Un material interesant in “Curentul” de azi, pornind de la emisiunea Realitatea TV cu mine, Magureanu si Talpes starnita de ZIUA si studiul lui Larry Watts de pe site-ul CIA. Inteleg ca a aparut si un “caz Silinescu” care nu va ramane asa, doar o acuzatie-n vant. Mi se pare si normal. SRI si SIE au datoria sa lamureasca acest caz.
Articolul vine cu informatii noi si suculente despre Magureanu. Desi in emisiune se straduia sa se prezinte drept un pifan care a stat vreo sase luni prin Securitate, din “Curentul” aflam ca, de fapt, incepand cu 1965, Magureanu-Astalosz nu a mai iesit din Securitate. Conform articolul de mai jos, Magureanu a fost recrutat in Timisoara de un mare smecher evreu al Securitatii, Weber, iar dupa ce a fost angajat in DIE la Sinteze si s-a plictisit el a plecat prin transfer la Stefan Gheorghiu, la cererea lui Rautu.
Vad ca mi se face onoarea sa fiu comentat chiar de catre directorul publicatiei, Mihai Iacob, care imi atribuie si mie crearea unui caz: “Magureanu-KGB“, dupa clasicul “Iliescu-KGB” al sefului meu, Sorin Rosca Stanescu. Insa mister dairector ma ia si peste picior si in colimator, ca cica l-as fi menajat pe Talpes. Zice: “Revenind la Ioan Talpeş şi la prestaţia sa televizată, merită notificat un aspect legat de aberaţiile sale cu privire la GUAM, pe care jurnalistul de politică externă Victor Roncea nu le-a sancţionat“. Ce sa sanctionez? Eu mi-am spus foarte clar punctul de vedere (vezi trancriereaAICI » )! Subiectul era GUAM sau KGB? Mister Jacob mai bine si-ar vedea barna din ochiul lui, observata – ah, ce coincidenta! – tot de Larry Watts, intr-un alt studiu de-al sau: CONTROL AND OVERSIGHT OF SECURITY INTELLIGENCE IN ROMANIA. Se pare ca Watts are o predilectie pentru note de subsol explozive – adevarate mine! Pentru ca, vorbind de presa romana in acest studiu din 2003, pe cand era inca pe la Cotroceni, deci sub Talpes, Larry face urmatoarea afirmatie: “In the aftermath of the revolution, many former Securitate officers and their collaborators entered the press or actually acquired newspapers“; la care ofera si explicatia, in Nota 42: “The former category includes Curentul owner-editor Mihail Iacob while the latter category is broader, including both informers like Sorin Rosca Stanescu, the director of Ziua, and pre-1989 economic collaborators such as Jurnalul National owner Dan Voiculescu“. Hm, mi s-a parut mie ca e din categoria veteranilor… Directia a II-a, ceva?
Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş de Mihai Iacob O emisiune prezentată joi seara de către postul Realitatea TV a adus în lumina reflectoarelor două personaje de catacombă, Măgureanu şi Talpeş, reuniţi, în aparenţă, pentru a lămuri apartenenţa a cel puţin unuia dintre ei la reţeaua serviciilor secrete ruseşti – KGB. Emisiunea a fost una fără precedent, dacă avem în vedere modalitatea în care a fost realizată: deşi formula emisiunii se baza pe un dialog în direct, în realitate aceasta a fost înregistrată în cursul dimineţii. Mai mult, deşi emisiunea trebuia să dureze două ore, realizatoarea a fost informată – în timpul înregistrării emisiunii – că nu are la dispoziţie decât 50 de minute. Asta din cauză că cineva a supervizat derularea emisiunii, din regie, şi a hotărât, peste capul realizatoarei, că trebuie stopat dialogul din studio, după ce Măgureanu a început să dea semne vizibile că se află în dificultate în faţa jurnalistului Victor Roncea, cel de la care a pornit scandalul Măgureanu – KGB.În loc să dezvăluie noutăţi fierbinţi care să lămurească publicului românesc background-ul lui Virgil Măgureanu şi motivaţia urmăririi acestuia de către celebra unitate anti-KGB 0110 a Securităţii înainte de 1989, unul dintre invitaţi, Ioan Talpeş, a schimbat subiectul încercând să-l acuze de colaborare cu KGB pe fostul său cuscru, generalul Constantin Silinescu, ex-prim-adjunct al său la SIE. Talpeş a susţinut – bazându-se pe confirmarea tacită a lui Măgureanu – că SRI-ul ar fi documentat o întâlnire neraportată dintre generalul Silinescu şi un cadru al serviciilor moscovite. Astfel, întreaga emisiune, al cărei subiect anunţat era “Măgureanu – agent KGB?”, a devenit o diversiune televizată, în care atenţia a fost abătută asupra unui general din topul serviciilor româneşti (n.r. – care însă nu putea replica, fiind mort), în loc să se lămurească situaţia lui Măgureanu, prins în corzi de jurnalistul Victor Roncea. Ca atare, miza emisiunii a fost transferată într-o direcţie complet diferită, pe terenul alunecos al datelor controversate, iar cei mai apropiaţi oameni ai lui Iliescu – foste figuri-cheie ale SIE şi SRI, s-au dovedit încă o dată adevăraţi maeştri ai dezinformării. “Curajoşi”, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul “cârpei kaghebiste” Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională. Intrigaţi că au fost nevoiţi să asiste neputincioşi la execuţia publică a unei figuri de seamă a informaţiilor româneşti, regizată de doi foşti politruci, mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie şi ne-au solicitat să încercăm să restabilim adevărul despre patriotul general Constantin Silinescu şi să reamintim totodată câteva “amănunte” din biografiile celor doi servitori ai lui Ion Iliescu. Devotat ideii de adevăr, “Curentul” va prezenta astăzi radiografiile neromanţate ale lui Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş. Măgureanu, securist din 1965 Citeşte mai departe…
ZIUA a reusit sa declanseze un proces benefic pentru aflarea adevarului despre evenimentele din decembrie 1989 si purificarea serviciilor de informatii romanesti de cartite ale KGB, pornind de la un studiu aflat pe site-ul CIA despre reforma serviciilor de informatii in Europa de Est. Realitatea TV a preluat subiectul si i-a adus fata in fata pe doi dintre protagonistii acestui proces, dupa cum apar in analiza semnata de expertul american Larry Watts, un bun cunoscator al mendrelor romanesti. Este vorba de Virgil Magureanu, primul sef la SRI si Ioan Talpes, al doilea sef al SIE dupa Mihai Caraman, fost spion KGB numit in post de Petre Roman, fiul unui agent al NKVD in Romania, Ernest Neulander alias Walter Roman. Dupa cum a prezentat si Realitatea TV in emisiunea realizatoarei Andreea Cretulescu, in studiul lui Larry Watts se spune ca specificul Romaniei de dinainte de 1989 era ca serviciul secret roman, Securitatea, nu era subordonat KGB, asa cum se intampla in restul tarilor comuniste ci, dimpotriva, avea chiar o unitate contrainformativa care monitoriza agentii sovietici si din blocul comunist, celebra 0110. Cazul primului director al SRI, Virgil Magureanu, alias Imre Astalosz, este tratat intr-un mod special, in sensul ca se afirma ca acesta a fost un ofiter de Securitate care si-a ascuns trecutul pentru a ocupa acest post si intr-o nota de subsol se mai spune ca, dupa 1990, ar fi intretinut relatii nepotrivite si neraportate cu serviciile speciale rusesti, KGB si succesorul lui, FSB, ceea ce i-ar fi deranjat pe americani. Acelasi lucru i se reproseaza, de altfel, si in ce priveste trecutul ante-“revolutionar”, dupa cum a fost titrata si emisiunea “Realitatea te priveste”: “Magureanu, agent KGB?”. Pe parcursul transmisiei, vizibil contrariat, agresiv si nervos, Magureanu a incercat sa se disculpe, fara sa reuseasca insa. Prima minciuna
Asteptati sa se incarce dupa care mutati cursorul pe banda pana la jumatate.
Vezi si
Procesul comunismului Conjuratii de la Tescani 23 august 1989: conspiratorii KGB Iliescu si Magureanu la “exilatul” Plesu sub protectia Militiei
In emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu “Realitatea Zilei” din 23 august 2007, scriitorul Tudor Octavian a dezvaluit ca se afla la Tescani atunci cand “exilatul” Andrei Plesu a fost vizitat, sub protectia “organelor”, de Ion Iliescu si Virgil Magureanu, la randul sau “exilat” la Focsani. Reproducem in randurile ce urmeaza dialogul dintre Razvan Dumitrescu si Tudor Octavian:
“D-le Tudor Octavian, ultimul 23 august – a fost diferit de celelalte? Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: “Puiu, dar astia nu erau la Tescani?” Stati putin… Prin urmare, la Tescani in 23 august seara s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie… … Stati putin, repetati va rog, sa inteleaga lumea: cine era la Tescani pe 23 august 1989? Eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau… … Da… …Pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 au… Era Ion Iliescu acolo? Eu asa imi amintesc. Acum precis o sa am niste… tin minte de domnul Magureanu ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa… Deci ei de fapt sarbatoreau in acel 23 august un 22 decembrie? Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata… Este o premiera ce auzim acum… Stiti cum este cu memoria asta? Eu am fost in Pekingul subteran, si cand am povestit aici ca am vazut orasul subteran a trebuit sa astept inca trei-patru martori ca sa scrie ce au vazut – ca sa pot sa cred si eu ca am vazut ceea ce am vazut. Asa se intampla cu memoria – totul devine legenda si divagatie: aaa! ce-ai vazut? la ce distanta erai? incepe chestiunea medico-legala – erai singur? poate ca iti era foame si datorita faptului ca ai pierdut masa ai inceput sa ai halucinatii, poate ca ai vazut retroactiv. Poate ca eu am vazut gresit – dar sotia mea imi spune: “Puiu, dar toti astia nu erau in seara aia acolo?”. Care toti astia? – cativa din ei… Dar Magureanu se gasea la Focsani exilat… E incredibil: cum de exilatii erau oaspeti de seama? Dar va raspund eu imediat: cum de a ajuns Bacaul judetul numarul 1 al tarii imediat dupa 1989? Cum a ajuns Bacaul sa conduca Romania?”
Plesu a contestat furibund
Informatia-bomba a martorului ocular al acestei intalniri conspirative, scriitorul Tudor Octavian, nu este noua pentru ZIUA, insa vine ca o noua confirmare a profesionalismului nostru. In decembrie anul trecut, ZIUA a organizat o conferinta publica intitulata “Adevarul despre Decembrie 1989” cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau chiar din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, “membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei” si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: “Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie“.
“Autopsia loviturii de stat romane”
Stoenescu exemplifica apoi cu o alta sursa redutabila, jurnalistul si cercetatorul Radu Portocala, demis de Horia-Roman Patapievici din functia de director al Institutului Cultural Roman din Paris dupa ce si-a pus intrebarea de ce ICR finanteaza tiparirea unor carti cu o suma exagerata si care nu se vor vinde niciodata, printre autori numarandu-se si Plesu. “Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile “ministrului mineriadei” avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala “Autopsia loviturii de stat romane”, aparuta la Paris: “Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. (…) In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu. Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii – doriti sau nedoriti – ai intalnirii “secrete” avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era “exilat” viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara. Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet“, incheia Stoenescu precizarea sa. (D.E.) Citeste mai mult: Mana Moscovei https://www.ziua.net/display.php?data=2006-12-22&id=213269 Domnul Stoenescu minte https://www.ziua.ro/display.php?id=215163&data=2007-02-01 Stoenescu: domnul Plesu are dreptate https://www.ziua.ro/display.php?data=2007-01-30&id=215030 Autopsia loviturii de stat https://www.ziua.ro/display.php?id=213291&data=2006-12-23
Limbile didirambice asmutite asupra dosului “domnului profesor”, “apostolul aurorei posttotalitare”: “Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp…”.
Ceausescu, sa ne ierti, ca-n decembrie am fost… fierti!
Avea dreptate regretatul Mihai Pelin: Trecutul nu se prescrie. Jurnalistii au datoria sa scoata adevarul la lumina. Aceasta am incercat si noi prezentand situatia legata de KGB si trecutul lui Virgil Magureanu, reliefata intr-un studiu al expertului Larry Watts despre reforma serviciilor secrete din Est, aflat pe site-ul CIA. Se pare insa ca, uneori, jurnalistii care vor adevarul sunt considerati din start drept “suspecti”. Suspectul Victor Roncea este prezent asta seara alaturi de Andreea Cretulescu pentru a incerca impreuna cu Ioan Talpes si Virgil Magureanu sa defineasca intensitatatea mai multor tonuri de gri din biografia fiecaruia si istoria recenta a Romaniei. Perioada cea mai intunecata ramane oricum cea a “evenimentelor din decembrie 1989”, asemanatoare intr-o masura cu invazia sovietica de acum 40 de ani din Cehoslovacia. Agentii sovietici au jucat un rol extrem de important in ambele operatiuni. Generalul Ion Stanescu poveste ce stie. Putin mai jos un scurt fragment video despre 1968-1989 si generalul Nicoale Militaru. Culmea, fostul sef al CSS l-a incadrat pe Magureanu in Securitate, in 1972 si tot el s-a ocupat si de cazul “corbului” Nicolae Militaru, un agent GRU si un criminal ordinar, aflat impreuna cu Ion Iliescu si Virgil Magureanu la carma “Frontului Salvarii Nationale”, in momentul in care s-a decis spargerea Unitatii speciale anti-KGB 0110. Dar, despre toate acestea intr-o emisiune mult prea scurta, incepand cu ora 22.00, la Realitatea TV. Despre unul din motivele nervilor lui Virgil Magureanu – poreclit “Sarpele cu ochelari” – cititi mai jos.
Generalul Stanescu despre cazul Corbu
O convorbire care l-a enervat rau pe fostul sef al SRI: „Să nu vă imaginaţi că Kryucikov sau Primakov veneau prin 90 la Bucureşti! La data aceea, noi eram consideraţi tot o formă de gubernie, tratată de grade inferioare !”
In urmă cu trei săptămâni, cotidianul “Ziua” lansa pe prima pagină un articol bombă, sub titlul “ Încăierarea tartorilor” în care autorul, Victor Roncea, pornea de la un studiu al CIA semnat de istoricul american Larry Watts , sub titlul “Reformele de Intelligence din democraţiile în devenire ale Europei”. Jurnalistul de la Ziua a preluat o serie de extrase din analiza lui Watts, pe care-l aprecia ca fiind “un fin specialist pe spaţiul şi problematicile răsăritului european , apropiat de valorile româneşti încă din anii 80”, reamintind că analistul a fost la un moment dat şi consultant special al lui Ioan Talpeş, pe vremea când acesta din urmă era consiler prezidenţial. Publicarea acestui material a generat o polemică, iscată de faptul că fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, acuzat de Watts de colaborare cu serviciile secrete sovietice, punea afirmaţiile analistului american pe seama lui…Ioan Talpeş, în calitatea sa de fost şef al SIE! Ulterior, jurnalistul Victor Roncea a solicitat şi punctul de vedere al actualului senator, dar cum interviul acordat telefonic de Ioan Talpeş nu a văzut lumina tiparului în cotidianul „Ziua” a fost pus de preşedintele UPSC la dispoziţia noastră, cu solicitarea de a fi publicat în săptămânalul „Independent”. Iată transcrierea lui integrală. Victor Roncea : Alo, vă salut excelenţă, Victor Roncea sunt. Ioan Talpeş: Da, domnu’ Roncea, vă rog. V.R. V-am sunat când am terminat şi eu treaba … I.T: Asta-i viaţa. V.R.: Da, mă scuzaţi, ca am fost prea prins. Nu v-a parvenit articolul între timp… . I.T.: Nu, eu sunt într-o zonă în care e foarte dificil… Sunt în zona Cernei, unde trebuie să faci vreo 30 de kilometri ca să iei un ziar. V.R. Am înţeles. Eu aş vrea totuşi să dăm în ziar şi opinia dvs., pentru că atunci s-a exprimat doar dl. Măgureanu şi eu aveam un telefon al dvs. care probabil nu mai e valabil şi nu v-am putut găsi. În principiu, este vorba despre un studiu scris de Larry Watts privind serviciile secrete din zona asta a Răsăritului european, de după căderea comunismului. Şi el spune aşa: că specificul României faţă de celelalte ţări este că la noi serviciul secret avea chiar unităţi împotriva KGB şi nu era subordonat KGB-ului precum în celelalte state. I.T. Sunt total de acord cu ce a scris dl. Watts. Chiar dacă dvs. şi preopinentul pe care l-aţi întrebat nu credeţi, eu pot să vă spun în plus – şi vă dau cuvântul meu de onoare – că nu am văzut acest studiu. V.R. Staţi liniştit, eu vă cred. I.T. Nu, dar eu vă spun fără nici un fel de reţinere. Dacă da, foarte bine … dar aşa, nu l-am văzut. V.R. El mai scrie despre influenţa pe care o aveau anumiţi agenţi KGB şi GRU în lumea intelectuală şi printre disidenţii din România şi că au acţionat mai bine prin disidenţi şi intelectuali decât prin membri ai serviciilor secrete. I.T. Şi eu cred acelaşi lucru. V.R.: După care ajunge şi la schimbări, evident, şi spune, mă rog, că la SIE era Caraman care era cunoscut drept agent KGB şi a fost înlăturat doar în ‘92 şi că la SRI primul director a fost Măgureanu, care şi-a ascuns trecutul, respectiv cel de ofiţer al Securităţii. I.T.: Da, aici nu ştiu care este problema. Dl. Măgureanu a spus că n-a fost ofiţer? V.R.: Larry Watts spune că doar presa a deconspirat, după care el şi-a dat nişte extrase din dosar în presă, dar Măgureanu îl contrazice, afirmând că nu este adevărat, că el încă din ianuarie sau februarie ‘90 i-a dat un interviu lui Hurezeanu în care i-a spus totul despre trecutul lui de securist. Sincer să fiu nici eu nu îmi aduc aminte de interviul acesta. I.T. Înseamnă ca dl. Hurezeanu a fost foarte, foarte, foarte confidenţial. V.R. Da, da. O să-l sun şi pe dânsul oricum. I.T. Deci, dl. Hurezeanu a fost foarte confidenţial, dacă aveţi ceva de notat din partea mea. Pentru că, până la momentul în care dl Măgureanu nu a mărturisit publicându-şi dosarul, până atunci eu, spre exemplu, nu am ştiut. V.R. Nici eu, deşi, evident, urmăream la vremea aceea cu foarte mare atenţie, tot. Revenind, ce mai scrie Larry Watts şi-l deranjează pe dl. Măgureanu este că Statele Unite au fost deranjate de faptul că el s-a întâlnit în secret cu Primakov la Bucureşti şi că nici autorităţile româneşti nu au ştiut, ci au fost informate despre acest lucru doar în 2003, chiar de către americani, despre întâlnirile secrete ale lui Măgureanu cu diverşi ai KGB-ului şi SVR-ului. Dl. Măgureanu îl contrazice, spune că „mănâncă borş”, ca să-l citez exact. Şi că nu e adevărat, că el s-a întâlnit cu Primakov prima dată când a venit acesta oficial la Bucureşti, în ‘94. I.T. Aici sunt de acord cu dl