Cu simplu român dar şi ca nepot al unui erou-martir din regimentele din Ceruri ale Armatei Române, locotenentul Nicolae Vasilescu, căzut în războiul anti-hitlerist şi înmormântat în Cimitirul Eroilor Români din Zvolen, Slovacia, alături de poetul şi eroul-martir locotenent Ion Soreanu Şiugariu, ader în totalitate la Apelul făcut de activistul pentru drepturile românilor Dan Tanasă şi solicit Ministerului Apărării Naţionale să-şi apere eroul defăimat ACUM!
Crăiasă alegându-te, Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie!
Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată Şi pururea fecioară, Marie!
Statuia lui Mircea Vulcanescu de Valentina Bostina din Piata Sf. Stefan – Str. Popa Soare din Bucuresti
Emil Cioran: “Cu cât ma gândesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toţi, nu era deloc vizibil în el, în el care era destul de împlinit şi în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanţe sau Teologie, din el emanau o putere şi o lumină ale căror definire nu-mi aparţine. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel.”
Mircea Eliade: “Când au venit incercarile, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezator; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a ramas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturiseasca cu aceeaşi senină fermitate credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amanuntul, aici sau altădată, viaţa pe care a trait-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii, ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totala i-a fost victoria. Victorie impotriva calailor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii. Pentru că ştim cum a murit! lar ultimul lui mesaj în temniţă, adresat fiecaruia din noi, a fost acesta: “Să nu ne răzbunaţi!”…”
“In acest duh al iubirii Mantuitorului, al Adevarului, au gandit, au actionat, acesti copii ai nostri, astazi mult mai maturi, si in decembrie 1989 si in lunile martie, aprilie, mai, iunie 1990. Acest duh crestin sa ne calauzeasca, cu certitudinea ca numai acest duh, al Adevarului, si al Iubirii, poate sa biruie raul din lume. Si ca aceste doua valente, Lumina si Iubire, vor sta la temelia neincetatei noastre innoiri si invieri. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Hristos s-a inaltat!” – Parintele Galeriu la vernisajul Expozitiei de Fotografie “Ziua a treisprezecea” – Expozitie-manifest in memoriam “Piata Universitãtii” de Victor Roncea. Vorbitori: Parintele Galeriu, Sorin Dumitrescu, George Roncea. 13 Iunie – 13 Iulie 1997, Galeria Etaj 3/4 – ArtExpo, Teatrul National, Bucuresti. Organizator: Asociatia Jurnalistilor Crestin-Ortodocsi. Video:
O surpriză plăcută: m-am regăsit cu un citat despre Serviciul Român de Informaţii în capitolul “SRI văzut de jurnalişti” al lucrarii “Monografia SRI – 25 de ani”, publicată de Editura Rao şi primită acasă prin amabilitatea directorului SRI, Eduard Hellvig, care promite încă de la început să consolideze relaţia dintre principalul serviciu de informaţii al României şi presa de specialitate şi societatea civilă românească. “Monografia SRI” se constituie drept o istorie necosmetizată a ultimilor 25 de ani, cu bune şi rele, provocări şi crize, succese şi controverse, lucrare pe care o recomand oricărui român sau străin interesat de trecutul recent şi încă fierbinte al României. Personal, parcurgând textul profesioniştilor SRI am retrăit multe din situaţiile cu care m-am confruntat la rândul meu, de pe frontul jurnalistic, în ultimii 25 de ani. Preocupându-se de SRI de la formare până azi – nu lipsesc agitaţiile stridente ale Elenei Udrea – lucrarea omite însă să acopere şi perioada intensă de transformare a structurile de informaţii româneşti, când, după lovitura de stat din decembrie 1989, Departamentul Securităţii Statului a fost desfiinţat violent, înglobat sub tutela unor agenţi sovietici, conducerea arestată de oamenii GRU iar unitatea sa specială “anti-KGB”, anihilată brutal. Mai mult pentru tinerii sau mai puţin tinerii care nu au trăit aceste evenimente şi par să nu înţeleagă nici azi ce a fost la ’89, am încercat să public un volum de documente şi mărturii inedite pe acest subiect, rămas însă în stadiu de proiect, din lipsă de timp. M-am bucurat totuşi să văd că şi în această lucrare, curată, care îmi aminteşte prin copertă de Cartea Albă a Securităţii realizată de regretatul istoric Mihai Pelin, luptătorii de pe frontul nevăzut şi-a adus omagiul pios eroilor-martiri ai Brigăzii Antiteroriste masacraţi la ordinele sovieticilor în 1989. Cinste lor şi mulţumiri SRI!
Un rezumat video al acestei lucrări puteţi găsi la SRI.Ro
“Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ceasuri se pişă în Budapesta”, spunea Petre Ţuţea. Budapesta a fost ocupată, hrănită şi eliberată de Armata Română. Chestia nu le place ungurilor deloc. De aceea s-au gândit chiar să falsifice istoria, aşa cum era ea înscrisă pe Arcul de Triumf din Bucureşti. Aşa că într-o zi menţiunea a dispărut. După ce basorelieful ce omagia pe Arcul de Triumf ocuparea şi eliberarea Budapestei de către Armata Română, la 4 august 1919 (foto aici), a fost eliminat, sub una din guvernările trădătoare în care UDMR şi-a făcut de cap, am făcut o Plângere pentru identificarea şi pedepsirea autorilor acestei fapte penale. Deşi Parchetul a început ancheta, prin 2012, şi deşi aflarea răufăcătorilor era la fel de grea ca depistarea unui elefant roz în biroul miniştrilor culturii UDMR, nici până azi nu au fost aflaţi făptaşi. Când a devenit clar că autorităţile nu vor să se mişte pentru îndreptarea unei asemenea sfidări şi batjocoriri maghiare la adresa Istoriei şi a României, de Crăciunul anului 2013 câţiva băieţi viteji s-au gândit să facă un cadou inedit românilor, reînscriind Budapesta pe Arcul de Triumf, printr-o manieră cu totul inedită, imaginată şi pusă în aplicare de activistul pentru drepturile omului Mihai Tociu (video mai jos). Iată că, în sfârşit, după alţi doi ani şi chiar la aniversarea a 96 de ani de la eliberarea capitalei maghiare de hoardele bolşevice ale lui Bela Kuhn (Cohen), restauratorii Arcului de Triumf s-au gândit şi ei să facă un cadou românilor, finalizând chiar pe 4 august 2015 basorelieful ce urmează să reamintescă lumii cum a salvat Armata Română B U D A P E S T A!
Felicitări şi mulţumiri!
PS: Desigur, sperăm ca lucrările să fie gata până de 1 Decembrie, pentru ca Armata Română, brigăzile SRI şi alte detaşamente să poată trece cu arma la umăr pe sub Arcul de Triumf!
IMPOSTÚRĂ,imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie.
“Pentru a nu mai fi nici un dubiu: tema recentei legi – Legea “antilegionară” – n.m. -, integrată chestiunilor strategice și de securitate (națională, regională, globală), este una cerută de SUA, „cel mai aliat dintre aliații strategici“. Acesta este sensul prezenței ei într-un asemenea cadru de discuție.” – Istoricul Mircea Stănescu despre o operaţiune a cuplului Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel” şi Radu Ioanid de la “Muzeul Holocaustului”.
De unde s-o luăm, pentru a demonstra graba unei asemenea afirmaţii fără bază reală, care însă corespunde perfect intenţiei de intoxicare a cuplului pomenit mai sus?
1. Când Monica Macovei, europarlamentară aleasă pe liste şi bani negri (Microsoft, Sandu, Cocoş, Udrea, etc, DNA), aterizează în Republica Moldova, chipurile pentru a o ajuta la democratizare, a se citi a impune agenda homosexualilor, lesbienelor şi hoţomanilor lui Soros, săracii oameni care o întâmpină, obligaţi de funcţie, o cred, pe cuvânt, că e trimisa României şi a UE pe pământ. Mass media rusească speculează abitir enormităţile debitate de personajul numit pentru a sublinia ce drăcisme vin din Rumînia şi Ieuropa. În realitatea, Macovei lucrează “sub steag străin”. Vreo două, sau chiar trei, dacă îl punem la socoteală şi pe cel acoperit dar cunoscut în anumite cercuri de specialitate.
2. Când Tismăneanu ateriza în România, în oricare dintre regimuri – Iliescu, Constantinescu, Băsescu – reuşea să-şi bată joc de diverşi oficiali dâmboviţeni, speculând şi cartea lobby-ului evreiesc, sugerând că ar reprezenta într-un fel mai special, aşa ca el, administraţia de la Washington. În realitate Tismăneanu se reprezenta pe el însuşi şi reţeaua Pacepa a neo-kominterniştilor formaţi la şcoala sovietică a NKVD şi apoi manşurtizaţi peste Ocean. Printre ei, şi Radu Ioanid, fratele după mamă (Ilona Ioanid) al lui Alexandru Florian, conform surselor din comunitatea evreiască bucureşteană. Părinţii lor, ideologii stalinişti Virgil Ioanid şi Radu Florian, au făcut parte din conspiraţia sovietică strâns unită în jurul lui Ion Iliescu. Faptul că nu a reprezentat America, decât insinuându-se, în prima perioadă a anilor ’90, a fost relevat de dezvăluirile publice ale unor generali SRI (r).
4. Deşi Institut guvernamental, “Elie Wiesel” nu a îndrăznit să propună Legea Guvernului, ci a ales trei parlamentari liberali labili şi cu bube-n cap, şi apoi un turnător PSD. Dacă Legea 217/2015 ar fi fost cerută de SUA ea ar fi devenit Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, încă din 2013, după cum a făcut şi Năstase în 2002, şi nu ar fi avut un traseu sinuos care a durat doi ani, depinzând de configurarea alianţelor trădătoare.
5. Cazul e de domeniul paroxismului, fiind dominat de impostură de la un cap la altul, dacă avem în vedere că capul Colegiului de Onoare care dă şi numele Institutului, recte Elie Wiesel, nici măcar nu a fost deţinut la Auschwitz, aşa cum îl acuză chiar… evreii care au fost acolo!
Legea antiromânească în cauză reprezintă o răfuială a urmaşilor agenţilor kominternişti cu poporul român. Dezideratele lor au fost readuse aminte românilor de istoricul american Larry Watts, într-un motto care-i aparţine lui Engels, inserat în prima carte a trilogiei sale dedicate istoriei reale a României, “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. Iată-l:
„[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional […] Dispariţia [lor] de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”
PS: Cât despre “masa rotundă” semnalată de Mircea Stănescu este evident că George Maior şi-a spus că îi prinde bine să-şi înceapă misiunea de ambasador în SUA gâdilând evreii, chiar dacă aceştia sunt mai mult unguri, fără să uite, însă, să specifice în cadrul dezbaterii că în România antisemitismul este aproape de zero şi că problema Europei şi a SUA trebuie să fie Ungaria lui Viktor Orban. Iar Ionel Niţu, retras din SRI în urmă cu trei ani, l-a servit pe fostul său şef. O afacere… dâmboviţeană.
Repet: aşa cum România nu poate fi identificată printr-o Monica Macovei, nici SUA printr-un Ioanid sau Tismăneanu şi nici Serviciul Român de Informaţii prin Maior şi Niţu, doi foşti angajaţi, dintre care unul mai mult reprezentativ şi altul mai mult manager decât analist. Părerea mea. Iar dacă luăm seama la spusele lui Aurel Vainer, nici comunitatea evreiască din România nu poate fi confundată cu Alexandru Florian. Părerea lui.
Aşa cum, ca să coborâm puţin nivelul, nici Dan Dungaciu, prezent la “dezbatere” din partea nu ştiu cărui institut de politologie unde a fost plasat, nu poate reprezenta Academia Română pe această temă ci cel mult fumnurile lui Serghei Celac. Istoria nu poate fi confundată cu politologia decât de un Vladimir Tismăneanu. Academia poate fi reprezentată, spre exemplu, de cei care s-au pronunţat în cunoştinţă de cauză pe acest subiect, cum ar fi academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, sau membrul de Onoare al Academiei, Eugen Mihăescu, apărătorul plăcii in memoriam academicianul Nichifor Crainic şi, nu în ultimul rând, cetăţean american.
Părintele Justin: „Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămîne cu noi. Să nu ne gîndim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mîntuitorului Hristos, cînd a spus: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi, dacă sîntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă!”
Florin Stuparu: Noi nu sîntem liberi pentru că ne lăsăm robiţi întîi de patimile proprii şi apoi de „binefacerile” împărăţiei Antihristului, pe care o numim „sistem” („establishment-ul”, rînduiala lumească încetăţenită). Nu sîntem liberi pentru că nu ne punem nădejdea în purtarea de grijă a Ziditorului şi Părintelui nostru cel Ceresc şi zicem că nu se poate trăi fără „card-uri”, asigurări şi (de ce nu?) „cip-uri”. Se poate, iar dacă nu, înseamnă că Dumnezeu a rînduit să părăsim viaţa cea vremelnică chiar din pricina aceasta, căci o oarecare pricină a ieşirii sufletului din trup tot trebuie să fie. Nu sîntem şi nu vom fi liberi pentru că nu sîntem liberi în gîndire, adică nu gîndim după slova şi duhul Scripturilor, întru care se cuprinde adevărul a tot ceea ce trebuie să ştim, de la cum şi pentru ce s-a zidit această lume şi pînă la cum se va înnoi ea. Spre deosebire de noi, mărturisitorii şi mucenicii tuturor temniţelor au fost liberi precum păsările văzduhului şi precum sfinţii îngeri, pentru că au primit asupra trupurilor lor lanţurile, dar sufletul şi mintea lor nu a primit duhul mincinos al veacului acesta trecător şi bicisnic.
2. Istoricul Mircea Stănescu face o observaţie de bun simţ, pe care am vrut să o scriu şi eu dar din prea multă scârbă faţă de personaj am renunţat. Este vorba de A. Pleşu. Transcriu de la Mircea Stănescu:
“Andrei Pleșu tocmai a fost seminarizat la Realitatea Tv, într-o dezbatere despre „legea memoriei”.
Cităm (editorial din “Adevărul – n.m.): „În principiu, niciun om cu mintea întreagă nu poate contesta legitimitatea unui act normativ care condamnă manifestările de extremă, care amendează glorificarea unor fanatici şi care penalizează orice fel de propagandă pentru idei de natură să submineze statul de drept.” (în fereastră)
Primul Amendament la Constituția SUA: „Congresul nu trebuie să promulge legi privitoare la instituirea vreunei religii ori la interzicerea libertății de praticare a vreunei religii; CARE ÎNGRĂDESC LIBERTATEA DE EXPRIMARE ORI LIBERTATEA PRESEI (subl. n.); sau dreptul poporului de a se aduna pașnic și de a cere Guvernului să le rezolve plângerile.”
E bine că pornografia e permisă în România, ca drept la liberă exprimare, iar IDEILE – conform textului legii 217/2015 – pot fi întemniţate de la 3 luni la 3 ani. Ce mai, suntem mai tari ca SUA! Aproape am ajuns din urmă URSS!
PS: 1. Evident, A. Florian nu a pierdut prilejul de a aminti că trebuie eliminat numele lui Petre Ţuţea conferit unei străzi pentru că… “a avut idei legionare”.
2. Vajnicii intelectuali ai patriei care-şi fac timp să condamne IDEILE, tac mâlc cu privire la marele filosof Mircea Vulcănescu, de pe urma căruia au făcut căruţe de bani publicându-i cărţile, şi pe care acelaşi A. Florian l-a pus la zid, gata să-i decapiteze bustul din Bucureşti cu lama unui buldozer.
Prof. dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române consideră Legea “Elie Wiesel” drept “o tâmpenie”. “S-a făcut o chestie de necrezut. Chiar aşa, să distrugi ce înseamnă rezistenţa poporului român împotriva ocupaţiei sovietice? În rezistenţa anticomunistă au fost 70-75% legionari. Să elimini o parte majoritară din rezistenţa poporului român împotriva regimului bolşevic este o măsură inconştientă”, a declarat Profesorul Radu Ciuceanu pentru Adevărul. Iar academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, consideră că alăturarea în lege a celor doi termeni, “legionar” = “fascist”, “ar putea fi puţin forţată”. De altfel, poziţia celor doi istorici a fost cea mai clară de până acum: Academia Română: Mişcarea Legionară nu a fost “fascistă”. Legea “antilegionară”, o operaţiune împotriva poporului român şi a evreilor din România
Ieri, tot la Adevărul, unul dintre autorii Legii 217/2015, Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, care în prima sa conferinţă de presă de după promulgarea Legii aberante a susţinut că trebuie dată jos placa pusă de Academia Română în onoarea membrului ei, Nichifor Crainic, la fel ca si bustul marelui filosof Mircea Vulcănescu, a recunoscut, după ce şi-a făcut “o documentare pe internet”, că, în cazul Crainic, a greşit. Ziaristi Online a publicat ieri Dovada din Arhiva CNSAS în cazul “ziaristilor fascişti” – inclusiv Nichifor Crainic – reabilitaţi de Justiţia Română. Adică dl. Florian întâi împuşcă mari genii ale României şi apoi, ca cercetător, “istoric”, “expert” ce e în holocaust şi director al marelui Institutul guvernamental care condamna români în masă pentru vina de a gândi, se “documentează pe internet” şi află că a greşit. Gogule, probleme?
Ce cred eu: dacă Eminescu ar fi trăit în perioada interbelică, astăzi, cu siguranţă, comisarul Florian l-ar fi interzis, aşa cum a făcut-o deja cosângeanul său Csibi Barna, în Miercurea Ciuc (foto) şi aşa cum comuniştii i-au pus la index Opera politică iar “dilematicii” lui A. Pleşu i-au trivializat-o. Şi noi, ce facem? Răspunde un neamţ care, spre deosebire de ce avem acum, a iubit România: “Noi nu tăcem!” – Robert Eisenbraun îi scrie lui Klaus Iohannis: “Nu-s vinovat faţă de ţara mea!”
August 20th, 2015 
VR 
Cu simplu român dar şi ca nepot al unui erou-martir din regimentele din Ceruri ale Armatei Române, locotenentul Nicolae Vasilescu, căzut în războiul anti-hitlerist şi înmormântat în Cimitirul Eroilor Români din Zvolen, Slovacia, alături de poetul şi eroul-martir locotenent Ion Soreanu Şiugariu, ader în totalitate la Apelul făcut de activistul pentru drepturile românilor Dan Tanasă şi solicit Ministerului Apărării Naţionale să-şi apere eroul defăimat ACUM!
