Posts Tagged ‘digi24’

Descoperind prin Părintele Justin cum Hotnews-ul lui Soros şi site-urile de “fake news” KGB-iste lucrează sub aceeaşi comandă. Actul de hirotonire al Părintelui Justin Pârvu – DOCUMENT

Cu excepţia ziarului Ziua, care, vizionar, a fost primul cotidian românesc intrat pe online cu tot conţinutul său (chiar şi în limba engleza într-un timp), primele site-uri de pseudo-ştiri din România au fost scoase pe banii şi prin hub-ul lui Soros de la Budapesta, cu obiective precise: antiromânism, destructurare pe toate palierele naţionale, virusare (intoxicare, dezinformare). Pe vremea aceea aveam informaţii despre tot ce mişcă online (şi nu numai) pe zona de “new media”. Ştiam exact cine ce primeşte şi de unde. Dezvoltarea fiţuicii pe net “revista presei” în Hotnews, cel mai toxic produs online de limbă română, era “pe ţeavă”. Bănuţii, ca şi la “22”, unde toxicitatea se vărsa spre distrugerea creierelor şi sufletelor unor generaţii deja învechite, dar cu influenţă în societate, au venit de la Soros.

Multă lume îşi închipuie că persoana Soros varsă aşa purcoaie de bani ca să distrugă ţări şi naţiuni pe termen lung, dintr-o plăcere personală. Aiurea! Eu, care l-am întâlnit şi i-am cunoscut destul de bine sistemul lui de aici, de peste Ocean şi din zona Balcanilor, vă spun ca să înţelegeţi: Soros este o ficţiune. Oricât şi-ar schimba sângele, mâine-poimâine oricum ajunge-n iad. Dar “opera” lui malefică va continua. Pentru că Soros există doar ca să poată unii lucra sub steagul lui. Sub steag străin.

În ultimii ani, strategia Kremlinului de a câştiga războaie înainte de a le da a inclus dezvoltarea extraordinară a armei informaţionale. Să luăm cazul presei din România: de la consolidarea unor publicaţii din portofoliu (cum ar fi la noi “Adevărul”) la capturarea şi distrugerea altora (cum ar fi Ziua), de la dezvoltarea unor “branduri” prin jocuri de putere (cazul “Hotnews”) la inventarea pe banda a unor site-uri noi, apărute ca ciupercile şi acoperind tot spectrul de atac şi nişele necesare pentru a introduce pârghiile potrivite care să facă să troznească biata Românie.

“După roadele lor îi veţi cunoaşte”

Plăcerea produselor de “fake news” enumerate mai sus este atacarea cu predilecţie a Bisericii Ortodoxe Române şi a vrednicilor ei sfinţi, mărtusitori şi slujitori. Pe cei din urmă, mai ales agenţii de pe teren ai kaghebiştilor moldo-ucraineano-moscoviţi Căntărean şi Jar, îi toacă de un an cu “nepomenirea ierahilor” şi “sinodul din Creta”, reuşind să bage în turbincă, alături de împieliţat, destule suflete siluite. Iar guraniştii de serviciu toacă Biserica naţională zi de zi pentru a ne aminti mai des de spusele lui Eminescu: “Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.

Acum au trecut la stâlpii ortodoxiei româneşti, marii duhovnici şi teologi şi martirii închisorilor bolşevice: Părintele Staniloae (revista “22”), Părintele Ilarion Argatu (Pleşu – “Dilema”/”Adevărul”), Părintele Arsenie Boca (zona “Cretanilor”, a stiliştilor eretici sectari) sau Valeriu Gafencu (“22” şi compania), ultimii doi cu mari posibilităţi de a fi trecuţi şi oficial în rândul sfinţilor şi mucenicilor neamului românesc.

Cititorii acestui blog îşi aduc aminte de campania de “demascare” dusă de “Hotnews” împotriva blândului şi marelui Părinte Duhovnic al Neamului Justin Pârvu încă de când era pe acest pământ. Ei bine, aceasta a fost reluată recent cu lovituri venind pe sus (“DigiTv”) sau pe la firul ierbii (bloguri demenţialiste).

Şi iată cum, cu ajutorul Părintelui Justin şi a urmăririi stilului perfid de atac, pot să se dumirească şi oameni mai naivi cum stă chestiunea cu centrul de comandă unic care, la o apăsare de buton, face să se mişte, pe aceeasi linie, şi “Hotnews” şi “Digi” şi blogurile unor retardaţi întorşi cu cheia, care agresează cu vervă de trolli troglodiţi ctitoria şi urmaşii Părintelui Justin, în beneficiul puterii căreia îi stăm ca sula-n coaste.

Cui prodest

Să lărgim putin cadrul: ştim şi vedem zilnic cât de bine a acţionat Reţeaua Deschisă Soros pentru distrugerea Europei prin valurile de islamişti şi cât de mult şi-ar fi dorit să câştige America, pentru a o pulveriza, definitiv, din interior, mai precis chiar de la vârful ei. Cui prodest? Care este singura putere mondială beneficiară directă de slăbirea până la cădere a Americii şi Europei? Dar n-a fost să fie, decât parţial, doar pe partea aceasta a Oceanului… De unde turbarea presei sorosiste împotriva Administraţiei Trump. O presă practicantă a maskirovkei pe toate canalele, o adevărată matrioşka rusească, pe care dacă o desfaci ca pe o ceapă de păpuşile grase şi frumos colorate în steagul Americii şi al UE şi ajungi la aia mică, o să dai de un pitic cu steaua roşie-n frunte care răspunde la numele de Putin.

Părintele Justin a fost unul dintre obiectivele importante ale reţelei cameleonice antiromâneşti, care este, în acelaşi timp, în funcţie de audienţă, “ortodoxă” fundamentalistă şi atee atroce. Multe încercări de destabilizarea a ortodoxiei au avut loc la porţile raiului de la Petru Vodă, toate trecute cu bine cu ajutorul harului Duhului Sfânt şi al Părintelui Justin. Eu însumi devenisem o ţintă a dezinformărilor în faţa Părintelui, aşa cum sunt astăzi în faţa unor bieţi credincioşi slăbiţi sufleteşte în urma injectărilor cu viruşi informaţionali, prea bunul stareţ lăsat prin vorbă pe patul de moarte de Părintele Justin, Părintele Hariton Negrea, şi obştea de la Petru Vodă.

Mitropolia şi Patriarhia ar trebui să apere moştenirea Părintelui Justin

Iată că zilele acestea, bietele maici de la Mănăstirea Paltin şi călugării de la Mănăstirea Petru Vodă au ajuns să fie obligaţi să apere memoria Părintelui Justin cu replici online la adresa unui reportaj ticălos al “DigiTV”, care reia punct cu punct “tezele” “Hotnews”, şi cu documente de arhivă pentru a lumina minţile afectate de bolile transmise prin site-urile demenţialiste din trena Moscovei.

Păcat că nici Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi nici Patriarhia Română nu iau o atitudine mai fermă împotriva lustragiilor celor doi plutonieri ai Moscovei, Jar şi Căntărean, şi nici autorităţile responsabile nu trec la nişte măsuri specifice şi necesare de apărare a securităţii naţionale iar Externele nu procedează la interdicţii fireşti, în condiţiile în care Ucraina îşi permite să aibă pe “lista neagră” de”non grata” cel puţin 10 jurnalişti şi scriitori români şi membri ai societătii civile româneşti, cetăţeni fideli ai statului NATO şi UE România.

Altfel… “Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”... “Toate’s vechi şi nouă toate.”

Şi iată cum Părintele Justin a devenit, la fel ca Eminescu, un turnesol naţional. Oricine îi combate (sau înjură, cum se practică azi de către “intelectuali” şi slugile lor) poate fi orice, numai român nu e!

Victor Roncea

Act oficial al Bisericii Ortodoxe Române, doveditor al hirotoniei Părintelui Justin Pârvu

Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei

Nr. 2893 din 12 Mai 1945

C E R T I F I C A T

Avînd în vedere cererea înregistrată la Nr.2893/945,

Se certifică de Noi că numitul Pârvu Iosif a fost tuns în monahism la data de 20 Septembrie 1942, cu numele de Iustin, pe seama Sf. Mănăstiri Durău, jud. Neamţ.

În urma recomandării P.C. Stareţ al acestei Mănăstiri, Cuvioşia Sa a fost hirotonit Diacon la 27 Octombrie 1942, iar Preot la 14 Iunie 1943.

[…] spre a-i servi la arenjarea situaţiei militare.

Mitropolitul Moldovei, Irineu

Surse: Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi Mănăstirea Petru Vodă

Citiţi şi:

Părintele Justin Pârvu – Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă

Părintele Justin Pârvu: Rugăciunea din inimă va fi singura noastră izbăvire

Viaţa Părintelui Justin Pârvu

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova