În ședința de lucru din data de 9 februarie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației Studenți pentru viață de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a Marșului pentru viață, eveniment care va avea loc în după amiaza zilei de 25 martie 2017, în ziua praznicului Bunei Vestiri.
Anul acesta, Marșul pentru viață se va desfășura în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!. În București, Marșul pentru viață se va desfășura pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului, începând cu ora 12.30, iar la finalul său va avea loc un concert de muzică ușoară.
Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).
Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu.
De aceea, vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu.
Pentru ca societatea să nu uite cumva de copilul nenăscut care așteaptă să se nască și de prețul vieții sale pentru societatea de mâine din nou vă chemăm la Marșul pentru Viață!
În 25 martie 2017, de Sărbătoarea Buneivestiri, va avea loc Marșul pentru Viaţă, organizat simultan în orașele țării. Sperăm că de data aceasta toate județele se vor implica. Anul trecut mai lipseau doar 3: Ialomița, Mehedinți și Harghita. Oare nu se găsesc oameni generoși și cu spirit de jertfă care să ridice semnul vieții și în județele lor?
În 2016 au participat 110 orașe din România și 20 din Republica Moldova.
Motto-ul comun al evenimentului este ”Ajută mama și copilul. Ei depind de tine!” Nu este doar responsabilitatea exclusivă a femeii însărcinate să poarte de grijă noii vieți pe care o poartă în pântece ci este responsabilitatea în primul rând a tatălui copilului și a familiei, a întregii societăți și mai ales a politicienilor să creeze un cadru legislativ favorabil nașterilor! Nimeni să nu se sustragă din această acțiune de trezire și reparație în fața lui Dumnezeu căci pe toți ne privește problema cât se poate de direct.
Să devii mamă aduce cele mai profunde schimbări în viața unei femei, cele mai adânci emoții, cele mai mari transformări sufletești, cele mai neașteptate surprize și cele mai unice șanse de maturizare. Este un moment extrem de delicat când o femeie are nevoie de sprijin și ajutor din partea celor din jur, din partea societății în care trăiește.
Marșul pentru Viață va fi însoțit de o suită de evenimente pro-viață și pro-familie astfel luna martie va fi desemnată Luna pro-viață 2017!
Chiar dacă nu a fost o zi cu soare pe cer, aşa cum a prezis Iulian Capsali (o parte din familia lui, mai sus), soarele a fost în fiecare participant la Marşul pentru Viaţă 2016 din Bucureşti. Încheiată în Parcul Tineretului cu un concert Paula Seling şi Vlad Miriţă, manifestaţia pentru viaţă a purtat şi din lucrările expoziţiei “Alăptarea e Iubire”, şi chiar şi pe “coperta” albumului-ghid, tânăra Monica Voinea Mangoş, împreună cu soţul şi fiica sa, Sofia.
Părintele Visarion Puiu despre Catedrala Mânturirii Neamului: “să fie în acelaşi timp un monument de artă naţionala, deci o mândrie a întregului neam românesc”
Ajuns la a treia ediție națională, cu o participare în creștere, „Marșul” are ca scop afirmarea și sprijinirea unor valori esențiale: dreptul la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei şi familia ca temelie a unei societăţi prospere.
Tema din acest an a „Marșului pentru Viață”, prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului, este „Iubește-i pe amândoi! – Asumă, ajută, adoptă!” Manifestul este o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați, informeaza Asociatia Pro Vita Bucuresti, unde gasiti mai multe detalii despre eveniment.
La Bucuresti sunteti asteptati sambata, la orele 12.00, la Cercul Militar National (*).
Cu aceasta ocazie a apărut primul număr al revistei „Pentru viață”, publicație editată de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă”. Numărul a fost lansat cu ocazia „Marșului pentru viață” care are loc între 22 și 24 martie în numeroase orașe ale României, informeaza portalul Cultura Vietii.
CUPRINS
Editorial – Iubește-i pe amândoi!
Ce ar trebui să știi despre întreruperea de sarcină
„Mi-a rămas în minte că primul meu copil era băiat”
Viața unui copil este valoroasă indiferent de modul în care a fost conceput
Cea mai bună alegere a unei tinere însărcinate este viața
Vedeti si 0 emisiune dedicată Marşului pentru Viaţă. Invitaţi: Dr. Maria Dunca-Moisin – medic de familie, Pr. Emanuel Ganciu – Preot Paroh la Parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Jilava şi Alexandra Nadane – Preşedinte al Asociaţiei Studenţi pentru viaţă: TRINITAS TV
« România este un stat poliţienesc, părerea mea este împărtăşită de mai mulţi oameni dar poate nu au avut curaj să o afirme » (Sorin Frunzăverde, apud Hotnews). Et pour cause. Şi tot dl Sorin Frunzăverde adaugă pudic : « Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu de la Şefia SIE în funcţia de prim-ministru este atipică. » How nice! Auzi ? Atipică !
Conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse a salutat alegerea noului Suveran Pontif. Sanctitatea Sa Chiril I, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii i-a transmis un mesaj de felicitare, în care a fost menţionată viitoarea cooperare dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică.
Tema din acest an a „Marșului pentru Viață”, prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului, este „Iubește-i pe amândoi! – Asumă, ajută, adoptă!” Manifestul este o invitație la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați.
“Spune DA Vieţii!” este sloganul “Marşului pentru Viaţă”, eveniment care va avea loc simultan la Bucureşti, Timişoara şi Satu Mare, sâmbătă, 26 martie 2011. Organizatorii, peste 20 de asociaţii nonguvernamentale provita şi profamilia, cheamă astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural.
Expresia “Spune DA Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii afirmă deschis şi fără echivoc viața ca valoare supremă, cerând protejarea ei în toate stadiile. În mod special ei solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid.
Alegerea datei nu este întâmplătoare: 26 martie urmează imediat marii sărbători “Buna Vestire”, considerată sărbătoarea femeii creştine şi a bucuriei de a da viaţă. Cu toate acestea, “Marşul pentru Viaţă” se doreşte un eveniment civic, fără caracter confesional şi de aceea deschis persoanelor din toate cultele creştine.
Printre organizatori se află: Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Pro-vita Bucureşti, Federaţia Pro-vita Ortodoxă, Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Asociaţia Provita Media etc. La nivel local, cultele au anunţat susţinerea “Marşului pentru Viaţă”prin Mitropolia Banatului, Dieceza Romano-Catolică de Timişoara şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, numeroase biserici neo-protestante etc. Lista completă a organizatorilor se află la finalul acestui comunicat.
Aceasta este prima ediţie care se va derula simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii promit că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel “Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată.
Ora şi locul de pornire:
Bucureşti – 11.30, din Parcul Kreţulescu (lângă biserica Kreţulescu), Calea Victoriei nr. 47
Timişoara – 11.30, din Parcul Doina, str. Ghe. Doja, nr. 25A (zona Bălcescu)
Cu această ocazie, participanţii lansează un manifest adresat tuturor românilor de bună credinţă şi clasei politice în ansamblul ei:
MANIFESTUL “MARŞULUI PENTRU VIAŢĂ” – SPUNE “DA” VIEŢII!
Participanţii la “Marșul pentru Viață” care va avea loc sâmbătă, 26 martie 2011, în București, Timișoara şi Satu Mare:
Cheamă societatea la o mai mare conștientizare a valorii vieții umane, la respectul și apărarea acesteia, de la concepție până la moartea naturală; la protejarea specială a familiei tradiționale, bazată pe căsătoria heterosexuală şi monogamă,
Proclamă darul vieții ca fiind dreptul primordial, natural și inalienabil al oricărei ființe umane, iar familia, ca unicul loc propriu al exprimării iubirii sexuale şi al procreaţiei,
Cer ca toate partidele politice să includă în programele lor electorale hotărârea de a apăra viața, a promova familia și a opri “cultura morții” care își face simțită prezența distrugătoare în România de multe decenii. În mod special solicită abolirea întregii legislații care permite avortul,
Consideră că autoritățile trebuie să susțină femeia însărcinată și să implementeze o protecție activă pentru nou-născuți, întrucât aceștia reprezintă cel mai important bun al națiunii române și de ei depinde viitorul nostru comun,
Solicită protecție specială pentru persoanele cu handicap, pentru bătrâni și pentru bolnavii în stare terminală, prin asigurarea de mijloace care să îmbunătățească viața și să ușureze suferința,
Cer recunoaștere neîngrădită pentru dreptul la obiecția de conștiință al personalului medical și sunt ferm alături de cei care îl invocă în refuzarea practicilor anti-viață, precum avortul,
Se angajează să susțină și să acorde votul lor doar forțelor politice și candidaților care afirmă valorile vieții, ale familiei și moralei creștine, fără compromisuri și surogate,
Fac apel la mass-media să transmită o imagine pozitivă a vieții, maternității și sarcinii,
Îndeamnă cetățenii de bună credință să activeze în organizațiile civice provita și profamilia din întreaga țară, pentru a-și uni vocile în apărarea acestor idealuri.