Măgureanu. V.R. … şi că nu s-a mai întâlnit înainte niciodată. I.T. Eu sunt de acord că nu s-a mai întâlnit înainte niciodată cu dl Primakov. În acelaşi timp, dacă e să fim corecţi, dl Măgureanu s-a întâlnit cu altcineva sau cu alţii din zona aceea, a serviciilor sovietice. V.R. Da, cred că despre asta este vorba. Pentru că aici, probabil e o greşeală a documentaristului lui Larry Watts, care în nota asta de subsol îl pune pe Primakov. De fapt zice că s-a întâlnit cu şeful KGB, Evgeni Primakov. I.T. Nu, nu. Cred că e o greşeală. V.R. Şi eu cred la fel, că omul s-a grăbit şi nu l-a trecut pe ăsta, Vladimir Kryucikov, cum îl chema pe ală. I.T. Nu, nu, să nu vă imaginaţi că Kryucikov sau Primakov veneau prin ‘90 la Bucureşti! Nu, pentru că ei jucau tare atunci în România, iar la data aceea, noi eram consideraţi tot o formă din aceasta de posibilă gubernie, tratată de grade inferioare. V.R. Da, probabil că au fost alţii pentru că în acelaşi timp, ştiu că la prima vizită oficială… I.T. Ce v-am spus este oficial: tratată de grade inferioare. V.R. Am reţinut. Oricum, americanii au fost deranjaţi, pentru că la prima vizită oficial a lui Măgureanu în Statele Unite l-au ţinut într-un parc, din câte am înţeles, l-au plimbat printr-un parc şi nu s-au mai întâlnit până la urmă cu şeful CIA. I.T. Păi nu ştiu ce avea dânsul cu şeful CIA. Poate trebuiau să-l ducă la şeful FBI-ului. V.R. Da, cine ştie ce s-a întâmplat. I.T. Nu se ştie. Pentru că la şeful CIA … mă rog, e dubios. Dar eu am o memorie foarte bună, de istoric, cred că aţi văzut acest lucru. V.R. Ştiu. I.T. Şi pentru că se fac în continuare tot felul de alegaţii vizavi de… De pildă, eu nu puteam să-l informez pe dl Watts că s-ar fi întâlnit Măgureanu cu Primakov, la începutul lui ‘90, pentru că eu ştiam cu cine s-a întâlnit! Ar fi fost o dezinformare din partea mea la adresa lui Watts. Asta nu înseamnă că eu m-aş fi considerat vreodată obligat să-l informez pe Watts de unele lucruri. Mă înţelegeţi, nu? V.R. Absolut! I.T. Vă spun că eu nu puteam să fac asta! În schimb, când s-a dus dl. Măgureanu – şi asta poate să o confirme şi altcineva, pentru că a fost o chestiune dureroasă sau dură pentru România – a fost în 1994, când a plecat de la Bucureşti, fără să informeze pe cineva, şi nici pe americani – după cele declarate mie de ei – nu au fost informaţi decât când avionul particular a ajuns deasupra SUA şi a cerut să i se permită aterizarea. V.R. Da. I.T. Deci, cum să vă spun, lucrurile sunt cu totul de altă factură şi cred că americanii au fost supăraţi şi de această chestiune pentru că lor – mai ales în perioada aceea – nu le convenea ca cineva să le forţeze mâna. Cert este că eu primisem o invitaţie specială la data aceea, chiar din partea şefului CIA şi poate va rămâne în memoria serviciilor eleganţa cu care îmi fusese trimisă această invitaţie, în care se spusese că sunt aşteptat, dacă doresc, la o întâlnire cu şeful CIA pe data de 24 august, iar dacă – citez din memorie – nu pot să vin pe data de 24, atunci să fixez eu ziua sau zilele între 5 şi 25 septembrie. Deci îmi lăsa mie să fixez, cum s-ar zice, programul. De ce mă invitase şi unde era eleganţa? Eleganţa ţinea de faptul că eu, conform actelor pe care le am, apar ca fiind născut pe data de 24 august. Prin urmare, pe 24 august era ziua mea de naştere oficială. Şi deci m-au invitat de ziua mea ca un gest de mare prietenie. V.R. Da, foarte frumos. Deci el a vrut, într-un fel, să forţeze mâna americanilor să ajungă înaintea dvs. I.T. Eu mai fusesem de două ori acolo, deci nu era problema să ajungă înainte. Nu ştiu ce a dorit, pentru că fusese informat că nu este aşteptat în Statele Unite. V.R. Watts mai zice aşa, că el a avut relaţii regulate şi conspirate cu Rusia şi că doar în 2003 autorităţile occidentale le-au informat pe cele române. Nu ştiu de ce numai în 2003 s-a întâmplat asta. I.T. Nici eu nu ştiu. Dl. Watts probabil are alte surse. Eu nu aveam posibilitatea să-mi dau seama de relaţiile dlui Măgureanu – de la data aceea -cu altă lume, cu alte servicii. Acum, ce-aş mai vrea să vă spun eu dvs.: în 1990 sau 1991, dacă aş privi uşor retrospectiv, aş putea vedea că nu era ceva antinaţional ca să te întâlneşti cu alte servicii. De ce? Pentru că între serviciile americane şi cele încă sovietice la data aceea era o colaborare foarte bună chiar în ceea ce priveşte problematica României. Chestiunea ţine de altceva, în schimb. Mai precis, de ce semnale dădeam noi, ca opţiune. Mă înţelegeţi? V.R. Da, da. I.T Iar semnalele pe care le dădeam noi, ca opţiune, ţineau de direcţie, spre cine doream noi să mergem. Şi aici este problema. V.R. … în ce-l priveşte pe dl. Măgureanu? I.T. Nu ştiu dacă în ceea ce-l priveşte pe dânsul. Eu nici n-am citit studiul dlui Watts, ca să-mi dau seama. Cert este, că la data aceea eram priviţi cu foarte mare atenţie şi vă mai pot spune ceva – iarăşi, pro memoria – că în februarie ‘90 noi reuşisem un lucru extraordinar: să-i convingem pe americani să se ocupe inclusiv de instruirea celor care erau destinaţi să-i protejeze pe demnitarii români. Vă daţi seama ce însemnă asta! V.R. Da. I.T. Asta însemna o colaborare la un nivel extraordinar de încredere. În februarie 1990! Pentru ca după aceea, la sfârşitul lui aprilie sau chiar în luna aprilie, această chestiune să cadă, din motive care cred că ţin de responsabilitatea unor oameni. V.R. Acum vreau să vă aduc puţin într-o chestiune mai de actualitate. Larry Watts menţionează unitatea asta anti-KGB, anti-STASI, 0110, amintind că a fost reînfiinţată abia în 1994. Între timp, ea în Serviciul Român de Informaţii şi-a schimbat indicativul, ajunsese în ultima perioadă unitatea “Z”. Care a fost desfiinţată acum, cu noua reformă, şi se ridică întrebarea dacă nu mai avem nevoie de o astfel de unitate, în condiţiile în care MI5 şi-a reînfiinţat unitatea cu specific pe spaţiul rusesc şi răsăritean. I.T. Să ştiţi că aici e dificil ca cineva să se exprime. De ce spun asta? Pentru că una dintre regulile serviciilor speciale este ca ceva să fie desfiinţat, dar să continue. V.R. Da, să sperăm. I.T. De aceea, eu – neştiind despre ce este vorba, adică ce s-a întâmplat realmente, pentru că nu am de unde să ştiu ce s-a întâmplat acum, cu desfiinţările sau cu reformele actuale – pot să vă spun că nu cred că putem trage o concluzie doar pe seama unor astfel de informaţii. V.R. Am înţeles. Bine excelenţă. Va mulţumesc foarte mult. I.T. Vă salut. V.R. Toate cele bune. Odihnă plăcută şi numai bine. I.T. La revedere. https://www.independent-al.ro/
Scandalul generat de studiul lui Larry Watts a fost preluat si de blogaristul Dan Andronic, care intamplator este si nepot al unui foarte important cadru al DIE/SIE: Bătălia între spioni : Talpeş spune despre Măgureanu că a colaborat cu ruşii. Ce spune Măgureanu despre Talpeş? Iulie 21, 2008 I-am cunoscut pe amândoi. Demult. Pe la începutul anilor 90. Talpeş părea un profesor universitar pe lângă Măgureanu. Care îmi amintea de un profesor de filosofie de la un liceu de provincie. Acum, privind retrospectiv, îmi dau seama cât de mult ne putem înşela. Poate că eram influenţat de faptul că Talpeş conducea SIE, o instituţie marcată de o aparentă inteligenţă, iar Măgureanu fosta Securitate, creditată cu o aparentă imbecilitate. Că la SIE se duceau băieţii deştepţi, iar la SRI foştii securişti. De fapt, erau la fel. De corupte. De influenţate politic. De neprofesioniste. Acum Talpeş spune, prin gura lui Larry Watts, fostul rezident al CIA în România, despre faptul că Măgureanu a colaborat cu ruşii. Că ştia despre întâlnirile lui cu ofiţeri cu grade inferioare, din serviciile de informaţii ruseşti. Ce ne poate spune Măgureanu despre Talpeş? Că a colaborat cu americanii! Şi ce dacă? Asta-i de bine! (Dan Andronic)
Talpes a vrut sa-i raspunda lui Andronic si pentru asta si-a ascutit si brigeagul (vezi mai jos). Insa blogaristul de pe langa Nastase si Tariceanu i-a sters in mod repetat mesajele. Normal. E blogul lui, face ce vrea cu el. Acum Talpes zice ca singurul avantaj in viata al lui Andronic este ca a mostenit si un unchi (v-am spus mai sus ce fel de unchi… nu o sa-i dau functia din respect pentru meserie). Si mai zice ceva de o Unitate… Iata ce-i scria Talpes lui Andronic. Citez:
Mai baiete, vezi ca am sa-i cer, oficial, lui R.U. sa-ti deconspire “drepturile” de la Unitate. I.T. I) P.S. Nu serviciile erau corupte, neprofesioniste si influentate politic. Unele personaje din servicii. Dovada: recenta convocare de la nunta consumata la Monte Carlo. II) P.S. la primul P.S. Numai prostii îi confunda pe rusi cu sovieticii, cât despre americani, întreaba-i pe Rosca, Ciorbea si pe … Sau… mai bine… cauta-i pe sovietici ca sa pricepi trecutul. I.T.
Am incheiat citatul. Acum, eu nu imi propun sa sustin nici o parte. Doar le prezint. Intamplator am mare respect pentru unii dintre cei “convocati” – sau poate “convocatori”? -, dupa cum spune poate prea belicos Talpes.
Generalul Ion Stanescu despre agentii NKVD-KGB-GRu din Romania, inclusiv tatal lui Vladimir Tismaneanu si tatal lui Petre Roman
Fostul presedinte al Consiliului Securitatii Statului, generalul Ion Stanescu, dezvaluie planurile lui Ceausescu in momentul invaziei sovietice din Cehoslovacia
Generalul Ion Stanescu, fost presedinte al Consiliului Securitatii Statului in perioada 1968-1972, face afirmatii extraordinare intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului ZIUA la 40 de ani de la reactia categorica a Romania la invazia sovietica din Cehoslovacia. Generalul Stanescu mai sustine ca in anul 1968 era programata si invadarea Romaniei. Timp de doua saptamani statul roman a fost in alerta generala. Tancurile rusesti s-au retras de la granita Romaniei cu RSS Moldoveneasca abia dupa 4 septembrie. Generalul arata ca momentul 1968 a fost culminant si pentru procesul de dekaghebizare a organelor statului roman inceput de Gheorghiu Dej inca din anul 1963 cand s-a hotarat infiintarea unitatii speciale anti-KGB, STASI si AVO UM 0110. Numita initial “Grupa 20”, urmasa unitatii 0110 in SRI purta indicativul “Z” si a fost recent desfiintata. Generalul Stanescu ne ofera si o lista a spionilor sovietici in Romania carora li s-a pus in vedere sa-si inceteze activitatea anti-romaneasca. Printre cele circa 200 de persoane vizate se aflau si tatal lui Vladimir Tismaneanu, agentul Leon Tismenitki si tatal lui Petre Roman, Walter Ernest Neulander. Generalul Ion Stanescu s-a ocupat de Tismenitki, si Vasile Patilinet, seful sectiei militare, de Walter Roman. Ca o alta nota biografica, generalul Stanescu este si cel care l-a incadrat pe Virgil Magureanu in Securitate, in 1972. 21 august 1968 a constituit momentul-cheie in care Romania s-a rupt de URSS si politica bolsevica represiva. Dar acesta a fost anticipat si de alte acte ale statului, printre care si eliberarea detinutilor politici. Puteti sa le amintiti? ZIUA: “Ii primeam pe rusi cu foc de arma”
Stefan Andrei: A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,”Ciungul”, cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren… Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956. Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii ’60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici, cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu. Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul ’68, la vizita acestuia la Bucuresti: “tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi”. Si-atunci Hrusciov i-a zis: “Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem…” Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi… Altul, la fel: tatal lui Celac, primul ministru de Externe pus de Iliescu chiar in ’89. Agent sovietic. Numele lui e de fapt Cealik, e pe jumatate gagauz. Are si o sora, Mariana, pe care o intindeau colegii mei de la “Scanteia Tineretului” pe sus, deasupra Cofetariei “Albina”, unde aveam sediu atunci… El era ofiter in Armata Romana. Nevasta-sa era cel putin pe jumatate evreica. Erau in agentura. Si-atunci, guvernul lui Armand Calinescu l-a trimis din Basarabia la Perisor, langa Craiova. Cand au venit trupele sovietice si apoi comunistii, la 6 martie 1945, l-au pus primul prefect de Dolj, al Craiovei. Deci au reusit totusi sa ramana in structuri pana in 1989 si dupa… Ce se intampla… Erau si cazuri mai complicate. De exemplu Gogu Radulescu, membru al CPEx al CC al PCR. Taica-sau, tigan lautar. El s-a casatorit cu o evreica. Ca asa era “moda” atunci. Suntem in perioada ilegalista. PCR era format asa: din minoritari evrei, unguri care vroiau regiunea autonoma maghiara, rusi care militau pentru desprinderea Basarabiei si printre ei cativa romani. Dupa ce au intrat in legalitate, s-a intors roata: romanii au devenit majoritari. Dar atunci sotiile lor erau: evreice, unguroaice, rusoaice… Asa: sotia lui Gogu era vanzatoare la magazinul “Sora”. Pe asta a apucat-o iunie ’40 – ultimatumul care a dus la cedarea teritoriilor romanesti de la Est – in Basarabia. N-a mai venit in tara. In prima zi de razboi antisovietic, cand Antonescu a dat celebrul ordin, Gogu, care era intr-un regiment pe granita, a trecut la rusi. A dezertat. Aia s-au si mirat: au zis ca e spion. Nu, el vroia in URSS! Dupa care s-a regasit cu nevasta-sa si, dupa razboi, a venit pe cai mari, pe tancuri adica, in tara. El era mai legat de URSS decat de Romania. Pe-asta era greu sa-l clintesti. De-altfel s-a si vazut, a stat pana in ultima clipa langa Ceausescu, sa se asigure ca pica. Cand a venit Iliescu si ne-au arestat, pe noi, membrii CPEx, el si cu Barbu Petrescu, cel care a organizat mitingul din 21 decembrie 1989, n-au mai fost inchisi. Reteaua lui Gogu Radulescu Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu. Cred ca a vazut mai multe tari decat mine, ca ministru de Externe. Asta micu’, galagiosu’ de la TV, Dinescu, mergea cu soferul si Dacia neagra a lui Gogu. Astia si cu Iliescu l-au scos si cred ca acum ii putrezesc oasele pe undeva, prin Israel. Altii care au fost scapati pe langa Gogu si Petrescu: Ion Ursu si Constantin Dascalescu. Fost absolvent al Scolii Superioare de Partid de la Moscova, Dascalescu, in anii cand era secretar si apoi prim-secretar regional de partid la Galati, se intalnea deseori in zona cu ofiteri KGB ori GRU. Chiar inainte de momentul decembrie ’89 se intretinuse cu consulul sovietic de la Ismail. Pe-astia i-a “iertat” de puscarie Iliescu… Noua ne-a facut recurs de era sa facem 15 ani de inchisoare. Pentru ce? Cica “genocid” – ca am omorat 60.000 de oameni… Continuarea la ZIUA: Iliescu in pat cu Elena
In urma publicarii seriei de articole privind reforma Serviciului Roman de Informatii si desfiintarea succesoarei fostei UM 0110, responsabila cu provocarile rasaritene si apararea frontierelor, am fost cautati de reprezentanti ai SRI care chiar ne-au propus sa ne ofere o explicatie oficiala, pe care inca o asteptam. In acelasi timp, fosti rezervisti ai unitatii anti-KGB ne-au furnizat noi informatii zguduitoare despre tradarile prioritatilor nationale chiar din interiorul structurilor de siguranta ale tarii, cu implicatii extrem de actuale. Ieri, un ofiter al fostei 0110 ne prezenta, in exclusivitate, fosta locatie a unitatii secrete anti-KGB din strada Roma, unde in prezent se afla Policlinica SRI. Pe vremuri, unitatea era mascata intr-un sediu al DGDAL, directia primariei insarcinata cu administrarea locuintelor. In 1989, cand unitatea a fost invadata de pretinsi revolutionari, seful acesteia a scapat cu viata pentru ca se afla in comandamentul ultra-secret al Unitatii, aflat pe o strada paralela. Tot in premiera publicam astazi fotografia fostului sediu al comandamentului unitatii, situat in strada Londra, la numarul 47, azi o banala vila ai carei locatari probabil habar nu au cate secrete s-au derulat prin acele incaperi. Insa problemele unitatii speciale nu au afectat elita ofiterilor anti-KGB doar in1989. Decimarea UM 0110 Reinfiintata in 1994, succesoarea UM 0110 avea sa cunoasca o alta decimare. Unul dintre rezervisti ni se confeseaza: “In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dispozitivul de pe maghiarii revizionisti si sa inchidem dosarele deschise. Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi si fosta 0110 se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului”, ne marturiseste un veteran al contra-informatiilor, fost ofiter al unitatii DSS reinfiintata de SRI in 1994. Faptul ca serviciile de informatii romanesti sunt date peste cap de comandamente politico-economice este evidentiat printr-o recenta desfasurare informativa cu implicatii economice, evidentiate de alti rezervisti ai DSS. Acestia atrag atentia prin intermediul ZIUA ca politica de aparare a NATO poate fi afectata grav de problemele legate tot de contraspionaj. In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere, avertizeaza ofiterii 0110.
Informatorul Cornel Ivanciuc alias Balea Alexandru tranteste un “editorial” in Gardianul in apararea sefului sau si in contra seriei de articole pornite in ZIUA de la raportul Watts de pe site-ul CIA. Tz, tz, tz… Nu-i frumos, Cornele! Chiar asa, pe fata?! Si numai prostii?!… N-ar fi mai bine sa-ti vezi depuiul cu 3 picioare si 16 gheare, din ograda ta?
Magureanu, agent KGB? 23-07-2008
Istoricul american Larry Watts l-a acuzat recent pe Magureanu de legaturi neortodoxe cu KGB si GRU. Acuzatiile nu se bazeaza pe nimic si sunt speculatii si alegatii, pe care le poate debita orice om care stie sa scrie, sa citeasca si sa joace sah in Cismigiu.
Daca Watts n-ar fi fost pupilul lui Talpes si daca Talpes nu l-ar uri visceral pe Magureanu, lucrurile n-ar fi degenerat in halul asta. Talpes i-a transferat insa lui Watts ura sa impotriva lui Magureanu. Cånd Watts a venit in tara, Talpes era directorul SIE, iar cånd a ajuns seful Departamentului Securitatii Nationale, l-a angajat pe Watts pe post de consilier personal. Din aceasta postura, Watts n-a incetat sa-i faca pe plac lui Talpes: a publicat un studiu in America, in care a ridicat in slavi reforma in armata facuta de ministrul Mircea Pascu, si a facut zob reforma demarata de Babiuc si Dudu Ionescu, fosti ministri ai apararii in timpul administratiei CDR.
Talpes ii detesta pe taranisti si liberali, iar Watts s-a adaptat repede la starile afective ale lui Talpes. Mai presus de toate, Talpes era prieten bun cu Pascu. In contrapartida, Watts s-a apucat sa faca ce-a vazut ca face si Talpes la Cotroceni: s-a imprietenit cu prietenii lui Talpes, a intrat in cårdasie cu mafia investitorilor strategici pe care ii proteja Talpes si a continuat sa publice studii in care ii spulbera pe dusmanii personali ai lui Talpes.
Astfel, l-a cununat pe istoricul Kurt Treptow, caruia Talpes i-a pus la dispozitie o vila a SIE, unde Treptow sa poata scrie o carte despre Dracula. In vila s-au tinut orgii sexuale, iar Treptow a fost acuzat, judecat si condamnat pentru pedofilie. Talpes i-a acordat tot sprijinul lui Tender, ca acesta sa-si poata dezvolta afacerile sale ciudate, aflate nu o data la limita legii. I-a facilitat lui Tender contacte cu Willem Matser, colonel NATO, si i-a sugerat colonelului sa-l angajeze pe Watts la una dintre firmele sale. Ulterior, Matser a fost arestat pentru spalare de bani in favoarea firmelor lui Tender.
Cånd Watts il acuza acum pe Magureanu ca a fost agent KGB si GRU, habar n-are ca intre cei doi colosi ai informatiilor, distanta este ca de la Pamånt la Luna. Cornel Ivanciuc
Analiza despre fosta Securitate, de la Magureanu la NATO
Un studiu plasat de Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite pe site-ul sau oficial, www.cia.gov, naste controverse la Bucuresti. Realizat de cunoscutul istoric si specialist in probleme de securitate Larry Watts, studiul intitulat “Reformele de Intelligence din democratiile in devenire ale Europei” trateaza pe larg situatia unuia dintre succesorii Departamentului Securitatii Statului (DSS), Serviciul Roman de Informatii (SRI). Explicand specificitatea Romaniei fata de celelalte tari comuniste din Europa de Est, Larry Watts lauda in analiza sa activitatea dusa de serviciul secret roman de dinainte de 1989 impotriva temutelor servicii sovietice, amintind de aportul Unitatii speciale anti-KGB si anti-Stasi 0110 a DSS. Analiza sa vine tocmai intr-un moment cand SRI a desfiintat ultimul refugiu al ofiterilor de informatii orientati spre spatiul rasaritean, unitatea pentru apararea integritatii teritoriale, in ciuda faptului ca serviciul britanic MI-5 tocmai a reinfiintat aceasta unitate speciala, pe fondul intetirii agresiunilor informative din spatiul ex-sovietic. Continuarea la ZIUA: Lupa CIA pe SRI
Intr-o luare de pozitie fara precedent si definitorie, Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite ale Americii se spala pe maini de asa-zisul agent CIA Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al DIE considerat agent pe deplin conspirat al KGB. Actiunea se desfasoara in stil american, negru pe alb, pe site-ul oficial al CIA. Fara a fi prea fatisa, operatiunea diplomatica de intelligence se deruleaza prin intermediul unei cronici la ultima carte a celui care semneaza sub numele de Pacepa, banuit a fi de fapt Vladimir Ilici Tismaneanu. Este vorba de facatura “Programat sa Ucida: Lee Harvey Oswald, KGB, si Asasinarea lui Kennedy”, prin care Pacepa/Tismaneanu da un fonfleu in toata regula incearcand sa acrediteze ideea imbecila ca Lee Harvey Oswald ar fi fost agent KGB. Pacepa/Tismaneanu, ca orice kaghebist inchistat in trecut, nu stie nici macar faptul ca desecretizarea unor documente ale CIA si US SS din dosarul asasinarii lui Kennedy au dovedit deja ca bietul Oswald era agent al ONI, CIA si FBI (vezi facsimilul mai jos!) trimis in URSS cu misiune. “Profesorul” Volodya considera pe coperta volumului de diliu a lui Pacepa ca aceasta “fascinanta si provocatoare” carte “va schimba definitiv intelegerea noastra despre unul dintre cele mai tulburatoare episoade ale secolului al XX-lea”. Nu aceeasi este si parerea CIA. Reproduc mai jos cronica CIA la misto a “studiului” lui Pacepa, pe care acesta sustine ca “l-a aprofundat inca din 1992” (!) – probabil atunci nu-si inchipuia ca CIA e mai democratica decat KGB si va scoate documentele secrete la lumina – si ca a vrut sa il scrie inca de cand a ajuns in America (conform unui interviu imaginar publicat de agentul Badin in Jurnalul National sub titlul “Pacepa vorbeste romanilor dupa 29 de ani”). Probabil, totusi, ca a fost prea ocupat timp de 30 de ani cu taiatul gazonului la caini si abia acum s-a hotarat sa spuna adevarul: sa “sparga” KGB-ul! Mama lui de KGB! Sigur, uita sa ne spuna de ce nu a facut asta cand KGB-ul chiar era KGB iar SUA erau in razboi cald-rece cu Rusia. Oare s-ar fi suparat superiorii lui sovietici pe el, ca isi incalca juramantul si deterioreaza imaginea regimului si a serviciului?!
Traduc pentru dvs cateva extrase din finalul extrem de amuzant al cronicii CIA la cartea lui Pacepa:
“Ce dovada ofera Pacepa pentru povestea sa imaginativa? Doar abilitatile sale analitice si experienta sa cu KGB ( 🙂 – nota mea). Lucrarea este plina de termeni ca “trebuie să aiba“, “ar putea sa fie foarte posibil,” si “desigur, nu exista nici o modalitate de a cunoaste.”” “Programat sa Ucida prezinta o explicatie imaginara a asasinarii lui Kennedy, dar care este de asemenea neverosimila. Pacepa nu a conectat puncte, ci a adaugat altele noi. Un avertisment de sănătate se justifică.”
Sa mori de ras nu alta! Auzi: Avertisment de sanatate! Ha, ha, ha!
Iata: Ion Mihai Pacepa, Programmed to Kill: Lee Harvey Oswald, the Soviet KGB, and the Kennedy Assassination – The Training of a Dedicated Agent (Chicago: Ivan R. Dee, 2007), 349 pp., endnotes, index. In his first book, Ion Pacepa told of his life as a Romanian intelligence officer who achieved high rank and worked closely with the KGB before defecting to the United States in the late 1970s.[13] The present work applies his knowledge of KGB operational tradecraft to the case of Lee Harvey Oswald to determine whether Oswald was a KGB agent. As the title suggests, Pacepa is convinced Oswald was recruited. He concludes that Oswald most likely succumbed to a clever honey trap when he served with the US Marines in Japan, where he provided secret details about the U-2 and became a dedicated communist. After his discharge from the Marines, Pacepa says, Oswald made a “secret trip” to Moscow, which became public when he unexpectedly renounced his US citizenship and demanded to remain in the Soviet Union. Whether Oswald’s story, up to this point, was contrived by the KGB is not clear, but, according to Pacepa, he was later trained in the use of microdots and as a marksman before being dispatched on an assassination mission in the United States. Oswald’s marriage and dissatisfaction with life in the Soviet Union were part of his cover story to explain his return to to the United States, where he was handled by a KGB illegal. When Khrushchev decided not to conduct any more foreign assassinations, Oswald was ordered to stand down, but he declined and decided to show the Soviets what he could do by assassinating President Kennedy. Jack Ruby was then instructed to kill Oswald to keep him quiet, according to Pacepa. What evidence does Pacepa provide for his imaginative story? Only his analytical skills and his experience with the KGB. The book is filled with terms like “must have,” “could very possible have,” and “of course, there is no way of knowing.” It also fails to account for Oswald’s frequent statements while in the service that he was a Marxist. They were so frequent, in fact, that Pacepa claims Oswald’s Marine buddies nicknamed him Oswaldovich. Equally baffling is Oswald’s retention of a security clearance in the mid-1950s, when, by most accounts, anyone openly espousing Marxist views would have lost his clearance and been dismissed from the service. An equally likely explanation for Pacepa’s version is what R.V. Jones called Crabtree’s Bludgeon: “No set of mutually inconsistent observations can exist for which some human intellect cannot conceive a coherent explanation, however complicated.”[14] Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted. [Top of page at CIA.gov] https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol52no2/intelligence-in-recent-public-literature.html
DOVADA US SS / CIA – Raport privind asasinarea lui John Kennedy
O descriere profesionista si care este confirmata si de documentul de mai sus, AICI: Cine era Lee Harvey Oswald?
Un studiu CIA certifica: disidentii au fost recrutati de KGB Tot cotroboind prin biblioteca CIA legata de spatiul Europei Rasaritene am dat peste o analiza pertinenta a expertului CIA (considerat de Securitate, pe cand era mai tanar, agent de teren al CIA, conform Dosarului lui Corneliu Coposu de la CNSAS), istoricul Larry Lee Watts. L-am cunoscut pe Larry Watts la inceputul anilor ’90, parca prin 1993, cand si eu revenisem in tara, temporar, din SUA. Pe vremea aceea Larry fusese trimis sa infiinteze PER-ul (a carui misiune a fost deturnata ulterior intr-o directie daunatoare unei conlucrari firesti). I se oferise resedinta pe care Ceausescu i-o punea la dispozitie lui Arafat cand venea la Bucuresti si era fascinat de acest fapt. Avea cea mai bine dotata biblioteca cu un continut autentic romaneasc pe care am vazut-o vreodata la un strain. Cu o bibliografie pe problematicile romanesti impresionanata, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Romaniei reale si un fin analist atat al istoriei inter si post-belice cat si a celei recente, Larry Watts, din pacate, nu mai este atat de prezent in tara sa adoptiva. Analiza de mai jos trateaza reformele din serviciile secrete foste comuniste ale Europei Centrale si de Sud Est. Am selectat doar aspectele care privesc direct Romania, cu o importanta ridicata inclusiv la momentul actual. Aflati de exemplu din studiul de mai jos cum influenta KGB asupra intelectualilor si disidentilor din Romania a afectat ulterior climatul de incredere a vestului, misiunile occidentale de securitate si dezvoltarea normala a tarii. Situatia este valabila si astazi, cand agenti rusi conspirati in haine de oaie americana dau tarcoale asiduu Cotrocenilor. In notele de subsol veti afla si de un anume “agent Volodea”, foarte activ pentru rusi, in medii intelectuale, precum si faptul ca Magureanu, fost ofiter de Securitate pe deplin conspirat, ca si alti disidenti, se afla in relatii stranse cu KGB, prietenii dezvaluite de serviciile occidentale Bucurestiului doar in 2003 (!).
Info Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Larry L. Watts Intelligence reform is a critical element of democratization, but it is frequently relegated to the back burner in the early days of post-authoritarian regime transitions. This is due, in part, to a reflexive aversion to what was commonly the most brutal legacy of the former regimes. Transition populations tend to favor the destruction of intelligence apparatuses, not their reform. In the post-communist transitions in central and eastern Europe, competing priorities also distracted attention from intelligence reform as political, economic, and other security institutions simultaneously underwent changes. Western biases shaping the packaging of reform assistance added to the relative neglect of intelligence. The West’s early focus on market economy formation instead of the establishment of rule of law, as well as its pronounced unwillingness to assist what were still considered the “instruments of repression,” kept intelligence near the bottom of the reformist agenda during the first few years of transition. The mechanics of intelligence liaison relationships between the West and the former communist states perpetuated this “hands off” attitude. Liaison officers sent into the region were chiefly responsible for obtaining information of use to their countries. They were not sent to advocate or undertake the reform of local intelligence structures and practices. If information was flowing in a satisfactory manner, the unintended consequence was a distinctly anti-reform ethos driven by the logic: “If it ain’t broke, don’t fix it.” Given recurrent intelligence and “political policing” problems in the transition states, it was inevitable that reform in those domains would eventually become a western priority, particularly after NATO opened its doors to new members in 1993. Unbridled political competition within the post-communist states, where the rules of the game were still in contention and abuses of executive power common, heightened concerns regarding the impact of partly reformed or unreformed intelligence services on an enlarged western alliance. Unfortunately, the West’s attempts to evaluate the intelligence reform process in the various states of the region were handicapped by the differences among the new democracies, which limited comparative analysis;1 by the inappropriateness of western models developed under different political, social, and economic circumstances; and by the failure of western analysts to recognize that the post-Cold War revolution in intelligence affairs conflicts in many respects with the classic model of intelligence reform. This article examines these challenges. (…) Context of Reform in Eastern Europe The few institutionalized cooperative intelligence arrangements that existed prior to the end of the Cold War could be divided into two categories: those that grew out of historically and culturally conditioned voluntary alliances, and those that resulted from direct subordination of a service to a foreign state. The first category was largely confined to the Anglophone states– the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, and New Zealand. The second category included the Bulgarian, Czechoslovak, East German, Hungarian, Polish, and Romanian intelligence services, which had been directly subordinated to the Soviet NKVD/KGB since the late 1940s.14 Early post-Cold War attempts to establish broader cooperation illustrate the continuing “bleed over” of Cold War mentalities and rules of the game into the new environment. For example, in May 1993, the United States and Romania co-sponsored the first joint meeting of Black Sea intelligence services in Romania. Although by many measures the meeting was considered a success, the CIA representative delegated to chair the meeting accused his Romanian co-sponsor of breaking into his briefcase during the proceedings, thereby scuttling the initiative and setting the US-Romanian intelligence relationship back several years.15The CIA representative, Aldrich Ames, was later exposed as a Soviet/Russian double agent. Other intelligence cooperation initiatives launched since 1989 include the Dutch-sponsored Middle European Conference in 1994 and two Romanian-sponsored conference series, one bringing together the Balkan services and the other NATO and candidate-member services in 2002.16 A number of conditions sharply differentiated the post-1989 intelligence reform efforts of central and eastern Europe from earlier reform in the West. Among the most important were: an appreciably less benign security environment; the fragility of new political regimes and their institutions, along with the democratic values and norms that underpin them; the profound lack of intelligence expertise and competing priorities for reform attention and resources; foreign control of local intelligence services; the availability of outside assistance; and the widespread perception of legacy institutions as “the enemy” to be vanquished and of legacy personnel as criminals from whom an accounting was demanded. Each of these conditions affected intelligence reform. (…) National Control and Loyalty Analysts have continued to air concerns about “Russian penetration and vested interests” in Bulgarian intelligence because of Sofia’s traditionally close relationship to Moscow.26 This problem persisted right up until the second wave of NATO enlargement–the replacement of intelligence reformers and the reappearance of Soviet/Russian-trained intelligence officers in positions of leadership and influence threatened to block the NATO membership bids of both Slovakia and Bulgaria in 2003.27 In addition to NATO integration, Soviet and Russian influence over intelligence bodies had important ramifications for internal democratization in eastern Europe. The states that negotiated their revolutions–Hungary, Poland, and, initially, Czechoslovakia–“grandfathered in” substantial numbers of personnel from the former regimes as part of the negotiation process, which caused considerable apprehension in NATO both before and after their accession.28Thus, establishing sovereign national control over the domestic security apparatus and the loyalty of its personnel became major objectives of post-communist reform efforts. Romania’s situation was somewhat the reverse of its regional confreres, with residual Russian influence stronger among intellectual and dissident groups than within the security services, a circumstance that affected post-communist intelligence missions, personnel, and institutional culture.29 Romania had made significant strides toward getting out from under Moscow’s thumb in the 1960s. According to a former NATO intelligence service director responsible for monitoring the activity of Soviet bloc services during the Cold War, this break ended the participation of Romanian intelligence officers in joint operations with the KGB and GRU.30 Bucharest even went so far as to create departments that specialized in anti-KGB counterespionage, underscoring the difficult relationship with Moscow.31 Since Romania’s communist leadership had usurped the national banner when the country became autonomous, the goals and activities of anti-government activists in succeeding years inadvertently made them “natural allies” of Moscow, which targeted many for recruitment.32Judging from the size of its embassy cultural section, Soviet efforts to influence dissident intellectuals increased during the last years of Ceausescu’s reign.33 In one supremely self-serving operation mounted in the immediate aftermath of Romania’s 1989 revolution, a demonstration was whipped up and maintained for several days in front of the previously secret office of the Securitate’s anti-KGB unit calling for the unit’s dissolution as a “repressive organ.” Unable to dissuade the demonstrators and fearing bloodshed, the new leadership disbanded the unit. Romania did not recreate a counterintelligence unit for combating the operations of hostile foreign services until 1994. (Si a desfiintat-o din nou in 2008! – Nota mea) The Role of Western Assistance NATO, which lacks a standing intelligence capability beyond support for combat operations, was not a natural institutional model for intelligence reform. Nonetheless, the alliance played an indirect role by establishing criteria for membership that were subsequently fulfilled to a greater or lesser degree by the entire group of former Warsaw Pact transition states (with the exception of Russia). The availability of outside assistance, particularly from an international alliance that the new leaders and populations of central and eastern Europe wanted to join, proved extremely valuable for reforming intelligence bodies. The imperative for intelligence services to cooperate rather than compete with each other against the variety and multiplicity of post-Cold War threats also proved a major boon to intelligence reform in central and eastern Europe. Cooperation has required the creation of mechanisms for judging the effectiveness and control of services in the emerging democracies and has provided experience to officers of those services regarding the organization and procedures of more effective and better-controlled western services. It has even created an informal set of common standards. The demands of procedural interoperability in the new security environment have already contributed to the success of these services in adapting to the new paradigm. Testing Loyalty For the first decade after the collapse of communism, citizens’ memory of former secret police organs continued to dog the reputation and image of most of the post-communist intelligence services. (…) The argument for maintaining continuity of personnel is perhaps strongest for foreign-intelligence operations. The principal comparative advantage of the technologically-challenged and resource-poor services of the post-communist space is their human intelligence (HUMINT) capacity, particularly in areas of the world where terrorism and trafficking flourish.Since HUMINT is based above all on personal relationships, the replacement of all personnel necessarily destroys that capability over the short and medium terms. Therefore, in central and eastern Europe, parties interested in destroying the effectiveness of the intelligence services joined in the chorus with those advocating the complete removal of legacy personnel for the more noble reason of a democratic fresh start. The exhortations of NATO and other Western institutions were often misrepresented as calling for the replacement of all experienced personnel when their concerns were confined to individuals previously involved in human rights abuses or operations against NATO, or those with questionable allegiance, since they would be handling NATO classified information.39 All of the emerging democracies have reduced the number of personnel in domestic security intelligence, primarily because their all-purpose security apparatuses were divided up to varying degrees into separate institutions with more specific tasks. Some also initiated a vetting–or lustration–process to purge the new services of personnel compromised either by their actual involvement in abusive actions or by their affiliation with sub-structures within the security apparatus most associated with repressive political policing. Romania was the first of the communist transition states to initiate a formal vetting of intelligence personnel–the culling began immediately after the security apparatus was subordinated to the defense ministry at the end of December 1989.40 The process, completed at the beginning of February 1990, found 4,944 out of 15,312 personnel acceptable for re-employment in the new intelligence service. A further cut of 800 personnel that same month resulted in the re-employment of 4,144 (28 percent) of the ex-Securitate personnel in the new security intelligence service (SRI).41 (…) Only Romania’s SRI had significant new blood, but, even there, ex-Securitate members made up 60 percent of the personnel. Moreover, the SRI’s first director not only was a former Securitate officer but also had willfully concealed his background to get the post. (…) Romania decreased the weight of ex-Securitate personnel in its SRI from 60 percent in 1990 to 36 percent in 1994, and then to less than 20 percent in 1999. By 2003, it retained only 15 percent of its former security apparatus personnel. (…)(Astazi SRI afirma ca mai are in sistem circa 120 de fosti ofiteri ai DSS – nota mea) Problems with Vetting (…)While all Securitate officers were ousted from Romania’s military intelligence service immediately after the revolution, vetting of its foreign-intelligence personnel was so poor during 1990-92 that an officer identified as having been doubled by the Soviet Union (and France) in the 1960s was appointed as the first head of the new institution in January 1990 (Mihai Caraman – SIE – nota mea).51 Consistent intelligence failures during this officer’s tenure prompted his replacement in 1992, and the number of former Securitate officers was subsequently reduced to 18 percent of the foreign-intelligence service by 2003. The lack of complete records on which to base vetting decisions and the malleable nature of evaluation criteria also undermined the credibility of the process. Many files were destroyed, lost, or stolen during the transition, making the process haphazard at best.52 In addition, security personnel subject to vetting were generally savvier than those carrying it out and were often able to manipulate the process. The legitimacy of those carrying out the vetting was also problematic. None of the members of the civic groups involved in vetting and lustration first submitted themselves to verification. (CNSAS – Dinescu, Plesu, Patapievici – nota mea) In some cases, the vetting boards were dominated by “expert” former officers of the communist security apparatus. The first chief of Czechoslovakia’s post-communist intelligence service, for example, denounced the Civic Forum experts that carried out the process as “morally discredited” because two of the three persons on the citizens’ committees that made vetting decisions were ex-StB officers, while ex-StB personnel made up 17 of the 23 persons on the expert panel that advised them.53 The highly subjective and politicized nature of the vetting and lustration process, and media exploitation of the issue, reduced its impact on intelligence personnel rosters. Even where the targets of lustration were high-profile politicians, the process was not successful in implementing change. Hungarian Prime Ministers Gyula Horn and Peter Medgyessy did not pass vetting, for example, but neither was compelled to resign. At the same time, spurious charges were launched in the press against Polish President Lech Walesa and Prime Minister Aleksandr Kwasniewski, Romanian President Ion Iliescu, and a host of domestic- and foreign-intelligence chiefs in the region. (…) Conclusion Evaluating intelligence reform in the emerging democracies of central and eastern Europe is complicated by their simultaneous response to conflicting security paradigms, their varying reform contexts, and the often very different criteria used by the evaluators, ranging from the ridiculous–the presence or absence of scandal–to the sublime–the extent of actual democratic oversight and real operational effectiveness. (…) The dynamism inherent in countries adapting to two contradictory reform paradigms adds immensely to the challenges facing the intelligence analyst, challenges already complicated by the substantial differences among the services of central and eastern Europe that prevent straightforward comparisons. How does one evaluate the salience of personnel vetting for intelligence sharing when the group of services includes one that was independent before 1989 along with six that were directly subordinated to Moscow until 1989-91?How can analysis factor in the effect of western expertise and material assistance that some have received since 1990, but others only since the middle or end of the decade? How does one judge the political neutrality of services in different parliamentary, presidential, and semi-presidential systems? A new template must be developed to gauge intelligence reform in the post-communist countries. (…) Footnotes 1. Regarding Romania, for example, see V. G. Baleanu, The Enemy Within: The Romanian Intelligence Service in Transition (Camberley, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, January 1995); V. G. Baleanu, A Clear and Present Danger to Democracy: The New Romanian Security Services Are Still Watching (Camberely, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, 1996); and Dennis Deletant, “The Successors to the Securitate: Old Habits Die Hard,” in Kieran Williams and Dennis Deletant, eds., Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (New York, NY: Palgrave, 2001). 2 Elizabeth Rindskopf Parker, The American Experience: One Model for Intelligence Oversight in a Democracy (Cambridge, MA: Harvard University, Project on Justice in Times of Transition, 15 October 2001), p. 1. 3. Intelligence Services and Democracy, Working Paper Series No. 13 (Geneva, Switzerland: Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, April 2002), pp. 1-2. 4. Swedish citizens became aware of their service in 1973 as the result of public scandal. Until quite recently, the existence of the US National Security Agency was officially denied, despite general public knowledge of it. 5. The Act of 1949 also established the Department of Defense and a number of other fundamental structures and hierarchies in the national security sphere. Michael Warner, Central Intelligence: Origin and Evolution (Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 2001). 6. See, for example, Athan Theoharis, Spying on Americans: Political Surveillance from Hoover to the Huston Plan (Philadelphia, PA: Temple University Press, 1978). Reforms introduced as a result of abuses are described in John T. Eliff, The Reform of FBI Operations (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1979); and Loch K. Johnson, America’s Secret Power: The CIA in a Democratic Society (New York, NY: Oxford University Press, 1989). especially pp. 133-255. 7. See Johnson, America’s Secret Power, and Glenn Hastedt, ed., Controlling Intelligence (London, UK: Frank Cass, 1991). 8. In Sweden, for example, the Defense Intelligence Operations Committee was set up in July 1976 following the 1973 “IB-Affairen” scandal. Geoffrey Weller, “Political Scrutiny and Control of Scandinavia’s Security and Intelligence Services,” International Journal of Intelligence and Counterintelligence 32, no. 2 (Summer 2000), p. 181. 9. Alain Faupin, “Reform of the French Intelligence Services After the End of the Cold War,” paper presented at the workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva, Switzerland, 3-5 October 2002, Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, pp. 6-10; and Jean-Paul Brodeur and Nicolas Dupeyron, “Democracy and Secrecy: The French Intelligence Community,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law, and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe (Burlington, VT: Ashgate, 2003), pp. 19-23. 10. Paul Swallow, “International Police Cooperation and the Interface with the Security Services,” paper presented at the conference “Intelligence and Security Services in the 21st Century Security Environment,” 26-28 September 2002, Snagov, Romania, p. 5. 11. Ibid. As Swallow notes: “Given their role in defending the interests of their nation-states, often from espionage, there is no formal mechanism for them to cooperate internationally.” 12. Gregory F. Treverton, Reshaping National Intelligence for an Age of Information (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2001), p. 249. 13. Michael Herman, “Intelligence After 9/11: A British View of the Effects,” in Commentary (a publication of the Canadian Security Intelligence Service), no. 38 (Summer 2003), p. 7. 14 Romania weaned its services from Soviet control in the 1960s, while the other services remained under Soviet control until 1989-91. 15. Derrin Smith, “US Intelligence on Romania–Affected by Traitors Nicholson and Ames?” in AFIO Weekly Intelligence Notes #49-00, 8 December 2000, section IV. 16. The NATO-designated Dutch representative who played a critical role in setting up these meetings was subsequently tried for attempting to transfer potentially illicit funds into Romania, resulting in a press scandal in Romania and the Netherlands that sought to discredit many of the same people who were trying to build a closer US-Romanian intelligence relationship in 1993. 17 Many successor states (Serbia, Croatia, Bosnia-Herzogovina, Macedonia, Republic of Moldova, and Transnistria) became embroiled in civil conflict, were plagued by economic crisis, and faced the possibility of political collapse throughout the 1990s. Economic and political instability in Russia, Ukraine, and Belarus fueled insecurity in the already threat-rich environment. 18. For example, in an NBC broadcast of 24 December 1989, US Secretary of State James Baker expressed American support for Soviet intervention in Romania during the then-occurring revolution that overthrew Nicolae Ceausescu.Strobe Talbott and Michael Beschloss,At the Highest Levels: The Inside Story of the Cold War (Boston, MA: Little, Brown, 1993), p. 170 of 1994 paperback version. For Austrian and German support of the Yugoslav breakup, see Susan L. Woodward, Balkan Tragedy: Chaos and Dissolution After the Cold War (Washington, DC: Brookings, 1995), pp. 105, 146-190. 19. Council of the National Salvation Front, Decree No. 33 Regarding the Suspension of the Department of State Security, 30 December 1989; and Provisional Council of National Unity, Decree No. 181 Regarding the Establishment of the Romanian Intelligence Service, 26 March 1990. 20. Lawrence Lustgarten, “National Security and Political Policing: Some Thoughts on Values, Ends and Law,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe, p. 331. 21. Ibid., pp. 332-33. Referring to the security intelligence domain in transition states, Lustgarten argues that a “fragile democracy may reasonably take measures that would be grossly excessive in a more secure political order,” with the provision that: “As democratic institutions and allegiances become more deeply-rooted, the tolerance of risk should steadily increase.” 22. Intelligence Services and Democracy, p. 16. 23. Nikolai Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria: The Experience of the Last Decade,” paper prepared for workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of the Intelligence Services,” Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, p. 10. 24. Kieran Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 64. 25. Kieran Williams, “Slovakia since 1993,” in Williams and Deletant, p. 145. 26. Bozhilov, p. 11. 27. “Security Concerns in Bulgaria” and “Slovakia: NBU Chief Sacked,” in Jane’s Defense Intelligence Weekly, 8 October 2003. 28. Jane Perlez, “Touchy Issue of Bigger NATO: Spy Agencies,” New York Times, 4 January 1998; and “Spionage bei Freunden,” Der Spiegel, 6 April 1998. 29 US 98th Congress, Senate, Committee of the Judiciary, “Communist Bloc Intelligence Activities in the United States,” testimony of former Czechoslovak StB officer, Josef Frolik, 18 November 1975. 30. Interview with Tjeerd Sbbeswijk Visser, former director of Dutch Intelligence and president of the Europe 2000 Association, by Radu Tudor, “Traditia anti-KGB a Romaniei poate fi un avantaj in cursa pentru integrare [Romania’s Anti-KGB Tradition Can Be an Advantage on its Integration Path],” Ziua, 8 June 2002. Set up in 1989-90, Europe 2000 assists reform of law enforcement and intelligence bodies in the former communist space. A number of journalists and commentators in the Romanian press reject any difference between Romania and the rest of the Warsaw Pact in intelligence cooperation with the KGB. See, for example, Dan Pavel, “Imunitatea politica a Securitatii [The Political Immunity of the Securitate],” Ziua, 4 November 2002. 31. The Romanian services supplied advanced Soviet technology to the United States beginning in the late 1970s. Benjamin Weiser, “One that Got Away: Romanians Were Ready to Sell Soviet Tank,” The Washington Post, 6 May 1990. 32.The loyalty of Romania’s first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his “dissident” status when teaching at the communist party’s social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu’s Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu’s activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s. 33.One Russian agent, known as “Volodya,” was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions. 34. Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria,” p. 11. 35. Web site for Czech security intelligence service: https://www.bis.cz/eng/a_index.html (accessed on 30 May 2003). 36 They were able to accomplish their goal by radically downsizing their service– from around 7,000 personnel to 1,000– primarily by transferring units to other security institutions, including the interior ministry, and restricting the new security intelligence service to purely local concerns. 37. Dan Eggen, “Turnover Hinders Reorganization of FBI,” The Washington Post, 4 August 2002. 38. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 69. 39.See, for example, Dan Tapalaga, “Romania, Indemnata Sa Scape de Securisti [Romania, Required to Rid Itself of Securitate officers]” Evenimentul Zilei, 27 October 2003. 40. Council of the National Salvation Front, Decree no. 4 on Transferring the Department of State Security and other bodies from under the Ministry of Interior to the Ministry of National Defense, 26 December 1989. 41. Gen. Victor Stanculescu presented the personnel figures for the fifth and sixth directorates (VIP protection and military counterintelligence) shortly after his appointment as Defense Minister in February 1990. SRI Director Magureanu gave a fuller accounting in his first report to parliament in November 1990, although he apparently undercounted personnel by about 1,000. See, for example, Deletant, “The Successors to the Securitate,” in Williams and Deletant, pp. 215-17. The SRI has since reconstructed a more accurate roster and made it public. 42.Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 60. 43 Andrzej Rzeplinski, “Security Services in Poland and their Oversight,” in Brodeur et al., p. 112. 44 Istvan Szikinger, “National Security in Hungary,” in Brodeur, et al., p. 92. 45. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur et al., p. 112; Williams, “Czechoslovakia 1990-92” in Williams and Deletant, pp. 62-3; and Oldrich Czerny, “Czechoslovak (Czech) Intelligence After the Cold War,” paper presented at workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, pp. 4-5. 46 Rzeplinski, “Security Services,” in Brodeur, et al., p. 112. 47. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 57-59, 73-76. See also Helga A. Welsh, “Dealing with the Communist Past: Central and East European Experience after 1990,” Europe-Asia Studies 48, 3 (1996), pp. 413-28; and John Torpey, “Coming to Terms with the Communist Past: East Germany in Comparative Perspective,” German Politics 2, 3 (December 1993), pp. 415-35. 48. Tomas Horejsi, “Minister Tvrdik to Replace Army Intelligence Chief,” Lidove Noviny, 8 April 2003, https://www.fas.org/irp/world/czech/armyint.html (accessed on 4 November 2003). 49 Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” pp. 64-65, “The Czech Republic since 1993,” p. 111, in Williams and Deletant. 50. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur, et al., pp. 112, 115. 51. Former Securitate officer Mihai Caraman was named to head foreign-intelligence in January 1990 on the proposal of Prime Minister Petre Roman, despite the fact that he had been identified as a Soviet agent in 1979 and then publicly exposed by a Securitate defector in his book whose contents were broadcast into Romania before 1989. See archives of the Romanian Intelligence Service, collection D, file 11200, vol. 37, pp. 2-5, and vol. 35, pp. 309-316, as cited in Mihai Pelin, Culisele Spionajului Romanesc: D. I. E. 1955-1980(Bucharest: Editura Evenimentul Romanesc, 1997), pp. 272-76, 306-07. Also, Ion Pacepa, Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Washington, DC: Regnery Gateway, 1987). 52. According to press reports, SRI Director Virgil Magureanu sold some files of extreme-right leader Corneliu Vadim Tudor for five paintings in the early 1990s. Razvan Savaliuc, “Tribunul recunoaste ca l-a mituit pe Magureanu [The `Tribune’ Admits that He Bribed Magureanu],” Ziua, 7 November 2003. Magureanu illegally published part of his own file in 1992. It then “disappeared” from the archives, as did the microfilm roll on which it had been copied. 53. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 60-61.