AWACS: Mama catre Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’ ! Aici e mana sarbilor. Distruge tinta ! F-16: Charlie Bravo catre Mama. Ce sa distrug ? Tractoare ? Masini obisnuite ? Repet: nu vad nici un tanc. Solicit instructiuni. AWACS: Mama catre Charlie Bravo. E o tinta militara. O tinta militara absolut legitima. Distruge tinta ! Repet: distruge tinta ! F-16: Charlie Bravo catre Mama. Am inteles. Lansez rachetele !”
Cotidianul britanic “The Express” a dezvaluit ca pilotul unui Harrier GR-7 al fortelor aeriene britanice, aflat in misiune in momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 in privinta unor posibile “pagube colaterale”. Dupa ce a survolat la joasa inaltime convoiul de refugiati, englezul i-a transmis prin radio ca, in mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.
(…)
Am cascat noi gura prin sediul RTS, dupa care directorul televiziunii ne-a poftit intr-o sala de protocol unde – spunea el – colegii sarbi vor sa ciocneasca un pahar cu noi. Ei bine, chiar in acel moment au inceput sa sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 si, in 5 minute, zambind incurcati, toti ziaristii si-au luat talpasita. In frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplacute. Am ras cu lacrimi vazandu-i cat de repede au uitat si de solidaritate si de vin si de tot. Imi amintesc ca, putin mai tarziu, mama lui Mile l-a sunat si ne-a certat ca radeam ca prostii in sediul RTS. Reporterii sarbi filmasera vizita de solidaritate si au difuzat stirea, in care apaream si noi, iar la Timisoara se vad programele televiziunilor sarbesti.
Cand ne-am intors la hotel, la o masa a barului ne astepta Nelu si cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu repros, Dragan ne-a intrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent in ce scop, aproba declansarea unui razboi. Nu am inteles ce voia sa spuna. Ne-a aratat un comunicat, semnat de cateva zeci de intelectuali romani, in sprijinul orientarii euro-atlantice a autoritatilor de la Bucuresti. “Ceea ce a derutat pe multi dintre cetatenii nostri si i-a impiedicat sa ia o pozitie limpede in actualul conflict din Balcani este ca impartim cu poporul sarb valorile credintei,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai ca Milosevic nu duce “un razboi sfant”, ci unul de epurare etnica, iar valorile ortodoxiei, pe care le impartasim cu poporul sarb, nu inseamna si coincidenta cu optiunile politice ale celor doua popoare. Structurile puterii noastre s-au pronuntat, de la bun inceput si cu admirabila consecventa, pentru NATO si Europa.”
N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informatiile pe care le avea si prin logica argumentelor. Nu era suparat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se intreba in numele caror valori, un grup de “proeminenti intelectuali” puteau sa sustina un razboi ilegal, declansat impotriva unui stat suveran, fara acordul Natiunilor Unite si doar in baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiana Amanpour, care “intamplator” este sotia lui James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de stat al Statelor Unite”. Integral latarget: suntem scuturi vii si la televiziunea din belgrad
INTELECTUALITATEA SI RESTUL LUMII – O RUPTURA SOCIALA
Cu totii am fost, probabil, educati in ideea ca intelectualii sunt avangarda unei natiuni. O clasa creatoare, aparte, cu o contributie de exceptie la consolidarea sociala si spirituala a natiunii in care traiesc. Pentru motivele de mai sus, avand in istorie atatea exemple de intelectuali de exceptie, am invatat sa-i respectam si sa consideram cuvantul lor, un cuvant de invatatura.
Asa stau lucrurile in teorie. In Romania “democrata”, aristocratia intelectuala si culturala este separata, din pacate, de omul de rand, printr-o prapastie, aproape de netrecut. Omul din clasa de jos nu doar ca nu-l mai intelege, dar chiar il dispretuieste pe intelectual, iar acesta la randul sau alege sa intrerupa orice urma de dialog cu “vulgul”, inchizandu-se intr-un turn de fildes in care isi creaza o realitate paralela.
Dupa patru ani de lucru in fabrica, langa muncitori, autorul acestor randuri poate depune MARTURIE despre paralelismul celor doua lumi. O tensiune surda exista la granita intre realitatea muncitorului rupt de foame, depasit de o societate pe care nu o mai intelege, pe de o parte, si cenaclurile-dezbaterile filosofice ale intelectualitatii romanesti, sterile si inutile. In aceste conditii, reconcilierea si unitatea sociala sunt doar vise, iar instrumentul numit “societate civila” devine din ce in ce mai mult o secta.
Punctual, la agravarea situatiei a contribuit mult “optiunea societatii civile” fata de razboiul pornit acum 5 ani impotriva Iugoslaviei. Situandu-se la 180 de grade fata de romanul mediu, care se impotrivea ideii unui razboi in imediata vecinatate a tarii, intelectualii romani de elita au optat pentru sprijinirea actiunilor de forta. Esenta pozitiei lor a aparut in revista “22”, numarul 478 din 20-26 aprilie 1999, sub titlul “Optiunea societatii civile intr-un moment de cumpana”. Acesta era, de fapt, un gir moral dat actiunii – ilegale, imorale si antiumane – a NATO in tara vecina.
La cinci ani de la agresiunea contra Iugoslaviei, putem vedea cat de departe de rezolvare este problema pentru care atunci s-a pornit razboiul: situatia din Kosovo. Personal consider ca intelectualii ce au semnat APELUL PENTRU RAZBOI au gresit grav. Pentru a-si repara greseala si a fi iertati de cei care si-au pus sperantele in ei, ar fi absolut necesar sa-si ceara scuze. Cu siguranta insa, orgoliul nu le va permite acest lucru. Nu pot decat sa constat starea de fapt si sa insirui mai jos numele semnatarilor APELULUI LA CRIMA, spre improspatarea memoriei unora din noi si spre sublinierea, inca o data, a unei situatii triste: distanta uriasa intre intelectualii “societatii civile” si romanul de rand.
Bogdan I Stanciu, Aprilie 2004
TEXTUL COMPLET AL APELULUI LA CRIMA PUBLICAT IN “22″
călugăriţa ratată simte rău mi-e poftă ruşine frică demonul stă cocoţat pe şira spinării mă-nţeapă cu ace de siguranţă poate va scoate dintre coaste o găleată cu dorinţe interzise dinamită de cocaină am între coapse clădire surpată cu ferestrele ţăndări cine se taie în mine în el însuşi se taie călugăriţa ratată simte frig noapte şi moarte ori suferinţă după poftele răscoapte ea simte că dumnezeu este un sânge impur haaah hah strigă cu părul vâlvoi ca un strigoi haaah hah la intersecţie stă călugăriţa ratată aşteaptă tramvaiul trenul metroul sau aşteaptă o altă fată cu care să facă schimb de credinţă mucenicie şi chibzuinţă a fost cândva o fată care a vrut să fie călugăriţă însă din spuma mării nu s-a născut decât o extravagantă gărgăriţă o făptură de spirt şi camfor cu defect de fabricaţie de aruncat în container această entitate deteriorată şi deloc binecuvântată pace vouă.
castrarea
ce-i de făcut când îngerul din tine are guri puhave când molusca din creier e soră geamănă cu molusca sexuală când stai după zid cu o mână între coapse fără să simţi nimic când pielea ţi se face de tinichea când nici cărţile nu mai au ce să-ţi dovedească decât idei neclintite în frumuseţea lor rece iar aceasta este zadarnică şi bună de dus în mormânt nu îţi rămâne atunci decât să deşiri centimetri de dorinţă şi credinţă să schilodeşti fecioarele sfioase care ar putea să-ţi cotrobăie prin minte să-ţi lingi degetele ca un măcelar mulţumit ori ca o cârciumăreasă lacomă să plescăi din buze ca un sinucigaş generos şi-apoi să le croieşti drum cuţitelor şi altor ustensile care ştiu să rănească adecvat acesta e singurul lucru pe care poţi să-l faci iată plăcerea stă lângă tine măsurată la cântar şi ciopârţită la fel alte scorneli ale capului de-acum poţi fuma în tihnă e linişte şi seară va fi bine.
delir
sexul lui îl ţin între coapse ca un instrument de tortură capul lui îl am între coapse ca o minge strivită joc fotbal cu bărbatul joc goală fotbal cu bărbatul părul mi-l calc în picioare după ce-l tai cu foarfeci tocite cârpă de şters pe faţa alungită a lui dumnezeu din păr fac păpuşi de vrăjitorie arse cu mirodenii din păr fac o icoană de păr ca să pot şterge chipul lui dumnezeu mai pot să curăţ picioarele paraliticilor cu acelaşi păr tăiat mai pot să fac veşmânt moale-aspru de sac dar eu sunt călugăriţa ratată maşinărie sexuală angoasată ursuleţ de jucărie fără dinţi de os gratie vie care nu intră în carne unghie umflată şi franjurată de luna chioară limbă vineţie de cadavru spânzurat joc goală fotbal cu bărbatul sunt femeie mi-e frică mi-e spaimă instrument de tortură părul tăiat.
florăreasa
cred că eşti moartea ce va veni în formă de bărbat pentru că moartea nu poate fi decât un bărbat singur zgribulit şi beat în nici un caz moartea nu este femeie nici măcar suprafemeie cu trupul perfect ascuţit ondulat doar bărbat poate fi bărbat matur cu sexul mat florăreasa de mine nu îl aşteaptă să-i cadă la pat balena sinucigaşă îl zăreşte la mare depărtare cum stă şi bea tequila cu mişcări încetinite dintr-o sticlă pe sfert sunt deja drogată după el bărbatul mahmur părăsit de alte femei dar deloc fragil ori steril cu tărie de beznă cu gust de sticlă pisată după o noapte de dragoste la distanţă îl simt ca o ghirlandă pe şold precum metisele din hawai descolăcesc părul în şuviţe de şopârlă ca să-l clocesc până va fi fluture cap de mort în uterul meu de iasomie-n saramură stă bărbatul care e moartea şi bea tequila îl zăresc de departe îi fac semn de rămas bun cu năframa el coboară pe scara rulantă spre mine apoi aprinde un licurici şi-mi arde părul tăiat părul ars pentru el pentru moartea mea bărbătească de bărbat.
avaria
am pierdut mult sânge din pricini care nu sunt exacte ca în faţa unei camere de filmat am fugit cât m-au ţinut puterile în pustie şi totuşi inima mi-a crăpat după tine a pleznit desfăcându-se-n firişoare suave mi se spune că umblu cu limba scoasă de dragoste ca o cămilă mârţoagă ori ca o căţea spumegând mi se spune că nu mai am ruşine într-adevăr nu mai am nici un pic de sfială fiindcă doar spasme se rostogolesc prin tuburile mele din trup îmi rup singură hainele şi mă ating şi mă ating şi mă ating rece umed uscat fierbinte fiindcă inima mi-a crăpat după tine aţoasă umflată zemoasă borhot inima mea a pleznit pentru un singur bărbat drept care am fost silită să o înfăşor într-un ziar să nu vină muştele să nu facă viermi să nu miroase urât inima mea a crăpat după tine balamalele ei şi femeile din mine stau cu limba scoasă pe cale de a fi dresate pe cale de a da ortul popii inima mea a pleznit şi zace acum ciudat de cuminte la orfelinat.
Aflu cu aceeasi surprindere ca si unii dintre “semnatarii” pe care i-am sunat ca nici pomeneala ca acestia, pe care-i stiam oameni vigurosi la minte, sa-si fi exprimat “solidaritatea” cu o persoana pe care nici nu o cunosc. Lista lui Razvan Codrescu pentru Dan Stanca este, asadar, falsa (cu exceptia lui Florian Bichir, probabil). Atentie “spirit al dreptei”: suntem in postul Craciunului!
“Crestinismul nationalist a facut de-a lungul istoriei mult rau.”
Dan Stanca, Romania libera
Miercuri, 23 Iulie 2008
“Spus cu o anumita duritate, mutarea unui mitropolit de la o mitropolie la alta, iertata-mi fie gura, e lucrul… dracului.”
“Daca Inalt Prea Sfintiei Sale ii pasa atat de mult de Arhiepiscopia Craiovei si de Mitropolia Olteniei, nu-si depunea candidatura pentru Iasi sau nu lasa sa-i fie depusa. Lucratura e la inalt nivel. Apetitul de revansa in biserica noastra nu are limite. Infrangerea lui IPS Bartolomeu este razbunata prin noua inscaunare a lui IPS Teofan. Cadrele bisericesti se muta fiindca orgoliile sunt mari.”
Dan Stanca, Romania libera
Marti, 11 Martie 2008
etc, etc, etc
Domnul Razvan Codrescu se zbate sa stranga semnaturi, dupa modelul demult fumat al “societatii civile”, recte Grupul pentru Dialog Social, pentru Dan Stanca, chipurile amenintat cu ocazia restructurarilor de forma si personal de la Romania libera, respectiv suplimentul Aldine. Foarte frumos. Solidaritate-solidaritate, dar sa stim si noi pentru cine…
“Cei trei „P”: În concepţia lui Sorin Dumitrescu, preşedinte al Fundaţiei „Anastasia”, există un triplet ireductibil al inteligenţei româneşti: Pintilie, Paleologu şi Pleşu. Celor trei „P”-uri, Sorin Dumitrescu alătură un alt prodigios „P” de la Puric (ca sa fie, totusi, si un crestin – nota mea), explicând: „Nu este al patrulea „P”, ci „P”-ul care săvârşeşte acolada finală”. În alt loc („Aldine” nr. 348), Dan Stanca mai propune un „P”, Patapievici.”
Asa da “spirit al dreptei”! O “dreapta” cat mai viguroasa a tuturor celor care spurca Romania (mai putin Puricele crestin, care pisca bine, si masonul de Paleologu, ca s-a dus). Nu mai conteaza nici ca, intamplator desigur, “P”-urile “geniale” oricum nu prea au treaba cu neamul acesta…
Si ia uite ce aflu de la Razvan Codrescu, alias Vasile A. Marian, alias Adolf Vasile, alias Adolf Crivat Vasile, despre Dan Stanca, acum supus unor presiuni misterioase la Romania libera. Stanca este inca coordonatorul Aldine si il are ca comentator pe anti-ortodoxul Marius Vasileanu. Iar in suplimentul RL, din cate mi-aduc bine aminte, se lauda de zor Raportul Tismaneanu, cel mai marsav instrument anti-crestin de prelucrare a trecutului romanesc din ultimii ani (secondat, desigur, de recentul “Manual al Comunismului” aparut la Editura Polirom sub egida IICCR al lui Marius Oprea si completat cu succes de “Istoria literaturii” lui Manolescu, un Raport Tismaneanu al culturii romane). Dar sa-i dam cuvantul lui Adolf si margaretelor de pe blogul sau:
“Dan Stanca este un Patapievici cu recuzită romanescă, împingînd radiografia “omului recent” (în localizare românească) pînă la consecinţele ei ultime, apocaliptic-sinistre. Eseistul Horia-Roman Patapievici şi romancierul Dan Stanca (Omul recent şi Pasărea orbilor au apărut la interval de doar cîteva săptămîni) se întîlnesc în “reacţionarismul” lucidităţii asumate, lansînd – mutatis mutandis – acelaşi S.O.S. şi sugerînd aceeaşi urgenţă “exorcizatoare”.“
Oh! Este vorba de o recenzie a domnului Codrescu la cartea lui Stanca Pasărea orbilor (Ed. Albatros, Buc., 2001), din care mai retin urmatoarea inspiratie pseudo-critica:
“Rezultă limpede că numitul Mioriţa (cinică, dar cam puerilă ironie onomastică!), artizanul tuturor “reeducărilor” teofobe şi antropofobe[3], se identifică structural cu Antihristul însuşi, întruparea apocaliptică a Diavolului – care, nota bene, e român neaoş, progenitura infernală pe care o clocim demult în falsa noastră înţelepciune (“Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea!”), în resemnările şi compromisurile noastre istorice, în gregarismul nostru larvar! Trebuie să recunoaştem că de la “ţara lui Dracula” la “ţara lui Antihrist”, amîndouă “date dracului”, drumul n-ar fi nici prea lung, nici prea ocolit…“
Tare, nu?!
Ai dracului eseistii nostri…
Da’ parca cam dau cu stangu’n dreptu’ (fara virgula), ce ziceti?!
Rasfoind cu mintea din Aldinele lui Dan Stanca ce-mi mai aduc aminte? De un oarecare Zoltan Tibor Szabo, tutar de-al lui Tismaneanu, care ne spune cum trebuie sa plateasca Romania si romanii pentru Holocaust si, inainte de a inchide repede cutia Pandoraldinei, ce mai sare din ea? O dezaxata care se pretinde si ea ceva pe langa sau sub sau peste Volodea Tismaneanu si Marius Oprea, un fel de subintelectualoida, pe numele ei Ruxandra Cesareanu. Ia se citim aici, integral, ca e prea suculent, pentru cine se zbate “spiritul de dreapta romanesc”:
Joi, 02 Octombrie 2008 Frumosii invinsi de Leonard Cohen (aparut la Editura Polirom, in traducerea lui Liviu Bleoca) este un roman fatis provocator, cu indeajuns de multe influente si tendinte: autorul insusi il considera a fi un roman pop, dar textul poate fi taxat, partial cel putin, si ca apartinand unei scriituri psihedelice; apoi cu siguranta poarta o amprenta joyceeana, fiind scris, nu in ultimul rand, in cateva dintre capitolele sale, intr-o maniera inrudita cu dicteul automat. Roman experimental suta la suta, apeland la un limbaj frust si la o sexualitate exbitionist-voyeurista in care functioneaza un triunghi erotic: doi homosexuali grotesti, plictisiti si absurzi (F. si A., naratorii alternativi din carte) si Edith (sotia lui A., amanta lui F., moarta prematur). in afara lui Joyce, o alta influenta notabila asupra lui Cohen este cea a lui William Burroughs cu Pranzul dezgolit (ar mai fi, poate si Pier Paolo Pasolini cu inimitabilul si scabrosul sau roman experimental Petrol). Chestiunea homosexualitatii (dar si a heterosexualitatii) este pusa in sensul consumului de sex, fara nici o inhibitie, chiar cinic. Naratorii vizeaza sa schiteze un spectacol al orgasmului, o eliberare a acestuia din clisee. F. este un sexoman inveterat, care consuma oricat sex, secondat oricand si de masturbare; el moare, de altfel, din consum exagerat: organul sau sexual putrezeste din pricina excesului. Scenele de sexualitate in doi-trei sau in solitudine sunt relatate in chip delirant si suprarealist aproape: sexul si zemurile sale sunt proiectate fie ca niste elemente cosmice, fie ca zemuri derizorii. Autoerotismul ocupa un loc important in text, in scene descrise simili-paranoic, cu scop fals afrodisiac: Vibratorul (Danez) devine, de pilda, la un moment dat, personaj de sine statator. F. este personajul sfidator al romanului, intrucat, din cauza prea multei realitati, el construieste fantasme violente, abuzand de delir, prin sfaturi fantasmatice si orgiastice fata de care pudibonzii cititori si nu numai ar trebui sa isi astupe urechile. Este un delir care ar putea oripila. Autorul mizeaza, de altfel, pe reactia violenta a cititorului (precizez ca traducatorul respecta intru totul litera lui Cohen si ca transpunerea in limba romana este fidela, mizand tocmai pe agresarea si socarea celui care citeste). Dar delirul frondeur are un rol provocator inclusiv la nivel stilistic: Cohen si personajele sale intentioneaza sa obtina un catharsis prin oripilare, prin transgresarea tuturor limitelor moralitatii. Delirul sexual este sugerat si de scriitura experimentala, autorul apeland, pe ici, pe colo, la un mimat dicteu automat: “Exista Vreo Diferenta intre A Visa Geometrie si Pozitii Sexuale Bizare? …De Ce Am Fost Cusut De Pat impreuna Cu Niste Nimfomane?” Tot in acest roman este de gasit si cea mai excentric-plata (un paradox, fireste) definitie a sexului femeiesc: “vreo sase centimetri patrati de carne umana”!
Romanul este o pledoarie pentru redescoperirea sexualitatii, dar nu exaltat, nici patetic, ci cu un cinism frust: “Redati-ne sexul ascuns!” explodeaza la un moment dat personajele. O invitatie la felul in care sexualitatea trebuie sa bantuie, sa amusine, de aici abundenta unor cuvinte “rusinoase” ca erectie, orgasm, copulatie (in varianta lor stiintifica ori grobiana): sexele trebuie revelate in lascivitatea lor imediata, aceasta este ideea si miza. O buna parte din roman este consacrata trupului femeii, respectiv lui Edith: acesta este rememorat, fiind manipulabil sexual pana la satietate. “Toate partile corpului sunt erogene… Jos imperialismul genital!” scandeaza tenace F., intr-o teorie obstinata din romanul lui Cohen, care sustine ca orgasmul este posibil, mediat fiind de orice fel de atingere, oriunde; toate partile corpului si in general orice poate fi folosit in sexualitate. Orgiasticul din Frumosii invinsi nu este, insa, doar imediat; unul din naratori, A., sugereaza ca poseda un falus mental care il determina sa perceapa lumea exclusiv sexual. in delirul sau, A. declara ca lumea este dominata de perversiuni si violente (incest, viol, masturbare), in ciuda aparentelor bonome. El combina actul sexual brutal cu o mistica a revelatiei, cu sfintenia. Asa se face ca sexualitatea violenta (cinica, experimentala, avida de senzatii tari) este contracarata in roman (la nivel tematic) de relatarea vietii unei sfinte din secolul al XVII-lea, o irocheza indiana pe nume Catherine Tekakwitha; aceasta renunta la trup si la sex intr-un fel inedit: isi expulzeaza propriul sex din trup, printr-o sublimare mistica. Desi naratorul A. fantasmeaza sexual cu Edith, sotia moarta preschimbata intr-o plastelina erotica apta sa-i satisfaca imaginarul, acesta o venereaza, in acelasi timp, pe asceta, destrupata si desexualizata calugarita si sfanta Catherine Tekakwitha, fata de care incearca, in chip mistic, inclusiv o forma de seductie. Sexualitatea (vizibilitatea sfintei) este adesea tamaduitoare: nu in zadar un indian irochez – de pe vremea Catherinei Tekakwitha – se tamaduieste de moarte numai dupa ce asista si se perinda printre cuplurile tinere din sat, care se acupleaza orgiastic. Frumosii invinsi exceleaza prin sarcasm sexual, dovedindu-se a fi un Satyricon adaptat la anii saizeci ai secolului XX (cu toata revolutia lui sexuala), o liturghie neagra (cum si marturiseste autorul) a sexului rasfirat si pulverizat si a amoralitatii programatice, un text care isi are doza lui asumata de stridenta, functionand pentru cititor ca un montagne russe. Nu este vorba doar de voyeurism si picanterie, ci si de o detasare de sex tocmai prin revelarea halucinata si halucinanta a acestuia. Ramane sau nu ca cititorul sa guste si sa nu fie speriat de acest heavy orgiastic cu tendinta. Iar acum citatul pentru care am optat si care e un fragment dintr-un intentionat dicteu automat: “vino sus tare ca alama balon din par mlastina mic piele cos din dragoste forma solid umflatura pentru limba mizerie mare instiintare oh dezgluga dezascunde desparuieste desineaca sau dinti copoi te avertizez dinte pica dinti caini dezlegati neiubiti biciuiti forma forma tu margea tu mica boanta baieteasca sexdefata forma ordin mic periscop din femeie straina submarin disparut niciun om nu poate patrunde sa iasa vreodata sa iasa din oceanul menstrual femeiesc mecca sau ferma mister paturi sa iasa sa iasa de unde nu voi merge niciodata din adanc scoica intinde din branhii fara aer iarzi de la covorul lat cenusiu fundul plin de stridii al sufletuluidefata departe departe amazon sex control mai sus mai sus” – si as putea continua indeajuns incat sa aduc eventualul cititor la disperare. Dixit. Din aceeasi categorie: Tragedia Holocaustului Romanii si Vaticanul Verbiajul Palahniuk
Brrrr…
Ce mai aflu de pe blogul lui Razvan Codrescu Adolf Marian Crivat Vasile: ca s-au adunat deja zeci de semnaturi si se solicita cat mai multe. Zau? De ce?
Pai hai sa vedem unde duce hei-rupismul spiritist al dreptei de mucava: domnul doctor Chirila ajunge sa-l sustina pe unul dintre detractorii IPS Teofan, Iulian Capsali isi da mana cu un Florina Bichir, iar respectabili fosti detinuti politici, ca domnii profesori Marcel Petrisor si Raul Volcinschi, si altii, si altii, ajung nici mai mult nici mai putin in aceeasi barca cu un cunoscut “stralucit” agent kominternist – deci cei care le-au produs chinurile si experimentele din inchisori si au distrus trecutul, prezentul si viitorul Romaniei – ca Dan Haulica, poreclit “mon colonel”, unul dintre magistrii din umbra ai gastii anti-romanesti Plesu-Liiceanu-Dinescu, despre care Raoul Sorban afirma ca aveau ca criteriu de recrutare pidosnicia. Ptiu, drace!, asta sa miste viguroasa dreapta?
Cui foloseste terciul acesta? “Dreptei” elitiste, “dreptei” fripturiste sau “dreptei” proletcultiste?
In nici un caz biet Roman saracului…
Vezi LISTA FALSA a semnatarilor lui Codrescu pentru Stanca la
May 9th, 2010 
VR 
Sorin Bogdan, TARGET: 
Posted in 
Tags: 
