Publicam ieri despre noul capitol al cartii electronice Target, a lui Sorin Bogdan, in care sunt relatate aventurile lui Ion Cristoiu pe acoperisul fierbinte al hotelului corespondentilor de razboi de la Belgrad, Mile, Sorin Bogdan si George Roncea si cum au transmis cei patru o corespondenta in direct, de sub bombardamentele din ’99, la Radio 21, unde, impreuna cu efervescentul Nic Cocarlea, am trait dramatismul acelor momente cu o si mai mare intensitate. Pentru simplul motiv ca ne gandeam ca ei pot sa moara in orice clipa, in timp ce noi stateam ca prostii in studioul radioului de la etajul 10 din Calea Victoriei, intoxicandu-ne de nervi cu alcool si tutun. Ma intrebam ce s-o fi intamplat cu inregistrarea acelei emisiuni flamboiante, care a ridicat parul maciuca ascultatorilor postului. Nic mi-a scris azi pentru a-mi confirma ceea ce banuiam: “baietii” au pus mana pe ea:
“din pacate banda martor a acelei nopti a fost furata. ar fi fost interesant, cred, sa fi fost postat aici la tine soundtrackul acelei nopti, aiuritor de suprarealiste pentru ce se numeste astazi radio. asa, citeodata, cand ma impaunez cu “realizarile” mele radiofonice, amintesc si acea noapte cind george, cristoiu si mile au intrat in direct de pe hotelul din belgrad. da’ nu ma crede nimeni. pe tine te crede cineva? vezi…asa merg lucrurile. atunci avansasem io o idee nociva, culeasa de pe site-ul disinfo.com, care zicea in mare cam asa: avioanele si rachetele care cad cu precizie peste belgrad vin dinspre romania. politrucul care se ocupa de radio mi-a atras atentia ca asa ceva nu se spune! chiar de-ar fi asa.
astept nerabdator episodul in care ne-am apucat noi, pe 22 seara, sa salvam picturile de pe peretii muzeului national de arta, aflate sub tirul condus de papitoiul de hamlet.
multumesc pentru amare aduceri aminte.”
Vom avea noi grija si de Hamlet. Pana atunci, Sorin Bogdan revine cu un nou episod, in care Rosca Stanescu il pune pe liber pe George, pentru ca asa ii sugerase Emil Constantinescu, un fel de presedinte-avatar de-al lui Zoe Petre:
“Alarma aeriana a sunat din nou la 20:52. Eram in barul hotelului si George Roncea ne-a spus ca Sorin Rosca-Stanescu refuza sa-i mai publice corespondentele din Belgrad, pentru ca erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era mult prea impresionat de drama sarbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut sa ramana cu noi in Iugoslavia, dar Rosca-Stanescu i-a atras atentia ca nu ii mai finanteaza sederea si n-are decat sa-si caute alt ziar ca sa-i publice corespondentele. I-am spus ca singurul care ar putea sa-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, insa l-am avertizat ca auzisem zvonuri ca acesta urma sa fie indepartat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotarat sa riste si ne-a spus ca maine il va suna pe Cristoiu, sa-i propuna o colaborare.
Il cunosteam pe George Roncea din ianuarie 1990, cand timisorenii incercau sa descopere ce-au facut “miticii” la Revolutie si invers. Viata ne-a intersectat destinele de multe ori, cand prin miscarea studenteasca din ‘90 si ‘91, cand prin Moldova si Transnistria, cand prin muntii Maramuresului infiintand Miscarea pentru Romania, cand prin Slovenia secesionista, cand despartindu-ne de Marian Munteanu datorita ciudatei intorsaturi a destinului acestuia, cand prin redactiile unor ziare. Nici acum, dupa 20 de ani, nu s-a schimbat aproape deloc. Un personaj fascinant si un prieten formidabil. Intre timp, l-am intalnit la celalalt capat al lumii, in 1991 la New York, si pe fratele sau Victor si ne-am imprietenit inca inainte de a se intoarce in Romania, dar si pe sora lor, Vera, singura cuminte din familie (?). Nu imi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad in aprilie 1999, dar sunt sigur ca printr-o intamplare fabuloasa, ca de obicei, pe care o va povesti el intr-o carte.”
“In fiecare noapte, visez ca am aripi si ma ridic deasupra avioanelor inamice care imi bombardeaza tara, pe care le nimicesc dintr-o lovitura !” – Vuk Drascovic
Sorin Bogdan: I-am recomandat lui Ion Cristoiu sa mearga la Centrul militar de presa, sa se acrediteze, chiar daca era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevarat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase sa-i acorde un interviu in exclusivitate si chiar trimisese o masina si un consilier care l-au asteptat in vama. Cristoiu m-a ascultat si s-a dus, la fel ca orice ziarist, si s-a acreditat. Bineinteles ca formalitatile au durat foarte putin, insa a fost foarte incantat ca a primit legitimatia pe care scria “acreditare de razboi”.
Am urmarit cu atentie modul in care oficialii NATO au reactionat la bombardarea orasului Surdulica, in care au murit 16 oameni nevinovati. Mai ales ca sarbii au accentuat fiecare nuanta a acestor declaratii, care aveau sa devina un cliseu. In prima faza, un oficial NATO a dezmintit, sub acoperirea anonimatului, acuzatiile sarbilor. Doua ore mai tarziu, un comunicat dat publicitatii la Bruxelles afirma ca “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac impotriva unei cazarme din Surdulica si nu se poate exclude complet posibilitatea ca ar fi lovit civili sau proprietati civile”. Astazi, Jamie Shea a confirmat ca “in timpul acestui atac, o arma de precizie nu a fost indreptata asupra tintei indicate si a produs un impact la 200-300 de metri distanta de cladirile cazarmei, intr-o mica zona rezidentiala”. Ceva mai tarziu, George Robertson, ministru al Apararii, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidentiale din Surdulica. In fine, spre seara, Pentagonul a anuntat ca o bomba de o tona, lansata de un avion de vanatoare F-15, a deviat de la traiectorie si a lovit cartierul rezidential din Surdulica. “Bomba, ghidata prin laser, trebuia sa loveasca o cazarma, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtatorul de cuvant al Pentagonului. (…)
In aceasta seara, NATO ne-a dat, in sfarsit, satisfactie. Alarma aeriana a sunat la 20:23 si a urmat cea mai grea noapte din ultimele doua saptamani. Am avut, in sfarsit, ocazia sa-i aratam lui Ion Cristoiu ce inseamna o noapte de bombardamente.
Ziua Libertatii Presei s-a consumat, ieri, printr-un chef – dupa cum s-a numit evenimentul organizat de Mircea Toma si ai lui. In stilul sau inconfundabil, eternul activist – simpatic doar in timpul liber – a sarbatorit prin bascalie starea dramatica a presei romane. Fideli unor percepte ideologice inversioniste foarte bine remunerate cat si buni la punerea lor in scena, Toma si brigadierii sai i-au acordat “repetentului” Traian Basescu “premiul cel mare” – “Mai, animalule!”, in aplauzele si hlizelile lui… Mircea Geoana, aflat si el, “intamplator”, la susaneau tovaraseasca cu mici si bere, probabil din nostalgie pentru vanghelioane. Un premiu serios, ca cel primit de un simplu jurnalist, dar demn de acest titlu, operatorul Dan Nitescu, acordat in memoriam Mile Carpenisan, pentru curajul demonstrat la Chisinau si nevoile sale de la Bucuresti, rasplatit si material, la rivalitate cu bine sponsorizatul Club al Presei, nu si-a facut loc printre vedetele porno-politicii si porno-presei de Dambovita. Nu vreau sa-l disculp in nici un fel pe Basescu, desi cred ca e treaba lui cum ii califica pe jurnalisti mai ales in conversatiile sale private, reclamate in public de mogulul media Dan Voiculescu si, acum, de mogulul ONG Mircea Toma. Dar, ma intreb, este Traian Basescu vinovat de dezastrul in care se afla presa romana, folosita cu cel mai mare succes, cu tot cu jurnalisti, pentru lustrul pantofilor sau al cururilor mogulilor? Evident, nu.
Rapoartele internationale – chiar ale acelor institutii la care (se) raporteaza Toma – indica faptul ca “gradul libertatii presei” ar fi urcat pe timpul mandatului lui Basescu. Perioada in care Mircea Toma a primit cateva miliarde bune, de la Vintu, dupa cele incasate, pe sest, de la Patriciu, doi moguli de la pompa carora sug seva si acum fostii sai companioni in deontologie si grupologie, ca Robert Turcescu si Ioan T Morar sau Lucian Mandruta si… Andrei Plesu. Prin aceasta “fratie” dintre moguli si ziaristi, din care nu lipsesc serviciile secrete, de la noi sau de pe la “vecinii din Est”, a fost lichidata presa romana, nu prin remarcile lui Traian Basescu in privat, catre sotia sa, Maria.
Sa amintim un amanunt care nu o sa apara niciodata in mult citatele “Rapoarte” ale Agentiei lui Toma (oare de ce?): In 2005, DIICOT a cuprins intre copertile Dosarului Rompetrol, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, un anturaj al distinsului Dinu Patriciu format din fostul premier Calin Popescu Tariceanu si sotia sa, Ioana, senatorul Verestoy Attila, senatorul Teodor Melescanu, Ludovic Orban, fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, Sorin Marin – fost actionar Rompetrol acum oengist “Anonim”, Dan Fischer-Francu si Camelia Voiculescu, fiica mogulului cu acelasi nume, presedintele Fundatiei Noua Europa, Andrei Plesu, cat si ziaristii Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Doru Buscu, Cornel Ivanciuc, Liviu Mihaiu si sotia sa, Ioan T. Morar. Ciudat, deontologii in cauza nu au explicat niciodata ce s-a intamplat cu miliardele circulate de Patriciu prin maruntaiele lor, inainte de a fi cumparati de Vintu. Justitia nu a reusit, inca, sa finalizeze procesul. Este Mircea Toma in postura sa-l judece pe Sorin Rosca Stanescu? Poate doar sa-i numere milioanele…
In aceeasi zi, a “libertatii presei”, zi in care eu am avut termen la procesul cu ZIUA, un jurnalist de opinie si investigatie, intamplator chiar fratele meu, George Roncea, a ales sa renunte la colaborarea cu ziarul “Curentul” dupa ce fusese pangarita memoria lui Mile Carpenisan prin indepartarea brutala a unui articol dedicat omagierii sale de ziua… “libertatii presei”. Desi anuntata in mediul online, reactia sa, venita ca protest fata de un abuz incalificabil, nu “a facut o stire”, ca sa il citez pe Cristoiu. Nu este prima oara. Nici cand mogulul-ospatar Marius Locic l-a indepartat, tot abuziv, de la conducerea fostului ziar Atac, pentru ca demascase intr-un editorial cardasia dintre Vintu, Rosca si Patriciu pe filiera KGB, nu s-a consemnat la “rapoartele” “libertatii presei”.
De data aceasta o fosta secretara devenita patroana, cu opinie, a ales, probabil din obisnuinta, sa calce, pentru periatul unor potai ale kominternismului, chiar si pe cadavre. In acest caz, maidanezul de Primaverii este Volodea Tismaneanu iar cadavrul este al prietenului nostru Mile Carpenisan, un jurnalist pur sange, ucis de prea multii agenti toxici care i-au otravit viata, pe fronturile de aiurea sau din Romania; atacat de boala dupa ce lasitatea si plastilina care tine loc de coloana colegilor nevertebrati s-a mulat pe lichelismul patronului, un alt mogul… “umanist”. Cazul ziaristului-reper Mile Carpenisan, cenzurat si dupa moarte, reflecta funebru si exact starea jurnalistului roman si a jurnalismului de astazi, din Romania semi-ocupata, asa cum nu se trateaza in Rapoartele brigadierilor de serviciu: un cadavru care, mai sta, inca, in debaraua presei dar de care trebuie musai scapat. Daca se trezeste?! Si misca?!
Moartea civila a cazut ca o ghilotina peste capul multor jurnalisti de opinie, al caror simplu cuvant, care era evaluat, la propriu si la bucata, la cateva mii de euro, in timpul campaniei electorale, acum trebuie ingropat rapid, sa nu mai supere pe vreun potentat, cu sau fara stele, rosu sau portocaliu, dispus sa livreze, la schimb, reclama mascata printre randuri si bale. Cine sa-si mai doreasca azi un ziarist care ataca si mogulii si cumetriile puterii, oricare ar fi ea?! Intr-o presa stapanita de “moguli buni” si “moguli rai”, adevarul asupra problemelor majore ale tarii si natiunii va mai sta pus, se pare, doar intr-un spatiu ingradit si bine delimitat, in latime si adancime: 2 metri. De pamant.
Jurnalistul de opinie a fost schimbat, din mers, cu informatorul de opinie. In locul jurnalistilor, se itesc, dand aprig din coada, intelectualistii si manelistii presei deontoloage, gen Tapalaga, adapat de la valorile supreme ascunse de ochii opiniei publice undeva sub buricul lui Tismaneanu sau Cartianu, care se suprapune cu succes si profilului agentului acoperit ideal: tamp si cu limba morisca, umectata regulamentar, mai ales cand are posibilitatea, rara, de a fi sluga la doi moguli. Alte vedete de gen, emanate din crescatoria de papagali de la “Dilema Veche”, laboratorul de retarzi intelectual al lui Plesu (de ce nu s-o lasa, oare, de meserie?!), cum ar fi expertul in jacuzzi Mandruta si expertul in nimic Turcescu, provoaca instant si simultan invidia in randul militienilor si curvelor cinstite.
Ziua presei tocmai trecuta a “vibrat puternic” si prin cazul nu stiu carei amante sau sotii a lui Turcescu, care a facut mult mai mult fas in asa-zisa presa onorabila, de maidan tv, on sau offline, decat recompensarea curajosului Nitescu in memoriam Mile Carpensian. Ba chiar, aflu cu surprindere, ziarista care a gafat in porno-gazeta “Click” a lui Patriciu, partenera de trust a revistei “Dilema Veche”, a fost si sanctionata: “cu tăierea salariului pe două luni şi un ultim avertisment“, dupa cum informeaza dealerul de tigarete ajuns manager de presa, Peter Imre, mai cunoscut in lumea din care face parte drept amantul Adrianei Saftoiu dacat drept sotul fiicei lui Melescanu (cu care mai imparte si acelasi numar de ani). Unii chiar se si bucura: Turcescu si-a “reperat onoarea”. Dar, intreb din nou: este mai vinovata biata scribulica blonda a lui Patriciu ca a gresit, o data, amantele unui gurist cu tafna, decat grizonatul la coafor care-i canta la balalaika lui Vintu, ca porno-ziarist de porno-politica, intoxicand opinia publica cu puhoaie de cuvinte peste pustiuri de idei? Desigur, cele cinci zerouri din coada salariului sau se exclud din cauza…
“Nu i-ar putea cere nimeni ziaristului sa stea deoparte de cele lumesti, dar printre cele lumesti se afla si puterea banului, si fascinatia puterii, iar banul si puterea nu sunt de regula sfetnic bun al celui menit sa comunice informatie corecta si opinie onesta”, scrie jurnalistul veteran Corneliu Vlad intr-un editorial dedicat Zilei Libertatii Presei: Jurnalismul nu mai e meserie emblematica.
“Modelul” Turcescu, invocat de amploaiatii “independenti” ai unui mafiot de presa sau ai altuia, sau chiar de catre el, pentru presedintia Televiziunii Nationale, “sparie gandul”. Inteleg de la StareaPresei.ro ca, mai nou, se isterizeaza pe Twitter la adresa lui Cornel Nistorescu dupa ce acesta a prezentat pierderile “Cotidianului” din perioada prestatiilor sale de “redactor sef si director E-DI-TO-RI-AL”: 4.000.000 de Euro. Ati citit bine. “Disidentul” Turcescu, care altfel ii reclama lui Nistorescu ca “tipa prin semne de exclamare”, emite nu mai putin de 9 (noua) mesaje de disculpare, afirmand in vreo noua feluri ca el si-a incasat sutele de mii de euro pe un “contract EXCLUSIV pe partea editoriala” si chiar ca “e mandru de ce a realizat impreuna cu fostii colegi de la Coti”. Am inteles, ho! Dar cum vine asta: vezi in primul an ca pierzi 416.103 euro, apoi, in al doilea an, ziarul cel mai cel, “quality press” cu bombe intelectuale gen “masinutele lui Liiceanu, Plesu si Patapievici“, vezi ca o ia spre fundul prapastiei, cu o pierdere de 1.500.000 de euro (!), si nu ai nici o umbra dilematica “editoriala”, ca sa te intrebi: “ba, dar poate sunt eu de vina, cu echipa mea de genii, de nu se vinde ziarul si am retururi jumatate din tiraj?” Oare nu era o chestiune de minim profesionalism, ca sa te intrebi, ca “director E-DI-TO-RI-AL” , preocupat nevoie-mare, de manuta cu trogloditul Buscu, de “ce scump ar costa unirea cu Basarabia“, si de ce si unde se scurg banii patronului, dragutul de Vintulica? Si apoi, in a treia perioada de conducere stralucitoare, cand pierzi “doar” 1.113.065 euro, nu iti inchipui ca poti sa generezi intrebari “E-DI-TO-RI-A-LE” in capetele unor procurori, gen: “O fi vorba de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, dupa modelul Rompetrol”? Ca doar si fostul puscarias, actual mogul securistoid care nu mai raspunde nici macar in fata creatorilor lui, are o experienta bogata in domeniu?
Dar sa vedem ce parere avea despre ziaristul-gonflabil si contracandidata virtuala la sefia TVR, aflata la alt pol decat Nistorescu, Rodica Culcer, dupa ce Turcescu, pe atunci pripasit la radioul patronat de PSD, Europa FM, o incondeiase cu ou si cu otet: “Cred ca este o campanie montata impotriva mea, pentru ca aceste atacuri au aparut in momentul in care am devenit director de stiri la TVR. Demisia mea a fost “sceneta”? De ce? Ca sa fiu somera sase luni de zile? Ca sa-mi pierd si emisiunea de la TVR? Cred ca Turcescu incearca sa-mi plateasca niste polite, pentru ca l-am inlocuit din functia de redactor-sef la Europa FM, pentru ca jurnalul, de care se ocupa, pierdea audienta, pentru ca era lucrat superficial. Cred ca nu-mi va ierta niciodata acest lucru”, spunea Culcer in Capital.
Hopaaa! Deja doua “surse” , ca sa fac un “spirit de gluma” 🙂
Dar, ajunge! (tip si eu ca Nistorescu 🙂 ) Oricum, TVR-ul nu poate intra pe mainile nici unuia dintre cei doi hiper-profesionisti, decat daca se doreste injectarea mortala, direct in cap, si a jurnalistilor si a natiunii tele-spectatoare. Poate doar Florin Calinescu, expert deja in inregimentatii KGB de la Catavencu si in cum sa execute “imbecili organizati”,“frustrati sexual”, “oengisti – babe si peltici”, sa mai salveze cu cateva socuri electrice bine aplicate inima presei nationale, in prezent asezonata pentru un infarct controlat.
Boala presei este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a bolii societatii romanesti de azi, careia i s-au administrat in 50 plus 20 de ani atatea doze aproape letale, incat ma mir ca “mai misca”. “Etichetarea, moartea civilă, scoaterea din circulaţie, fondurile prohibite etc. au fost utilizate spre a falsifica memoria spirituală a unui popor, ceea ce echivalează cu un etnocid cultural”, spune un mare ganditor avertizand: “Oricine agresează patrimoniul spiritual al unui popor, în întregime ori în parte, sau generaţiile lui creatoare… agresează mental un popor, deschide războiul contra şi pentru ocuparea minţii unui popor”. Razboiul mai mult sau mai putin intrevazut in toata aceasta perioada trebuie sa duca la un deznodamant.
Cu creierul aproape adormit de otrava teleinoculata picatura cu picatura in sistemul lor imunitar, prin televiziune si presa, romanii, cobai ai dictaturii nonvalorii, mai au o sansa de supravietuire: rezistenta din munti se muta in orase. Sa-si arunce televizoarele si sa respinga minciunile mitraliate asupra lor si manipularile la care sunt supusi, sistematic, de catre diversionistii profesionisti care presteaza de sub reflectoarele mogulilor, “buni” sau “rai”. Orice dictatura, fie si media, are un sfarsit, de cele mai multe ori neplacut pentru cei care se folosesc de ea.
“Ce spunea Mile despre astfel de homunculi şi despre lumea lor?: … aveţi impresia că miroase a primăvară, dar vine Cărpenişan şi vă spune că pute”, amintea George Roncea. Mile Carpenisan: “… dar totusi scarba care te poate apuca de niste oameni care mai au si tupeul ordinar de a se uita in ochii tai stiind ca in momentul ala prin mintea ta trec numai ganduri criminale … deci da scarba aia nu o rezolva nici metoclopramidul. … In impostura lor poate ca ar trebui sa-i las doar ca astazi simt ca vreau sa spun: doamnelor si domnilor sunteti de cacat.”
“Am ajuns din nou sa traiesc un moment care-mi provoaca sila. Eu cu greata nu ar trebui sa am nici un fel de probleme pentru ca avand in istoricul medical o operatie – deloc fericita in urma careia mi-a fost scoasa fierea, iar prietenul meu care-si plimba bisturiul pe la mine prin abdomen a mai fost nevoit saracul sa si carpeasca un coledoc spart care arata ca un ciorap prin care iti iese degetul mare-pap medicamente. Chiar sunt obligat sa fiu o vedeta. Cand ma trezesc si inainte de culcare inghit cate un pumn de boambe. Mare parte dintre ele ar trebui sa-mi taie greata … dar totusi scarba care te poate apuca de niste oameni care mai au si tupeul ordinar de a se uita in ochii tai stiind ca in momentul ala prin mintea ta trec numai ganduri criminale … deci da scarba aia nu o rezolva nici metoclopramidul. Un astfel de animal caruia inca nu-i pronunt numele a avut nesimtirea sa ma priveasca senin in ochi si sa ma intrebe, intinand suferinta de ani si ani de zile a parintilor mei :
“Auzi? dar tu pe unde ai fost pe la ce razboi? Parca ai fost la razboi nu?”
-”Nu, eu nu am facut nimic si de fapt probabil cineva v-a intoxicat pentru ca eu am fost doar un biet debutant pus pe un cal mult mai mare decat merita”
Asa stand lucrurile, cred ca zilele astea va exploda mamaliga, voi suferi din cauza operatiei de fiere de o incontinenta si voi sfarsi cacandu-ma pe ei fara regrete. Si poate ca voi incepe sa spun lucrurilor si oamenilor pe nume…ceea ce pana acum am evitat pentru ca spre diferenta de jegurile alea eu am mai mult de 7 ani de acasa. Dar poate ca peste noapte metoclopramidul, trifermentul si alte alea – alea isi vor face efectul si maine cand cu siguranta ma vor suna toti lasii impostori sa-mi spuna sa nu zic nimic Pentru ca-mi fac rau mie le voi da ascultare, dar vreau sa le spun un singur lucru … niciodata nu vor merita stima si respectul meu. In impostura lor poate ca ar trebui sa-i las doar ca astazi simt ca vreau sa spun doamnelor si domnilor sunteti de cacat.”
“…In seara asta, NATO iar ne-a pus nervii la incercare. Alarma aeriana a sunat abia la 23:05, cand deja incepusem sa ne ingrijoram. Nu stiu daca e superstitie sau nu, dar, de cate ori alarma a intarziat, am avut parte de nopti grele. Imi amintesc primele seri ale razboiului, cand nu trecea ora 20:00, ca deja eram sub alarma. Acum ne putem considera veterani si radem cu pofta cand ne amintim cate necazuri i-am pricinuit lui Adelin Petrisor intr-una din primele seri de bombardamente. Stateam cu Mile in camera, pentru ca nu stiam ca ne putem urca pe acoperis. Afara se tot auzeau bubuituri infundate, pe care ne-am apucat sa le numaram. La un moment dat, am ajuns la 37 doar intr-o jumatate de ora. Desigur ca, si eu si Mile am povestit asta in relatarile noastre. Acum, cand am ajuns sa deosebim bubuiturile chiar si in somn, i-am amintit lui Mile de seara aceea si ne-am tavalit de ras. Bubuiturile le facea liftul, cand pornea sau se oprea. Si bietul Adelin primise o mustrare apriga de la ai lui, pe motiv ca noi am povestit cat de grea a fost noaptea la Belgrad, iar el a dormit si nu a auzit nimic.
Ne-am urcat pe acoperis, sa verificam daca totul e in regula. Nu se vedea nimic. Ne-am dus pana pe Kalemegdan, sa privim spre Novi Beograd. Era ora 1:45 si am auzit “Serbia ! Serbia !” dinspre podul Brankov. Era incredibil ! Sarbii stateau pe pod la ora aia, pentru a-l apara. Cateva zeci de oameni si-au pus in piept niste inimi rosii din plastic, pe care scria “I love YU” si care aveau in interior un beculet care clipea intermitent. Era felul lor de a se face vazuti de avioane, cu inimile alea in piept. Am plecat, tulburati, de acolo…”
…in schimb s-a gasit destul loc in ziar pentru poza mare a lui Tismaneanu si un text ipocrit si basit extreeem de “la zi”, emanat saptamana trecuta si preluat de pe blogul cinstitului mare gurist in viata, Volodea, in care politrucul scuipa mana lui Ilici, cea pe care a lins-o anterior indelung si balos… “Vizionarul”, dupa ce i-a lansat lui Iliescu “Marele soc” in toata lumea, in 2004, brat la brat cu “dreptaciul” Cristi Preda, crezand ca o sa ramana acelasi PSD cu acelasi SRI si acelasi SIE la putere, acum, dupa 20 de ani, a descoperit brusc ca fostul lui “distins si luminat partener de dialog” este acelasi “sub mandatul caruia a curs singe nevinovat pe strazi: dupa 22 decembrie 1989, in 13-15 iunie 1990, etc”….”patronand in acelasi timp structuri mafiotice care au parazitat (“mexicanizat”) economia si societatea acestei tari”. Te pisi pe tine de ras! Poate mai nou Tismaneanu sau vreun tovarasel cu trese de-al lui varsa reclama la Curentul, mai stii?…
Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism
Zilele trecute, la Timisoara, lui Mile Carpenisan i s-a savârsit parastasul de 40 de zile. La ceruri, fratele nostru Mile e în fata lui Hristos. Sa se inalte sufletul lui la Cer asa cum s-a inaltat Iisus dupa Inviere! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca în pace!
La 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotarârea sa ii omagieze trecerea pe acest pamânt prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramâne un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau România.
Astazi, de Ziua Libertatii Presei, jurnalistii de la Civic Media vor decerna Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj in Jurnalism unui coleg din presa, care pe parcursul anului trecut a dovedit, ca si Mile, ca pentru a transmite un reportaj sau a aduce adevarul de pe “teren” la cunostinta opiniei publice este in stare sa-si riste, intr-o situatie extrema, chiar si libertatea.
Activitatea celui desemnat sa primeasca Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism va fi redata, dupa decernarea premiului, pe portalul www.inmemoriam-milecarpenisan.ro lansat vineri, 30 aprilie 2010, la 40 de zile de la plecarea lui Mile. Parintii lui Mile Carpenisan au multumit cu emotie grupului de initiativa la aflarea proiectului dedicat memoriei curajosului ziarist distins de Presedintia României cu Ordinul National «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler, singurul ziarist român pe care Armata Româna l-a primit in rândurile sale, cu gradul de sublocotenet post-mortem.
In Memoriam Mile Carpenisan
Este greu sa pui la cale un “proiect” despre un om drag disparut care este si un reper jurnalistic autentic. Desigur este o intreprindere delicata, nu un simplu proiect, acest gând de constructie comemorativa dedicata amintirii lui Mile Carpenisan.
S-a dus, la doar 34 de ani, in preajma sarbatorii de Buna Vestire, mare sarbatoare crestina. A fost petrecut pe ultimul drum, exact in ziua cand s-au implinit 11 ani de la inceputul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, razboiul in care a debutat cariera de exceptie a lui Mile. Avea 23 de ani.
In anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meserias autentic, dintre cei din ce in ce mai putini astazi. Sârbul nostru bataios a fost un personaj aparte in peisajul destul de teren al presei noastre, un jurnalist cu autenticitate si energie, croit pe o matrice eroica, un adevarat Cavaler, cu fire de razboinic legendar, un luptator si un barbat dintr-o bucata, gata oricând sa apere o cauza dreapta. Pentru el jurnalismul era o cauza, nu o simpla slujba.
Toata lumea i-a admirat curajul nebunesc de a se duce in cele mai fierbinti locuri din lume si de a reusi aproape intotdeauna sa faca reportaje extraordinare, de invidiat de catre orice jurnalist care face meseria cu pasiune.
S-a dus prea devreme. Intr-una dintre ultimele sale postari de pe blog, Mile scria despre “calea sa”, intr-un racord emotional fata de o celebra melodie a lui Sinatra, My Way: „acum sfârsitul e aproape si infrunt cortina finala. Am facut ceea ce trebuie sa fac… am infruntat tot si am stat drept… mi-am asumat toate bunele si relele si pâna la urma am mers pe calea mea… un barbat trebuie sa aiba puterea sa spuna lucrurilor pe nume…“.
Asta a facut Mile, a spus lucrurilor pe nume, cu un profesionalism dublat de un curaj nebunesc, a infruntat iadul razboaielor nedrepte pentru a spune oamenilor, cât putea el de tare si de raspicat, ca e prea mult Rau in jur, in ceea ce fac puternicii lumii sau in ceea ce fac oamenii simpli de obicei tacând si trecând cu vederea nedreptatea si raul.
Traim intr-o lume cu valori rasturnate, in care recunoasterea valorii vine adesea doar dupa moarte. Si-atunci pentru o zi-doua, pâna ce iarasi vâltoarea cotidiana scufunda efigiile eroilor de lânga noi in uitare. Tocmai pentru neuitare ne vom stradui sa investim capitalul de iubire rezonanta cu suferinta pricinuita de disparitia lui Mile. Mile este al multora, al familiei, al sârbilor, al prietenilor, al jurnalistilor – câti or mai fi jurnalisti autentici, ba chiar si al Armatei Române.
In ce ne priveste ne-am asociat ad-hoc câtiva prieteni si câtiva fosti colegi si apropiati dispusi sa devina o echipa – indiferent de gruparea de presa din care fac parte si desigur eliminând din start orice interferenta de trust/partida etc.
Credem ca merita sa facem efortul de a-l pomeni cumva, a-l evoca cu pietate si drag, cu mijloacele noastre. Plus ca oameni ca Mile nu prea se mai nasc… dorinta noastra este sa incercam sa construim un reper memorial dedicat lui Mile.
Intentionam intr-o prima etapa instituirea acestui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in jurnalismul românesc, propus de Civic Media, iar ulterior am vrea sa instituim o bursa oferita unui tânar cu dedicatie pentru jurnalism.
Am mai dori sa inauguram o expozitie evocatoare, sa organizam o lansare de carte dedicata lui Mile si alte evenimente de “recuperare” a memoriei trecerii sale printre noi. Vom incerca sa sustinem cu pietate efortul acesta comemorativ, evocator si de respectuoasa si prieteneasca aducere aminte. Sunt bineveniti toti aceia care doresc cu inima curata si iubire in suflet sa se alature pomenirii lui Mile Carpenisan, cel care si-a croit calea spunând adevarul verde in fata indiferent de consecinte.
“Prin invierea Sa Hristos a inviat lumea, inviindu-ne si pe noi spre viata de veci, caci El este Invierea si Viata” (Ioan XI, 25)
Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism
La 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
Astfel, pe 3 mai, de Ziua Libertatii Presei, Asociatia Civic Media va decerna Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj in Jurnalism unui ziarist roman care pe parcursul anului trecut a dovedit, ca si Mile, ca pentru a transmite un reportaj sau a publica un articol este in stare sa-si riste, intr-o situatie extrema, chiar si libertatea, punand astfel adevarul mai presus decat pretul vietii. Constienti ca acesta trebuie sa fie rolul real al presei si al jurnalistilor, asa cum ne sta drept model in istoria presei romane editorialistul ziarului “Timpul” Mihai Eminescu, consideram ca reperul pe care il constituie azi Mile Carpenisan va motiva tinerii jurnalisti sa-i calce pe urme, cu abnegatie fata de adevar si cuvantul liber.
Activitatea celui desemnat sa primeasca Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism va fi redata, dupa decernarea premiului, pe portalul www.inmemoriam-milecarpenisan.ro lansat vineri, 30 aprilie 2010, la 40 de zile de la plecarea lui Mile. Parintii lui Mile Carpenisan au multumit cu emotie grupului de initiativa la aflarea proiectului dedicat memoriei curajosului ziarist distins de Presedintia Romaniei cu Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler si caruia Armata Română i-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem.
In Memoriam Mile Carpenisan
Este greu sa pui la cale un “proiect” despre un om drag disparut care este si un reper jurnalistic autentic. Desigur este o intreprindere delicata, nu un simplu proiect, acest gand de constructie dedicata amintirii lui Mile Carpenisan.
S-a dus, la doar 34 de ani, in preajma sarbatorii de Buna Vestire, mare sarbatoare crestina. A fost petrecut pe ultimul drum, exact in ziua cand s-au implinit 11 ani de la inceputul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, razboiul in care a debutat cariera de exceptie a lui Mile. Avea 23 de ani. Strabunicii lui Mile s-au jertfit la Kosovo Pole, campia mortii unui neam, neamul sarbilor, ce a supravietuit totusi renascand miraculos.
Razboiul din 1999 i-a zdrobit din nou, iar Mile a fost acela care, vreme de trei luni, a stat atunci la capul neamului sau, transmitand intregii lumi povestea dramei care se petrecea, sangerand zi de zi alaturi de ai sai (si ai nostri).
In anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meserias autentic, dintre cei din ce in ce mai putini astazi. Sarbul nostru bataios a fost un personaj aparte in peisajul destul de tern al presei noastre, un jurnalist cu autenticitate si energie, croit pe o matrice eroica, un adevarat Cavaler, cu fire de razboinic legendar, un luptator si un barbat dintr-o bucata, gata oricand sa apere o cauza dreapta. Pentru el jurnalismul era o cauza, nu o simpla slujba.
Toata lumea i-a admirat curajul nebunesc de a se duce in cele mai fierbinti locuri din lume si de a reusi aproape intotdeauna sa faca reportaje extraordinare, de invidiat de catre orice jurnalist care face meseria cu pasiune.
S-a dus prea devreme. Intr-una dintre ultimele sale postari de pe blog, Mile scria despre “calea sa”, intr-un racord emotional fata de o celebra melodie a lui Sinatra, My Way: „acum sfarsitul e aproape si infrunt cortina finala. Prietene, iti spun clar ca imi sustin cauza de care sunt sigur. Am trait o viata plina, am calatorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decat atat, am facut-o in felul meu. Regrete am cateva, dar apoi… sunt prea putine pe care sa le mentionez. Am facut ceea ce trebuie sa fac… am infruntat tot si am stat drept… mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea… un barbat trebuie sa aiba puterea sa spuna lucrurilor pe nume…“.
Îndură-Te, Doamne, de robul Tău, Alin Andreia Mile Cărpenişan, cel plecat la Tine acum 40 de zile. Îndură-Te, Doamne, şi fă-l om de zăpadă şi dă-i aripi de înger şi-un petic de Rai. Îndură-Te, Doamne, şi mai strecoară în cartea vieţii lui o pagină. E scrisă de el. E o spovedanie.
“De ce nu suntem perfecţi şi de ce dezamăgim?! Pentru că am reuşit să comitem păcatul iniţial. Primul pe care l-am dezamăgit a fost Dumnezeu. Am plecat apoi pe drumul «ales» de noi. E, de fapt, calea dezamăgirilor eterne. Au început să se nască copii. Tot de atunci, copiii aduc cu ei, pe lângă bucurie, uneori dezamăgire. La naştere primim o notă de la 1 la 10. Unii dezamăgim din start. Doctorii şi totodată părinţii. Ei nu obţin nota aşteptată. Apoi creştem şi în noi se investesc ani de viaţă, sentimente şi bani. Dar s-ar putea să dezamăgim din nou.
Nu suntem întotdeauna aşa cum îşi doresc alţii să fim. Părinţii sunt adevăraţii eroi. Ei luptă şi pentru cauze pierdute. Ne acordă noi şi noi şanse. Speră să devenim «cineva» sau măcar «ceva» în viaţă.
Sorin Bogdan: Mile Carpenisan s-a dus pana la hotel “Hyatt”, impreuna cu o echipa venita de la Antena 1. Au sunat inainte de a intra in Iugoslavia, sa-l roage sa le obtina cazare la hotel “Toplice“. Din echipa facea parte doar cameramanul Florin Dobre si un sofer – de la Antena 1. Ceilalti doi erau Narcisa Iorga si fotograful Radu Vioreanu – de la “Jurnalul national“. Spuneau ca au aranjat un interviu cu Arkan, ai carui baieti urmau sa-i astepte in vama si sa-i conduca la Belgrad. Desigur ca nu i-a asteptat nimeni. Mai mult, cand s-au dus la “Hyatt”, Narcisa – care se lauda ca stie sarbeste – l-a rugat pe Mile sa-i fie translator. Cand i-a solicitat interviul, Arkan i-a refuzat fara prea multa eleganta, spunandu-le ca are programat un alt interviu, pentru France Presse.
Pana la urma, Narcisa i-a luat un interviu lui Arkan. Acesta statea in fiecare seara in barul hotelului “Hyatt”, la care se zvonea ca ar fi actionar, si dadea oricui interviuri pe bani. Vorbea gratis doar pentru rusi, greci sau romani. Ne-am distrat foarte tare cand Mile ne-a imitat racnetul pe care l-a scos Arkan, cand Narcisa l-a rugat sa filmeze interviul la el acasa: “Femeie ! Tu nu stii ca vila mea e pe lista tintelor NATO ?” Dupa interviu, Arkan i-a dat Narcisei o caseta pe care erau filmati “tigrii” lui, in timpul unor antrenamente. Stiu ca – prezentat la Antena 1 – materialul a avut mare succes. Cand Mile le-a explicat asta sarbilor, au ras cu lacrimi. Pentru ei, Arkan nu era decat un smecheras caruia ii placea sa se dea mare. Nu dadeau doi bani pe el si se mirau ca strainii l-au transformat intr-un adevarat Rambo.
Sorin Bogdan: N-am dormit prea mult: la 9:35, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Nu a tinut mult. La 10:43, alarma a fost ridicata, fara ca Belgradul sa fie bombardat. Destul, insa, ca dupa atatea sirene, sa nu mai avem chef de somn.
Inca o zi frumoasa de primavara. Pe strada Knez Mihailova, pe unde circula doar pietonii, sarbii au organizat un imens simultan de sah. Nu stiu a cui a fost ideea, dar pivelistea parea desprinsa dintr-un film suprarealist. Peste tot, aliniate sau nu, erau insirate 1.121 de mese la care oamenii jucau sah. Amatorii asteptau, cuminti, ca maestrii sa vina in fata tablei lor si sa faca urmatoarea mutare. In jurul lor, trecatorii se opreau si priveau curiosi, dupa care plecau mai departe, la cumparaturi sau la plimbare. Tarabele cu harti, carti postale, insigne sau tricouri erau la locul lor. Vanzatorii ambulanti te chemau sa cumperi oua rosii sau casete cu muzica sarbeasca. Pe terase, lumea isi savura cafeaua de dimineata. Parea o zi obisnuita, inaintea unei mari sarbatori. Doar ca era in plin razboi.
La 7:37, o bubuitura puternica a zguduit centrul Belgradului. Sarbii nu au dat nici o explicatie, desi nu a sunat nici un fel de alarma aeriana. In schimb, la 10:30, a sunat alarma la Nis. S-a anuntat ca au fost arestati doi contrabandisti, care vandusera 3.000 de litri de motorina cu 2 DM/litru. Mai aveau stocate inca 7.000 de litri, 1.375 kg de faina si 1.150 kg de porumb. S-a intamplat la Uzice, unde, de astazi, incep concertele in Piata Partizanilor, cu titlul “Cu trompetele impotriva bombelor. Azi-noapte, la Pristina, doua din proiectile au lovit cazarma “Eroii din Kosovo” a Armatei Iugoslave. Unul a cazut langa cazarma, provocand mai multe pagube la cladirile din jur. Sindicatele sarbesti au anuntat ca organizeaza plecarea voluntarilor pe front si sprijina donatiile de sange pentru victimele bombelor.
La 9:40, pe aeroportul belgradean Surcin a aterizat avionul care il aducea pe premierul rus Evghenii Primakov. Delegatia care il insotea era impresionanta: Igor Ivanov, ministrul de Externe, Igor Sergheev, ministrul Apararii, Viaceslav Trubnikov, seful Serviciilor de Informatii Externe si Valentin Korabelnikov, seful Serviciului Militar de Informatii. La sosire, Primakov a declarat ca a fost trimis de Boris Eltin. “Aici e razboi,” a spus el. “Bombele barbarilor continua sa cada. Am venit sa schimbam situatia, directionand-o spre o rezolvare politica.”
Dupa discutii cu Slobodan Milosevic, care – cica – au avut rezultate pozitive, delegatia a parasit Belgradul. Desigur, inainte de caderea intunericului, cand veneau bombardierele. Intr-un comunicat care avea sa fie difuzat mai tarziu, presedintele iugoslav afirma ca este gata sa inceapa negocieri cu albanezii din Kosovo si sa-si retraga trupele din provincie, daca bombardamentele inceteaza. “Pentru a deschide usa negocierilor, agresiunea NATO impotriva Iugoslaviei trebuie sa fie stopata,” se spunea in comunicat. Vorba unui sarb despre vizita lui Primakov: “Apa de ploaie !”
May 21st, 2010 
VR 
Publicam ieri despre noul capitol al cartii electronice Target, a lui Sorin Bogdan, in care sunt relatate aventurile lui Ion Cristoiu pe acoperisul fierbinte al hotelului corespondentilor de razboi de la Belgrad, Mile, Sorin Bogdan si George Roncea si cum au transmis cei patru o corespondenta in direct, de sub bombardamentele din ’99, la Radio 21, unde, impreuna cu efervescentul Nic Cocarlea, am trait dramatismul acelor momente cu o si mai mare intensitate. Pentru simplul motiv ca ne gandeam ca ei pot sa moara in orice clipa, in timp ce noi stateam ca prostii in studioul radioului de la etajul 10 din Calea Victoriei, intoxicandu-ne de nervi cu alcool si tutun. Ma intrebam ce s-o fi intamplat cu inregistrarea acelei emisiuni flamboiante, care a ridicat parul maciuca ascultatorilor postului. Nic mi-a scris azi pentru a-mi confirma ceea ce banuiam: “baietii” au pus mana pe ea:
Posted in 
Tags: 
