Posts Tagged ‘manolescu’

A murit si Grigore Vieru. Cineva a vrut sa-i faca iesirea din scena ca si altor romani… Manolescu sustine ca Vieru scria SI in romaneste

Poetul Grigore Vieru, internat în stare gravă la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină de urgenţă din Chişinău după ce a fost rănit într-un accident rutier, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, relateaza Mediafax.

Ce zice Nicolae Manolescu: Grigore Vieru a fost “un poet notabil”.
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a declarat pentru Mediafax că Grigore Vieru a fost un poet notabil atât pentru literatura basarabeană, cât şi pentru cea românească.
Cu alte cuvine, cele doua literaturi fiind diferite – una este cea basarabeana alta este cea romaneasca – probabil si etnia lui Vieru, dupa Manolescu, e diferita. De altfel, versiunea in engleza a stirii Mediafax pare sa-i dea dreptate lui Manolescu. Aici Vieru nu mai este roman ci “moldovean”: 14:32 Moldovan Poet Grigore Vieru Dies In Hospital Following Severe Car Crash.
“A fost un poet bun, un poet cu multă originalitate”, a mai spus Nicolae Manolescu.
“Înainte de 1989, a jucat un rol important în poezia din Basarabia (…) opţiunile sale postdecembriste au fost mai ciudate”, a considerat criticul de serviciu, referindu-se la afilierea lui Grigore Vieru la partide cu tentă naţionalistă din România. “În momentul acesta, asemenea opţiuni contează cel mai puţin, căci opţiunile lui Dumnezeu au fost mai puternice acum”, a conchis Nicolae Manolescu, ca un calau.
Normal ca Manolescu, care are paie-n cap in loc de creier, ca o papusa de carpa, nu a fost primit in Academie ROMANA, spre deosebire de Grigore Vieru, care era membru de onoare al Academiei si a si fost propus de catre aceasta la Premiul Nobel pentru Literatura ca reprezentand literatura romaneasca.
Spre deosebire de opinia “presedintelui Uniunii Scriitorilor din Romania”, preşedintele Romaniei, Traian Băsescu, spune că poetul Grigore Vieru a fost o “voce a conştiinţei româneşti” şi că moartea sa este “o mare pierdere pentru cultura română“.

Sa ne cunoastem scriitorii “ortodocsi”: Dan Stanca si Mircea Cartarescu – Orbitor, apologetii "stramba-dreptei" alaturi de Codrescu si bietul Tarziu

“Crestinismul nationalist a facut de-a lungul istoriei mult rau.”

Dan Stanca,
Romania libera
Miercuri, 23 Iulie 2008

Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.”

Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National
(pe vremea cand nu-l deranja ca-si primeste salariul de la securistul de Dan Voiculescu, mai ales ca si “condamnatorul comunismului” Vladimir Tismaneanu scria si publica alaturi de el, ca si acum, la Evenimentul Zilei, si isi primea tainul din aceeasi tescherea hoteasca)
“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!”
Nicolae Manolescu
“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici. „Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).

“Cei mai valoroşi prozatori apăruţi după 1989 sunt,ca să nu rămânem evazivi, Mircea Cărtărescu şi Dan Stanca”.
Alex Stefanescu
Romania literara
Idei in Dialog
Director Horia Roman Patapievici
Lecturi formatoare
01 Aprilie 2008
Zece Dan Stanca, zero Radu Aldulescu
“Un substantial interviu cu Dan Stanca (autor exceptional, dar deloc alintat mediatic) reuseste Ion Zubascu in Romania literara nr. 9 din 7 martie. Un scriitor care se dovedeste ca-si citeste cu atentie si respect de breasla criticii, un om cu constiinta profunda a scrisului, moral si smerit pana la autoanihilare, constient, logic si realist pe cat de liric, de permeabil la metafizica si ezoterism. (…)
Cu admirabil, exemplar bun-simt rezolva Dan Stanca intrebarea privind o eventuala „competitie“ cu Mircea Cartarescu. („Ma refer“, precizeaza Zubascu, „la acele pagini din romanele tale in care ai o imaginatie dictatoriala, funambulesca, parca scapata de sub orice control“). „Cred ca intrebarea e deplasata. Nu poti sa fii in competitie cu cineva ale carui carti au fost traduse in peste zece limbi, iar tu in nici una. Dar daca e vorba de o competitie, in sensul cel mai putin competitiv al termenului, atunci ma simt onorat de faptul ca uneori strabatem aceleasi campuri simbolice si zabovim asupra unor metafore inrudite“.
Chapeau! Si asa-mi aduc aminte inca o data ce frumos, cu cat firesc si tandra pretuire confraterna, s-a asezat, cuminte si tacut, in asistenta Mircea Cartarescu anii trecuti, la Bookfest, cand se lansa un roman de Dan Stanca…”

Ohh…

Pai haideti sa vedem impreuna din “campurile simbolice” si “metaforele inrudite” pe care “zabovesc” cei doi scriitori, editori si ziaristi crestini, ba chiar ortodocsi:
Mircea Cartarescu
“Orbitor. Aripa Dreapta”
“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alb?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)
“Acum ea avea picioarele prinse sub umerii lui, iar barbatul, sprijinit intr-un cot, ii simtea cu degetele pulpele, anusul umed, buzele cleioase ce-i umezeau penisul, pubisul naclait de sudoare” (pg. 341)
“Fesele barbatului izbeau acum ritmic, neiertator. Ouale, vizibile prin punga lor de piele, loveau anusul si fesele femeii, care-ncepu sa scoata strigate aspre si indemnuri obscene, spuse brutal” (pg. 341)
“Nunta spermiei (!) cu ovulul este mandala (!) ce ne deschide-ntelegerea mintuirii” (pg. 343)
“Iar Miriam, israelita, stra-stra-stra-bunica lui Mircea din partea tatalui” (pg. 345)
“Mendebilul avea s-o aduca si pe Silvia, singura de data aceea, si aveau sa se dezbrace amindoi si el avea sa-i vire bara lui de carne in pasaric?” (pg. 360)
“Noi nu-l primeam nici pe popa cind venea cu botezul” (pg. 364)
“Cind se pogoara asupra lor (Duhul Sfint), cum s-a intimplat intr-a cincizecea zi de la inalaarea lui Isus, oamenii prorocesc (sic!) si vorbesc in alta limb?” (pg. 385)
“Vrei sa ne fu… in cur? Mi-am amintit, fulgerator, din bancuri si din palavrageala copiilor.
Homosexualii. Poponarii. Curistii (…). Unii oameni nu si-o bagau in gaura femeilor, ci in fundul altor barbati. Erau cei mai rai dintre toti, caci oamenii mari faceau prostii cu nevestele lor ca sa aiba copii, dar poponarii si-o bagau acolo, in caca, pe unde trageai pirturi, de unde-ti ieseau, citeodata, cind te minca, vermisorii (…) Cica la un closet public un tip si-a dat pantalonii jos sa se pise si tocmai atunci a trecut pe-acolo un homosexual, care i-a infipt-o numaidecit si a fugit. Suparat rau, tipul a luat-o la fuga dupa el, pin-a ajuns intr-o psdure. Acolo i-a pierdut urma, dar a vazut un om stind in pragul unei colibe. “Hei, n-ai vazut pe-aici un poponar fugind?”, a intrebat tipul. “Nu, zice omul, dar poate l-o fi vazut nevasta-mea: Ioaneee!”. Fiindca si ala era tot un poponar” (pg. 381).
“Printre romini erau mai multi homosexuali decit in toate celelalte popoare, fiindca toate se nascusera din Adam si Eva, numai noi din Decebal si Traian” (pg. 382)
“Si noroiu-asta gros, de caca si pipi, de hirtie de ziar botita, cu care te-ai sters la fund, de muste verzi roind si de viermi grasi suindu-se pe peretii unui closet de tara, din fundul curtii, unde-ti venea sa versi de cum si-arunci ochii in gaura aia puturoasa si colcaitoare, se ridica, incet, in camera lui Dan, acoperind mobilele si jucariile, ingropindu-ne pina la glezne, pina la genunchi, pina la briu, incit fundul gras al Nebunului nici nu se mai vedea, si-apoi urcindu-ne caca si pipi amestecate, din zeci de funduri si pu… si piz…, si mate, pina la git, pina peste gura, peste nari, peste ochi, pina la tavan, dospind acolo o vesnicie si pastrindu-ne vii, inotind, zbatindu-ne, inghitind materia aia imunda.” (pg. 381 – 382)
“Dar Biblia este achiropoietica, Mirceo, si la fel povestea vimanelor, a anciliei, a calului de fier si a inelului lui Gyges” (pg. 386)
“un popor din care fiecare cetatean era cu mult mai vestit decit orice ins care facea pipi” (pg. 397)
“Nu mai stiu cum s-ajunga mai repede prin parcuri si prin boscheti, in Cismigiu, la Kogalniceanu, la Unirii, ca sa se-nclesteze lubrici unii de altii, sa ridice nerusinat fustele de piatra, pline de cute, ale muzelor, dezvelindu-le fesele rotunde, sa le trinteasca pe pamintul inghetat si sa le patrunda cu falusurile de metal”
“Pina spre dimineata, barbatii celebri ai neamului, cu hainele intr-o totala dezordine, cu grozave falusuri intaritate, si-au risipit saminta de cuart lichid in vagine de porfir si onix, intre labii de bronz si de ghips, pe tite de piatra si calcar” (pg. 405).
“Ca ma-sii i-a placut sula neagra” (pg. 413);
“Nu-i de mirare ca toti moldovenii de azi ii seamana ca doua picaturi de apa: pitici, peltici si degraba varsatori de singe nevinovat” (pg. 420)
“Sint barbat si femeie, copil si batrin, criminal si ascet, fiara si inger. Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare” (pg. 445);
Catre Dumnezeu: “Ai scris cu neuronii mei, ai format bucle din venele mele. M-ai proiectat intreg in cartea asta ilizibila, in care Mircea scrie despre Mircea, care scrie despre Mircea” (pg. 445)
“Tineam fiola de Quilibrex, mare si cilindrica asemenea unui penis in erectie (caci in somnul paradoxal, indiferent de continutul visului, penisul ne e intotdeauna erect)”. (pg. 454)
“Nici nu termina Ionel de spalat vasele ca se si pomenea cu tovarasa Emilia de la Biroul de Partid peste el, in toale de sex din dantela roza, cu pielea ei numai pistrui, vizibila prin ochiurile de plasa ale ciorapilor, cu titele acum cam cazute, cu nitica burta si ceva vergeturi, dar inca futesa pina la Dumnezeu. Si, una-doua, il tira ca o paienjenita in dormitor, unde incepeau circul si nebunia… “dragule, da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”” (pg. 184-185)
“Mai apuca sa strige o data “Que viva Somoza, el Padre de la Patria!” inainte de a fi apucata de hoarda aia de flacai statuti, care o mincau din ochi, de a fi despuiata din citeva smucituri, trintita la pamint, silita sa desfaca picioarele si infipta temeinic de caporal, pe cind ceilalti, ce ivisera niste stangi enorme, cum ea nu mai vazuse niciodata, se-ngramadisera in jurul fetei ei, silind-o sa le inghita cite una si cite doua, si… “ah! aaaah! trage-mi-o, Ionele, da-mi-o mai tare, iubitule, ia-ma pe la spate, scumpule! Ah! Aaaaaah!” Estera, care jumatate de ora ii soptise lui Ionel la ureche, tot mai infierbintata, scenariul asta tacanit, statea acum in patru labe in patul conjugal, doar intr-un furoas roz ce i se adunase-n jurul mijlocului, si gemea patrunsa de securistul gol, cu pieptul paros si fata congestionata. Nu mai era femeia de odinioara. Titele scoase din cupele furoului ii atirnau acum pina catre cearceaf, pintecul ii era umflat de parca statea sa nasca, pe fundul mare si greoi ii aparusera vergeturi dizgratioase. (…)
“A muerte las Sandinistas!”, urla citeodata, pentru culoare locala, iar bietul Ionel, in lipsa de alte cunostinte de spaniola, ii tinea isonul cu cite un “Oli!” nu prea convins. “Si-acum in popou, scumpule” gifii femeia. (…) Asa ca si-o scoase cuminte din lacasul licit si intra adinc in cel ilicit, la fel de larg ca si primul de atita folosire. Tocmai pompa ultimiii stropi de snaga (“fratilor, sintem pierduti! am dat de cacat!”” in tunelul acela fierbinte cind se opri deodata contrariat” (pg. 468-469).
“Mama, ii spun, stii de ce am venit? Da, ti s-a facut dor sa-ti mai dau o tita”” (pg. 498).
“A fost apoi alta femeie in viata mea plina de femei si cadavre, si cel mai adesea de cadavre de femei. O curva cu bereta roz, de parc-ai vedea o aura-n jurul capului unei tirituri goale, pe cind ti-o suge ingenunchiata” (pg. 505);
“Ne scoteam apoi animalele din pantaloni si ni le frecam inchipuindu-ne curvistinele alea vii si in pielea goala, pina ce scuipam din noi o flegma ce le pata osemintele. La inceput abia daca aveam zece ani. Ambitia mea era ca snaga sa-mi ajunga pina la fluturele Cocai” (pg. 505-506).
“Zece planse ale testului Rorschach, pe care mi l-au facut si mie porcii de doctori de o mie de ori, mai ales dupa ce au gasit pisicile alea uriase in care era o placere sa bati cuie: intram in ele usor ca intr-un mar fraged, si zbierau ca oparite, de mai mare dragul. Ce tare ma distram cu dobitocii aia in halate albe. Ce vezi aici, baietel? Piz…, chiar asa le spuneam in fata, privindu-i cu ochisorii mei nevinovati, piz… cu buzele desfacute” (pg. 506)
“Ma gindeam ce n-ar da toti mucosii sa-si poata dezumfla si impacheta mamele ziua, ca sa scape de timpitele lor guitaturi moraliste, si sa le umfle iarasi noaptea” (pg. 510)
“Desi curva de viata in care m-am pomenit – diavolul stie ca n-am vrut-o – a fost pentru mine un rahat fara margini” (pg. 504);
“inainte sa ies cu capu-n fata plin de rahat si de spuma, acolo, in cortexul
parieto-insular, deasupra iadului din talamus” (pg. 511);
“Erau intii fundatiile, sistemul de canalizare unde rataceau pe marginea unor suvoaie de rahati si urina si prezervative pline, innodate, si hirtie igienica flescaita” (pg. 511);
“De pe atunci minunea de cacat a vietii mi se parea o gluma proasta” (pg. 514);
“ma-ntreb acum daca nu cumva tot infernul nu e decit o ferma ce mulge creierele de substanta P.” (pg. 516);
“Eram din nou sorbit in rectul prin care venisem” (pg. 518);
“oricit as fi batut, ucis, violat (si o faceam de la sapte ani), mireasma entuziasta a crimei imi parea abia un iz de rahat” (pg. 519);
“Am avut milioane de tirfe, in masa lor colcaitoare de tite, cururi si vulve” (pg. 519);
“Am exersat sodomia” (pg. 519)
“medalioane cu flocii vreunei tirfe” (pg. 522);
“Am regulat la curve batrine de mi se facuse si scirba” (pg. 524);
“Cit am frecat menta la Kourou” (pg. 525);
“caci nimic nu e-ntimplator in curva asta de viata” (pg. 526).
“Asemeni acetilcolinei, dopaminei, sau serotoninei, sperma cu milioanele ei de fiinte pe jumatate, avind mate de diamant si rinichi de rubin, grabea catre receptorii postsinaptici, pe care-i ocupa, eliberind ionii de calciu si de potasiu (…). Acolo, in fisura ingusta dintre uter si gland, se petrecea a doua nunta, a fratelui si a surorii noastre estropiate, minusculi si totusi identici cu noi in afara infirmitatii lor monstruoase. Barbati si spermatozoizi, femei si ovule alternau la nesfirsit pe stringul gigantic ce urca din primele celule risipite-n ocean catre ingeri si catre Dumnezeire. Nunta spermiei cu ovulul este mandala ce ne deschide-ntelegerea mintuirii (…). Ne agitam coditele vibratile in gelatina tulbure a istoriei” (pg. 342-343).
“Cind m-am trezit, am stiut ca mama avea o pata de lupus eritematos pe sold. O vazusem de multe ori, in adincul timpului, cind ea umbla goala prin casa in dupa-amiezele incinse. O stiam goala, ochii mei de la doi si trei ani o vazusera si o tineau minte. Dar apoi, cind ne mutaseram la bloc si mama lucra la covoare persane, n-o mai puteam vedea decit goala pina la briu, cu sfircurile de aceeasi culoare ca fluturele de pe sold, acum interzis mie”…

Doamne pazeste! Din decenta pentru (unii) cititori nu am redat toate cuvintele asa cum apar ele in faimosul volum “de Nobel” publicat de nu mai putin faimoasa editura Humanitas (fosta Editura Politica a PCR oferita “disidentului” Liiceanu de Iliescu-KGB)
Iata in continuarea si cum reactioneaza aceeasi publicatie elevata, de “dreapta”, “Idei in dialog”, condusa de adulatul (de catre Codrescu) “filosof” Patapievici, la simpla critica a romanului “Orbitor”:
“In schimb, ce miros de putreziciune – cu o ranchiuna de suflet mic, analfabet moral si otravit de frustrari – se degaja din pseudorecenzia la Orbitor semnata de Radu Aldulescu in Cuvantul nr. 3 din 2008! Lasa ca nu-i consult ca subiectivitatea unui scriitor sa demonetizeze subiectivitatea altuia, dar sa afirmi sus si tare ca „pe langa lipsa unei minime abilitati de a pune in pagina intamplari mai interesante decat jocuri de copii in fata blocului, autorul n-are simtul oralitatii necesare vervei de care face abuz“, ca Orbitor este „o dezamagire crunta, bulversandu-ma si ofensandu-ma mai adanc decat orice carte proasta“, pe scurt – „o sinistra maimutareala stilistica autopastisanta“, apoi asa ceva e-o mostra de pura ne-simtire estetica si grobianism de satra.”
“Zece Dan Stanca, zero Radu Aldulescu”
Limbaj elevat, nu gluma… Cam a la Vasile Adolf Marian Crivat Razvan Codrescu si Tarziu. Se vede ca au si o sursa de inspiratie pe masura… De stramba-dreapta!

Nicolae Manolescu USR-PCR, un securist periculos. Alintatul si alintatorul lui Ion Iliescu vrea sa-i bage pumnul in gura poetului Liviu Ioan Stoiciu

Nicolae “Niki” Manolescu, un membru al Sectei cu vreo cinci salarii de la stat si vreo zece functii oficiale, a atins paroxismul. El isi propune ceea ce nu au reusit nici comunistii: sa interzica libertatea cuvantului prin intermediul “Justitiei”, pretinzand daune pentru “defaimare”. Nu este primul caz. Metoda a fost brevetata de alti doi membri ai Sectei, patronati de fostul tovaras judecator al TMB al RSR Valeriu Stoica. Gabriel “Lulu” Liiceanu si Horia “Scato” Patapievici si-au propus acelasi lucru, dand in judecata mai multi jurnalisti de la ZIUA pentru ca le-au demascat afacerile necurate, de la FSN pana la ICR, si solictand “daune morale” care ajungeau la un total de 5 miliarde de lei vechi. Patapievici a pierdut cu brio aberatia de proces iar Liiceanu, pentru care se trag totusi mai multe sfori, o sa si-o ia similar. Pentru aducere aminte: in timp ce Manolescu publica randurile de mai sus prin care il pupa in cur pe Ceausescu, in “Literatura romana de azi 1944-1964”, si era incurajat de Securitate sa adune mustele si sa puna stampile in asa-zisul “Cenaclu de luni”, poetul si scriitorul Liviu Ioan Stoicu era urmarit si hartuit de aceeasi Securitate. E drept, si “Niki” era urmarit, dar de 0110, ca si tov Iliescu, Brucan, Magureanu, Plesu, Dinescu si restul Sectei…
Cititi si va cruciti:
Manolescu ii baga pumnul in gura poetului Liviu Ioan Stoiciu
Presedintele Uniunii Scriitorilor aminteste de politica Securitatii dinainte de 1989, care interzicea scriitorilor incomozi sa vorbeasca * Acesta ii cere vrinceanului daune morale de 1.000 de lei pe zi daca mai critica Uniunea
Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, il ameninta pe scriitorul vrincean Liviu Ioan Stoiciu (LIS) cu plata a 1.000 de lei pe zi daca mai face aprecieri negative asupra persoanelor din conducerea Uniunii. Gestul sefului scriitorilor din Romania este unul fara precedent dupa 1989 si se aseamana cu masurile luate de autoritatile comuniste impotriva lui LIS, cind acesta avea domiciliu obligatoriu si era urmarit pas cu pas de Securitate.
Manolescu ii cere adjudeanului Stoiciu sa “inceteze calomnierea prin presa a Uniunii Scriitorilor si a persoanelor din conducerea acesteia, sub sanctiunea unor plati de daune cominatorii a cite 1000 lei/ zi. Prin articolele sale se lanseaza din ce in ce mai mult intr-o defaimare aberanta la adresa Uniunii Scriitorilor din Romania si a conducerii sale, inventind scenarii pe care le consideram total neadevarate”, se arata in plingerea adresata Judecatoriei Bucuresti si semnata de Nicolae Manolescu.
Pentru a-si justifica plingerea, acesta citeaza un articol publicat de LIS in 30 aprilie 2008, pe care-l ia ca dovada a calomniei. In acest material, ca si in altele, LIS pomeneste despre anumite practici neortodoxe instaurate in comisiile Uniunii Scriitorilor, despre restauratia care s-a produs in lumea scriitorilor prin revenirea in forta a unor colaborationisti din “gasca” poetului de curte Adrian Paunescu, capatuirea unora si altora, cumetrizarea institutiei, intr-un cuvint realitati care nu trebuie demonstrate, dar pe care Manolescu, in prezent la Paris, ca ambasador pe linga UNESCO, nu le accepta. De altfel, conflictul dintre cei doi este unul de notorietate si a fost agravat de excluderea publicistului LIS de la conducerea revistei “Viata Romaneasca” de catre Manolescu, pe motiv ca l-a publicat in paginile revistei pe cel mai mare opozant al regimului comunist, scriitorul Paul Goma.
“Nu pot decit sa-mi exprim public stupefactia ca Nicolae Manolescu (ambasador al României la UNESCO, care ar trebui sa stie exact care sint macar Drepturile Omului, nu?) solicita instantei, oficial, sa-mi suspende semnatura! Adica, sa-mi puna pumnul în gura! Marturisesc, nici nu stiam ca e posibil sa fiu cenzurat «legal», împotriva bunului simt si a Constitutiei – la aproape 19 ani de la Revolutie, cind singurul cistig real postcomunist a fost acela de a avea libertate de exprimare, putind sa spui lucrurilor pe nume. N-am mai pomenit: sa fiu amenintat prin instanta cu plata a 10 milioane de lei pe zi daca am opinii critice si scriu articole de atitudine! A ajunge azi sa consideri o calomnie taman critica elementara facuta la adresa abuzurilor conducerii operative a Uniunii Scriitorilor (îndeosebi a presedintelui ei, N. Manolescu, care se crede providential, de neatins, desi lasa grav de dorit în functiile detinute, motiv sa-l amendez), da de gol care mai e, de fapt, nivelul moral al mentalitatii scriitorilor români de azi, în general, nedesprinsi de reflexele trecutului compromitator. Îmi este mie rusine ca N. Manolescu se face înca o data de ris (amintiti-va de interzicerea semnaturii lui Paul Goma în revistele US), cu o lipsa de demnitate iesita din comun, pretindu-se la asemenea procedura de intimidare. Îi depling decaderea”, ne-a spus Liviu Ioan Stoiciu.
Iata ca, ceea ce nu a reusit sa faca regimul comunist este pe cale sa se produca intr-o Romanie a anului 2008, in care principala calitate este sa apartii unei gasti si sa nu ai ochi pentru a vedea imoralitatea in care traim. Doamne fereste sa o mai si arati cu degetul!
de Valentin Musca 29.08.2008
Vezi si

Manolescu vrea sa privatizeze Uniunea Scriitorilor. Singura problema: a uitat sa anunte si Consiliul de Conducere al USR

Liviu Ioan STOICIU: Pe mîna cui a încăput Uniunea Scriitorilor?

Reiau (rescriu) un contra punct.

Zilele trecute îmi scria un tînăr poet că i s-a rătăcit dosarul de primire în Uniunea Scriitorilor din România (USR), a întrebat la filială (la Bucureşti) cum de e posibil, i s-a răspuns că „trebuie să se obişnuiască şi cu chestii din astea, că aşa e la USR”. Tînărul poet mi-a spus că nu mai ştie ce să creadă — merita sau nu să insiste să intre în USR, de drept? Cîştigă în definitiv ceva că se înregimentează? Îl ajută cu ceva „acest statut de membru al unei uniuni de creaţie?” Şi a continuat cu (îl citez iar): „Un prieten de la revista Tomis mi-a zis că a auzit o chestie ciudată: în 2008 se pare că USR se va privatiza şi va urma o cuponiadă pentru proprietăţile sau patrimoniul ei”! Mărturisesc, m-a lăsat cu gura căscată. La orice mă aşteptam, dar să aud că se privatizează USR, nu! O fi bine, o fi rău că se privatizează USR? Ca fiecare scriitor devine cuponar-acţionar pe averea USR? Pe ce lume trăiesc eu, membru al Consiliului de conducere al USR, dacă habar nu am de o asemenea posibilitate, a privatizării USR, „de care se discuta” (că nu iese fum fără foc) la nivelul conducerii operative a USR?
Iată cum se fac şi se desfac peste capul tuturor, complet netransparent, afacerile la USR! O mînă de oameni se crede providenţială, în frunte cu preşedintele N. Manolescu… Ştiam că se rescrie în secret, în Comitetul Director („al celor 11”, complici ai preşedintelui USR), Statutul USR, dar că s-ar ajunge prin noul statut la privatizarea USR… Noua conducere a USR (aleasă în 2005 prin delegaţi ai scriitorilor, la o reprezentare de 1 la 40 de membri ai USR, că adunarea generală nu mai poate fi convocată, din lipsă de bani) depăşeşte orice imaginaţie, e clar. Şi nu numai atît: contrariat, am întrebat un scriitor aflat în preajma conducerii operative a USR ce e cu comedia asta a privatizării USR? Pînă într-atît se schimba Statutul USR? Răspunsul lui: el ştia numai că se regionalizează USR (nu auzise de „cuponiada”)… Altă bazaconie: acum s-a găsit USR să-şi piardă capul de la Bucureşti, să se regionalizeze (să aibă atîtea capete cîte filiale are USR, 15, eventual), cînd Ministerul Muncii (care dă o jumătate de pensie în plus fiecărui pensionar al USR, conform unei legi care funcţionează din 2007) ţine cont de USR „ca instituţie reprezentativă naţională, centralizată”? Numai un USR centralizat fiind cel ce poate confirma anual ca membrii USR îşi plătesc la zi cotizaţia, că n-au murit şi pot primi jumătatea în plus de pensie…
Tocmai lăudam abilitatea USR de a se perpetua în structurile democratice ale Uniunii Europene centralizate (în UE nu există decît uniuni regionale, pe landuri sau provincii, ale scriitorilor, dupa afinităţi şi interese) prin legea jumătăţii de pensie în plus pentru membrii USR. În condiţiile în care USR a devenit extrem de atrăgătoare pentru pensionari din cauza acestei legi: cererile de intrare în USR s-au înmulţit aberant, iar comisiile de validare sînt bănuite de corupţie (circulă deja legenda că primirea se face azi pe mii de euro, nu doar pe o sticlă de whisky). Ce o fi adevărat: se va privatiza USR, se va regionaliza? Cum va arăta viitorul Statut al USR, pe care N. Manolescu (căruia i se pare că nu are destule puteri de dominare, deşi face ce doreşte la USR, arogant cum e în funcţie, neîndrăznind nimeni să-l tragă de mînecă) a anunţat din 2005 că vrea să-l schimbe radical, fără să dea amănunte?
Personal, nu uit că N. Manolescu a fost acuzat de dictatură cît a condus Partidului Alianţei Civice, chiar de către membrii lui scriitori, făcîndu-se caz în mass-media de o revoltă oficială, în acest sens. Ar trebui să se ia aminte. Cu atît mai mult cu cît N. Manolescu nu mai e cel din 1990, modest şi înţelegător cu soarta scriitorului român – azi domnia sa coboară din BMW-ul privat de zeci de mii de euro, are cu totul altă condiţie de trai (de lux, face parte acum din „lumea bună”, cu venituri ameţitoare), e ambasador la UNESCO, la Paris şi se uită de sus la scriitorimea română (nu se mai simte compatibil, am observat, decît cu îmbogăţiţii şi descurcăreţii postcomunişti, inclusiv scriitori; nu pot să uit că a participat la lansarea unui singur poet, fost poet mai exact, la o carte politicianistă, a Elenei Stefoi, fostă propagandistă PCR, altfel, ambasadoare azi în Canada).
N. Manolescu nu mai pierde vremea cu scriitorii muritori de rînd. De altfel, pe aceşti scriitori (deci, şi pe mine) îi va învăţa minte cu Istoria sa critică…
Apoi, N. Manolescu l-a pus la index pe marele scriitor disident Paul Goma, dupa ce l-a executat ca antisemit, în mod iresponsabil (Paul Goma trăind de azi pe mîine, din mila statului francez): nici o clipă nu s-a gîndit preşedintele USR să-l umple de onoruri, fiind între puţinii scriitori necompromişi de comunism (în schimb îi ţine la inimă pe foştii colaboraţionişti cu PCR-Securitate).
Vreau să cred că pînă la viitoarele alegeri din USR Paul Goma va fi repus în drepturi cetăţeneşti şi literare în România cu ajutorul USR. Şi mizez pe bunul simţ: pînă atunci trebuie operată deconspirarea scriitorilor colaboraţionişti cu PCR-Securitate!
Că e nevoie şi de curăţenie morală la vîrful USR şi al revistelor ce apar sub egida ei. Altfel, USR a găsit soluţii de supravieţuire onorabile – ultima dintre ele, aceea a susţinerii financiare a revistelor ce apar sub egida USR, m-a luat prin surprindere: la votarea bugetului USR pe acest an s-a anunţat că se vor face cheltuieli din banii timbrului de carte! Salvatoare idee (să nu se uite că, în 1994, USR, condusă de Mircea Dinescu, a dat faliment din cauza cheltuielilor cu multele reviste editate de USR). Varujan Vosganian va face tot posibilul să fie modificată legea timbrului de carte, prin ordonanţă de urgenţă, şi banii veniţi din timbrul literar vor fi cheltuiţi şi pe susţinerea revistelor literare, nu numai pe ajutorul social.
În paranteză fie zis, N. Manolescu are o slăbiciune pentru Noua Literatură (neintrată în conştiinţa scriitoricească, dar motivată că e reprezentantă a „tinerilor scriitori”), această revistă îşi acoperea toate cheltuielile de la USR, faţă de restul revistelor, care primesc bani selectiv, ori pentru plata colaborarilor, ori pentru tipografie, ori pentru salarii şi chirii. Interesant, şi noua serie a revistei Luceafărul a apărut numai din banii USR, rămîne de văzut cît timp, neavînd acordul Consiliului de conducere al USR, care răspunde de fiecare leu al USR cheltuit. (Consiliu ignorat cinic; de altfel, nici un redactor-şef numit la revistele ce apar sub egida USR, după ce a fost ales noul preşedinte al USR, nu a fost votat în Consiliu; N. Manolescu îşi pune „oamenii” în funcţii după propriul plac.)
Peste un an vor avea loc noi alegeri la USR. Eu fac parte dintre sceptici, n-aş micşora rolul de sindicat al USR (cum aud că se va întîmpla prin noul Statut la care se lucrează), scriitorul trebuie protejat – fiindcă numai ajutoarele sociale şi medicale, plus cele de înmormîntare îl obligă moral pe scriitor cu adevărat.
În rest, a fi membru al USR înseamnă doar să plăteşti o cotizaţie şi, dacă eşti pensionat, o jumătate de pensie în plus. E adevărat, scriitorii în activitate mai apelează la „Sala Oglinzilor” pentru o lansare, sau mai primesc 200 de euro pentru o lectură publică (dacă e în graţiile preşedintelui de filială). În rest, „clubul” dominant, cel ce conduce operativ nu numai USR, ci şi literatura română (acest grup e cel care profită de traduceri şi plimbări în străinătate pe gratis, la nivel de reciprocitate, inclusiv în China şi Vietnam, de exemplu) îşi vede mai departe de interesele lui, abuziv…
PS. Apropo de ajutorul de înmormântare şi de „gaşca Manolescu”. Am citit în presă că „şefia” USR a refuzat să depună, la sediul ei din Calea Victoriei 115, pe catafalc, sicriul cu trupul lui Cezar Ivănescu – Dumnezeu să-l ierte! – , să poată să se reculeagă, prietenii şi duşmanii poetului, la căpătîi. Mai mult, nici Muzeul Naţional al Literaturii Române (condus din 2008 de „un om al lui Manolescu”, R adu Călin Cristea) nu l-a primit pe catafalc – deşi majoritatea scriitorilor dispăruţi au plecat spre cimitir de aici! Şi am mai citit în presă că USR s-a spălat pe mîini, n-a cheltuit nici un leu cu înmormîntarea lui Cezar Ivănescu, o personalitate extraordinară a literaturii române (care a murit chiar în ziua în care „elita” USR serba cu fast Centenarul USR, pe 24 aprilie 2008), toate cheltuielile fiind suportate de autorităţile ieşene – la înmormîntarea sa neparticipînd nici un membru bucureştean din conducerea USR…
Aşa că trebuie să întreb iar: pe mîna cui a încăput USR? Numai „oamenii lui Manolescu” sunt „serviţi”, dezonorant, chiar şi cînd mor scriitorii de prim rang, dovediţi incomozi cît au fost în viaţă?

KazMunaiGaz a intrat in CRP cu Plesu cu tot

Poate cea mai importanta stire legata de Adunarea Generala a Clubului Roman de Presa (CRP) de ieri (cand s-a schimbat, provizoriu, conducerea – vezi https://calincosmaciuc.wordpress.com/2008/02/10/indira-for-president/) este ca s-a hotarat si includerea in CRP a societatilor Satiricon si Media Promovalores. Satiricon editeaza publicatiile Dilema Veche, Dilemateca si Romania Literara si este parte a Grupului Rompetrol-KazMunaiGaz. Cu alte cuvinte, pentru cine nu stia, distinstii Andrei Plesu si Nicolae Manolescu sunt angajatii oligarhului Dinu Patriciu beneficiind direct de petro-rublele de la Kremlin virate prin Kazakhstan. Si nu numai ei sunt pe statul de plata bifat la Moscova. De cand Adevarul editeaza si Foreign Policy Romania, si urmatorii membri ai Consiliului Editorial FPR sunt slujbasii lui Patriciu (unul dintre ei, vip de stat): Adrian Severin, Magdalena Boiangiu, Petre Roman, Ovidiu Nahoi, Mihai Razvan Ungureanu, Vasile Puscas si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Andrei Plesu.

Cine o sa se oboseasca sa ia primul numar al FP la rasfoit o sa gaseasca acolo niste laude gratuite si siropoase din partea “viperinului de stat” la adresa “importantei tranzactii” care a lasat Romania fara Rompetrol si “ponderea extraordinara a acestor succese pentru imaginea noastra pe plan extern”.

Care este pozitia sefului “analistilor” si “intelectualilor” aflati in solda KazMunai Gaz privind politica externa a Romaniei si sustinerea proiectului european Nabucco vs cel rusesc South Stream o puteti afla din ziarul Business Standard de azi: https://www.standard.ro/articol_29354/patriciu__south_stream__mai_realist_decat_nabucco.html

Patriciu: South Stream, mai realist decat Nabucco.

Punct si de la capat.

Cititi si:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova