academiei de Arte Vizuale „I. Andreescu” din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Secţia Pastorală. Din iunie 2004 slujeşte la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Ciucea.
O epigrama primita de la Costel Condurache, de altfel autorul relatarii pitoresti a unei corespondente pentru Victor Roncea Blog despre o reuniune a defunctei AZEC:
Adolf Crivat veneticul
“Doctor” teoro-genit-olog
Dupa ’90 incoace
Voind dreapta a o naste
Adolf Crivat veneticul
Vru sa taie ombilicul;
Nestiind anatomie
Caci facea poliloghie
A lovit, subtil, ca “Chioru”
Taind AZEC-ul cu toporu’…
Conul Liiceanu Gabriel fata cu reactiunea, scrie adanc
Nu e cianură (și batjocură) pentru oamenii de carte numirea unui agramat la Cultură și care mai crede, pe deasupra, că premiul Nobel poate fi luat de două ori? Nu e cianură profesoara care îi învață pe copii că Eminescu a fost omorât „de francmasoni”?
Pe urma o da cu lovitura de stat, cu justitia, prim-ministrul, taxele, si incheie apoteotic cu ziariștii “necoruptibili” Pora si Tapalaga pe care-i aseamana cu cavalerul lui Dürer cel pe care Nietzsche il asemuia cu Schopenhauer.
Dupa care vine primul comentator si ii da un dos de palma peste intelect cam asa:
I rest my case, acum stim de ce a zambit omul nostru complice la vorbele idolului sau “şcoala românească scoate tâmpiţi “. Fiindca il gadila musca de pe caciula.
PS: Durer a desenat si Cavalerii Apocalipsei, acolo as gasi posibile asemanari , mai ales cu Pora.
Cunoscutul militant pentru drepturile romanilor, Radu Golban, s-a decis sa candideze la europarlamentare. Iata mesajul sau:
N-a vazut Bruxellesul ce poate Romania! Am decis sa candidez la europarlamentare. Independent.
Eu nu voi sta cu mainile in san la Bruxelles. Sunt un roman care s-a dedicat Romaniei si intereselor ei: am spus adevarul chiar si cand era incomod. M-am batut mereu pentru cauza in care am crezut, indiferent de consecinte. De acum inainte, putem lupta impreuna ca sa fim tratati ca parteneri egali in plan european. In cei cinci ani de cand Romania este reprezentata de 33 de europarlamentari nu am auzit de nicio initiativa parlamentara care sa promoveze cu adevarat interesele tarii.
Europarlamentarii nostri au tras sfori politice pentru ca politicienii corupti de la Bucurest sa ramana in functii. S-au lasat cumparati si manevrati de grupurile de lobby de la Bruxelles, au actionat ca mercenari ai propriilor interese si au uitat de interesele romanilor. Au fost trimise la Bruxelles personaje create in laboratoarele politicii dambovitene care nu ne reprezinta. EBA ne-a facut de ras in Parlamentul European cu discursuri inculte, intr-o limba engleza stalcita, care au facut ocolul lumii virtuale, ca exemplu de prostie extrema la nivelul cel mai inalt al
politicii europene. Harnicia sa notorie – cele 1387 de activitati in forurile europene cu care se lauda EBA – este un exemplu de harnicie a prostiei: inutila si fara un scop masurabil. Gigi Becali la fel. Si exemplele pot continua.
IMPLICATI-VA! STRÂNGERE SEMNĂTURI PROMOVARE / VOLUNTARIAT (trimiteti mai departe va rog acest mesaj)
Am nevoie de sustinerea vostra pentru a ma lupta, la Bruxelles, pentru a pune pe agenda europeana interesele Romaniei. Un candidat independent pentru Parlamentul European are nevoie de cel putin 100.000 de semnaturi (ATENTIE – pe hartie si nu online!!!) de sustinere pentru inregistrarea candidaturii. Ajutati-ma va rog la strangerea de semnaturi! Oricate pueti (5, 10 sau 1000), sunt binevenite si necesare!
IMPORTANT! Va rog sa trimiteti listele cel tarziu la sfarsitul fiecarei luni (cel tarziu pe 15 martie) la adresa:
Telesource SRL
Str. Mures 143
300778 Timisoara
Ce vreau sa fac? Pentru cei care doresc sa ma cunoasca mai bine: Cine sunt si ce ma recomanda?
Am un doctorat -pe bune- in economie, un master in studii europene avansate, si pun pasiune zilnic in ceea ce fac. Sunt un roman care s-a dedicat Romaniei si intereselor ei: am spus adevarul chiar si cand era incomod. M-am batut mereu pentru cauza in care am crezut, indiferent de
consecinte. Acum sunt gata sa lupt la Bruxelles pentru Romania si romani, si am sase mari prioritati:
G – Germania trebuie sa isi plateasca datoria la Romania
In 2010 am facut dezvaluirea spectaculoasa dar riguros documentata ca Germania are o datorie istorica fata de Romania, de peste 18 miliarde de euro. Cine are datorii la Romania, sa si le plateasca. Daca ar avea acesti bani, Romania nu ar mai avea motive sa se imprumute mai departe, la Fondul Monetar International.
O – Organizarea Romaniei pe baze sanatoase: modelul elvetian
Romania e de peste 20 de ani intr-o continua tranzitie, care ne-a obosit pe toti. Avem nevoie de un model de tara, de un model national. Cred ca Romania poate deveni o Elvetie a Estului, un factor stabilizator, de democratie, echilibru si prosperitate, atat pentru noi, cat si pentru regiune.
L – Libertatea romanilor de a fi stapani in tara lor
Ceea ce se intampla cu retrocedarile abuzive catre straini nu e normal. Romanii merita sa fie proprietari, nu chiriasi in tara lor. Politica abuziva prin care sunt restituite sute de proprietati in Transilvania, de care beneficiază, in special, Forumul Democrat al Germanilor din Romania, Biserica Catolica, Biserica Evanghelica si ungurii din Transilvania, genereaza cheltuieli “colosale” pentru buget pentru ca, astfel, statul devine chirias in scoli, spitale si universitatii.
B – Blocarea erodarii statului si a refeudalizarii tarii
Eu nu mai vreau baroni locali care sa taie si sa spanzure cand vor ei, care comanda deseori partidelor la Bucuresti. Avem nevoie de o regionalizare dupa cele mai bune modele si practici europene, nu de refeudalizarea Romaniei. Avem nevoie de gospodari moderni, de manageri competenti, nu de smecheri cu idei feudale. Nu “mergem inainte ca inainte era mai bine”: nu era!
A – Atragerea de bani europeni, fara furturi si ineficienta
Romania are un numar mare de miliarde de euro de atras, in fonduri europene, de la Uniunea Europeana. E dreptul nostru, de care unii hoti si incompetenti si-au batut joc. Avem nevoie de proceduri simple si clare ca romanii sa poate atrage banii europeni, si de un control adecvat care sa previna furtul.
N – Natiunea trebuie sa iasa din pasivitate, nu suntem colonie
Dupa cum bine spunea Petre Tutea, statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Eu cred ca romanii trebuie sa ridice capul si sa spuna clar si raspicat ca asa nu mai merge: nici la Bucuresti, nici la Bruxelles. Gata cu bataia de joc, gata cu mirajul Uniunii Europene. Meritam sa fim tratati ca parteneri egali in plan european si meritam o clasa politica mai buna, care sa ne reprezinte cu adevarat, la
Bucuresti. Impreuna vom face dreptate! Romania, romanii merita sa fie reprezentati cu adevarat.
PS. Daca vi se pare ca acum sunteti reprezentati extraordinar de europarlamentarii romani, ignorati-ma. Daca nu, promovati-ma, nu aveti nimic de pierdut, totul de castigat! revin cu informatii actuale. Neaparat sa trimiteti acest mesaj tuturor prietenilor si cunostintelor dv.
Patru profesori din Timisoara, in frunte cu conferentiarul Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest (foto dreapta), au bagat “orasul revolutiei” in “revolta”, conform unui titlu tamp din EvZ. O revolta intr-un paharel cu bitter: cei patru protesteaza fata de intentia Primariei de a denumi o straduta pietonala “Petre Tutea”. Dar doi din cei patru “nationalisti locali” care nu-si doresc ca o strada sa poarte numele celui aflat in Topul TVR al celor mai mari romani si pe criteriul ca Tutea “nu a avut legatura cu Timisora”, sunt… lugojeni. Acest argument pueril ascunde de fapt caracterul extremist, acultural si amoral, cu sentimente antiromanesti, al cererii lor. Mie unuia, spre exemplu, nu mi-ar trece prin cap sa contest denumirea strazii Lugoj din Capitala sau chiar Golda Meir de-ar fi, pe ideea ca nu ar avea nimic in comun cu Bucurestiul. Asa cum, sunt sigur, aceiasi universitari reclamagii nu ar fi contestat o propunere ca Strada fara nume sa devina Strada Golda Meir, folosind acelasi pseudo-argument, cum ca fostul prim ministru al Israelului nu ar avea vreo legatura cu Timisoara. In context trebuie amintit si faptul ca Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timisoara a fost vaduvit de numele Romanului Absolut dupa ce la conducerea lui a fost instalat un regizor care inca nu vorbeste bine romaneste: Alexander Hausvater.
De fapt, cei patru ii contesta filosofului genial Petre Tutea dreptul la existenta in memoria colectiva, in principal pe motivul ca a fost… legionar. Petre Tutea a fost inchis insa de comunisti, timp de 13 ani, din acest motiv. Robert Doron Reisz vrea sa-l inchida pentru eternitate. Dar cine este Robert Doron Reisz? Cautand sa aflam cate ceva despre ilustrul personaj anonim, pana nu demult inexistent in spatiul public romanesc – cu exceptia unor laude despre “morala” lui gasite pe blogul lui V.I. Tismaneanu si un articol anti-Eminescu din “Dilema” lui Plesu – am aflat ca, intamplator, are aceeasi etnie cu anchetatorul bolsevic al lui Petre Tutea. Ciudata coincidenta, nu-i asa? Extraordinara viata evreieasca a familiei sale este publicata in cele mai mici detalii in cartea “Memoria salvata: Evreii din Banat, ieri si azi”, coordonata de Smaranda Vultur si aparuta la Editura Polirom, Iasi, 2002, din care unele fragmente au fost reproduse pe site-ul Memoria.ro si preluate de Ziaristi Online.
Cum mi s-au parut pline de substanta recomand lecturarea lor integrala. Marturisesc ca in urma pargurgerii confesiunilor parintilor sai nu am putut intelege prea clar resorturile extremiste antiromanesti ale lui Robert Doron Reisz , avand in vedere ca mama sa, Eva, nascuta Mizrahi, doctorita cunoscuta in Lugoj, aniversa si se bucura mai mult de sarbatorile crestine decat de cele evreiesti, conform propriilor declaratii, iar tatal sau, Gheorghe, pasionat de pictura, avea si tablouri cu imagologie crestina. Iar o educatie cu respect fata de crestinism nu poate sa nu ramana sensibila fata de suferinta unui mare roman ca Petre Tutea. De unde se vede ca educatia mai tarzie a lui Doron, recte Colegiul Noua Europa, supranumit si Colegiul Invizibil, i-a afectat grav arhitectura interioara provocandu-i un handicap sufletesc major, cu efecte ce se pot rasfrange, iata, asupra unui oras sau chiar a intregii tari, avand in vedere cati “moralisti” a produs pepiniera de cadre a lui Andrei Plesu (sa numim doar cativa, din ograda lui Basescu: Patapievici, Cartarescu, Preda, Avramescu, Ionita, Baconschkyi, Papahagi, Neamtu, Ungureanu dar si Cioroianu… si lista e lunga). Noroc ca membrii Consiliului Local nu sufera de aceeasi boala – ura fata de romani geniali – ca bietul Doron. Din relatarile parintilor sai aflam si ca nora sa este romanca si a fost una din preferatele lui Mircea Toma in sejurul “Cu papucii prin desert” cand, dupa cum afirma martorii, adeseori participantele ramaneau la petrecerile nocturne doar in papuci, pentru a respecta tematica expeditiei. Dar fara alte comentarii va propunem o lectura incitanta despre viata evreilor in Banat:
Eu n-am întâmpinat niciodată nici o dificultate pentru că am fost evreică. La grădiniţă am fost la maici, la catolici. Îmi amintesc că acolo se făceau serbări cu ocazia sărbătorilor creștine și am participat și eu la acele serbări. Ce m‑a deranjat a fost faptul că eu n‑am primit niciodată un rol mai deosebit. De exemplu, prietena mea, la una din serbările de Crăciun, a fost Iisus copilaș, eu însă am fost doar îngeraș. Mi‑aș fi dorit și eu să port toaletele acelea mai frumoase.
In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante.
Calificând și condamnând fără ezitare – de la Nicu Steinhardt, Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Radu Gyr la Petre Țuțea -, cei care merg pe această cale, evacuând din istorie și memorie, igienic, pe toți cei care nu sunt ‘politically correct’, nu fac, în opinia mea, decât să sporească cacofonia identitară (deliberat am scris așa) în care «noi, românii» încercăm, cu bune și rele, să ne (re)găsim un «rost»…”.
Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”
INFO: Mostenirea Clandestina continua. Monica Ghiurco ne invita azi, la ora 21, la TVR 1, pentru a urmari Cazul Ryszard Kukliński vs “Sobolanul” Pacepa
Mai multi cititori imi scriu revoltati ca nu am abordat subiectul Ucrainei. Bietei U-craine… Of, of, biata de ea… Am vazut tot felul de pareri care mai de care mai fanteziste – unele chiar stranii de-a dreptul – inspirate probabil de tovarasii din Centrala care nu stiu cum sa-si mai justifice bugetul urias in comparatie cu esecurile rasunatoare, mai ales cele de pe “frontul de Est”, unde-i place lui “sefu'” sa se dea in barci. Barem un articolas sa mai apara ca, vorba-aceea, tot noi il platim. O prietena de la o televiziune de stiri m-a sunat cu scandal 🙂 sa ma intrebe “cum, tocmai tu, care ai fost dublu interzis in Ucraina, nu spui nimic?”. Ce sa spun? Sunt satul de tampeniile si susanelele din presa, care jignesc pur si simplu meseria de gazetar. Sa ma alatur si eu valului de pareristi (cu mici exceptii, notabile)? Am scris pe Facebook: “Ucraina, o nuca tare. Acum putreda. Cine vine cu ciocanelul?” Ce pot sa spun mai mult? Sa republic ilustratia Made in Ziua facuta cu amuzament de trei faptasi la ceas de seara? 🙂 Sigur ca n-o sa fie (chiar) asa cum vrem noi si cum apare in harta noastra care descrie perfect artificialitatea Ucrainei. Pe de alta parte, in scurt timp evolutia situatiei va anihila de la sine toate habarnismele si alarmismele.
Dupa privirea lui Putin de ieri (foto sus), de la intalnirea de la Bruxelles, unde le-a scuipat in mancare “ieuropenilor” refuzand sa participe la dineul oficial, singura intrebare care ma pasioneaza e: Cine i-o trage lui Putin? UE? Dar cine e UE asta? Sa fim seriosi! Mai curand sa fie oare vorba de Zbigniew Brzezinski, maleficul si eficientul nationalist polonez din CFR? Oricum ar fi, nu-l vad prea bine pe suspectul de tentativa de viol asupra trupului harbuit al strabunicii Maicii Rusii, Rusia kieveana…
Iar noi: De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi, Bucurosi le-am duce toate, de e pace, de-i razboi…
Iar ucrainenii, pentru pacatele lor de haholi hulpavi vor avea, inca, destul de tras. Daca ne-ar da-o inapoi pe langa teritoriile noastre stramosesti si pe Sfanta noastra Teodora de la Sihla, floarea duhovniceasca a Moldovei, poate li s-or mai ierta din pacate…
Putem sa si portretizam, totusi, intr-un fel mai plastic, istoria asta prezenta a Ucrainei. Ati vazut ce s-a intamplat cu cei doi porumbei sloboziti de Papa Benedict de Ziua Holocaustului? Daca nu, vedeti mai jos. Sa ne imaginam ca U-craina e deja vazuta dublu de columbofilii solomonici ai grupului din spatele UE. E, si-atunci, asta se va intampla cu ea:
UPDATE: Acum (azi) vad ca si “draga de Merkel” s-a ridicat la lupta cea mare pentru democratie. Degeaba a incalzit-o Putin la sanul lui asa frumos cand incepuse sa-i fie cam racorel, in apropierea alegerilor.
Pe de alta parte, poate este un “pay back time” al istoriei. Ucraina, Rusia kieveana, poate fi comparata cu Kosovo. Cine i-a tradat pe sarbi in Kosovo? Nu cumva “fratii” rusi pe mana cu americanii? Daca rusii raman fara Kosovo-ul lor, e sfarsitul lui Putin.
Am aflat din presa dar si de pe Facebook de recenta luare de pozitie a conferentiarului Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest impotriva filosofului si fostului detinut politic Petre Tutea. Scrisoarea sa catre Consiliului Local, prin care contesta initiativa Dvs de a atribui numele lui Petre Tutea unei strazi din Timisoara, innobiland astfel orasul de pe Bega cu un simbol al genialitatii romanesti, a fost precedata pe Facebook de asertiunea sa potrivit careia marele roman este “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Un adulator de-al lui il completeaza (captura foto mai jos): “Nu era mare lucru Tutea. Românii au avut filozofi de șuetă, Noica, Țuțea, și eseiști. Ajunge”.
Acelasi Reisz aprecia intr-un “manifest contra cultului genialitatii”, publicat “in exclusivitate” de Dilema dlui Plesu, ca Eminescu, “Romanul Absolut”, dupa cum l-a denumit Petre Tutea, evoca imaginea “creatorului vag paranoid şi asocial” (via ActiveNews).
Cum noi nu ne putem ridica la inaltimea celui garantat de celebrul V. I. Tismaneanu ca fiind de o inalta “constiinta morala”, bursier al Fundatiei aceluiasi domn Andrei Plesu, recte Colegiul Noua Europa, vrem doar sa rugam onoratul Consiliu Local al orasului Timisoara sa aiba in vedere si opiniile unor romani fata de Petre Tutea.
Respectiv:
Mircea Eliade, intr-o scrisoare inedita catre Petre Tutea: “Fenomenul spiritual Petre Țuțea – un geniu, omul cel mai adnotat din România”
“Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina și Giza, conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele mediteraniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea.” (Scrisoare datata 26 decembrie 1941)
Emil Cioran: “Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”
“Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)
“Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, mai 1974)
Parintele Justin Parvu despre Petre Tutea:“Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decât Petre Ţuţea”
Gasiti si alte marturii ale colegilor sai de suferinta pe portalul Marturisitorii.Ro, unde se afla si scrisoarea integrala si olografa a lui Mircea Eliade, probabil considerat de conferentiarul Robert Doron Reisz tot “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Aveti grija, sa nu va ceara sa schimbati si numele Pietei Mircea Eliade!
In incheiere nu-mi pot stapani impartasirea mirarii personale, constatand faptul ca unii intelectuali din Romania – adevarati “filosofi fara opera” ca Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu -, care au stiut sa profite de imaginea si scrierile filosofului Petre Tutea, inclusiv sau mai ales financiar, in anii ‘ 90, astazi, cand acesta este atacat de un pupil de-al lor, sunt mai preocupati de apararea unei plagiatoare cronice ca Andreea Pora decat de memoria celui care le-a ingrosat buzunarele si conturile si… obrazurile.
UPDATE: “Sunt de acord cu luarea de poziție exprimată de Asociația CIVIC MEDIA contra acelora care s-au specializat în pângărirea valorilor civilizației românești. Deloc din întâmplare, respectivii pălmași pe ogoare otrăvite sunt niște impostori, frustrați, năimiți ai oricui urăște cultura de valoare, tocmai pentru că ei înșiși nu sunt capabili a da contribuții perene.”
Mult fum, sufocant, a produs gaşca numită “intelectualii lui Băsescu”. Alde Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu et co. au devenit peste noapte călăuzele neamului, susţinătorii privilegiaţi ai lui Băsescu, apoi, când acesta a devenit indezirabil, a ajuns să fie suspendat şi demis, ei să schimbe foaia. Poporul s-a dovedit mai orientat decât ei.
În general, aceste călăuze au produs numai dezastre culturale, de la cazul Antonovici la cazul ICR, ajuns oaia neagră a culturii, fiind condus de un amartaloi, un satanizat, care a dat direcţia în noua Românie: “Eminescu – cadavrul nostru din debara”, “poporul român are structura fecalei” şi alte asemenea schizofrenii.
Iată noii intelectuali, iată limbajul noului spirit de gaşcă, lipsit de spirit critic. Iar filosoful Liiceanu a devenit Liicheanu, fiindcă a ajuns să se ocupe de ceea ce ştie el mai bine, de lichele! Mai nou, a dat-o spre turnători. O face pe Mesia, îl iubeşte pe Iuda! Pleşu a rămas să vulgarizeze parabolele lui Hristos, pe care îl confundă cu “vizionarul” Pazvante. Acesta este “spiritul critic” impus de gaşca lui Băsescu, având putere şi bani.
E foarte greu, imens de greu să se refacă adevăratul spirit critic românesc, cel modern fiind fondat de Eminescu şi Maiorescu, în condiţiile de azi, când România nu mai e guvernabilă, e condusă din exterior, când găştile sunt cu miile şi decimează tot ce este sănătos. Ce viitoare generaţie mai poate fi orientată şi călăuzită în spirit românesc când îl arunci pe Eminescu la debara? Ce pui în loc, domnule Amartaloi?
Au apărut zeci de diletanţi în ale scrisului şi vorbitului, de tipul Cartianu, care o face pe Nae Ionescu! Iar unul care o făcea pe Pamfil Şeicaru a ajuns la pârnaie! Râd şi curcile, dar numai ei se cred mai presus de spiritul critic. Sau a apărut un poetaş care vrea să-l deshumeze pe Brâncuşi împotriva oricărei logici şi cunoaşteri. O nouă crimă din ignoranţă. Găştile au produs şi produc în continuare un dezastru la toate nivelurile, înalţă confuzia la rang de lege, aruncă cu fumigene, să înotăm în fum şi ceaţă.
Şi un alt exemplu în acest sens este infestarea până la ridicol cu “cazul Tismăneanu”, care a produs o adevărată Clismăneală. De curând, am citit un articol în care acest “intelectual” îşi apară din nou nevoile şi neamul, revelându-ne un şarlatan, bolnav după succes ieftin. A scos imediat capul din tranşee şi un anumit Boris, care îi justifică toate mizeriile. Pentru clismăneni nu există Spiritul critic. Degeaba încerci să-i tragi în sus, spre cultura, spre mari opere, spre spirit, nu, ei nu ies din tranşee, o ţin într-un război continuu, au o natură degenerată, legată numai de subterane, ca aceşti amartahoţi de alde Boris, care îl scot pe Vasile Tismană basma curată, ca şi pe toţi evreii, pe care îi scot, la fel, mieluşei fără pată. Chiar şi pe criminali. Degeaba un evreu ca Teşu Solomovici introduce nuanţe, reabilitează valoarea mareşalului Antonescu, nu, alde Boris o ţin pe-a lor, ca în anii stalinişti, nu mai ies din acea tranşee, vor numai răzbunare. Cine este Boris? Nu e nimeni. Nu are nici o operă. Nu a învăţat nimeni nimic de la el. E un fost bolşevic, născut în URSS, cu studii la Moscova, dar mănâncă din farfuria românească şi îi face eroi pe toţi comuniştii evrei, adică face un mare rău evreilor, fiindcă îi confundă pe criminali ca Ana Pauker cu evreii.
El nu are spirit critic, nu va înţelege niciodată problema evreiască, o minimalizează, ba o ignoră, şi va menţine, împreună cu gaşca lui clismănistă, acest sorb periculos al “clarificărilor”, un malaxor uriaş, fără capăt. Alde Boris vor sluji mereu o ideologie care să-i culpabilizeze pe români. Îi acuză de legionarism, îl fac praf pe Antonescu, îl sfidează pe Paul Goma, el, Boris, un găgăuţă, un neica-nimeni, un fricos bolşevic, care stă sub pat cu Kalaşnikov şi tremură de frica gândacilor!
Ce nevoie este de asemenea “ideologi”, care, prin astfel de “clarificari”, fac mare rău deopotrivă, şi evreilor, şi românilor? Tu spui albă. El zice neagră, iar dacă nu zici ca el, te ameninţă cu tribunalul, cu puşcăria, cu democraţia, cu liberatatea! Libertate pentru Boris! De aceea au murit la revoluţie peste o mie de tineri, ca să aibă alde Boris libertate, să-i blameze pe români, să-şi dea ochii peste cap, să râdă de fraierii de la sapă, să-şi pună mâinile la falcă, să o facă pe gânditorul din Caucaz!
Nu ne-am săturat de kaghebişti turnători şi profeţi? Să stea în banca lui acest aghiotant al evreilor criminali! Evreii nu au nevoie de aparători ca el! De ce să nu ascultăm glasul unui om raţional, ca Teşu, care are o operă şi este imparţial? Această agresiune a lui Boris aparţine trecutului. În orice text de-al lui, vezi bolşevismul, acest amartaloi îndeamnă numai la răzbunări (vezi ce spune despre Goma), la rasism (vede peste tot antisemiţi, aşa cum Gelu Ruscanu vedea idei), la justificarea rasei pure!
Mă întreb ce poate înţelege un “ideolog” ca el, fără cultură, dintr-un text despre Spiritul critic? Oricum, să fie clar, nu-l fac public pentru indivizi ca Boris, ineducabil, de neschimbat, îmbătrânit în rele, îl adresez celor care vor să facă numai bine poporului român, celor care vor ca România să fie din nou acolo unde îi este locul, în fruntea ţărilor civilizate. Ce nevoie are România de indivizi care îşi culpabilizează părinţii, iar alţii din gaşcă vin şi justifică istoric, pe cazul unor nazişti, că fiul nu seamănă cu tatăl, că dintr-un criminal poate să se nască un înger. Aceşti derbedei, această gaşcă, trag mereu linii, fac socoteli, justifică orice potlogărie care vine din partea lor, au explicaţii pentru orice mizerie, ca, în final, să le pună pe seama românilor! Cine citeşte biografia unui Boris sau Leonte, nu găseşte decât urme de aventurieri, de bagabonţi, de rataţi, indivizi fără şcoală, racolaţi de kaghebişti şi puşi să facă anumite servicii. Toţi aceşti neica-nimeni au devenit educatori, redactori, ziarişti, poeţi, tipografi, au fost trimişi la “munci intelectuale”, să educe masele. Au urât munca, nu au aparţinut cu adevărat poporului român, făceau naveta Bucureşti-Moscova, să mai primească sarcini.
Am scris o carte despre evrei, Compendiu de cultură evreiască, lansată la Târgul “Gaudeamus”, la ştandul Teşu, în care fac un portret complex al acestei rase, dar pe latura culturală, fără să ating şi latura politică, m-a procupat esenţa, problema evreiască, reflectată în spectacologie, pe linia lui Shakespeare şi Eminescu. E o carte în care îmi manifest admiraţia pentru evrei, dar dacă aş scrie şi volumul 2, cred că l-aş numi Clismăneii sau Clismăneismul. Eu nu m-am ocupat de asemenea aspecte oribile, e prima oară când o fac, fiindcă m-au determinat amartaloii evrei, ca acest Boris, care dovedeşte că şi evreii au javre printre ei. De aceea, Teşu a ţinut să precizeze că Ana Pauker nu e evreică, e criminal.
Oricum, nu m-am ocupat niciodată de gunoaie, le-am lăsat în seama gunoierilor, cărora le semnalez acum o astfel de subterană, în care vor descoperi o veşnică vendetă între evrei stalinişti şi legionari. Noi vrem să mergem mai departe, dar nu ne lasă Clismăneii, tot fac procese, mereu mai pun de o răzbunare, fapt care nu generează decât muşiţă, un mare rău, fiindcă menţin şi amplifică rănile şi confuzia. Lăsaţi România în pace, domnilor amartaloi, fiindcă îi sunteţi datori cu o viaţă! Îndivizi care fac atâta caz de patriotism evreiesc, nu vor înţelege niciodată spiritul critic al românilor, care n-au fost şi nu vor fi niciodată antisemiţi, rasişti de nici un fel. Nişte cazuri descreierate nu pot murdări frumuseţea morală şi eternă a unui popor. Să fie clar, eu nu sunt nici sus, nici jos, vreau să fiu şi sunt de partea adevărului, care nu se află la extreme.
Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”
Regretatul Mihai Pelin a descoperit un document din care rezulta că Mircea Zaciu a fost consemnat la domiciliu. Şi, cum era istoric militar, comenta că astfel de consemnări la domiciliu nu-i priveau decât pe ofiţerii activi. Nu se înţelegea dacă era vorba de Ministerul Apărării sau de Securitate.
Obiectivele majore vizate de Actul 21 constau in reducerea populatiei lumii cu 50% si desnationalizarea tuturor tarilor mici, in favoarea formarii unor uniuni politico-geografice de sine statatoare. S-a propus formarea unor Uniuni Europene, Nord Americane, Africane, Asiatice, Sud Americane si Oceanice.
Cinismul la putere sau Apocalipsa unui accident aviatic Oare trebuie să moară oameni nevinovaţi ca o naţiune să se deştepte? A fost nevoie de o mie şi ceva de morţi, ca să se producă o ruptură de comunism!? A fost nevoie de alţi morţi (minerii) ca să intram într-o nouă eră, cea neocomunistă?
Recviem pentru suflete nevinovate ridicate la cer ! Prof. univ. dr. Nicolae Radu La momentul la care scriu aceste rânduri, Aurelia Ion a ajuns în ceruri alături de pilotul Adrian Iovan. Am privit, am ascultat şi sufletul ne plânge. Realitatea prostiei este dură. Un avion prăbuşit. Suflete nevinovate pierdute şi un alt bâlci naţional.
– Doamne, ajută! N-am mai vorbit de la înmormântarea Părintelui… Ce ziceţi de toate valurile acestea din ultima vreme?
– Ar fi fost mai bine cu pace! Dar… slavă Domnului pentru toate aceste prilejuri de pocăinţă. Doar de le-am folosi. Problema principală cu valurile e cea pe care a avut-o şi Petru. Mare fără valuri nu se poate, nici a păşi peste ele fără Hristos.
– Dar pentru Hristos vin valurile peste noi, nu?
– Asta demonstrăm după.
– Credeţi că prin valurile acestea a fost afectată imaginea Bisericii?
– Imaginea Bisericii e afectată oarecum şi pe moment de păcatele personale ale unuia sau ale altuia, cu care Îl supără cineva pe Dumnezeu, dar cel mai tare e atacată prin neştiinţă, pe care o promovează cu zel mass-media, în tandem cu clerul care s-a lenevit, şi mai e atacată şi prin erezii – în general toate –ismele, de orice fel -, iar acum este ideologia antihristică din actele acestea care desacralizează omul şi-l obiectivează, acte împotriva cărora a luptat şi Părintele Justin, că aţi văzut, după cum a trăit aşa a şi murit, pentru dreapta credinţă. Departe de a fi un moft savant sau o panică ignorantă, aşa cum vorbesc aiurea unii, chiar şi dintre clerici, Dumnezeu să ne ierte, de fapt e o chestiune de dogmă cum au fost marile dispute teologice din vremea primelor veacuri, ale Sinoadelor, pentru că aşa cum Crucea este simbolul întregii ortodoxii, la fel cipul este simbolul întregii kakodoxii.
– De ce o numiţi antihristică?
– Pentru că aşa o numesc înşişi cei ce au inventat-o şi o aplică, fără nici un scrupul. Ideea lor centrală este că lumea trebuie să se împartă: de o parte o elită foarte restrânsă, şi de cealaltă parte restul omenirii format din oameni aşa-zis inferiori, lipsiţi de orice drept, care să nu aibă putere asupra propriului suflet sau a propriului trup, şi care să slujească elitei. Pentru o mai bună slujire, se pregăteşte robotizarea lor, lucru care a început de la revoluţia franceză, apoi s-a rafinat prin mentalitatea bolşevică, şi continuă cu toate curentele antihristice de azi, cum bine a mai zis Ianolide.
– Ziceaţi că Părintele şi-a dat sufletul luptând. Vreţi să detaliaţi?
– Culminând o strădanie de o viaţă de propovăduire a antropologiei creştine, cu care e incompatibilă noua antropologie globală, cuviosul şi-a dat acordul pentru un eveniment extraordinar pentru lumea creştină în martie 2013 – “mitingul anti-cip“. Nu s-a vorbit despre asta cum trebuie, dar cine a avut de priceput, a priceput. Într-un gest de jertfă similar, ştiţi, marelui Antonie, primul pustnic care a ieşit la adânci bătrâneţi înaintea Alexandriei tulburate de erezie, aşa şi el a trimis toţi credincioşii, clerici, mireni, sau chiar monahi, să dea mărturie împotriva tiraniei la care sunt supuşi creştinii – că sunt obligaţi să se identifice cu nişte acte care sunt simbolul anti-creştinismului. Sigur, mitingul a fost organizat complet diletant, nu s-a ştiut exact nici de cine, totul a fost foarte în grabă, ridicând întrebarea evidentă dacă nu cumva e o cursă sau un sabotaj (s-a dovedit că a şi fost aşa). Cu toate astea, Cuviosul a mobilizat el însuşi, cu duhul şi cu cuvântul, pe toţi însufleţindu-i să nu se teamă, să mărturisească credinţa ortodoxă. Ştia foarte bine că evenimentul este de maximă importanţă din punct de vedere duhovnicesc. Juridic însă ştia că nu se mai poate face mai nimic, – nu pesimist, ci realist, că sistemul legislativ global este antihristic şi nu poate permite excepţii pentru nici un stat, mai ales unul atât de religios ca ţara noastră. Ei, şi a mai trecut o lună de la miting, vreme în care, deşi cam amărât de indiferenţa multora, a îmbărbătat pe fiecare să lupte, chiar până la sacrificiul suprem pentru dogma ortodoxă atacată de aceste acte anti-creştine. Apoi, imediat, s-a îmbolnăvit grav, şi după două luni de chin, – luni în care, sau mai bine zis despre care, multe întrebări au rămas nerăspunse -, s-a mutat la Domnul. Practic, cuvântul acela al lui împotriva cipului, cuvânt care a mişcat pe toţi la miting, a fost ultima predică a Părintelui Justin înaintea poporului (citiţi aici şi vedeţi documentul scris şi semnat de Părintele Justin în baza materialului nostru). Apoi, ca să pricep prorocia lui cum că ar mai fi 12 luni, după care vine urgia, am tot răsfoit tâlcuiri la prorocii similare ale Părinţilor. Toate zic acelaşi lucru, fiind ele însele trimiteri la Apocalipsă. Vedeţi ce zic toţi aceşti mari pustnici din ultimul secol, toţi zic la fel ca şi el. Cât de necredincios trebuie să fie cineva să nu creadă mărturiei atâtor cuvioşi? Dar să ştiţi că adesea dovezile cele mai concludente vin chiar din gura vrăjmaşului. Zilele trecute am aflat că a apărut încă o ştire din lunga serie ce pare de domeniul fantasticului, dar, trebuie să recunoaştem, sunt semnele vremurilor. Ştirea aceasta de pildă zicea că o directoare a concernului Google a pregătit cipuri ingerabile pentru milioane de utilizatori de net, în special pentru tineret, că pe ei, pe tineri, îi vânează cel mai tare (video mai jos). Campania va fi intensă pentru ca oamenii să accepte ceea ce aceasta numeşte transhumanizarea, adică procesul prin care omul se robotizează, prin sinergia biologic-electronic în propriul său trup, adică cyborg-izarea la nivel global. Acesta e scopul pe care l-au tot declarat de vreo 30 de ani încoace, dar abia acum poate efectiv deveni realitate, în decursul ACESTUI AN. Continentul american este în curs de microcipare generală, prin implantare benevolă, ne-benevolă, sau prin virtualizarea tuturor serviciilor inter-umane prin medierea microcipurilor. Continentele celelalte sunt în curs de obligativizare spre primirea actelor cu microcip, ca şi România, din aprilie anul acesta, deci lucrurile se mişcă foarte repede, pentru că la ele s-a lucrat aproape o sută de ani fără oprire şi tehnologia permite trasformarea în realitate a celui mai antihristic sistem de gândire şi trăire care a existat vreodată pe faţa acestui pământ. Aceasta cred că este urgia despre care vorbea părintele.
Poate fi ceva mai rău decât transformarea omenirii în roboţei acţionaţi la telecomandă de către nişte oameni care urăsc omul şi pe Dumnezeu?… Ce zic toţi Bătrânii, toţi aceşti cuvioşi? Un singur lucru: Fiţi gata de mucenicie! Dacă azi nu putem refuza actul antihristic, să n-avem impresia că mâine vom putea refuza implantul aceluiaşi act antihristic, că puterea unui suflet nu sporeşte prin compromis, ci scade, deci dacă facem un atât de mare compromis, vom avea mai puţină putere, nu mai multă. Asta e valabil în toate situaţiile de demnitate socială din istoria planetei.
– Mai este nădejde azi pentru libertate?
– Semnele libertăţii într-o societate sunt: credinţa, cultura, educaţia. Când veţi vedea că credinţa, piscul spiritualităţii unui popor, e ridiculizată, că presa, exponenta diversităţii de opinie, nu mai prezintă decât o singură opinie, când educaţia constă în inocularea ideilor sub-umane (perversiunile sexuale, păgânismul, darwinismul, şi toate ideile contra progresului spiritului uman se predau ca dogmă în şcoli), când cultura este doar un exerciţiu nihilist, când nu se mai oferă nici un ajutor sănătăţii trupului, când libertatea de decizie, libertatea de expresie, libertatea de posesie, toate sunt anulate, atunci să ştiţi că vă aflaţi în sclavie, şi nu se poate fugi decât în lăuntrul inimii, unde e Dumnezeu.
– Ce e de făcut atunci?
– E de împăcat cu Dumnezeu prin pocăinţă. Legal, nu se mai poate fiindcă sensul conceptelor şi procedurile, fundamentele juridice, au fost inversate şi nu mai pot fi folosite pentru implementarea valorilor perene, ci s-au relativizat şi astfel s-au anulat.
– Bine, dar ca faptă socială ce e de făcut?
– Pocăinţa este o faptă socială. Singura care a dovedit că schimbă mânia lui Dumnezeu.
Asadar, reactia impotriva insemnarii si impotriva numarului este in esenta o reactie numai si numai impotriva desfiintarii libertatii. O abolire care are toate caracteristicile din Sfanta Scriptura si care ne avertizeaza ca orice alta abolire a libertatii din trecut ar pali in fata acesteia. In acest sens, nu credem ca este intamplatoare aceasta amanare a semnarii a acordului Schengen pentru Romania.
Acordul Schengen este acel cadru teoretico-legislativ prin care este data posibilitatea juridica a culegerii de informatii despre cetatenii popoarelor, devenind marginale toate articolele fundamentale ale tuturor Constitutiilor europene care, in conformitate cu Carta europeana, aratau respect fata de libertatea privata si personala a cetateanului. Astfel, se desfiinteaza deja dezvoltarea in libertate a personalitatii umane. Este asadar un sistem care permite unora sa exercite o urmarire electronica mondiala si un control la nivel personal. Asa se explica protestul cetateanului, caruia i se ia bunul inalienabil care e libertatea sa personala si cum sunt abolite toate articolele fundamentale ale Constitutiei prin care fusese consfintita libertatea personala. Aici putem fi de acord cu totii, indiferent de ideologie, ca nu este posibil sa se legifereze abolirea libertatii omului, ceea ce tocmai are in vedere acordul Schengen.
Pe langa partea teoretica a acordului si cadrul legislativ, mai exista si o alta parte care priveste punerea sa in aplicare, cea care se refera la modul in care va deveni posibila culegerea electronica a datelor (urmarirea), clasificarea datelor personale si prelucrarea lor. Sa vedem ce mod de aplicare au ales. Numai ca aici trebuie putina atentie, ca sa intelegem exact ce se intampla, de ce, adica, se straduiesc toti sa treaca intreaga chestiune pe ascuns, pentru a evita reactiile.
Legea 2472/1997 a ”Protejarii individului de prelucrarea datelor cu caracter personal”, in art. 8 (interconectarea arhivelor) spune ca e vorba de a se face uz de un numar codificat unitar de inregistrare. Aceasta lege, prin votarea ei, a reactivat legea 1599/1986 a lui M. Koutsoiorgas, care pe baza art. 2 stabilea aplicarea numarului de cod unitar de inregistrare (NCUI). Acesta este format din 13 cifre si simboluri si este unic in lume pentru fiecare cetatean. Cel mai probabil mod prin care va fi dat se spune ca va fi cunoscutul cod barat (linear) de marcare a produselor in sistemul E.A.N. – 13, sistem care, stim foarte bine, cuprinde numarul 666. Numarul de cod unitar de inregistrare va insoti de acum inainte fiecare cetatean si va cuprinde: buletinul de identitate, certificatele de stare civila, carnetul de votant, numarul din lista electorala, pasaportul, carnetul de asigurare, codul de inregistrare fiscala, permisul de conducere, numarul din registrul de nasteri (sex masculin sau feminin), numarul din registrul de stare civila, numarul din registrul consular, contul personal la banca. Asadar, in putine cuvinte, e vorba de un numar personal care va insoti cetateanul in fiecare tranzactie cu Statul si in fiecare activitate.
Acest numar va inlocui orice priveste individul; va fi folosit oriunde si oricand, incat fara el nu va fi posibila nici o tranzactie. Trebuie acum sa vedem unde se va gasi acest numar de cod unitar de inregistrare. Fiecare numar va fi inregistrat in Banca Nationala de Date, care va fi conectata la Banca Transnationala de Date de la Strasbourg si de la Bruxelles; de altfel, toate bancile de date nationale mai mici din statele membre vor fi conectate intre ele. Acolo se va gasi un dosar electronic al fiecarui cetatean inregistrat, cu un numar de cod unitar de inregistrare, asteptand sa se umple cu toate datele care vor fi culese.
Sa vedem acum cum se va realiza culegerea datelor. Intelegeti ca urmarirea a 350 de milioane de oameni de catre o mie de indivizi este practice imposibila. De aceea, pentru a se realiza acest control, numarul de cod unitar de inregistrare trebuie sa insoteasca fiecare cetatean in fiecare aspect al vietii sale si in fiecare tranzactie pe care o face, pentru a fi culese datele prin tocmai folosirea acestui numar.
Nu ni se spune, in ce mod va fi dat acest numar fiecarui cetatean si nicaieri in cadrul acordului nu se specifica cum se va da si unde va fi plasat.
Prin urmare, de vreme ce, juridic vorbind, nu s-au angajat in ceea ce priveste locul in care va fi pus si ce va contine, li s-a dat puterea in alb sa-l puna unde doresc si unde vad ca serveste; de asemenea, li s-a dat puterea de a introduce in el orice numar codificat de siguranta (666) doresc. Pentru modul de aplicare al controlului, nu i-am angajat; asadar, prin urmare, am semnat si i-am imputernicit in alb. E ridicol acum sa stam si sa ascultam pe fiecare spunandu-ne ca nu se vor emite identitati electronice, sau ca in ele nu va fi cuprins numarul 666, sau ca nu se va folosi sistemul E.A.N. – 13, sau orice altceva mai inventeaza ca sa ne linisteasca si sa ne suprime reactiile.
Oricum, esenta problemei sta in faptul ca am semnat deja, si nu in ceea ce spun ei sau promit cu darnicie. (Cand cineva face un contract si-l semneaza, e valabil numai ce este cuprins in scris in contractul respectiv si numai angajamentele prevazute de parti a fi cuprinse. Promisiunile si angajamentele in afara contractului nu au valabilitate si nici existenta juridica. De pilda, daca cineva face un contract cu un antreprenor pentru construirea unei cladiri, in acest contract vor fi cuprinse: costul, durata si termenul executiei, terenul si planul de constructie, sistemul de plata; toate acestea sunt valabile pentru antreprenor si-l angajeaza numai pe el. Modul insa in care va fi construita cladirea si mijloacele folosite, cand in contract nu exista vreun angajament scris asupra lor, tin de libera alegere a antreprenorului, adica tot ce priveste saparea temeliilor, daca se vor folosi muncitori cu cazmale sau excavatoare,sau in ceea ce priveste turnarea betonului, daca amestecul se va face cu mana sau va fi adus gata preparat in betoniere).
Revenind insa la tema noastra, rezumand, va atragem atentia ca pentru modul de aplicare al acordului nu s-au angajat si, prin urmare, pot da oricum numarul codificat unitar de inregistrare. De exemplu, prin carta de identitate, prin orice carta financiara, prin orice carta de sanatate, sau prin orice microcip implantat pe mana sau pe frunte.
In cadrul discutiei care a avut loc in legatura cu acordul Schengen, s-a propus ca cel mai eficient mod de aplicare plasarea acestui numar pe mana sau pe frunte, pentru a nu exista pericolul ca, introdus pe vreun card oarecare, fie de identitate, fie de altfel, posesorul sau sa-l piarda, sa-i fie furat sau sa fie falsificat. S-a hotarat ca propunerea sa fie restudiata, de vreme ce toate tarile ””fac greseala” anterior sa semneze si sa valideze acordul Schengen. Domnul K., jurist la birourile Comisiei Europene din Luxemburg, a spus: ””A fost discutata in cadrul acordului Schengen tema plasarii acestui numar de cod de inregistrare pe frunte sau pe mana”, subliniind ca: ””ceea ce va relatez eu acum s-a spus intocmai”.
In concluzie, acordul are doua fete: are o latura juridica si teoretica, care e si cea esentiala, si o a doua, care e modul de aplicare a acordului. Prin latura sa juridica si teoretica, acest acord desfiinteaza articolele fundamentale ale tuturor Constitutiilor europene si, asadar, si pe cele ale Constitutiei Romaniei, care consfintesc drepturile omului si libertatea individului si a intregii societati. Astfel, este desfiintata notiunea de cetatean liber si sunt fabricati niste supusi controlati electronic ai unei autoritati incontrolabile.
Faptul impotriva caruia noi toti reactionam este acela ca acordul Schengen desfiinteaza libertatea personala, legifereaza urmarirea discreta si, prin urmare, culegerea secreta a datelor. Discreta inseamna sa nu stie celalalt nici ca-l urmaresc, nici ca se culeg informatii despre el si nici cum sunt inregistrate aceste informatii. Se instaureaza notiunea de suspect pe baza unor suspiciuni generale si vagi. Se legifereaza astfel posibilitatea urmaririi si a inregistrarii datelor despre indivizi despre care se presupune ca sunt predispusi in viitor sa incalce legea! Reactionam, de asemenea si impotriva modului de aplicare a acestui acord, pentru ca aduce atingere constiintei religioase a sute de milioane de crestini, prin intrebuintarea ca numar international de siguranta a lui 666 si prin plasarea codului barat folosit pentru produse pe mana sau pe frunte. Toate aceste elemente pe care le gasim in Sfanta Scriptura ne informeaza ca se incearca inrobirea omului intr-o masura care n-are precedent.
Asadar, reactia impotriva insemnarii si impotriva numarului este in esenta o reactie numai si numai impotriva desfiintarii libertatii. O abolire care are toate caracteristicile din Sfanta Scriptura si care ne avertizeaza ca orice alta abolire a libertatii din trecut ar pali in fata acesteia. In acest sens, nu credem ca este intamplatoare aceasta amanare a semnarii a acordului Schengen pentru Romania.
(gr. eikon – chip, înfățișare, icoană și klasma – a distruge)
Răzvrătirea iconoclastă – ura faţă de cunoaşterea revelată prin chipuri – a apărut întâi în secolul al VI-lea, cu privire la imaginile vizuale. Departe de a fi o formă de apofatism, iconoclasmul reapare sub forma unui atac faţă de imaginile muzicale, însă e identică, în substanţa şi în manifestarea ei, cu forma anathematisită în sec. VIII. Cleric sau mirean, iconoclastul modern pare că nu mai suportă felul de rugăciune al Sfinţilor, vrând mai degrabă să se roage fie fără nici un fel de artă bisericească (fără psaltică şi chiar fără imnografie), fie mai degrabă cu muzica, pictura şi poezia heterodoxă, ba chiar cea atee, decât cu cea a Sfinţilor.
Cîntarea de mai sus, interpretată de grupul de psalţi “Nectarie Schimonahul” din Bucureşti la Floriile anului 2005, e foarte cu putinţă să fi fost ultima cîntare bisericească pe care voievodul şi Mucenicul lui Hristos Constantin Brîncoveanu (in portretul de la Manastirea Sinai mai jos) a ascultat-o în viaţa aceasta, cu puţin mai înainte de arestarea sa de către turci în Săptămîna Patimilor anului 1714.
Între otomani și bizantini. Muzicile la încoronarea domnului
1. Ceremonialul de la Constantinopol
Cum de pe la jumătatea veacului al XVI-lea Ţările Române intrau sub jurisdicţia Imperiului Otoman, este de la sine înţeles că privilegiul desemnării noului principe nu mai aparţinea elitei nobiliare şi ecleziastice locale ci Sublimei Porţi.
Macarie Ieromonahul este ctitorul tiparului psaltic în limba română, poate cel mai important traducător de muzică şi unul din cei mai desăvîrşiţi compozitori şi muzicieni pe care i-a avut vreodată poporul român.
Prin bunăvoinţa unui membru al grupului Byzantion, am obţinut o copie digitală a studiului dedicat Ieromonahului Macarie în anul 1908 de părintele Niculae M. Popescu (1881-1963), una din cele mai strălucite minţi ale acestei ţări din ultimul secol.
Mihalache Moldoveanul este unul din cei mai puţini cunoscuţi compozitori şi traducători români de la sfîrşitul veacului al XVIII. Lucrările sale sunt, cele mai multe dintre ele, cvasi-necunoscute, atât cercetătorilor, cât şi psalţilor de astăzi. Am încercat să creionez o primă listă a lor.
The following list is far from being complete. Therefore, any information about a certain edition will be most welcome. If you know any printed Byzantine music of this period not in the following list, please communicate us. Doubly so as will be welcome any digital copy of it (scanned preferred). Thank you.
1820 Anastasimatarion of Petros Peloponnisios. Editor: Manuil Petros Ephesios. Publishers: Petros Ephesios and Anton Pann.
Lista cronologică a cărţilor de muzică psaltică în limba română, tipărite în România între 1820 şi 2014
Lista de mai jos este foarte departe de a fi completă. Pentru aceea orice informaţie privitoare la o anume ediţie va fi bine primită. Dacă cunoaşteţi vreo tipăritură psaltică ce nu se află în lista de mai jos, vă rog să o comunicaţi. Cu atît mai mult va fi binevenită orice copie digitală a sa (de preferat scanare).
Părintele Macarie Ieromonahul (1750-1836), în prefaţa Irmologhionului lui Petru Lampadarie, tradus de sfinţia sa în româneşte şi tipărit în 1823 la Viena, făcînd o istorie a muzicii psaltice româneşti de pînă la el, la paginile 9-10 inserează următorul text:
“Şi iarăşi cu mult mai încoace, în zilele fericitului întru pomenire dascalului Şărban Protopsaltul, fiind cel mai desăvîrşit şi cel mai vestit dascal al vremii aceiia dintre greci, Anastasie Rapsaniotul, cu socoteală ca să-şi găsească…
De-a lungul secolelor se cunosc mai multe notaţii muzicale:
– notaţia ecfonetică (sec. 4 – 13), folosită iniţial pentru lecţionare, adică Profetologhion, Evanghelie şi Apostol. Spre sfîrşitul secolului 13 lecţionarele încetează să mai fie împodobite cu această notaţie;
– notaţia tip Chartres (sec. 9-12) (în imagine stihira Ἡ σοφία τοῦ Θεοῦ, τῆς ἑορτῆς…), din care a evoluat notaţia condacară şi notaţia znamenny;
January 30th, 2014 
VR 
Amintire
