April 20th, 2012 
VR 
DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU
– I I I –
EDITATE DE VICTOR RONCEA PENTRU CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU GH. BUZATU
IAŞI, TIPO MOLDOVA, 2012
AVERTISMENT VOL III
de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu
În 1996, în Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), realizată în colaborare cu Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache[1], am consacrat lui Corneliu Zelea Codreanu mai multe pagini consistente, pe măsură rolului şi locului său în istoricul Mişcării Legionare şi în evoluţia României contemporane[2]. Paginile, cuprinzând şi bibliografia lucrărilor lui Codreanu, precum şi unele dintre cărţile şi studiile ce-i fuseseră consacrate, nu au fost pe placul unora dintre culturnicii pripăşiţi, deşi am apelat la atâtea argumente forte[3]. Între altele, la opiniile unor reputaţi istorici români şi străini, precum, în ordine, Florin Constantiniu sau Andreas Hillgruber, Martin Broszat, Ernst Nolte, Keith Hitchins, Nicholas M. Nagy-Talavera, Armin Heinen, Francisco Veiga ş.a..
Lui Francisco Veiga, şi nu numai, îi datoram unele recunoaşteri de esenţă care trebuie să se afle în atenţia specialiştilor: „ … Mişcarea Legionară nu a fost niciodată o transpunere întocmai a modelelor fasciste străine şi în aceasta constă superioritatea ei asupra unor copii atât de grosolane […] Codreanu şi ai săi şi-au dezvoltat propriile discursuri, intim legate de cultura română, în general, atât la sate cât şi la oraşe, şi întotdeauna au datorat mult unor importante curente şi figuri ale intelectualităţii. Mişcându-se într-o lume de profesori, studenţi şi burghezie de studii, ei au avut grijă să arate clar pe cine considerau inspiratorii multora dintre acţiunile lor”[4].
La rândul său, Nagy-Talavera insista asupra impresiilor desprinse după prima „întâlnire”, întâmplătoare, cu Codreanu: „Deodată, asupra mulţimii s-a aşternut tăcerea. Un om înalt, de o frumuseţe întunecată, îmbrăcat într-un costum naţional alb, a intrat în curte, călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine, şi n-am putut să văd nimic monstruos sau rău în el. Dimpotrivă. Zâmbetul lui copilăresc, sincer, radia peste mulţimea săracă, şi el părea a fi cu ea, dar, în chip misterios, şi în afara ei. Carisma nu este un termen potrivit pentru a defini forţa stranie ce emana din acest om. Era mai degrabă pur şi simplu o parte a pădurilor, a munţilor, a furtunilor de pe crestele acoperite de zăpadă ale Carpaţilor, a lacurilor şi râurilor. Aşa stătea, tăcut, în mijlocul mulţimii. Nu avea nevoie să vorbească. Tăcerea lui era elocventă; părea să fie mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care interzisese cuvântarea lui. O ţărancă bătrână, cu părul alb, şi-a făcut semnul crucii pe piept şi a şoptit către noi: Trimisul Arhanghelului Mihail!”[5]
Notă
Având în vedere importanţa deosebită a cunoaşterii tuturor documentelor pentru studiul obiectiv al istoriei contemporane, continuăm publicarea documentelor aflate în Arhiva Corneliu Zelea Codreanu.
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
Cota Dosarul Volumul Total file
013207 111041 1 770
,, ,, 2 580
,, ,, 3 501
,, ,, 4 497
,, ,, 5 311
11784 110237 l 532
,, ,, 2 267
,, ,, 3 242
,, ,, 4 325
,, ,, 5 523
,, ,, 6 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/. Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.
[1] Bucureşti, Editura FF Press, 1996, 426 p.; ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, 423 p. – anexă (Colecţia „Opera Omnia”).
[2] Ibidem, pp. 83-91.
[3] Cf. bibliografia, pp. 12-50.
[4] Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941. Mistica ultranaţionalismului, traducere, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p.163 (ediţia originală – Barcelona, 1989).
[5] Vezi pe larg mai jos o alta traducere a fragmentului, extras din Capitolul IX al lucrarii O ISTORIE A FASCISMULUI ÎN UNGARIA SI ROMÂNIA, publicata de Editura Hasafer cu sprijinul Guvernului Romaniei si al Institutului Hoover. NICOLAS M. NAGY-TALAVERA tine sa specifice despre Miscarea Legionara in aceasta lucrare ca “Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelectualii lor de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu numai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l îndeplinim mergând pe calea mântuirii”“. Iata inceputul Capitolului IX, in care istoricul american de origine maghiaro-evreiasca relateaza despre intalnirea sa cu Capitanul Miscarii Legionare:
“Emisarul Arhanghelului
E bine să fii cinstit, dar totodată e foarte important să fii şi drept
(Winston Churchill, vorbind despre Stanley Baldwin)
Deziluzionate de clişeele politicianismului, plictisite de promisiuni şi programe, masele sperau că va veni un om care va fi în stare să unifice toate aceste năzuinţe într-un singur curent creator, care să înlocuiască apatia maselor cu o putere nou găsită. (Goga, Mustul care fierbe, p. 28, „Politicianismul”)
Când Goga a scris aceste cuvinte, în 1925, se afla deja în formare o mişcare al cărei lider urma să devină conducătorul a milioane de oameni, o adevărată încarnare a lui Nemesis, care lua o atitudine dură faţă de tot ce constituia o adoptare superficială a ideilor Occidentului în România, a „formelor fără fond” transplantate în viaţa românească. Numele lui era Corneliu Zelea Codreanu.
Deşi foarte tânăr, în acele vremuri, autorul îşi aminteşte cu claritate zilele tulburi din toamna lui 1937, când au avut loc cele mai aprinse şi contestate alegeri din Transilvania, în perioada interbelică. Fiind copil de opt ani, am vizitat, cu părinţii mei, nişte rude şi prieteni de familie într-un sat ascuns în Munţii Apuseni, inima Transilvaniei române, vatra moţilor si locul naşterii legendei lui Avram Iancu. Seara, când intelectualii s-au adunat în salonul proprietarului joagărului din localitate (un evreu ungur), venerabilele matroane din „lumea bună” a satului discutau numai despre un singur subiect: apropiata vizită a lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de Fier, care urma să aibă loc a doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre el acești unguri de credinţă creştină sau mozaică. Una dintre doamne care îl văzuse la Târgu Mureş cu un an înainte, vorbea de el ca si cum or fi văzut monstrul pe care nu îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier, am hotărât că trebuie, cu orice preţ, să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit să-mi pun planul în aplicare. Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului ortodox din localitate, care era mai mare decât mine cu patru ani, mi-a dat un costum ţărănesc şi astfel, ca doi conspiratori, ne-am îndreptat spre curtea bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară. Mica piaţă din fata bisericii era plină de ţărani îmbrăcaţi cu hainele lor colorate, de duminică. Mulţi dintre ei au venit pe jos de la distanţe de zeci de mile. Erau acolo mulţi jandarmi de la circa de jandarmi din localitate. Chiar prea mulţi. Prefectul districtului Turda, aşa cum procedează funcţionarii unor regimuri ineficiente şi corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească mulţimii dar nu a declarat ilegală adunarea, deci a cauzat o mică problemă, fără a-i da o lovitură decisivă. Iar mulţimea formată din ţărani simpli şi săraci tot creştea, până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare.
Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros sincer radia asupra mulţimii celor săraci si părea să fie una cu mulţimea şi, totodată, în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor si furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Si astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Nu era nevoie să vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână cu părul alb si-a făcut cruce şi a şoptit catre noi: „E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată și slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu.
Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”
Foto sus: Coperta Vol II
Posted in 
Tags: 
