Posts Tagged ‘GDS – noul komintern’

INTELECTUALII si serviciile secrete comuniste: HEMINGWAY, specializat si in dezinformare, a fost agent de influenta al KGB abandonat de FBI

July 10th, 2009 VR 1 Comment »

Ernest Hemingway a figurat pe lista spionilor KGB in SUA

Fostul ofiter KGB Alexander Vassiliev furnizeaza, in ultima carte pe care o semneaza alaturi de John Earl Haynes si Harvey Klehr, dovezi pentru “trecutul de spion” al lui Ernest Hemingway, care, sub numele de cod “Argo”, ar fi devenit unul dintre agentii KGB-ului in America, informeaza, vineri, NewsIn.

Volumul “Spies: The Rise and Fall of the KGB in America”, editat la Universitatea Yale, dezvaluie ca romancierul laureat cu Nobel s-a aflat pe lista spionilor pe care ii infiltrase KGB in Statele Unite ale Americii, fapt confirmat de Vassiliev, care a avut acces la arhivele de spionaj din vremea lui Stalin, in anii 90. Alexander Vassiliev, jurnalist rus si fost ofiter al serviciilor de informatii, este autorul unui alt volum dedicat spionajului sovietic, “The Haunted Wood: Soviet Espionage in America”, bazat pe documente de arhiva, peste 1.000 de pagini de note ale KGB.Se pare ca Hemingway, descris ca un “spion diletant”, a fost recrutat de serviciile secrete sovietice in 1941, inaintea unei excursii in China. Scriitorul si-ar fi exprimat “dorinta si vointa de a-i ajuta” pe agentii sovietici din Havana si Londra, ajungand sa furnizeze, sub numele de “Argo”, “informatii politice”, fara a exista, insa, un contact direct intre el si KGB, motiv pentru care legaturile au incetat definitiv dupa aproape un deceniu.
Cartea, scrie “The Telegraph”, este una cat se poate de serioasa, construita pe detalii sobre, astfel incat pare neindoielnic ca Alher Hiss si Rosenberg au fost spioni sovietici. Cu Hemingway, lucrurile sunt putin diferite, pentru ca acesta nu a reusit sa transmita, conform autorilor, nici o informatie cu adevarat relevanta, una dintre ipoteze fiind aceea ca si-a folosit statutul de spion pentru scrierea cartilor sale. Pe de alta parte, ipotezele asumate de autori demonstreaza ca J Robert Oppenheimer, denuntat vreme de 50 de ani ca ar fi fost unul dintre spionii sovietici implicati in Proiectul Manhattan de construire a unei bombe atomice, a fost abordat de KGB, dar nu a devenit nici odata spion.Faptul ca, dupa incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale, in Marea Britanie si SUA au fost infiltrati spioni sovietici a devenit o perceptie comuna. Tezele despre implicarea unor scriitori americani sau britanici in spionajul sovietic constituie o tendinta a dezvaluirilor ultimelor decenii, dupa ce George Orwell a publicat o lista a figurilor publice “cripto-comuniste”. Studierea arhivelor sovietice l-a facut pe Antony Beevor sa-l numeasca pe Andre Malraux “mitoman”. Autorii tomului “Spies: The Rise and Fall of the KGB in America” estimeaza ca mai mult de 500 de americani, incluzand absolventi ai Ivy League, au fost recrutati de KGB, mai ales din cadrul primei agentii de informatii din SUA, OSS (precursoarea CIA).
Ernest Hemingway (1899-1961), un clasic al lite­­raturii universale, a avut o viata extrem de tumultuoasa. Prieten cu Ezra Pound si cu prozatorul Francis Scott Fitzgerald, a participat la ambele confla­gratii mon­diale si la Razboiul Civil din Spania. In 1926, ii apare primul roman de succes, ” The Sun Also Rises”, o carte care descrie viata comunitatii americane din Europa. Printre titlurile care l-au facut cunoscut se numara “A Farewell to Arms” (“Adio, arme”), din 1929, “For Whom the Bell Tolls” (“Pentru cine bat clopotele”), aparut in 1940 si capodopera din 1952, volumul “The Old Man and the Sea” (“Batranul si marea”). Prozatorul s-a sinucis in casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961, informeaza NewsIn.
ZIUA Online
Dosare ultrasecrete : Hemingway informatorul FBI
Participant direct la ambele Razboaie Mondiale, cunoscutul scriitor american Ernest Hemingway a intrat in atentia F.B.I. datorita presupuselor sale legaturi cu Partidul Comunist, fapt ce nu a fost insa dovedit. In anul 1942 scriitorul devine informator al F.B.I. in Cuba, una dintre misiunile sale fiind aceea de a supraveghea activitatea submarinelor din zona. Informatiile obtinute de Hemingway erau trimise Ambasadei S.U.A. din Cuba si F.B.I. sub forma unor rapoarte. Pe 1 aprilie 1943 activitatea lui Ernest Hemingway ca informator se incheie, avand in vedere faptul ca rapoartele sale au fost considerate de F.B.I. ca fiind nesatisfacatoare.

Banuit de comunism
Principalele motive pentru care Ernest Hemingway a intrat in atentia F.B.I. au fost doua: presupusele sale legaturi cu Partidul Comunist din timpul Razboiului Civil Spaniol, care ar fi continuat si dupa acesta si legatura acestuia cu incidentul de la Detroit din 1940. Ziarul american Alliance pentru care Hemingway a lucrat ca reporter in perioada conflictului din Spania era condus de Jay Allen, care potrivit unor rapoarte ale F.B.I. era un adept al Partidului Comunist si al organizatiilor sustinute de acesta, fapt care a atras suspiciunea si asupra scriitorului. Mai mult, conform F.B.I., scriitorul figureaza ca membru sau sustinator intr-o serie de organizatii banuite ca ar putea avea legaturi cu Partidul Comunist, cum ar fi: Comitetul pentru Ajutorarea Spaniei (United Spanish Aid Committee), Comitetul Tinerilor pentru Ajutorarea Democratiei Spaniole (United Youth Committee to Aid Spanish Democracy), Comitetul Refugiatilor Anti-Fascisti (Anti-Fascist Refugee Committee) si Liga Scriitorilor Americani, unde acesta a ocupat functia de vicepresedinte al Consiliului Director. In anul 1940 Ernest Hemingway a fost unul din semnatarii declaratiei ce critica aspru F.B.I. pentru arestarea la Detroit a unor persoane acuzate de acte de violenta, persoane care au atacat sediul Biroului din acelasi oras si care au participat direct la Razboiul Civil din Spania, de partea fortelor republicane; tot in aceasta perioada, in cadrul unei intalniri cu un agent sub acoperire al F.B.I.-ului, scriitorul ar fi afirmat ca “F.B.I. este Gestapo-ul american”. Cu toate acestea, avand in vedere un raport ulterior al F.B.I. care afirma cu certitudine faptul ca incepand cu data de 23 septembrie 1941 Ernest Hemingway a rupt toate legaturile cu organizatiile comuniste, institutia hotareste ca Inu este recomandata nici o actiune impotriva acestuia”.

Informator al FBI

Mult mult, incepand cu anul 1942 F.B.I. ia in considerare posibilitatea utilizarii lui Hemingway ca informator in Cuba, avand in vedere o serie de aspecte; in primul rand, acesta avea o bogata experienta dobandita de-a lungul conflictului din Spania, iar la acea data el locuia de doi ani in Cuba; in al doilea rand, Hemingway a devenit un prieten apropiat al consulului Ambasadei S.U.A. din Cuba, Kennett Potter si secretarului adjunct, Robert P. Joyce. Dupa o serie de intalniri cu Joyce, in care cei doi au discutat posibilitatea angajarii scriitorului in munca informativa, Hemingway s-a aratat dispus unei colaborari; legat de incidentul din 1940 si declaratia sa legata de F.B.I., subiecte dezbatute de acestia, scriitorul a afirmat ca nu isi aduce aminte prea bine ce s-a intamplat la Detroit si ca afirmatia sa a fost doar o gluma. Legat de simpatiile acestuia la adresa comunistilor, Hemingway a declarat ca nu ii apreciaza pe acestia, ci ar fi doar adeptul unor idei ale filosofilor rusi. Din septembrie 1942 scriitorul american era direct implicat in activitatile de culegere de informatii, echipa sa fiind formata din patru agenti sub acoperire care se aflau in permanenta la dispozitia sa, paisprezece agenti care lucrau in Havana, la care se adauga informatorii personali ai acestuia, a caror identitate nu este cunoscuta. Fiind cunoscuta pasiunea scriitorului pentru pescuit, una din sarcini era aceea de a patrula cu barca sa de pescuit coastele sudice ale Cubei, in special in zonele in care a fost semnalata prezenta unor submarine si de a informa cu privire la activitatea acestora. Informatiile furnizate de Hemingway erau redactate in trei exemplare, acestea fiind trimise ambasadorului S.U.A. in Cuba, Spruille Braden, secretarului Joyce si F.B.I.-ului; in o serie de note ale ambasadorului din Cuba trimise F.B.I., acesta aprecia “modul de abordare a lui Hemingway in rapoartele sale, declarand ca doreste sa-l incurajeze in demersurile sale”.

Abandonat de servicii

Dupa doua luni de activitate, relevanta informatiilor si devotamentul lui Hemingway fata de agentie sunt puse sub semnul intrebarii. Acest fapt este semnalat de reprezentantul legal al F.B.I. la Ambasada S.U.A. din Cuba, R.G. Leddy, care prezinta o serie de informatii din care reiese faptul ca scriitorul isi depasise atributiile. Concret, acesta incearca sa obtina informatii cu privire la o serie de lideri militari si politici cubanezi banuiti de acte de coruptie si are legaturi cu refugiatii spanioli din Cuba (banuiti de legaturi comuniste). Rapoartele lui R.G. Leddy atrag atentia si asupra lui Gustavo Duran; Duran,un fost cetatean spaniol, cunoscut in Madrid ca un sustinator fervent al Partidului Comunist, la acea data cetatean american, prieten al lui Hemingway din perioada Razboiului Civil Spaniol, devine angajat al Ambasadei si colaborator al scriitorului in perioada in care acesta incepe sa lucreze pentru F.B.I.. Se pare ca Gustavo Duran, fost functionar al Ministerului Afacerilor Externe al S.U.A., angajat ulterior la ambasada, nu a intrerupt legaturile cu republicanii spanioli, continuand sa colaboreze cu acestia si in Cuba. Scriitorul a afirmat despre Duran ca este “un agent si un militar genial, precum Napoleon, care apare doar odata la o suta de ani”. Aceste informatii determina F.B.I. sa ia in considerare varianta intreruperii colaborarii cu Ernest Hemingway. Mai mult, atat informatiile furnizate de Duran cat si cele furnizate de Hemingway, fie nu prezentau informatii valoroase, fie erau mult prea vagi si se bazau pe surse neverificate sau de neincredere. Pe 1 aprilie 1943 F.B.I. hotareste sa intrerupa colaborarea cu Hemingway, in baza informatiilor furnizate de R.G. Leddy, dar mai ales din cauza unor scandaluri in care a fost implicat. In acelasi an, un articol aparut in ziarul comunist “Hoy”, de la Havana, intitulat “Ultima pozitie a tradatorului Hemingway”, il ataca pe acesta referidndu-se la mai multe chestiuni: Hemingway era numit un “turist al razboiului”, care a fost un prost observator al Razboiului Civil din Spania; intreaga sa opera a fost criticata, fiind considerata lipsita de valoare; era acuzat ca a tradat comunistii si ca va avea soarta oricarui tradator; era acuzat de legaturi cu nazistii si ideile propagandiste ale doctorului Goebbels.

Rapoarte eronate

Principalul motiv pentru care F.B.I. a luat aceasta hotarare a fost insa altul: doua rapoarte ale lui Hemingway, considerate de acesta drept informatii sigure, ce ulterior s-au dovedit eronate. Primul raport sustinea ca generalul Manuel Benitez, seful Politiei Nationale din Cuba, organiza antrenamente ale fortelor conduse de el in care era utilizat armament de razboi. Toate acestea aveau ca scop preluarea puterii in Cuba de catre generalul Benitez, in momentul in care presedintele Batista va pleca pentru o vizita oficiala la Washington. Reprezentantii legali ai F.B.I. la Ambasada S.U.A. impreuna cu agentii F.B.I. care colaborau cu politia cubaneza au verificat aceste informatii, toate dovedindu-se a fi false (generalul Benitez nu avea asemenea intentii, iar politia desfasura asemenea antrenamente de patru ani, fiind parte integranta din armata cubaneza). In cel de-al doilea raport, Hemingway sustinea faptul ca pe 9 decembrie 1942 ar fi fost martorul unei intalniri intre un submarin si un vapor spaniol, Marques de Comillas, intalnire ce a avut loc in largul coastelor cubaneze. Dupa ce membrii echipajului, pasagerii de pe vapor si o serie de alti martori au fost interogati de agentii F.B.I., s-a dovedit faptul ca aceasta intalnire nu a avut loc. Pe baza informatiilor prezentate mai sus, F.B.I. a decis sa incheie orice legatura si colaborare cu Ernest Hemingway, calificandu-l drept un “falsificator ce nu mai merita a fi acoperit”, iar activitatea sa fiind una Inesatisfacatoare”. Hemingway ramane totusi in atentia F.B.I. deoarece, potrivit unui raport, acesta urma sa scrie o carte care se bazeaza pe experienta acestuia ca infor­mator; el ar fi declarat ca in carte vor aparea toate persoanele pe care le-a cunoscut in acea perioada, inclusiv ambasadorul Spruille Braden.
Ioan TUDOR / ZIUA
Posted in Uncategorized Tags: , , , 1 Comment »

ANTOLOGIA NERUSINARII. Cine sunt cei care au dat la o parte Rezistenta Anticomunista: "disidentii" Tismaneanu, Blandiana, Manolescu & Coop

July 4th, 2009 VR No Comments »

Ana Blandiana, Vladimir Tismaneanu si Nicolae Manolescu au stat o luna la improvizatul Muzeu al Comunismului din Bucuresti. Ca exponate.

Conceptiile revolutionar-marxist-comuniste ale falsilor anti-comunisti socio-literati de astazi au fost expuse timp de o luna la Muzeul National de Istorie a Romaniei, in cadrul expozitiei “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”, realizata in parteneriat cu Asociatia Civic Media. (O sa va povestesc aventura mai tarziu).
La sectiunea Proletcultura, ilustrata prin mai multe extrase din presa si literatura comunista au fost prezenti la loc de cinste Ana Blandiana, cu poezia sa revolutionara “PARTID”, Vladimir Tismaneanu, cu articole din “Scanteia tineretului” – “Contradictiile mitului tehnocratic”, revista “Amfiteatru” – “Noua filosofie” si tentatia oraculara si “Viata Studenteasca” – “O conceptie practica si vizionara – Perspectiva totalitatii” si Nicolae Manolescu, cu extrase din “Literatura Romana de Azi 1944 – 1964” si articolul “Partidul – creatorul unui nou tip uman”. Redam pasaje din operele moralistilor impostori si mincinosi care ocupa in continuare, cu tupeu neokominternist, spatiul public (si oficial) al “anticomunismului”.

Ana BLANDIANA:

PARTID

Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv

Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani

Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,

Si sufeream respinsa grav de colectiv

Ca nu-mplinism inca noua ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,

Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,

Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos

Decat tulburatorul luptelor tumult,

Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios

De imnul colectiv si luminos.

Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,

Oricate maluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o sterge.

Candoarea ca un zid

Va masura maturitatea mea, Partid.

(Almanahul “Luceafarul”, 1983)

Ploaia

In noaptea asta uda ca o ploaie

Am scris intaiul cintec comunist

De zece zile toamna se jeleste

Si totusi pe santier nu-i nimeni trist…

Oda 1918

Slava neamului acesta

Vremurilor noastre slava!

Slava erei ce se naste

Dusmanita si grozava;

Slava robului de veacuri

Care n-o sa fie rob;

Slava tarii ce inalta

O sesime de pe glob;

Slava!

Slava fericirii

Vremii viitoare slava;

Slava lumii ce se naste

In aceasta ora grava;

Slava anului acesta

Ce-a ucis in colb milenii;

Si de flacari, ca drapelul,

Slava vesnica lui Lenin!

Ana Blandiana
Vladimir TISMANEANU:
O conceptie practica si vizionara – Perspectiva totalitatii

Sinteza originala, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a marxismului si a miscarii muncitoreseti, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice. Este, fara indoiala, privilegiul unei gandiri de exceptie, acela de a imbratisa, intr-o viziune larga, deschisa, realitatea, urmarind in acelasi timp surprinderea articulatiilor intime, determinatiilor concrete ale fenomenului si proceselor sociale, de a concepe universul in si prin particular, de a afirma particularul si de a-l integra universului, refuzand schematismul si reductionismul, speculatia si orice fel de excese teoretizante. Interiorizand profund necesitatea nedogmatizarii demersului teoretic marxist, tovarasul Nicolae Ceausescu accentueaza asupra faptului ca: ” Nu trebuie sa ne multumim cu cea ce s-a spus odata ci sa reconsideram unele teze daca viata, realitatile, faptele demonstreaza ca ele nu mai corespunde, chiar daca la vremea lor au fost juste”.
(…)
Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.
Vladimir Tismaneanu
Viata Studenteasca

Nicolae MANOLESCU:

Partidul – creatorul unui nou tip uman

23 August 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirna noul umanism socialist.

Factorul hotaritor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structuralelor prefaceri sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complexe.

Facind din creatia literara o parte integranta a cauzei generala a clasei munictoare, „o literatura cu adevarat libera, legata fatis de proletariat”, Partidul i-a ajutat pe scriitori sa inteleaga ce rol le revine in viata sociala, in lupta pentru construirea si desavarsirea socialismului, aportul pe care il pot aduce la faurirea si dezvoltarea constiintei socialiste, la distrugerea vechii mentalitati.

Insusindu-si ideile marxist-leninismului, scriitorii au dobindit o imagine justa, adecvata a esentei fenomenelor pe care le reflecta, a perspectivei evenimentelor pe care le traiesc.

Inca in primii ani de dupa Eliberare, Partidul a inceput procesul complex si indelungat de inchegare a unui front scriitoricesc unit, a indrumarii literaturii noastre.

“Literatura Romana de Azi 1944 – 1964”

Dupa cum materialismul intra – potrivit observatiei lui Engels, citata de Lenin in “Materialism si empiriocriticism”” – intr-un nou stadiu cu fiecare descoperire stiintifica epocala, tot astfel arta isi innoieste infatisarea in raport cu experientele capitale ale umanitatii, cu evolutia – determinata social – a sensibiltatii umane. Fara a porni din niste “reguli” prestabilite, dintr-un program estetic limitativ, literatura insufletita de idealurile epocii socialiste nu este nici o literatura informa, la discretia reproducerii nesemnificative sau a exercitiului fara sens. Expresie a atitudinii comuniste fata de existenta, ea urmeaza dintr-o necesitate launtrica, izvor=ta din insasi natura sa, anumite principii. Principiul fundamental e acela al partinitatii comuniste, al angajarii. “Literatura – scrie Lenin – trebuie sa devina o parte integranta a cauzei generale a proletariatului”.
(…)
Indemnul la cunoasterea profunda, multilaterala a vietii strabate saluturile adresate de CC al PCR conferintelor si congresului scriitorilor, cuvantarile rostite de Gh.Gheorghiu- Dej cu diferite prilejuri. El se desprinde din memorabilele cuvantari tinute de tovarasul Nicolae Ceausescu la int=lnirea conducatorilor de partid si de stat cu oameni de arta si cultura, din mai 1965, si la conferinta din iunie 1965 a organizatiei de partid a orasului Bucuresti. Un amplu rasunet au gasit in constiinta creatorilor de arta cuvintele rostite de tovarasul Nicolae Ceausescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR: “Avem o tara frumoasa si bogata, un popor harnic si cutezator, care timp de peste doua milenii, in ani grei de restriste, infratit cu codrii, raurile si vaile, si-a aparat glia, iar acum, sub conducerea partidului, isi zideste o viata noua. Poporului, adevaratul fauritor al tuturor bogatiilor patriei, trebuie sa-i inchine oamenii de arta si cultura tot ceea ce poate crea mai frumos si mai bun. Desigur, se poate si este necesar sa se creeze in diferite forme si stiluri. Putem spune creatorilor de arta: alegeti tot ceea ce credeti ca este mai frumos in culoare, mai expresiv in grai, redati realitatea cat mai variat in proza, in poezie, in pictura si muzica, cantati patria si poporul nostru minunat, pe cei ce si-au inchinat intreaga viata infloririi Romaniei”. O sustinuta contributie la popularizarea politicii partidului, la atragerea scriitorilor in lupta pentru democratie populara, pentru crearea unei literaturi animate de idealurile contemporane a dat inca din primii ani de dupa eliberare presa de partid si in general presa progresista. “Scanteia” si celelalte cotidiene care sprijineau actiunea partidului comunist, saptamanalele literare si de cultura au intreprins in anii 1944 – 1947 vaste campanii de difuzare a ideilor revolutionare, a conceptiilor consecvent stiintifice, de demascare a teoriilor inapoiate, reactionare, v=nturate de publicisti de dreapta.
Nicolae Manolescu
(presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, director Romania literara, ambasador al Romaniei la UNESCO)

Posted in Uncategorized Tags: , , , , No Comments »

O STAFIE BANTUIE ROMANIA – „Societatea civilă“. Pe urmele agentilor anti-Romania

July 2nd, 2009 VR No Comments »

Un conglomerat cu denumire generică – societatea civilă – apare când şi când în plan public, asumându-şi diferite cauze, de regulă cu substrat politic nedeclarat. Invocând atribute ale moralităţii, lansând campanii ce au în vedere apărarea drepturilor omului şi susţinând că exprimă vocea tăcută a majorităţii sau că ar media reprezentarea unor opinii ale unor câmpuri vaste ale societăţii româneşti, reprezentanţii aşa-numitei societăţi civile ocupă sau revendică platforme de autoritate în spaţiul opiniei publice.
Mai nou, vedem aşa-numiţi reprezentanţi ai „societăţii civile“ puternic implicaţi în contestarea – inclusiv juridică – a codurilor, pentru motive nedeclarate deschis, dar care devin vizibile observând suportul unor organizaţii cunoscute pentru legăturile cu reţele europene de stânga, anticreştine şi pro-homosexualitate.
Deşi nu au calitate procesuală clară, aceste organizaţii ce pretind a reprezenta „societatea civilă“ sunt înzestrate şi cu un alt abtribut, cel al imposturii. Pe de o parte, deoarece sintagma „societate civilă“ nu este definită juridic sau normată în vreun fel de vreo prevedere legislativă.
Ziariştii „Curentul“ au luat legătura cu avocatul Cătălin Predoiu, ministru al Justiţiei, pentru a ne edifica asupra termenului şi pentru a afla dacă există un text de lege ce delimitează şi stabileşte cine anume este „societatea civilă“ în România şi ce atribute juridice încarcă acest termen. La aceste întrebări, domnia sa ne-a comunicat că termenul apare în „vechiul Cod Civil într-o manieră pe alocuri desuetă“ doar pentru a diferenţia distincţia dintre societate comercială şi societate civilă ca entitate ne-comercială – relaţie dintre mai multe persoane care se asociază în vederea atingerii unor scopuri sau interese comune.
Şi senatorul Iulian Urban, avocat şi vicepreşedinte al Comisiei Juridice a Senatului, ne-a confirmat faptul că nu se poate defini calitatea procesuală activă a unei generice „societăţi civile“ câtă vreme nu există criterii care să stabilească cine anume reprezintă această entitate şi din ce organizaţii este formată societatea respectivă. Deşi în anumite texte de lege se specifică ideea de parteneriat dintre instituţii ale statului cu „societatea civilă“, nicăieri nu este delimitat în termeni juridici conceptul şi nu este delimitată distinct aria pe care ar acoperi-o „societatea civilă“.

Societatea civilă – „sistem al puterilor non-statale“

Pe scurt, definirea clară a grupării care este acoperită generic de acest termen nu există în sens juridic şi nici nu se regăseşte în vreun text de lege vreo aproximare măcar, o listă sau un număr de organizaţii care au sau nu calitatea de a purta flamura „societăţii civile“.
Sergiu Tamaş scrie în „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică“ (Editura Academiei Române, 1993) că „formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.
Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale“.
Aşadar, avem un sistem al puterilor non-statale format însă din cine şi cu ce atribute ale legitimităţii? Cine a creat şi fondat „societatea civilă“ din România, unde s-a născut ea, în ce laboratoare şi ce fel de vector al societăţii reprezintă ea şi mai ales cât de „civil“ a fost şi este acest vector? De la aceste întrebări se ramifică mai degrabă alte noi semne de întrebare decât un răspuns coerent şi clar.
Este consemnată public o replică pe această temă ce aparţine profesorului francez Claude Karnoouh, care a predat la Universitatea din Cluj multă vreme şi-i cunoaşte bine pe eroii „societăţii civile“ din România: „În România nu a existat nicio iniţiativă intelectuală care să creeze vreo legătură între mişcarea muncitorească şi intelighenţie, aşa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia (…) Ei se declară dizidenţi, dar am stat mulţi ani în România, pe timpul lui Ceauşescu (1971-1982) şi, cu excepţia lui Paul Goma, n-am auzit, văzut sau cunoscut dizidenţi. Şi dacă ei au existat, s-au manifestat probabil atåt de discret, încåt nimeni nu i-a auzit…”
Profesorul francez mai constată că aceşti intelectuali au fost „grăbiţi ca şi activiştii fostului aparat de partid să caute imediat avantaje şi privilegii“, în timp ce nu a existat şi nu există o reflexie veritabilă asupra comunismului la intelighenţia română, după cum niciun examen al propriei ei conduite, înainte şi după 1989.

„Impostura de anvergură“

Iată de ce, spunea acelaşi comentator francez, lumea, tinerii şi-au pierdut încrederea într-o „intelighenţie“ grăbită la avantaje şi privilegii, formată în mare parte, adăugăm noi, în jurul Grupului pentru Dialog Social, fondat de altfel de un Silviu Brucan, fost cadru NKVD, fost şef de secţie la „Scånteia“, ambasador comunist la Washington, „călător“ pe ruta Moscova, ce a jucat un rol central în revoluţia-lovitură de palat din decembrie 1989.
După ce a înfiinţat practic structura Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organism de inspiraţie sovietică şi cu agenţi sovietici la vârf, Brucan s-a aplecat şi asupra „societăţii civile“ înfiinţând Grupul de Dialog Social, primul mugur (putred din păcate) al aşa-zisei alternative civile la puterea de stat şi de partid ce a devenit baza unui „sistem al puterilor non-statale“.
Membrii grupării s-au opintit pentru început să încerce confiscarea anticomunismului, din motive de capital politic, iar analiza resorturilor sale reale a fost înlocuită cu o continuă mistificare ce urmărea exonerarea adevăraţilor responsabili şi ascunderea rădăcinilor otrăvite ale sistemului comunist.
Dinu Săraru i-a caracterizat astfel pe membrii grupării, foşti tovarăşi din cârciumile literare ale epocii comuniste: „Mulţi şi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile şi-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Şi acum dau lecţii, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purităţii şi justiţiei morale. Această lăcomie a incontinenţei lor prezenţe perpetue şi agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor – „impostura de anvergură“.

Reţeaua Soros – fondată şi condusă de un agent al serviciilor comuniste

În sediul acestui grup al imposturii s-a constituit „Societatea deschisă“ din România sub oblăduirea lui Soros, care a înfiinţat la Bucureşti, oficial, în 1990, fundaţia care îi purta numele: „Fundaţia Soros“. Maestru de ceremonii a fost însuşi Ion Iliescu.
Ulterior, numele a fost schimbat: „Fundaţia pentru o Societate Deschisă“. A fost primul ONG – nod de reţea înfiinţat în România din cadrul mai vastei reţele a „Soros Open Network România“.
George Soros a investit în 1990, pentru fundaţia sa din Romånia, 1,5 milioane de dolari, iar apoi investiţia a crescut progresiv, de la 4,3 milioane de dolari în 1992 la 11,3 milioane de dolari în 1996, pentru a ajunge, în 1999, la suma-record de 15,8 milioane de dolari.
Aceste sume gigantice pentru România au fost iniţial rulate pentru recrutarea membrilor de vârf ai aşa-zisei „societăţi civile“ de către un „civil“ numai cu numele, Alin Teodorescu, sociolog, apoi cancelar al Guvernului PSD, deputat etc.
De altfel, majoritatea membrilor de vază ai acestor ONG-uri s-au aflat mereu cu un picior în „societatea civilă“ şi cu celălalt în Parlament sau în Guvern, mereu însă în câmpul de influenţă politică.
Esenţial mi se pare însă faptul că, încă de la origini, reţeaua a avut la vârf şi a fost fondată practic de către un personaj – Alin Teodorescu – care a avut o relaţie ambivalentă nu doar cu un serviciu secret comunist, ci cu două!
Promitem de la acest punct încolo să detaliem în numerele viitoare ale „Curentului“ o analiză extinsă a „societăţii în civil“ a României.
George RONCEA

Descarca AFISUL “VOCI CURATE” AICI

O stafie bântuie România – „Societatea civilă“
Curentul – vineri, 03 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , No Comments »

GIGA POPESCU a fost "turnat" in presa de un baietel de la Militia lui Marius Oprea, Mihai Bumbes. CIUTACU are dreptate

June 29th, 2009 VR No Comments »

Ciutacu a atins motivul “deconspirarii” lui Giga Popescu: demitizarea unei valori romanesti. Perfect adevarat. In timp ce toti turnatorii ordinari si agentii anti-romani, ca Marius Oprea si tot GDS-ul – Noul Komintern – fac pe domnisoarele, desi sunt cele mai gaurite curve “intelectuale” ale Romaniei, numai romanii sunt vinovati de toate relele pamantului. O sa le stea in gat, in curand…
Posted in Uncategorized Tags: No Comments »

MOLDOVA SUVERANA lauda "obiectivitatea" impostorului Armand Gosu si a turnatorului Cornel Ivanciuc in ce priveste Raspublica Moldova

June 29th, 2009 VR No Comments »

Romanii despre R. Moldova si cetatenii acestei tari

Cei mai multi dintre romani, indiferent de conditia lor sociala, materiala si religioasa, stiu sau au avut prilejul sa constate diferentele profunde care exista intre cetatenii R. Moldova si cei ai Romaniei, in ciuda faptului ca exista o comuniune lingvistica si una „oarecum istorica”. Spun „oarecum istorica” intrucit actualul stat R. Moldova nu a facut parte din trupul Romaniei decit 22 de ani, timp insuficient spre a li se fi cultivat moldovenilor o „constiinta romaneasca”, un sentiment ireversibil de apartenenta cetateneasca romana.

Mai mult decit atit, acest teritoriu nu a fost o componenta moldoveneasca a Principatelor Unite la unirea acestora din anii 1859. Timp de 197 de ani, actuala R. Moldova nu a fost parte componenta a Romaniei decit 22 de ani, iar acest lucru nici nu s-a intimplat macar in urma unui plebiscit. Tentativele interbelice de romanizare a acestui tinut nu au reusit sa lase nici o urma de nostalgie romaneasca dupa ce aceasta tara a intrat in componenta URSS. Povestea unui martir sau a altuia este o poveste, pentru ca, chiar daca au fost exilati, la revenirea in RSSM s-au lasat incorporati de buna voie in lupta pentru triumful maretelor idealuri ale URSS. Pentru diverse privilegii, incepind cu onorarii si terminind cu onoruri! Biografiile lor adevarate vorbesc de la sine. Aici nu vorbim de masa celor deportati pentru ca ei sunt victimele istoriei, ale istoriei, nu ale fostei URSS. La scara istoriei europene postbelice, soarta actualei R. Moldova (dar si actualele granite ale Romaniei; n. red.) nu a fost decisa de URSS, ci prin „Tratatul de pace de la Paris, de la 10 februarie 1947, pornind de la realitatile post-conflict, si nu de la Pactul Ribbentrop-Molotov”, prin semnatura reprezentantilor Marii Britanii, SUA si URSS, asa cum bine semnaleaza analistul roman Armand Gosu (in “22”). Acelasi autor, in conformitate cu articolul sau pe care noi i l-am reprodus, mai spune: „Atacarea URSS de catre Germania si aliatii sai la 22 iunie 1941 a facut caduc tratatul de neagresiune (Ribbentrop-Molotov; n.red.) incheiat la 23 august 1939, in al carui protocol secret se face referire la Basarabia.” „Totusi, renuntarea la Basarabia s-a facut in urma unui schimb de note intre Bucuresti si Moscova, fara ca Romania vremii sa traga un foc de arma in apararea ei. Sub pretextul recuperarii Basarabiei, Antonescu a dat ordin, un an mai tirziu, armatei romane sa treaca Prutul. A uitat, insa, sa se opreasca la Nistru, iar Romania a iesit infrinta din razboi.”

Legat de ultimele declaratii belicoase ale lui Traian Basescu in legatura cu Pactul Ribbentrop-Molotov, analistul roman mai spune: „Pina sa se lupte cu Molotov si Ribbentrop, Basescu ar face mai bine sa se ocupe de curatarea Ambasadei de la Chisinau. Nici macar acum nu se vede unde a dus abandonarea relatiilor cu Republica Moldova in mina serviciilor secrete?” „Felul in care Bucurestiul alege ambasadorii pentru Republica Moldova, dintre diplomatii-ofiteri ai serviciilor de informatii, este o batjocura la adresa Chisinaului.”

„Dragostea” de frate

Cu riscul de a-i nemultumi pe multi moldoveni, vom da publicitatii citeva consideratii ale cunoscutului publicist roman Cornel Ivanciuc despre R. Moldova si moldoveni. O facem de dragul adevarului, pentru ca moldovenii sa stie cum sunt judecati de cei mai multi dintre romani, iar aceasta denota faptul ca romanii nu-i cunosc si nu-i inteleg de fel pe moldoveni, dar si invers. Contraargumentele unor moldoveni „zilieri” pro-romani, potrivit carora sunt categorisiti asa doar pentru ca acei romani care ii judeca pe nedrept nu cunosc realitatile de aici sau sunt rauvoitori, tradatori etc., sunt total false pentru ca aici avem de-a face cu o realitate brutala – diferentele dintre romani si moldoveni sunt uriase. Moldovenii care se duc sau nu prin Romania, indiferent de avantajele ce li se ofera sau umilintele la care sunt supusi, nu pot intelege si simti cu adevarat aceasta tara care nu e a lor, acelasi lucru intimplindu-se si cu romanii care viziteaza sau nu R. Moldova. Limba romana, Istoria Romanilor, ziare, posturi de radio-tv si alte astfel de actiuni pro-romanesti din R. Moldova nu sunt nimic altceva decit politica, afaceri si capatuiala. Toate acestea, aflate sub bagheta atenta a serviciilor secrete si Ambasadei Romaniei de la Chisinau, se desfasoara sub acoperirea unor partide politice mucegaite de aici care-si spun unioniste. Doar bietii oameni de rind nu stiu adevarul, unii devenind chiar victimele naive ale acestor profitori. Publicistul roman Cornel Ivanciuc, autorul extraselor pe care vi le oferim mai jos, este un temut ziarist de investigatii, autorul unor senzationale dezvaluiri pe care, ani in sir, le-a publicat in saptaminalul Academia Catavencu, unul dintre cele mai apreciate, acide si bine scrise publicatii romanesti. Articolul din care dam publicitatii citeva consideratii a aparut in ziarul romanesc Gardianul.

Cornel Ivanciuc: Nu simt nimic pentru acest stat mutant si nu inteleg de ce, in raport cu Moldova, Romania este numita de mediile ude de entuziasm de la Bucuresti, cu un soi de alint de mastera lacoma, „tara-mama”. Nu cred ca Germania se pretinde tara-mama a Austriei sau Liechtensteinului, desi ar avea mult mai multe motive sa o faca. Nu am calatorit niciodata in Moldova si nici nu am de gind sa ma deplasez curind inspre un asemenea desert. In topul tarilor pe care n-as vrea sa le vizitez, Moldova ocupa prima pozitie. Laos, Etiopia, Bolivia, Ghana sau Bhutan ma intereseaza de o mie de ori mai mult. Cica am avea o datorie de suflet fata de Moldova, s-o bagam acolo unde ea nu vrea sa intre nici in ruptul capului si unde nici nu are sanse sa patrunda prea curind. Moldova s-ar uni mai degraba cu Siberia sau Kamceatka, decit cu imperialista Romanie. Moldova este atit de ruseasca, incit nici nu conteaza daca este condusa de trupele Snails si O-zone sau de dna Greceanii”, noteaza Ivanciuc in Cotidianul. „Prefer europeana minoritate maghiara oricarui amestec indigest de muscali, cazaci, gagauzi si bulgari, care ar rasturna ecuatia etnica actuala, in eventualitatea reunificarii Romaniei cu Moldova. Moldovenii simt ruseste, gindesc muscaleste si vorbesc romaneste. Pentru ei, Romania este o trambulina buna de sarit mai departe spre vest. Moldovenii folosesc pasaportul romanesc doar pentru a depasi Romania si a lasa in urma o alta generatie de rusnaci, care sa umple un spatiu golit de politica stupida a lui Basescu”, scrie Ivanciuc. Comentarii? Chiar nici acum nu sunt de prisos?
https://www.moldova-suverana.md/?subaction=showfull&id=1245224718&archive=1245309044&start_from=&ucat=13

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

STRICT SECRET: NICOLAE MANOLESCU, omul lui Gogu Radulescu si Zigu Ornea, despre scrisoarea lui Brucan si "sugestia sovietica" pentru "disidenti"

June 25th, 2009 VR 1 Comment »

La 25 martie 1989, Securitatea a înregistrat o convorbire dintre criticii literari Nicolae Manolescu şi Livius Ciocârlie. Transcriptul ei a fost introdus în dosarul de urmărire informativă al profesorului Livius Ciocârlie ca “Notă cu privire la discuţia telefonică dintre Livius Ciocârlie şi Nicolae Ma­no­lescu, despre «cazul Deş­liu», Mir­cea Dinescu, Ana Blandiana şi «scri­soarea celor şase».”

Strict secret
Exemplar unic
În cadrul unei discuţii purtate la data de 25 martie a.c. între criticul li­terar Nicolae Manolescu şi scriitorul Livius Ciocârlie, cei doi au abordat şi următoarele aspecte:
– Referindu-se la episodul petrecut la Casa Scriitorilor, la care “eroii” au fost Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat: “Cei doi erau la masă şi cineva de la bucătărie care, pe furiş, le-a spus să fie atenţi, căci au venit nişte băieţi de la Securitate, care au răscolit tot coşul de farfurii murdare pentru a căuta o anume farfurie pe care chelnerul care a deba­ra­sat a pus-o la grămadă pentru că n-a ştiut ce-i cu ea. A doua zi, când s-au întâlnit la aceeaşi masă, li s-au adus nişte chifle pe o farfurie, după ca­re a venit rapid chelneriţa şi a zis: Vai, ce veche e pâinea asta, să vă dau una mai proaspătă! Şi a schimbat far­fu­ria. N-a zis nimeni nimic, dar la ple­care Deşliu a băgat farfuria în servietă.”
– Cu privire la anchetarea lui Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat că acesta a hotărât să declare greva foamei, lucru pe care i l-a comunicat şi lui Augustin Doinaş, pentru a scăpa de interogatorii.
– Aceeaşi persoană a relatat deapre conţinutul scrisorii trimise de Mircea Dinescu la Europa Liberă şi transmisă pe post.
După ce face o trecere în revistă a modului cum Mircea Dinescu a fost exclus din partid şi dat afară de la România literară, Nicolae Manolescu s-a plâns că încă nu a putut lua le­gă­tura cu acesta nici telefonic, nici perso­nal, cu toate că a mers aproape zilnic la Uniune pentru a-l întâlni.
De asemenea, a afirmat că a încercat să intre la D.R. Popescu pentru a-i arăta că nu este de acord cu modul cum sunt trataţi Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, că ştie tot ce li se întâmplă acestora, dar nu a putut încă lua legă­tura cu preşedintele, deoarece acesta este tot timpul “foarte ocupat”. To­tuşi, s-a întâlnit cu Augustin Doi­naş, care i-a confirmat totul despre Dan Deşliu, a cărui situaţie este cunoscută şi de Zigu Ornea şi Radu Cosaşu.
Despre Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu a spus că nu mai ştie nimic de joi, dar până atunci cunoştea că se putea mişca liber prin oraş, cu toate că plimba după el trei maşini şi o trupă de oameni, aşa cum plimbase şi el în toamnă.
La rândul său, Livius Ciocârlie îşi exprimă credinţa că “ăştia sunt înne­buniţi, deoarece sub ochii lor Mircea Dinescu reuşeşte să transmită scri­soa­rea afară”, afirmaţie pe care Mano­lescu o completează, arătând că “până acum nu l-a împiedicat nimeni să facă ceva”.
Discutând despre cei doi, Nicolae Manolescu apreciază că lui Dan Deş­liu i se aplică un tratament mai dur, deoarece în scrisoarea lui a atacat direct “persoana”, pe când Mircea Di­nescu a scris-o mai la general, fără atac direct la persoană.
– Livius Ciocârlie i-a relatat interlocutorului său că a aflat de la Ga­bri­ela Adameşteanu că şi Ana Blandiana a făcut o scrisoare, Nicolae Manolescu confirmându-i afirmaţia şi ară­tân­du-i că e vorba despre o scrisoare în care Ana Blandiana îşi cere dreptul de a publica, scrisoare adresată tuturor forurilor.
El subliniază că totuşi situaţia Anei Blandiana se va rezolva pozitiv, dar această rezolvare “se pare că ei nu-i convine, neaşteptându-se la aşa ceva.” Aceste aspecte Nicolae Ma­nolescu le cunoaşte de la Zigu Ornea, care, la rândul lui, le-a aflat în urmă cu câteva zile de la “Moşul”, poreclă prin care îl desemnează pe Gogu Rădulescu.
– Readucând discuţia la Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Mano­lescu arată că a auzit că s-ar intenţiona să se facă o mare adunare la Uniunea Scriitorilor pentru a-i exclude pe cei doi din rândul membrilor Uniunii. Livius Ciocârlie a afirmat că el nu poate crede că ar fi posibil aşa ceva, afirmaţie cu care interlocutorul este de acord, apreciind că “ar fi un risc enorm, deoarece precis că vor fi câţiva care vor vorbi împotriva excluderii şi vor vota împotriva acestei măsuri”.
– Abordând un alt subiect, Nicolae Manolescu a relatat că ştie de la Gogu Rădulescu că acum două săptămâni a fost “un executiv”, care nu s-a dat publicităţii şi care a avut loc imediat după ce “şeful” a fost informat despre “scrisoarea celor şase”, scrisoare ce a provocat acolo “o vâjâială nemaipomenită”, că toată lumea vorbea pe muteşte, iar “el” a spus “să se facă, să se dreagă, să se ia măsuri, să se tragă, să nu mai ştiu ce!”, hotărându-se să se ţină aceste adunări ale oamenilor muncii, să se publice în presă, să se dea la radio şi la televizor.
Tot acolo s-a stabilit şi conţinutul textelor ce au fost date spre publicare ziarelor, dar marţi dimineaţă n-au apucat să pu­blice aceste texte decât unul sau două ziare, după care s-a sistat totul brusc printr-o dispoziţie de sus, fără nici o explicaţie. S-au ţinut câteva adunări ale oamenilor muncii, dar acestea nu s-au făcut pu­blice şi presa nu a dat nimic, numai radioul a apucat să dea, dar cineva de la radio i-a spus lui Radu Cosaşu că la radiojurnalul de marţi, literalmente i s-a luat crainicului din mână textul pe care trebuia să-l citească, căci hotărârea a venit pe neaşteptate. De aia s-a intrat în emisie şi s-a luat textul, iar din momentul ăla nu s-a mai dat nimic, decât chestii vagi cu legalitatea.
Livius Ciocârlie a afirmat: “Eu cred că atunci când s-a anunţat că Mircea Răceanu este acuzat, reacţia a fost atât de clară că e vorba despre o maşinaţie, încât asta i-o fi pus în gardă că ies mai prost.”
Nicolae Manolescu: “Ce dracu s-a întâmplat şi ce a fost în capul lor, eu nu ştiu!.”
Referindu-se la Mircea Răceanu, Nicolae Mano­lescu arată că acesta a fost înfiat în timpul războiului, că s-a născut la Doftana şi este fiul lui Bernat Andrei şi al Ilenei Andrei, episod care este foarte bine prins în cartea “Trandafirii Doftanei.” Legat tot de acest aspect, Nicolae Ma­nolescu afirmă că Gogu Rădulescu i-a spus că atunci când a aflat despre cine este vorba “Tova­răşa” a plâns. El l-a întrebat pe Gogu Rădulescu dacă “Tovarăşa” a plâns şi atunci când “a pus la cale toată porcăria asta.”
Cei doi interlocutori continuă discuţia cu o serie de aprecieri tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi de stat şi fac comentarii pe tema aşa-zisei situaţii dezastruoase în care s-ar afla ţara noastră.
– Readucând discuţia la Gogu Rădulescu, Nicolae Manolescu face următoarele aprecieri: “Eu l-am văzut după toată povestea asta o singură dată, Zigu l-a văzut de vreo trei ori. Eu nu l-am văzut decât sâmbăta trecută, de când e vâjâiala asta, şi era foarte bine dispus, surprinzător chiar, fiindcă asta discutam şi cu Zigu când am plecat de acolo. Zic: Ce-i cu ăsta, mă? A înnebunit!?!, la care el mi-a spus: Păi, mi-a dat telefon luni, după şedinţa aia, şi era foarte bine dispus! De unde cu o săptămână sau două înainte era foarte prost dispus, încât tot timpul spunea că el de data asta nu mai ratează ocazia să-şi dea demisia, că nu mai poate, că nu ştiu ce, că face acum la prima plenară sau măcar la Congresul de anul ăsta, că el iese, că încearcă de la Congresul al XIII-lea să-şi dea demisia, dar nu i s-a primit, ceea ce e adevărat; iar acum este foarte bine dispus!”
Livius Ciocârlie l-a întrebat: “Ce posibilităţi reprezintă presiunea internaţională de a deter­mina ceva.”
Nicolae Manolescu: “Acum se pune nădejdea în altceva, cu cei şase în special. Eu zic că, mi-a atras atenţia şi mie şi cred că la toată lumea, finalul acestei scrisori. După ce-i fac ăştia toată papara, în loc să-i spună: Acum ia-ţi bagajele şi pleacă!, ei spun că acum, dacă vrei să discutăm, trebuie să fie linişte, să nu mai exporte alimente, adică două din ele perfect fezabile, iar a treia mai aşa, dar de acord să-i propună un dialog!
Chestia seamănă foarte tare cu ce se întâmplă prin alte părţi, adică acolo unde dialogul opoziţiei cu înăuntrul partidului este acceptat, nu mai vorbesc despre pluralismul maghiar, dar chiar dialog-dialog, peste tot! Deci, aici, Brucan, din capul lui sau având sugestie sovie­tică, aşa, s-a orientat foarte bine, pentru că a creat în felul acesta prima alternativă politică la puterea asta. Până acum aşa ceva nu există, că Doina Cornea sau Dinescu nu sunt…”
Livius Ciocârlie: “Cu posibilitate de discuţie!.”
Nicolae Manolescu: “Deci, prima alternativă politică, prima cheie pe care să spun aşa nu englezii sau, aşa, dar ruşii la o adică s-o bage în uşă şi să încerce să încuie sau să descuie situaţia cu ea, pentru că aici, în fond ăştia ce-au făcut, n-au făcut nimic, n-au pus nici o bombă, nu sunt terorişti, sunt nişte oameni cu care (sic!) în limitele Constituţiei şi aşa, au propus un dialog, acum n-ai ce să le faci! Dacă le face ceva, e nenorocire, adică scandalul este foarte mare. De aici, eu cred că El de-aia este foarte supărat şi strâns cu uşa, fiindă El este conştient că l-au strâns cu uşa şi l-au prins foarte rău în ofsaid! Că aici nu-i nimic de făcut! Eu cred, şi sunt foarte optimist, că chestia este foarte importantă şi din alt punct de vedere! Nu cred că presiunile externe vor putea fi atât de mari, încât să-l determine pe El chiar să închidă (sic!) radical ceva! Pot să-l determine să nu ia măsuri împotriva lor, numai să-i hărţuiască!
Şi mă rog, poate să mai slăbească cu o curea, două, să ne mai dea câte un salam, poate! Dar mai mult nu cred! Însă eu cred că riscul mare pentru El, în momentul de faţă, vine din interior! De ce? Pentru că pentru prima dată există posibilitatea ca, mă rog, nemulţumirea care există în toate domeniile, inclusiv în armată şi Securitate, e limpede!, să poată folosi, să poată aduna în jurul unităţii politice, adică noi n-avem tradiţie să vină generalul Popescu să-l dea jos pe ăsta şi să se proclame şef, dar generalul Popescu, dacă-l prinde şi-l rade cu o echipă de zece soldaţi într-o zi, poate să se adreseze acum lui Corneliu Mănescu sau lui Apostol pentru a conduce până se fac nişte chestii!
Dar eu zic că pentru El pericolul mare de aici vine! Nu e exclus să se întâmple. Adică curajul… nu curaj, să dea o formă de legitimitate unei lovituri care până acum era, cum? Oricine care avea…”
Livius Ciocârlie: “Şi pentru aia ce facem?”
Nicolae Manolescu: “Ce fac? Vorbesc cu gene­ralul cutare şi pot să fac chestia asta! Cu nişte riscuri foarte mari, dar pot să fac! Şi după aia ce faci!?! Până mă adresez lui Gorbaciov, până… aici ce fac? Gorbaciov ce-o să zică? Nu! Chestia se face dinăuntru. Pe când acuma gata, acuma s-a făcut breşa, există această chestie! Vine acuma unul din ăştia şase, sau doi, şi faceţi chestia.”
Livius Ciocârlie: “M-am gândit şi eu că trebuie să vină acuma mii şi mii de oameni, securiştii şi nu mai ştiu ce, care se pot gândi: Ce se întâmplă cu mine dacă va cădea ăsta? Vorbind despre ăştia mii şi mii, unii chiar ar putea face ceva! Poate că asta ar fi o şansă! Dar?!”
Nicolae Manolescu: “Probabilitatea este! Acum ce se va întâmpla efectiv, aşa, nu ştiu! Mai există şi alte riscuri, riscul ca la această… că eu am vorbit cu Deşliu după scrisoarea cu cei şase, el fiind prieten cu Brucan, mi-a spus printre altele că Brucan, venind de la Moscova cu trenul, a fost dat jos din tren la Ungheni şi ţinut o noapte în sala de aştep­tare până când s-a întâmplat ceva la Bucu­reşti, se pare că nu erau decişi dacă îl mai lasă sau nu să se mai întoarcă; el a fost foarte prudent pe unde a fost, adică a dat nişte interviuri mălăieţe, că m-am şi enervat, ştiu că a avut un conflict cu Dorin (Tudoran, n.n.) la «Vocea Americii», că a vrut să-i ia un interviu şi n-a vrut întrebările lui Dorin, a vrut să-şi pună singur întrebări şi Dorin l-a refuzat, el de fapt pregătea această chestie şi nu-i convenea să rateze, că, dacă nu intra în ţară, rata toată chestia din capul locului!
Deci el a făcut-o, că mi-a spus Deşliu că el a ales oamenii cu maximum de garanţii, că eu l-am întrebat de ce nu s-a dus la Maurer, şi el mi-a spus că nu putea, că se prindea (sic!) chestia! Dar el spera că, odată făcută, acuma ăştia să se mişte, căci ce-l împiedică pe Kiraly ăla sau cum îl cheamă, pe Maurer sau pe altul…..”
Livius Ciocârlie: “Să prelungească, da!”
Nicolae Manolescu: “La Doina Cornea sunt 28 care s-au asociat la scrisoarea ei?! De ce n-ar fi şi la această chestie încă doi-trei! Că ar fi important să fie! Adică deocamdată la nivelul de foşti!”
Livius Ciocârlie: “Deşi eu îmi închipui că tocmai acum asupra acestora trebuie să fie un control!…”
Nicolae Manolescu: “Sunt păziţi foarte tare! Pe de altă parte, mi-a zis Deşliu o chestie foarte tare, pe care o ştie şi Cosaşu, nu ştiu de unde, şi anume că ăsta care s-a dus cu scrisoarea la ambasadă iniţial a plecat spre americani şi n-a fost lăsat, se pare că Răceanu a dus scrisoarea, nu Brucan, după care s-a dus la englezi şi acolo a reuşit.”
Livius Ciocărlie: “Şi Miliţia de la poartă nu l-a oprit?”
Nicolae Manolescu: “Şi Securitatea care îi urmărea, ei ştiau ceva, aveau! Securitatea ar fi ştiut dinainte. Şi nu i-au împiedicat.”
Livius Ciocârlie: “Păi, asta e! Că eu m-am tot întrebat cum au reuşit ei să facă. În primul rând, să se înţeleagă. Adică…”
Nicolae Manolescu: “Se pare că Securitatea a ştiut şi nu i-a împiedicat. Că Gogu Rădulescu ne-a spus că, în furia aia, «Să vezi că o să-l dea afară şi pe cel de la Securitate!» De ce? Zice: Nu s-au comportat bine. N-a spus de ce. Adică ce, zic, n-au prins de veste, dar ce-ţi închipui? N-a spus mai mult. Deci, că-i adevărat sau nu, sau că e o bănuială, ori­cum e foarte grav. E în postură foarte proastă Se­cu­ritatea în chestia asta şi eu zic că chestia cu Di­namo de acum… pe enervarea ge­nerală pe chestia cu ei.”
Livius Ciocârlie: “Da, da, da.”
Nicolae Manolescu: “Adică cum, măi, nici atâta lucru nu sunteţi în stare, să mă păziţi de…, adică nu puteţi împiedica un om care a mai făcut-o o dată să o facă a doua oară? Că Brucan a făcut textul.”
Livius Ciocârlie: “Păi, evident, dar faptul că şi-a primit acordul lor, păi, ar fi, trebuie să fie nişte întâlniri între ei sau telefoane!?! Înseamnă că a închis ochii cineva!.”
Nicolae Manolescu: “Iată că au făcut-o! Au închis ochii, s-a ştiut ceva! E făcută bine şi din alt punct de vedere, ea nu e dată «Europei Libere», ea este dată englezilor şi transmisă imediat, iniţial, pe lângă guvernul englez, iar guvernul englez a comunicat-o BBC-ului! Deci, când Brucan a fost la Londra, el punct cu punct şi-a aranjat mişcările! Nu s-a dus la «Europa Liberă», ca să nu-l mai ia la întrebări, cum l-au luat prima dată, tot de la o scrisoare – asta tot de la Deşliu o ştiu, că l-au chemat de la partid ca să-l judece că de ce a făcut scrisoarea aia!”
Livius Ciocârlie: “Evident că deocamdată sunt foarte prudenţi, adică nu vor să întindă coarda!.” Nicolae Manolescu: “Deocamdată pe Bârlă­deanu… că-i fac o chestie cu videocasetofoane. Pe Deşliu îl ameninţă cu cafeaua! Da, bine, sunt prost inspiraţi, dar s-ar putea ca astea să fie doar aşa, glume! Un fâlfâit, aşa, ameninţări fără consecinţă! Dar cum s-ar putea să fie realmente proşti! Pentru că cei care fac aceste anchete, uite dovada pe linie de partid, sunt de fapt nişte proşti, adică ei nu mai oameni de mare nivel în partid (sic!)!”
Livius Ciocârlie: “Deşi pe mine mă uimea, atunci, în noiembrie, cu câtă prudenţă vorbea ăla care a venit la Timişoara! Evident, erau atât de înfricoşaţi de ideea că s-ar putea face ceva, încât voiau să nu facă nimic, nimeni nu l-a tratat până acum aşa mare scriitor ca ăla! A acceptat discuţia, în sensul că a cedat aşa, tot, că eu i-am spus: Domne, ăsta are de ce să facă, recunoaşteţi că sunt lucruri, sunt nemulţumiri, nu?, iar el: “Da, da, sunt într-adevăr, dar să se ia legătura cu forurile de aici, nu din străinătate! Deci dacă cu mine, care nu am nimic, era atât de prudent, nu cumva să mă întărâte…”
Nicolae Manolescu: “E chestie de oameni, că cu mine s-au purtat foarte…”
Livius Ciocârlie: “Da, am auzit şi m-am mirat!”

Document reprodus din volumul Livius Ciocârlie, Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983, si redat in suplimentul Scanteia al Jurnalului National – https://www.jurnalul.ro/
Vezi si Gogu Radulescu in sedinta CPEx

Posted in Uncategorized Tags: , , , 1 Comment »

CATAVENCU sparge buba: Adevaratul sef al lui Alistar si al Transparency este un milionar cu conectii in vechiul regim si Secu: Mihai "Mike" Popa

June 22nd, 2009 VR No Comments »

Iata cine este seful Transparency Romania si seful “anti-coruptului” corupt Alistar, sprijinit de Coalitia Romania Curata, Coalitia Opriti Codurile, Asociatia lui Mircea Toma, Societatea lui Mungiu si intreaga clasa muncitoreasca a societatii in civil:

Milionar si “corporatist”

Dupa 20 de ani in care a fost manager la multinationale, Mike Popa a ales sa se ocupe de propriile afaceri si sa se implice in activitati sociale.

1. COMERT EXTERIOR. Imediat dupa terminarea liceului, in 1973, Mike Popa, s-a angajat ca translator la Camera de Comert si Industrie, pentru a evita repartitia in tara, inscriindu-se la Facultatea de Comert din cadrul ASE. Trei ani mai tarziu era transferat la Publicom, agentia de publicitate a Romaniei pentru comertul exterior. Este locul in care s-a intalnit pentru prima data cu oamenii de la Rank Xerox.

2. PERIOADA XEROX. Pana la sfarsitul anilor ’70 a lucrat cu Rank Xerox la mai multe proiecte, pentru ca dupa cativa ani firma sa ii faca o oferta. Popa spune ca nu a simtit mult vehiculata „presiune“ a Securitatii si ca de-a lungul activitatii sale la oficiul Argus al Camerei de Comert, care se ocupa de reprezentantele straine, nu a fost nevoit sa raporteze nimic. Dupa ’90 devine CEO la Xerox, iar apoi la ICL-Fujitsu.

3. ANTREPRENOR. In 2004 se alatura firmei Brains Direct Ltd. cu ajutorul careia pune pe picioare Endava. Firma are birouri la Londra, Chisinau, Bucuresti, Iasi, Cluj si intentioneaza sa deschida birouri la Galati, Targu-Mures, Balti si Craiova. In 2007, omul de afaceri intra in actionariatul restaurantului gastronomic Heritage, cunoscut ca restaurantul bancherilor.

4. AFACERI ADIACENTE. Tot in 2007 a ajuns la circa 53% din capitalul firmei Aquamold, o societate de apa minerala, activitate in care a intrat dupa ce un partener de afaceri nu a putut sa-i returneze un imprumut si i-a dat actiuni ale companiei in schimb. In plus, are detineri mai mici la publicatii financiare media, precum Finmedia (24%), efinance, „Ghidul de Bani“ sau „Piata Financiara“.

5. IMPLICARE SOCIALA. Mike Popa – care este membru fondator, printre altele, in Asociatia Oamenilor de Afaceri, Camera de Comert Americana, Camera de Comert Romano-Britanica si Transparency International Romania – finanteaza proiecte ale unor ONG-uri, cea mai importanta dintre ele fiind Fundatia de Arta Medievala Sighisoara, infiintata de el impreuna cu un antropolog la inceputul anilor ’90 (organizatoarea Festivalului de Arta Medievala Sighisoara).
Sursa: Money Express

Catavencu: Preşedintele Transparency România, şef de multinaţională înainte de ’89
22 Iun 2009 – Biroul de Investigatii

La o simplă căutare pe Goagăl, cum ar zice Vanghelie, după numele „Victor Alistar”, toate rezultatele care se afişează sînt de următoarele tipuri: „Victor Alistar, preşedintele Transparency International” sau „preşedintele Transparency România, Victor Alistar”. Totuşi, de data asta, Goagăl se înşală. Nu Victor Alistar este preşedintele Transparency International România, el este doar director executiv. Adevăratul preşedinte al TI România este un domn pe care-l cheamă Marian Victor Popa.

Fin cunoscător de engleză, M. V. Popa ar spune despre el însuşi că este un personaj low profile. Ceea ce şi e: în presă nu prea apare, în acţiunile TI nu se vede, nu a auzit prea multă lume de el. Publicitate

Nici măcar Goagăl, de care am pomenit. Totuşi, la o căutare dupa „Marian Victor Popa”, motorul de căutare ne oferă un CVal personajului (de pe pagina Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România; s-ar putea să aveţi probleme cu acest link însă noi am reuşit să facem o captură pe care am asociat-o în arhiva foto). Din care reţinem doar o parte, la capitolul „Professional and civic activity”: „1976 – 1983: Head of Department – Foreign Relations – Chamber of Commerce of Romania” şi „1988 – 1992: Operations Manager – Rank Xerox Romania”. Aha… Adică, pe româneşte, domnul M. V. Popa, şeful ăl mare al Transparency International România, a fost între 1976 şi 1983 şeful Departamentului de relaţii externe al Camerei de Comerţ a României. Iar apoi, din 88 pînă în 92, şeful unei multinaţionale în România.

Cum s-a întîlnit Mike Popa cu „tovarăşa” Elena Ceauşescu

Într-un articol din Money Express, din aprilie 2008. Intitulat „Mike Popa, managerul fără şabloane”. Din care spicuim: „COMERŢ EXTERIOR. Imediat după terminarea liceului, în 1973, Mike Popa s-a angajat ca translator la Camera de Comerţ şi Industrie, pentru a evita repartiţia în ţară, înscriindu-se la Facultatea de Comerţ din cadrul ASE. Trei ani mai tîrziu era transferat la Publicom, agenţia de publicitate a României pentru comerţul exterior”.

Dar să mai dăm un pasaj din acelaşi articol: „PERIOADA XEROX. Pînă la sfîrşitul anilor 70 a lucrat cu Rank Xerox la mai multe proiecte, pentru ca după cîţiva ani firma să îi facă o ofertă. Popa spune că nu a simţit mult vehiculata a Securităţii şi că de-a lungul activităţii sale la oficiul Argus al Camerei de Comerţ, care se ocupa de reprezentanţele străine, nu a fost nevoit să raporteze nimic”.

Într-o altă revistă de business, Marian a povestit de o întîlnire cu tovarăşa Elena Ceauşescu. Iată un scurt pasaj (din Business Magazin): „Marian Popa îşi aminteşte şi acum de singura întrevedere pe care a avut-o cu tovarăşa. Elena Ceauşescu l-a convocat într-o zi din iarna anului 1987, deoarece era acuzat de iredentism”. Cum a scăpat Mike de acuzaţie, citiţi voi singuri în articol. Unde mai puteţi citi şi cum a scăpat, zice el, de propunerile de colaborare cu Securitatea.

În prezent, printre multele firme la care e acţionar (majoritar sau minoritar), una atrage atenţia. E vorba de Heritage Restaurant SA, în care Mike Popa deţine 5,69% din acţiuni. Deşi minoritar, Popa e unul din cei mai mari minoritari din firmă. Dar nu mai mare decît Patriciu, Dinu Patriciu, care deţine 30%, prin intermediul SC Rompetrol Holding SA Elveţia.
Administrator al firmei este, printre alţii, un domn Radu Boroianu, preşedinte. Pe lîngă el, tot ca preşedinte (al Consiliului de Administraţie al firmei) este şi Mike Popa. Dar cine este Boroianu? Conform unui articol publicat în 2006 de Academia Caţavencu, Boroianu este un personaj important: „în 2001, dl Boroianu a intrat într-o firmă elveţiană – Consulting Evia – în care a funcţionat ca director; administrator a fost un elveţian pe nume Beat Corpataux (…). Anul următor, firma îşi schimbă numele în B and B Consulting SA. Ce să însemne B? Dar B? Păi, unul ar putea fi Boroianu, celălalt Buzăianu”. Despre toate acestea, AICI.

Vezi si un interviu de senzatie cu Mike, seful lui Alistar, AICI.

Posted in Uncategorized Tags: , , , , No Comments »

INTERESANT: Venezuela – ţara de identitate a lui Necolaiciuc – la fel ca si in cazul TISMANEANU. FISA lui Tismaneanu si "fuga" sa via brigazile rosii

June 21st, 2009 VR No Comments »

Mihai Necolaiciuc, acuzat că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 70 de milioane de euro Companiei Naţionale de Căi Ferate, a prezentat acte de identitate emise în Venezuela când a fost capturat de agenţii federali americani de la Marshals Service şi cei de la Departamentul de Migrări şi Vămi. Potrivit unui document adresat Biroului Naţional Central Bucureşti şi Secretariatului General al Interpol (NBC Bucharest, IPSG), un senior inspector american a informat că Necolaiciuc a prezentat documente de identitate şi de călătorie emise de Venezuela pe numele său adevărat, informeaza presa.
Ciudat, si Tismaneanu, actualmente membru SAR si GDS, cand a plecat din Romania ca propagandist PCR, pentru a ajunge in Statele Unite, s-a stabilit intai in aceeasi Venezuela. Cu actele sale si trecutul sau de comunist sadea, atunci, nu a reusit insa sa intre in SUA, fiind nevoit sa se casatoreasca cu o cetateanca americanca.

Iata un material interesant despre “fuga” lui Tismaneanu via Venezuela

Intr-o replica la solicitarea Civic Media, de cercetare a dosarelor de la Securitate (DSS) ale membrilor Comisiei Tismaneanu de la Cotroceni, se specifica faptul ca Vladimir Tismaneanu este “necunoscut” CNSAS deoarece nu i s-a specificat si… functia. Ca atare, nici dosarul n-ar fi de gasit. Drept urmare, va prezentam noi mai jos Fisa DSS a lui Tismaneanu Vladimir, cu specificarea fondului, a Dosarului si a Volumului. Facem aceasta, desigur, ca sa usuram activitatea CNSAS. Prin urmare, in ASRI, FOND “D”, Dosar nr. 10.947, Volumul 9, p. 369-370, se poate gasi fisa Securitatii.
Fisa a fost intocmita in 1987, la sase ani dupa plecarea lui Tismaneanu. Din Fisa rezulta locurile de munca si functiile – de partid si de stat – ale numitului.
Sunt multe de spus despre Tismaneanu, dar acum tinem sa atragem atentia asupra a doua chestiuni.
1. Vladimir Tismaneanu a “fugit” din Romania in baza avizului U.M 0617 – avizul cu indicativul 271/SI – fapt mentionat si de Mihai Pelin in cartea “Opisul emigratiei politice” pag. 325-326, aparuta la Editura Compania (coordonator Petru Romosan, redactor Adina Kemeres). Cartea lui Mihai Pelin include 1222 de fise, alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii, si este intruvabila in acest moment.
Unitatea 0617 – cea care i-a dat avizul lui Tismaneanu sa emigreze – nu este alta decat Directia 2 la D.S.S, care se ocupa de Contra – spionajul economic, fosta Directie anti – sabotaj din anii ’50.
Cu alte cuvinte, Directia 2 Contra – Spionaj a Securitatii nu era – din cate stim noi – o agentie turistica, de voiaj, care sa dea vize de calatorie, ci una de spionaj.

De ce minte “Agentul Volodea”?

2. Asa cum este mentionat in ultimul paragraf din Fisa “Vladimir Tismaneanu a efectuat anterior mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”.
Or, ce spune dl Tismaneanu intr-un e-mail de raspuns, la intrebarile “Consiliului Roman” din Germania, a doua zi dupa aparitia in ZIUA a articolului meu “Agentul Volodea” (precizez ca Volodea este numele familiar, intre prieteni, dat lui Tismaneanu)?
Citez din e-mail: “Am iesit prima data in Vest in 1981 si nu m-am mai intors in tara. Aveam 30 de ani. Incercasem, ca si altii, sa obtin vize turistice in Grecia, Franta etc. Mi s-au respins cererile”.
Documentul Securitatii spune cu totul altceva. Dosarul 10.947, la pag. 369-370, vorbeste de “mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”.
Cine are oare dreptate? Tismaneanu, care sustine ca pana in 1981 nu a iesit din tara sau Fisa intocmita de DSS? Iata asadar ca Dosarul de la Securitate al lui Tismaneanu exista. Este si logic, din moment ce Tismaneanu a fost lector cu propaganda la Comitetul Municipal PCR Bucuresti. Ca sa activezi intr-o asemenea functie trebuia neaparat sa ai la DSS “un dosar beton”.

CNSAS si Tradatorii de Patrie

Cand s-a infiintat CNSAS, am scris in “Romania Libera” ca dosarele Securitatii sunt pe trei suporturi: pe hartie (dosarele clasice); microfilmate; si informatizate. Fostul membru CNSAS Horia Roman Patapievici, responsabil alaturi de fostii sai colegi de acoperirea turnatorului Sorin Antohi, s-a intrebat atunci, intr-un articol, daca eu exist, adica daca nu sunt cumva, un nume de cod. Desi fusese coleg de rubrica cu mine – timp de vreo patru ani – la revista “Privirea”!
Toti directorii SRI recunosc ca – atunci cand dosarele pe hartie prezentau “lipsuri” sau nu puteau fi gasite – apelau la arhiva microfilmata a DSS, care nu putea fi falsificata. Arhiva informatizata – pe computer – a DSS s-a infiintat in 1971, ultimul sector fiind cel de langa Biserica Kretulescu. Structurata tematic, arhiva informatizata a DSS include in sistemul sau de evidenta – cunoscut sub denumirea de “CARTOTECA GENERALA DOCUMENTARA” – fise organizate tematic. Una din cele mai interesante tematici este cea intitulata “TRADATORI DE PATRIE”.
CNSAS-ul ar trebui sa caute ceva mai mult intre dosarele primite de la SRI si SIE, pana gaseste in ASRI, FONDUL “D”, Dosar nr. 10.947.
In incheiere mai fac doua mentiuni: Vladimir Tismaneanu nu a asteptat ani de zile aprobarea de emigrare in Israel – asa cum au facut-o sute de familii de evrei romani – suportand consecintele, ci a preferat sa “fuga” in alta tara. La data respectiva, prin legile israeliene, un evreu putea sa emigreze doar in Israel, unde era obligat sa ramana un numar de ani. Aceasta era regula – pe care Vladimir Tismaneanu a incalcat-o.

Vladimir ALEXE

O scrisoare deschisa catre presa romana:
Unde a fost Tismaneanu patru ani, pana a ajuns in SUA?

“Vladimir Tismaneanu a ajuns in Statele Unite printr-o serie de manevre destinate sa ascunda sistemului legislativ american activitatea sa ca membru al Partidului Comunist. (Autoritatile SUA nu acceptau in America nazisti si comunisti – nota red.). Conform documentelor, Tismaneanu a sosit in SUA, prin Philadelphia, la 1 octombrie 1985, dupa ce i s-a refuzat acordarea azilului politic in Franta si viza de intrare in SUA. Ce a facut Vladimir Tismaneanu in cei 4 (patru) ani (1981 – 1985) de cand a parasit Romania si pana a sosit in SUA, prin casatorie? Cum a fost posibil ca pasaportul sau romanesc sa nu fie anulat de catre vigilentele autoritati romane ale vremii si sa i se acorde noi vize de catre diverse ambasade din Vest? Mai tarziu, pe baza legaturilor lui cu Brigazile Rosii Internationale acestea l-au ajutat sa plece in Venezuela, dupa ce i s-a refuzat viza de intrare in SUA. In 1985, Vladimir Tismaneanu si-a realizat scopul: sa ajunga in SUA, casatorindu-se cu o cetateana romano-americana, o prietena de familie si vecina in acelasi cartier renumit al nomenclaturii din Bucuresti – Primaverii. Dar, foarte curand, el a demonstrat ca aceasta casatorie era doar o acoperire, caci a divortat.”
Dan Muresan
Consultant Politic pentru Partidul Republican din SUA
Sursa Ziare.com

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

UNGURIENII si MUNGIII ataca la Basescu. NOI CONFIRMARI ALE ANALIZELOR NOASTRE: Internaţionalizarea „scandalului EBA“ pe mâna autonomiştilor maghiari

June 21st, 2009 VR No Comments »

Scris de Roncea
„Unul din membrii marcanţi ai PPE, europarlamentarul maghiar Laszlo Surjan, pune sub semnul întrebării admiterea Elenei Băsescu în cel mai mare grup din Parlamentul European“. Aceasta este deschiderea Hotnews de ieri, un articol din seria celor cinci, până acum, semnate de un fost purtător de cuvânt la Ministerul Justiţiei şi consilier special al Monicăi Macovei. Sursa materialului, se spune pe surse, ar fi chiar Monica Macovei, introdusă pe listele PD-L pentru europarlament prin diligenţele lui Traian Băsescu, de altfel. Tapalagă, „ziarist“ din cercul de influenţă al Alinei Tatiana Mungiu, şi-a asumat un fel de sarcină de partid din atacul constant la adresa fiicei preşedintelui, comparată cu o „mârţoagă chioară“, într-un alt articol competent de analiză jurnalistic tipic Hotnews. Atacul suburban la adresa Elenei Băsescu a dat tonul ultimei săptămâni de campanie pentru alegerile europene. Alegeri considerate un fel de barometru al prezidenţialelor din toamnă. Loviturile administrate Elenei Băsescu şi, implicit, lui Traian Băsescu au fost cu atât mai puternice cu cât au provenit dintr-o direcţie „de autoritate“, un vector public cu „parfum portocaliu“.
De altfel, în mediile apropiate „intelectualilor“ a fost elogiată „distanţarea“ lui Tapalagă şi „obiectivitatea“ bruscă a acestuia în raport cu „marinarul“, după modelul lui Cărtărescu, Mungiu, Dinescu sau a celorlalţi membri ai GDS, care au declarat ofuscaţi că nu sunt „intelectualii lui Băsescu“.
Miza operaţiunii „Distrugeţi-o pe Elena Băsescu“, executată de pe toate fronturile posibile şi imposibile, – mai nou şi cu contribuţia unor membri ilustrativi ai GDS – a fost în fapt sabotarea candidaturii tatălui, Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale din toamnă. Iar victoria fiicei a fost şi răspunsul la dilema „candidează sau nu preşedintele“: brandul Băsescu s-a dovedit că ţine la greu. Băsescu nu le mai este convenabil unor cercuri după ce a abordat răspicat o temă sensibilă şi care interesează mai ales Moscova.

Moscova scoate pisica maghiară de la naftalină

Băsescu a repus pe agenda publică, românească şi internaţională, drepturile, dar şi îndatoririle românilor asupra Basarabiei şi a celorlalte teritorii româneşti răpite de sovietici, inclusiv dreptul lor la cetăţenia română.
Adversarii acestei poziţii sunt autonomiştii maghiari – la nivel oficial – dar şi intelectualii SAR, prin Tatiana Mungiu, purtătoarea de cuvânt a GDS care a afirmat public că: „Acordarea cetăţeniei nu rezolvă problema“ şi „mai inspirat era dacă semna tratatul cu Moldova înainte să ne ceară europenii să-l semnăm“. Practic, aceasta este identică cu poziţia lui Voronin, susţinută şi de ungurul Kalman Mizsei, reprezentant al Sörös şi al UE la Chişinău, ceea ce demonstrează că o anumită reţea funcţionează pe axa Budapesta-Chişinău-Moscova.
Atacul venit acum via Tapalagă la adresa Elenei Băsescu, prin utilizarea unui membru marcant al FIDESZ, spune multe. Iată ce declara recent liderul partidului de centru-drepta FIDESZ şi totodată al opoziţiei de la Budapesta, Viktor Orban.
„Este datoria Ungariei să susţină cererile etnicilor maghiari pentru autonomie în ţările învecinate. Este în interesul nostru în interiorul şi în afara graniţelor să punem capăt perioadei care a slăbit Ungaria, a lichidat politica naţiunii şi a neglijat şi încă neglijează maghiarii din Bazinul Carpatic“. Pe scurt, Moscova ne arată, din nou, pisica maghiară.
https://www.curentul.ro/
Practic, o noua confirmare a analizei
SOROS, MUNGIU si GDS introduc metodele active de atac la EBa cu tinta asupra candidaturii lui Traian Basescu. HotNews scoate arma “revolutiei twitter”

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , , , No Comments »

GURU TISMANEANU si TROIKA imposturii Berindei, Dobrincu, Gosu, il scot pe Traian Basescu la Targul de carte furata. Slujitorii minciunii cauta mascota

June 16th, 2009 VR No Comments »

de George Roncea
Astăzi are loc un eveniment mai puţin obişnuit, la deschiderea din ziua inaugurală, la ora 18, a Târgului de carte urmând a participa însuşi preşedintele României, Traian Băsescu. Cartea pentru care vine la Târg preşedintele se intitulează „Istoria Comunismului din România“ şi reprezintă o colecţie de documente din perioada Gheorghiu Dej. Volumul este conceput ca o anexă a „Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România“ – primul dintr-o serie de trei.
Autorii volumului sunt Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu. Din acest punct începe „neobişnuitul“, deoarece Traian Băsescu va participa la o lansare alături de nişte autori cu totul ieşiţi din comun.

Berindei – a turnat, a turnat, a turnat

Mihnea Berindei este un personaj care a avut „o relaţie specială“ cu Securitatea, relaţie pe care nu orice cetăţean a avut-o. El a avut dosar fond reţea deschis în vederea recrutării şi a fost recrutat pentru încadrarea informativă a unui element „lucrat activ“, având chiar două nume de cod, „Mircea“ şi „Sandu“. Berindei este cunoscut pentru apropierea sa de cercurile socialiste de la Paris, unde a ajuns „lăsat să plece“ de odioasa Securitate, cea care îi cerea şi note informative. Întors la „revoluţie“ în România, a avut o contribuţie serioasă în întemeierea GDS, o instituţie fondată de cunoscutul agent KGB Silviu Brucan.

Dobrincu – falsificator al cifrei victimelor comunismului

Dorin Dobrincu, numit de către guvernarea liberală, ilegal, la şefia Arhivelor Naţionale ale României, se afla în continuare în situaţia de director general interimar, instalat şi menţinut fără concurs. El este „asistat“ de soţia „caraghiosului“ Andrei Bădin, după cum l-a numit chiar preşedintele recent, agitator şi propagandist al Trustului de partid al Familiei Voiculescu.
Ticu Dumitrescu, fost şef al deţinuţilor politici, l-a acuzat pe Dobrincu că a încercat să reducă numărul victimelor comunismului, iar Consiliul Naţional Director al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a protestat deschis faţă de una dintre cele mai grave falsificări de date din Raportul Tismăneanu considerată o încercare flagrantă de minimalizare a caracterului criminal al regimului de ocupaţie comunist în România.
Acuzaţiile lui Ticu Dumitrescu au avut ca suport forma publicată de Humanitas a raportului de condamnare a comunismului, în care unul dintre editori, respectiv Dorin Dobrincu, făcea o notă de subsol referitoare la numărul victimelor regimului comunist unde „după ureche“ micşora numărul de la circa 2.000.000, consemnate prin lucrări ştiinţifice în domeniu, la 350.000, cifră „preferată“ de Dobrincu. În capitolul „Genocidul din Romånia“, semnat de Boldur Latescu, şi el fost deţinut politic, împreună cu Ticu Dumitrescu, se estimează că numărul victimelor regimului comunist, respectiv oameni care au fost deportaţi, trecuţi prin închisori, lagăre şi colonii de muncă, este de două milioane.

Armand Goşu l-a urecheat pe Băsescu pentru ca ar fi afon pe Moldova

În ce-l priveşte pe Armand Goşu, ultimul membru al troicii, acesta tocmai i-a administrat o frecţie în revista GDS, „22“, lui Traian Băsescu, oferindu-i sfaturi geopolitice de la un nivel superior, luându-l peste picior şi dojenindu-l şi că îşi permite să se refere public la pactul Ribentropp-Molotov, ca un habarnagiu, în loc să semneze odată tratatul cu Moldova comunistă, aşa cum l-a somat şi cealaltă expertă în de toate, Tatiana Alina Mungiu, altă sfătuitoare de renume a lui Traian Băsescu.
Materialul lui Goşu a fost salutat entuziast la Chişinău de oficiosul comunist Moldova Suverană: „în ultimul număr al prestigioasei reviste «22», Armand Goşu, un cunoscător de primă mână al realităţilor din spaţiul fostei URSS, face o analiză dură şi autorizată a atitudinii României faţă de Republica Moldova. Goşu reafirmă ceea ce noi tot scriem de la venirea lui Băsescu la conducerea Romåniei: preşedintele român, secondat sau condus de către serviciile sale secrete, nu doar că manipulează şi înşeală opinia publică naţională şi internaţională, că foloseşte false argumente în acţiunile sale anexioniste faţă de R. Moldova, dar, sub pretextul posturilor diplomatice, menţine Ambasada României de la Chişinău pe rol de Centrală a spionajului românesc în spaţiul estic, post-sovietic. Armand Goşu reconfirmă şi ultimele noastre dezvăluiri, potrivit cărora Mihnea Constantinescu, cel care a fost propus ambasador la Chişinău, este agent acoperit. Editorialistul revistei «22» rosteşte un adevăr usturător pentru România – acela că politica României faţă de R. Moldova este coordonată de către serviciile secrete. Nu acelaşi lucru îl tot demonstrăm şi noi în Moldova Suverană? “

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , No Comments »
« Older Entries
Newer Entries »
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova