Posts Tagged ‘adio ICR’

Brândușa Armanca, ICR-Budapesta: “EU NU REPREZINT ROMÂNIA!”. ICR: 10.000 de euro pentru un ungur, 4000 pentru un român

September 2nd, 2008 VR 1 Comment »

Brandusa Armanca (persoana sfericoidala care nu e Plesu, din fotografia alaturata), director al ICR-Budapesta, functionar public, cu salariu platit din buzunarele noastre, a comis azi un act pentru care va fi reclamata atat la Agentia Nationala a Functionarului Public cat si la conducerea Ministerului Afacerilor Externe (pentru ca ICR este, deja, o institutie anti-romaneasca). Aflata la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, intr-o disputa publica, starnita chiar de ea, pe tema premierii, din banii nostri, ai patibularilor, a unui revizionist maghiar recunoscut – directorul Duna TV si al postului adiacent cu nume elocvnet, Autonomia TV, Cselényi Laszlo -, directoarea ICR-Budapesta a exclamat, referitor la acest act: “EU NU REPREZINT ROMANIA!”. Intrebata, alaturi de alti martori, in numele cui a oferit atunci acel premiu, Armanca a continuat: “In numele ICR-Budapesta!”. Si ICR-Budapesta pe cine reprezinta?, am insistat eu. “Treaba noastra!”, a fost raspunsul incredibil venit din partea functionarului public pripasit la Budapesta. Inteleg ca “noi”, adica cei de la ICR, nu reprezinta Romania. Gura pacatosului adevar graieste!

Vezi mai jos scandalosul caz ICR-Budapesta promovatorul autonomiei teritoriale, care se adauga la scandalosul caz ICR-Stockholm promovatorul homosexualitatii, care se adauga la scandalosul caz al ICR-NY promovatorul kitschului anti-crestin si anti-semit, care se adauga la scandalosul caz al ICR-Paris si ICR-Berlin promovatoarele “stiintei turnatoriei”, care se adauga la scandalosul caz al mentinerii unor anti-romani ca HR Patapievici, Mircea Mihaies si Tania Radu la sefia ICR. Asta-i “diplomatia culturala” a Romaniei? Comandante, nu mai vezi padurea de uscaturi?

Premierea postului DUNA si AUTONOMIA TV de catre ICR-Budapesta

Conform unui comunicat al Institutului Cultural Roman – Budapesta, presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, insotit de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies de rectorul Colegiului Noua Europa, Andrei Plesu, si de alti membri ai trupei de profitori, au decernat la Budapesta, pe 11 decembrie, la Palatul Duna, “Premiul de excelență culturală al ICR Budapesta”, alături de “premiile media”. “Premiul cultural, costând intr-un trofeu de bronz creat de sculptorul Peter Jecza, membru al Academiei de arte din Romania si deopotrivă al Academiei de arte frumoase din Ungaria, precum si dintr-o consistentă sumă de bani, va fi inmânat celebrului scriitor Esterházy Peter, tradus in România cu Un strop de pornografie maghiara, O femeie (la Humanitas, evident), Verbele auxiliare ale inimii si sub tipar Harmonia caelestis (Curtea veche)”, transmite ICR Budapesta. “Premiile media vor incununa carierele jurnalistilor Cselényi Laszlo, presedintele Duna TV, canal international care implineste 15 ani, si Eva Iova, redactor sef al revistei Foaia Românească din Gyula”.
Ceea ce a refuzat sa transmita ICR este ca “suma consistenta de bani” a fost de 10.000 de euro pentru Pornografia maghiara preferata de Humanitas iar, cand a fost sa recompenseze jurnalismul din Ungaria, Plesu, Patapievici si Coop s-au gandit ca presedintele unui post total antiromanesc, cum este DUNA TV, care are ca televiziune subsidiara si postul directionat spre Slovacia, Voivodina si Transilvania, denumit sugestiv AUTONOMIA TV, merita 6000 de euro iar romanca Eva Iova, de la “Foaia romanesca”, ziarista care se lupta zilnic cu iredentismul si agresiunea maghiara de stat, merita premiul cel mai mic, de 4000 de euro.
Gestul acestora, impreuna cu modul patologic in care Ioan Buduca – cunoscut pentru deviatiile si pasiunile sale inversioniste – a sarit in apararea lui Horia Roman Patapievici au provocat o reactie din partea fostului director al ICR-Paris, scriitorul anticomunist Radu Portocala, pe care o prezentam integral mai jos. Foarte interesant, aflam modul in care “operele” lui Plesu sunt publicate si “vandute” in Occident la fel cum se proceda, pe vremuri, cu cele ale lui Ceausescu.

Prieteniile paguboase ale conducerii ICR

Zilele trecute, presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici (foto), insotit de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies si de rectorul Colegiului Noua Europa, Andrei Plesu, au decernat la Budapesta premii in valoare de 15.000 de euro din partea ICR scriitorului maghiar Esterhazy Peter si presedintelui DUNA TV, Cselényi Laszlo, care raspunde si de postul anti-romanesc AUTONOMIA TV. Iată reacția scriitorului anticomunist Radu Portocala:

Imi lasasera un gust neplacut, acum cateva saptamani, dizgratioasele contorsiuni prin care Ioan Buduca incerca sa-si convinga memoria de irealitatea unei discutii la care el insusi a participat (ZIUA, 3 septembrie 2007). Cu putin timp inainte, scrisesem ca informatia privitoare la vizita lui Ion Iliescu la Tescani imi fusese data in mai 1990 de catre Radu G. Teposu. “Radu Portocala se intareste in iluzia ca in mai 1990 Teposu i-ar fi comunicat o informatie”, noteaza Buduca, sugerand ca as suferi de halucinatii retroactive. Daca Ioan Buduca a uitat aceasta discutie, petrecuta in mica redactie a “Cuvantului”, inseamna ca are probleme de aducere aminte si ca nu e nimic de facut. Daca, insa, el se preface ca a uitat-o numai pentru a-i fi pe plac dlui Andrei Plesu, inseamna ca are probleme morale, ceea ce e mult mai grav si, din pacate, la fel de iremediabil. Pe 8 decembrie 2007, tot in Ziua, Ioan Buduca – fost si poate actual colaborator al ICR – se dezlantuia impotriva senatorului Eugen Mihaescu, folosind prilejul pentru a-mi da si mie o mica lovitura. “Ce-a mai auzit domnul senator Mihaiescu (sic!)? I-a spus Radu Portocala, fost director la ICR Paris, ca ICR Bucuresti ar fi alocat o suma <exorbitanta> pentru o traducere a unei carti de Andrei Plesu in franceza. “Dl senator Eugen Mihaescu a citit, ca multi altii, ceea ce scriam, pe 1 decembrie 2006, in scrisoarea mea de demisie: <ICR Bucuresti a semnat cu un editor francez, fara respectarea nici uneia dintre procedurile care ne sunt impuse noua, un contract scandalos de 28.500 de euro (la care se vor adauga pretul traducerii si drepturile de a reproduce ilustratiile) pentru publicarea unei carti care, in mod sigur, nu se va vinde. Un editor mai scrupulos, sau o negociere mai serioasa, ar fi redus aceasta cheltuiala la aproximativ 6.000 de euro!> Presa bucuresteana a descoperit repede, chiar de la ICR, despre ce carte era vorba si a facut mai multe comentarii acide pe aceasta tema. Dl senator Mihaescu a avut deci la dispozitie destule surse publice. Care e, insa, povestea acestei carti? Sa subliniem, de la bun inceput, ca e vorba despre “Pitoresc si melancolie” – teza de doctorat a dlui Plesu, sustinuta in 1977 si aparuta la Editura Univers in 1980. In 2006, ICR Bucuresti a decis s-o publice in Franta, de aceasta “realizare” ocupandu-se personal dl Mircea Mihaies. Dosarul a ajuns, fireste, la ICR Paris in primavara lui 2006. El continea primul capitol tradus in franceza si un curiculum vitae al autorului, din care am aflat ca numarul premiilor si al titlurilor de doctor honoris causa acumulate de dl Plesu e sensibil mai mare decat acela al cartilor publicate. Am inceput prin a inmana acest dosar directorilor a doua mari edituri pariziene (Grasset si Fayard), care, dupa cateva saptamani, si-au manifestat dezinteresul total.

“Operele” lui Plesu, cumparate ca cele ale lui Ceausescu

Cum am comunicat la Bucuresti acest rezultat foarte putin pe masura pretentiilor si asteptarilor, sacra misiune de a-l publica in Franta pe dl Plesu mi-a fost retrasa discret. Intre timp, imi inchipui cu usurinta prin ce intermediari ICR Bucuresti a continuat negocierile, dar, cu toate ca eram inca director al Institutului de la Paris, nu am mai fost tinut la curent cu evolutia lor, ceea ce inseamna ca se hotarase “scurt-circuitarea” mea – tehnica nu numai ineleganta, ci si anormala in circumstantele date.
Printr-o pura intamplare – altminteri nu as fi aflat niciodata de existenta lui! -, cu o luna inainte sa demisionez, am descoperit contractul care avea sa fie semnat cu editura Somogy. Astfel am aflat ca ICR urma sa “participe” cu 28.500 de euro la aceasta publicare si ca, in plus, se angaja sa plateasca traducerea in franceza si drepturile de reproducere a ilustratiilor (tarifele muzeelor fiind, in medie, de 100 de euro pentru o imagine). Stiind cat costa tiparirea unei carti in Franta, am comunicat la Bucuresti uimirea pe care mi-o pricinuisera termenii acestui contract, din care simtul masurii lipsea cu totul. Fara rezultat, evident! Biografia dlui Plesu avea nevoie de aceasta editie franceza si, iata, ICR era in masura sa-i faca un mic serviciu.
Finalul intamplarii confirma cele ce prevazusem acum un an. Cartea a aparut pe 24 septembrie 2007, dar, cateva zile mai tarziu, Editura Somogy o anunta ca epuizata. Succes fulgerator? Nici vorba! Un editor demn de acest nume nu lasa sa se epuizeze un titlu atat de repede, ci il retipareste pana cand satisface integral cererea pietii. Singura explicatie posibila e ca ICR a cumparat cele cateva sute de exemplare publicate (fiecare costand 30 de euro, ceea ce e enorm pentru o lucrare de 190 de pagini!) si le-a pus la hibernat in vreun depozit. Tot asa facea si MAE, inainte de 1989, cu “operele” lui Ceausescu, editate pe bani grei in toate limbile pamantului.

Institutul Cultural Roman a cheltuit, asadar, o suma considerabila pentru a publica in Franta o carte care nu a trait, care nu a starnit nici un ecou si care a disparut in momentul aparitiei. Altfel spus, bani aruncati pe geam. Precedentele doua esecuri ale dlui Plesu pe piata cartii din Franta (Editions de l’Herne in 1990 si Editions Buchet-Chastel in 2005), ambele finantate de Centre National du Livre de la Paris, ar fi trebuit, totusi, sa constituie un semnal de alarma pentru conducerea ICR. Ei bine, nu! Nobilul sentiment al prieteniei – pe bani publici, fireste! – a precumpanit. Si totusi, nici prietenia, nici banii publici nu l-au ajutat pe dl Plesu sa parcurga lungul si anevoiosul drum de la Dambovita la Sena – oricat s-ar chinui Ioan Buduca sa creada contrariul.

Radu PORTOCALA

ZIUA, vineri, 14 decembrie 2007

ICR: 10.000 de euro pentru un ungur, 4000 pentru un roman

de Victor RONCEA

Institutul Cultural Roman ne ofera un nou “Drept la replica”, de data aceasta la articolul fostului director al ICR-Paris, reputatul scriitor si publicist anticomunist Radu Portocala, publicat de noi sub titlul “Prieteniile paguboase ale conducerii ICR”.

Conducerea ICR crede deja ca trimiterea unor tidule in plic, prin care se eludeaza regulat raspunsul, pe puncte, la reclamatiile de presa si, apoi, stimularea unor sinecuristi ai ICR sa aduca jigniri grave ziarului ZIUA, poate deveni o practica.

In noul “Drept la replica”, la fel, se ignora total oferirea unei explicatii firesti. De exemplu, pentru premierea, din banii contribuabilului roman, a presedintelui unor televiziuni ungare cu o politica anti-romaneasca fatisa. Este vorba de presedintele DUNA TV, Cselnyi Laszlo, care raspunde si de postul subsidiar denumit sugestiv AUTONOMIA TV, si caruia ICR i-a oferit pe 11 decembrie, la Palatul Duna din Budapesta, un premiu in bani de 6000 de euro. Tot atunci i-a fost oferit scriitorului maghiar Esterhazy Peter, cu volumul Humanitas “Un strop de pornografie maghiara”, premiul cel mare de 10.000 de euro. Iar jurnalistei romance care cu greu reuseste sa publice “Foaia romaneasca”, Eva Iova de la Gyula, i s-a oferit si ei un premiu, sa fie!, de 4000 de euro. Nu este foarte clar nici de ce la aceasta manifestare a trebuit sa se deplaseze, tot pe banii contribuabilului, si presedintele ICR, Patapievici, si vice-presedintele, Mircea Mihaiesi, si altii, in frunte cu Andrei Plesu.

In acelasi drept la replica, se afirma totusi ceva, legat de teza de doctorat a lui Andrei Plesu, sustinuta in 1977, “Pitoresc si melancolie”, pe care ICR s-a gandit sa o publice la Paris pentru 28.500 de euro. Si anume ca ICR “a primit gratuit, conform contractului de finantare, 200 de exemplare din tiraj”. Ce sa intelegem, ca cele 200 de exemplare sunt tot tirajul care a costat doar 28.500 de euro, si, acum, daca s-a epuizat – dupa cum a constatat Radu Portocala la fata locului, la Editura Somogy – trebuie sa ne asteptam la editia a doua?

Publicarea tezei lui Plesu ar fi fost desemnata de un “juriu independent”, mai afirma ICR. Intrebarea noastra este insa daca nu cumva publicarea acestei teze, din 1977, are totusi vreo legatura cu “prieteniile paguboase ale ICR”, cu faptul ca ziaristul de la “Dilema” Andrei Plesu este promovatorul fizicianului Horia Roman Patapievici sau poate cu faptul ca Plesu face parte din Consiliul de Conducere al ICR sau poate cu faptul ca sotia sa, Catrinel Plesu, este chiar directorul Centrului de Carte al ICR. Daca nici una dintre aceste posibilitati nu poate fi considerata – desi un anchetator OLAF ne-a invatat ca traficul de influenta si conflictul de interese stau la baza coruptiei institutionalizate – ne cerem scuze si propunem ICR sa publice si TOATE celelalte “lucrari” ale lui Andrei Plesu din vremea celor opt ani de cercetator la Institutul de Istoria Artei, aparute in revista institutului, “Studii si cercetari de istoria artei”, si anume: o treime de coloana plus alte opt pagini, in 1972, 15 pagini, in 1978 plus alte 2 pagini, in 1988, dupa ce se intorsese de la cele doua burse Humboldt derulate in Republica Federala Germania.

Asteptam, de asemenea, un “Drept la replica” care sa-l corecteze pe colaboratorul ICR, Ioan Buduca, care afirma: “Vorba lui Goethe: daca o carte se intalneste cu un cap si suna a gol, nu intotdeauna e de vina cartea”. Probabil ecoul sunetului scos a reverberat atat de tare incat conexiunile nu l-au mai gasit pe adevaratul autor, acesta fiind de fapt umoristul si omul de stiinta german Georg Christoph Lichtenberg.

ZIUA,  luni, 17 decembrie 2007

Sursa: Roncea.Ro

Vezi si Raluca22:

Caracatita ICR- astazi, “bratul de la Budapesta”

Noua securitate-partea a II-a. Caracatita ICR- “bratul” Budapesta- Brandusa Armanca

Noua Securitate- partea a III-a. Caracatia ICR- “bratul” Budapesta- Brandusa Armanca

si

Alianta Familiilor din România critica Institutul Cultural Român pentru promovarea homosexualitatii

Posted in Colimatorul, Documentare, Top News Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , 1 Comment »

De ce a fost reclamat Cristian Neagoe – diplomatul Pipi-ICR – la Agentia Nationala a Functionarilor Publici

August 31st, 2008 VR No Comments »

In principiu, pentru ca este un nesimtit. Sigur ca nu-i nimic nou in asta si nici motiv n-ar fi de plangere la ANFP (poate doar de de-plangere a starii de tulburare in care se afla cel in cauza) daca, spre deosebire de altii, Cristinel n-ar fi angajat la Institutul Cultural Roman New York si functionar public. Adica, baiatul ia parale, lunar, din banii prapaditilor de care isi bate joc in “operele” sale de oligofren. De altfel, aschia nu sare departe de trunchi, sau cum e sacul si petecul (na, c-am dat doua mostre din arta populara romaneasca “expirata” in viziunea street-art-istilor promovati la expozitia Freedom for lazy people): seful ICR Patapievici ne considera omuleti buni de spanzurat, subalternul lui, Neagoe, o turma de boi pe care poti sa urinezi.
Sa vedem ce va urma. Voi face public raspunsul ANFP-ului. (B.S.)

Catre: Agentia Nationala a Functionarilor Publici
Subsemnatul Bogdan Ioan Stanciu, cetatean roman, cu domiciliul in […] fac prezenta
SESIZARE
Privind incalcarea prevederilor Codului de conduita a functionarilor publici de catre domnul Cristian Neagoe, coordonator de comunicare al Institutului Cultural Roman – New York
Stimati domni,
Aduc in atentia institutiei dvs. comportamentul necorespunzator, batjocoritor la adresa contribuabililor si posibil ilegal, al d-lui Cristian Neagoe, angajat pe postul de coordonator de comunicare al Institutului Cultural Roman, filiala din New York.
Este de notorietate faptul ca d-sa a intrat in atentia opiniei publice odata cu recentul scandal care a insotit expozitia “Freedom for lazy people” gazduita pana la data de 15 august 2008 de Institutul Cultural Roman, filiala New York.
Recent, intr-un interviu solicitat de o publicatie romaneasca online ca urmare a controversei care inconjoara aceasta manifestare, domnul Neagoe s-a exprimat astfel, cu referire la una dintre lucrarile de proza ale d-sale:
“Vreau sa termin proza aia despre pisatul prietenei mele, daca tot a ajuns la teveu. Ca nu e terminata. Deocamdata e doar o schita.
Ideea e ca prietena mea se pisa ketamina si ajungem s-o strangem in sticle de 2l si sa o dam la enoriasi ca pe un fel de apa sfintita, ca pe secretul Sfantului Graal, iar asta ne aduce tot felul de probleme de la gangstas la morala, de la masoni la delfini. […]”
Interviul integral se regaseste la adresa webhttps://metropotam.ro/Interviuri/2008/08/art3258231165-Interviu-Cristian-Neagoe/
Inteleg ca este vorba despre o fictiune si respect dreptul constitutional la libera exprimare. Insa, pe langa faptul ca ma jigneste profund, eu insumi si familia mea fiind “enoriasi care beau agheasma”, consider asemenea exprimare ca absolut inacceptabila atunci cand vine din partea unui functionar public, angajat al statului roman, acesta avand obligatii suplimentare, prevazute de lege.
Astfel, consider ca domnul Cristian Neagoe incalca Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici. Conform art. 3 litera e din aceasta lege, unul din principiile care guverneaza conduita profesionala a functionarilor publici trebuie sa fie “impartialitatea si independenta”, astfel incat functionarii publici “sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice”. Or, nu se poate spune despre domnul Neagoe ca are o “conduita impartiala fata de interesul religios”, cata vreme da dovada de o puternica ura impotriva unuia din simbolurile confesiunilor crestina ortodoxa si crestina catolica, “transformand” – fie si fictional – urina prietenei sale in agheasma. Urina simbolizeaza dispretul fata de religia crestina, fiind folosita in ritualuri vrajitoresti si satanice pentru imitarea, in bataie de joc, a apei sfintite. Totodata, domnul Neagoe trateaza cu superioritate si suficienta “enoriasii” – respectiv, credinciosii crestini de pe urma carora isi primeste remuneratia – considerati, batjocoritor, o masa amorfa care actioneaza mimetic in virtutea unui spirit gregar, demn de dispret. Aceasta masa trebuie “tratata” ca atare, adica administrandu-i-se urina-ketamina. Nici alegerea celui de-al doilea element nu este intamplatoare; ketamina este un narcotic, utilizat pentru anestezii de scurta durata la animale. Asadar, “enoriasii”-platitori de taxe si impozite sunt o turma de boi pe care poti sa urinezi.
De asemenea, litera g a aceluiasi articol, “libertatea gandirii si a exprimarii” prevede ca functionarii publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile doar cu respectarea bunelor moravuri.
Apreciez ca nu se poate invoca, in acest caz, faptul ca dl. Neagoe s-ar fi aflat in afara exercitarii atributiunilor de serviciu in momentul acestor declaratii, intrucat in intreg continutul interviului din care am extras pasajul de mai sus, d-sa face referire la proiectele la care lucreaza in cadrul ICR New York.
De altfel, “proza a ajuns la teveu” atunci cand d-sa a participat, in calitate de angajat al ICR New York si deci de functionar public, la o emisiune la postul de televiziune Antena 3.
Mai mult, raspunsul la una dintre intrebarile din interviu demonstreaza ca toate lucrarile sale curente, printre care si cea pe care o acuz, sunt create ca angajat al Institutului Cultural Roman din New York:
“I: De ce nu scrii tu despre lumea satului, valorile nationale si scrii despre droguri, urina si folosesti cuvinte vulgare?
R: De rau ce sunt. Dupa ce termin cu niuiorcu o sa ma mut la sat in ro si o sa locuiesc impreuna cu vesnicia, care trebuie ca a crescut mare deja, si o sa scriu despre asta.”
Pentru aceste motive, consider ca dl. Neagoe se afla in situatia prevazuta de art. 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, “Incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatoare functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege”.
Chiar daca interviul in cauza ar fi fost acordat din postura de persoana privata si nu de functionar public, consider ca astfel de “iesiri” sunt indeajuns de reprobabile ca sa se rasfranga negativ asupra institutiei la care lucreaza si sa merite atentia Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
De altfel, unele cazuri relativ recente – cel al judecatoarei demise pentru ca a interpretat un rol intr-un film pornografic sau cel al judecatorului exclus din magistratura pentru ca isi teroriza vecinii si se dezbraca in fata lor – intaresc ideea ca functionarul public trebuie sa manifeste, in general si nu doar “la birou”, o atitudine corespunzatoare, decenta, de respect si consideratie fata de cetateanul din ale carui taxe si impozite este platit, mai ales atunci cand trebuie sa il reprezinte cu cinste pe acesta dincolo de hotarele tarii.
In asteptarea raspunsului dvs. la prezenta sesizare, in termenul prevazut de lege, va rog sa primiti asigurarea intregii mele consideratii,

Bogdan Stanciu

Posted in Uncategorized Tags: , No Comments »

Basescu si PDL vor pierde pe mana intelectualilor rosii

August 30th, 2008 VR 4 Comments »

Intelectualii rosii sunt profitorii tuturor regimurilor. Personaje ca Plesu, Dinescu, Tismaneanu, care au trecut de la slujirea lui Ceausescu si Iliescu la Constantinescu si Basescu fara sa clipeasca. Strans uniti in jurul Partidului, oricare ar fi el, si-au tras dupa ei o intreaga gasca de profitori. Prin intermediul lui Plesu, Liiceanu a primit de la Iliescu Editura Partidului, cu tot cu tipografie. Plesu, tot de la Iliescu, revista “Dilema”, finantata integral de la stat, prin ceea ce se numea atunci Fundatia Culturala Romana, actualul ICR. “Filosoful” a avut apoi nevoie sa curete arhivele de turnatoriile sale la Securitate. Si-a tras post de secretar de stat la CNSAS, sfidand chiar Legea, atat el cat si Dinescu. “Legea Ticu” prevedea ca din Colegiul CNSAS nu au voie sa faca parte fosti membri ai PCR sau ai altui partid politic. Plesu s-a inscris in PCR la 19 ani. Dinescu, pe langa Scoala de la Baneasa, de la Securitate, a urmat si cursurile Scolii de propaganda PCR “Stefan Gheorghiu”. Aici, la CNSAS, l-au tras dupa ei si pe HR Patapievici, un personaj pescuit din Reteau fostilor kominternisti si agenti ai NKVD in Romania. In timpul asta, Tismaneanu, dupa ce l-a preamarit pe Ceausescu, revenit in tara din misiunea de peste ocean, ii aducea ode lui Iliescu.
Instalati confortabil in posturi cheie, de stat, intelectualii rosii din agentura GDS-Colegiul Noua Europa aspira fara jena fonduri imense de la buget in timp ce-si intind Reteaua neo-kominternului. ICR, CNSAS, MAE, Arhivele Nationale, Guvern, Presedintie, sunt peste tot, pe unde si-a lasat puietii. Prevazatori, s-au impartit. Daca Basescu-PDL – pacalit, pana acum, de cuplul de “ramasite umane” ale regimului bolsevic Patapievici-Tismaneanu – pierde alegerile si, incet-incet, si puterea, si-au asigurat intrarea pe langa Patriciu-PNL – care “s-a lasat” si el pacalit de agenti dubli ca Plesu secondat de tutarul Marius Oprea. Dinescu, mai parsiv, sta la mijloc. Prin sprijinul asigurat din partea KGB, actualul FSB, el reuseste sa intre si la Cotroceni si la Victoria, cu acelasi tupeu.
Chestiunea este ca de data asta se pare ca nu le va mai merge atat de usor. Sunt prea multi cei care le stiu trecutul ca sa nu le anticipeze intentiile de viitor. In plus, nu-si mai pot ascunde mizeriile sub pres. De exemplu, ultima escapada din sfera “Stiintei turnatoriei” patronata de ICR ca si aventura artistica a poneiului roz se vor reflecta ca un scuipat uscat pe imaginea presedintelui Romaniei, care este si Presedintele de Onoare al ICR. Tacerea lui Basescu fata de aceste scandaluri condamnabile nu face decat sa-l ingroape si mai tare in “padurea de falusuri” si sub “proiectilele de sperma” – extrase din Comunicatul ICR New York semnat de Cristi Neagoe, protejatul lui HR Patapievici – de pe Planeta pe care se cred intelectualii rosii.
Ma intreb foarte serios daca ii spune cineva lui Basescu in ce rahat “intelectual” se scalda, ca eu unul m-am saturat sa-mi bat gura degeaba. Intr-un editorial din 1 martie 2007 – Profitorul tuturor regimurilor – si nu numai in asta, ci si in alte luari de pozitie, ii explicam lui Basescu ca alaturarea cu astfel de personaje s-ar putea, intr-o zi, sa-l duca la o vizibila cadere de incredere publica. Atat avocatii cat si criticii lui Basescu, daca se uita la cei patru ani trecuti vor fi intrebati, respectiv, se vor intreaba, la bilant: ce a ramas din ei pentru tara, pe ce fapta buna putem pune degetul, care este actul care va ramane in istorie din derularea acestor ani turbulenti? Intrebare pe care mi-o pun si eu fara a putea gasi un raspuns…
Tutarii de serviciu vor sari desigur sa spuna: “condamnarea comunismului”!, care a produs ulterior si “Raportul final”, asumat recent de Basescu, integral, intr-un discurs de la ICR (desi ma indoiesc sincer ca a citit cele 900 de pagini ale caramizii putrede de la Humanitas). Din nefericire pentru Basescu, asa zisul “Raport final” e un bors ideologic de tip kominternist care n-are nimic de-a face cu istoria si de pe seama caruia se va alege – dupa cum l-am prevenit dealtfel – inclusiv cu procese penale si civile, urmare a falsificarilor grosolane ale trecutului realizate de brigada Tismaneanu. Iar initiativa lui Valeriu Stoica si a cooperativei de papagali, de a “reinventa” dreapta, “neoconservatoare” (a se citi neo-kominternista), “anticomunista”, din buda GDS din fundul curtii PCdR, este la fel de ridicola, mai ales ca atenteaza inclusiv la pozitia lui Basescu de lider al PDL. Basescu mai are putin timp sa se scuture de acesti paduchi care au transformat suferinta reala a rezistentei anticomuniste romanesti intr-o adevarata “afacere a anticomunismului”. Pana nu va fi prea tarziu…

Valentin Stan, efervescentul critic atat al Cotroceniului cat si al Palatului Victoria (de MAE nu mai vorbesc), ii face o favoare lui Basescu, si ii explica si el – in stilul lui – cum acesti intelectuali rosii il vor duce la pierzanie. Si sa nu sara deontologii ca Stan lucreaza la “Felix”, ca tot de la el si-a luat salamul gros de la casierie si “profesorul” Tismaneanu, inainte de a o face de la Vantu si, apoi, Ringier, caruia ii cade acum rau de tot Evenimentul Zilei, ideologizat excesiv de aceeasi gloata adunata in asa-zisul “Senatul EvZ”.

România, Băsescu şi “intelectualii” lui
30/08/2008
vezi toate articolele scrise de Valentin Stan

S-a spus adesea, în ultima vreme, că scandalul măgarului cu svastica pe fund ar fi un complot pentru a-l deposeda pe Băsescu de sprijinul grupului Patapievici, aşa-zisul “intelectual” al expoziţiilor cu falusuri expuse spre “glorificarea” culturii române, la New York! Mă tem că este puţin “invers”! Eu nu vreau să-l despart pe Băsescu de Patapievici! Dimpotrivă! Îi vreau împreună şi alături de PD-L şi de Boc, cel care i-a luat apărarea public acestui “patibular” (termen alocat de diletantul fastidios tuturor românilor, în Politice). Şi, credeţi-mă, dragii mei, îi voi face pe Boc şi pe Băsescu să deconteze la greu, în campania electorală, asocierea cu acest ipochimen născut în apostazia românismului ca într-un scuipat!
M-am cam săturat să primim lecţii de cultură de la nişte indivizi “neterminaţi” intelectual, cu lecturi dezordonate, din care sînt capabili doar să recite citate, pentru a epata pidosnic grămada de neisprăviţi de la galeria culturii române. Povesteam în articolul precedent despre un “băiat”, Andrei Cornea, cu grai bolovănos şi slova tristă ca o piatră de moară, care şi-a descoperit ceva vocaţie anodină în lumea lui Platon.
Lume pe care crede că o înţelege. Şi eu l-aş fi înţeles, bietul de el, dacă nu s-ar fi apucat să istorisească în “22” despre “istericalele” mele, care nu pot păcăli Comisia Europeană, despre justiţia română, despre Morar, DNA şi PNL în dilemă, toate sub egida UE. Ca să vezi! Un “european”, coborît din Republica lui Platon!Cum se face, atunci, că nu ştie, tot “slugărindu-l” pe Preşedinte, că cea mai mare insultă pe care o poţi aduce unui om de stat, într-o democraţie europeană, este aceea că este un “populist”? Orice dicţionar de gîndire politică vă va spune că sensul peiorativ al termenului (singurul uzitat în politica de azi) trimite la demagogie şi la înrolarea ignoranţei pentru a minţi electoratul! Trimite la moartea democraţiei! Pînă şi Băsescu ştie asta, de vreme ce afirmă: “Aş spune că evit atitudinile populiste”! Şi mai zice: “Deci, departe de mine ideea de a fi populist”! (cf. comunicat oficial, Traian Băsescu, la “Cafeaua cu sare”, Antena 3, 25 decembrie 2006).
Din dorinţa de a-l ajuta pe Băsescu să depăşească referendumul ce urma suspendării sale de către Parlament, “intelectualul” Cornea îl definea pe Preşedinte, unde credeţi? În Le Figaro, din 19 mai 2007 (“Le sort du president roumain dans les urnes”): “Este un populist (c’est un populiste), dar, în România, o anumită doză de populism este indispensabilă pentru a pune capăt legilor de excepţie, care garantează imunitatea şi privilegiile oligarhilor. Statul trebuie să fie neutru!”.
Aţi înţeles ceva? Populism contra “legi de excepţie”? Care “legi de excepţie” sînt biruite de populism într-o democraţie? Să ne mirăm că Liberation, din 21 mai 2007, spunea la fel? (“Politicien aux accents volontiers populistes, Traian Basescu se veut le champion de la lutte contre la corruption”).
Ăştia-s “intelectualii” tăi, Băsescule? Atunci, plăteşte pentru ei, băiete!

