Posts Tagged ‘“Cazul” Dan Stanca’

Un alt mit din gama Plesu-Liiceanu-Patapievici: Protectorul lui Cartarescu si Stanca, proletcultistul Nicolae Manolescu

Motto : Domnule Rosca, am impresia ca memoria va lasa. Domnul Manolescu, nu a fost membru PCR, si a fost unul dintre liderii “Pietei Universitatii”.
(Gabriel Savulescu, purtator de cuvint al ANL [Alianta National-Liberala] via internet)

Mitul Manolescu

1. Din pacate memoria nu ma lasa sa uit ne-implicarea domnului Manolescu in Piata Universitatii (ca de altfel in toata batalia anului 1990) si nemnultumirea mea fata de atitudinea pe care a avut-o in acea perioada. Nu numai ca nu “a fost unul din liderii ei” dar si-a si permis sa publice un dialog echivoc cu domnul Iliescu intr-un moment in care acesta avea stricta nevoie de o aparenta de respectabilitate. Micile sageti amicale cu care il zgindarea acolo pe uzurpator, erau atit de anacronice in clipa in care acesta se ocupa cu inabusirea revoltei anti-comuniste, incit m-au scandalizat. Tocmai din cauza memoriei, domnul Manolescu nu-si va putea niciodata confectiona un trecut de revolutionar. Numai fanii domniei sale se imbata cu amintiri inventate.
Credinta domnului Savulescu ca “a fost unul dintre liderii Pietei Universitatii” e exemplara pentru cultul Manolescu. M-a uimit viteza si penetratia cu care s-a raspindit in 1992 convingerea ca acesta ar fi cel mai indreptatit purtator al drapelului anti-comunist. Mi se parea fascinant gradul in care sint unii romani hipnotizabili prin rafinament si contagiune. Impartasesc pasiunea pentru critica literara de calitate, dar regret extrapolarea abuziva a admiratiilor, caci produce totala confuzie.
Domnul Manolescu nu e singurul intelectual supralicitat din Romania, unde cultul personalitatilor face ravagii. Constient si onest pe acest subiect,el nici nu incearca sa pozeze in fost combatant sau sa incurajeze tendintele de fabulare a microbistilor sai. I se poate doar reprosa ca nu respinge mai ferm adularile falsificatoare. Poate ca nu le-a observat suficent. Dar sa-i dam cuvintul :
“Aceasta este toata cariera politica a parintilor mei si – cum sa zic? – astazi, cind unul ori altul se lauda cu parintii care au facut politica, au fost mari si tari, ba chiar cu parinti legionari, eu nu ma pot lauda ca parintii mei au facut politica. Asa cum n-am facut nici eu multa vreme si – cum spuneati dumneavostra la un moment dat citindu-ma – m-am trezit in politica in 1990 sau, mai exact ’91.” ” Dati-mi voie sa va spun ca eu, care nu m-am numarat printre dizidenti, din pacate- o spun cu parere de rau – nu cred ca sint cel mai in masura sa ma pling ca am fost mai injurat ca altii.” (dialog cu Iosif Sava, televizat la 20 ianuarie 1996 – publicat in Simfonia Destinului ; editura Integral, 1996)
2. Din pacate, sinceritatea cu care este respinsa poza de rezistent se estompeaza atunci cind domnul Manolescu trateaza alte aspecte ale carierei sale.
Eufemistic pune problema protejarii sale de catre George Ivascu, una din viorile importante ale “revolutiei culturale”, ale carui credinte in idealurile comuniste sint menajate cu pudoarea recunostintei,de fostul protejat.
Cel mai neplacut insa uita domnul Manolescu compromisurile pe care le-a facut pentru a debuta ca critic. Ar fi fost mai mult decit normal ca omul politic Manolescu, creditat ca imaculat, sa dea niste explicatii (pina la regrete sau scuze) privind textele la care s-a pretat ca sa se aburce profesional. Cu atit mai mult cu cit aparitia cartii lui M. Nitescu : “Sub zodia proletcultismului” – scrisa in 1981, respinsa permanent de cenzura si publicata de-abia in 1995 la editura Humanitas – nu-i mai lasa spatiu de manevra, facind imposibila uitarea.
Provocarea lui Nitescu este cu atit mai inevitabila, cu cit vine din partea unui critic decedat in anul 1989 (si care nu poate fi deci acuzat de dorinta de a compromite cariera politica a presedintelui PAC…). Cartea nu poate fi nicicum eludata, caci importanta ei pentru tema colaborationismului cultural e manifesta. Iar plasarea domnului Manolescu in cadrul lucrarii e mai mult decit ingrata :
“Nicolae Manolescu a debutat in 1961 cu recenzii la culegerile de versuri Amiezile veacului, de Rusalim Muresanu si Fara Popas de Florenta Albu (v. bibliografia). Felul cum sint scrise aceste recenzii, ca si cronicele si articolele care au urmat, dovedeste inca o data ca pretul intrarii in viata literara a fost acceptarea intocmai a cliseelor dogmatismului realist-socialist si ca numai cine a consimtit la acest compromis a putut beneficia de un loc in coloanele revistelor literare. Citind astazi acele texte nu poti sa nu te intrebi : lipsa de discernamint, datorita virstei, sau dorinta de a face cariera literara cu orice pret ? Poate si una si alta. Oricum, din generatia sa, N. Manolescu este acela care a platit dogmatismului de tip proletcultist cel mai mare tribut. [!!!!!] Nici maturizarea treptata si nici semnele de evolutie spre o relativa normalizare a vietii literare nu determina deocamdata o schimbare in scrisul lui N.Manolescu. Dimpotriva ceea ce la inceput putea fi considerat o simpla imitatie,mai mult su mai putin vinovata se accentueaza si devine un “bun” al sau. Limbajul, marcat de aceleasi poncife ale dogmatismului, capata o nota personala, fiind practicat pe cont propriu. […] In timp ce insusi Paul Georgescu, de ex. sau Ov. S. Crohmalniceanu si alti vechi combatanti pe frontul dogmatismului proletcultist se fereau in 1964 sa mai scrie la modul violent ideologizant, cei doi [Nota : N. Manolescu si Dumitru Micu] continua cu zel si optimism partinic sa oficieze in cea mai autentica maniera proletcultista.[…] Abia in 1965 N.Manolecu va incepe sa se trezeasca din somnul dogmatismului proletcultist, restructurindu-si viziunea critica si arsenalul mijloacelor de expresie.” (M Nitescu. “Sub zodia proletcultismului”, Humanitas, 1995, paginile 283-288)
3. Sint sigur ca pe multi aceste remarci ii vor lua prin surprindere. Pentru a permite oricui sa-si faca o parere, atasez citeva citate din texte comise de domnul Manolescu si propuse analizei noastre de M.Nitescu : ( Va previn ca lectura nu e placuta !)
“Creatiile celor trei poeti, astfel diferentiate individual, se aseaza in unele coordonate tipice, dintre care retinem deocamdata, ca simbol cuprinzator, lumina. Nu e doar o incandescenta a sufletului juvenil, ci un optimism funciar, bizuit pe o mare incredere in virtutile epocii socialismului.(…) Constructorul comunismului cultiva lumina. In poezia celor mai tineri, ea e marturia unor infinite rezerve de entuziasm. Lumina e puritate, candoare, dar si daruire optimista idealului comunist ” (N. Manolescu,citat din “Trei poeti tineri” – Contemporanul nr. 11 -din 16 martie 1962)
Elemente chiaburesti, ostile, pastreaza destul puterea, chiar si in etapa urmatoare (reflectata in romane cum sint “Cuscrii” de Al.I. Ghilia sau “Zilele saptaminii” de D.R. Popescu) in care asistam la un peisaj social modificat : gospodaria exista si realitatea ei de belsug devine argumentul decisiv pentru atragerea mijlocasului (…) Lectura reportajelor izvorite din imediata transformare a peisajului unui sat in intregime colectivizat ne da dimensiunea acestei atmosfere de sarbatoare in care se faureste noua istorie a taranului. (…) Taranul descopera abia acum adevarata bucurie a pamintului (…) Scriitorii au meritul de a fi incercat sa surprinda cu pasiune si entuziasm, tocmai acest nou relief uman, care se desavirseste acum. Romanul de miine al acestei etape grandioase a revolutiei socialiste nu va putea face abstractie de aceste prime jaloane care au marcat sensul unei epoci.” ( N. Manolescu, “Proza colectivizarii” – Contemporanul nr 15 din 13 aprilie 1962)
Subliniind in cuvintarea sa la ultima conferinta pe tara a scriitorilor “rolul de seama al literaturii in formarea si educarea tineretului” tovarasul Gh.Gheorghiu-Dej spunea : “Tinara noastra generatie are nevoie de opere care intruchipeaza idelurile pline de maretie ale epocii noastre, evocind traditiile gloroioase de lupta ale poporului, ale clasei muncitoare…”. Aceasta sarcina trasata literaturii noastre este extrem de semnificativa. In fabrici, pe santiere sau in gospodarii agricole colective, tineretul participa cu entuiasm la desavirsirea constructiei socialismului. […] Ce a insemnat revolutia pentru tot acest tineret osindit la nerealizare (sub burghezie) e usor de inteles. In peisajul tarii, devenit un imens santier, literatura a surprins nemaipomenita dezlantuire de energii, munca trepidanta, entuziasmul sutelor de mii de tineri, inchinind o lauda tineretii… o lauda efortului uman eliberat. (…) Devotamentul si eroismul acestor tineri, nascuti si crescuti dupa Eliberare, educati in spiritul moralei comuniste, trebuie sa faca obiectul unor opere pe masura cerintelor epocii noastre. ” (N. Manolescu. “Tineri muncitori in creatia literara contemporana”- Contemporanul, nr 18- din 14 Mai 1962)
Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzind mutatiile profunde, determinate in constiinta de idea socialismului, promovind idealuri de viata noi, indeplinind, adica, un rol educativ insemnat in formarea omului epocii noastre. Inzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavirsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este in primul rind muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugravirea acestui erou al revolutiei.” (N. Manolecu “Innoire”Contemporanul nr. 34 din 24 august 1962)
Ceea ce e important e sa ni se dezvaluie sentimentele umane angajate in infaptuirea acestor actiuni, continutul adinc umanist al faptelor comunistilor. Caci, oricit de spectaculoasa ar fi o initiativa a comunistilor si oricit de bine regizat un plan, nu acesta e aspectul esential, nu acesta releva bogatia universului moral al luptatorilor, noutatea si umanitatea eticii lor…” (N. Manolescu, cronica la romanul “Terra di Siena”, Contemporanul -nr 48 din 30 nov. 1962)
Pe de alta parte, poezia noastra din ultimele doua decenii exprima starea de spirit a unei umanitati revolutionare, care are un foarte viu sentiment al schimbarii, al nasterii unei societati noi. Inca de la inceput, simbolurile poetice au reflectat emotia prefacerilor fara precedent, bucuria risipirii ceturilor si intrarea omului sub lumina curata a unei alte zodii. Urmare a fost cresterea constiintei civice, poetii scotind de pe temele sociale acorduri proaspete. Poetii nostri au constiinta ca exprima un umanism superior si, din aceasta perspectiva, ei simt nevoia sa reconsidere universul, traducind in mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului…” (N. Manolescu, “Lauda creatiei” Contemporanul, nr 444, 1 nov 1963 )
“23 August 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura, pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotaritor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul sructuralelor prefaceri sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complexe. Facind din creatia literara o parte integranta a cauzei generale a clasei muncitoare “o literatura cu adevarat libera, legata fatis de proletariat”, Partidul i-a ajutat pe scriitori sa inteleaga ce rol le revine in viata sociala, in lupta pentru construirea si desavirsirea socialismului, aportul pe care il pot aduce la faurirea si dezvoltarea constiintei socialiste, la distrugerea vechii mentalitati. Insusindu-si ideile marxism-leninismului, scriitorii au dobindit o imagine justa, adecvata a esentei fenomenelor pe care le reflecta, a perspectivei evenimentelor pe care le traiesc. Inca din primii ani dupa Eliberare, Partidul a inceput procesul complex si indelungat de inchegare a unui front scriitoricesc unit, a indrumarii literaturi noastre […] Intregul nostru front scriitoricesc a inteles ca literaturii nostre ii revine – asa cum spunea tovarasul Gh. Gheorghiu -Dej la Conferinta pe tara a scriitorilor, in cuvintarea din 24 ianuarie 1962 -misiunea de mare raspundere de a contribui cu toata forta ei de inriurire la formarea si dezvoltarea constiintei socialiste, la faurirea omului nou, a moralei socialiste…Etc.etc”
4. Ar trebui ca domnul Manolescu sa depaseasca existenta textelor de mai sus, demonstrind spalarea pacatelor de tinerete, cu citate macar la fel de concludente in care a contestat comunismul in scrierile sale. Asta, daca vrea sa sprijine mitul reprezentativitatii sale ca lider al anti-comunistilor. Sau dimpotriva, sa-l demonteze printru-un gest explicit si curajos care ar mai spala din efectul unei lecturi atit de penibile.
Ipoteza ca tocmai datorita acestor texte a gasit apreciere domnul Manolescu la comunistul George Ivascu e prea neplacuta pentru a fi escamotata sub tacere. Pentru a elimina supozitia ca fara astfel de scuturi protectoare un om cu o morala atit de flexibila nu ar fi ramas ferm in afara PCR, sau aceea ca si-a schimbat orientarea doar atunci cind i s-a dat voie, domnul Manolescu trebuie sa justifice nu numai citatele de mai sus, ci si trecerea lor sub tacere, cu ocazia lansarii sale in politica… anti-comunista.
Anumite pasaje te fac sa frisonezi in fata fortei sale speculative, a talentului cu care improvizeaza pe orice tema. Asta in ceea ce priveste tehnica. Cit despre continut, te infiori la ideea ca domnul Manolescu ar fi candidat pentru o formatie din care fac parte fostii detinuti politici. Rezervele domnului Coposu (si ale altora) fata de aceasta candidatura, par ori logice si pudice (daca erau la curent), ori dovezi de intuitie (daca nu erau).
In orice caz e regretabil -dar notabil- ca domnealui nu se refera la cartea lui Nitescu in interviul cu domnul Sava si nu raspunde explicit acuzatiilor care i se aduc, nici in paginile Romaniei Literare. Cele citeva fandari de principiu nu pot tine locul unei explicatii, la care domnul Manolescu ar trebui sa se simta obligat. Aceast refuz de a-si asuma barbateste trecutul, contrazice imaginea publica hiperbolica pe care o tolereaza domnul Manolescu, il compromite pe el si ne pune in garda pe noi. Sintem in drept sa vedem actualele sale eforturi, ca o reeditare a unei mai vechi ambitii de a parveni. Si sa ne fie teama de capacitatile sale de compromis. Nu putem desigur exclude ca s-a schimbat profund (mai ales ca a facut atita timp o critica foarte curata) si nici nega dreptul cuiva de a-l simpatiza, mai ales daca simpatizantul se simte mai atras de flexibilitate decit de intransigenta. Dar nici nu-i putem acorda cecuri in alb, uitindu-i inceputurile de care nu se dezice public. Caci avem noi motive de prudenta, revenind la actualitate.
5. Semnalam de exemplu ca ambitiile politice ale domnului Manolescu s-au manifestat destul de strident pentru a provoca nedumeriri celor care il admira ca intelectual. Evolutia Partidului Aliantei Civice in alta directie decit miscarea din care a pretins ca emana, scindarea opozitiei inchegata in Conventia Democratica, slabirea sanselor domnului Constantinescu de a impiedica un tur doi Iliescu-Roman -sint citeva dintre sursele de intrebare. El lasa impresia ca ar putea cocheta oricind si cu puterea si nu sovaie sa faca rau opozitiei, daca i-o cer interesele personale.
A aratat o tendinta tenace de catarare. Ambitiilor lui si ale domnului Ratiu au vrut sa le reziste cei care l-au preferat in 1992 pe domnul Constantinescu drept candidat din partea opozitiei. Acesta era mai modest, mai putin egocentric, mai dispus la colaborare. Nu pretindea, ci se punea la dispozitie. Nici el nu era foarte reprezentativ ca anti-comunist (desi fusese mult mai activ in 1990) dar a fost ales pentru a stinge spaimele ca opozitia urmareste o “vinatoare de vrajitoare” impotriva fostilor membri de partid.
Obsesia domnului Manolescu pentru politica izbucnise prea brusc si ajunsese prea miraculos la maturitate pentru ca pretentiile sale sa nu stirneasca indoieli si animozitati. Prea repede s-a considerat reprezentant legitim al unei cauze pentru care nu miscase nici un deget. Fara a fi facut cel mai mic gest de rezistenta fata de comunism, fara a participa nici intr-un fel la incercarea de revolutie din anul 1990, domnului Manolescu i s-a parut ca trecerea steagului anti-comunismului in miinile sale se impune. Drept care, a pretins pozitia de lider si s-a suparat (si inca se simte ofensat) ca i-a fost refuzata.
Imbufnarea sa e o dovada ca lipsa de bun simt poate cuceri chiar si fruntile cu foarte multe etaje.

Ioan Rosca

Atelierul de "revizuire a notiunilor": Razvan Codrescu, Claudiu Tarziu… eiusdem farinae si pseudo-dreapta romaneasca

Motto: “Oamenii se nasc neinvatati, nu prosti; ei devin prosti prin invatatura”

Aflu de la prietenii mei, nebuni ai cuvintelor, ca pe bloguri pe care nu le mai frecventez, din motive de igiena morala, se duce un razboi cu surle si trambite, victime si eroi, sange si caltabos.
Este vorba de azecii Claudiu Tarziu (pe care, zau, din mila, nu l-am prea bagat in seama) si de acel faimos “poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine” (dupa cum se auto-prezinta pe blogul Rost), adica chiar Razvan Codrescu. Cica eu, acesta, as fi distrus imaginea bunului “ziarist crestin” Dan Stanca si, pentru ca, de!, nu pot fi facut “legionar”, apelativul preferat de prietenii domniilor lor de la revista GDS -“22” sau cea a fundatiei Noua Europa a lui Plesu – “Dilema veche” -, (ca nu le da bine la bugetul lor), s-a ajuns sa mi se faca o onoare desprinsa din istoria presei romane ortodoxe (da, Eminescu era ziarist si editor roman-ortodox, nu doar “crestin”).
Adica, zic distinsii “azecisti”, in bunul spirit al intampinarii Nasterii Domnului, cica eu as umba cu un pistol in mana sa-l prind pe Codrescu de mana cu Stanca la Baia Grivita, in timp ce Buduca si Plesu le fak un masaj thailandez. Haideti, domnilor, chiar asa!? Ce treaba am eu cu preferintele sexuale ale scriitorimii “traditionaliste” si intelectualitatii “dreptei crestine”? Suntem “europeni” doar, nu? O spune si modelul lui Dan Stanca, Mircea Cartarescu: “Ortodoxia si balcanismul ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”
Pai, haideti sa vizitam impreuna Atelierul de revizuire a notiunilor, unde lucreaza ca prelucratori prin aschiere maestrul Razvan Codrescu Adolf Marian Crivat Vasile si ucenicul sau, putin intarziat, Claudie.
Pentru cazul Razvan Codrescu, vorbeste deja, dupa cum anticipam mai jos, gestul de “solidaritate” al lui Andrei Badin, un alt sustinator declarat al azecistului Dan Stanca, un alt agent infiltrat in sanul dreptei romanesti, pana cand a fost deconspirat de Parintele Calciu, cu sprijinul unui “nebun”, si trimis la plimbare, adica in zgarda lui Dan Voiculescu.
Asa ca o sa-mi arunc, la rugamintea celor care m-au sesizat, un ochi asupra bloggerului crestin Claudie. Cu mila, cu mila, stati linistit. Ce alt sentiment pot sa incerc pentru bietul de el, cel care retraieste drama lui Ioanide, personajul de roman, confundandu-l pe Saferian cu Vosganian pe Butoiescu cu Codrescu si pe Plesu cu Pomponescu, sau invers?!…
Daca dam firul inapoi, vom observa cu atat maestrul cat si ucenicul sau, in cele cateva zile de cand dureaza “solidaritatea” respingatoare in care au fost atrasi pe langa tot felul de perversi de duzina si multi naivi foarte respectabili, tot acuza atacul fulminant declansat de mine. Aceasta minciuna ordinara – a cata, oare? (numele celor introdusi abuziv pe lista nu spune destul?)- a celor doi, ma obliga sa reactionez pe masura. Pentru ca realitatea este cu totul alta.

Calofilia zoomorpha marca Plesu

Sa dam filmul inapoi: bietul Claudie posteaza, pe 15 decembrie, o calofilie orala a lui Andrei Plesu, care, daca tot e luna decembrie, e bine sa amintim ca a fost din prima clipa a loviturii de stat (si chiar cu multe-multe clipe inainte – vezi Afacerea Tescani) un sustinator si bun slujbas al lui Ion Iliescu – supranumit si Iliescu-KGB – indiferent de crimele din decembrie 1989 si, apoi, de cele din iunie 1990, pe care le-a ignorat, desigur, de dragul “Culturii”. Pe Claudie nu-l preocupa insa aceste aspecte, el e mai cultnic. Si ii place feeria baloanelor de sapun raspandite oral de calofilul Plesu. Este vorba de un text rostit de Plesu, poate simpatic, pentru unii, despre… Zoologie.
Dar pe mine nu ma intereseaza placerile lui zoomorphe. Sa fie sanatos! Eu fac altceva. Pe 16 decembrie postez si eu, ca un (fost) cititor al blogului Rost, un biet comentariu legat de fotografia postata, respectiv de cea cu Plesu pe post de Caragiale (ce blasfemie!) amintind ca distinsul morphosof este chiar cel care a dispus eliminarea lui Caragiale din fata Teatrului National si a locului simbolic si jertfelnic al Noii Romanii, Piata Universitatii, pentru a-l arunca intr-un cotlon bucurestean. Caragiale, e bine sa amintim pentru orthomorphii de serviciu, a fost nu numai un umorist (cum incearca unii sa-l claseze limitativ, asemenea lui Eminescu, prezentat doar ca poet si atat, si in nici un caz crestin) ci si un mare ziarist, polemist si nationalist. Cam asta era ideea comentariului adresat unui alt comentator al blogul Rost, nicidecum autorului, respectiv Claudiu Tarziu.
In schimb, cel mai probabil vizibil deranjat ca am refuzat sa marsez la stupiditatea infiintarii unui alt “FOR”, o alta caciula centralizatoare (a cui?!) in care sa intre, la gramada, toti “ortodocsii de bine” (voi reveni pe aceasta tema) – bietul Claudie imi toarna o galeata de laturi in cap: pleosc! Secondat, imediat, de “maestrul” Adolf. La cele cateva randuri ale mele pe o tema clara: Plesu, statuie, Caragiale, Piata Universitatii, ma trezesc acum cu doua remorci pline de atacuri la persoana devarsate fara jena pe capul unui (fost) “frate”, prin intermediul unor “comentarii”. Hopa!, imi zic, s-au activat “tovarazii”, ca reactie la Plesu, de-unde-si trag seva, pe de-o parte, si la faptul ca am dezavuat infiintarea “FOR”-ului. Si bine am facut! Iti multumesc, Doamne, ca m-ai luminat sa nu cad si in aceasta capcana, dupa tampenia pe care am facut-o cu o alta organizatie “crestina”!

“FOR” contra FOR

Daca tot suntem la capitolul acesta, doua cuvinte despre FOR. Ceea ce putea sa fie o intentie notabila, spus pe sleau, pe romaneste – pute! Stim cu totii ca anul acesta Inaltul Bartolomeu a reusit – desi a pornit cu stangul si a fost sabotat de “intelectualitatea de dreapta” din Cluj, de aceeasi teapa si filon cu cea de Bucuresti, respectiv cloaca 22-GDS-NEC- Dilema -, sa reactiveze Fratia Ortodoxa Romana, adica FOR. Si-atunci, cum poti sa ai atata nesimtire mascata in lipsa de imaginatie si, la conferinta CALOR, sa scoti din palarie acelasi nume: FOR (derivat chipurile din “Forul Ortodox Roman”)?! Nu se mai gaseau alte cuvinte in limba romana pentru a nu se arunca in confuzie generala mica miscare ortodoxa nationala? Practica, nu e cazul sa va invat eu, este clasica: scoasa direct din manualul diversiunii si dezinformarii, dar nu numai al Securitatii ci, hat, vine de dincolo de veacuri, de la baietii aia care fac, odata la vreo suta de ani, cate o “revolutie”…
Semnificativ: Fratia a fost atacata cu ura. Aproape desfiintata, inainte de a renaste, de Shafir, Pecican, Marga, etc. In schimb, “FOR”-ul a beneficiat si de prezenta trimisilor patriarhali si e bine-mersi. Daca in cazul FOR-ului de la Cluj, stim sigur si fara echivoc de cine tine si la initiativa cui a fost recreat – Inaltul Bartolomeu, ultimul leu ortodox – “FOR”-ul de la Bucuresti, de cine oare apartine?, este o intrebare pe care ar trebui, cred eu, sa si-o puna fiecare.
Din nefericire, ca si in “cazul Dan Stanca” – un inversionist venal, si nu numai al ideilor -, alti naivi, cei adunati la “Conferinta Asociatiilor (articulat – deci a tuturor asociatiilor!?) Laicatului Ortodox Roman”, au cazut in plasa centralizatorilor de serviciu iubitori de Zoologie marca Plesu. As vrea sa nu fie asa, dar copierea numelui istoricei Fratii, mie unuia, nu-mi miroase a bine. Na, ca mi-am exprimat, si eu, niste indoieli, chiar daca maestrul si margareta lui au primit alte ordine. E voie, nenea Razvan?

Apele dilemei in care se scalda Adolf Crivat: sovieticii “romani”. Secera si ciocanul egal Crucea?

Pentru ca am ajuns si la Adolf Crivat – credinciosul de serviciu care a preferat sa iasa din sala la “FOR” cand s-a tinut un minut de reculegere pentru martirii ortodocsi asasinati sub dictaturile Romaniei – haideti sa vedem ce comenteza distinsul ortomorph pe blogul ucenicului sau, pentru a da tonul atacului la adresa unui biet ziarist, iaca, putin prost, putin nebun, dupa ei, dupa mine toate la un loc si multe altele pentru carca unui simplu pacatos.
Codrescu dixit: “M-am delimitat în multe privinţe, de-a lungul vremii, de d-l Pleşu sau de d-l Patapievici, dar cad de acord ca sînt ultimii oameni care să merite să fie trataţi grobian. Cine o face, se descalifică mai degrabă pe sine. Lumea românească (d-l Roncea e mai degrabă regulă decît excepţie) persistă în primitivismul de a nu înţelege că unul şi acelaşi om poate să fie şi “bun”, şi “rău”, şi că faptul de a fi “rău” într-o împrejurare nu anulează faptul de a fi “bun” în alta. Radicalismul acesta al judecăţilor întreţine în lumea românească o tensiune permanentă şi extrem de păguboasă: este însuşi pseudo-principiul a ceea ce s-a numit “războiul româno-român”, care ne-a măcinat şi ne macină dinăuntru mult mai mult decît au reuşit şi reuşesc să ne macine din afară feluriţii adversari (reali sau închipuiţi, trecuţi sau actuali, făţişi sau oculţi). Am impresia că dreapta românească se polarizează tot mai mult, pe zi ce trece, între o tabără a alternativei valorice şi o alta a troglodelii belicoase (şi voluptuos imunde). Rămîne de sperat că procesul acesta se va dovedi în cele din urmă unul de firească şi necesară “despărţire a apelor”, iar nu unul de anulare reciprocă…”
Desigur, pentru Codrescu un asemenea citat din Patapievici nu este nici pe departe “grobian” sau “primitiv” ci poate reprezenta “alternativa valorica” de “dreapta elevata”: “Privit la raze X, trupul poporului român abia daca este o umbra: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără sira spinării“. Tocmai de aceea, oameni fini, ca domnii Patapievici si Plesu, trebuie tratati cu manusi, cu manusi de caprioara si, daca ne ajuta si domnul Liiceanu, sa ii si ungem putin, cu cremutele lui pe spate. Hai sictir!
Ia te uita, mi-am spus atunci: ca raspuns la trei randuri de-ale mele vizavi de o statuie a lui Caragiale, stramb-dreptaciul stia, deja, pe 16 decembrie la ora 19.18, ca incepe procesul de “despartire a apelor”. Aferim! Absolut de acord cu mafalda rosteasca: a sosit timpul. Dar cu o exceptie, majora: despre ce razboi “romano-roman” vorbeste? Ca eu stiu de razboiul sovieto-roman si, apoi, al ramasitelor sovietice cu romanii. Sau, cumva, secera si ciocanul egal Crucea, dupa Codrescu? A fost Nicolski roman, cumva, si nu stiu eu? Dar Roller? Dar urmasii lor de azi, iubitii domnului Adolf Vasile Crivat, sunt romani? Cu ce, cu pasaportul? Si daca sunt romani, de ce tot ce fac este impotriva Romaniei si a Ortodoxiei?
Cum poti spune o asemenea enormitate, ca ” unul şi acelaşi om” care calca in picioare programatic constiinta si fiinta nationala a romanilor, cu scopul desfinteniei omului, un experiment Pitesti la scara larga, efectuat prin armele “culturii” si “cultului”, a “dialogului” de “idei” si “confesional”, poate sa fie si “bun” si “rau” si ca “rautatea” lui nu anuleaza “bunatatea”? Desigur, daca desprindem cele doua planuri, scopurile si mijloacele: ceea ce este rau pentru romani, poate fi, mai mult ca sigur, bun pentru altii, beneficiarii pentru care lucreaza Codrescu si prostii lui folositori.
Si aici ajungem la parerea mea “buna” despre Codrescu, care nu o anuleaza, insa, pe ce “rea” despre el. Respectiv cea exprimata alaturi de doua fotografii elocvente despre varza din capul unor bieti epigoni ai epigonului sef Codrescu. Un singur randulet. Acesta a fost raspunsul meu “agresiv” la balaceala din troaca lui Claudie si Adolf, atacul meu “fuliminant”. Si anume: “As putea spune ca prostul nu-are rost destul daca nu e si… Dar n-o spun.” Vezi si foto la Turnesolul Eminescu si “savurosul Plesu”. Demolatorii lui Caragiale si Eminescu se pretind de “dreapta”. Cum se numesc cei care-i urmeaza? ALEGETI! .

Bietul Claudie!

Urmarea, bietul Claudie, fostul meu “frate”, toarna, pe 17 decembrie, in plin post de Craciun, “un puhoi de cuvinte peste un pustiu de idei” pe blogul lui, inchipuindu-si ca ma demoleaza cu inspiratia lui modesta. Eu, care, totusi, sunt ziarist, zic bine-bine, “frate”, da’ daca esti atat de tare de ce nu-mi spui si numele? Si pun mana pe telefon si-l sun. Reproduc conversatia din memorie: “Ia zi, Claudiu, ce problema ai? Te referi cumva la mine in postul tau, ca sa stiu cum discutam?” “Nu, nici pomeneala, frate!” – tot frate?! – “Zic si eu asa in general, cu Badilita, cu Savatie”. “Adica ma pui pe mine in aceeasi oala cu Badilita? Esti intreg?!”. “Pai te pui singur!”, zice bietul Claudie. Eu: “Chiar asa, Claudiu? Dar atunci comentariile alea “anonime” in care sunt injurat si pe care tu le-ai acceptat, deci ti le-ai asumat, ce zic, nu zic de mine?”. “Pai aia sunt comentatorii…”. “Comentatorii, sigur ca da, sunt convins, dar ti se pare normal sa accepti “anonime” ca la Securitate, in care sunt porcait, si apoi sa le mai si postezi? Cum pot eu sa raspund unor “anonime”? N-ar fi mai bine ca tu – sau Codrescu – sa spui singur daca ai ceva de spus si sa nu apelezi la “anonime”?”. Ca vai, ca nu-i asa, mai zice “fratele”, ca pana la urma sa sustina ca respectivele comentarii “anonime” sunt, de fapt, conforme cu parerile lui. Zice: “Ca il aperi pe securistul de Pelin…”(Pe care il evocasem pe Civic Media la parastasul de un an) “Pai si tu nu-l aperi pe homosexualul de Codrescu?”, zic eu. El, nervos: “Da de unde stii ca-i homosexual?” “Da tu de unde stii ca Pelin, care e si mort, era securist?” . Claudie: “Toata lumea stie…”. “Pai bine ma, Claudiu, tu esti ziarist, care “toata lumea”? Pe baza caror dovezi vorbesti asa? Din Dilema sau din 22?”… Tacere. “Bine – mai incerc eu un minim dialog – dar nu ti se pare cam disporportionata reactia ta si a mentorului tau la un singur randulet pus de mine pe blog?”. “Nu, ca te-ai luat de Rost si de Codrescu, adica te-ai luat de mine?” “E vina ta ca Codrescu e prost sau ca e gazduit de tine pe portalul Rost?”, mai intreb eu, timid. “Daca ai scris de Rost pe mine m-ai facut prost”. “Dar Claudiu, nu crezi ca te identifici prea mult cu Codrescu? Ca de tine am scris altceva: ca esti inexplicabil de naiv! Chiar nu vezi ca te duce de nas?” “Codrescu, chiar daca e lichea – zice bietul Claudie – e un mare filosof al Romaniei: el a pus bazele teoretice ale dreptei moderne!” “Stii ce – mai zic eu – daca chiar ti-a luat mintile atunci sa stii ca ti se potriveste si tie randul scris de mine pentru el cu prostia si fudulia!”. “Si tie postarea mea!”, mai striga el inainte de a inchide. Incredibil dar adevarat.
Nu-mi venea sa cred!

Omul sub vremi, omul sub Codrescu. Cum a ramas AZEC-ul fara “Ortodocsi” si “Romana”

Nu-mi venea sa cred ca este vorba de acelasi Claudie pe care l-am votat cu totii la alegerile AZEC, dupa cum convenisem impreuna cu el, pentru a nu iesi Codrescu vicepresedinte. Codrescu care, atunci cand a vazut ca pierde, a anulat posibilitatea votului prin mandat, semnat de altfel, si a refacut, ilegal, alegerile. Ce trist a fost atunci, Claudie. Cat de rau mi-a parut pentru el. Am propus imediat impreuna cu alti frati, ca si el, sa-i cream postul de secretar general. Nu, nu a mai vrut. A zis ca nu vrea sa fie sub Codrescu. Si acum?…
Nu-mi venea sa cred ca este acelasi Claudie care, totusi, dupa alegeri, impreuna cu alti putin frati, parea ca sustine propunerea mea ca AZEC-ul sa fie numita Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestin-Ortodocsi. Dupa ce aceasta propunere a fost refuzata de noua-veche conducere, ca sa nu discriminam alte confesiuni, am propus sa aiba introdusa in titulatura, macar, Romana. Distinsul “ziarist crestin” Marius Vasileanu, colegul “ziaristului crestin” Dan Stanca, s-a ridicat atunci ca la sedintele de Partid si a spus: “Sa mai terminam domnilor cu nationalismele astea! Ce Roman?!”. Bine-bine, s-a replicat, dar si Biserica noastra se numeste “Biserica Ortodoxa Romana”. E voie?
Ca un semn de “despartire a apelor”, dupa ce vicepresedintele Codrescu Adolf Marian Vasile Crivat a zis ca e prea complicat sa schimbam denumirea la Tribunal (?!) s-a cazut de acord ca, oricum, “nu suna bine” ARZEC. Parca AZEC suna mai bine?, mi-am zis eu, si fratii mei, printre care, am crezut, se afla si bietul Claudie.
Nu-mi venea sa cred ca este acelasi Claudie care-mi spune ca numai eu si fratele Rafael am fost singurii care am reactionat la porcaria cu interzicerea expozitiei martirilor de la Iasi, in timp ce Codrescu si AZEC-ul au tacut malc. Nu-mi venea sa cred ca este acelasi Claudie care s-a revoltat impreuna cu mine pentru sacrilegiul din centrul Bucurestiului, cand un ungur stipendiat de UAP L-a expus pe Mantuitor in postura de felatie plus o Biserica pe post de Dracula si alte abjectii, sau cand ICR a trimis un Iuda crucificat, decapitat si ejaculand pentru a reprezenta Romania in Germania. Momente cand ne intrebam impreuna: atunci la ce e bun AZEC-ul asta daca tace, tace, tace? E bun, ca sa adune toate ouale intr-o caldare, ca si “FOR”-ul, la asta e bun, ziceau niste frati calugari. Of, of!

Hotul striga hotii. Prostul moare de grija altuia. Cum a sustinut bietul Claudie un sovieto-“roman”.

Si-acum, in plin proces de “despartire a apelor”, Razvan Codrescu apare cu falsul “caz Dan Stanca”, revelator, intradevar, pentru deconspirarea filierei sovietice, neo-kominterniste, infiltrate in dreapta romaneasca, dar la care ma voi referi separat, in alt capitol.
Bietul Claudie, ce face? Merge pe linia trasata de zecile de comentarii “anonime”, altfel plasate si comentate cu aplomb de Codrescu si se da, singur, in fapt. Plaseaza un nou post “inspirat”, vezi, Doamne, in care, “inteligent”, imi dedica piese psihadelice provenite din rastelul ancestral al sovieto-romanului Crivat Vasile Adolf Marian Codrescu. Mai mult, ma acuza de “sustinerea agresiva” (?! – cam slab vocabularul) a lui Iurie Rosca, “tovarasul comunistilor”. Asta-i cumea! Acum inteleg ca bietul Claudie nu e numai naiv: el l-a sustinut in alegerile din Basarabia pe candidatul PNL Nicolae Dabija, fostul secretar al Komosmolului Uniunii Scriitorilor din RSS Moldoveneasca, fost membru al CC al Uniunii Comunist-Leniniste a Tineretului din URSS, fost membru al PCUS. Claudiu i-a dedicat in Formula AS ditamai interviul plin de perieri unui agent sovietic dovedit, cu acte in regula! Vezi doar doua referiri aici: Palatul candidatului PNL Nicolae Dabija si dovezile stransei sale colaborari tovarasesti cu Militia, Comsomolul si PCUS si Fără comunişti în Parlamentul României sau de ce tovarăşul Dabija îşi camuflează trecutul.
Spre deosebire de el, Iurie Rosca este singurul politician roman, de pe ambele maluri ale Prutului, care s-a impotrivit oficial propagandei homosexuale cu adevarat agresive, in plenul Parlamentului de la Chisinau, dar si in strada, alaturii de tinerii de la ASCOR-Basarabia. Vezi De ziua internaţională a familiei PPCD apara familia traditionala si Fotografii de la mitingul pentru normalitate si anti-propaganda homosexuala anti-crestina de la Chisinau.
Nu este cazul sa-i explic eu politicile actuale, aici, dar nu pot sa nu notez faptul ca PPCD, partidul lui Iurie Rosca “tradatorul”, este cel care a contribuit decisiv la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, dupa lupte grele si indelungi cu aparatul sovietic kaghebist prin care a trecut, ca pestele in apa, si sovieto-“romanul” lui Claudie, Dabija-PCUS. De aceea oricine ma face pe mine “tradator” ca sustinator al singurului Partid Crestin care a mai ramas in intreg spatiul romanesc ori este bou ori este un ticalos de agent anti-roman. In tot cazul, nu are nas Claudiu Tarziu sa discute despre Iurie Rosca si nici macar sa indrazneasca sa ridice problema romanismului in Basarabia dupa ce a sustinut un agent sovietic pentru Parlamentul Romaniei.

Varza de Bruxelles din capul bietului Claudie. Tradatori ai Romaniei din curtea Rost

Si pentru ca am ajuns la Capitolul agenti, tradatori si “romani”, haideti sa vedem ce-are domnul ziarist crestin Claudiu Tarziu in curtea lui.
Cand am citit prima oara revista Rost, am dat de numele lui Teodor “Doru” Baconsky, fiul poetului proletcultist Anatol E. Baconsky (cel cu Lenin – vezi “poemul”, integral, mai jos, cu dedicatie). Sigur, fiul n-ar nici o vina, dar stiti proverbul cu aschia… Baiatul, cam vai de… tatal lui, a fost luat sub pulpana de Bartolomeu. Insa, chiar asa, sau tocmai d-aia, si-a facut de cap. Era un fel de Daniel, teologul in blugi, cu care, de altfel, e si bun prieten. La toarta, as putea spune. Nu este singurul. Tanarul propagat pe orbita politicii si diplomatiei de Andrei Plesu are mai multi prieteni apropiati. Acum ambasador la Paris, s-a gandit sa nu stea in Ambasada, ca e cam veche, si si-a luat cu chirie un apartament cu… 11.000 de euro lunar plus cheltuieli. Dar astea sunt detalii. Revin. Cand l-am gasit, acum niste ani, in Rost, mi-am facut cruce, am inchis revista si am pus-o deoparte. Mi-am zis: cam infantil Tarziu asta! Daca n-o fii altceva! Am avut dreptate, in ambele cazuri.
Pentru ca Baconsky fiul reprezinta exact chintesenta vie a celor aparati cu atata osardie de “fratele” Claudie si “maestrul” “dreptei romanesti” Codrescu: intelectualul “crestin” a carui misiune este sa surpe ordinea fireasca din interior, “sa revizuiasca notiunile”.
Iata cateva exemple din “operele” lui Baconsky, considerat pe blogul Rost drept “una dintre cele mai luminate minti pe care le-a avut guvernul”, “unul dintre cei mai eruditi diplomati si un scriitor de real talent”:
Kosovo: tot raul spre bine: “Declaratia unilaterala de independenta a provinciei Kosovo va fi curind ascultata in Parlamentul de la Pristina” (Cotidianul).
“Lipsită de informaţii serioase (pentru că nu e capabilă să le caute), presa noastră s-a inflamat cu o falsă Afacere Dreyfus, în stil românesc: „erezia“ mitropolitului Nicolae Corneanu, care s-a împărtăşit din potirul greco-catolicilor. („Cazul“ Corneanu – Cotidianul)
“Ca ortodocşi, dar şi ca foşti subiecţi ai comunismului am trăit sub o dublă înstrăinare faţă de Occident. Astăzi, mediile româneşti ombilical ataşate de credinţa ancestrală respectiv de regimul politic prăbuşit în 1989 continuă să blocheze civilizarea societăţii noastre. Presupun că aici – şi nu în măruntele dispute interne – trebuie căutată rădăcina urii faţă de funcţia critică a „intelectualilor publici”… Personal, cred însă că procesul de legitimare a intelectualilor publici nu mai poate fi stopat odată ce facem parte din Uniunea Europeană. Am certitudinea că, în următoarele decenii, elita noastră îşi va realiza tot mai convingător vocaţia de a grăbi şi aprofunda occidentalizarea României. E totuşi nevoie să cunoaştem mai bine adevărata istorie intelectuală a Europei, care ne-a fost mereu ascunsă din motive confesionale sau ideologice. ” (Tăcerea vinovată Cotidianul)
“Dincolo de asemenea fineturi teoretice, independenta spirituala a catolicului sau protestantului nu s-a regasit niciodata in „biserica politica si nationala“, proprie spatiului rasaritean. E ceea ce am vazut ca se petrece si dupa ruptura din 1989. BOR s-a comportat mai departe ca „Biserica a neamului“, iar obedienta ei fata de puterea seculara s-a manifestat la cotele pe care colaborarea cu regimul bolsevic le consacrase deja ca norma.” (Sintem o turma? – Cotidianul)
Catolicii şi protestanţii beneficiază, orice s-ar zice, de o mai mare coeziune internă. Se recunosc mutual, dincolo de frontierele naţionale, şi formează ansambluri geopolitice relativ distincte. Putem depista remedii menite să facă din „lumea ortodoxă“ mai mult decât o iluzie? Unul ar pretinde o nouă condamnare a filetismului în cadrul unui sinod panortodox. Nouă, întrucât naţionalismul ecleziastic a fost deja tratat ca erezie printr-o Enciclică de la… 1848. Un alt remediu ar implica voinţa patriarhilor răsăriteni de a se întâlni mai des, indiferent de contextul politic bilateral. Nu e imposibil, de vreme ce aria ortodoxă a intrat în proces democratic. Însă soluţiile avansate par utopice. Tribalismul valorifică orgoliile locale, scuză eşecurile, ascunde stagnările şi generează adrenalină militantă. E mai comod aşa.” (Iluzia „lumii ortodoxe“ – Cotidianul)
Adica, spre final, cam ce-mi arunca mie in spate cuplul Codrescu-Tarziu. Se vede ca au avut de unde sa se inspire. Personal, cred ca Baconsky vorbeste singur despre cazul Tarziu. Nu mai am ce adauga.
Inainte de a va recomanda partea a doua a excursului prin pseudo-dreapta romaneasca – Cum vrea sa invie Dan Stanca din cenusa Maresalului Antonescu – mai este de remarcat, in finalul primei parti, un alt membru de frunte al “gruparii Rost”, artizan al “dreptei romanesti”: Varujan Vosganian.
Pentru Varujan Vosganian, cand a fost nominalizat sa ocupe functia de “comisar de Bruxelles”, Claudie era gata sa mute muntii, sau, macar, sa aduca celebrul Radio Erevan la Bucuresti.
Varujan Vosganian, revendicat de Claudiu Tarziu drept ceva membru fondator al Rost, a fost, dupa cum probabil stiti, un ministru al Guvernului PNL. Un navetist, inainte de 1989, pe ruta Bucuresti-Erevan. Cara caciuli de astrahan, pe langa informatii. Apoi, mai recent, un aranjor al ridicarii turnului de langa Biserica Armeneasca, care a dus la craparea unui perete al ansamblului armenesc ortodox, monument istoric si arhitectonic. Un baiat de mingii al mai multor mogului damboviteni si kazahstanezi. Marele patriot si nationalist roman Varujan Vosganian a facut parte dintr-un Guvern liberal care a militat si era gata-gata sa si realizeze o hotie nationala: conferirea averii marelui mecena ortodox Emanoil Gojdu, lasata tinerilor saraci ortodocsi ai Ardealului, catre Guvernul Ungariei prin inventarea unei a doua Fundatii Gojdu, botezata Fundatia publica romano-maghiara Gojdu. Cam ca la FOR si “FOR”. Dumnezeu nu a vrut sa se intample acest sacrilegiu. Cu numai un singur vot in plus, Ordonanta Guvernului liberal al stramb-dreptaciului Varujan Vosganian, cu care se mandreste Claudiu Tarziu, a cazut.
Ce vreti mai ridicol decat atat pentru o grupare cu un alt “Rost”: reprezentantii “dreptei romanesti”, un post-proletcultist sovietic si un navetist armean?

Lenin (cu dedicatie speciala pentru P&ROST si sovieto-“romani”)

De mult îmi staruie un gînd:
Pe Lenin cum sa-l vad dormind
În Mousoleul lui, departe, pe care-l vad în cîte-o carte
Sau despre care-mi spun prieteni întorsi în tara de curînd –

Sa-l vad cum odihneste lin,
Sub semnul vremii care trece,
Cînd iarna-si pleaca mîna-i rece
Pe zidul-naltului Kremlin.

Stiu bine, drumu-i lung si greu
De-aici de pe meleagul meu;
Sînt mii de kilometri poate – paduri, cîmpii, îndepartate
Cu holde mari al caror fosnet adesea îl aud si eu.

Sînt fluvii pe al caror vad,
Cînd valurile trec la vale,
S-aud vuind hidrocentrale,
Cu glasul apelor ce cad.

Cei care-au fost ne povestesc
Cum oamenii în valuri cresc
Spre Mausoleu, din zi în noapte, pasind usor, vorbind în soapte;
Din toate colturile tarii veniti, acolo se-ntîlnesc.

De-i timp frumos ori mohorît,
De-i frig, de-i ploaie ori zapada,
Pe Lenin vin mereu sa-l vada
Cum odihneste linistit.

Batrînii îsi aduc aminte
De vremurile dinainte
Cînd glasul lui, vestind victorii, chema la lupta muncitorii
Si parca vorbele-i de-atuncea si-acuma le rasar în minte.

Furtuni trecura pas cu pas,
Si cîte-n lume se schimba –
Doar visul lui n-a fost sa moara
Si vesnic tînar a ramas.

Afara neaua a-nghetat
Si viscolele-n zbor strabat
Si undeva-n Kremlin o raza de la fereastra lumineaza –
O vad mineri, soldati, colhoznici, vreun activist îndepartat.

Acolo Stalin rînd pe rînd
Cai noi spre comunism croieste
Si ceas cu ceas îsi împlineste
Cutezatorul juramînt.

O, ne-ncetat voi astepta
Pe Lenin – cînd sa-l pot vedea,
Sa-i spun ca razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,
S-aprind arzînd mereu mai tare si lumineaza-n tara mea.

Un gînd îmi staruie mereu
Dar calea-i grea si-ndepartata
Si nu stiu de-am s-ajung vreodata
Sa-l vad dormind în Mausoleu.

Stiu însa la Bicaz în munti
Pe unde brazi cu-albastre frunti,
Pe lînga Bistrita aproape, tacuti se odihnesc în ape
Si cerbii suie spre izvoare în toiul codrilor carunti,

Un vad unde muncim mereu
Si construim înaltatoare
Hidrocentrala noastra mare
Cu vuietul adînc si greu.

Acolo amintirea lui,
Rasare-n fata orisicui!
Cu fiecare zi mai vie si visul lui acolo-nvie
De parca însusi Mausoleul albeste-n codrii albastrui –

Si tîrnacoapele cînd bat
Si stînca din adîncuri frînta
Si apele cînd se framînta
Vorbesc de Lenin ne-ncetat.

Si-atunci cînd vom sfîrsi cu bine,
Vor geme apele batrîne
Si vor zbura prin mii de fire lumini cu raza lor subtire,
Iluminînd cîmpii si sate, miscînd tractoare si combine,

Atuncea stiu ca-n fata mea,
Printre caderile de ape
La fel de viu si de aproape
Pe Lenin am sa-l pot vedea.

A.E. Baconsky
Februarie 1952

PS: NU am uitat de Ravenna!

Sa stim pe cine aparam si de ce. Dan Stanca-ICR: La Aiud si Canal s-a murit pentru "exhibitionism", pentru "falusuri mai noduroase sau mai uscative"

“Faptul ca pictam falusuri mai noduroase sau mai uscative nu are cum sa mai scandalizeze…”

“Au venit razboiul, comunismul si toate exhibitionismele au inghetat la Aiud sau la Canal”
Dan Stanca – “ziarist crestin”
“Zvastica ma-sii!”
Romania libera
Marti, 12 August 2008
“(…)Expozitia de arta contemporana de la Centrul nostru cultural din New York nu avea cum sa evite o retorica iconoclasta, nonconformista, chiar teribilista, aflandu-se sub semnul suveran al ludicului si al eliberarii de orice conventie.
Sa nu uitam ca unul din artistii marcanti ai noului val, Dumitru Gorzo, a facut de multe ori senzatie prin lucrarile sale cu un explicit caracter sexual.
Faptul ca pictam falusuri mai noduroase sau mai uscative nu are cum sa mai scandalizeze o lume deja dezaxata, care navigheaza pe marile haosului. Si in perioada interbelica avangardistii nostri editau reviste care de care mai scandaloase, una condusa, daca nu gresim, chiar de Geo Bogza, purtand numele popular al organului sexual masculin.
Au venit razboiul, comunismul si toate exhibitionismele au inghetat la Aiud sau la Canal.
(Si eu care am crezut ca la Aiud si Canal s-a stat si s-a murit pentru credinta, pentru crestinism si nationalism. Prostul de mine – vorba unui intarziat -, era vorba de… exhibitionism! – nota mea).
Elita noastra nu a intarziat sa ia apararea artistei, expozitiei, ICR-ului si, evident, lui Horia Patapievici.
Aripa nationalista conservatoare, dar care nu prea stie ce conserva, probabil fostul trecut de cardasie cu ceausismul, a sarit ca arsa si a cerut aproape anchetarea prestigioasei institutii pentru blam adus poporului.
Ne intoarcem in anii ’96-‘97, cand actualul director al ICR era pus la zid pentru celebrul citat dintr-o scrisoare adresata in 1990 lui Alexandru Paleologu (…)”

Asa ii plangea de mila lui Patapievici in Romania libera “persecutatul” Dan Stanca, “ziarist crestin”, aparat de alti “ziaristi cre&tini”, ca Codrescu Razvan Adolf Vasile Marian Crivat Tarziu, pentru ca Romania fusese reprezentata la New York de o padure de falusuri si de o Maica a Domnului maturatoare, printre alte abjectii.

Dar haideti sa incercam sa gasim impreuna, din “operele” lui Patapievici, acel “citat celebru” la care se refera Dan Stanca, pentru care saracul filosof de “dreapta”, “era pus la zid”, si atunci ca si acum, de “aripa nationalist conservatoare”:

Horia Roman Patapievici
„Politice“, Editura Humanitas
Volum republicat anual de Gabriel Liiceanu

Despre Poporul Român: “Imi e ruşine că sunt român” (dar cine a zis ca e? – nota mea)
„Privit la raze X, trupul poporului român abia daca este o umbra: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca al fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără sira spinării“ – pag. 63.
„Cele 23 de milioane de omuleti patibulari“ – pag. 53.
„românii au devenit un popor de oameni urâti”,
„canalie de facto, românul este un colaborationist bovarizat de ipocrizia aspiratiei la disidenta”,
„gratia, generozitatea, farmecul, ironia, au prea putin contact cu letargia gnostica a materiei din care sunt facuti românii”,
„blândete, toleranta, spirit receptiv, curaj, patriotism – haida-de! Eu nu am vazut nicaieri asa ceva la români”,
„ospitalitatea, modestia, toleranta, rabdarea si alte asemenea minus-virtuti”,
”Toate aceste virtuti sunt în fond vicii de acomodare”,
„oamenii valizi în România de azi sunt tâmpii, flecarii, estropiatii, gângavii si crapulosii”
„ies pe strada si nu vad oameni normali. Ca intr-un cosmar, aproape toti cei pe care îi întâlnesc se bâlbâie, îsi bâtâie ochii, dau din picioare ca apucatii, înjura, se zdrelesc între ei cu placere, vorbesc schimonosit, rostesc idiotenii”,
„daca un român cauta adevarul într-o directie este clar ca acolo nu este nimic de gasit”,
„ce este aceea românul? e o întrebare la care se raspunde prin violenta, ura, sânge si suturi în cur”,
„numai violenta, numai sângele mai poate trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimtire. Ma simt personal jignit de prostia bascalioasa, de acreala invidioasa, de stridenta de toapa a acestei populatii ignare. Fondul ultim al substantei nationale românesti este inadecvarea“,
„Un popor cu substantă tarată. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare, ochi mohorîti, maxilare încrîncenate, fete urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare“ – pag. 34.
„Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului rosu“ – pag. 64.
„România va fi distrusa de rrromâni, care nu pot alcatui un popor, pentru ca valoreaza cât o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu”,
“un neam violent si instabil, deopotriva inactiv si agitat”,
„odata ce te-ai dezgustat de el, poporul român nu îti mai poate face nici macar mila”,
“Nu sunt psihiatru, deci nu pot diagnostica boala de care sufera acest biet bolnav dar, sentimentul de mila crestineasca pe care mi-l stârneste este cât se poate de real. Nu ma mai socheaza nici macar îndemnul la genocid continut în fraza: „23 de milioane de omuleti patibulari”.
Despre Limba Română: „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…“ – pag. 64.
Despre Istoria României: „Toata istoria peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lasat romanii pe daci în formula hibrida straromâneasca, ne-au luat la urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din aceasta clisa, daco-romano-slavi; ma rog. Apoi ne-au luat urinat la gard turcii: era sa ne înecam, asa temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta în a ridica mereu gura zvântata, iar ei reîncepeau (…) apoi ne-au luat la urina rusii, care timp de un secol si-au încrucisat jetul cu turcii, pe care, în cele din urma, având o basica a udului prea mare i-au dovedit”,
„trecutul oricarui român numara un numar nesfârsit de toape si abia doi-trei oameni bine-crescuti. În noi izbucnesc vrând-nevrând, gesturile melo-epileptice, scobitul în nas, scuipatul în farfurie, argumentarea prin înjuraturi, zbieratul cu spume la gura. E o mojicie înnascuta, ceva de taran care, crezând ca poate ajunge boier cu apucaturi de precupeata, s-a instalat nesimtit în casele orasenilor devenind ireversibil si inconstient taranoi. Din cele 80 de procente de tarani autentici raportate între cele doua razboaie, au ramas azi 80% taranoi stricati, precum nu se mai poate face nimic cu zgura ramasa în athanor, nu se mai poate face nimic nici din ei”,– pag. 63.
Despre Sufletul Romanesc: „Puturosenia abisală a stătutului suflet românesc, (…) spirocheta românească îsi urmează cursul pînă la eruptia tertiară, subreptice, topăind vesel într-un trup inconstient, pînă ce mintea va fi în sfîrsit scopită: inima piftie, iar creierul un amestec apos“ – pag. 49.
etc, etc, etc
Iata si alte fapte cu care se poate mandri fiului kominternistul Dionisie Patapievici si pe care le pot apara, cu pieptul lor gol (mai ales cand apari in fotografia de editorial de la Rl descheiat la camasa pana la buric – vezi mai jos), “ziaristii crestini” Dan Stanca si Razvan Codrescu Adolf Marian Vasile Crivat Tarziu:
Omagiu ungurilor revizionisti
Institutul Cultural Român prin Horia Roman Patapievici personal, care a fost insotit de Andrei Plesu, Mircea Mihaies si Brandusa Armanca, l-a premiat, din banii contribuabilului roman, pe presedintele unor televiziuni ungare cu o politica anti-romaneasca fatisa. Este vorba de presedintele DUNA TV, Cselényi Laszlo, care raspunde si de postul subsidiar denumit sugestiv AUTONOMIA TV, si caruia ICR i-a oferit pe 11 decembrie 2007, la Palatul Duna din Budapesta, un premiu in bani de 6000 de euro. Tot atunci i-a fost oferit scriitorului maghiar Esterhazy Peter, cu volumul “Un strop de pornografie maghiara”, premiul cel mare de 10.000 de euro. Din banii “patibularilor”…
Omagiu homosexualilor fara frontiere
Institutul Cultural Român (ICR) Stockholm a fost laureatul premiului Bifrost 2007, decernat de Organizaţia Nordică a Agenţilor Culturali Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender (LGBT), pentru “contribuţii excepţionale” la consolidarea relaţiei dintre comunitatea heterosexuală şi cea homosexuală…
Cu acest prilej, menţionează Mediafax, ICR Stockholm i-a avut ca invitaţi pe Florentina Ionescu, vicepreşedinte al asociatiei homosexualilor “Accept”- România şi Octav Popescu, organizatorul “Bucharest GayFest” – Festivalul Homosexualilor, care au participat la o serie de evenimente din cadrul festivalului european al “Agentilor Culturali” Homosexuali. Tot din banii “patibularilor”…

Vezi si

Sa ne cunoastem scriitorii “ortodocsi”: Dan Stanca si Mircea Cartarescu – Orbitor, apologetii "stramba-dreptei" alaturi de Codrescu si bietul Tarziu

“Crestinismul nationalist a facut de-a lungul istoriei mult rau.”

Dan Stanca,
Romania libera
Miercuri, 23 Iulie 2008

Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”

Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National
(pe vremea cand nu-l deranja ca-si primeste salariul de la securistul de Dan Voiculescu, mai ales ca si “condamnatorul comunismului” Vladimir Tismaneanu scria si publica alaturi de el, ca si acum, la Evenimentul Zilei, si isi primea tainul din aceeasi tescherea hoteasca)
“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!”
Nicolae Manolescu
“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici. „Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).

“Cei mai valoroşi prozatori apăruţi după 1989 sunt,ca să nu rămânem evazivi, Mircea Cărtărescu şi Dan Stanca”.
Alex Stefanescu
Romania literara
Idei in Dialog
Director Horia Roman Patapievici
Lecturi formatoare
01 Aprilie 2008
Zece Dan Stanca, zero Radu Aldulescu
“Un substantial interviu cu Dan Stanca (autor exceptional, dar deloc alintat mediatic) reuseste Ion Zubascu in Romania literara nr. 9 din 7 martie. Un scriitor care se dovedeste ca-si citeste cu atentie si respect de breasla criticii, un om cu constiinta profunda a scrisului, moral si smerit pana la autoanihilare, constient, logic si realist pe cat de liric, de permeabil la metafizica si ezoterism. (…)
Cu admirabil, exemplar bun-simt rezolva Dan Stanca intrebarea privind o eventuala „competitie“ cu Mircea Cartarescu. („Ma refer“, precizeaza Zubascu, „la acele pagini din romanele tale in care ai o imaginatie dictatoriala, funambulesca, parca scapata de sub orice control“). „Cred ca intrebarea e deplasata. Nu poti sa fii in competitie cu cineva ale carui carti au fost traduse in peste zece limbi, iar tu in nici una. Dar daca e vorba de o competitie, in sensul cel mai putin competitiv al termenului, atunci ma simt onorat de faptul ca uneori strabatem aceleasi campuri simbolice si zabovim asupra unor metafore inrudite“.
Chapeau! Si asa-mi aduc aminte inca o data ce frumos, cu cat firesc si tandra pretuire confraterna, s-a asezat, cuminte si tacut, in asistenta Mircea Cartarescu anii trecuti, la Bookfest, cand se lansa un roman de Dan Stanca…”

Ohh…

Pai haideti sa vedem impreuna din “campurile simbolice” si “metaforele inrudite” pe care “zabovesc” cei doi scriitori, editori si ziaristi crestini, ba chiar ortodocsi:
Mircea Cartarescu
“Orbitor. Aripa Dreapta”
“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alb?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)
“Acum ea avea picioarele prinse sub umerii lui, iar barbatul, sprijinit intr-un cot, ii simtea cu degetele pulpele, anusul umed, buzele cleioase ce-i umezeau penisul, pubisul naclait de sudoare” (pg. 341)
“Fesele barbatului izbeau acum ritmic, neiertator. Ouale, vizibile prin punga lor de piele, loveau anusul si fesele femeii, care-ncepu sa scoata strigate aspre si indemnuri obscene, spuse brutal” (pg. 341)
“Nunta spermiei (!) cu ovulul este mandala (!) ce ne deschide-ntelegerea mintuirii” (pg. 343)
“Iar Miriam, israelita, stra-stra-stra-bunica lui Mircea din partea tatalui” (pg. 345)
“Mendebilul avea s-o aduca si pe Silvia, singura de data aceea, si aveau sa se dezbrace amindoi si el avea sa-i vire bara lui de carne in pasaric?” (pg. 360)
“Noi nu-l primeam nici pe popa cind venea cu botezul” (pg. 364)
“Cind se pogoara asupra lor (Duhul Sfint), cum s-a intimplat intr-a cincizecea zi de la inalaarea lui Isus, oamenii prorocesc (sic!) si vorbesc in alta limb?” (pg. 385)
“Vrei sa ne fu… in cur? Mi-am amintit, fulgerator, din bancuri si din palavrageala copiilor.
Homosexualii. Poponarii. Curistii (…). Unii oameni nu si-o bagau in gaura femeilor, ci in fundul altor barbati. Erau cei mai rai dintre toti, caci oamenii mari faceau prostii cu nevestele lor ca sa aiba copii, dar poponarii si-o bagau acolo, in caca, pe unde trageai pirturi, de unde-ti ieseau, citeodata, cind te minca, vermisorii (…) Cica la un closet public un tip si-a dat pantalonii jos sa se pise si tocmai atunci a trecut pe-acolo un homosexual, care i-a infipt-o numaidecit si a fugit. Suparat rau, tipul a luat-o la fuga dupa el, pin-a ajuns intr-o psdure. Acolo i-a pierdut urma, dar a vazut un om stind in pragul unei colibe. “Hei, n-ai vazut pe-aici un poponar fugind?”, a intrebat tipul. “Nu, zice omul, dar poate l-o fi vazut nevasta-mea: Ioaneee!”. Fiindca si ala era tot un poponar” (pg. 381).
“Printre romini erau mai multi homosexuali decit in toate celelalte popoare, fiindca toate se nascusera din Adam si Eva, numai noi din Decebal si Traian” (pg. 382)
“Si noroiu-asta gros, de caca si pipi, de hirtie de ziar botita, cu care te-ai sters la fund, de muste verzi roind si de viermi grasi suindu-se pe peretii unui closet de tara, din fundul curtii, unde-ti venea sa versi de cum si-arunci ochii in gaura aia puturoasa si colcaitoare, se ridica, incet, in camera lui Dan, acoperind mobilele si jucariile, ingropindu-ne pina la glezne, pina la genunchi, pina la briu, incit fundul gras al Nebunului nici nu se mai vedea, si-apoi urcindu-ne caca si pipi amestecate, din zeci de funduri si pu… si piz…, si mate, pina la git, pina peste gura, peste nari, peste ochi, pina la tavan, dospind acolo o vesnicie si pastrindu-ne vii, inotind, zbatindu-ne, inghitind materia aia imunda.” (pg. 381 – 382)
“Dar Biblia este achiropoietica, Mirceo, si la fel povestea vimanelor, a anciliei, a calului de fier si a inelului lui Gyges” (pg. 386)
“un popor din care fiecare cetatean era cu mult mai vestit decit orice ins care facea pipi” (pg. 397)
“Nu mai stiu cum s-ajunga mai repede prin parcuri si prin boscheti, in Cismigiu, la Kogalniceanu, la Unirii, ca sa se-nclesteze lubrici unii de altii, sa ridice nerusinat fustele de piatra, pline de cute, ale muzelor, dezvelindu-le fesele rotunde, sa le trinteasca pe pamintul inghetat si sa le patrunda cu falusurile de metal”
“Pina spre dimineata, barbatii celebri ai neamului, cu hainele intr-o totala dezordine, cu grozave falusuri intaritate, si-au risipit saminta de cuart lichid in vagine de porfir si onix, intre labii de bronz si de ghips, pe tite de piatra si calcar” (pg. 405).
“Ca ma-sii i-a placut sula neagra” (pg. 413);
“Nu-i de mirare ca toti moldovenii de azi ii seamana ca doua picaturi de apa: pitici, peltici si degraba varsatori de singe nevinovat” (pg. 420)
“Sint barbat si femeie, copil si batrin, criminal si ascet, fiara si inger. Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare” (pg. 445);
Catre Dumnezeu: “Ai scris cu neuronii mei, ai format bucle din venele mele. M-ai proiectat intreg in cartea asta ilizibila, in care Mircea scrie despre Mircea, care scrie despre Mircea” (pg. 445)
“Tineam fiola de Quilibrex, mare si cilindrica asemenea unui penis in erectie (caci in somnul paradoxal, indiferent de continutul visului, penisul ne e intotdeauna erect)”. (pg. 454)
“Nici nu termina Ionel de spalat vasele ca se si pomenea cu tovarasa Emilia de la Biroul de Partid peste el, in toale de sex din dantela roza, cu pielea ei numai pistrui, vizibila prin ochiurile de plasa ale ciorapilor, cu titele acum cam cazute, cu nitica burta si ceva vergeturi, dar inca futesa pina la Dumnezeu. Si, una-doua, il tira ca o paienjenita in dormitor, unde incepeau circul si nebunia… “dragule, da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”” (pg. 184-185)
“Mai apuca sa strige o data “Que viva Somoza, el Padre de la Patria!” inainte de a fi apucata de hoarda aia de flacai statuti, care o mincau din ochi, de a fi despuiata din citeva smucituri, trintita la pamint, silita sa desfaca picioarele si infipta temeinic de caporal, pe cind ceilalti, ce ivisera niste stangi enorme, cum ea nu mai vazuse niciodata, se-ngramadisera in jurul fetei ei, silind-o sa le inghita cite una si cite doua, si… “ah! aaaah! trage-mi-o, Ionele, da-mi-o mai tare, iubitule, ia-ma pe la spate, scumpule! Ah! Aaaaaah!” Estera, care jumatate de ora ii soptise lui Ionel la ureche, tot mai infierbintata, scenariul asta tacanit, statea acum in patru labe in patul conjugal, doar intr-un furoas roz ce i se adunase-n jurul mijlocului, si gemea patrunsa de securistul gol, cu pieptul paros si fata congestionata. Nu mai era femeia de odinioara. Titele scoase din cupele furoului ii atirnau acum pina catre cearceaf, pintecul ii era umflat de parca statea sa nasca, pe fundul mare si greoi ii aparusera vergeturi dizgratioase. (…)
“A muerte las Sandinistas!”, urla citeodata, pentru culoare locala, iar bietul Ionel, in lipsa de alte cunostinte de spaniola, ii tinea isonul cu cite un “Oli!” nu prea convins. “Si-acum in popou, scumpule” gifii femeia. (…) Asa ca si-o scoase cuminte din lacasul licit si intra adinc in cel ilicit, la fel de larg ca si primul de atita folosire. Tocmai pompa ultimiii stropi de snaga (“fratilor, sintem pierduti! am dat de cacat!”” in tunelul acela fierbinte cind se opri deodata contrariat” (pg. 468-469).
“Mama, ii spun, stii de ce am venit? Da, ti s-a facut dor sa-ti mai dau o tita”” (pg. 498).
“A fost apoi alta femeie in viata mea plina de femei si cadavre, si cel mai adesea de cadavre de femei. O curva cu bereta roz, de parc-ai vedea o aura-n jurul capului unei tirituri goale, pe cind ti-o suge ingenunchiata” (pg. 505);
“Ne scoteam apoi animalele din pantaloni si ni le frecam inchipuindu-ne curvistinele alea vii si in pielea goala, pina ce scuipam din noi o flegma ce le pata osemintele. La inceput abia daca aveam zece ani. Ambitia mea era ca snaga sa-mi ajunga pina la fluturele Cocai” (pg. 505-506).
“Zece planse ale testului Rorschach, pe care mi l-au facut si mie porcii de doctori de o mie de ori, mai ales dupa ce au gasit pisicile alea uriase in care era o placere sa bati cuie: intram in ele usor ca intr-un mar fraged, si zbierau ca oparite, de mai mare dragul. Ce tare ma distram cu dobitocii aia in halate albe. Ce vezi aici, baietel? Piz…, chiar asa le spuneam in fata, privindu-i cu ochisorii mei nevinovati, piz… cu buzele desfacute” (pg. 506)
“Ma gindeam ce n-ar da toti mucosii sa-si poata dezumfla si impacheta mamele ziua, ca sa scape de timpitele lor guitaturi moraliste, si sa le umfle iarasi noaptea” (pg. 510)
“Desi curva de viata in care m-am pomenit – diavolul stie ca n-am vrut-o – a fost pentru mine un rahat fara margini” (pg. 504);
“inainte sa ies cu capu-n fata plin de rahat si de spuma, acolo, in cortexul
parieto-insular, deasupra iadului din talamus” (pg. 511);
“Erau intii fundatiile, sistemul de canalizare unde rataceau pe marginea unor suvoaie de rahati si urina si prezervative pline, innodate, si hirtie igienica flescaita” (pg. 511);
“De pe atunci minunea de cacat a vietii mi se parea o gluma proasta” (pg. 514);
“ma-ntreb acum daca nu cumva tot infernul nu e decit o ferma ce mulge creierele de substanta P.” (pg. 516);
“Eram din nou sorbit in rectul prin care venisem” (pg. 518);
“oricit as fi batut, ucis, violat (si o faceam de la sapte ani), mireasma entuziasta a crimei imi parea abia un iz de rahat” (pg. 519);
“Am avut milioane de tirfe, in masa lor colcaitoare de tite, cururi si vulve” (pg. 519);
“Am exersat sodomia” (pg. 519)
“medalioane cu flocii vreunei tirfe” (pg. 522);
“Am regulat la curve batrine de mi se facuse si scirba” (pg. 524);
“Cit am frecat menta la Kourou” (pg. 525);
“caci nimic nu e-ntimplator in curva asta de viata” (pg. 526).
“Asemeni acetilcolinei, dopaminei, sau serotoninei, sperma cu milioanele ei de fiinte pe jumatate, avind mate de diamant si rinichi de rubin, grabea catre receptorii postsinaptici, pe care-i ocupa, eliberind ionii de calciu si de potasiu (…). Acolo, in fisura ingusta dintre uter si gland, se petrecea a doua nunta, a fratelui si a surorii noastre estropiate, minusculi si totusi identici cu noi in afara infirmitatii lor monstruoase. Barbati si spermatozoizi, femei si ovule alternau la nesfirsit pe stringul gigantic ce urca din primele celule risipite-n ocean catre ingeri si catre Dumnezeire. Nunta spermiei cu ovulul este mandala ce ne deschide-ntelegerea mintuirii (…). Ne agitam coditele vibratile in gelatina tulbure a istoriei” (pg. 342-343).
“Cind m-am trezit, am stiut ca mama avea o pata de lupus eritematos pe sold. O vazusem de multe ori, in adincul timpului, cind ea umbla goala prin casa in dupa-amiezele incinse. O stiam goala, ochii mei de la doi si trei ani o vazusera si o tineau minte. Dar apoi, cind ne mutaseram la bloc si mama lucra la covoare persane, n-o mai puteam vedea decit goala pina la briu, cu sfircurile de aceeasi culoare ca fluturele de pe sold, acum interzis mie”…

Doamne pazeste! Din decenta pentru (unii) cititori nu am redat toate cuvintele asa cum apar ele in faimosul volum “de Nobel” publicat de nu mai putin faimoasa editura Humanitas (fosta Editura Politica a PCR oferita “disidentului” Liiceanu de Iliescu-KGB)
Iata in continuarea si cum reactioneaza aceeasi publicatie elevata, de “dreapta”, “Idei in dialog”, condusa de adulatul (de catre Codrescu) “filosof” Patapievici, la simpla critica a romanului “Orbitor”:
“In schimb, ce miros de putreziciune – cu o ranchiuna de suflet mic, analfabet moral si otravit de frustrari – se degaja din pseudorecenzia la Orbitor semnata de Radu Aldulescu in Cuvantul nr. 3 din 2008! Lasa ca nu-i consult ca subiectivitatea unui scriitor sa demonetizeze subiectivitatea altuia, dar sa afirmi sus si tare ca „pe langa lipsa unei minime abilitati de a pune in pagina intamplari mai interesante decat jocuri de copii in fata blocului, autorul n-are simtul oralitatii necesare vervei de care face abuz“, ca Orbitor este „o dezamagire crunta, bulversandu-ma si ofensandu-ma mai adanc decat orice carte proasta“, pe scurt – „o sinistra maimutareala stilistica autopastisanta“, apoi asa ceva e-o mostra de pura ne-simtire estetica si grobianism de satra.”
“Zece Dan Stanca, zero Radu Aldulescu”
Limbaj elevat, nu gluma… Cam a la Vasile Adolf Marian Crivat Razvan Codrescu si Tarziu. Se vede ca au si o sursa de inspiratie pe masura… De stramba-dreapta!

Sa ne cunoastem scriitorii (si sustinatorii, in cazul lui Dan Stanca): Nicolae Manolescu si Ion Zubascu impotriva lui Cezar Ivanescu

„Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural [al] prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…”
Nicolae Manolescu

„Pentru că a batjocori Sufletul unui Om nu se poate plăti nici cu întreaga lume“
(un post scriptum la cazul Cezar Ivănescu sau despre cum înţeleg unii libertatea, solidaritatea şi onestitatea)

Celor care au comis un păcat iremisibil [„pentru că a batjocori Sufletul unui Om nu se poate plăti nici cu întreaga lume“], celor care tind mereu să inverseze Valorile, prin sfidarea Adevărului şi prin trufie diabolică, le aminteam şi le reamintesc şi acum că: „Dreptatea-n Lume singură lucrează“.
Având această convingere vă voi spune, din nou, câte ceva despre „inversarea valorilor“ ca modalitate plenară de manifestare a „moralei socialiste“ şi a „Omului de Tip Nou“, chintesenţă a zecilor de ani de aplicare a „umanismului socialist“. (După cum stupefiant şi categoric ne anunţa şi tânărul, pe atunci, Nicolae Manolescu: „Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural [al] prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toate forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…”, Nicolae Manolescu, Literatura română de azi, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964).
29 ianuarie 2008, după-amiaza. Dl. Ion Zubaşcu răspândea (electronic, prin e-mail), “cot-la-cot” cu agenţia NewsIn [parte a trustului Realitatea-Caţavencu] şi Mircea Dinescu, ştirea calomnioasă şi neprobată prin nimic, conform căreia Cezar Ivănescu ar fi făcut poliţie politică. Inocenţă, credulitate? Nicidecum. Domnul Ion Zubaşcu devenise, probabil, încă un pion al aplicării planului de “eliminare din viaţa publică” a lui Cezar Ivănescu. Plan urzit de Nicolae Manolescu – “cenzorul libertăţii de opinie şi elogiatorul Omului Nou” şi pus în practică printr-o ilegalitate comisă de Mircea Dinescu.
Simultan cu atacul mediatic (şi prin e-mail) declanşat de “oamenii domnului Nicolae Manolescu” de la Bucureşti se desfăşura un altul, pornit dinspre Iaşi, pe acelaşi tipic al intoxicării mediatice prin expedierea de e-mail-uri otrăvite conţinând ştirea calomnioasă.
Voi reveni cu amănunte cumplite ale acestei teribile “execuţii publice” care a dus la moartea lui Cezar Ivănescu.
Până atunci însă îmi exprim din nou consternarea în legătura cu refuzul conducerii ziarului Evenimentul Zilei de a îmi acorda un scurt drept la replică, conform legii presei [art. 79 din Legea 3/1974], la articolul “Testamentul lui Ticu: deconspiraţi-i pe securişti!”, articol semnat de Mihai Minca, Vlad Odobescu (Ev. Zilei, sâmbătă, 6 decembrie 2008). Această tăcere mă determină să cred că lipsa unui răspuns oficial din partea redacţiei este un mod birocratic de a nu spune nu pe faţă, dar şi să consider că poate fi şi o consecinţă a faptului că Ambasadorul UNESCO al României la Paris şi încă Preşedintele USR Nicolae Manolescu semnează constant în paginile acestui ziar cronici sportive. O suită de coincidenţe care mă obligă să vă amintesc şi că, nu doar practicarea unui sport implică forţă, concentrare şi caracter, ci şi comentarea unor manifestări sportive obligă jurnalistul la calităţi similare, desigur nu mă refer aici la caracteristici fizice. Ce ne facem însă atunci când de la relatarea unor competiţii inofensive, meciuri ş.a.m.d. actantul trece brusc la practicarea „vânătorii de oameni“? Când sunt depăşite barierele onestităţii şi lupta nu se mai duce la baionetă ci prin atacarea prăzii până la anihilarea psihică şi până la determinarea dezintegrării fizice a celui care a avut nenorocul sa devină din competitor adversar? Când „vânătorii au inima împăcată“? Atunci când „ei nu au în mâinile lor nici puşti, nici pistoale“, ci „doar se joacă cu sufletul oamenilor“? Sau când „hămesiţi de sângele celor puri, îi hăituiesc îmbătaţi de propria lor putere“?…
Şi pentru că, în anul 2005, acelaşi domn devenit şi cronicar sportiv întreba cu un aer uşor retoric(Cotidianul, 19 iulie, 2005): „Dar de ce devine USR o ţintă predilectă? De ce îi falsificăm imaginea?“, îi transmitem pe această cale şi opinia noastră: Pentru că asta doriţi chiar dumneavoastră, domnule Nicolae Manolescu!…
Clara Arustei
(Fiica Poetului)
December 19, 2008 6:04 AM

Dan Turturica, redactor sef "Romania libera", spulbera misterul "cazului Dan Stanca". Razvan Codrescu, un dezinformator de profesie

“Romania libera” confruntata cu un fals caz de cenzura

De cateva zile circula pe internet un “Protest” in “cazul Dan Stanca”, ziarist la “Romania libera” si scriitor modest: “Protestam impotriva intentiei conducerii ziarului „Romania libera” de a-l indeparta pe jurnalistul Dan Stanca de la Suplimentul „Aldine”. Protestam in numele libertatii de exprimare pentru faptul ca i s-a luat dreptul la semnatura tocmai unui ziarist care si-a demonstrat profesionalismul si atasamentul fata de „Romania libera”. Protestam contra presiunilor exercitate de conducerea ziarului „Romania libera”, bazate pe motive ideologice, pentru a-l sili pe Dan Stanca sa-si paraseasca locul castigat prin munca si devotament intr-o cariera stralucita de peste 20 de ani”.
Acest “Protest” a fost preluat si amplificat de un scriitor de aceeasi factura, Razvan Codrescu, alias Vasile A. Marian, pe numele sau real Adolf Vasile Crivat. Codrescu afirma chiar ca Stanca este “persecutat” si “santajat sa-si dea demisia de catre conducerea ziarului Romania libera”, din cauza unui text al unui lider taranist, Iosif Toma Popescu, publicat in suplimentul Aldine in urma cu peste un an, in octombrie 2007. La apelul militant al lui Codrescu, pe lista celor “solidari” cu Dan Stanca s-au alaturat, pe langa unii ziaristi ca Florian Bichir si Ion Zubascu, nume respectabile, cum ar fi academicianul Florin Constantiniu si prof. univ. dr. Pavel Chirila.
In acest rastimp, scriitorul de dreapta Mircea Platon – co-autor impreuna cu Ovidiu Hurduzeu al lucrarii “A Treia Forta: Romania profunda” – publica in “Ziarul de Iasi” un articol intitulat “Sensul unui protest”, criticat apoi, imediat, in rafale, de Adolf Vasile Crivat. Mircea Platon arata ca, oarecum, cineva tina sa puna carul inainte boilor: “Dan Stanca a disparut din paginile Romaniei libere din motive necunoscute marelui publicului. Fapt este ca, pina la momentul cand scriu acest articol, nici conducerea ziarului, nici Dan Stanca nu au explicat public, in scris, ce s-a intamplat de s-a ajuns aici. In locul unei explicatii clare, barbatesti, avem insa, in buna traditie comunista, zvonuri”. Colportate in stil tipic securistic.

Dan Turturica lamureste “misterul”

Contactat pentru a lamuri acest aspect, redactorul sef al ziarului “Romania libera”, Dan Cristian Turturica, mirat de “cazul” creat, ne-a informat ca, de fapt, ziaristul Dan Stanca este in concediu medical de doua luni. Turturica explica: “De-a lungul timpului, au aparut constant informatii ca anumiti ziaristi de la “Romania libera” urmeaza sa fie dati afara. Acum un an si ceva, circula zvonul ca toti ziaristii vechi urmeaza sa fie dati afara. Astazi este evident ca a fost o minciuna grosolana. Aproape 30 de jurnalisti din echipa veche a ziarului scriu in continuare pentru “Romania libera” si nimeni nu intentioneaza sa-i dea afara. Sunt ziaristi buni, seriosi si de aceea vor si ramine in continuare alaturi de noi. Singurul risc care sta in fata noastra este cel care ameninta toata presa mondiala: criza economica. Atita timp cat ziare celebre, precum Los Angeles Times au fost nevoite sa ceara falimentul, exista riscul ca si in Romania sa fim pusi in situatia nedorita de a face restructurari. Se intimpla deja la Media Pro, de unde vor pleca 300 de oameni. Insa acest pericol ne paste pe toti, jurnalisti din intreaga mass-media si nu are nici o legatura cu vreo persecutie, ideologica sau de alt fel.”

Dezinformarea gri practicata de Codrescu

In ceea ce il priveste pe Dan Stanca, Dan Turturica sustine ca acesta este in continuare angajat al ziarului si nimeni nu l-a dat afara. El a fost in concediu medical in ultimele doua luni de zile la solicitarea sa, completata “cu manuta sa”, afirma Dan Turturica. In ce priveste un posibil incident “ideologic” din urma, redactorul sef spune ca “Dan Stanca a continuat sa scrie in Romania libera, inclusiv editoriale de prima pagina”. “Rugat chiar de mine!”, exclama Dan Turturica. O farama de adevar exista insa in colportarile din zona marginala a net-ului, ceea ce reconfirma practica profesionista a dezinformarii gri din acest spatiu. “Da, a existat un incident anul trecut, cand din cauza unui articol publicat in suplimentul Aldine ziarul german Suddeutsche Zeitung a catalogat “Romania libera” drept un ziar care face apologia Miscarii Legionare (articolul scris de taranistul Iosif Toma Popescu – “Romania salvata de la Holocaust. Restituirea adevarului” – nota mea). Ca urmare a acestui articol, conducerea din Germania a grupului WAZ, proprietara cu 50% a ziarului “Romania libera”, ne-a cerut explicatii. Nu mie personal, ci domnului Hurezeanu, care era director editorial. Impreuna cu domnul Emil Hurezeanu am avut o discutie cu Dan Stanca si lucrurile s-au lamurit dupa ce el ne-a explicat ca nu are in nici un caz vederi de extrema dreapta si ca nu a sustinut niciodata Miscarea Legionara si ca are tot respectul pentru victimele Holocaustului. Asta a fost tot. Domnul Hurezeanu a transmis asta in Germania si povestea s-a inchis. Daca am fi avut o problema legata de episodul de acum un an, Dan Stanca nu ar mai fi ramas la ziar atita timp. Si nu l-as fi rugat in acest rastimp sa sa scrie inclusiv editoriale de prima pagina”, afirma redactorul sef, contrariat. “Repet: Daca Dan Stanca ar fi avut o problema in urma articolului de acum un an de zile, el nu ar mai fi scris. Editoriale de pagina intai! Cine nu crede sa consulte arhiva ziarului”, subliniaza redactorul sef de la “Romania libera”, Dan Turturica.

Dan Stanca si “Tragedia Holocaustului”

Este de remarcat ca Aldine a publicat recent, pe 3 octombrie 2008, un articol intitulat “Tragedia Holocaustului” si semnat de Virgil Lazar, in care se face o recenzie laudativa la adresa lucrarii scriitorului maghiar Zoltan Tibori Szabo, “Frontiera dintre viata si moarte”. Conform articolului din Aldine, volumul a fost tradus din maghiara de Florica Perian si “atestat pentru garantarea acuratetei datelor” de “Oliver Lustig, care, copil in anii deportarii, a cunoscut ororile de la Auschwitz, scapand ca prin minune de cuptoarele lui Hitler”. Cartea a fost prefatata de profesorul emerit Randolph L Braham de la The Graduate School de la City Univesity of New York, considerat “unul dintre cei mai valorosi cercetatori ai Holocaustului din Ungaria si Romania”, se scrie in Aldine. In recenzia din Aldine, introdusa de Dan Stanca, se fac si afirmatii denigratoare la adresa unui carturar roman acum mort si care nu poate raspunde unor asemenea mistificari. Respectiv: “Zoltan Tibori Szabo, autorul volumul din care ne-am inspirat, a cautat cu insistenta sa dea de urmele asa numitei Filiere Sorban, de salvarea evreilor, dar n-a gasit nici un martor, nici o proba, nici chiar fosta lui logodnica nu stia de asa ceva. Dar cum nu vrem sa intram in acesta polemica incheiem spunand ca de fapt, prin aceste treceri de frontiera au fost salvati maximul (sic), conform autorului, circa1500 de evrei pe la Turda si circa 5000 prin trecerea de la Arad. Cifra de 30.000 de persoane furnizata mass mediei de Raoul Sorban este considerata o aberatie…”

Atacul la Sorban, girat de Dan Stanca, are o relevanta aparte si trebuie tratat cu atentie pentru ca vine de la comandamentul special al gruparii care incearca, orwellian, “rescrierea” si “prelucrarea” istoriei. “Dosarul Sorban” implica interesele hungariste, ale revizionismului maghiar, care, minimalizand eforturile crestinesti ale romanilor de salvare a evreilor si amplificand astfel “vinovatia poporului roman pentru Holocaust” isi diminueaza, implicit, propriile si oribilele crime in masa savarsite de “Ungaria Mare” a amiralului de Balaton, Miklos Horthy.
In acelasi numar al suplimentului Aldine, Dan Stanca a insotit aceasta recenzie cu un editorial intitulat “Orori din veacul trecut”. Intrebat despre acest al doilea caz la care fac referire zgomotosii-pentru-nimic, Dan Turturica a spus: “Sa fie foarte clar: daca exista vreo problema cu acel articol, el nu ar fi aparut. A fost publicat cu aprobarea mea, deci implicit eu mi l-am asumat. Este o aiureala revoltatoare”, a conchis Dan Turturica.

De ce Dan Stanca asista, atat de pasiv, la propriul sau scandal

“Ziaristul crestin” Razvan Codrescu (Adolf Vasile Crivat) sustine insa ca si acesta ii este imputat celuilalt “ziarist crestin”, Dan Stanca, de catre conducerea ziarului. “Deoarece multi nu sunt la curent cu motivele pentru care, de mai bine de doua luni, scriitorul si jurnalistul Dan Stanca este santajat sa-si dea demisia de catre conducerea ziarului Romania libera, precizez (la solicitarile repetate ale unor frecventatori ai acestui blog) ca ii sunt imputate doua texte (calificate abrupt drept „antisemite” si „revizioniste”)”, sustine Codrescu Adolf.
Afirmatia lui Codrescu denota ca are aceste informatii chiar de la Stanca; altfel, cum ar fi putut sa fie atat de sigur?! Ciudat insa, in tot acest scandal declansat pe seama sa, Dan Stanca a asistat pasiv, de undeva, din umbra lui Codrescu si nu a avut nici o pozitie publica, barbateasca, sa-i spunem asa. S-a multumit in schimb cu trambitele portalului ROST, Claudiu Tarziu (doar naiv?!) si Razvan Codrescu si solidaritatea unor “ziaristi crestini” ca Ion Zubascu, Mihnea-Petru Parvu, Florian Bichir, Marius Vasileanu si personaje ciudate ca Dan Haulica, supranumit de intimi “mon colonel”, sau Sorin Iliesiu, celebru realizator de filme propagandistice comuniste, portavocea lui Vladimir Tismaneanu si co-autor al Raportului cu puternice note anti-ortodoxe si anti-romanesti, sau, si mai si, “cercetatoarea” Ruxandra Cesereanu, remarcata prin vivacitatea obsesiilor sale sexuale transpuse frecvent in scris, inclusiv in Aldine.

Efectul merelor stricate din cosul lui Codrescu. Tehnica amalgamarii

Alaturi de acesti “perversi ai mintii”, au cazut in capcana intinsa de Razvan Codrescu si oameni respectabili, unii dezinformati si de care s-a profitat pe masura – ca fostii detinuti politici Gheorghe Boldur Latescu si Raul Volcinschi – altii naivi, manipulati prin nemeritata incredere obtinuta prin inselatorie – ca domnul doctor Pavel Chirila – si altii introdusi pur si simplu in fals – ca Andreea Bandoiu, de la Fundatia Sfanta Irina, revoltata ca, desi i-a spus ca nu este de acord sa ii fie folosit numele, fara sa-si fi dat acordul, Razvan Codrescu nici nu si-a cerut scuze pentru gestul sau si nici nu i-a indepartat numele de pe lista mincinoasa. Efectul amalgamului este insa, fara indoiala, atins de Codrescu: cand pui mere stricate in acelasi cos cu mere bune, niciodata cele putrede nu vor deveni rumene, ci dimpotriva.

Practica securistica a celor trei D: Dezinformare, Diversiune, Denigrare

Cazul Dan Stanca-Razvan Codrescu este revelator pentru o cazuistica tipic securistica. “In locul unei explicatii clare, barbatesti, avem insa, in buna traditie comunista, zvonuri”, remarca Mircea Platon atragand atentia ca o astfel de practica duce foarte usor la manipulare si poate fi, cu adevarat, o diversiune. La fel, tot tipic securistica este reactia disproportionata a colportorilor “cazului Dan Stanca” fata de cei care ridica simple semne de intrebare, urmata de denigrarea profesionista a acestora, “intelectuala”, cand semneaza, sau ordinara, cand se pun sub acoperirea anonimatului, prin comentarii postate la propriile materiale fetide.
“Cazul Dan Stanca” nu este primul de acest gen. Inspiratorii lui se inscriu in tipologia celor care au actionat pentru “eroizarea” lui Horia Roman Patepievici, ilustrul fizician scos din anonimat si transformat apoi in guru al intelectualilor dilematici printr-o stratagema similara: inventarea unui urmaritor al Securitatii, a unei “persecutii” – prin victimizarea sa.

“Afacerea Badin”

La fel, din intamplare tot legat de “Romania libera”, este de remarcat si un alt caz, similar: “afacerea Badin”. Sotia bloggerului personal al lui Dan Voiculescu, Andrei Badin, lucra, inainte de prima restructurare a ziarului, la sectia scrisori: lipea si desfacea plicuri. Nu era singura. Mai avea inca cinci colege. Conducerea ziarului a hotarat ca si ziaristii isi pot lipi sau desface scrisorile si a restructurat sectia. Buldogerul Badin, in calitatea sa de “ziarist independent” a sugerat imediat ca este vorba de o “razbunare politica” si a declansat un atac concertat asupra ziarului. Laturile aruncate in spatiul virtual de Badin se suprapuneau, “intamplator”, cu momentele in care “Romania libera” publica dezvaluiri despre afacerile murdare ale lui Dan Voiculescu.
Badin, care, la fel ca si Razvan Codrescu, a fost infiltrat in zona batranilor fosti detinuti politici si a emigratiei legionare – ca si in cea a Casei Regale – pentru a le pulveriza din interior (ceea ce a si reusit), i-a gasit imediat un loc caldut sotiei sale: la Arhivele Nationale, ca secretara personala a acolitului lui Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, autorul capitolelor anti-ortodoxe din asa-zisul Raport Tismaneanu (Editura Humanitas) si din pretinsul manual al Comunismului (Editura Polirom).

“Discriminatul” Zubascu

Ca sa incheiem intr-o nota mai vesela, este de semnalat si cazul extrem de grav de discriminare religioasa la care a fost supus (tot) la “Romania libera”, celebrul “ziarist crestin” Ion Zubascu, unul dintre sustinatorii infocati de astazi ai “persecutatului” Dan Stanca. Dupa cum poate va amintiti, si in cazul lui Ion Zubascu, dat afara cu adevarat de la ziar, s-a incercat tam-tam-ul unei liste de sustinatori pe modelul “societatii in civil”. Ion Zubascu raspandise zvonul – ca si in “cazul Dan Stanca” – ca a fost persecutat politic si mai mult decat atat, pentru ca este greco-catolic iar proprietarul roman al ziarului, Dan Adamescu, nu numai ca este ortodox dar, pe deasupra, tatal sau a fost si un legionar fioros. “Ziaristul crestin” de pe lista lui Codrescu ar fi fost dat afara in memoria Legiunii si a Capitanului, pentru ca, fiind greco-catolic, ponegrea Biserica Ortodoxa Romana (aceasta chiar e adevarat). Ei bine, in premiera romaneasca si mondiala, va pot prezenta adevaratul motiv al “persecutarii” discriminatului “ziarist crestin” Ion Zubascu: HOTIA ORDINARA!
Ion Zubascu a fost dat afara de la “Romania libera”, exact in urma cu doi ani, dupa ce a fost surprins furand cadourile de Craciun ale fostului redactor-sef, Bogdan Ficeac, la adapostul semi-intunericului. Dovada, bine vizibila insa, sta si acum pe banda video.
Dupa doi ani, un alt Patapievici, un alt Badin, un alt Zubascu, inventeaza un alt caz, la fel de fals, abil si pervers construit.
Rusine!
Parintele Iustin Parvu: “Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca in alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu inşelătorie. De aceea şi Mantuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei in piei de oi!”

Obsesiile sustinatoarei lui Dan Stanca, promovata de Razvan si Andrei Codrescu, "cercetatoarea" Ruxandra Cesereanu – INTERZIS MINORILOR SI MONAHIILOR

poeme din coma

călugăriţa ratată

călugăriţa ratată simte rău
mi-e poftă ruşine frică
demonul stă cocoţat pe şira spinării
mă-nţeapă cu ace de siguranţă
poate va scoate dintre coaste o găleată cu dorinţe interzise
dinamită de cocaină am între coapse
clădire surpată cu ferestrele ţăndări
cine se taie în mine în el însuşi se taie
călugăriţa ratată simte frig noapte şi moarte
ori suferinţă după poftele răscoapte
ea simte că dumnezeu este un sânge impur
haaah hah strigă cu părul vâlvoi ca un strigoi
haaah hah la intersecţie stă călugăriţa ratată
aşteaptă tramvaiul trenul metroul sau aşteaptă o altă fată
cu care să facă schimb de credinţă mucenicie şi chibzuinţă
a fost cândva o fată care a vrut să fie călugăriţă
însă din spuma mării nu s-a născut decât o extravagantă gărgăriţă
o făptură de spirt şi camfor cu defect de fabricaţie
de aruncat în container această entitate
deteriorată şi deloc binecuvântată
pace vouă.

castrarea

ce-i de făcut când îngerul din tine are guri puhave
când molusca din creier e soră geamănă cu molusca sexuală
când stai după zid cu o mână între coapse fără să simţi nimic
când pielea ţi se face de tinichea
când nici cărţile nu mai au ce să-ţi dovedească
decât idei neclintite în frumuseţea lor rece
iar aceasta este zadarnică şi bună de dus în mormânt
nu îţi rămâne atunci decât să deşiri centimetri de dorinţă şi credinţă
să schilodeşti fecioarele sfioase care ar putea să-ţi cotrobăie prin minte
să-ţi lingi degetele ca un măcelar mulţumit ori ca o cârciumăreasă lacomă
să plescăi din buze ca un sinucigaş generos
şi-apoi să le croieşti drum cuţitelor
şi altor ustensile care ştiu să rănească adecvat
acesta e singurul lucru pe care poţi să-l faci
iată plăcerea stă lângă tine măsurată la cântar şi ciopârţită
la fel alte scorneli ale capului
de-acum poţi fuma în tihnă
e linişte şi seară va fi bine.

delir

sexul lui îl ţin între coapse ca un instrument de tortură
capul lui îl am între coapse ca o minge strivită
joc fotbal cu bărbatul joc goală fotbal cu bărbatul
părul mi-l calc în picioare după ce-l tai cu foarfeci tocite
cârpă de şters pe faţa alungită a lui dumnezeu
din păr fac păpuşi de vrăjitorie arse cu mirodenii
din păr fac o icoană de păr ca să pot şterge chipul lui dumnezeu
mai pot să curăţ picioarele paraliticilor cu acelaşi păr tăiat
mai pot să fac veşmânt moale-aspru de sac
dar eu sunt călugăriţa ratată maşinărie sexuală angoasată
ursuleţ de jucărie fără dinţi de os
gratie vie care nu intră în carne
unghie umflată şi franjurată de luna chioară
limbă vineţie de cadavru spânzurat
joc goală fotbal cu bărbatul
sunt femeie mi-e frică mi-e spaimă
instrument de tortură părul tăiat.

florăreasa

cred că eşti moartea ce va veni în formă de bărbat
pentru că moartea nu poate fi decât un bărbat
singur zgribulit şi beat
în nici un caz moartea nu este femeie
nici măcar suprafemeie cu trupul perfect ascuţit ondulat
doar bărbat poate fi bărbat matur cu sexul mat
florăreasa de mine nu îl aşteaptă să-i cadă la pat
balena sinucigaşă îl zăreşte la mare depărtare
cum stă şi bea tequila cu mişcări încetinite dintr-o sticlă pe sfert
sunt deja drogată după el bărbatul mahmur
părăsit de alte femei dar deloc fragil ori steril
cu tărie de beznă cu gust de sticlă pisată
după o noapte de dragoste la distanţă îl simt ca o ghirlandă pe şold
precum metisele din hawai
descolăcesc părul în şuviţe de şopârlă
ca să-l clocesc până va fi fluture cap de mort
în uterul meu de iasomie-n saramură
stă bărbatul care e moartea şi bea tequila
îl zăresc de departe îi fac semn de rămas bun cu năframa
el coboară pe scara rulantă spre mine
apoi aprinde un licurici şi-mi arde părul tăiat
părul ars pentru el pentru moartea mea bărbătească de bărbat.

avaria

am pierdut mult sânge din pricini care nu sunt exacte
ca în faţa unei camere de filmat
am fugit cât m-au ţinut puterile în pustie
şi totuşi inima mi-a crăpat după tine
a pleznit desfăcându-se-n firişoare suave
mi se spune că umblu cu limba scoasă de dragoste
ca o cămilă mârţoagă ori ca o căţea spumegând
mi se spune că nu mai am ruşine
într-adevăr nu mai am nici un pic de sfială
fiindcă doar spasme se rostogolesc prin tuburile mele din trup
îmi rup singură hainele şi mă ating
şi mă ating şi mă ating rece umed uscat fierbinte
fiindcă inima mi-a crăpat după tine
aţoasă umflată zemoasă borhot
inima mea a pleznit pentru un singur bărbat
drept care am fost silită să o înfăşor într-un ziar
să nu vină muştele
să nu facă viermi să nu miroase urât
inima mea a crăpat după tine
balamalele ei şi femeile din mine stau cu limba scoasă
pe cale de a fi dresate pe cale de a da ortul popii
inima mea a pleznit şi zace acum ciudat de cuminte la orfelinat.

Coma
Ruxandra Cesereanu
16.07.2008
Editura Vinea
https://atelier.liternet.ro/articol/6256/Ruxandra-Cesereanu/Coma.html

"Cazul Stanca-Codrescu" – Spune-mi cu cine te-nsotesti..: anti-ortodocsii Zubascu-Moise-Mungiu, Manolescu, Patapievici, Plesu, Tismaneanu, Cartarescu

Dan Stanca – “persecutatul” pasiv: “Adevărata miză a cărţilor mele este erosul, nu logosul” –
Dar suntem oameni, nu câini. Şi fiind oameni, mai devreme sau mai târziu, ne punem problema iubirii. Adevărata miză a cărţilor mele nu este logosul, ci erosul. Sunt o persoană însetată de eros, dar adăpostită sub blindajul unei înfricoşătoare pudori. Pudoarea aceasta nu-mi reprezintă fiinţa mea reală, dar e precum cămaşa pe care, dac-o dezbraci, dintr-o întâmplare sau nu, rupi şi pielea de pe tine. Deci, cam aşa stau lucrurile.
Articole de: Ion Zubaşcu
Articole din: 2008
“Romania literara” (Manolescu) Nr. 9 / 2008 – Dan Stanca – “Adevărata miză a cărţilor mele este erosul, nu logosul”

Lecturi formatoare Idei in Dialog (Patapievici)
Un substantial interviu cu Dan Stanca (autor exceptional, dar deloc alintat mediatic) reuseste Ion Zubascu in Romania literara nr. 9 din 7 martie. …www.ideiindialog.ro/articol_234/lecturi_formatoare.html – 51k – În CachePagini similare

Unde apar imaginile literare? (I) Idei in Dialog
1 Noi 2008 … ca si la Dan Stanca, Radu Aldulescu, Florina Ilis si Daniel Banulescu, in eseurile de teribil impact ale lui Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici …www.ideiindialog.ro/articol_732/unde_apar_imaginile_literare___i.html – 52k – În CachePagini similare

Faţăn faţă: Ion Zubaşcu şi Dan Stanca
«Face to Face: Ion Zubaşcu and Dan Stanca». by Dan Stanca; Ion Zubaşcu … Dan STANCA. Poetul în prelungirea omului. Ion Zubaşcu rămâne pentru mine o enigmă …www.ceeol.com/aspx/getdocument.aspx?logid=5&id=49F85F8A-BD81-40C8-88C6-19C270CA5445 – Pagini similare
de D Stanca – 2001

Revista Apostrof
Dan Stanca (interviu realizat de Ion Zubaşcu). Dan Stanca (n. Bucureşti, 30 septembrie 1955) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, …www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=250 – 15k – În CachePagini similare

Un alt caz, demn de ras: Ion Zubascu in greva foamei “pentru adevar”:

Scriitorul şi publicistul Ion Zubaşcu adresează colegilor următorul mesaj: “Orice formă de solidarizare este binevenită”.
Menţionăm că d-l Ion Zubaşcu este unul dintre primii semnatari ai Apelului pentru Adevăr, semnat pâna în prezent de 140 de personalităţi precum: Mircea Cărtărescu, Mihai Şora sau Vladimir Tismăneanu, publicat astăzi integral de New York Magazin – Romanian Independent Newspaper www.nymagazin.com la adresa
Apelul a fost publicat şi de Romanian Tribune la adresa
Vă rugăm să vă solidarizaţi semnând Apelul pentru Adevar
Domnul Ion Zubaşcu poate fi contactat la telefon 0720-752008 sau la e-mail [email protected]
Sursa: https://woodisor.blogspot.com/2008/02/aciune-de-solidaritate-ion-zubacu-n.html

ION ZUBASCU, sustinatorul militantilor anti-icoane, anti-religie si pro-homosexualitate:

Lideri ai societatii civile in Piata Constitutiei
Concert de protest impotriva lezarii libertatiii de exprimare
de Ion Zubascu
Romania Libera
Sambata, 23 Septembrie 2006
O serie de voci sonore ale actualei societati civile romanesti s-au solidarizat pentru a pune la cale un protest original, de mare anvergura, impotriva lezarii libertatii de constiinta si de exprimare, ceea ce constituie inca o premiera in actualul context politico-social de tranzitie. Parlamentul Romaniei urmeaza sa voteze in curand o lege care, daca va fi adoptata in forma actuala, va limita grav, in viziunea organizatorilor, libertatea de exprimare si libertatea de constiinta, doua drepturi fundamentale ale fiintei umane. Ca o consecinta, ar putea fi interzise sau cenzurate carti, piese de teatru, spectacole tv, concerte etc.

Pentru a atrage atentia asupra gravelor implicatii ale acestui act legislativ, sambata, 28 octombrie 2006, de la ora 18, va fi organizat in Piata Constitutiei un concert de protest, cu scopul de a determina autoritatile sa nu promoveze o lege care ar putea incalca drepturi cetatenesti fundamentale.

Inedita manifestare artistica este organizata de Asociatia “Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” si sustinuta de lideri importanti ai societatii civile: Cristian Parvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise (foto dreapta sus)- Ombudspersons for National Minorities, Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Ioana Avadanei – Centrul pentru Jurnalism Independent, Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice, Mircea Toma – Agentia de Monitorizare a Presei, Mihai Burcea – Militia Spirituala, Romanita Iordache – Accept. Cu acest proiect s-a solidarizat imediat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – CNCD.

Organizatorii acestei forme originale de protest prin arta vor solicita Parlamentului sa respinga art. 13 din noua Lege a Cultelor, aflata in forma avansata de dezbatere, iar presedintelui Romaniei sa nu promulge legea. Pasajul care i-a alarmat pe organizatori prevede ca “in Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase”. In viziunea protestatarilor, numai in aparenta textul vizeaza decenta in exprimariile publice, in realitate acest articol de lege ar putea deschide calea unei noi cenzuri: “O serie intreaga de carti de filosofie sau beletristica va putea fi ofensatoare pentru unele culte si interzisa. Romane si ecranizari precum “Codul Da Vinci”, piese de teatru precum “Evanghelistii”, de Alina Mungiu, sau concerte cu formatii cosiderate “sataniste” ar putea fi, de asemenea, interzise.
Urmeaza ca, in curand, plenul Camerei Deputatilor sa consfinteasca, prin vot, aceasta incalcare a drepturilor fundamentale”. Organizatorii concertului din Piata Constitutiei apreciaza ca evenimentul nu va fi o manifestare antireligioasa, ci “va afirma importanta respectarii in Romania a acestor doua drepturi fundamentale: libertatea de exprimare si libertatea de constiinta”.
https://www.romanialibera.ro/a60393/concert-de-protest-impotriva-lezarii-libertatiii-de-exprimare.html

…si, cu voia dumneavoastra, ultimul(ii) pe lista…
Adolf Marian Vasile Razvan Crivat Claudiu Codrescu

PRostul nu e pRost destul daca nu e si fu(n)dul…

Falsul "caz Dan Stanca". Cenzorul "cenzurat". "Solidaritatea" respingatoare

1) “Scrisoare deschisa” adresata D-lui Dan Stanca – redactor coordonator – al publicatiei “Aldine”, saptamanal pendinte de ziarul “Romania Libera”

urmata de
2) “Sesizarea” mea catre “Clubul Roman de Presa”, care motiveaza documentar-explicit existenta prezentului “Jurnal de autor cenzurat”

“Scrisoare deschisa”

Ca fost autor-colaborator publicat de ziarul “Romania Libera” in perioada 1996-2005, in numele eticii ce ar trebui sa guverneze presa scrisa post-comunista romaneasca, va fac cunoscuta in cele ce urmeaza o “sesizare” supusa rezolutiei “Consiliului de Onoare” al “Clubului Roman de Presa”, pe care o public spre accesare pe internet prin prezentul “Jurnal de autor cenzurat”, ca motivare documentara explicita a existentei acestui jurnal, la care am fost obligat sa recurg dupa 10 ani de colaborare cu “Romania Libera”, in urma cenzurarii de catre D-vs., Domnule Dan Stanca, a cronicii mele inceputa in acest ziar prin articolul “Comunismul, un blestem pe capul romanilor?”, publicat de “Aldine” in numarul sau aniversar 500 din 23 Decembrie 2005.
Condoleantele mele pentru “Decesul” publicatiei “Aldine”, transformata de catre D-vs. ca redactor coordonator, intr-o “arhiva mucegaita”, o adevarata “tristete publicistica” “contruita” dupa 2005 in stil de “activist-culturnic cu ifose elitiste”, exclusiv din materiale istorico-documentare, “speculatii filozofice sau opinii”, rupte intentionat de realitatea noastra civica de dupa ’89, toate selectate cu grija printr-o cenzura menita sa intrerupa orice comunicare interactiva cu societatea civila in problematica ce framanta, preocupa si intereseaza tranzitia noastra post-totalitara, comunicare asigurata de altfel de “Aldine”, infiintata de D-nul Mihai Creanga in 1995 si care a functionat ireprosabil ca atare pana in 2005!
Cred ca frustrarea “activismului culturnic” a facut sa va impuneti aceasta viziune redactionala, efectiv incompatibila cu varietatea de exprimare ce s-a practicat la “Aldine” inca de la infiintare, astfel ca dupa numirea D-vs. la finele lui 2005, ati publicat la acest saptamanal numai “privind inapoi” si ati cenzurat tot ce interesa “actualitatea si viitorul civic romanesc”!
In opinia mea este evident ca acest gest publicistic efectiv imoral si retrograd in ziua de astazi, vi-l permiteti in calitate de “ziarist mercenar angajat permanent”, deci cu acordul conducerii ziarului! Ca atare mi-am facut datoria sa prezint spre monitorizare acest fenomen deontologic aberant, petrecut real la Romania Libera”, “Consiliului de Onoare al CRP” ca for competent si sa compatimesc sincer rolul D-vs. si al ziarului la care “lucrati”, pentru aceasta politica redactionala “parsiv-manipulatoare de opinii”, de sorginte “cripto-comunista”, pe care o consider un esec penibil, mai ales acum in era exploziei informationale a “internetului”!
Dovada cea mai clara : existenta acestui “Jurnal de autor cenzurat”cu accesare permanenta care asigura informarea societatii civile si desfiinteaza real astfel de “manevre redactionale subtil-diversioniste” menite sa influenteze politic-partizan opinia publica!
Victor Mircea
“Sesizare catre Clubul Roman de Presa”
In atentia Doamnei presedinte Indira Crasnea,
“Un caz de cenzura supus analizei si rezolutiei Consiliului de Onoare al Clubului Roman de Presa”
In speranta ca onorati statutul Dumneavoastra institutional si de activitate, imi fac datoria ca in calitate de autor-colaborator publicat de ziarul “Romania Libera” in perioada 1996-2005, sa va aduc la cunostinta, pentru monitorizare, punere in discutie si raspuns, un caz de cenzura flagranta intreprinsa la acest cotidian considerat candva dupa ’90 un etalon de independenta si libera exprimare in presa noastra post-totalitara.
Astfel :
a) Va prezint alaturat – in copie – ultimul meu articol intitulat “Comunismul, un blestem pe capul romanilor ?”, publicat de “Romania Libera” in “numarul aniversar 500” al suplimentului sau saptamanal “Aldine” din 23 Decembrie 2005;
b) Va comunic totodata pentru accesare documentara adresa de “Blog”, www.roportal.ro/discutii/blog/victor_mircea, la care am publicat dupa 2005 pe internet un “Jurnal de autor cenzurat” pentru a putea continua o cronica civica din tranzitia noastra post-comunista, inceputa de mine prin articolul aparut mentionat mai sus la punctul 1. Aceasta deoarece articolele trimise de mine spre editare la “Aldine” dupa 2005 pentru aceasta cronica, au fost pur si simplu respinse la aparitie fara nici o observatie redactionala, de catre redactorul coordonator Dan Stanca numit in 2005 la acest saptamanal si care a intrerupt astfel colaborarea mea cu “Romania Libera”, ce dura de 10 ani de zile! In consecinta , solicit CRP ca for competent, sa stabileasca daca aceasta interzicere la tipar si indepartarea unui vechi colaborator de catre Dan Stanca de la “Aldine” fara nici un temei, constituie un abuz personal iresponsabil si o cenzura intreprinsa “la bunul plac”, ce reprezinta totodata un gest neprofesionist, stupid si inutil acum in era exploziei informationale si a “internetului”, dar mai cu seama un gest daunator reputatiei publicatiei la care acest redactor este angajat permanent ! Cu gandul ca prin “Consiliul de onoare” al CRP, analizati si va pronuntati in acest caz de etica jurnalistica. Astept cu incredere rezolutia Dumneavoastra la e-mail : [email protected] . In situatia in care nu primesc raspuns la prezenta sesizare, consider ca, din pacate, “Clubul Roman de Presa” nu este inca pregatit sa elimine obiceiurile imorale “cripto-comuniste” din publicistica, prin introducerea si respectarea regulilor deontologice clare care sa reglementeze etic aparitiile in mass-media noastra de dupa ’89 si sa imbunatateasca astfel si locul neonorant ocupat de Romania in topul de tari stabilit periodic privind libertatea monitorizata pentru “mass-media” pe plan international. Oricum ar fi cu reparatia morala in ce ma priveste, apreciez ca societatea noastra civila este indreptatita sa cunoasca prin “Jurnalul meu de autor cenzurat” astfel de “obturari” abuzive, parsive si absconse efectuate asupra aparitiilor. Prin redactii mai exista si sunt intreprinse de ziaristi care se mai erijaza in “dirijori de opinii” de trista amintire ce incearca sa mai influenteze editarile si opinia publica in tranzitia noastra “post-decembrista” inca neterminata, umbrind astfel chiar si dupa atatia ani de la caderea dictaturii, libera exprimare la romani…. Cu adevarat mare pacat !
Victor Mircea
Autor-colaborator publicat 10 ani (1996-2005) de “Romania Libera” si apoi cenzurat neavenit la acest ziar incepand cu anul 2006 !
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova