“Cestiunea retrocedarii Basarabiei cu incetul ajunge a fi o cestiune de existenta pentru poporul roman. Puternicul imparat Alexandru II staruieste sa cistige cu orice pret stapinirea asupra acestei parti din cea mai pretioasa parte a vetrei noastre stramosesti.
Intelegem pe deplin aceasta staruinta, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale si materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putinta: Rusia este o imparatie mare si puternica, iara noi sintem o tara mica si slaba; daca dar tarul Alexandru II este hotarit a lua Basarabia in stapinirea sa, pentru noi, Basarabia e pierduta. Dar daca ne dam bine seama, nici nu e vorba sa pierdem ori sa pastram Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom pastra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate intimpla nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem sa pierdem chiar mai mult decit atita, increderea in trainicia poporului roman.
In viata sa indelungata niciodata poporul roman nu a fost la inaltimea la care se afla astazi cind cinci milioane de romani sint uniti intr-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit sa impreune sub stapinirea sa trei tari si sa pregateasca intemeiarea unui stat roman mai puternic, a fost insa destul ca Mihai Viteazul sa moara pentru ca planul urzit de dinsul sa se prabuseasca. Statul roman de astazi a trecut insa prin mai multe zguduiri si ramine statoric, fiindca are doua temelii : constiinta romanilor si increderea marilor natiuni europene.
Daca vom cistiga de trei ori atit pamint pe cit avem si vom pierde aceste temelii, statul roman, fie el oricit de intins, va deveni o crestiune trecatoare, iar daca ne vom pastra temeliile de existenta sociala, Rusia ne poate lua ce-i place si pierderile ne vor fi trecatoare. Astazi e dar timpul ca sa intarim, atit in romani, cit si in popoarele mari ale Apusului, credinta in trainicia poporului roman.
Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret: noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic !
Guvernul rusesc insusi a pus cestiunea astfel incit romanii sint datori a raminea pina in sfirsit consecuenti motiunilor votate de catre Corpurile legiuitoare; nu dam nimic si nu primim nimic.
Romanul care ar cuteza sa atinga acest principiu ar fi un vinzator.”
(Mihai Eminescu, “Cestiunea retrocedarii…”, Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)
Fiecaredintre noi a fost invatat la scoala ca Mihai Eminescu este cel mai marepoet pe care l-a avut tara noastra si ca nu mai e nimeni ca el. Printreepitelele si comparatiile absolute prin care este descris, am invatatpe de rost zeci de poezii si am retinut ca nimeni nu a mai folositlimba romana ca el. Ziare.com te provoaca ladezbatere: ti-ai dori ca Romania de astazi sa aiba un jurnalist asa cuma fost Mihai Eminescu? Crezi ca un jurnalist ar trebui sa fieechidistant sau doar sa isi afirme clar optiunile? A fost MihaiEminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasapolitica? Citeste si episodul al doilea al dezbaterii”Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? Afla cuce a deranjat Mihai Eminescu pe toata lumea si daca asta i-a adusprematur disparitia” si cum au reactionat Marile Puteri la campaniile depresa ale lui Mihai Eminescu. Mai afla cine si de ce l-a declarat nebun, ce continea ultimul articol scris de Mihai Eminescu si ce i s-a intamplat dupa ce a fost publicat. Ucis cand canta “Desteapta-te Romane!”.
Cu doua minute inainte de pauza,profesorii apropiati de elevi mai spuneau si cate o picanterie. Amaflat astfel de relatia cu Veronica Micle, de sifilis si ca nu era intoate mintile atunci cand a murit.
Satui de poezii si deobligatia de a invata zeci de pagini de comentarii, unii au ramas doarcu ce li s-a spus atunci. Ca Eminescu era sifilitic si nebun si ca atrait in fantezie si melancolie, obsedat de temele care se regasesc inpoeziile lui.
Si de ce ar fi asta o problema? A fost un poet,un artist. Asa sunt artistii. Da, numai ca aceasta varianta, raspanditainca de cand era in viata, nu e tocmai adevarata.
De obicei,intr-un chenar din manualele de Limba romana mai erau cateva cuvintedespre societatea Junimea si alte patru cuvinte care spun cat se poatede sec ce l-a preocupat pe Mihai Eminescu in ultimii 13 din cei 39 deani de viata: “redactor la ziarul Timpul”. In aceste patru cuvinte suntingropati, insa, 13 ani de lupta impotriva politicienilor lacomi sicorupti si un nationalism care a deranjat atat de mult marile puteriincat i-a adus moartea.
Cu toate acestea, Eminescu esteprezentat in continuare ca un tanar boem si visator si nu ca barbatulcare a fost printre primii detinuti politici ai statului roman siprimul ziarist roman redus la tacere pentru ca era prea incomod.
Angajat politic in slujba statului
MihaiEminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul deIasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti,afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit infunctia de redactor-sef.
Nu a practicat jurnalismul ca pe omeserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel maibun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu oforta distrugatoare despre “iresponsabilitatile factorilor politici,afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Maiorescu ascris: “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prinuniversul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica siverba”.
Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi unziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic siatat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezentapartidul astfel: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul MihaiEminescu, redactor la ziarul Timpul”.
Cat a putut sa scrieacolo, el a luptat impotriva principiilor “machiavelice ale rosilor”(n.r. liberalii din acea perioada). Era de parere ca acestia priveaustatul ca pe un mecanism “cu resorturi moarte a carui activitate sirepaos se reguleaza dupa legile staticii si ale dinamicii”. De aceea,ei nu respectau traditiile, pe care le considerau niste prejudecati, sicredeau ca pot sa inventeze dupa bunul lor plac legi noi sau sa importelegi “traduse de pe texte straine, supte din deget”.
Pentruliberali scopul economiei politice era productia, ceea ce facea ca omulsa fie redus “la rolul unui surub de masina”, in timp ce pentruconservatori statul era “un produs organic al naturii, gingas ca toateprodusele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoasteproprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adaptalegilor cari-i sunt innascute”.
Sa le spunem ticalosilor ce ticalosi sunt
Eminescuisi asumase rolul de chirurg care trebuia sa elimine “putrejunea bubeinoastre nationale” astfel incat societatea sa poata sa-siinsanatoseasca “corpul statului”. De aceea, se simtea obligat saloveasca in nulitatile politice, pentru ca ele sa stie “ca nu se potamesteca nepedepsite in lucruri ce nici sunt in stare sa le priceapa”.
Eraacuzat uneori ca folosea un limbaj exagerat si chiar injurios, dar seapara spunand ca foloseste cea mai exacta expresie care sa descriesituatia.
“Suntem noi oare de vina daca adevarul curat, spusneted, e deja o injurie? Ne propunem cateodata a fi foarte urbani – cefolos? Adevarul simplu, descoperirea simpla a nestiintei si amarginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza esimpla. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezinta.Compararea intre ceea ce sunt intr-adevar, nimica toata, si ceea cereprezinta, demnitati inalte ale statului, exciteaza deja rasul siironia cititorilor, incat o vina din partea noastra, o intentie de aponegri, nu exista defel.”
Nu i-a iertat nici pe conservatoripentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea ImperiuluiAustro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si serenunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.
Desia fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescusi-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeauintotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocatproteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carptransmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : “si mai potoliti-l peEminescu!”.
“Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria deprincipii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntemcopii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intrenoi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-ipunga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam … si conservatorul safraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?
Suntemcomedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea sicastigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosucand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga nouapersonal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntembarbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul?Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile cacamesile si partidul ca cizmele?”
Inceputul carierei de ziarist a lui Mihai Eminescu a coincis cuasa-numita “chestiune orientala”, care consta in impartireateritoriilor eliberate dupa prabusirea Imperiului Otoman. Marile puteriimplicate erau Rusia si Austro-Ungaria, iar lui Eminescu nu i-a fostfrica sa lupte cu amandoua pentru interesul national.
Asa cum vedeam in primul episod al serialului – dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?,Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent deculoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri.Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii aleEuropei.
Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiulde Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul incare guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, maiales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.
CandRusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei,Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor.In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiarstia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.
“Intocmaica mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosiei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica cecompune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail siPseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti,sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedareinsa, la urma urmelor se proclama competenti”, comenta el deciziaParlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militaredin Basarabia.
Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino,care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervinape langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial alconservatorilor in “organul personal al antipatiilor sale”.
Chestiunea izraelita
AcelasiCongres de la Berlin care obliga Romania sa cedeze Basarabia a cerut siinlaturarea unei restrictii din Constitutie care prevedea ca “numaistrainii de rit crestin vor putea obtine naturalizarea”.
Eminescus-a opus, insa, acordarii cetateniei romane evreilor, motivandu-siatitudinea prin realitatile sociale si economice ale vremii. El sereferea la faptul ca in tarile de unde au emigrat, evreii au fostimpiedicati sa practice mestesugurile si au fost astfel constransi sase ocupe cu negotul si specula.
De asemenea, afirma caimigrarea evreilor in numar mare, mai ales in Moldova, s-a datoratincercarii lor de a se sustrage serviciului militar in tarile deorigine, posibilitatii de a profita de “pozitia privilegiata fata depopulatia autohtona” asigurata de regimul consular din Romania si, maiales, neputintei principatelor romane de se apara de aceasta invazie.
Eminescua criticat intentia liberalilor de a acorda drepturi civile deplinetuturor evreilor nascuti in tara si care nu s-au bucurat niciodata deprotectie straina. El spunea ca evreii urmareau “sa poata cumparamosiile statului si cele particulare, sa puie mana in orase si sate peorice negot si orice industrie, c-un cuvant sa aiba toate drepturilecivile ale romanului, fara a avea neplacuta datorie de-a servi inarmata”.
I.C. Bratianu a insistat “amenintand pe deputati cuprimejdie din partea Europei”, ceea ce l-a facut pe Eminescu sa tragaconcluzia ca Bratianu facuse promisiuni anterioare in acest sensAliantei izraelite.
Eminescu a incercat sa explice ca nu erastapanit de ura pentru aceasta etnie si afirma ca impamantenireatrebuie acordata numai evreilor care participasera la razboiul deindependenta.
“Marile fenomene sociale se intampla, dupa anoastra parere, intr-o ordine cauzala tot atat de necesara ca sievenimentele elementare, si daca nu putem zice ca avem ura in contraploii, chiar cand cade prea multa, sau contra ninsorii, tot astfel nuura putem simti pentru un eveniment atat de elementar ca imigratiuneain mase a unui element etnic care-a contractat anume apucaturieconomice ce nu ne convin sub persecutiile altor popoare”, argumenta el.
Romanii de peste hotare
Opreocupare permanenta a lui Mihai Eminescu a fost, in articolele sale,situatia romanilor care traiau in afara granitelor, in special cei dinArdeal. Primele articole pe aceasta tema le-a scris inca de cand erastudent la Viena.
Eminescu a condamnat dualismul austro-ungarcare permitea dominatia austriecilor si a ungurilor asupra celorlaltenatiuni din Imperiu, ceea ce a dus la anchetarea lui de catreautoritatile ungare.
Solutia pe care a propus-o inca dinstudentie a fost descentralizarea bazata pe coordonareanationalitatilor in grupuri administrative autonome. In acelasi timp,Eminescu se intreba cum era posibil ca maghiarii sa creada ca vor reusisa faca in cativa ani “ceea ce n-au putut face cultura bizantina saucucerirea otomana”.
Un alt domeniu de interes a fost scoalaromaneasca, el afirmand ca scoala trebuie sa formeze mai intaicaracterul, iar cunostintele de specialitate sa vina mai tarziu.
“Invataturanumai ca atare nu are a face cu cresterea. Invatand pe de rost numiriletuturor oraselor de pe pamant si toate formulele chimice, toate numelespeciilor de plante si de animale, aceasta masa de cunostinte, oricatde noua ar fi pentru o inteligenta, n-o fac nici mai iubitoare deadevar, nici indemanatica de a judeca si de a distinge drept destramb”, era de parere Eminescu.
Astfel, aflam din scrierile luiEminescu ca reforma din Educatie nu a inceput in urma cu 13 ani, asacum stim noi, ci este dezbatuta de cel putin 120 de ani.
Prezenta lui Mihai Eminescu in contextul politic al anilor 1880 iiincomoda ingrozitor pe politicienii romani aflati sub presiunea unorcercuri externe interesate de compromiterea unitatii si integritatiistatului roman.
Jurnalistul Mihai Eminescu deranja atat demult incat chiar liderul conservator P.P. Carp i-a scris lui TituMaiorescu, de la Viena, o sentinta care a ramas celebra: “si maipotoliti-l pe Eminescu!”. Eliminarea lui era, asadar, o necesitateiminenta pentru succesul tratatelor pe care Romania le semna cu mariivecini.
In episoadele precedente al serialului-dezbatere Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?am vazut care erau preocuparile ziaristului Mihai Eminescu si cum atacapartidele politice romanesti sau puterile externe din jurul Romaniei.De acum inainte urmeaza sa vedem cum s-au intors campaniile de presaimpotriva lui.
Primul pas a fost schimbarea lui din functia pecare o avea la ziarul Timpul, asa ca, in noiembrie 1881, Eminescu esteinlocuit de la conducere, retrogradat si atacat de noul redactor-sefchiar in paginile ziarului pe care il condusese.
Chiar daca numai avea libertatea deplina la Timpul, Eminescu a gasit o alta solutiepentru a lupta impotriva intereselor straine. In 24 ianuarie 1882, el aparticipat la fondarea unei organizatii cu caracter secret siconspirativ numita Societatea Carpatii. Potrivit statutului oficial,aceasta isi propunea sa sprijine orice “intreprindere romaneasca”, daravea in vedere in special situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungarsi milita pentru unirea Transilvaniei cu tara.
Consideratasubversiva de serviciile secrete austro-ungare, Societatea Carpatiieste atent supravegheata, inclusiv prin agenti infiltrati pana inredactia ziarului Timpul. Pentru a-i fi urmarita activitatea, inCarpatii este introdus Ioan Slavici, care ii dadea rapoarte amanuntitelui Maiorescu, amandoi fiind agenti ai Imperiului, dupa cum arata uneledocumente.
Tot Ioan Slavici il si gazduia pe Mihai Eminescu, iarsotia lui, Ecaterina Szoke Magyarosy, a fost prima care a invocatnebunia lui Eminescu in anul urmator.
Austriecii erau cu ochii pe Dacia lui Eminescu
SocietateaCarpatii, care devenise un adevarat partid secret cu zeci de mii demembri, ii ingrijora in mod deosebit pe diplomatii austro-ungari dinRomania, dupa cum se observa din raportul pe care ambasadorul austriacla Bucuresti, baronul Ernst von Mayer, l-a transmis superiorilor sai.
“S-astabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-arecomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactorprincipal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni denationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant dinRomania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpulvacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directiaunei Dacii Mari”, spunea diplomatul austriac.
Un alt raportconfidential trimis catre Kalnoky, ministrul de Externe alAustro-Ungariei, informa despre o alta adunare a organizatiei la careparticipase si un anume Lachman, redactor la ziarul “BukaresterTageblatt” si spion austriac. Acesta avea ca sarcina principalaurmarirea pas cu pas a lui Mihai Eminescu.
In acelasi raport,mai apare numele unei persoane apropiata de Eminescu, posibil chiarvicepresedinte al Societatii Carpatii, despre care se scria foarte clarca este spion austriac. Numele acestuia reapare in procesul verbalintocmit cu ocazia arestarii.
Eminescu era vazut in aceaperioada ca un cap al conservatorismului si al luptei pentru unitatenationala pe care nu o coordona doar prin Societatea Carpatii. Elcrease o adevarata retea de organizatii studentesti, toate dedicateaceluiasi scop: Societatea “Petru Maior” din Budapesta, Romania juna”la Viena, “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina si Moldova” la Cernauti, inTransilvania societatea “Astra” si, in Romania, “Liga pentru unitateaculturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”. Aceasta din urma aveafiliale pana si la Paris.
Toate acestea erau urmariteindeaproape de serviciile secrete ale Rusiei tariste si aleAustro-Ungariei, lucru dovedit si de arhivele de la Viena.
28 iunie 1883 – inceputul sfarsitului
In1883, articolele lui Mihai Eminescu deranjau deja pe toata lumea, iarel devine o povara. A scris in Timpul despre expansiunea catolicismuluiin Romania si a realizat un tablou al maghiarizarii numelor romanestiin Transilvania. Mai mult, il ridiculizeaza pe Carol I pentru lipsa deautoritate. In viata politica romaneasca erau vizati liberalii pentrupolitica lor interna si externa, dar si conservatorii pe care i-acondamnat pentru cardasia cu liberalii.
Cel mai periculos lucruin acel moment ar fi fost ca Mihai Eminescu sa devina parlamentar, asacum se intamplase cu alti ziaristi, si sa genereze un curent politicostil puterilor externe din jurul Romaniei.
Manuscrisele dinacei ani, care au scapat nedistruse de Titu Maiorescu, arata caEminescu era hotarat sa actioneze impotriva unei aliante a Casei Regaledin Romania cu lumea germana si avea proiecte cu adevarat “subversive”,mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Asa ceva nu mai putea sareziste mult.
In 28 iunie 1883, Eminescu “innebuneste” brusc inochii autoritatilor. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta laospiciu, iar Societatea Carpatii este desfiintata la cerereareprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, celcare se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Au fost organizate razii siperchezitii, au fost devastate sediile unor societati nationale, aufost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fostintentate procese ardelenilor.
Lui Eminescu i se insceneaza unuldintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, lacare au participat chiar si cunoscuti de-ai lui. A fost inceputul unuiproces de distrugere care s-a incheiat cu moartea lui, sase ani maitarziu.
Exact in ziua in care Mihai Eminescu a fost declarat nebun deautoritatile de la Bucuresti, Austro-Ungaria rupea relatiilediplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar Otto von Bismark iitrimitea o telegrama lui Carol I in care il ameninta cu razboiul.
Inaceeasi zi de 28 iunie 1883, cand Mihai Eminescu a fost arestat siinternat la ospiciu, Romania trebuia sa semneze un tratat secret dealianta cu Austro-Ungaria, Germania si Italia. Documentul insemna, defapt, aservirea Romaniei Austro-Ungariei, excludea revendicareaArdealului si interzicea orice fel proteste in acest sens.
Eminescu,aflat in centrul oricarei manifestari pentru eliberarea Ardealului,trebuia sa fie redus la tacere si scos din peisaj. Este de fapt abiainceputul procesului de defaimare si de eliminare a ziaristului MihaiEminescu.
Am vazut in episodul anterior al dezbaterii Ziare.com – Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?ca Mihai Eminescu era in continuare periculos pentru puterile externedin jurul Romaniei chiar si dupa indepartea de la conducerea ziaruluiTimpul. Daca in prima etapa jurnalistul Eminescu a fost redus latacere, de data asta s-a decis ca trebuie scos din scena.
Despre”boala” lui se afla abia pe la 1 iulie 1883, cand ziarul “Romanul”,aflat intr-o polemica acerba cu Eminescu, dadea primul semnal alscoaterii lui din viata publica: “Aflam cu sincera parere de rau ca dl.Mihai Eminescu, redactor la ziarul “Timpul”, tinar plin de talent siinzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cazut greu bolnav. Speram caboala sa nu va fi decit trecatoare si ca in curind vom putea anuntadeplina sa insanatosire”.
A doua zi, ziarul Timpul publicapropriul anunt: “Cu incepere de astazi, 1 iulie, directiunea politicasi redactia ziarului “Timpul” este incredintata d-lui Mihail Paleologu”.
Timpulrevine cu un comunicat a doua zi, pe 3 iulie: “Unul dintrecolaboratorii acestei foi, poetul Mihai Eminescu, a incetat de a mailua parte in redactie, atins fiind in mod subit de o grava boala. Neplace insa a spera ca lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu vafi decit de scurta durata si ca ne va fi data fericirea de a anuntarevenirea sa sanatos la functiunile de pina acum”.
Se observa caambele ziare scriu despre poetul Mihai Eminescu si despre talentul sigeniul sau poetic, nu despre jurnalistul nationalist Mihai Eminescu.Incepe astfel accentuarea laturii creative, romantice si visatoare apersonalitatii acestuia, punand in umbra luptele acerbe pe care le-adus pentru tara sa.
“Domnul Eminescu a innebunit”
Niciosursa oficiala nu spune, insa, ca Eminescu ar fi fost nebun, desiadversarii lui au incercat de la inceput sa raspandeasca acest zvon.Mai intai, in 28 iunie, Ecaterina Szoke Magyarosy, sotia lui IoanSlavici, i-a trimis lui Maiorescu un bilet in care scria “DomnulEminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarterau”.
Eminescu se afla in acea zi la baia Mitrasewschi, undefusese dus de Grigore Ventura, redactor la ziarul L’IndependenceRoumaine. Acesta il scoate din minti si il lasa intr-un din camereinainte sa alerteze politia ca un nebun s-a inchis in baie si nu vreasa mai iasa. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai SocietatiiCarpatii, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasade forta. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si il duc lastabilimentul Sutu, unde i se rezervase un loc cu o noapte inainte.
Venturale spune politistilor ca Eminescu ar fi tinut un discurs”politico-socialo-national” infierbantat la Capsa si ar fi scos unpistol cu care spunea ca il va omora pe rege. Aceasta afirmatie nueste, insa, sustinuta nici de procesul verbal al politiei si nici dedeclaratiile celorlalti martori.
Abia in luna august, in revistaLiteratorul, apare o epigrama semnata de Alexandru Macedonski care iistabileste definitiv diagnosticul lui Eminescu ii ochii tuturor. “UnX… pretins poet acum,/ S-a dus pe cel mai jalnic drum…/ L-as plangedaca-n balamuc,/ Destinul sau n-ar fi mai bun,/ Caci pana ieri a fostnauc,/ Si azi nu e decat nebun”.
Spargea vitrinele si isi arunca volumul de poezii in noroi
Presaincepe sa discute deschis problema si se anunta ca “mai multi prietenidin capitala, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribuilunar pentru intretinerea amicului lor in casa de sanatate. D.T.Maiorescu are partea cea mai mare in aceasta frumoasa si nobilaactiune”.
Este raspandit zvonul nebuniei lui si nimeni nu vroiasa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu pentru canimic din ceea ce a scris nu trebuie luat in considerare daca eranebun. Maiorescu se asigura ca din Mihai Eminescu sa nu mai ramanadecat poetul si ii da lovitura de gratie publicand, la sfirsitul anului1883, un volum cu 64 de poezii eminesciene, intre care “Mai am unsingur dor” si “Se bate miezul noptii”.
Scopul volumului depoezii era acela de a sterge cu buretele imaginea unui Eminescunationalist si adversar de temut al liberalilor si de a limita operaeminesciana strict la poezie. Din acel moment, opera de jurnalistpolitic si lupta acerba impotriva “ticalosilor”, la fel de importantaca cea poetica, este complet uitata, iar Mihai Eminescu a ramas doar”poetul national al Romaniei”.
Volumul de poezii are maresucces, multe versuri fiind transformate in romante ieftine, cintate incafenele si saloane. Cand il vedea in vitrinele librariilor, spargeageamul si isi arunca propriile poezii in noroi si pe calca in picioare.
Eminescu este internat in mai multe sanatorii din tara si dinstrainatate, desi toti care il vedeau spuneau ca este complet lucid,iar starea sanatatii sale era foarte buna. De aceeasi parere erau simedicii care il consultau, iar sanatatea psihica era confirmata detestele la care era supus.
Tratament cu doze mari de mercur si diagnostic dat din scrisori
Dinnoiembrie 1886 pana in aprilie 1887, Eminescu este sechestrat laManastirea Neamt, unde gardienii arunca pe el galeti de apa rece si ilbat cu funia uda pentru a-l “calma”. Incearca sa fuga de mai multe orisi in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi, sub ingrijireadoctorului Iszac. Acesta este cel care i-a pus diagnosticul preluat deistorie: sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva.
Ceamai evidenta problema cu acest diagnostic este ca Eminescu nu eraparalizat. Avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista untratament concret impotriva sifilisului si contrar tuturor preceptelormedicale are vremii, care aratau ca mercurul este toxic si totalcontraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administradoze uriase de pana la 7 grame.
In aceeasi perioada, unpsihiatru din Bucuresti care nu il vazuse niciodata pe Eminescu preiadiagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza spunand: “psihopatereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fimistuit narcotice si excitante. Un psihopat alcoolic si sifilitic, el aajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaicaintunecare a activitatii psihice”. Asta in conditiile in care se stieca Eminescu se declarase impotriva drogurilor.
In 1888, VeronicaMicle reuseste sa il aduca inapoi in Bucuresti, unde reincepe sa scrieca anonim la cateva ziare si reviste pana in 13 ianuarie 1889, data lacare apare ultimul articol scris de ziaristul Mihai Eminescu.
n 13 ianuarie 1889, guvernul roman s-a cutremurat in urma unuiarticol din ziarul Romania Libera, care a dus in cele din urma laruperea coalitiei fragile formata intre liberali si conservatori.
Articolull-a facut pe George Duna Vernescu sa isi dea demisia pentru scurt timpdin functia de ministru al Justitiei pentru ca “era tratat intr-un modprea adevarat pentru un organ ministerial”, dupa cum a comentat presadin acea perioada. S-a linistit imediat, insa, cand ministrii junimistil-au informat ca articolul e scris de “bietul Eminescu” si ca vor cererectificari.
Mihai Eminescu reusise sa isi pastreze verva siputerea pe care o tinea in penita in ciuda “tratamentelor” la carefusese supus, cu doze mari de mercur si supradozajul de medicamentecare ii provocasera schimbarile de comportament, depresiile, insomniilesi halucinatiile de dupa 1887.
Stim deja din episodul precedent al dezbaterii Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?ca Mihai Eminescu a primit diagnosticul “sifilis congenital matern cuparalizie generala progresiva”, desi nu prezenta simptomele bolii, iarun alt medic psihiatru l-a catalogat ca fiind psihopat ereditar doarcitind cateva scrisori.
Cei pe care i-a incomodat au incercat sascape de el inca din 1883, dar de data asta, dupa articolul din RomaniaLibera, sfarsitul era stabilit.
Ecourile articolului s-au vazutin celelalte ziare in zilele urmatoare. “Lupta” scria pe prima paginain 15 ianuarie urmatoarele: “Sedinta inca nu este deschisa, cand d.Vernescu intra furios cu un exemplar din Romania libera in care esteinjurat. “Imi dau demisia! Imi dau demisia!” – striga catre amicii saicare in zadar cearca a-l linisti. Ministrii junimisti il inconjoarasi-l roaga sa nu demisioneze, ca se va face rectificare, ii si arata unbruion de rectificare, aruncand vina articolului in chestiune pespatele bietului Eminescu… D. Vernescu se linisteste, ba inca se prealinisteste, si aceasta foarte repede… O furtuna in un cap deavocat… Sedinta se deschide…”
Si ziarul “Natiunea” povesteace s-a intamplat la sedinta: “In urma articolului aparut ieri inRomania libera, in care d. Vernescu era tratat intr-un mod preaadevarat pentru un organ ministerial, domnia sa si-a dat demisia azidimineata. Insa, in urma asigurarilor d-lui Carp, cum ca va dezavua -ceea ce a si facut in numarul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu,autorul articolului in chestiune, d. Vernescu si-a retras demisiunea.Uite popa, nu e popa”.
Mihai Eminescu este cautat, gasit siinternat din nou in sanatoriu, dar nu se stie exact cand pentru ca nuse mai stia nimic de el. La inceputul lunii februarie, Romania Liberaanunta ca Eminescu s-a aflat la Ospiciul Marcuta pana cand directiuneaa decis ca nu-l mai poate tine pentru ca nu este platita spitalizarea.De la Marcuta a fost dus la clinica privata a doctorului Sutu.
Un interogatoriu cu mai multe simboluri decat cuvinte
In12 iunie 1889, cu trei zile inainte sa moara, Mihai Eminescu a fostsupus unui interogatoriu pentru evaluarea starii psihice. Discutia aramas celebra datorita modului in care Eminescu a dat raspunsurile:
– Cum te cheama?
-Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru,milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cupietre de diamant cit oul de mare.
– Pentru ce?
– Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
– Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?
– Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.
Raspunsurileatrag atentia prin numerologia si simbolistica folosita. Totinterogatoriul este construit in jurul cifrelor masonice 48 si 64, desise stie sigur ca Eminescu nu era mason. Studierea raspunsurilor decatre cei care cunosc numerologia esoterica a oferit mai multeintelesuri care pas sa se lege cu destinul lui Eminescu. De exemplu, 64reprezinta chenarele de pe tabla de sah, joc cunoscut pentru rolulnebunului sacrificat pentru ca regele sa isi pastreze pozitia.
Modulin care este calculat fiecare raspuns se inscrie in criptologiamasonica si nu doar raspunsurile jurnalistului, ceea ce inseamna cainterogatoriul este fabricat in totalitate. Explicatia e clara:Eminescu nu putea calcula aceste raspunsuri dupa canoanele masonice,pur si simplu pentru ca nu putea anticipa intrebarile. Si chiar daca lecalcula el astfel, acest lucru arata de fapt deplinatatea facultatilormintale.
Petre Poenaru era un tenor care il cunostea pe Eminescusi chiar il lovise in cap cu o piatra cu cateva zile inainte. Tot elavea sa ii provoace si moartea. Totusi, nu se stie exact de ce se aflaPoenaru in acel sanatoriu.
Omorat in timp ce canta “Desteapta-te, Romane!”
Latrei zile de la ciudatul interogatoriu, Eminescu moare subit, in fatadoctorului Vines. “Eminescu se asaza pe pat si peste citeva minute cadeintr-o sincopa si moare imediat”, a spus doctorul mai tarziu. Cauzaoficiala este “dementa paralitica”, chiar daca teancurile de hartii pecare le scria Eminescu in acea perioada nu confirma varianta.
Exista,insa, si alte marturii descoperite si publicate mult mai tarziu, carespun ca Eminescu a murit de fapt in bratele frizerului sau care venisein vizita la sanatoriu. “Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vadmurind, as putea zice, pe bratele mele…”, spunea Dumitru Cosmanescu,care fusese si coafor al Casei Regale.
“Venisem la Sutu, cam pela 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu ziceuitandu-se lung la mine: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sane plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!” Eu care stiamca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vedeca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eudupa el. Canta frumos, avea voce.
Cum mergeam amandoi, unullanga altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furioscare-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate,ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana.Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cusangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: “Dumitrache, adu repededoctorul ca ma prapadesc… Asta m-a omorat!”
L-am luat inbrate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-ampotrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange.Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-audavorba afara, ca nu e nimic… Dar dupa o jumatate de ora, bietulEminescu murise!”
Textul a aparut prima oara in ziarulUniversul, la 28 iunie 1926, dar nu a atras atentia prea mult. El afost publicat de profesorul Nae Georgescu, in cartea “Eminescu tarziu.Trecerea”.
Creierul a fost uitat in soare cateva zile
Autopsiai-a fost facuta in 16 iunie 1889, raportul depus la Academie nefiind,insa, semnat. Potrivit acestuia, a fost gasita “o degenerescenta grasaa peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unorplaci intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pefata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si arinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasaconsiderabila”. Rinichii albi, cat si modificarile ficatului suntcaracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.
Creierul,care ar fi raspuns la toate intrebarile si ar fi aratat daca Eminescuavea cu adevarat sifilis, nu a fost de niciun ajutor pentru ca a fostuitat pe fereastra la soare si trimis la teste abia dupa cateva zile.
GheorgheMarinescu, asistentul lui Babes, a spus multi ani mai tarziu: “Creierulera in adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate siprezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobuliianteriori”.
Putinele aprecieri despre autopsia lui MihaiEminescu i-au facut pe specialisti sa spuna, chiar in zilele noastre,ca el nu a suferit decat de pe urma tratamentelor. Asta nu poate decatsa confirme varianta ca a fost redus la tacere si indepartat pentruatitudinea fata de puterile externe si pentru ca cerea vehement unireacu Ardealul.
Toate dovezile puse la cap duc spre ipoteza caindepartarea lui Eminescu a fost ceruta de interesele puterilorexterne, iar toate actiunile intreprinse in acest sens incep cuscrisoarea lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii spunea “Si maipotoliti-l pe Eminescu!”.
Asasinarea lui Mihai Eminescu ainceput in 1883 si continua, din pacate, si astazi deoarece in scolicopiii sunt invatati ca Mihai Eminescu a fost doar cel mai mare poet pecare l-a dat tara noastra, dar care s-a imbolnavit de sifilis si amurit.
Ziare.com te provoaca la dezbatere: Crezi ca a fostMihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentruclasa politica? Crezi ca i s-a inscenat “nebunia” pentru a i sediscredita activitatea de jurnalist? Ce parere ai despre cum se invataastazi in scoli despre Mihai Eminescu?
Nu mă aşteptam ca propunerea domnului Alexandru Florin Ţene privindcanonizare lui Eminescu să stârnească atâta vâlvă în presa naţională şiîn mediul literar din România. Mă aşteptam însă la reacţii miştocăreştişi la replici date din fundul minţii. Previzibil, Mircea Dinescu aconsiderat că ar fi potrivit, prin statutul său autoasumat de poet, săse pună pe aceeaşi treaptă cu marele poet naţional şi să declare: “Amşi eu speranţe că voi călca pe urmele mai tânărului meu coleg, maitânăr cu 100 de ani ca mine, şi că urmaşii Patriarhului mă vorblagoslovi cu titlul de sfânt”. O declaraţie tipică de mârlan careface haz de toate, întocmai ca un personaj caragialesc, frustrat şiplin de sine. De altfel, mişto-ul nici nu este o pornirespecific românească. Umorul sincer şi haz-ul de necaz sunt specificeromânilor, ca proiecţii a unei firi contemplative care nu se lasădoborâtă în faţa greutăţilor. Dar miştocăreala dinesciană, fără limiteşi fără “lucruri sfinte” este mai mult un obicei ţigănesc, un obiceilipsit de orice valoare spirituală şi culturală. O regurgitare afrustrării personale, un act grotesc şi retardat. O reacţie mai domoală, însă în aceeaşi tonalitate, a venit şi dinpartea scriitorului clujean Cristian Teodorescu, care a afirmat căînsuşi Eminescu ar fi făcut haz de o asemenea propunere: “Eu cred că nu ar trebui să ne pierdem simţul măsurii. Primul care ar făcut haz de aşa ceva cred că ar fi fost Mihai Eminescu însuşi. Mi se pare o idee tristă şi încă o dovadă a lipsei de măsură de care suferim în ultimii ani”.Este evident că nu putem presupune daca Eminescu ar fi făcut sau nu hazde o asemenea propunere, trăind în vremurile noastre, însă putem fisiguri că privind acutala societate românească şi mediul politic, ar fiscris articole la fel de acide şi de acuzatoare. Jurnaliştii OvidiuNahoi şi Ioan T. Morar s-au arătat mai surprinşi de existenţa LigiiScriitorilor din România şi de “tupeul” acesteia de a face o asemeneapropunere! Este de înţeles şi acest lucru, pentru nişte indivizi maifamiliarizaţi cu cultura marca UTC şi obişnuiţi să fie singuriiformatori de opinie, plătiţi regeşte de Vântu. Aici stă cheia acestei propuneri, de fapt. În ultimii ani a începutsă se discute tot mai mult despre adevăratul Eminescu: Eminescugazetarul, Eminescu omul politic, Eminescu naţionalistul. Trei aspecteesenţiale ale vieţii sale care au fost pur şi simplu îngropate deMaiorescu, creându-i marelui om Eminescu o imagine exclusivă de marepoet romantic, trubadur prin ţară şi veşnic îndrăgostit şi patetic.Această imagine a fost perpetuată şi de regimul comunist, la fel camulte alte stereotipuri care serveau doctrinei de partid. Am ajuns înanul 1989 cu o întreagă pleiadă de oameni de cultură şi oameni de ţarăcare nu mai semănau deloc cu originalele. O reabilitare a patrimoniuluinostru cultural şi politic nu a fost posibilă nici după Revoluţie,moştenirea noastră genetică fiind înlocuită rapid cu un importumanisto- europenisto- soroşist. Puţine au fost vocile care au încercatsă ne readucă valorile în mijlocul nostru. Răposatul Artur Silvestri,Nae Georgescu, Theodor Codreanu şi Al. Florin Ţene sunt doar câţivadintre cei care şi-au făcut o misiune de a restabili adevărul istoricîn ceea ce îl priveşte pe Mihai Eminescu. În general, când este vorba de o propunere de canonizare, cei caresunt cei mai îndepărtaţi de credinţă şi religie sunt primii care vin cuargumente teologice. Este un paradox care ţine mai mult de un sentimentde frustrare pe care îl încearcă respectivii. S-a întâmplat la fel şiîn cazul canonizării lui Ştefan cel Mare, acum şi Sfânt. S-au aduscontra-argumente ce ţin mai degrabă de viaţa de budoar a domnitoruluişi de spiritul vremii: că ar fi avut mulţi copiii nelegitimi, că ar fifost iute la mânie şi degrabă vărsător de sânge. Însă decizia finală afost a Patriarhiei, singura instanţă capabilă să ia o hotărâre. Doarforul suprem al Bisericii Ortodoxe este capabil să pună în balanţăviaţa de om, cu realizările care au dăinuit peste veacuri. Şi în cazullui Ştefan cel Mare, mănăstirile ctitorite şi lupta sa pentru păstrareaidentităţii naţionale şi a credinţei strămoşeşti l-a calificat pentru afi considerat sfânt. În istoria ortodoxiei sunt multe exemple de sfinţişi mucenici a căror viaţă este puţin cunoscută, însă au intrat Sinaxardupă ce şi-au dat viaţa pentru Hristos. Că înainte au dus o viaţă plinăde vicii sau că nu au excelat prin smerenie, nu a constituit unargument pentru neintrarea lor în istoria ortodoxiei. A discuta în acest moment în termenii propuşi de Mircea Dinescu estetotuna cu a coborâ personalitatea lui Eminescu la nivelul jeguluidâmboviţean şi ateismului comunist. Mircea Dinescu, fost secretar UTCal USR, absolvent al Şcolii de cadre a PCR “Ştefan Gheorghiu”, poetulde curte şi lingău al lui Ceauşescu, nici măcar nu se află în acelaşiplan cu Eminescu şi generaţia sa. Faptul că Dinescu scrie poezii nu etotuna cu actul creator universal şi sacru al creaţiei liriceeminesciene. Iar să ne uităm în gura unui fost cadru comunist, invetatdupă 1989 ca dizident, este a accepta o luptă între ateismul şimaterialismul dialectic al securiştilor comunişti şi credinţa şinaţionalismul lumii culturale de dinainte de al doilea război mondial.Este o falsă dispută. Este, de fapt, lătratul frustrat al unei găşti deneoameni goi spiritual, nemulţumiţi de umbra care o aruncă asupra lorreaducerea în atenţia publică a unei personalităţi gigantice, a unuiexponent a culturii româneşti autentice, a jurnalismului responsabil şia naţionalismului militant. Dacă Patriarhul Daniel va considera că Eminescu merită un loc înpanteonul sfinţilor din calendarul ortodox românesc, rămâne de văzut.Însă Eminescu şi-a câştigat deja un loc în istoria şi cultura acesteiţări, un loc care nu îi poate fi luat. Şi mai mult, şi-a câştigat unloc de cinste în inimile tuturor românilor care i-au înţeles adevăratapersonalitate şi i-au acceptat dinamismul implicării sociale şipolitice ca pe o calitate intrinsecă a oricărui “bun român”. George Bara / NapocaNews
Datorităstrădaniilor filosofului şi eminescologului Constantin Barbu, volumele„Codul Invers – Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului MihaiEminescu” pot fi citite şi la Chişinău. Cele 15 volume apărute pânăacum au fost donate, în luna decembrie, când Constantin Barbu a vizitatChişinăul, Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu”.
Primulvolum a fost lansat la Biblioteca Academiei Române, la 15 ianuarie2009, cuprinzând peste 800 de pagini. Potrivit specialiştilor, volumelereprezintă o investigaţie analitică completă realizată de Academia şiFundaţiile „Mihai Eminescu”. În „Argumentul” lucrării, Constantin Barbuscrie că aceasta include memoriile regelui Carol I, fragmente dinjurnalul său, din „Însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu,însemnări în facsimil din Eminescu etc., precum şi documente în 15limbi, numeroase acte secrete din arhivele unor servicii ale ţăriloreuropene. În total, lucrarea va include 30 de volume, ultimele 3 – cuconcluzii speciale. Eminescu a fost sacrificat „Vreausă fie în aceste cărţi o istorie adevărată a vieţii lui Eminescu. Afost sacrificat, dar vreau să demonstrez că Eminescu estesacrificatorul nobil din ultima sută de ani. Eu publicasem deja 40-50de cărţi despre Eminescu, dar nu m-am ocupat niciodată de viaţa lui.Totuşi, mi se părea ceva neclar, obscur, perioada 1883-1889. Înmomentul în care am găsit o fotocopie cu semnătura împăratului FranzJosef, un raport secret împotriva lui Eminescu, mi-am dat seama călucrurile sunt foarte complicate. Eminescu nu a fost nebun niciodată, afost înnebunit ca să i se ia puterea cuvântului şi puterea adevărului,a fost ucis şi umilit, timp de 6 ani, cum se spune, printr-un tratamentinvers, într-un mod care să nu pară vizibil. Dar vedeţi că uneoridocumentele rămân”, a spus Constantin Barbu, la lansarea cărţii laChişinău. „Toate acestea le-am publicat din orgoliul de a le putea spune deacum înainte istoricilor români, fie ei academicieni sau colonei, fiegenerali, fie plagiatori, că nu le mai permit să fie analfabeţi. Autoate documentele – de acum înainte nu mai pot să mintă, pentru că din30 în 30 de ani se fac încercări ca Eminescu să fie umilit, sacrificat,de a se minţi din nou. Nu am crezut niciodată, deşi studiasem peEminescu 33 de ani, că pot găsi astfel de lucruri – şi regi, şi oamenipe care-i consideram că au fundamentat cultura română sau audirecţionat istoria României să-i regăseşti într-o crimă foarte abilascunsă”, a precizat eminescologul. Constantin Barbu a promis că la revenirea sa la Chişinău va prezentapublicului un film documentar despre Eminescu, difuzat de o televiziunedin Craiova, care cuprinde peste 24 de ore, 13 episoade, în care aarătat documente, filmate, originale, multe din ele inedite. Eminescu era o forţă
Constantin Barbu s-a referit la o telegramă secretă a lui Maiorescu,din 28 iunie 1883, trimisă doamnei C., lui Mite Cremnitz, în germană,la cea trimisă de la Viena de către Petre Carp către Maiorescu (cureplica sa „Mai potoliţi-l pe Eminescu”), dar şi la alte mesaje şirapoarte împotriva lui Eminescu. „Nu a avut nici un sifilis, l-au tratat greşit cu mercur, adică l-auintoxicat. La prima vizită de la „Caritatea”, timp de 6 săptămâni, darşi a doua oară când l-au internat acolo, deşi nu aveau de ce. Se spuneîn ştiinţa medicală – la a doua cură de mercur faci stop cardiac, ceeace s-a şi întâmplat. Nu este adevărată povestea cu Poienaru care l-arfi lovit pe Eminescu cu piatra în cap – sunt poveşti pentru cine nuvrea să afle adevărul”, afirmă Constantin Barbu. „Eminescu era o forţă. El spunea adevărul. Nu puteai să-l bagi niciîn puşcărie, nici să-l exilezi, cum au făcut cu alţii, nu puteau nicisă-l omoare violent, că se punea întrebarea „De ce?”. Deci, a fostaceastă variantă, a înnebunirii, pentru a argumenta că nu ştia cespune, nici în politică, nici despre faptele lor cumplite de corupţie.În plus, Eminescu vorbea despre nişte lucruri personale – deci niciregelui nu-i convenea”, a spus eminescologul. „De ce „Codul Invers”? Pentru că din Eminescu, cel sacrificat,devine nobilul sacrificator, el îl pedepseşte şi pe rege, şi peMaiorescu, şi pe ceilalţi”, a conchis filosoful şi eminescologulConstantin Barbu.
Cu ocazia aniversarii a 160 de ani de la nasterea poetului national
Piata Universitatii, “Borna km 0″, orele 15-17
Invitatie la o lectura publica cu texte scrise de Mihai Eminescu
Vrei sa reciti sau sa citesti, la microfon, o poezie sau un textscrise de Mihai Eminescu? Vino in 15 ianuarie 2010, intre orele 15-17,la fantana din Piata Universitatii.
Vei putea sa reciti orice poezie de-a sa pe care o stii pe de rost,sau vei avea posibilitatea sa citesti o poezie, sau o secventa dearticol, pe care le vei alege dintr-un dosar.
Dosarul contine o selectie dintre cele mai cunoscute poezii siarticole publicate de Eminescu, ordonate pe tematici.
Dupa ce ai selectat poezia sau articolul pe care doresti sa lecitesti la microfon, te vei inscrie pe lista de asteptare, care va fitinuta de organizatori.
Odata suit la tribuna, iti vei spune numele si ocupatia/profesia(pentru a vedea diversitatea participantilor), dupa care vei cititextul ales, incepand cu titlul.
Timpul maxim alocat este de doua minute de persoana!
La final, cobori de la tribuna, fara a face niciun alt comentariu, indiferent de subiect. Nici macar multumiri organizatorilor!
Va exista un moderator care va intrerupe persoanele care incalcaregulile. Se vor acorda exceptii la aceste reguli pentru situatiiledeosebite.
De asemeni, moderatorul va interveni pentru a asigura acoperirea unei tematici cat mai variate din opera lui Eminescu.
Recitatorilor li se vor acorda diplome de participare.
Mesaje pe care dorim sa le transmitem:
Eminescu traieste prin noi, numai in masura in care citim cuplacere din opera sa poetica si publicistica si vibram la mesajul ei
Eminescu apartine tuturor romanilor in egala masura, nu numai actorilor, specialistilor sau oamenilor de cultura
Eminescu a fost nu numai un tanar etern indragostit, ci si un adultmatur, cu o cultura vasta, implicat politic, incoruptibil ideologic siredactorul sef al celui mai important ziar al epocii
Organizatori: Asociatiile OINA, Toleranta Zero, Civic Media, Adevar si Dreptate si Liga Culturala Acvila
Dupămai bine de un veac de la moartea sa, Eminescu a devenit pentru noi,românii, simbolul central al românismului. Opera sa politică a fostconfimată de toată istoria românilor de la 1889 încoace… RomâniaMare, „De la Nistru pîn’ la Tisa“ s-a înfăptuit parcă după un scenariueminescian, înfăptuire care pentru două decenii a arătat lumii un poporcu o miraculoasă forţă de creaţie. Două decenii, atît ne-a îngăduitistoria, nouă românilor, să vieţuim uniţi în graniţele noastreistorice. În 1939 cînd se împlineau 50 de ani de la moartea luiEminescu, România era în preajma unui cataclism istoric, un soi derobie babiloniană sau egipteană care nu avea să se încheie decît îndecembrie 1989 cînd se împlineau 100 de ani de la moartea lui Eminescuşi românilor li se restituia, aproape în întregime şi opera eminescianăprin monumentala ediţie academică începută de Perpessicius. Dupăaproape jumătate de veac de robie imperială, germano-maghiară şisovietică, România de azi trăieşte cu claritate viziunile profeticeeminesciene, duşmanii săi naturali din est şi din vest acţioneazăîmpotriva reîntregirii României, şi a afirma acest lucru mi se pare ochestiune de bun simţ. Vom reuşi oare noi, românii de azi, din ţară şide pretutindeni să înfăptuim iară România Mare şi să împlinim astfeltestamentul politic eminescian?
Operaliterară a lui Eminescu este apoi singura care a putut să realizeze ounitate spirituală a românilor, popor ameninţat veşnic de „blestemultracic“ al dezbinării. Partitură liturgică, sublimă, opera eminescianăîn totalitate ne măsoară creşterea sau decadenţa: românismul are unprogram politic, social şi spiritual conţinut în Opera eminesciană.Acum şi în veacul veacului nu avem altceva de făcut decît să împlinimacest program, dacă ne simţim în stare… Cei care refuză azi modeluleminescian, refuză în fapt legitimitatea românismului şi a românilor înistorie.
La 120 de ani de la asasinarea „romanului absolut”, dupa cum l-a definit Petre Tutea, eminescologul Nae Georgescu a scos din arhiva sa cu minuni aceasta bijuterie aparuta in urma cu 100 de ani, la 20 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. „Omagiul” lui Corneliu Botez constituie, si azi, o contributie importanta la definirea ganditorului national Mihai Eminescu. Acum, la 160 de ani de la nasterea sa, constatam ca actualitatea poetului, jurnalistului si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul “Societatii Carpatii”. Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, “Societatea Carpatii”, prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila jurnalistului si agentului inteligentelor romanesti Eminescu. Prima executie avea sa-i vina la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l “mai potoleasca” pe Eminescu. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa. Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria Mare – „scut de intarire si zid de mantuire” – , pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta. “In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist”, scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: “Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!”. “De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (…) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre”. I n gand cu acest indemn, si cu versul lui Eminescu „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?”, sa preluam asadar ideea ganditorului national, si sa constituim “un congres al inteligentelor din respect catra viitor”, pentru consolidarea idealurilor nationale si promovoarea unei Romanii mari, de care sa tina seama si dusmanii si prietenii statului roman. “In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi”. Victor Roncea
March 3rd, 2010 
VR 
de Mihai Eminescu / Timpul
Posted in 
Tags: 