Vezi si
Toţi oamenii Preşedintelui şi cam toţi…Obrăznicia şi suficienţa, adesea altoite pe ingredientul bizar al unei inteligenţe de limită, croite, altminteri, din titluri academice (ciudat, nu-i aşa?), pot defini astăzi o categorie de “intelectual” aparte. “Băiatul” trăitor din sinecure, pe bani publici, “cărturarul” care mai publică şi el o carte, pe undeva, din banii arondaţi cu generozitate pentru “ai noştri” sau chiar “deontologul” pătruns de cerneala editorialului “scurs” în pagina slinoasă a “oficiosului” de dimineaţă! În care combate cu arţag pe “duşmanii” Preşedintelui! Sau diplomaţi împopoţonaţi cu “vaste” cunoştinţe de patristică, dar lamentabili în a coordona negocierea tratatelor mizeriei noastre externe, de tipul unui “băiat”, Baconschi, produs din “jacuzzi” (asta nu-i gluma mea, ci a MAE, a SIE sau a presei; cf. Ziua, 16 august 2007) tocmai pe postul de ambasador la Paris!…

Dom’ Băsescu, mai “e” intelectuali, bre? Nişte “băieţi” cu pompa de cultură vîrîtă, hiperbolic, în “svastica de sub fund” (a poneiului roz, evident), au hotărît că trebuie să ciugulească banul public, sub “decretul” că au mai mult …lie Faure în bibliotecă decît românul “intolerant, xenofob, violent şi laş, retractil, agitat şi abulic”. Adică, un “popor de grobieni”! “Odată ce te-ai dezgustat de el”, “nu îţi mai poate face nici măcar milă”, după cum îl caracterizează Patapievici, în “Politice”! Acest Horică fără Frică a fost “fătat” vătaf peste “mizeria” culturală, picurată teluric în creierul acestui Anteu, cu numele Băsescu, ce-şi trage tăria, aidoma gigantului antic, din “ţărîna” doctă a “eroului” Patapievici! Ăsta dă cu Institutul Cultural Român (ICR) în capul tuturor acelora care nu înţeleg că svastica este o marfă vandabilă pe piaţa culturală americană (prin expoziţia ICR de la New York)! Deunăzi, Pleşu…

“Nu înţeleg nimic din arta plastică”?“Înţeleg că un “băiat” din gaşca lui Patapievici, de la Institutul Cultural Român, are anumite afinităţi cu urina, ambiţionînd să refacă, pe banii contribuabilului român, ce au pierdut americanii la New York, din “moştenirea” lui Duchamp. Un fel de înfrăţire fenomenologică a omului cu urina! Foarte bine reflectată de faimoasa expoziţie organizată de Centrul de la New York, pe banii noştri. Sigur, Duchamp era genial, chiar şi fără “pisoar”, ceea ce nu se poate spune despre Patapievici fără Pleşu! …

Alina, “la staţia Lukoil, altfel goală”! Ai încercat şi la Shell? Doamne, Alinuţa, tu realizezi că, după isprava asta, ruşii or să creadă că fenomenul Tunguska a avut efecte în România? …

Posted in Uncategorized Tags: , , , , 4 Comments »

Presa de limba germana nu-l iarta pe Patapievici si "Stiinta turnatoriei" ICR. Hoisie il turna pe Dan Petrescu la Securitate ca citeste Mircea Eliade

August 29th, 2008 VR No Comments »

In timp ce presa de la noi pare sa fi amortit – cu exceptia palpitatiilor muschiului din gura stipendiatilor ICR – presa elvetiana trateaza afacerea ICR cu toata seriozitatea, observand duplicitatea lui Patapievici. Acum, scuzati, dar tinand cont de mediul plin de turnatori in care s-a format, ce altceva ar fi putut sa ajunga, decat un “Homuncul recent”?…

Neue Zürcher Zeitung: Stiinta turnatoriei – Schwellenkunde
Das Erbe der rumänischen Securitate – eine Berliner Affäre streut Salz in «offene Wunden»

Die rumäniendeutschen Schriftsteller Herta Müller und Richard Wagner haben gegen die Teilnahme von namhaften rumänischen Intellektuellen an einem Berliner Sommerkurs Protest eingelegt. Diese arbeiteten einst für die Securitate. Der Fall wirft ein Licht auf die zögerliche und mangelhafte Aufarbeitung der kommunistischen Vergangenheit in Rumänien.
Eine jähe Welle der Empörung nicht nur innerhalb der rumänischen Diaspora in Deutschland haben die angesehene, aus dem rumänischen Banat stammende deutsche Schriftstellerin Herta Müller und ihr Landsmann Richard Wagner mit ihrem Protest gegen die Teilnahme von Sorin Antohi und Andrei Corbea-Hoisie an einer Sommerschule im Berliner Rumänischen Kulturinstitut (ICR) wegen deren Kontakten zur rumänischen Securitate (Staatssicherheit) ausgelöst. «Das ICR in Berlin ist das Schaufenster Rumäniens in Deutschland – und es präsentiert sich als Schaufenster einer Vergangenheit, die nicht vergeht. Wer übernimmt dafür die Verantwortung?», fragt Müller und verbindet das angenommene Versagen der Institution mit dem derzeitigen kritischen Zustand Rumäniens, wo nicht nur im kulturellen Bereich fast zwanzig Jahre nach der Wende nur «verstrichene Zeit und so viel vertane Chancen» zu konstatieren seien. Wagner weist auf den fatalen Hang zur Wiederholung der bereits in kommunistischer Zeit betriebenen Formen des «Kulturaustauschs» hin, «des Dialogs zwischen Ost und West», als Tagungen unter ähnlich einfallslosen Titeln wie dem der Berliner Sommerschule «Deutschland und Rumänien. Akademische, kulturelle und ideologische Transfers» ihre eigentliche Sprengkraft nicht entfalten durften.
Unangenehme Fragen
Herta Müllers offener Brief war an Horia-Roman Patapievici gerichtet, den Direktor des Bukarester ICR und damit Verantwortlichen für die rumänischen Kulturinstitute im Ausland. In seiner Antwort stützt dieser sich auf zwei Positionen: Einmal existiere in Rumänien keinerlei rechtliche Handhabe, die Teilnahme zu verbieten; zum anderen hätten gerade die deutschen Mitveranstalter – darunter der Essener Historiker Jörn Rüsen – auf einer Teilnahme auch der beiden umstrittenen Geisteswissenschafter bestanden. Daraufhin meldete sich Ernest Wichner, Leiter des Berliner Literaturhauses und ebenfalls emigrierter Banater, zu Wort und wies darauf hin, dass Patapievici als Direktor doch die Verantwortung für die Teilnehmerliste an Veranstaltungen des ICR trage und entsprechend verfahren könne. Dem widerspricht allerdings der in den USA lehrende Politikwissenschafter Vladimir Tismaneanu mit Hinweis auf die in Rumänien unterschiedliche juristische Situation.
Nach dem steilen Wellenkamm der Empörung über den Fall der Berliner Sommerschule ergeben sich weitere unangenehme Fragen, aber auch Anlass zur Reflexion und Überprüfung von Standpunkten. Während aus deutscher Sicht die Bewertung der Spitzeldienste für eine Geheimpolizei in einer kommunistischen Diktatur weitgehend geklärt scheint, wird in Rumänien vielfach von der «offenen Wunde» gesprochen, die die zögerliche und mangelhafte Aufarbeitung der Securitate-Akten nach deutschem Vorbild in einer eigenen Behörde (CNSAS) verursacht und in die die Aufregung um die Berliner Sommerschule Salz gestreut hat.
Die beiden hier in Frage stehenden Fälle sind bereits vielfach diskutiert worden. Antohi war schon mit neunzehn Jahren inoffizieller Securitate-Mitarbeiter in der damaligen Dissidentenszene der Universitätsstadt Iasi, sah sich selbst aber in einer öffentlichen Erklärung auch als von der Securitate Verfolgter. Sein Werdegang wird allerdings des Weiteren durch seine akademische Hochstapelei – er behauptete unzutreffenderweise, ein Doktorat der Universität Iasi zu besitzen – in ein höchst schillerndes Licht gerückt, das zumindest die Geheimniskrämerei des Mitveranstalters Jörn Rüsen bezüglich der Gründe seines Insistierens auf Antohi als einen der Co-Direktoren der Sommerschule mit Fragezeichen versieht. An Wichner schrieb Rüsen, wie die «FAZ» erfuhr, den Satz: «Natürlich gelten die moralischen Standards, aber man sollte sie kontextspezifisch und das heisst unter Erwägung der jeweiligen Umstände ins Spiel bringen.» Für einen deutschen Ordinarius ein merkwürdiges Mass an Verständnis angesichts der Standards der rumänischen Universitätslandschaft, in der Plagiat und Diplomverkauf vielfach nicht einmal «moralisch» in Frage gestellt werden.
Rücktritt unter Schock
Die offenen Fragen hinsichtlich seiner Vergangenheit hat Corbea-Hoisie im Gegensatz zu Antohi bisher nicht thematisiert. Als er 2006 von seinem Posten als Botschafter in Wien zurücktrat, sprachen einige von dem Schock, den diese «Enttarnung» durch die CNSAS in der akademischen Welt von Iasi auslöste. In den Zirkeln der Dissidenten des nordostrumänischen Universitätszentrums war hingegen bereits seit längerem von einer möglichen Mitarbeit des international angesehenen Germanisten die Rede. Die ihm hauptsächlich zur Last gelegte Aktivität sei die Ausspitzelung und Anschwärzung der zentralen Gestalt der «Iasier Gruppe», des Literaturkritikers Dan Petrescu, Anfang der achtziger Jahre gewesen, als Hoisie nach einer Durchsuchung bei den Dissidenten den Direktor der Zeitschrift «Dialog», Alexandru Calinescu, ablöste und bis 1989 durchaus regimekritische Autoren zu Wort kommen liess.
Die CNSAS hielt fest, Hoisie habe bei der Securitate Petrescu als einen Literaturkritiker dargestellt, der zunehmend den der faschistischen «Eisernen Garde» der Zwischenkriegszeit nahestehenden Autoren wie Eliade und Cioran zugeneigt sei. Petrescu äusserte sich nach der Veröffentlichung der CNSAS, dass er bereits vor 1989 geahnt habe, wer die Securitate über ihn informiert hatte, und keine Informationen in diese Richtung mehr habe fliessen lassen. Öffentliche Angriffe auf Hoisie gab es in Iasi aus Dissidentenkreisen keine. Die vorherrschende Form der Auseinandersetzung mit der Vergangenheit stellt in der wortreichen rumänischen Öffentlichkeit immer noch das Schweigen dar – auf beiden Seiten.
In der bisherigen Atmosphäre des Misstrauens haben Gerüchte ihre zweischneidige Funktion erfüllt. Wo während des kommunistischen Regimes jede schriftliche Nachricht gefährlich war, gewann die mündliche Mitteilung durch vertrauenswürdige Personen hohe Bedeutung. Auf diese Weise wurde auch das widerständige Wissen über gesellschaftliche Vorgänge transportiert – immer gefährdet durch die andere Variante der Fama, die absichtlich gestreute falsche Behauptung mit dem Ziel des Rufmords. So bleibt bis heute die Öffentlichkeit weitgehend ausgeschlossen von den wirklichen Hintergründen der Vorgänge innerhalb der Iasier Dissidenten- und Intellektuellenszene der achtziger Jahre und ihren individuellen Verstrickungen und Schuldzusammenhängen. Nun hat Hoisie angekündigt, durch die Veröffentlichung einer Gegenrede auf die Anschuldigungen zu reagieren.
25 August 2008

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

ICR, un „cuib“ de securisti?

August 29th, 2008 VR No Comments »

De unde si pânã unde fusese Dionis Patapievici detinut politic în România comunistã?!? Unde sunt cele trei-patru cãrti scrise „sub Ceausescu“? Oare nu s-a gãsit nici o editurã care sã-i publice domnului Patapievici „literatura de sertar“?

Recentul scandal legat de „securistii“ invitatati sã conferentieze la scoala de varã „Germania si România: Transferuri academice, culturale si ideologice“, organizatã între 19-25 iulie 2008 de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin, dovedeste haosul deplin pe care l-a instaurat Horia-Roman Patapievici în institutie. Încã o datã, „intelectualul cu papion“ ne-a arãtat cât de duplicitar este, schimbându-si opiniile anti-comuniste în functie de interesele gãstii pe care si-a creat-o, pe banii statului, la ICR.
Dacã în decembrie 2006 tipa de la balconul Parlamentului sã „luãm act“ de faptul cã tinerii peremisti vor sã-l cotonogeascã, pe el, moralul, care condamnase comunismul prin semnãtura pusã pe „Raportul Tismãneanu“, sãptãmânile trecute nu mai era la fel de vehemnt împotriva „fostilor“. si-a dat arama pe fatã cu ocazia scandalului provocat de scrisoarea deschisã a Hertei Müller cãtre directorul ICR, apãrutã în ziarul „Frankfurter Rundschau“ pe 17 iulie, în care scriitoarea germanã de origine românã îi reprosa lui Patapievici iresponsabilitatea de care dã dovadã în gestionarea imaginii României în strãinãtate, prin promovarea unor oameni compromisi ca urmare a relatiilor din trecut cu Securitatea: „Dupã cum reiese din programul Institutului Cultural Român, vor veni la „Academia de varã“ a ICR Berlin în aceasatã lunã Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar «directorul» acestui colocviu. Este scandalos faptul cã România se prezintã în Germania cu aceste douã persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu Serviciul de Securitate român“.
În fata acuzelor scriitoarei nominalizate la Premiul Nobel, Horia-Roman Patapievici s-a trezit dintr-o datã adeptul partialitãtii în culturã, sustinând în douã articole publicate în „Evenimentul Zilei“ cã ICR nu este un „jandarm al ideilor“: „De când conduc aceastã institutie (ianuarie 2005), ICR nu a manifestat nici un fel de partizanat, nici politic, nici ideologic, nici artistic, nici amical si, as adãuga, nici moral. Dimpotrivã, a observat o strictã neutralitate: dovadã evantaiul extrem de larg de artisti si formule artistice, care a caracterizat programele sustinute de ICR“ („Evenimentul Zilei“, 22 iulie).
Asta-i bunã! Horia-Roman Patapievici manager cultural, nu instigator la izolarea scriitorilor care au activat înainte de 1989! Sã fim seriosi, râd si curcile, vorba tãranului român. Fãcând o rotatie de 180 de grade fatã de vechile principii, Patapievici este dispus acum sã-i ierte pe „turnãtorii la Secu’“ de toate pãcatele, desi pe când era membru al Colegiului CNSAS tuna si fulgera împotriva lor: „Ce facem cu informatorii care nu sunt de resort penal? Informatorii care nu ocupã functii oficiale în stat si care si-au recunoscut colaborarea cu Securitatea (de bine de rãu ori total; cu demnitate ori ba; deschis ori piezis; sincer ori arogant; etc.)? Le restrângem drepturile? Îi discriminãm social? Îi trimitem la „munca de jos“? Îi izolãm? Dacã sunt scriitori, le interzicem dreptul de semnãturã? Ce trebuie sã le facem, noi, virtuosii, lor, pãcãtosilor?“ („Evenimentul Zilei“, 24 iulie).
Oare ce comentariu ar fi avut Horia-Roman Patapievici dacã cel pus la zid de Herta Müller ar fi fost un inamic al lui Traian Bãsescu si nu prietenul dumnealui, Sorin Antohi? Ar fi fost la fel de tolerant, de „open minded“? Dupã cum era logic, nici un intelectual serios nu s-a aruncat sã-l ia în brate pe Patapievici în acest scandal, având în vedere ciudata flexibilitate a opiniilor dumnealui despre Securitate.
Ca sã nu-si lase prietenul singur la ananghie, Vladimir Tismãneanu s-a grãbit sã-i ia apãrarea din America, printr-un editorial publicat tot în „Evenimentul Zilei“ (30 iulie). Asemenea directorului ICR, Tismãneanu a fãcut stânga-mprejur fatã de „principiile morale“ expuse în „Raportul de condamnare a comunismului“ din 2006, considerând cã fostii delatori nu sunt chiar asa de rãi, dacã-i sunt prieteni apropiati, ca Sorin Antohi, spre exemplu. „Ce putem spune despre oameni care se bucurã de recunoastere stiintificã internationalã, precum Sorin Antohi ori Andrei Corbea-Hoisie?“, se lamenta Vladimir Tismãneanu în respectivul articol.
Care „recunoastere stiintificã internationalã“, când Antohi a fost dat afarã de la CEU Budapesta cu un sut în dos, pentru cã-si falsificase CV-ul? Tismãneanu nu s-a oprit aici, relatându-si mai departe opiniile despre cum ar trebui sã functioneze ICR-ul. „Culmea“, tocmai dupã descrierea fãcutã de Horia-Roman Patapievici în editorialul din 22 iulie: „În functie de reguli de competitie academicã, nu pe bazã de biografie politicã… Nu cade în sarcina ICR sã-i elimine (pe fostii informatori, n.n.) din competitie. ICR nu este tribunal moral“. Ciudate fraze, dacã ar fi sã lecturezi concluziile „Raportului Tismãneanu!“. Însã, pentru a-l apãra pe Patapievici, meritã sã-ti ignori propriile „expertize“, plãtite cu fonduri „la discretie“ din bugetul statului de cãtre Traian Bãsescu! Este totusi destul de grav cã „formatorii de opinie“ din domeniul cultural au tãcut în acest scandal, fie cã s-ar fi exprimat pro sau contra lui Patapievici. România nu mai este sub „regim criminal comunist“, intelectualii putându-se exprima liber fatã de orice problemã. Se tem oare cã domnul Patapievici le va închide robinetul la anumite fonduri publice pe care Traian Bãsescu i le-a pus la dispozitie în 2005, prin numirea la conducerea ICR?
Intervievatã de „Jurnalul National“ pe tema „scrisorii deschise“, Herta Müller a atins si problema pasivitãtii intelectualilor fatã de problemele actuale ale României: „Ce fac intelectualii din România? De la mine trebuie sã aflati ce trebuie fãcut? Întrebati-i pe ei! Cãrtãrescu, Nora Iuga, sunt zeci de persoane care au un nume în viata publicã. Uitati, Caramitru – si el a venit la Berlin si recitã poezie în cadrul Academiei de varã. si minunatul Johnny Rãducanu a venit. Dar de ce vin cu astfel de persoane? De ce nu-i deranjeazã pe ei asta? Întrebati-i pe ei! Situatia este cã eu trebuie sã mã explic, în timp ce ceilalti pe care nu-i intereseazã n-au nici un fel de pãrere si nu-i întreabã nimeni nimic. Pentru România este o normalitate situatia în care se aflã. Nici nu-si dã seama cã nu este cum trebuie. Cã românul s-a obisnuit iarãsi sã se fereascã. Nu va dura mult si iarãsi vor trãi cu frica-n sân! Cã ãstia se orienteazã. Nu stau unde sunt, merg mai departe…“.
Privitor la puterea de orientare a unor „smecheri culturali“, Horia-Roman Patapievici poate fi desemnat campion al categoriei. Putini îsi mai aduc aminte cum si-a fãcut fiul cominternistului Dionis Patapievici intrarea în „lumea bunã“ a intelectualitãtii „anticomuniste“ dupã 1990.
Jurnalul Monicãi Lovinescu face câteva lãmuriri în acest sens, însã dezvãluie si fraudele grave la care a apelat „omul cu papion“ pentru a fi bãgat în seamã! La 8 noiembrie 1992, rãposata Monica Lovinescu noteazã: „…A doua surprizã cu tânãrul Patapievici, care vine luni seara sã cinãm împreunã. V. îl descoperise cu înmãrmurire în „Contrapunct“ – mai ales prin eseurile sale despre Cioran si Eliade. Culturã extinsã, talent, originalitate. Îl credeam dupã texte estetizant si important. Existau riscuri sã fie chiar infatuat. Si deodatã descoperim un tânãr (are 35 de ani si pare cu vreo 10 mai putin) simplu, emotionant si emotionat, apropape patetic, care vorbeste de tatãl sãu iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlã de Murfatlar s-o bem împreunã în amintirea acestui tatã mort fãrã sã-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut. Pare un adolescent vulnerabil. E fizician si a sosit la Paris cu o bursã de douã luni. A scris vreo trei-patru cãrti. Stau în biblioteca lui sub formã de dactilograme legate si sub Ceausescu n-a încercat sã publice. Îl împingem spre „Humanitas“ si-i vorbim lui Liiceanu, entuziasmându-l. Pe V. si pe mine ne „entuziasmase“ calitatea lui intelectualã. Acum suntem sensibili la calitatea lui umanã“.
Frumoase cuvinte, însã emotia pe care le-a provocat-o Patapievici celor doi exilati români la Paris avea la bazã o mare minciunã! De unde si pânã unde fusese Dionis Patapievici detinut politic în România comunistã?!? Unde sunt cele trei-patru cãrti scrise „sub Ceausescu“? Oare nu s-a gãsit nici o editurã care sã-i publice domnului Patapievici „literatura de sertar“? Dupã ce a fost lansat pe scena publicã de cãtre Monica Lovinescu, Patapievici a dus-o din bine în mai bine, ajungând astãzi sã le râdã în nas scriitorilor de meserie, de pe pozitia sa de fizician. „Entuziasmat“, Gabriel Liiceanu si-a pus la dispozitie tot arsenalul pentru a-l face pe Horia-Roman Patapievici „simbolul“ ge­neratiei scriitoricesti post-comuniste – relatiile, editura, strategiile mediatice (la începutul anului 1995, ziarele „de atitudine“ scriau cã Securitatea este pe urmele publicistului „anti-pedeserist“ Patapievici, încercând sã-l intimideze ca pe vremea „odiosului regim“ – nu s-a dovedit nimic real!).
ILARION TIU
Posted in Uncategorized Tags: , No Comments »

Augustin Buzura raspunde plin de tact istericalelor lui HR Patapievici: Despre rentabilitatea diplomatiei culturale

August 29th, 2008 VR No Comments »

O Scrisoare deschisã adresatã Dom­­nu­lui Nicolae Vãcãroiu, pre­se­dintele Senatului Româ­niei, de cã­tre dl H.-R. Patapievici, mã obligã sã fac unele precizãri pe mar­ginea expozitiei, atât de mediatizate si atât de penibile, a grupului Zacusca Senzual organizatã de I.C.R. Trebuie sã spun cã mã aflam la New York în zilele în care a început scandalul legat de poneiul roz, dar, în ciuda zarvei iscate din cauza svasticii, a menorei si a unor simboluri crestine defãimate, nu m-am dus sã vãd expozitia. „Du-te, totusi, m-a sfãtuit un bun cunoscãtor al obiceiurilor dâmbovitene, cãci pânã la urmã, în caz de insucces, tot vechea conducere va fi vinovatã, împreunã cu minerii, comunistii, cei ce au tras în noi si asa mai departe“. „Dacã de patru ani actuala conducere a ICR nu a reusit sã se elibereze de aceastã obsesie, înseamnã cã e foarte trist!“ i-am rãspuns, dar, spre uimirea mea, nici chiar din scrisoarea pomenitã nu puteam lipsi! La I.C.R. toate sunt foarte curate, nimeni nu furã, nimeni nu-si „sponsorizeazã“ din greu prietenii si lãudãtorii, nimeni nu se face de râs peste hotare pe banii patriei, singurele pierderi din întreaga istorie a institutiei sunt cele din epoca subsemnatului! Acestea, spune semnatarul scrisorii, sunt „rezultate în urma plasãrii pe piatã a publicatiilor ICR., între care, revistele Dilema si Cultura. Aceste debite dateazã din perioada anterioarã anului 2005, când la conducerea Institutului se afla domnul Augustin Buzura, astãzi un apropiat al posturilor de televiziune ale grupului de presã Intact (îndeosebi Antena 3), care si-a fãcut o veritabilã obsesie din ponegrirea constantã a ICR.“

Sigur, s-ar putea spune câte ceva despre folclorul care circulã prin zona Curtii de Conturi în legãturã cu cei ce urmeazã sã facã verificãrile firesti la ICR. De ce si-or fi luând concedii medicale unii dintre cei trimisi acolo în control? Oare de ce se spune cã nimeni n-are chef sã-si facã datoria la aceastã institutie atât de curatã? Desigur, e folclor, dar pentru cã el existã, îl amintesc si eu. Cât despre pagubele amintite… Am vãzut nume­roase documente ale Curtii de Conturi în care se scria negru pe alb cã nu datoram absolut nimic statului. Dacã actele respective nu se mai gãsesc la sediul ICR, ele se pãstreazã cu sigurantã la Curtea de Conturi. În privinta publicatiilor: Dilema a plecat cum a plecat, iar revista Cultura a fost desfiintatã cu grãbire. Ca lucrurile sã fie foarte limpezi, a apãrut nu demult – sponsorizatã cu aproape 32 de mii de euro –, revista Aooleu a grupului Zacusca Senzual. Oare s-a mai pus si în cazul acesteia problema rentabilitãtii? Dar adevãrul e cã ea exprimã mult mai bine altitudinea si profunzi­mea gândirii celor ce difuzeazã astãzi cultura românã peste hotare. În legãturã cu apro­pierea mea de grupul Intact, si în special de Antena 3, nu vãd ce mi s-ar putea reprosa. Antena 3 este cel mai bun post de stiri, cu cei mai buni profesionisti, multiplu premiati.
Sã mã fi „apropiat“ de altii, mai slabi? În rea­litate, acest post de televiziune nu a fãcut decât sã comenteze oportunitatea prezentei la New York, sub egida unei institutii românesti, a unor exponate de un gust îndoielnic. Dl Patapievici a fost, de altfel, invitat sã îsi sustinã punctul de vedere. Nu a profitat de sansa ce i s-a oferit, poate si pentru cã, de fapt, asemenea gafe nu puteau fi apãrate, cu toate trimiterile la Brâncusi, Picasso etc. S-a vãzut cã agresivitatea nu mai impresioneazã si nu mai intimideazã pe nimeni. Regret, desigur, cã a trebuit sã fac aceste precizãri. Cu atât mai mult cu cât capitolul ICR îl so­cotisem pentru totdeauna încheiat. Am pãrãsit institutia convins cã în minunatul nostru spatiu geto-dacic nici un gând nu poate fi dus pânã la capãt. Deocamdatã nu vreau sã privesc în urmã decât în romane. În ultimii patru ani, desi erorile ICR si nerespectarea legii erau, pentru noi, cei ce lucrasem acolo, mai mult decât evidente, nu am fãcut decât sã rãspundem atacurilor ce veneau din partea noii conduceri. Faptul cã, nu o datã, inclusiv în cazul poneiului roz, suporterii de serviciu de la publicatiile arondate unui grup de interese bine consolidat nu au pierdut nici un prilej sã facã trimi­teri la „epoca Buzura“, m-a obligat sã intervin. Sigur este cã, în „epoca“ respectivã, Centrele Cultu­rale românesti din strãinãtate erau în subordinea Ministerului de Externe si a Ministerului Culturii care finantau programele si angajatii. Fundatia Culturalã Românã participa si ea pe mãsura posibilitãtilor. De fapt, în bugetul M.A.E. Fundatia nu figura nici mãcar cu numele, subventia ei se gãsea înscrisã la rubrica „Activitãti culturale, religioase si sportive pentru tineret“. Legea 356, de transformare a Fundatiei în Institut, votatã, de altfel, în unanimitate de cãtre Parlament, a fost publicatã în iulie 2004, iar subsemnatul a fost numit presedinte al ICR. în septembrie 2004 si destituit din functie, în maniera despre care am vorbit altã datã, în 17 ianuarie 2005. În toamna lui 2004, numãrul Institutelor Culturale din strãinãtate s-a mãrit de la 5 la 16. În anul cel mai bun al existentei sale, Fundatia avea un buget de aproape 30 de ori mai mic decât cel de care dispune ICR astãzi. si ce se putea face în cele douã luni – în ajunul Crãciunul si al Anului Nou – cât am rãmas la conducerea Institutului? Dar Fundatia nu a fost o „institutie complexatã, lipsitã de strategie“, cum a tinut sã o califice recent o distinsã doamnã, ci, în ciuda bugetului nesemnificativ, a colaborat cu cele mai prestigioase institutii culturale din lume. La Washington, în 1999, la programul fãcut cu Smithsonian Institution, a avut ceva mai mult de 150 de vizitatori, cat a avut expozitia de la New York, mai exact, un milion douã sute de mii, si tot cu acea ocazie a vândut traduceri de zeci de mii de dolari. N-am numãrat cu precizie participantii la manifestãrile noastre din Tokio, Beijing, Madrid, Stockholm sau Rio de Janeiro, dar sunt convins cã acestia i-au depãsit pe cei din Washington. Dar nu e momentul sã vorbesc despre dificultãtile înfiorãtoare ce trebuiau învinse, desi s-ar cuveni sã spun cã, în do­rinta sa de impartialitate, puterea de atunci ajuta cu prioritate opozitia, adicã tot pe cei care astãzi beneficiazã discretionar de banul public! Dar asa se gândea pe atunci, cei în cauzã au stiut sã se plaseze mereu de partea rentabilã a baricadei, sã fie suporterii tuturor presedintilor.
Cei ce afirmã cã expozitia organizatã de ICR la New York este proastã si cã se aruncã banii statului pe un grup de interese prea bine cunoscut, nu urmãresc, chipurile, decât „izolarea presedintelui de intelectualii care merg pe mâna sa“! Cum poate reactiona, domnul presedinte, aflat în penibila situatie de a fi santajat? Domnul presedinte, om cu un ascutit simt politic, tace si face înconjurul bãltii rusesti, în asteptarea apropiatelor alegeri, când intelectualii vor fi iarãsi, indiscutabil, de „partea bunã“ a baricadei. Cu toate acestea, doar asa, de dragul adevãrului, ar trebui sã aflãm si cât s-a cheltuit pentru fiecare dintre acesti intelectuali! Câti bani a cheltuit ICR pentru traducerea cãrtilor lor, câti pentru turism, câti euro revin, asadar, pe cap de intelectual, apãrãtor al poneiului roz? Adevãrul aici trebuie cãutat. Specialistii de la Curtea de Conturi pot constata dacã documentele sunt valabile, dacã actiunile ICR au avut acoperire în acte etc. Incontestabil mi se pare faptul cã, deocamdatã, în ciuda dezbaterilor si analizelor, lucrurile nu se vor schimba. Singurul câstig real din toatã aceastã zarvã, atât în cazul in­telectualilor trimisi sã facã luminã în ignoranta nemteascã, cât si în cel al gafei de la New York, este acela cã s-a vãzut încã o datã adevãrata fatã a conducerii foarte colegiale a ICR. Celui ce nu se multumeste deocamdatã doar cu atât, nu-i rãmâne decât sã foloseascã limba românã, potrivit viziunii lui Patapievici: pentru înjurãturi.
AUGUSTIN BUZURA
Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

PATAPIEVICI MUC SI SFARC sau Cine n-are un limbist sa-l cumpere pe Marius Vasileanu si Cine are urechi de auzit sa-l auda si pe Cornel Nistorescu

August 29th, 2008 VR No Comments »

“MARTURII” din Aldine
Unde a gresit Patapievici
de Marius Vasileanu
Joi, 28 August 2008
Cele doua scandaluri legate de Institutul Cultural Roman arata cateva din locurile unde conducerea acestuia, in frunte cu H-R Patapievici, greseste profund.
Patapievici & echipa au gresit fundamental in clipa in care, ajunsi la ICR, au scos institutia din stilul clientelar-pesedist in care functiona. Programele ICR sunt stabilite astazi de echipe de profesionisti care apartin tuturor orientarilor artistice si ideologice, inclusiv unii ostili lui Patapievici. Acesta a gresit ca nu si-a adus oamenii sai, in clasicul stil romanesc, pentru a-i trimite la halit mititei prin capitalele lumii. Patapievici a ridicat ICR-ul la un nivel occidental nicicand visat de politrucii ce-l judeca azi – ceea ce este impardonabil. A deschis institutia spre cele patru zari, infiintand numeroase sucursale. Proiectele destinate comunitatilor romanesti de pretutindeni, programul de traduceri din autori romani in limbi de circulatie internationala, programul de finantare pentru proiecte culturale destinate mediului international, programul de finantare a editorilor straini pentru traducerea autorilor romani, bursele acordate
de ICR, cursurile de limba romana pentru straini – toate acestea si inca multe altele nu au greutate pentru nationalistii lu’ peste care n-au auzit in viata lor de curentele postmoderne in arta. Nu conteaza ca ICR-ul il promoveaza cum nu s-a facut vreodata pe un Grigore Lese, ci conteaza ca niste tineri fani ai curentului street art au descins la New York cu un magarus roz a carui svastica desenata ironic pe fund a scandalizat nu evreii, ci niste ignoranti. Patapievici nu se omoara dupa street art, a declarat, dar nu putea sa cenzureze niste tineri care au avut deja cateva semnale de receptare exceptionale. A gafat, trebuia sa le dea peste bot! Ba, sa mai fie atent si daca ii scapa cuiva vreun simbol sexual, acolo, nu cumva sa se ofileasca gingasele simtiri ale vacaroilor dedulciti la perversiunile vadimilor & iliestilor de pe Dambovita!
In lipsa unei legi a lustratiei, Patapievici a mai gresit optand pentru delegarea la actiunile ICR din strainatate pe baze strict profesionale. Trebuia, nene, sa-i trimita pe moralistul Adrian Paunescu ori pe protocronistul Mihai Ungheanu!
…In realitate atacul clonelor national-comuniste la adresa ICR are scopuri precise: scoaterea din joc a lui Patapievici – unul dintre cei mai eficienti manageri culturali pe care i-a avut Romania dupa ’89 – lovindu-se astfel in presedintele Basescu (si, implicit, separarea acestuia de intelectuali in cazul in care l-ar indeparta pe Patapievici de la ICR). Curios, nimeni n-a observat ca intreg scandalul s-a petrecut imediat dupa ce H.-R. Patapievici a fost ales vicepresedinte al retelei institutelor culturale europene (EUNIC), urmand ca in anul 2010 sa fie presedinte.
In fine, Horia Patapievici este unul dintre intelectualii cei mai vigilenti la atacul clonelor comuniste – ceea ce nu i se va ierta.

Pe larg
„Canalie de facto”- H.R. Patapievici
de Cornel Nistorescu
Filosoful îmbîrligat a provocat un tărăboi cumplit. Culmea este că nici el nu ştie de ce. După ce ani buni a fost socotit o minte luminată, o speranţă, o referinţă morală, el s-a trezit supus unei re-examinări necruţătoare ce tinde a deveni nimicitoare. Cînd Iosif Sava ni-l recomanda cu căldură, românii îl credeau pe Iosif Sava, convinşi că ştie el ce spune. Articolele şi cărţile lui H.R. Patapievici erau prea sofisticate şi de aceea mai toţi cititorii lui Patapievici s-au lăsat păgubaşi. Cînd acelaşi filosof a fost luat în braţe de tandemul Pleşu-Liiceanu, românii l-au socotit de îndată egalul acestora. Şi la operă şi la caracter!
Ani întregi, lumea a luat de bune spusele lui H.R. Patapievici fără a le cîntări cu atenţie. Cumpăra cărţile şi le aşeza în bibliotecă, fără a le parcurge şi fără a ajunge la sfîrşitul uneia dintre ele. Eu unul nu m-am dat în vînt după producţia sa intelectuală. Nu este pe gustul meu, scrie greoi şi contorsionat. I-am cumpărat însă toate cărţile, fiind şi eu unul dintre cei care s-au păcălit straşnic. De fiecare dată, după primele pagini, am renunţat la lectură, iar cînd am dat peste cîteva rînduri pe post de recomandare la privire şi meditaţie, publicate pe foaia de gardă a unui album foto, am rămas şocat. Parcă erau opera unui copil cretin, nu a unui filosof instalat confortabil în fotoliul de înţelept al neamului.
Spre Patapievici am întors capul mai atent abia cînd el a coborît de pe soclul iluzoriu de clasic în viaţă la rolul de ţuţăr politic al lui Traian Băsescu. S-a aruncat într-o luptă ce părea una de idei şi care încet-încet s-a dovedit a fi doar forma de manifestare a unei „canalii de facto”. Biografia sa plină de suferinţe politice se dovedeşte a fi o scorneală. Cel care huiduia de mama focului din balconul parlamentului atunci cînd Traian Băsescu citea Raportul de condamnare a comunismului (provocat şi de Apelul iniţiat de Sorin Ilieşiu, Apel pe care, de bună credinţă şi fără să ştiu ce pregătea, l-am semnat şi eu) era totuşi un beneficiar al acestuia.
Horea Roman Patapievici şi Vladimir Tismăneanu nu aveau acoperirea morală de a fi membrii comisiei de redactare a unui asemenea document, necum să stea în fruntea unei asemenea operaţiuni. În panseurile sale imbecile, Patapievici scria cîndva despre român: „Canalie de facto, românul este un colaboraţionist bovarizat de ipocrizia aspiraţiei la disidenţă”. Şi Tismăneanu, şi Patapievici nu sînt decît „canalii de facto”. Şi ei, şi părinţii lor, după ce au pus osul şi mintea la consolidarea comunismului, au dorit să pară şi victime ale acestuia.
Lui Patapievici, anticomunismul a început să-i aducă şi burtă, şi funcţii. Pîrlitul de asistent universitar din anii ’90 a sărit ca titular de curs la Filosofia ştiinţei (unii zic că ar fi chiar conferenţiar, deşi nu are doctoratul) la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, a ajuns şi director la Institutul Cultural Român, iar nevasta lui, cea care a condus catastrofal finanţele Editurii Humanitas (vezi datele Ministerului Finanţelor, cu reeşalonări cu tot!), a promovat repede în ierarhia profesională, devenind nu demult consilier al guvernatorului BNR (unde tatăl lui Patapievici, după servicii aduse sovieticilor la Viena, s-a înţepenit şi el ca unul dintre directori!). Cu o sută de milioane de la BNR, cu lefuri, premii şi drepturi de autor de la îndatorate edituri, Casa Patapievici începe să arate altfel şi să trădeze beneficiile de pe urma slugărelii politice.
„Canalia de facto” emite mereu judecăţi importante, fiind autorul uneia absolut penibile. El socoate că ziua poate fi şeful Institutului Cultural Roman, iar seara îl poate pupa în fund, apăra şi justifica în ce face pe patronul său şi la propriu şi la figurat. L-am numit pe Traian Băsescu. Un atare comportament a determinat o relectură şi o reprivire la rece a operei şi biografiei sale. Părerea mea este că examenul critic al impostorului e pe cale să determine şi o relectură a cuplului Pleşu – Liiceanu!
Ce vrea Patapievici? Se plînge de un linşaj mediatic şi vrea ajutor din partea instituţiilor statului şi a înţelepţilor de rasă, mai ales din partea celor care îl admiră şi-l susţin fără să fie capabili să-i citească patru-cinci pagini de carte. Cum se apără directorul ICR de propoziţiile cretine din propria-i operă? Cică nu-l mai reprezintă! „Canalie de facto”, Patapievici vrea să ascundem sub preş enormităţile pe care le-a scris despre români, România şi istoria naţională. Nu pentru că i-ar fi ruşine, nu pentru că a terfelit imaginea unui popor ce pare a-i fi cu totul străin, ci pentru că textele sale, ca un scuipat pe obrajii României, îl încurcă în raport cu slujba pe care o deţine şi la justificarea banilor pe care îi încasează.
Parafrazîndu-l pe H.R. Patapievici ( „mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. Fondul ultim al substanţei naţionale româneşti este inadecvarea. Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”) aş putea spune şi eu: mă simt personal jignit ca un căcănar cu tupeu, autor al unor panseuri fără logică, să bată cîmpii pe seama poporului său şi apoi, pe banii acestuia, să conducă operaţiuni de reprezentare în lume şi tot el să-i dea lecţii şi note de bună purtare!
P.S. Le rog pe toate coniţele şi pe toţi studenţii care se dau în vînt după filosoful scribaci şi îmbîrligat să se supună mai întîi unei lecturi a „Omului recent” şi a volumelor „Zbor în bătaia săgeţii” şi „Cerul văzut prin lentilă”. Dacă, la sfîrşit, rămîn cu aceleaşi convingeri, le sugerez prieteneşte să continue sau să consulte un psihiatru!
Foaia Transilvana
https://www.ftr.ro/

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

Diversiunile intelectualului rosu HRP-GDS-ICR demontate de Civic Media. Patapievici, de ce ai mintit-o atat de ordinar pe biata Monica Lovinescu?!

August 27th, 2008 VR 1 Comment »

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007:
“Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:
“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.
Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)
Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007
“Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

Monica LOVINESCU:
“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.
“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291

ADEVARUL:
“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:
1. (…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)
Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)
2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)
TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE
Bucuresti, 16 oct. 1960″
COMPLETARI:
“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”
“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”
PATAPIEVICI, “victima” “ucigasilor neamului lui” este complicele ucigasilor neamului nostru:

Posted in Uncategorized Tags: , , 1 Comment »

UNICITATE ICERISTĂ – scrie Radu Portocala. Ma gandesc ca pentru Patapievici si Mihaies ar merge si UNITATEA ICERISTA: UM KGB

August 21st, 2008 VR No Comments »

Trăiesc de 30 de ani în Occident, observator al vieţii politice, colaborator la o sumă de publicaţii, nu dintre cele mai neînsemnate, şi atent, prin forţa lucrurilor, la relaţiile presei cu puterea. Am asistat, de-a lungul acestor 30 de ani, la destule atacuri pe care ziariştii le-au dezlănţuit – de multe ori cu bună dreptate, dar nu totdeauna – fie împotriva unor instituţii, fie împotriva unor personalităţi ale vieţii publice şi, nu o dată, am văzut cariere năruindu-se sub forţa acestor dezlănţuiri, oameni compromişi pentru totdeauna.
Memoria mea n-a înregistrat însă niciodată vreun atac al puterii împotriva presei, vreun proces intentat de un demnitar unei redacţii, vreo polemică între o instituţie publică şi un ziar sau un grup de ziare. Azi, pentru prima oară în 30 de ani, mi-a fost dat să citesc un comunicat emis de o instituţie cu rang de secretariat de stat care atacă presa, o insultă, o denigrează. Notez, fireşte, absurdul situaţiei şi lipsa de logică a instituţiei în cauză: acest comunicat anti-presă este destinat difuzării în presă! Lucrurile se întîmplă – nici nu s-ar fi putut altfel – în România, iar textul respectiv a fost redactat de Institutul Cultural Român.
De doi ani încoace, preşedintele şi vice-preşedintele acestui Institut, dnii Patapievici şi Mihăieş, în totală contradicţie cu statutul lor de demnitari, poartă o luptă acerbă cu Parlamentul, cu guvernul, cu unul dintre partidele de guvernămînt şi cu majoritatea partidelor din opoziţie. Într-o altă ţară, un singur articol de acest fel ar fi fost de ajuns pentru ca ei să-şi piardă imediat funcţiile. Nu însă şi în România. Dl Mihăieş lansează injoncţiuni electorale combinate cu ameninţări la adresa unui partid, dar nimeni nu încearcă să-i explice că aceste ardori, fie ele şi schimbătoare, ar trebui să-l coste postul de vice-preşedinte al ICR dacă România ar fi o ţară normală. Dl secretar de stat Patapievici tinde să se specializeze în intentarea de procese împotriva ziarelor şi televiziunilor care îndrăznesc să-l critice (pornind, probabil, de la principiul leninist “cine nu e cu noi e împotriva noastră”) şi nimeni nu îndrăzneşte să-i spună că o asemenea frenezie judiciară e incompatibilă cu funcţia pe care o ocupă. Mă întreb, de altfel, de ce nu porneşte dl Patapievici cîteva procese şi împotriva ziarelor germane care l-au criticat poate chiar mai dur decît cele româneşti. Autorul Patapievici depune o plîngere la CNA pentru că pasajele violente împotriva poporului român din cartea sa “Politice” au fost citate de Antena 3, fără a se ţine seama de foarte tardiva notă de subsol care semnalează că aceste pasaje “nu-l mai reprezintă”, iar CNA acceptă şi îşi asumă această formidabilă gogomănie.
Pe scurt, Institutul Cultural Român, prin vocile şi penele şefilor săi, poate critica pe toată lumea, poate contesta instituţiile statului, îşi poate asuma rolul de jandarm politic şi moral (?) al întregii ţări, depăşindu-şi astfel şi chiar încălcîndu-şi atribuţiile, dar nimeni nu are dreptul să cîrtească împotriva acestei groteşti şi totalitare hipertrofieri. Oricine crede altceva decît crede conducerea ICR este “resentimentar”, oricine îndrăzneşte să critice funcţionarea acestei instituţii este “neo-comunist” şi “primitiv”. În strania ordine instituţională a României de azi, ţîfnosul Institut Cultural Român – în fond, un biet secretariat de stat -, deţinător al adevărului absolut şi paznic al pietrei filozofale, e mai presus de orice şi de oricine, gata oricînd să sară la bătaie împotriva masei crescînde de “resentimentari”.
Mărturisesc că, oricît de mult m-aş strădui, nu izbutesc să găsesc vreun echivalent al acestei ciudate instituţii auto-instalate într-o autonomie care îi conferă drepturi ce depăşesc legea – nici în Occident şi nici măcar în România. Chiar dacă e negativă, această performanţă merită să fie salutată.
Radu PORTOCALĂ

Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

ICR nu poate fi mai presus decat MAE sau SRI

August 18th, 2008 VR No Comments »

Financial Times evoca neregulile financiare de la ICR

Scandalul ICR si “cazul Patapievici” vor fi analizate de o Comisie de ancheta a Senatului formata atat din membri ai Comsiei pentru Politica Externa cat si din cei ai Comisiei pentru Cultura, a anuntat azi presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. Din aceasta Comisiei vor face parte senatori ai tuturor partidelor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei. Scopul acestei anchete nu este legat de discutarea valentelor artistice ale expozitiei de la ICR-NY dupa cum incearca sa acrediteze diversionisti profesionisti care dezinformeaza inclusiv prin intermediul unor canale straine, ne-au declarat surse din Senat. Despre acestea se exprima criticii de arta, cum ar fi Pavel Susara. Acesta, care e si expert al Ministerului Culturii, a explicat cel mai clar fondul protestului comunitatii romanesti de la New York in contrapondere cu initiativa organizatorilor. Pavel Susara afirma urmatoarele, intr-o declaratie televizata: “Nu avem o lume unitara. Avem o lume care traieste pe paliere diferite. Si fiecare palier are un alt orizont de asteptare. Daca celui care asteapta mesaj academic ii dai “street art” , atunci el va reactiona asa cum s-a reactionat la New York. Daca unui ascultator de muzica inalta, un ascultator de Mozart sa spunem, i-l dai pe Adrian copilul minune, va fi profund ofuscat, in simultaneitate cu un alt ascultator care abia asteapta sa asculte o manea.”
Scopul anchetei Senatului priveste cheltuirea fondurilor publice ale contribuabilului roman in contextul in care s-au sesizat situatii financiare neclare, cuprinse si in concluziile mai multor Rapoarte ale Curtii de Conturi, semnalate atat de ziarul ZIUA cat si de Financial Times, editia germana, in articolul despre un “dezastru romanesc de PR“, intitulat “Securitate, Sex und Swastika“. Financial Times evoca protestele scriitorilor germani Richard Wagner si Herta Muller care acuza “amnezia colectiva” inoculata prin “exportul de turnatori” realizat de conducerea ICR prin trimiterea impostorului Sorin Antohi si a informatorului Andrei Corbea Hoisie la o Scoala de vara de la Berlin. Totodata, renumitul cotidian expert in aspecte financiare internationale aminteste existenta unor fraude constatate de Curtea de Conturi a Romaniei. “De abia a fost facut public faptul ca exista un Raport al Curtii de Conturi a Romaniei care arata ca exista nereguli in contabilitatea ICR“, publica negru pe alb prestigiosul Financial Times.
Saptamana trecuta, Patapievici i-a transmis presedintelui Senatului Nicolae Vacaroiu, prin intermediul unei “scrisori deschise”, ca nu are “nici o obiectie” fata de o eventuala ancheta, “parlamentara sau de orice alt fel”, la institutia pe care o conduce, sustinand ca activitatea institutiei pe care o conduce a fost controlata, in perioada 27 septembrie 2007 – 31 ianuarie 2008, de Curtea de Conturi, care nu ar fi constatat existenta unor “fraude” la Institut. In pofida acestor afirmatii, un Raport amanuntit al Curtii de Conturi, intrat in posesia ZIUA, arata ca la ICR s-a gasit mai multe nereguli “economico-financiare”.
Printre acestea se remarca “neincasarea in termenul legal de prescriptie de catre Institutul Cultural Roman a contravalorii revistelor si a cartilor expediate clientilor, ceea ce a contribuit la crearea unui prejudiciu total in suma de 33,1 milioane lei, inclusiv foloase nerealizate”. “Abaterile au fost generate de faptul ca livrarea de carti catre clienti a fost efectuata fara ca intre furnizor si beneficiari sa existe contracte prin care sa se stabileasca, conform prevederilor legale, drepturile si obligatiile partilor, iar in cazurile in care au existat contracte incheiate acestea nu au avut prevazute clauze asiguratorii si nici nu s-a urmarit incasarea in termenul de prescriptie”, dupa cum informeaza Curtea de Conturi. Totodata, concluziile Raportului releva si existenta unor fraude clientelare si conflicte de interese, in contextul in care printre beneficiarii unor traduceri si publicari de carti pe bani publici se afla inclusiv membri ai conducerii ICR si apropiati ai acestora. Astfel, pentru exercitiul bugetar al anului 2006, creditele definitive de la bugetul de stat alocate ICR au fost in suma de 18.696.000 lei, din care s-au efectuat plati in suma de 17.419.602 lei, gradul de realizare fiind de 93,17%, revela Curtea de Conturi. Cercetarile au constatat abateri grave legate de lipsa evidentei contabile a angajamentelor legale de plata. De exemplu, din sumele inscrise in anexa 7 la Contul de executie a bugetului institutiei publice, cheltuielile nu reflecta realitatea intrucat, de asemenea, nu au fost evidentiate la finele anului angajamentele legale de plata. Astfel au fost incalcate prevederile Legii contabilitatii nr.82/1991, ale O.M.F.P. nr. 191/2005 si ale O.M.F.P nr. 1972/2002, arata Raportul Curtii. Dintre abaterile in derularea achizitiilor publice sunt mentionate dosare de achizitii incomplete, documentatie de elaborare si prezentare a ofertelor care nu contine informatii cu privire la criteriul aplicat pentru atribuirea contractelor, ca nu sunt prezentate codurile CPSA in anunturile de intentie sau in invitatia de participare, nu a fost respectat criteriul de selectie “pretul cel mai scazut”, iar membrii consiliilor de evaluare nu au intocmit si nu au depus la dosarele de achizitie declaratiile necesare de confidentialitate, arata Raportul citat. Alte nereguli privesc ordonantari de plata care nu au fost insotite de documente de receptie care sa confirme primirea marfurilor in gestiune. La fel, cheltuielile cu telefoanele inregistrate in contul programelor nu au fost sustinute de documente din care sa reiasa ca respectivele convorbiri telefonice au fost realmente utilizate pentru scopurile acestora. Curtea evidentiaza si faptul ca informatiile prezentate ordonatorului principal de credite nu au furnizat date privind executia bugetara pe anul in curs si, prin urmare, scopul activitatii nu a fost atins. Prin Decizia nr.2 din 13.02.2008 s-au dispus masurile corespunzatoare de intrare in legalitate, aspect ce urmeaza a fi verificat cu ocazia controalelor ulterioare efectuate la ordonatorul de credite.
Surse din Senatul Romaniei ne-au relatat ca era necesar ca in cadrul Comisiei de ancheta sa faca parte si membri ai Comisiei pentru Politica Externa, intrucat activitatea ICR presupune si o anumita diplomatie culturala. Dupa cum ambasadorii sunt avizati de Comisia pentru Politica Externa a Senatului sau inclusiv Serviciul Roman de Informatii isi prezinta Raportul anual in fata Parlamentului, asa ar fi normal si in cazul ICR, au afirmat aceste surse din cadrul Comisiei pentru Politica Externa a Senatului. (M.I.)
Posted in Uncategorized Tags: , No Comments »
« Older Entries
Newer Entries »
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova