Ziua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „Timpul”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.
Cinstind munca, talentul, harul şi dăruirea ziaristului Mihai Eminescu, ca deschizător de drumuri pentru lucrătorii din presa românească viitoare, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizează un eveniment inedit – Premiile UZPR – ”Eminescu, ziaristul“.
În ziua de 28 iunie 2013 ( zi de vineri ), de la ora 13,00, în Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, UZPR va organiza lansarea unei lucrări, a unui dosar de presă, purtând semnătura unui important scriitor, aplecat asupra studierii vieţii şi activităţii marelui ziarist – Nicolae Georgescu. Evenimentul mai cuprinde acordarea unui număr de două premii ”Eminescu, ziaristul”, îndreptate spre doi eminoscologi, pentru care se vor prezenta laudaţiile. Va fi şi un recital artistic, susţinut de actori reputaţi. Manifestarea prilejuieşte evocări din viaţa ziaristului.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să fie prezenţi, ziarişti din presa scrisă şi audiovizuală, scriitori, oameni de cultură, personalităţi ale vieţii publice.
Sursa: UZP via Ziaristi Online si Mihai-Eminescu.Ro
Reamintim si ultimul articol al lui Mihai Eminescu la “Timpul”: Pentru Libertatea Presei – DOCUMENT via RONCEA RO
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Video-interviu cu profesorul Nae Georgescu: Revista Tribuna