Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost adus azi noapte de la Clinica AKH, din Viena, înapoi, la Cluj. El a fost transferat la clinica austriacă în 14 ianuarie, 2011, după o spitalizare de mai multe săptămâni la Cluj, fiind internat la Clinica de Urologie şi Transplant Renal unde s-a aflat în îngrijirea şi tratamentul profesorului – doctor Mihai Lucan, şeful clinicii clujene.
La Viena IPS Bartolomeu Anania urma să suporte o intervenţie chiurgicala pe cord dar medicii specialsti de la AKH au decis, după mai multe zile de investigaţii şi tratament, că Mitropolitul Ananaia este foarte slăbit şi nu poate fi operat datorită unei complicaţii pulmonare grave şi a altor afecţiuni. IPS Bartolomeu Anania urma să suporte la Viena un transplant pe cord care ar fi putut rezolva astfel problemele grave de sănătate create de stenoza mitrala de care suferă acesta.
Deşi starea sa, spun medicii de la Viena, este foarte gravă, Mitropolitul Bartolomeu Ananaia a cerut să fie readus înapoi, în ţara, spunând că vrea să-şi petreacă ultimele clipe de viaţă printre ai săi.
EVENIMENTUL ZILEI consemna aseară această dorinţă exprimată la Viena de IPS Bartolomeu Ananaia, care ar trebui să împlinească in martie, anul acesta,90 de ani.
Un comunicat dat tot aseară de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi semnat de secretarul acestui , Bogdan Ivanov, este prezentat de AGENŢIA DE INVESTIGAŢII MEDIA . El confirmă această dorinţă expresă a Mitopolitului Bartolomeu Ananaia şi anunţa că Înalt Prea Sfinţia Sa urma să fie adus la Cluj în cursul nopţii care a trecut.
ADEVĂRUL anunţa că Mitrorpolitul Anania, care urma să fie transferat de la Viena, cu un avion special, urma să ajungă la Cluj în cursul nopţii. Susa citată vine cu detalii despre rezulatul investigaţiilor pe care IPS Bartolomeu Anania le-a făcut la Viena şi consemnează concluziile medicilor specialişti de la Clinica AKH.
Mitropolitul Bartolomeu Anania a ajuns azi-noapte la Cluj, anunţa cei de la CLICK , care precizează că acesta a fost adus de un avion sanitar. La acea oră încă nu se ştia însă unde urma să fie internat IPS Anania, îngrijirea sa necesitand o secţie de terapie intensivă, dotată cu aparatură foarte modernă.
Avionul cu care a fost transportat IPS Anania de la Viena a ajuns pe aeroportul din Cluj puţin după orele 1,00, titrează cei de la ZIUA DE CLUJ care spun că Mitropolitul a fost aşteptat de mai mulţi preoţi şi de două echipaje SMURD . Înalt Prea Sfinţia Sa , mai precizează sursa citată, a fost transportat la Clinica chirurgicală 1 a Spitalului Judeţean din Cluj unde a primit astență medicală de urgenţă şi îngrijiri .
Din păcate, aşa cum anunţa cu câteva minute în urmă ANTENA 3 , Mitropolitul Bartolomeu Anania se află în stare foarte gravă, aproape critica.
Mitropolitul Bartolomeu Anania, în vârstă de aproape 90 de ani, se află internat la clinica auustriaca de două zile, dupa ce starea să de sănătate s-a agravat. Operatia urmeaza sa aiba loc astazi. IPS Bartolomeu Anania a fot internat iniţial la Cluj, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, din data de 22 decembrie, 2010, de unde a fost transferat apoi, de urgenţă, vinerea trecută, cu un avion special, la Viena. El a fost însoţit în timpul transportului spre capitală Austriei de o echipă de medici specialişti şi de secretarul sau de cabinet, parintele Bogdan Ivanov.
Mitropolitul Clujului , anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, ZIUA DE CLUJ a fost dus la Clinica vieneză AKH pentru a fi supus unei intervenţii medicală complicate, respectiv implantarea unei valve pe cord.
EVENIMENTUL ZILEI prezenta tot atunci, în detaliu, motivele medicale pentru care IPS Bartolomeu Ananaia a trebuit transportat de urgenţă la Viena şi vine cu mai multe detalii privitoare la afecţiunile cardiace care au impus luarea unei asemenea decizii.
Primele declaraţii oficiale despre starea de sănătate a Mitopolitului Clujului sunt consemnate de AGERPRES care a realizat un prim contact cu profesorul doctor Mihai Luncan, cel care l-a îngrijit pe IPS Bartolomeu Anania la Clinica de la Cluj.
Un interviu mai amplu cu şeful Institutului de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj este găzduit sâmbătă în EVENIMENTUL ZILEI . Profesorul doctor Mihai Luncan spune că Mitropolitul Clujului nu suferă de afecţiuni renale ci de afecţiuni cardiace şi respiratorii care sunt consecinţa perioadei de detenţie a acestuia. (n.n. IPS Bartolomeu Anania este unul dintre sutele de mii de deţinuţi politici ai regimului totalitar comunist care i-a încarcerat, i-a torturat şi ucis pe mulţi dintre ei în închisorile de la Jilava, Aiud, Gherla şi altele) .
MEDIAFAX anunţa sâmbătă seara că IPS Barotolomeu Anania a ajuns cu bine la Viena la Clinica AKH unde a şi fost supus primelor investigaţii medicale. Aceeaşi sursă precizează că s-ar putea că intervenţia chirurgicală să aibă loc astăzi.
De ce a fost nevoie ca Mitropolitul Clujului să fie dus la Viena şi nu a putut fi tratat şi operat în continuare la Cluj sau în altă clinică din România aflaţi din JURNALUL NAŢIONAL .
COTIDIANUL relatează că, din cauza aceleiaşi lipse de aparatură medicală performante tot mai mulţi demnitari români şi alte personalităţi autohtone preferă să apeleze pentru investigaţii medicale, tratament şi intervenţii chirurgicale la clinici din străinătate şi face şi o trecere în revistă a celor care nu au optat pentru asistenta medicală de specialitate din România.
Din ROMÂNIA LIBERĂ aflăm că IPS Bartolomeu Anania nu putea fi operat în România deoarece, din cauza vârstei sale înaintate, nu era indicată o operaţie pe cord deschis.
Mitropolitul Clujului, aflăm din GÂNDUL , a fost însoţit în timpul transportului sau cu avionul de la Cluj la Viena de o echipă de medici specialiştii de la Clinica AKH şi de şeful sau de cabinet care a şi rămas cu acesta în continuare la clinica vieneză. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ortodoxe din Cluj a declarat, conform aceleiaşi surse, că Mitropolia va suportă cheltuielile de transport cu avionul dar nu a putut preciza şi cine va plăti spitalizarea, medicaţia şi intervenţia chirurgicală pentru IPS Bartolomeu Anania.
Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, se află la Spitalul AKH, din Viena, unde medicii îi vor înlocui valva aortică. Din cauza vârstei sale – 89 de ani – nu va fi operat pe cord deschis, ci printr-o tehnologie mai nouă, iar la final îi va fi pusă o valvă de viţel, scrie si Libertatea. Intervenţia de la Viena se va face fără incizie. Bioproteza, cel mai probabil o valvă de viţel, va fi pusă printr-un cateter introdus printr-o arteră de la picior şi ghidat prin sistemul circulator al pacientului. Ea va acţiona ca un stent. Tehnologia este foarte nouă şi, totodată, foarte scumpă, aminteste ZIARE.RO in Revista Presei pe aceasta tema.
Credinciosii din Cluj si apropiatii Parintelui Anania se roaga pentru sanatatea sa, conchide Maria Petrascu, citata de Ziaristi Online, care publica astazi si editorialul-pamfletPSD-ul, Niţă-vulpea şi strugurii UDMR.
IPS Bartolomeu Anania va fi supus maine unei interventii pe cord in Viena pentru a i se implanta o valva aortica. Aceasta va fi montata transvenos pentru a inlesni circulatia sangelui. Totusi, doctorii spun ca vor intra in operatie doar in functie de starea pacientului, astfel ca este posibila si o amanare a interventiei pentru marti dimineata, informeaza antena3. Intre timp, clujenii se roaga in numar mare in Catedrala Mitropolitana pentru sanatatea Parintelui lor. IPS Bartolomeu Anania sufera de “stenoză aortică” adică o disfuncţionalitate a inimii. “Valva aortică nu funcţionează. Este îngustată ieşirea din inimă. A avut indicaţie de operaţia acum câţiva ani dar Sfinţia Sa a refuzat să se lase operat”, a spus un medic clujean pentru evz.ro, citat de BuzzNews.
Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost reinternat la Clinica de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, a doua oara in mai putin de o luna. Ulterior, starea sa de sanatate s-a agravat, au declarat pentru BuzzNews surse care doresc sa isi pastreze anonimatul. La spital, Inalt Prea Sfintia Sa a fost supravegheat personal chiar de catre cunoscutul profesor Mihai Lucan. Conform BuzzNews IPS Bartolomeu va fi transportat in aceasta noapte pentru un control medical mai detaliat la un spital din Viena, unde va fi insotit de apropiati ai sai de la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
In varsta de 90 de ani, IPS Barolomeu a fost internat ultima data la urologie in luna decembrie si nu a putut oficia slujba de Craciun.
Dincolo de prodigioasa sa activitate teologica, IPS Bartolomeu, pe numele sau de mirean Valeriu Anania, fost detinut politic, este un om inclinat spre litere. A debutat in 1936 la revista de dreapta “Vremea”, apoi a scris in multe alte reviste literare. S-a remarcat ca dramaturg (“Mioriţa”, “Meşterul Manole”, “Du-te vreme, vino, vreme!”, “Păhărelul cu nectar”, “Steaua Zimbrului”, “Poeme cu măşti”), iar dramele sale au fost puse in scena de mai multe teatre din tara. În anul 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.
Dupa ce a fost ales arhiepiscop, IPS Bartolomeu a scris poezie (“Geneze”, “Istorii agrippine”, “File de acatist”, Anamneze” sau “Poezie religioasă românească modernă”).
La cererea unui grup de tineri si fosti detinuti politici anticomunisti, Leul Ardealului, cum este supranumit Mitropolitul, a acceptat sa candideze pentru a conduce destinele Bisericii Ortodoxe Romane, dupa decesul grabit al Patriarhului Teoctist, dar a fost infrant de mai tanarul Daniel.
Pe 9 ianuarie, prietenul si camaradul sau de-o viata, Raul Volcinschi, s-a stins, prilej cu care a adresat familiei urmatorul mesaj:
Distinsei Familii Volcinschi,
Cu regretul şi durerea în suflet provocate de trecere la cele veşnice a distinsului profesor şi camarad Raul Volcinschi, dar cu nădejdea în mîngîierea de la Dumnezeu, vă transmit sincere condoleanţe şi vă asigur de toată compasiunea mea părintească.
Personalitatea sa de om de cultură, dublată de o remarcabilă verticalitate morală, pusă în slujirea dreptăţii şi a adevărului va rămîne vie în inimile celor care l-au apreciat şi iubit. De numele său va rămîne veşnic legată şi implicarea jertfelnică în recuperarea demnităţii şi a memoriei celor care au suferit în temniţele comuniste, fapt care-i înnobilează şi mai mult sufletul.
Vă asigur pe toţi cei prezenţi la acest moment al despărţirii că fratele nostru, cel de curînd mutat la ceruri, este şi va rămîne în rugăciunile noastre pentru veşnica odihnă şi dumnezeiasca fericire a sufletului său.
Îl rog pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu să-i aşeze sufletul nobil în împărăţia drepţilor, alături de aleşii Săi, iar pe membrii familiei să vă aline cu mîngîierea Sfîntului Duh.
† BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,
iubitului meu cler şi popor, har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într’o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite’n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s’au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într’o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.
În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Bethleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.
Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi.
Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s’a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr’o amintire liturgică şi, eventual, printr’un ospăţ la care El nu a fost poftit. Imnografii Bizanţului ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, şi anume că Naşterea Domnului, anuală, e mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă; ea e nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşi, tot atât de real ca şi acela din Betleem, petrecut acum la măsura transfigurărilor inaugurate de Înviere. Misterul euharistic presupune mai întâi prezenţa pâinii ce se va preface în Trup; nu în zadar proscomidiarul are chipul Peşterii şi nu fără un înţeles al întrupării este purtată pâinea, încă nesfinţită, în procesiune solemnă, ca un Trup în devenire (1).
Presedintele Basescu de Pasti la Miercurea Ciuc cu IPS Ioan Încarcat de VRTV Dupa ce si-a inceput cariera de Prea Fericit calcand stramb pe treptele Parintelui Patriarh Teoctist, ulterior daramante, la Sfintele Pasti din 2008, PF Daniel, cu piciorul in atele si dupa doua saptamani de internare la Spitalul Militar, nu prea a (mai) avut noroc de demnitari. La fel si anul trecut, cand presedintele Traian Basescu s-a aflat la manastiri, in Bucovina de sub IPS Teofan iar premierul Emil Boc la Clujul mitropolitului Bartolomeu Anania. Anul acesta, PF Daniel a ramas tot singur acasa. Presedintele si-a aratat solidaritatea fata de romanii din Harghita si Covasna, mergand de Inviere, cu familia, la Catedrala din Miercurea Ciuc, alaturi de IPS Ioan Selejan, iar premierul tot la Cluj, pe langa IPS Bartolomeu. Este deja al treilea an. Practic, o traditie. Hristos a Inviat!
[Inrandurile de mai jos aveti inserata uluitoarea Pastorala de Craciun aIPS Mitropolit Bartolomeu Anania care, ca de fiecare data, aduceelemente noi si originale, talcuind in profunzime actul IntrupariiDomnului. Este plina de idei teologice, care, la orice moment, teinalta mental catre intelesuri inexprimabile. Am inserat intreagascrisoare pastorala, adica forma ei completa,impreuna cu notele bibliografice aferente. De retinut – pe interentcircula deja cateva versiuni ale acestei pastorale care sunt trunchiatede multe paragrafe si fragmente esentiale, unele de dimensiuniconsiderabile, altele de marimea unei singure fraze. Nu e acum momentulsa-mi dau cu parerea de ce acele versiuni ciuntite circula pe net caforme finale si oficiale ale pastoralei. Este aici vorba de versiuneade pe portalul CrestinOrtodox.ro (postata cu cateva zile in urma), si cea de la Tarziu (postata pe 24 dec. ora 10.47 AM, cf. blogului, care probabil a fostpreluata dupa cea de la CrestinOrtodox.ro). Va chem insa, ca la unospat duhovnicesc, sa aveti ragazul sa cititi aceasta pastorala acum,de Craciun, analizand fiecare fraza si fiecare cuvintel in parte,deoarece va veti imbogati duhovniceste si veti praznui sarbatoarea asacum se cuvine. In ceea ce priveste ultima parte a pastoralei, undeautorul dezbate tema singuratatii Maicii Domnului, teza originala carese mai regaseste si in alte cateva cuvantari ale InaltpreasfintieiSale, as mai adauga faptul ca la aceasta singuratate ar trebuialaturata, ca o contrapondere, si imaginea iconica a Maicii Domnului, acarei reprezentare este aproape totdeauna realizata in prezenta Fiuluiei, pictat ca Emmanuel si purtat la sanu-i. Este, cred, aceasinguratate care nu desparte pe om de Dumnezeu, ci dimpotriva, careimbratiseaza pe Cel ce ne-a imbratisat dintai, de pe Cruce. Ce este,insa, cutremurator aici, este faptul ca Fecioara Maria L-a imbratisatin pantecele-i inainte de a Se jertfi Hristos pentru neamul omenesc,prin acel ‘fie!’ – dan.camen.]
~~~+~~~
†BARTOLOMEU
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal
nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari.
Iubitii mei fii sufletesti,
NastereaDomnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata DomnuluiIisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisacatre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu.Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit intaina inimii Fecioarei Maria, prin vestea cea buna pe care arhanghelulGavril i-a adus-o. Aceasta praznuire a bucuriei se leaga tainic de unalt moment din istorie, cand Maicii Domnului i se descopera vesteanasterii Fiului lui Dumnezeu, moment consumat intre indoiala siasumare, despre care vreau sa va vorbesc.
Existain viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentrupropria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acestmoment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeuintentiona in Buna-Vestire ar fi fost un esec divin; prin el,conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iarconsecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.
Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te![1]Si-i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea estenumai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei deabsoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pasmai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va nastese va chema Fiul lui Dumnezeu[2].Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita demister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, deindoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale,spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarilecomune si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea,de pilda, ca ti-a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cuexclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mamacare afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit curazboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa vaexclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimaseo eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa.Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnuluiau intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, nespune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!
Indoialainsa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie inalta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care tepoate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla,iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din SfinteleScripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei?[3] In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia?[4]Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’ofecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fiesi adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi ozamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca[5]o femeie pamanteana spre a-I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sinesovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu-i daragaz si-i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batranaElisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasealuna a unei sarcini binecuvantate.[6] Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.
ExemplulElisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de oconcretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toatesemnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime,familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioareeste tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza,naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insae o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si aoamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sastarneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?… Daca va trebui sa poartesemnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osandarudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu?Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poartacetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi instare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa-laccepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insanimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toateumilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatulunui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza unstatut normal?…
Cuvantulingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le vaprimi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu estenici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharialanga altarul tamaierii. Buna-Vestire anunta, deocamdata, doar faptulca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerulpoarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioareide a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sauun nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se punin fata cele doua perspective: pe de-o parte, harul de a deveniNascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparentreprobabila. Spre a-i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’oasigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, infata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se vanaste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, elasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nuar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea luiimediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Ilasteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea,caci, intreband-o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prinraspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau lausa si bat![7] E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.
Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.
Iubitii mei fii sufletesti,
Buna-Vestirenu e o idila divina, nici capitolul romantat al unei biografii, ciactul dramatic prin care Dumnezeu consulta libertatea omului si oinvita la participare. Daca, prin Adam si Eva, omul se pronuntaseimpotriva lui insusi, prin Fecioara Maria el se reasaza la unison cuCreatorul si-si restaureaza propria-i libertate, redandu-i, in acelasitimp, directia pentru care ii fusese, intru inceput, daruita. Printr’unsingur cuvant, Maria e purtatoare de cuvant a tuturor risipitilor ceaspira la un destin comun, obstea mantuitilor Domnului.
Prinacelasi cuvant insa, Maria isi asuma, in mod constient si deliberat, oranduiala personala cu totul aparte, care va face din ea un unicat alneamului omenesc. Totul decurge din faptul ca, intre toate fecioarelelumii, ea este singura hranitoare de prunc. Dar faptul acesta nu sepetrece undeva, intr’un spatiu indefinit si atemporal, ci aici, pepamant, intr’un anume context social si intr’un anume timp istoric,ceea ce ii confera un caracter de profunda autenticitate umana si,totodata, o nota de dureroasa drama personala. In aceasta privinta,realismul aproape brutal al relatarii din Evanghelia dupa Matei[9]este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutita de banuieli, iar primulcare se indoieste de ea este insusi Iosif, ocrotitorul si garantul eiin fata societatii. E de crezut ca el va fi fost cel dintai caruia eai-a marturisit despre dumnezeiasca vestire si suprafireasca intrupare,despre uluitoarea zamislire din pantecele ei sau, mai simplu si maiomeneste, despre faptul ca era insarcinata. Dar Iosif nu are nici pedeparte capacitatea unei asemenea intelegeri, asa dupa cum nici insasiMaria nu o avusese dupa cele dintai cuvinte ale ingerului. Cine vaintampina un asemenea adevar fara sa incerce mai intai sa se scuture deel? Dreptul barbat se crede victima unei mistificari, iar intaia sareactie este aceea de a repudia impostura si, mai mult, poate chiar dea o denunta.[10]Spusele Mariei incearca, desigur, sa invaluiasca o greseala, dar incazul acesta vina ei este indoita: mai intai, greseala in sine, in aldoilea rand, refuzul de a o marturisi, tendinta de a o ascunde tocmaifata de el, care ii acordase logodnicei o incredere totala. Este aiciun “vifor de ganduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosifun adevarat iad si e de presupus, tot omeneste, ca acest vifor va fidezlantuit nu numai in cuget, ci si in lungi si dureroase aruncari decuvinte. Totusi, este posibil ca, pana la urma, el sa fi acceptatadevarul Mariei, chiar daca nu era in stare sa inteleaga nimic, si safi facut din el si adevarul lui. Dar acest adevar, al lui, putea oaresa devina si adevarul societatii? Cine va fi dispus sa creada macar ofarama din povestea cu ingerul? Doua alternative ii stau in fata: sa secreada ca el este faptasul si sa fie osandit ca unul care a incalcatpuritatea logodnei, sau sa se creada ca faptasul este altcineva, unnecunoscut, iar el sa fie aratat cu degetul ca un credul naiv, luat inras de semeni si pusi in randul netrebnicilor. Si intr’un caz, si inaltul, integritatea lui morala e compromisa, nu exista nici o solutiede a o salva in fata opiniei publice, atata vreme cat el va continua saramana logodnicul Mariei. In cele din urma, Iosif alege solutiadisperarii: s’o paraseasca pe Maria pe ascuns, fara nici o explicatie,sa-si piarda urma, sa ramana fiecare cu destinul sau. E un act delasitate, intr’adevar, dar singurul care il poate salva. Il poatesalva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va intampla? Ea va ramanecomplet descoperita in fata societatii, caci nimeni nu va crede calogodnicul a parasit-o fara pricini foarte evidente. Fecioara e panditade o singuratate fara margini.
Eadevarat ca, in final, Iosif primeste in vis revelatia adevarului, sehotaraste sa devina sotul legal al Mariei si sa ia asupra-si in fataoamenilor si a legii, Pruncul ce Se va naste, ceea ce face ca Acesta safie numit, indeobste, fiul lui Iosif si al Mariei.[11]La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decat imbracandvesmantul vietii comune. Fiul lui Dumnezeu isi asuma conditia umanainca inainte de a Se naste din Fecioara. Dar, pana la acest final, catadrama! O drama ce se nascuse dintr’un singur cuvant: Fie!
Nu avea sa fie singura. Randuiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici indurerate. Nasterea umila din Betleem[12], spaima de Irod[13], pribegia in Egipt[14], singuratatea de dupa iesirea lui Iisus la propovaduire[15], drumul Crucii[16], rastignirea Fiului sub propria ei privire[17], – jalea ingroparii[18], toate acestea sunt tot atatea ascutisuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvant: Fie!
MaicaDomnului pare tot atat de singulara si in ipostaza ei cereasca. Nu egreu de inteles de ce ea este mai cinstita decat heruvimii si maimarita fara de asemanare decat serafimii: acestia, neavand trupuri, nusunt supusi ispitei si caderilor trupesti, dar Sfanta Fecioara,purtatoare de trup, i-a pazit curatia neintinata si l-a pastrat ca peun potir de aur lamurit in focul dumnezeiesc. Dar ea salasluieste,totusi, undeva mai presus de ingeri, in spatiul unei eternitati careeste numai al ei. In cerul nostru crestin, totul e obstesc, sfintiisunt in cete, ingerii sunt in soboare, pana si Dumnezeu e in Treime,numai Fecioara Maria este singura, ca un luceafar de dimineata plutindintre soare si stele, asa cum lumineaza si particica ei de paine de pediscul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvant: Fie
Iubitii mei fii sufletesti,
EsteFecioara Maria o constiinta tragica? In ordinea omenescului, da. Dar eaeste si purtatoarea unei ordini suprafiresti, iar aceasta se face culuciditate, cu o anume constiinta de sine. Cat timp traieste pe pamant,misterul Mariei nu poate fi inteles si acceptat de nimeni, dar ea „ilpoarta in inima ei”[19], ca pe o dulce povara. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea si Iosif, povestit de Evanghelistul Matei[20], ca si teama de o nelamurita curiozitate publica, sa fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta[21].Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne da masuraconstiintei de sine a Sfintei Fecioare, poate ca de abia acum dobanditape deplin. Emotionanta intalnire dintre cele doua femei aredimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodatanavalita de Duhul Sfant si are revelatia Celui pe care Maria Il poartain pantece[22].Salutare ei este, in acelasi timp, si marturisirea acestei revelatii,ceea ce face ca raspunsul Mariei sa capete o rezonanta de harpacosmica. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci siprefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului ca ea, Fecioara, va fifericita de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri.[23]Salutarea ingerului: „Bucura-te!”, de neinteles in suita suferintelorMariei, isi dobandeste acum intelesul plenar. Lacrimile Mamei, varsatedin belsug de-a lungul a treizeci si trei de ani, sunt rascumparate debucuria launtrica a Fecioarei, careia Puternicul i-a harazit marire inveci. Urmare a unui singur cuvant: Fie!
Oare este Maica Domnului chiar atat de singura?… Iata, ea tamaiaza mormantul impreuna cu femeile mironosite[24], se bucura impreuna cu ucenicii de invierea lui Iisus[25], tot impreuna cu ei ii urmareste inaltarea la cer[26] si, mai tarziu, va trai extazul Cincizecimii[27].Adormirea i-o canta apostolii, trupul ii este ridicat la cer de catreInsusi Fiul ei. Toate acestea insa sunt evenimente. Deasupra tuturoreste un fapt, si anume ca Fecioara Maria, desi mai presus de ingeri,ramane solidara cu noi, oamenii, si cu a noastra mantuire. Potrivituneia din cantarile Craciunului, Nasterea Domnului a fost intampinatade fiecare cu cate ceva, ca o marturie a participarii la vrerea luiDumnezeu; ingerii au trambitat cantari, cerul a pogorat steaua, magiiau adus daruri, pastorii au venit cu inchinarea, pamantul a oferitpestera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria. Omenireadevine astfel nascatoarea Nascatoarei de Dumnezeu, genealogiile capatasens si adancime, ele marturisind, pe de o parte, implicarea dramaticaa lui Iosif in smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteoticaa neamului omenesc in actul Intruparii.
MaicaDomnului pluteste singulara undeva, in spatiul cerului crestin, dar inacelasi timp ea este si ramane impreuna cu noi, caci prin ea ne-amrostit optiunea pentru mantuirea prin Iisus Hristos si tot prin eanadajduim intru neputintele noastre. Poate ca de aceea Maica Domnuluine si este atat de draga. In vreme ce pentru Domnul Hristos avem undublu sentiment, de iubire pentru Mantuitor, dar si de teama pentruJudecator, pentru ea nu avem decat unul, cel de iubire, pentru aceeacare niciodata nu va judeca, ci pururea se roaga pentru noi. In numelenostru, Fecioara Maria s’a rostit candva in fata lui Dumnezeu: Fie! Innumele ei, la randu-ne, vom astepta, prin rugaciune, o suprema rostirea lui Dumnezeu: Fie!
Vadoresc din toata inima sa petreceti Sfintele Sarbatori in pace,sanatate, belsug de lumina si spor de bucurii duhovnicesti. Amin.
Am condamnat comunismul de n-am mai putut. Cea mai buna veste a “condamnarii comunismului”, pe langa cea data chiar de catre Basescu – cum ca “cercetatorii” Comisiei Tismaneanu au ajuns cu investigatiile si copiile gratuite din Arhive, in numar de zeci de mii, pe la regimurile “comuniste” fanariote – este ca, dupa fiii si nepotii kominternistilor acum s-au intors in sistem chiar ei, dinozaurii rosii.
Ion Janosi, de exemplu, comunist la 17 ani, fost instructor de vaza al CC al PCR, proletcultist de meserie deformator al culturii nationale, a primit din partea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, la propunerea “anticomunistului” Vladimir Tismaneanu si a Ministerului Culturii, “Steaua Romaniei”. Alaturi de mai tanarul sau urmas Mircea Mihaies, acelasi care spunea in regimul trecut despre acelasi Basescu, intr-un volum de dialoguri, cu acelasi Vladimir Tisma neanu, ca actualul sef al statului este “un mafiot unsuros incompetent si cu o nesimitire de proportii tropicale”. Ca sa nu ramana mai prejos, fostul sau coleg din anii terorii bolsevice, alt tovaras de bine al Consiliului Culturii PCR, Paul Cornea, activ in invatamantul statului comunist, azi condamnat, a devenit, de putin timp, prin aceeasi semnatura a Presedintelui, membru al Institutului Cultural Roman. Se pare ca experienta sa kominternista de guru al “culturii sovietice” da bine la ICR, supranumit “noul PCR”.
De cealalta parte, a romanilor care au primit condamnari pe viata din partea regimului bolsevic, adevarata elita a Romaniei batjocorite de 65 de ani, sta o mana de oameni care priveste neputincioasa de dupa aceleasi gratii, de data asta abil invelite in poleiala democratiei. “Prinsi intre doua pietre de moara – barbaria sovietica si ipocrizia Occidentului – am fost si suntem si acum macinati cumplit. Lumea pe care o visam nu s-a instalat. E o inchisoare din care nu am iesit”, defineste Raul Volcinshi fenomenul postcomunist.
O mana de oameni, o mana de oameni a mai ramas din elita reala a Romaniei, peste doua milioane de romani aruncati in inchisori, dintre care au fost ucisi doua sute de mii, cel putin o treime din natie fiind direct afectata de incarcerarea si decapitarea valorilor romanesti. La aproape 20 de ani de la “eliberarea” de comunism, batrani si batrane cu 10, 15 si chiar peste 20 de ani de temnita, suflete chinuite, dar izbavite, isi cer, in surdina, drepturile. Ei si-au indreptat privirile si rugamintile catre Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Bartolomeu Anania, “ca unul ce a trecut prin proba de foc a prigoanei comuniste”, pentru a se sfinti pe masurã suferinta lor, printr-o Manastire pe locul jertfelor omenesti de la Aiud. Calvarul Aiudului, despre care nu citim, nici dupa 20 de ani, in manualele de “istorie alternativa”, a insemnat un experiment programatic si demonic de ucidere a fiintei si sufletului romanesc, a Dumnezeului din om, cel care defineste dimensiunea romaneasca a existentei, dupa cum spunea Mircea Vulcanescu, ale carui trup si oase se afla acum la Rapa Robilor, in groapa comuna a inchisorii de la Aiud. Acesta este locul in care o mana din fostii detinuti politic, elita reala a Romaniei, a caror detentie adunata insumeaza peste 350 de ani de inchisoare, vrea sa fie ridicata o Manastire, in memoria martirilor si mucenicilor neamului romanesc, conform “ultimei dorinte” a marilor duhovnici ai Ortodoxiei Romane: parintele Justin Parvu (90 de ani, 17 de temnita) si parintele Arsenie Papacioc (95 de ani, 14 de inchisoare).
Este momentul ca Biserica sa apere drepturile detinutilor politic, uitati si marginalizati de un stat care s-a autodefinit si se dovedeste a fi total strain de Dumnezeu.
Hidra cripto-comunistă contra Vetrei Monahale de la Râpa Robilor
Dintr-un interviu luat de R. Udrişte părintelui Papacioc (fost deţinut politic la închisoarea din Aiud) aflăm că Osuarul de la Aiud s-a făcut în pofida unor serioase opoziţii. “Cu foarte mare greutate” s-ar fi ridicat şi corpul de chilii al celor care şi-ar dori acolo o biserică adevărată pentru vatra Mânăstirii care să-i cinstească pe martirii închisorilor comuniste. Nu numai pe cei de la Aiud, şi pe martirii nenumăratelor alte locuri de tortură după gratii în care devotaţii spionajului sovietic au omorât în chinuri cca. două sute de mii de români din cei aprox. două milioane de întemniţati pe diferite termene în două decenii (v. Harta gulagului comunist, Chene-Bourg, Elvetia). Cei care luptă pentru cinstirea Râpei Robilor drept “cel mai sfânt loc din România” (Păr. Justin Pârvu) consideră proiectul construirii unei Mânăstiri (modeste) în stil curat românesc de stringentă actualitate. Intr-o întregistrare video de la Aiud o maicuţă amintea timid de o amînare de şase ani a construcţiei bisericii. Ceea ce a fost imediat sancţionat prin reproşul că nu stă la mânăstire [şi vine la Aiud să încurce lucrătura oficială]. În cele ce urmează vom arăta câteva din tertipurile hidrei cripto-comuniste pentru împiedicarea şi deturnarea cinstirii celor 200000 (douăsutedemii) de martiri ai temniţelor comuniste printr-o vatră monahală la Râpa Robilor. 1. Fie se exagerează considerându-se improvizaţia dedesubtul Monumentului ce figurează o cruce orizontală (şi nu verticală!) drept biserică în toată regula, fie se pune în rând cu o biserică parohială viitoarea Biserică a Mânăstirii Sfinţilor Neamului, unică prin situarea ei pe “cel mai sfânt loc al României post-comuniste”. 2. Se încearcă desfiinţarea vieţii monahale de la Râpa Robilor prin falsa “europenizare” a “obiectivului”. Modesta (şi fireasca) iniţiativă de a se construi o biserică trece în planul al II-lea (al III-lea, al IV-lea etc). În prim plan este împins cu surle şi tobe proiectul impunător (costisitor si de dubioasă utilitate) al unui “Centru de martirologie”. 3. Lăsând de-o parte falsa închipuire că martiriul sfinţilor ar putea vreodată fi studiat “ştiinţific”, fapt neluat în considerare de feţele bisericeşti implicate în susţinerea acestei diversiuni, se pare că la ora actuală nu se lucrează decât spre edificarea unei asemenea “opere” cu multe şi nebănuite faţete posibil a fi folosite împotriva românilor, mai ales dacă se expune în vitrina Centrului de martiriologie minciuna de la Muzeul Holocaustului din SUA prin care au fost trecuţi în contul românilor evreii martirizati de administraţia maghiară a părţii de Ardeal oferită de Hitler ungurilor prin Diktatul de la Viena. 4. Dacă ar fi să ne luăm după şablonul cripto-comunist al combaterii “provincialismului”, construirea unor obiective laice pe tema “torturii pe înţelesul tuturor” e sigur de preferat oricăror proiecte ancorate în realităţi exclusiv româneşti. De ca şi cum de ruga sfinţilor români ar beneficia doar românii… 5. Cei douăzeci de ani de post-comunism n-ar fi încă destui pentru trecerea în rândul sfinţilor a “sutelor şi miilor” (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) de schingiuiţi pentru că erau “preoţi sau credincioşi”. Cum vedem, numărul celor care “au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame” (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) ar fi fost, vezi Doamne, de “sute şi mii”. De mult se ştie că hidra cripto-comunistă iubeşte minciuna statistică. În ce priveşte numărul victimelor de după gratii, preferă numerele cât mai mici, mai micuţe. La Colocviul Noica de la Alexandria, Ana Blandiana vorbea pe 25 iunie 2009 de “fişele” celor 93000 de întemniţaţi care ar reprezenta cam o cincime din deţinuţii politici. 6. După opinia păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, “canonizându-i pe martiri ar trebui să-i arătăm cu degetul pe călăii lor”, iar biserica nu condamnă pe nimeni, căci de la toţi păcătoşii speră îndreptare. 7. Centrul de “martirologie” ar înlesni depăşirea opreliştei care a împiedicat să fie sanctificaţi sfinţii închisorilor, pentru că aici şi numai aici s-ar “dezvălui şi cine au fost călăii” (Claudiu Târziu). Acel secret care a încetat de mult să fie secret fiind ştiut de toată lumea, ar urma să fie etalat în vitrinele centrului european, care, uite, trece vara, şi încă n-a-nceput să fie construit (Claudiu Târziu). De construirea unei Biserici pentru Sfânta Mânăstire de la Aiud, fostul redactor la Radio Europa Liberă nu suflă o vorbă! În schimb ţine să noteze că “deja la Aiud există un schit iar ca biserică e folosit chiar Monumentul”. După încheierea succintei enumărări, cu inima strânsă, vom mai menţiona cea mai josnică minciună pe care a imaginat-o hidra cripto-comunistă, care nici pe vii şi nici pe morţii acestui neam nu-i lasă în pace. Ca să nu se considere Râpa Robilor drept “loc sfânt” s-a lansat zvonul că acolo nu s-ar găsi oase de martiri. Oasele ar avea o altă provenienţă. Făcută să circule “pe şoptite”, lansată de “răspândaci” şi dusă din om în om, prin lipsa de discernămînt pe care se bazează manipularea, lucrarea diavolului a prins contur în neruşinata mincină că oasele din Osuarul de la Aiud n-ar fi de la martirii închisorii ci ele ar proveni…de la…Sanatoriul de tuberculoşi !!! Cum să nu transmită mai departe omul simplu asemenea zvon? Cum să-i treacă unui om cu frica lui Dumnezeu prin minte că bolnavii din Sanatoriu nu au fost marţieni ? Că cei morţi la Sanatoriu au fost luaţi de familiile lor (ceea ce nu era permis pentru cei decedaţi în închisoare). Un pic de discernământ ar fi oprit difuzarea minciunii sfruntate. Dar cum să-şi imagineze cineva că unul din capetele hidrei cripto-comuniste s-a repezit la moaştele făcătoare de minuni? Spre deosebire de morţii de la Sanatoriu care au fost îngropaţi fiecare în locul său de baştină după anunţarea familiei, doar cei din închisoare, odată morţi, erau aruncaţi la grămadă. Decesul deţinuţilor politici nu era anunţat imediat familiilor, nici corpul răposatului dat spre creştinească îngropăciune. Să aibe unii cu ce să umple azi Osuarul de la Aiud.
Eseist filosof, istoric al filosofiei Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania Sectia Critica-Eseistica
NOTA MEA: Din pacate, persoane angajate impotriva Romaniei au stiut sa straneasca o confuzie generala si in privinta planurilor pentru eroii martiri de la Aiud. Personal resping categoric ideea unui “Centru Cultural” inspirat din modele straine de Ortodoxie dar sustin Proiectul Centrului de Martirologie al domnului dr Pavel Chirila, alaturi de Manastirea Sfintilor Inchisorilor a Parintelui Justin Parvu, dar numai cu aprobarea planului de catre Parinte si detinutii politici si cu binecuvantarea Episcopului locului, IPS Andrei Andreicut dar si, mai ales, a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fost detinut politic si inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
January 25th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
