Victor Roncea Blog

Parintele prof dr Mihai Valica chestioneaza propunerea lui PF Daniel ca Biserica sa se imprumute de 200 de milioane de Euro de la banci pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Eu amintesc ca regretatul Patriarh Teoctist a pus piatra de temelie a Catedralei in 1999 si mi-a marturisit, mie personal, ca s-au strans deja banii pentru zidirea ei, de la credinciosi. Cum se face ca in 1999 Biserica avea sumele necesare ridicarii Catedralei si, dupa 11 ani, in ciuda fabricii de bani in care s-a transformat BOR, nu se mai gasesc fonduri? Ce smecherie mai este si asta si cum isi permite un patriarh vremelnic – recunoscut doar prin faptul ca e versat in afacereza si noctambuleza cu iz de SOHO –  sa gajeze, sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana? (V.R.)

Catedrala Mântuirii Neamului între împlinire, dileme morale şi deziluzie

1. Soluţia hristică – atitudine duhovnicească împotriva crizei

Comunicatul de presă al Patriarhiei Române, referitor la mulţumirile aduse credincioşilor pentru susţinerea financiară a Bisericilor în construcţie[1] arată clar că principalii contribuabili sunt credincioşii, iar Statul susţine, pe alocuri, cu sume simbolice  comparativ cu contribuţia filantropică proprie a BOR[2] pentru cetăţenii acestei ţări, precum şi prin parteneriatul social-diaconal încheiat cu Statul, conform art. 29 din Constituţie şi a Legii nr. 489/2006.

Potrivit legilor în vigoare  Biserica Ortodoxă Română nu se substituie Statului, ci, prin mijloace specifice contribuie la coeziunea şi pacea socială, la identificarea de soluţii concrete şi realiste spre a depăşi grava criză economică şi finaciară. În acest context Patriarhia Română propune ca soluţie anticriză, următoarele mijloace spirituale, care, din punct de vedere duhovnicesc, pot depăşi “orice fel de criză”[3]:

1. predicarea permanentă a Evangheliei păcii şi a iubirii faţă de aproapele;

2. îndreptarea morală a celor ce ne conduc[4];

3. o “credinţă tare şi cooperare cu scop sfânt” prin contrucţia de Biserici[5];

4. “prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult care adună oameni, care sunt învăţaţi să se respecte şi să se ajute reciproc”, etc[6].

Aceste îndemnuri şi sfaturi părinteşti de profundă spiritualitate şi duhovnicie au adus în sufletul multor preoţi şi credincioşi speranţă, o motivaţie de unitate şi împreună lucrare ecclesială deosebită  şi o şansă reală pentru a întări solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească criza, fără să se “autodemoleze”, sau să ajungă “la deznădejde sau la dezumanizare”.[7]

Cred că Bisericile vor salva sufletul românului prin harul peste har, care va prisosi în inima lui prin dumnezeieştile Liturghii şi Sf. Taine săvârşite în ele.

Cine priveşte doar la “aspectul că se cheltuie bani” repetă gestul lui Iuda, care îngrijorat că s-a risipit mirul de nard de mare preţ  pledează pentru săraci, fără să-i pese de ei (Ioan 12, 4-6).

(more…)