Istoricul Victor Dogaru a oferit cercetatorilor fenomenului legionar si publicului interesat un articol deosebit pe care l-a gasit intr-un dosar al Arhivelor Nationale, cu mentiunea “Cenzurat din presa – Evenimentul Zilei; 28.XI.1940”, si pe care il reproduc integral mai jos, ca un Document pentru Istorie. Articolul cenzurat, care ar fi trebuit sa apara pe 29 Noiembrie 1940, relateaza cu lux de amanunte deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi bestial, din ordinul lui Carol al-II-lea si al amantei sale, Elena Lupescu, cu doi ani in urma, in noaptea Sfantului Andrei, si apoi ingropati sub var si ciment in curtea Inchisorii Jilava. Dupa cum se stie, sceleratul dictator Carol al II-ea si fiul sau, printul Mihai, au fost primiti de descreieratul de Hitler, insotit de Ribbentrop, la Obersalzberg, in noiembrie 1938, cu doar cateva zile inainte de acest eveniment funest.
„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang dupa gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. “
Gasiti relatarea integrala Aici, impreuna cu evocarea momentului mortii Capitanului de catre Mircea Eliade.
La articolul inedit din Evenimentul Zilei interbelic, scos la lumina dupa 73 de ani, la 75 de ani de la oribilul asasinat, cercetatorul Victor Dogaru a adaugat mai multe poze de arhiva de la momentul deshumarii, la o calitate la care nu au mai fost publicate pana acum. La randul meu, in baza articolul, public o alta serie de fotografii, observate tot de ochiul atent al lui Victor Dogaru, cu manifestarile national-crestine din Capitala de la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare si a camarazilor sai, din 30 noiembrie 1940, in care pot fi gasite mari personalitati ale Romaniei, ale lumii ortodoxe si culturii universale, ca Mircea Vulcanescu, Nichifor Crainic si Radu Gyr.
Dumnezeu sa-i ierte!, pe el si pe cei ucisi miseleste in noaptea Sfantului Andrei!
————————————————————————————————————————-
CENZURAT DIN PRESĂ
28.11.1940
Evenimentul Zilei
DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI
Înfiorătoare groapă!….Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă.
Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII.
Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor.
Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt.
Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace…
De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă.
Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului.
Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor.
Apar primele semne
Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri şi jumătate. Adâncimea lui nu e mai mare de trei metri.
Încă de dimineaţă familiile Nicadorilor şi Devemririlor au sosit. D-na Codreanu, soţia Căpitanului, a venit deasemenea, fiind însoţită de d-l Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului.
Mai sunt de faţă camaradul Ilie Gârneaţă, comandantul „Bunei Vestiri”, comandanţi Legionari şi numeroşi legionari.
Medicii legişti ai „Institutului medico-legale” jude-instructori, etc
Săpatul merge foarte încet, deoarece prima pătură de pământ fiind înlăturată, se aşteaptă din moment în moment să se dea de trupurile martirilor.
Se lucrează cu râvnă şi înfrigurare. Nimeni nu vorbeşte. E o linişte de biserică. Se pare că într’o catedrală a cărei boltă o formează cerul şi a cărei icoane le-au adus figurile încercate şi aureolate ale legionarilor, se face ruga cea mare, unica.
Din când în când, câte o voce abia îndrăsneşte să silabisească.
Vezi, camarade, încet…..lăsaţi casmalele şi luaţi baionetele.
Au apărut primele semne că nu va mai trece mult şi vor fi găsite corpurile legionarilor.
Iată, a şi apărut unul. O haină sau o mantie, nu se ştie deocamdată…Se curăţă pământul, acum, cu măinile; a ridicat… se poate distinge bine:…e o haină.
Cine-o fi?…Cine-o fi?…E întrebarea care circulă.
D-na Codreanu şi familiile Nicadorilor şi Decemvirilor, stau la capătul dinspre miază-zi al gropii. Se pare că aici se găseşte Căpitanul.
– E Căpitanul?
Nu se poate şti încă. Înfrigurarea a cuprins pe toţi. E o înmărmurire întreagă. Până şi copacii au început să-şi mai mişte braţele pe cari frunzele rare şi vestejite apar ca nişte răni sângerii…
Iată acum, s’a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare…Mâinile date în lături au înjghebat o cruce.
Să se mai fi păstrat oare?… Să mai fi rămas vreun rest altul decât vestmintele?…Încă nu se poate şti nimic precis.
Şi lucrul continuă.
În celălalt capăt al gropii, cel de miază noapte se lucrează cu aceiaşi râvnă. Aici, pământul apare, deodată, negru, mai negru, decât în celălalt capăt
„Aici trebue să fie capitanul” , e de părere cineva.
Dealungul gropii au apărut forme omeneşti.
Aruncaţi cu faţa în jos, devalma.
Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile şi picioarele.
Aruncate deavalma, trurpurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie şi înstrăinarea faţă de tot ce-i credinţă creştinească, ale călăilor.
Toţi au fost aruncaţi cu faţa în jos. Nici unuia nu i s’a îngăduit să-şi îndrepte faţa spre Dumnezeul în numele căruia căzuseră şi spre cerul ce le acoperea sfânta lor ţară, pentru care suferiseră martiriul.
Puşi unul peste altul în groapa comună…Era înfrăţirea în acelaş gând, în aceleaşi aspiraţii. Fără să-şi dea seama, călăii au simbolizat acolo legătura ce făcea din toţi martirii, unul!.
Pe planşeu, s’au desfăcut patrus-prezece hârtii, pe care vor urma să fie puse resturile….Dar, pânp la urmă, n’a mai fost nevoie de ele, deoarece trupurile au putut fi scoase în întregime.
S’au adus patrusprezece lumânări, mari de ceară. Au fost aprinse de-a lungul gropii
Trupul lui Trandafir
La capătul de miază-noapte al gropi, un comandant legionar a putut desface haina de pe un cadavru. E o haină bleumarin…Sub ea, un pull-over bleumarin.
Cine ştie ale cui erau: un pull-over şi o haină bleumarine?
Toată lumea e atentă. Nimeni nu poate preciza…
…..şi pantaloni golf?….
E Trandafir, Trandafir. Copilul meu!…se aude din celălalt capăt al gropii.
Şi tatăl martirului, vine îndată la capătul fiului său.
Un hohot de plâns îi îneacă glasul. Alte hohote îi întovărăşesc durerea. Toată lumea era o lacrimă, un suspin…
Cum de mai pot plânge aceşti oameni?…De unde mai au puterea?
Valiza Căpitanului
Iată, acum, s’a dat de o valiză…O valiză? Ce căuta?…
Au aruncat-o în groapa comună. Au aruncat şi bagajele ce şi le luaseră în buna credinţă că se făcea cu ei doar o transferare dela o închisoare la alta.
Le lăsaseră convingerea că nu vor avea nimic de suferit pe drum. Drumul Tăncăbeştilor. Drumul din urmă. Aruncaseră călăii şi lucrurile.
Valiza a fost scoasă şi deschisă. Înăuntru rufărie…Batiste, o cămaşă de noapte lucrată cu arnici verde şi albastru…o pereche de papuci…ciorapi…o cutie de biscuiţi…Un cearceaf, o cană, o perie de dinţi şi pastă…
Sunt ale lui Corneliu, recunoaşte îndată d-na Codreanu, valiza soţului său.
Vinul tonic pentru trupul ce ducea de atâta vreme duritatea regimului negru…
Şi o biblie.
S’a aprins de jur împrejur tămâia…Fumul urcă spre cer, cu sufletul celor pe care-i străjuieşte.
Primii martiri scoşi: Ion Caratănase şi Fane Georgescu
E ora 11,30. S’au adus cearceafuri mari pe cari vor fi scoşi martiri. Cearceafuri mari, albe ca sufletele celor răpuşi.
Primul martir e aşezat pe cearceaf. Scos din groapă, e aşezat pe lespedea mare…
Ca pe un gigantic scut, precum eroii antici erau aduşi în cetate de pe câmpul de luptă, şed acum trupurile martirilor.
În jurul legionarilor, au venit familiile…
Cine-i?….Cărei familii i se redă trupul fiului?…
Haina este desfăcută. E o haină scurtă, din postav ţărănesc. Dedesubt e haină vărgată, de închisoare.
Urmează apoi, un pull-over vărgat, maron.
Cine-i recunoaşte?
E Ionel…Ionel Caratănase, se aude glasul mamei…
E desfăcută şi cămaşa….Dungată…Urmează un flanel de piele…
Totuşi nu-i sigur că este Caratănase…
Se caută prin buznare.
În buzunarul interior al hainei s’a găsit o perie de dinţi „Niveia” pe care-i gravat litera „H.” Se mai găseşte un creion…Apoi o gumă de şters, un briceag, un ţigaret…
– „E el!….Şi un ţipăt sfâşietor străbate liniştea….
Mama şi-a recunoscut fiul. Familia lui Ion Caratănase deplânge moartea lui.
Nu-i inimă care să mai poată rezista. Sfâşietor momentul în care părinţii plâng la capătul fiului regăsit după atâţia ani de zile.
E Decemvirul Caratănase Ion.
Fiecare din cei de faţă au în amintire imaginea celui de pe lespede. Fiecăruia i se umezesc pleoapele.
E sigur Caratănase. Într’un buzunar s’au găsit o batistă cu monograma sa…
Al doilea martir scos, e Fance Georgescu. Pus alături de Caratănase, martirul e recunoscut după îmbrăcăminte. Căci, pe lângă straele închisorii şi-a mai îmbrăcat un dolman îmblănit. Cămaşa îi este recunoscută. La fel un flanel lucrat de mână.
Şi lucrul continuă.
În groapă, după o haină şi un cojocel, e recunoscut Ştefan Curcă..Ba încă, faţa i-a rămas nealterată.
Iată, acum, depe dâmb, coboară două femei bătrâne. Vârsta şu durerea le-au miscşorat paşii şi redus mişcările…Abia mai pot merge, abia mai pot glăsui, Plânsul lor este ca o sfâşiere…E sfârşit….Cum de au mai avut putere să vină până aici? Ce forţă le-a împins paşii până la groapa din curtea Jilavei?
Durerea e generală…
Pretutindeni, se aude un plâns, din fiecare colţ au lăcrimat ochii.
Se instalează gărzi de veghe…
Ionel Trandafir
Iată, la capătul din miază-noapte e recunoscut Ionel Trandafir. Se găseşte şi un prosop îmbibat în sânge…Au fost ştrangulaţi sau împuşcaţi…De unde e sângele?….
Este adus şi el pe lespede. Tatăl Lui Trandafir e alături de fiu…Părul cărunt par’că a devenit şi mai alb. Faţa i-e palidă.
Dar unde mai poţi privi? Cu cine să plângi?…Cu toţii….
Iancu Caranica.
Dintre cadavre este scos un pachet învelit în hârie albastră. Înlăuntru se găsesc rufe cu iniţialele lui Caranica. Cadavrul lui este scos şi identificarea e făcută de mama martirului.
Căpitanul
În partea dinspre miază-zi s’a aflat trupul Căpitanului. Alături un geamantan de piele nealterat. Înlăuntru se găsesc rufărie şi o icoană de argint…şi o biblie.
Soţia Căpitanului recunoaşte lucrurile.
Cel de-al cincelea martir scos şi cel de-al şaselea n’au putut fi recunoscuţi.
Asupra celui de al cincilea se găseşte o tabachere de lemn cu ţigări şi un mărţişor.
Se găsesc urme de sânge.
În buzunarul celui de al şaselea s’a găsit o bucată de hârtie pe care e scrisă o rugăciune.
Al şaptelea e scos Căpitanul. A fost recunoscut în primul rând după bocanci.
E scos şi aşezat pe lespede.
La gât se află trei cruciuliţe şi un medalion.
În deget, inelul.
Sdrobită de durere, d-na Codreanu, plânge în sfâşierea generală.
Peste Căpitan se aşează un giulgiu.
Iată acum, tatăl Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche şi rosteşte o rugăciune…
E un moment îndurerat…
Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului.
“Numele lui Corneliu Codreanu a fost si inca este rostit cu teama”
13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938
„Nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”. – Vintila Horia, Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti
ARGUMENT
„ …Codreanu a făcut din mine
un fanatic român. Cât timp judec în istorie
– iar nu în absolut – nu pot gândi nimic
fără să ţin seama de neamul meu”.
(Mircea Eliade, Jurnalul portughez)
Personalitate marcantă a curentului naţional-creştin interbelic şi fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a fost şi, din păcate, rămâne încă un personaj defăimat, reprimat, ignorat în ultimii 80 de ani de istorici, şi nu numai.
Azi ca şi ieri o serie de auto-proclamaţi „specialişti”, lansaţi/acreditaţi directori ori prezidenţi ai unor institute ori „comitete şi comiţii” de „studiu şi investigare” prin oculte şi vinovate legături cu diverse Servicii şi Centre de putere, influenţează, cenzurează, deturnează şi, în consecinţă, schimonosesc Istoria însăşi. Aşa cum ieri curentul naţional-creştin era tratat în cheie marxistă, combătut vehement cu „mânie proletară”, tot aşa astăzi, în noul registru „democratic” post-comunist, acelaşi fenomen este fals interpretat, stigmatizat în maniera reducţionistă a „corectitudinii politice”, omniprezente şi omnipotente, din păcate, în societatea românească actuală.
Radiografia evoluţiei societăţii româneşti de la 1848 la 1948 ne indică faptul că instaurarea comunismului în România a reprezentat un moment de fractură care – în sensul teoretizărilor lui Vilfredo Pareto – a stopat procesul gradual al circulaţiei elitelor. Evoluţia firească a societăţii româneşti a fost în chip brutal întreruptă de comunism, care a lichidat vechea elită cultural-politică şi economică a ţării şi a impus o pseudo-elită ce s-a instaurat şi regenerat în temeiul unor criterii ale unui „nou” sistem de valori, pe care îl putem caracteriza drept antisistem de selecţie. Pe fondul trădării Occidentului faţă de ţările Europei Est-Centrale, după 1944-1945, în România acest proces s-a produs în condiţii mult mai dure decât în alte ţări rămase dincoace de Cortina de Fier a lui Stalin. “Execuţia celor 100 000 de oameni care, în pofida păcatelor lor, alcătuiseră fenomenul românesc”[1], după cum consemna Mircea Eliade în Jurnalul portughez, s-a făcut prin teroare şi abuz, iar cei care au iniţiat şi organizat acest sistem samavolnic împotriva semenilor poartă încă stigmatul „păcatului lui Cain”. Într-un sens mai larg, pseudo-elita de după 1944-1945, formată la şcoala violenţei, crimei şi trădării, a purtat cu sine, după cum s-a observat cu justificat temei de specialişti, în toată perioada totalitară, blestemul victimelor comunismului, al celor torturaţi şi asasinaţi în temniţele regimului din 1945-1989.
Oricând în „obsedantul deceniu”, numele lui Corneliu Z. Codreanu era rostit cu teamă, deoarece putea să determine automat aplicarea etichetei infamante de „legionar”, care atrăgea, totodată, ani grei de detenţie politică, izolarea, epurarea sau chiar moartea. După 1990, istoricii, sociologii, analiştii politici interesaţi, sub aspect ştiinţific, de C. Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară, sunt catalogaţi invariabil drept fascişti, retrograzi, revizionişti. Obsedaţi de „pericolul legionar”, actualii „comisari” ai „politicii corecte” (precum Michael Shafir, Liviu Rotman, Radu Ioanid, Andrei Cornea, Alexandru Florian ş. a.) menţin gratuit angoasele remanente ale Stângii internaţionaliste şi atee. Totodată, noii „îndrumători” continuă operaţiunea de ocultare, trunchiere, masacrare a adevărului istoric în buna „tradiţie” cominternistă instituită în anii ´50 şi după de către Iosif Chişinevschi, Mihail Roller, Valter Roman, Leonte Răutu, Moses Rosen, I. Ludo, Alexandru şi Sorin Toma, Oscar Lemnaru, Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner ş. a. Istoricii par timoraţi şi ocolesc discret temele care pot atrage dizgraţia noilor directori de opinie şi conştiinţă istorică„românească”. Excepţiile sunt rare şi, în consecinţă, onorează cu atât mai mult pe cei care s-au aplecat cu acribie, curaj şi calm asupra personalităţii lui Corneliu Codreanu, pe cât de „controversată” pe atât de fascinantă, dar şi asupra originilor, manifestărilor şi evoluţiei Mişcării Legionare[2], definită de marele nostru istoric al religiilor, drept „singura care poate să se revendice ca mistică şi creştină, ca revoluţie spirituală ascetică, bărbătească aşa cum încă n-a cunoscut istoria Europei”[3].
Prefata integrala a Profesorului Univ Dr Gheorghe Buzatu si a Prof Dr Corneliu Ciucanu laZiaristi Online – Exclusiv
November 29th, 2013 
VR 
Istoricul Victor Dogaru a oferit cercetatorilor fenomenului legionar si publicului interesat un articol deosebit pe care l-a gasit intr-un dosar al Arhivelor Nationale, cu mentiunea “Cenzurat din presa – Evenimentul Zilei; 28.XI.1940”, si pe care il reproduc integral mai jos, ca un Document pentru Istorie. Articolul cenzurat, care ar fi trebuit sa apara pe 29 Noiembrie 1940, relateaza cu lux de amanunte deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi bestial, din ordinul lui Carol al-II-lea si al amantei sale, Elena Lupescu, cu doi ani in urma, in noaptea Sfantului Andrei, si apoi ingropati sub var si ciment in curtea Inchisorii Jilava. Dupa cum se stie, sceleratul dictator Carol al II-ea si fiul sau, printul Mihai, au fost primiti de descreieratul de Hitler, insotit de Ribbentrop, la Obersalzberg, in noiembrie 1938, cu doar cateva zile inainte de acest eveniment funest.
Urmatoarele fotografii provin de la Miscarea.net
Posted in 
Tags: 
