Victor Roncea Blog

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Şi cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziţie informaţii care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche şi Aurel Rogojan – fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile şi selecţia materialului ne aparţin.

Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI

Generalul Mihai Ion Pacepa menţionează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informaţii în anul 1946 şi că prima sa misiune ar fi fost “să se infiltreze în bandele care acţionau la vremea respectivă în munţi”.
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofiţer acoperit în cadrul reprezentanţei comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat şi de vest-germani. Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii în cadrul Marelui Stat Major, îşi informează superiorii. Informaţia lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani…“.
În 1958, Simion Turcu, ofiţer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofiţer, Vasile Moroşan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru – şeful lui Pacepa la vremea respectivă – îşi înştiinţează subalternul în legătură cu informaţia primită. Alte două surse au semnalat aceeaşi situaţie, că Pacepa colaborează cu C.I.A. şi cu aceste date Doicaru şi-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al şefului D.I.E. Cum a reuşit Pacepa această performanţă? …“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“… în această perspectivă, o „coincidenţă“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenenţă.

Decapitarea contraspionajului

Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acţionat ulterior, în direcţia slăbirii unităţii de contraspionaj de care se simţea ameninţat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită şi primeşte azil politic în S.U.A. Succesul obţinut de ruşi este dublu: discreditarea lui Ceauşescu şi zdruncinarea solidităţii şi renumelui securităţii româneşti; plasarea unui om cu un statut şi o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obţină sau să se confirme anumite informaţii şi care ar putea servi unor obiective de dezinformare.

„Omul sovieticilor în anii ‘50“

Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigaţii asupra relaţiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 şef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activităţii sale din securitate şeful unui compartiment al Direcţiei de Contrasabotaj, ce avea în atribuţii şi protecţia rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupaţie jefuia, pur şi simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecţiuni geologice să fie ţinute secrete şi, mai cu seamă, să fie închise şi mascate o serie de exploatări de ţiţei. Această operaţie de protejare a resurselor de ţiţei a fost, însă, deconspirată, iar şeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a ameninţat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelităţii faţă de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situaţii şi hărţi ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranţă de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situaţia din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum ştiam că hărţile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărţilor, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm vieţile.“

Cârtiţă KGB plasată americanilor?

Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea şi plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obţinute în detrimentul adversarilor, precum şi la definitivarea unor acţiuni de propagandă, contrapropagandă şi dezinformare. De notat faptul că spaţiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenţi KGB cu acte în regulă, căutaţi sau curtaţi de diverse state apusene, fiind serviţi occidentului cu galoane de „disidenţi“ români.
Imediat după moartea lui Hruşciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, îşi impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relaţiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităţilor sale în spaţiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligaţiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varşovia, a continuat să beneficieze de activităţile de spionaj desfăşurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB şi Direcţia Generală de Informaţii Externe (D.G.I.E.), cât şi dintre G.R.U. şi D.I.A. (Direcţia de Informaţii a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.

Ceauşescu, ţintă operativă a KGB şi GRU

Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice şi a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi distanţarea lui Ceauşescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România şi, în primul rând, Ceauşescu să se afle în atenţia specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul şi G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceauşescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, … „după ce lui Nixon i se lansase invitaţia oficială de a vizita Bucureştiul. Planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei şi D.S.S-ului (Departamentul Securităţii Statului) care îşi făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însuraţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcţia armatei sau chiar a Securităţii, Ceauşescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofiţerii căsătoriţi cu cetăţence sovietice să divorţeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiţii, multe persoane din conducerea armatei – inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate şi devin obiect al activităţilor speciale de supraveghere şi prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice şi, în primul rând, G.R.U. îşi intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete româneşti documentează mai multe cazuri de culegere şi transmitere de informaţii sovieticilor.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II)

Scris de George Roncea

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează…

Astăzi – mărturia unui fost ofiţer de informaţii

Fostul ofiţer de informaţii Andrei Zărnescu, care în acea perioadă îşi desfăşura activitatea în cadrul rezidenţei legale a României din R.F. Germania, descrie pentru colegii ziarişti de la „Periscop“ circumstanţele momentului dispariţiei lui Pacepa (intertitlurile şi selecţia textului aparţin redacţiei „Curentul“):

– Domnule Zărnescu, sunteţi, am putea spune, unul dintre martorii oculari ai dispariţiei lui I.M. Pacepa… unul dintre primii ofiţeri…
– Da, este adevărat. Cunosc cazul în desfăşurarea lui, întrucât imediat după constatarea dispariţiei lui I.M. Pacepa, în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, la rezidenţa din R.F. Germania s-a constituit o Celulă de criză din care am făcut şi eu parte.

– Cum s-a descoperit dispariţia şi ce a cuprins, în linii mari, prima telegramă care anunţa în Centrală acest eveniment?
– Prima reacţie a fost de consternare… în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, ofiţerul desemnat să-l preia pe adjunctul şefului DIE de la un hotel situat în zona veche a oraşului Köln, pentru a-l conduce la Aeroportul din Frankfurt/Main, a constatat că acesta nu este în cameră. Uşa era descuiată, televizorul în funcţiune, patul nefăcut şi bagajul personal aşezat pe noptieră.
Analiza acestor date a condus la următoarele variante posibile: răpire, aventură amoroasă cu urmări neprevăzute, hotelul fiind situat într-o zonă rău famată a oraşului Köln, sau trădare. În prima telegramă transmisă în Centrală varianta trădării nu s-a menţionat, considerându-se că este prematur pentru o asemenea concluzie.

– Ce a întreprins Celula de criză în continuare?
– Au fost luate măsuri specifice muncii de informaţii externe, pe care nu-mi propun să le dezvolt, şi s-au declanşat investigaţii discrete în zona veche a oraşului Köln, unde era situat hotelul în care înnoptase I.M. Pacepa. Cu fotografia acestuia în mână, au fost contactaţi barmani, picoliţe, chelneri, oameni ai străzii etc., stabilindu-se că Pacepa fusese văzut în prezenţa a două persoane cu o seară înainte. Versiunea trădării începea să se contureze… în seara aceleiaşi zile, televiziunea locală a transmis o ştire lapidară, potrivit căreia o înaltă personalitate din serviciile secrete din Est a schimbat fronturile.
Iniţial, autorităţile vest-germane, îndeosebi Ministerul de Interne, au refuzat sistematic să ofere date despre situaţia adjunctului şefului DIE, susţinând că întreprind măsuri pentru găsirea lui.

– Puteţi să ne relataţi despre luări de poziţie din partea unor personalităţi vest-germane referitoare la trădarea lui I.M. Pacepa?
– Dintre toate luările de poziţie, unele din ele extrem de politizate, un personaj important şi demn de încredere, prin funcţia ce o deţinea, Günther Nollau, în acea vreme şeful Bundesamtes für Verfassungsschutz (Bfv), principalul serviciu de contrainformaţii vest-german, a făcut o declaraţie radiotelevizată pe care încerc să o redau din memorie: „…Cazul Pacepa este emblematic pentru ţările socialiste… Este cunoscut faptul că acesta se afla în graţiile familiei prezidenţiale din România. De la o vreme, I.M. Pacepa a devenit indezirabil pentru motive mai mult sau mai puţin cunoscute. El se aştepta să fie demis. Noi cunoaştem (n.a. Bfv) că un demnitar socialist care se bucură de avantaje deosebite, când este schimbat din funcţie, eventual degradat, nu mai are nicio şansă să se mai ridice. Pacepa cunoştea acest lucru şi, ca urmare, a hotărât să schimbe fronturile…“

– Cum a început urcuşul lui Pacepa şi cum de a ajuns în apropierea familiei prezidenţiale?
– Ion Mihai Pacepa a avut o carieră fulminantă în DIE începând din anii ‘50, care a culminat cu funcţia de adjunct al şefului DIE. A colaborat cu consilierii sovietici în perioada respectivă, cum de fapt au făcut şi alţi colegi de-ai săi, conform ordinelor şi legilor de atunci. S-a evidenţiat prin viclenie şi uşurinţă în a face relaţii şi, mai ales, determinare pentru a ajunge pe căi lăturalnice, prin relaţii, în graţiile şefilor.

După retragerea consilierilor sovietici şi întreruperea totală a colaborării cu KGB, Nicolae Ceauşescu a ordonat unele schimbări şi în cadrul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii româneşti. Schimbările respective s-au făcut ca urmare a neîncrederii în structurile de informaţii româneşti, considerând că prin aplicarea principiului rotaţiei cadrelor, în vogă în acea vreme, poate să exercite un control mai eficient asupra acestora.

„Înlăturarea elementelor alogene din serviciu“

Schimbarea a început, mai întâi, cu înlăturarea elementelor alogene din serviciu şi apoi cu schimbarea din funcţii a unor şefi. Cea mai spectaculoasă schimbare, intervenită abia în primăvara anului 1978, a fost aceea a generalului Nicolae Doicaru din funcţia de şef al DIE şi înlocuirea sa cu Alexandru Dănescu, specializat în probleme de înzestrare-logistică şi fără tangenţe cu munca operativă.
Generalul Pacepa reuşise, prin acţiuni bine ţintite, ca acordarea de cadouri costisitoare, îndeosebi bijuterii, publicarea în străinătate a unor cărţi laudative la adresa cuplului prezidenţial etc., să capete încrederea soţiei lui Nicolae Ceauşescu, fapt ce i-a adus numirea ca adjunct al DIE. După înlocuirea lui Nicolae Doicaru, I.M. Pacepa a intrat într-un con de umbră, Elena Ceauşescu făcându-l responsabil de unele imperfecţiuni şi neîmpliniri, mai ales în organizarea şi realizarea unor acţiuni de imagine a cuplului prezidenţial cu ocazia unor vizite efectuate în străinătate.
De circa 2-3 ani, I.M. Pacepa era angrenat într-un proiect, coordonat direct de Nicolae Ceauşescu, care viza producerea în România a unor avioane în colaborare cu concernul multinaţional Focker. În virtutea acestui mandat, generalul Pacepa făcea dese deplasări în străinătate, îndeosebi în R.F. Germania, astfel că a intrat în legătură cu multe persoane dubioase, unele dintre acestea cunoscute sau suspicionate că făceau parte din servicii de informaţii străine.
După părerea mea, angrenarea lui I.M. Pacepa în acest proiect, având în vedere funcţia pe care o avea, a însemnat o mare eroare din partea puterii de atunci.
Adjunctul şefului DIE era, însă, destul de abil şi perspicace să constate că situaţia lui devenea din ce în ce mai complicată şi că urma să fie demis din funcţie. A profitat de ultima vizită în Austria şi R.F. Germania, hotărând să trădeze. Personal cred că a acţionat în pripă, hotărându-se să facă acest lucru cu ocazia ultimei sale misiuni în Austria şi R.F. Germania.
În timpul acestei vizite, sub pretextul cunoaşterii activităţii specifice a unor subordonaţi, i-a chestionat şi şi-a făcut notiţe cu nume de persoane, acţiuni în desfăşurare etc. În calitatea ce o avea, de adjunct al şefului DIE, aceste date putea să le cunoască din ţară sau, în situaţia că fusese recrutat cu mai mulţi ani în urmă, să le fi furnizat deja. Acest argument, cât şi cele menţionate mai sus, mă fac să cred că Pacepa a trădat în 1978, fiind speriat de perspectiva demiterii şi chiar de tragerea lui la răspundere penală.

„Îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al occidentalilor“

Ion Mihai Pacepa a hotărât să trădeze fără să se facă asupra lui presiuni fizice sau psihice, ci pur şi simplu sub imperiul schimbării din funcţie şi al pierderii privilegiilor ce decurgeau din aceasta.
În aprilie 1978 am purtat, la Bucureşti, o discuţie cu şeful structurii de contrainformaţii externe din DIE, pe care l-am informat şi cu unele aspecte din cadrul rezidenţei româneşti din R.F. Germania, care, în opinia mea, creau o vulnerabilizare acută a activităţii specifice şi impuneau măsuri urgente de remediere. De fapt, în viziunea mea, situaţia contrainformativă din Germania era ca o bombă cu ceas, despre care nu ştiam când şi sub ce formă va exploda.
Printre altele, i-am raportat şi despre prezenţa generalului Pacepa în Germania federală (prezentându-i chiar un grafic al deplasărilor acestuia din ultimii doi ani), primind un răspuns de genul: „eu nu ţi-am dat niciodată ordin să-l urmăreşti pe şeful nostru“, menit evident să mă intimideze.
După ce i-am explicat că informaţiile despre adjunctul şefului DIE le-am obţinut colateral şi nu în mod premeditat, şeful structurii de contrainformaţii externe a afirmat, cam cu jumătate de gură: „eu îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al serviciilor de informaţii occidentale“.