ARDEALUL – SUFERINTA SI MANTUIRE
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
RADU GYR
Stăpânirea Ungariei asupra teritoriilor locuite de români devenise în epoca modernă tot mai discutată și mai şubredă, după ce ea se menținuse în evul mediu pe baza dreptului cuceritorului, care își păstra prada cu arma. Principiul naționalităților, ce-și făcuse deja loc din sec.XVIII-lea, Piemontul și Lombardia eliberându-se de sub jugul habsburgic încă din anul 1858, și la care Ungaria însăși aderase ridicând armele împotriva Austriei în anii 1848-1849, dispărea cu totul din mintea ungurilor atunci când trebuia să-l recunoască valabil și pentru naționalitățile asuprite de ei şi, în primul rând, pentru români.
Ei și-au afirmat întotdeauna cu tărie dreptul lor național imprescriptibil, ridicând la nevoie armele.Cinci revoluții sângeroase au scris în istorie cu litere de foc și sânge strigătul de protest al românilor transilvăneni împotriva stăpânirii ungurești.Când armele le-au fost scoase din mâini de tirania ungurească cu ștreang și roată, românii au continuat lupta prin tăcere și nemulțumirea lor a continuat să clocotească surd. Nici pacea nu era pace.
Începând cu a doua jumătate a sec. Al XIX-lea, întreaga opinie publică progresistă a Europei era de partea românilor asupriți cumplit în Transilvania, condamnând în cuvinte aspre regimul apăsător la care erau supuși românii grație cruzimii stăpânirii maghiare.
În 1890 lordul Fitzmaurice a susținut într-o serie de articole pe românii transilvăneni, spunând între altele: ” Eu insist mai ales asupra pericolelor care amenință Europa, în urma luptelor înverșunate și neîncetate dintre naționalitățile Monarhiei austro-ungare… Ungurii mai ales, urmăresc o politică violentă și oarbă față de naționalitățile supuse coroanei ungare și în special contra românilor… În Transilvania atitudinea provocatoare a minorităților maghiare contra românilor poate provoca dintr-o zi pe alta tulburări sângeroase, cu urmări incalculabile.”
În parlamentul italian, însuși fiul marelui Giuseppe Garibaldi, Menotti Garibaldi și-a ridicat glasul de protest împotriva faptului că ungurii ”asupresc în modul cel mai barbar trei milioane de frați ai italienilor”.
În 1892 ziarul ”L’ Independence Belge ” scria că românii din Transilvania ”sunt tratați ca paria de rasa stăpânitoare a maghiarilor” apoi continua: ”vechile privilegii ce le aveau românii au fost desfințate, bunurile le-au fost confiscate, ziarele suprimate, ziariști lor băgați la închisoare, iar învățătorilor și preoților li s-a făcut viața cum nu se poate mai mizerabilă.”
Marele om politic francez, G. Clemenceau , în ziarul său ”La Justice”, a demascat în articole incendiare asuprirea românilor din Transilvania : ” Independența naționalității maghiare va fi mai bine garantată prin pacea și libertatea celorlalte neamuri vecine, decât prin oprimarea violentă, cu consecințele ei inevitabile: războiul totdeauna hazardat ”.