Poetul Mircea Dinescu, care şi-a stabilit de câţiva ani reşedinţa în portul de la Cetate n-a apucat nici măcar un anotimp întreg în fruntea vânătorilor şi pescarilor doljeni. o adunare extraordinară a membrilor AJVPS l-a detronat pe Dinescu, acuzat că s-a înscăunat preşedinte într-o filială în care nici măcar nu era membru. La frâiele filiale a ajuns în urma adunării extraodinare de sâmbătă de la Hotel Europeca un nou consiliu de conducvere, în frunte cu Cornel Panait, noul preşedinte ales de participanţi. Printre cei prezenţi la votul dedcisiv s-a aflat şi liberalul Ion Groza, ex-subprefect de Dolj, convins că e nevoie de schimbare la vârful filalei vânatorilor şi pescarilor. “Sunt multe lucruri în neregulă, care trebuiesc îndreptate şi pentru asta ne trebuia un preşednte ales statutar. Domnul Dinescu nu ştiu cum ajunsese preşedinte, pentru că nici măcar nu e membru la noi la Dolj. El, din câte ştiu, e membrul unei asociaţii de vânătoare private din capitală pe nume Acvila”, a spus Groza. Noul preşedinte a precizat la rândul său că Dinescu, înainte de votul de sâmbătă, fusese deja contestat, inclusiv în instanţă, de mai mulţi vânători cu vechime din Dolj, tocmai pe motiv că s-ar fi paraşutat tam-nisam în fruntea filialei doljene. “Sâmbătă a avut loc o adunare extraordinară la care s-a ales o nouă conducere statutară. Independent de asta, mai mulţi dintre membrii vechi ai asociaţiei îl contestaseră în instanţă pe domnul Dinescu, tocmai pentru că nu era membru la noi, dar ajunsese prin minune preşedinte. A fost o măgărie ce s-a întâmplat la adunarea trecută, au fost uni care l-au băgat la înaintare, că are notorietate ca să impresioneze oamenii doar cu numele. A fost ca şi cum eu v-aş lua pe dumneavoastră să vă propun la preşedinţia Uniuni sciritorilor la Bucureşti, chiar dacă nu sunteţi membru”, a spus Panait. Sorin NICOLAE https://www.oltenasul.ro/ Nota mea: In 2006, vanatorul de portofele Dinescu a incercat sa preia de la Nastase conducerea intregii Asociatii Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS). Pana la urma functia de presedinte de onoarea a castigat-o Mugur Isarescu.
Un an de la moartea lui Cezar IVĂNESCU. Interviu cu Clara ARUŞTEI, fiica poetului de Lucreția BERZINTU, 24 Aprilie, 2009
CEZAR IVĂNESCU (n. 6 august 1941, Bârlad – d. 24 aprilie 2008, București), unul din cei mai mari poeți pe care i-a avut România, personalitate complexă a culturii, poet, dramaturg, traducător, a murit în condiții neelucidate încă, în urma unui acţiuni de linșaj mediatic. Pe 29 ianuarie 2008, se pare că un membru al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, a livrat presei “pe surse” dezinformarea că poetul de prestigiu Cezar Ivănescu ar fi colaborat cu Securitatea. Cei de la agenţia NewsIn fiind primii care au intoxicat presa cu informații calomnioase. Amintesc că poetul Cezar Ivănescu a concurat cu Nicolae Manolescu la funcția de Președinte al Uniunii Scriitorilor din România. In ziua intoxicării presei cu informații false, Nicolae Manolescu și Mircea Dinescu se aflau la Paris. Mircea Dinescu a declarat de la Paris: “nu am văzut dosarul, nu am votat, dar să răspundă, că a fost informator al Securității”. Pe bună dreptate, Cezar Ivănescu se întreba: “De unde știe Mircea Dinescu că am fost informator, dacă nu mi-a văzut dosarul?” Pe 31 ianuarie 2008, apare știrea în presă că CNSAS a funcționat neconstituțional, pe toată perioada, de la înființare. Astfel au declarat cei de la Curtea Constituțională. Vineri, 1 februarie 2008, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, Mircea Dinescu a declarat în direct despre Cezar Ivănescu că “a fost securist și a semnat angajament în 1961 cu Securitatea”. Cum ar fi fost posibilă o colaborare cu Securitatea, în timp ce poetul Cezar Ivănescu a fost singurul scriitor român dat în consemn la Brigada Antitero și la Direcția a 5-a, fiind considerat un element foarte periculos pentru vechiul regim comunist? În ziua de 06 februarie 2008, Cezar Ivănescu a fost invitat la emisiunea NAȘUL, B1 TV, unde a răspuns în mod calm și cu adevăr provocărilor. Spre finalul emisiunii a declarat: “… mulți oameni politici au fost tranșanți în a lua atitudine în acest moment față de persoana mea, nu au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literații noștri, dintre care unii îmi sunt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o scârbă și o stare de greață apropos de acești oameni cum nu vă închipuiți”. Pe 21 aprilie 2008, la insistențele unei rude din Bacău, poetul Cezar Ivănescu s-a internat în Clinica privată “Vasile Palade” din Bacău pentru o intervenție o banală. Pe 22 aprilie 2008, chiar directorul clinicii, medicul chirurg Vasile Palade i-a făcut intervenția chirurgicală, după o anestezie generală. Se pare că pe fondul unui organism slăbit (din cauza defăimării în presă, slăbise aproximativ 20 de kilograme) și din cauza nerespectării unor condiții medicale, poetul n-a rezistat acestei intervenții. Pe 23 aprilie era transferat la Spitalul de Urgenţă Bacău, unde in timp de cca 24 de ore nu i se făcuse niciun control pentru a se vedea cauza înrăutățirii sănătății. Pe 24 aprilie 2008 s-a hotărât transferul la Bucuresti cu un elicopter SMURD, care a venit cu patru ore întîrziere. Seara, după ora șase, poetul Cezar Ivănescu a murit la Spitalul de Urgență Floreasca, București, unde se constatase un diagnostic diferit de cel pus la Bacău. “Cezar Ivănescu a deschis, atât cât a putut, ușile către toți cei ce arătau talent, dedicație și pasiune, indiferent de stil, voce lirică și timbru de intonație estetică. Prin “Numele Poetului” care a făcut să existe sute și poate mii de scriitori, mai importanți ori mai mărunți de pe la noi, opera lui de mentor și de îndrumător și-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt, expresia unui om liber”. (”Cezar Ivănescu – un biruitor” de Artur Sivestri, fragment). Zvonul infamant conform căruia Cezar Ivănescu ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea s-a dovedit a fi fals, în realitate, scriitorul neprimind niciodată nimic, fapt uşor verificabil atât prin accesarea site-ul CNSAS, cât şi prin consultarea arhivei Monitorului Oficial al României. Pentru că, nu demult, s-a împlinit un an de când poetul Cezar Ivănescu a intrat în greva foamei pentru adevăr, și pentru că, încă nu s-a elucidat cazul privind linșajul mediatic cât și moartea poetului, am invitat-o la dialog pe fiica sa, ing. Clara Aruștei, încercând să aducem la cunoștința publicului cititor cât mai multe informații.
Lucreția Berzintu:Dragă Clara, ştiu că lupţi de una singură pentru aflarea adevărului în cazul Cezar Ivănescu, şi, te rog să ne spui în ce stadiu te afli acum?
Clara Aruștei:Voi începe prin a vă reaminti coordonatele acestei drame. Pe 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, în linia marilor poeți mistici din lirica universală, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind această moarte sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva sa la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut. Tot ce s-a întâmplat începând cu acea dată fatidică pare desprins dintr-un film de groază. Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, atacuri care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică, a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti. Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi. În acest context dramatic, demersul meu pentru aflarea adevărului este o luptă dusă pentru dreptatea lui Cezar Ivănescu. După cum ştiţi deja, am depus la Colegiul Medicilor din Bacău, şi eu, şi unchiul meu, prof. dr. Dumitru Ivănescu, câte o reclamaţie. De aproape un an de zile încercăm să intrăm în posesia raportului detaliat al necropsiei efectuate la I.N.M.L. „Mina Minovici” din Bucureşti. Nu am reuşit încă. Pentru a vă forma o idee despre modul în care sunt analizate reclamaţiile adresate C.M. din Bacău vă relatez faptul că am fost sunată de la secretariatul C.M. Bacău, comunicându-mi-se că se doreşte închiderea cât mai rapidă a acestui caz. Am refuzat categoric să accept discutarea dosarului în absenţa raportului detaliat al necropsiei. De asemenea, la Poliţia din Bacău este în curs de desfăşurare o anchetă. Anul trecut am fost contactată telefonic de comisarul care se ocupă de acest caz şi rugată să apelez INML „Mina Minovici” pentru a obţine raportul detaliat al necropsiei. Despre partea medicală a cazului Cezar Ivănescu ar fi încă foarte multe de relatat. Nu am cuvinte pentru a descrie tot ce am văzut, ce am trăit şi ce am simţit în Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, un coşmar pe care nu-l voi uita niciodată. Cum aş putea descrie pătrunderea într-un spaţiu care părea desprins din camerele de tortură ale lagărelor de exterminare naziste? L.B.:Cum a reacţionat Cezar Ivănescu pe 29 ianuarie 2008? C.A.: A suferit imens şi a fost obligat, la vârsta senectuţii, după o viaţă întreagă trăită în onestitate, sărăcie şi martiraj, să înfrunte un atac mediatic unic în România postdecembristă. Ca urmare a şocului la care a fost expus şi datorită faptului că practic începând cu acea dată aproape nu a mai mâncat, Cezar Ivănescu a slăbit într-un timp foarte scurt în jur de 20 de kilograme. Pentru a rezista psihic tensiunii a început să fumeze foarte mult. Fac o scurtă paranteză. Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu. În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie 2008, poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul. Sub presiunea gestului său, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă (5.02.2008), un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această reacţie întârziată (şi forţată de împrejurări) a USR a trecut însă neobservată, dată fiind slaba sa mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă. Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu. A murit însă fără a fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, Democrat, European, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale. Astăzi, la aproape un an de la derularea acestei drame, revin şi întreb public: Care este rolul Uniunii Scriitorilor din România? De ce această instituţie, declarată şi de interes public şi susţinută şi prin taxa de timbru literar, nu este capabilă să apere imaginea marilor scriitori români, morţi sau vii? Ce acţiuni a declanşat Uniunea Scriitorilor din România, prin preşedintele ei, Nicolae Manolescu, pentru aflarea şi indicarea celor care se fac vinovaţi de „lichidarea” unui poet pe care Marin Preda îl considera „singurul mare poet contemporan” cu el? Am asistat, alături de alte câteva persoane, pe 4 februarie 2008, la discuţia pe care Cezar Ivănescu a avut-o cu Nicolae Manolescu. O voi relata în întregime cu o altă ocazie. Până atunci, în calitate de martor, afirm ceea ce a repetat şi Cezar Ivănescu până în ultimele clipe, chiar şi în Bacau, pe patul de spital: „Mircea Dinescu şi Nicolae Manolescu sunt iniţiatorii acestui atac”. L.B.:Poetul Cezar Ivănescu a murit cu zile! În ce măsură instituţiile publice au răspuns la strigătul tău, după numeroasele articole pe care le-ai scris în scopul aflării adevărului, pentru memoria sa? C.A.: Paradoxal, măsura reacţiei a fost dată de chiar lipsa oricărei reacţii! Astfel, prin această atitudine, afirmaţiile făcute de Cezar Ivănescu în decursul lunii februarie 2008 au fost confirmate tacit . Atunci, ştiind că viaţa îi este în primejdie şi fiind conştient de faptul că cei care instrumentaseră tot acest scandal de proporţii ar putea recurge la acţiuni extreme, a făcut o serie de înregistrări audio în care îşi denunţa „executorii”. Rostul acelor mărturii era de a se constitui în probe care să rămână dincolo de un posibil asasinat. Câteva fragmente din aceste documente pot fi ascultate, acum, şi pe internet. Înregistrările au fost accesate, în mediul electronic, de câteva mii de persoane. Oficial însă, din câte cunosc eu, nu a reacţionat încă nimeni, nici Poliţia Română, nici S.R.I.-ul şi nici alte instituţii care ar fi putut clarifica condiţiile stranii în care a survenit acest deces. Vă întreb şi mă întreb: există vreo modalitate legală de a determina instituţiile Statului Român să iasă din inerţia în care plutesc şi să acţioneze în conformitate cu scopul în care au fost create şi cu legile acestei ţări? Faptul că a dispărut Elodia a devenit o chestiune de interes naţional, evidenţa că un mare poet al românilor a murit în mod suspect este considerată, probabil, un lucru banal. Găsirea unui muc de ţigară într-o pâine este o „catrastrofă” îndelung mediatizată, moartea ciudată a unui om a ajuns doar un fapt curent. Ne distrăm atunci când funcţionari ai Statului Român asimilaţi funcţiei de Secretar de Stat, precum Mircea Dinescu, declară că: „ Mă doare în C… că sunt incompatibil” sau atunci când se maimuţăresc blasfemiind poporul român sau cântând la praz în direct pe la posturi tv, dar nu ne întrebăm preţ de o secundă dacă un asemenea comportament coincide cu unul normal şi decent sau dacă o asemenea încălcare a legii poate şi este firesc să fie tolerată. L.B.:Exista probe că CNSAS ar fi emis, în cazul Cezar Ivănescu, un verdict de colaborare cu fosta Securitate comunistă? C.A.: Nu. Absolut nicio probă. Nu există niciun „verdict” emis de CNSAS în legătură cu Cezar Ivănescu, însă cu toate acestea CNSAS-ul, prin reprezentanţii săi oficiali, nu s-a simţit dator să enunţe acest adevăr evident. Un comunicat de presă de cel mult două rânduri ar fi tranşat definitiv situaţia poetului Cezar Ivănescu, dar şi cea a onestităţii Colegiului CNSAS. În schimb, atunci, pe 4 februarie, a fost difuzată pe un post de televiziune o declaraţie bulversantă a lui Cazimir Ionescu, „Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut.” Chiar şi la o simplă accesare a site-ului CNSAS (la secţiunea Informaţii de interes general) se putea constata că în perioada 11.12.2007-20.03.2008 nu au existat comunicate de presă, deci că în acest interval Colegiul CNSAS nu a emis niciun fel de acte având caracter oficial. Aceste comunicate, chiar dacă nu conţin nume transcrise în clar, conţin, în schimb, indicii suficiente pentru a deduce că dosarul poetului Cezar Ivănescu nici nu a fost luat vreodată în discuţie. (Spre exemplu, în ultima şedinţă pe anul 2007, din 11 decembrie, printre altele s-au analizat şi cazurile: unui şef de catedră în cadrul instituţiilor de învătământ superior, decizându-se că a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, unui membru al Academiei Române, situaţie în care s-a hotărât invitarea la audiere, unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votându-se că nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste ş.a.m.d.). Simpla lecturare a acestor documente publice ne indică adevărul, şi anume: poetul Cezar Ivănescu a fost victima unei nedreptăţi fără de limite. O altă dovadă, în sensul celor afirmate de mine, ne este oferită chiar Monitorul Oficial al României care nu conţine nicio referire la numele lui Cezar Ivănescu în legătură cu vreun „atribuit” verdict. L.B.:În perioada care a trecut de la declașarea scandalului mediatic (pe 29 ianuarie 2008) și până in prezent s-au făcut auzite în presa românească și voci care să militeze pentru aflarea adevărului în cazul Cezar Ivanescu? C.A.: Foarte puţine. O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008, este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cei mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei. A fost o campanie de presă totală dusă fără niciun fel de probe! Puteau afirma orice, că Cezar Ivănescu a ucis oameni, că este criminal în serie, că îşi mănâncă victimele la prânz şi la cină şi toate acestea în baza evidenţei supreme că „Ştiu Ei”. Poate că, în acest context, nu este tocmai lipsit de importanţă faptul că cel care a declanşat acţiunea împotriva scriitorului Cezar Ivănescu este tocmai Mircea Dinescu, fost membru al Partidului Comunist Român, secretar al Uniunii Tineretului Comunist din U.S.R., absolvent al Academiei de Partid Ştefan Gheorghiu (cunoscuta şcoală de „cadre” a partidului), condamnat cu suspendarea execuţiei pedepsei, în anul 1981, pentru agresarea unui coleg de redacţie. L. B.:Ce crezi că s-a urmărit prin această campanie denigratoare, care a luat forma unui adevărat linsaj mediatic? C.A.: Eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. Pentru a înţelege cât mai exact motivele pentru care s-a dorit acest lucru, voi începe prin a vă arata cine a fost Cezar Ivănescu. În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi -, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în repetate rânduri greva foamei (în perioada anilor ‘60, în 1976, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap). În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă. În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi. Aşadar, ce cred eu că s-a urmărit? S-a urmărit ce se urmăreşte întotdeauna atunci când într-o societate viciată de minciună şi demagogie apar personalităţi de excepţie, considerate „incomode” de regim, mai cu seamă pentru disponibilitatea lor de a-şi risca viaţa în numele dreptăţii, credinţei şi al poporului lor. L.B.:A fost încălcată şi Constitutia Romaniei prin articolul 30(6): “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”. De aceea, vreau sa ne spui, daca ai vreun semnal de la institutia președințială din Romania? C.A.: Nu, instituţia președinţială nu a răspuns la scrisorile deschise semnate de Cezar Ivănescu. Nici până la moartea sa, nici după aceea. Consider că un stat modern trebuie să aibă atât datoria de a-şi proteja cetăţenii şi de a veghea ca drepturile omului şi Constituţia să fie respectate, cât şi pârghiile necesare prin care să pună în practică acest important rol al său. Atunci când instituţiile statului tolerează astfel de încălcări flagrante ale drepturilor omului acestea se fac vinovate, în fapt, de o sabotare a statului de drept. Cazul Cezar Ivănescu este cu atât mai grav cu cât acesta era o persoană publică, un scriitor foarte valoros aflat în plină forţă creatoare, şi cu cât persoanele care conduceau Uniunea Scriitorilor din România erau, la rândul lor, persoane publice, şi anume, Nicolae Manolescu, preşedinte al USR şi ambasador UNESCO al României la Paris, şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte al USR şi ministru al Finanţelor. Şi, ca un factor agravant, amintesc că toate acestea s-au petrecut într-o ţară membră a Uniunii Europene, în timp ce România deţinea preşedinţia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO, iun. 2007-iun. 2008)!
L. B.:Crezi că o dezbatere publică ar trezi conștiințe, acum după un an de la moartea poetului? C.A.: Da, cred că poate fi o cale de a sensibiliza opinia publică, dar şi de a transmite celor din afara ţării dramele care se petrec aici, în România, sub perdeaua acoperitoare a unei iluzorii democraţii. Aceste rânduri se doresc a fi şi un strigăt de ajutor îndreptat către presa independentă din România. L.B.:Ce vrei sa mai adaugi? C.A.: Vreau să fac şi pe această cale un apel public pentru conştientizarea tuturor celor implicaţi în sistemul medical. Amintiţi-vă că pacientul nu este un cetăţean de rang inferior, că poate fi mama, tatăl, sora sau fratele dvs., că are o singură viaţă ca şi dvs., că aceasta este cel mai de preţ bun al său. Nu uitaţi că pacienţii sunt în primul rând oameni, că o drama personală nu distruge niciodată doar un singur individ, ci se răsfrânge şi asupra celorlalţi, devenind o dramă colectivă, un coşmar care continuă să ucidă oameni, să distrugă familii şi să afecteze grav societatea în plan moral şi material. Ţin, de asemenea, să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi care prin acest gest au făcut ca ultimul parcurs terestru al lui Cezar Ivănescu, „poeta magnus”, să fie unul încununat de glorie şi nu unul al umilinţei cum ar fi dorit cei care nu au admis ca trupul său să îşi găsească odihna preţ de câteva ore în sediul USR sau în cel al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti. Toate acestea se petreceau într-o ţară creştină, în preajmă Învierii Domnului nostru Iisus Hristos! În februarie 2008, Cezar Ivănescu declara: „Mă înjură cu toţii, fără ca măcar să mă cunoască. (…) Daca m-ar citi, m-ar înţelege. Ar inţelege cum sunt eu cu adevărat”, aşadar, citiţi pentru a cunoaşte, judecaţi pentru a înţelege, credeţi pentru a deveni liberi şi nu uitaţi nicio clipă că „în orice om o lume îşi face încercarea”.
Mircea Dinescu a devenit şef peste vânători şi pescari cu scandal
Alegerea poetului Mircea Dinescu ca preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj a iscat un adevărat scandal în asociaţia a cărui director, Teodor Nuţă, este cercetat în mai multe dosare penale, sustine Evenimentul Zilei de ieri. Ce spun vanatorii: „Nu poate să ne conducă un om care nu ştie nimic despre Dolj şi despre care se spune că face măcel la vânătoare, în Cetate. În plus, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de statut. Nu are vechime de 10 ani ca membru în asociaţie“, susţin vânătorii din 36 de grupe din judeţ, care au semnat un memoriu. Contestatarii spun că votul a fost fraudat premeditat, drept dovadă fiind „ordinea de zi pe care nu apărea alegerea unui nou preşedinte printre punctele de lucru“. Directorul Teodor Nuţă consideră nejustificate plângerile vânătorilor. „În cadrul adunării, fostul preşedinte şi-a dat demisia. L-a propus pe domnul Dinescu şi toată lumea a ridicat mâna, fiind pentru“, susţine Nuţă. Deşi contestatarii acuză că la alegeri au participat şi vânători fără drept de vot, Teodor Nuţă nu a vrut să arate tabelul nominal cu prezenţa şi nici lista cu semnăturile celor care l-au votat pe Dinescu. „Ne-am săturat de ceea ce se întâmplă în asociaţie şi de directorul Nuţă. Am vrut să convocăm adunare extraordinară, însă el a convocat-o pe cea ordinară şi a băgat pe ordinea de zi, la diverse, schimbarea preşedintelui. O să mergem la tribunal“, ameninţă vânătorul Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii. Poetul Mircea Dinescu deţine în comuna Cetate o moşie de câteva hectare, care cuprinde zone împădurite şi un luciu de apă. „Am cam un an vechime, dar nu ştiam ce prevede statutul. Am fost de acord să fiu ales preşedinte pentru că vreau să-i susţin pe vânătorii simpli. Am observat că ceva e în neregulă în Dolj, unde asociaţiile particulare, cum ar fi cea a lui Dinel Staicu, au mari intere se. Cei care spun despre mine că trag cu puşca pe la Cetate sunt nişte găinari. Mie îmi plac mai mult poveştile vână toreşti şi nu am împuşcat niciodată o căprioară, îmi e milă“, ne-a declarat noul preşedinte al AJVPS Dolj.
Florin Băltăreţu Joi, 05 Februarie 2009
Reamintesc ca M. Dinescovici a ocupat ilegal un conac revendicat de proprietari si eliberat numai dupa un lung si istovitor travaliu in Justitiei si interventia fizica a acestora. Vezi VIDEO: Nesimtirea “poetului-portofel” Mircea Dinescu Vezi si:
Domnule Victor Roncea, citind notele şi articolele recomandate de dvs. – legate de Ticu Dumitrescu si Mircea Dinescu & Comp – deduc că unii români, chiar şi morţi, au mai multe drepturi decât alţii. În acest context îndrăznesc să vă adresez câteva întrebări. Cum explicaţi de exemplu dvs. faptul că Ticu Dumitrescu are şi post-mortem „dreptul necondiţionat” la imagine, inclusiv prin deformarea realităţii, în timp ce familiile altor deţinuţi politici lichidaţi în puşcăriile comuniste nu au acces la adevăr sau la vreo formă oficială de a-şi omagia morţii?
Cum ar putea fi decodată tăcerea celor de la Evenimentul Zilei, care refuza sa publice un drept firesc la replica dupa ce mi-au murdarit memoria tatalui, post-mortem? Este scriitorul Cezar Ivănescu-şi-mort considerat un potenţial pericol sau este un cetăţean de rang inferior, fără drept la imagine şi demnitate? Este gasca Ticu-Magureanu-Dinescu-Manolescu-Plesu-Liiceanu-Patapievici mai presus de Lege?
De ce am tolera incontinuu, în contexul amplu al democraţiei europene, pe acei semeni ai noştri deveniţi practic intangibili în ciuda refuzului lor sistematic şi pe faţă de a respecta legile Statului Român?
Cum vă explicaţi faptul că Nicolae Manolescu, ai cărui părinţi au fost menţionaţi ca „activând inţial în organizaţia legionară şi apoi în PNL“ nu a înţeles că atunci când ocupi de bună-voie o funcţie de conducere cum este cea de preşedinte al USR, lupta pentru adevăr nu este, cum eronat crede domnia-sa, „lupta pentru propăşire personală“, că adevărul capătă o valoare universală doar dacă este extrapolat?
Cum a uitat Nicolae Manolescu-Apolzan (ca si Ana Blandiana – Doina Coman) atat de repede trecutul demn al tatalui sau si s-a repezit sa-si schimbe numele (valabil pentru ambele cazuri) si sa proslaveasca fara jena (nici pana azi) Partidul Comunist?
Este adevarat ca tatal Anei Blandiana, parintele legionar Gheorghe Coman, fost detinut politic la Aiud, s-a sinucis brutal dupa ce fiica sa a inceput sa-l cante pe Lenin, s-a oferit cu totul activului CC al PCR si apoi i-a spus ca nu are ce sa mai vorbeasca intr-o casa comunista, ca timpul sau a trecut?
Cum să interpretăm faptul că Manolescu/Apolzan nu a avut tăria să respecte şi libertatea de opinie a altor membri ai USR, târându-i pe unii direct în ţinţirim şi pe alţii prin tribunale?
Cunoscând şi că, totuşi, cazul tânărului Nicolae Manolescu este unul cu un final relativ fericit măcar pentru faptul că domnia-sa a avut posibilitatea să îşi continue studiile în vreme ce alţi adolescenţi aflaţi în situaţii similare au fost exmatriculaţi fără posibilitatea de a mai fi reprimiţi, că a avut apoi şansa şi să publice mult şi sistematic, începând din anul 1962, şi apoi chiar să şi devină membru al USR, în anul 1963, la doar 24 de ani, dar şi să obţină titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucureşti, 1974, şi să predea studenţilor români şi străini… Ion Bogdan Lefter: „Domnul Manolescu ne-a scris şi el imediat prefaţa. M-am dus s-o iau din clădirea din Şoseaua Panduri, unde se ţineau orele de limbă română pentru studenţii străini aflaţi în anul pregătitor [ v. cazul Mona Muscă – n.n.], de acomodare cu atmosfera de la noi. Mi-i amintesc în cancelaria de acolo, în pauza în care am ajuns, alături de Manolescu, pe profesorii Crohmălniceanu şi Mihai Zamfir – şi sentimentul amar văzîndu-i obligaţi de împrejurări, de o politică stupidă, să-şi piardă vremea cu prostii…“ interviul revistei, Ion Bogdan Lefter : „Un anumit concept complex de autor în care cred“, 4, Contrafort, 12(84), decembrie 2001, Chişinău, format electronic: https://www.contrafort.md/2001/84/262.html
*** Reproduc şi câteva fragmente din scrierile lui N. Manolescu din acea perioadă plină de împliniri pe plan profesional, perioadă în care, în sfârşit, după „secole întregi din negare“ arta devenise „un mod de a afirma noul umanism socialist“ după cum ne anunţa plin de patos tânărul N. Manolescu [omiţând, desigur, în mod vinovat şi voit că „noul umanism“ se afirma din greu, dar nu în artă ci la Canal, la Gherla, la Aiud… şi se afirma din plin prin teroare, fratricid, distrugerea concertată a unei naţii şi a valorilor sale, prin demonizarea unei întregi ţări, cum se afirmă din păcate, mai voalat, dar la fel de înverşunat şi astăzi…]:
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei”. ( N. Manolescu, Înnoire, Contemporanul, nr. 34/24 aug. 1962.)
„23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotărâtor al revoluţionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural [al] prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toate for]a ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…” (Nicolae Manolescu, Literatura română de azi, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964).
Dovedind o „gândire nouă“ şi înţelegând din plin că „avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural [al] prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi“,Nicolae Manolescu va debuta editorial la 26 de ani, cu volumul Literatura română de azi,1944-1964 (în colaborare cu D. Micu, 1965.)
Reproducem din articolul semnat de George Mirea (Neolepădăturile, New York Magazin Noiembrie 2008), un pasaj care conţine câteva fragmente din volumul de debut al lui N. Manolescu, pasaje comentate de George Mirea, pentru deliciul şi groaza cititorilor:
„O participare activă la mişcarea literară are organul central al partidului, «Scânteia», care exercită de pe acum un rol îndrumător”; „Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”; referire la “memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceausescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” – din Literatura română de azi. 1944–1964, de D. Micu şi N. Manolescu, Ed. Tineretului, 1965, p. 5, 13, 15, 16, 17, 23, 27 etc.
„Obsedat de «valoarea literaturii noi», bodyguardul tovarăşului ilegalist George Ivaşcu, directorul revistei Contemporanul şi şeful său de catedră la Universitate, tânărul pe atunci critic N. Manolescu se hotărăste să-şi eternizeze panseurile primejdioase printr-un curs universitar care, la a XX-a aniversare a “Eliberării”, se transformă într-un volum intitulat chiar “Literatura română de azi”, în colaborare cu Dumitru Micu. După “finala” construirii “lumii noi”, în plină maturitate şi afirmare de fond, va gafa incredibil publicând, în revista “România literară”, al cărei proaspăt director era, un interviu cu Ion Ilici Iliescu – post mineriada din 13-15 iunie 1990 – intitulat (de pomină!): Iliescu “Omul cu O mare”.
În 2006, ministrul Culturii şi Cultelor a cerut ca în procesul deconspirării (dosariada!) celor care au colaborat cu Securitatea să le fie alăturaţi şi cei care au contribuit la susţinerea regimului comunist prin muzică şi literatură. El considera la fel de nociv, dacă nu şi mai mult, un cântec, că o odă, un imn, oratoriu, poem, roman, piesă de teatru care au destabilizat conştiinţe şi au derutat caractere au incitat la lupta de clasă, la represiune, slujind brutalităţile comunismului. Dacă o “nota informativa, o turnătorie” se referă la o persoană, atunci o carte, un cântec de slavă, o istorie literară, glorificând comunismul, “omul nou” etc. au contribuit la pervertirea în masă şi cu efecte pe termen lung. Una este să-ţi torni colegul, prietenul, vecinul că au ascultat “Europa liberă” sau că au spus un banc politic şi alta, ca dimensiune şi penetrare a conştiinţelor, când scrii ani de zile: “Constructorul comunismului cultivă lumina. În poezia celor mai tineri, ea e mărturia unor infinite rezerve de entuziasm. Lumina e puritate, candoare şi dăruire optimistă idealului comunist”, Contemporanul, nr. 11 din 1962, când N. Manolescu avea 23 de ani!“ (George Mirea, art. cit.)
“Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desavârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi (s.n.)” – N. Manolescu, Contemporanul, nr. 34, 1964. (George Mirea, art. cit.)
“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune traditii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”. (art. cit.)
De aceea, consider că despre cei morţi ca şi despre cei vii nu ar trebui să vorbim numai de bine ci doar fără părtinire, întrucât Adevărul este singurul bine care poate regenera o societate mutilată şi care ne poate salva.
Recent, o distinsă doamnă, fiică de fost puşcăriaş politic, mi-a semnalat cu tristeţe şi cu stupoare faptul că urmaşii foştilor deţinuţi politici nu beneficiază de niciun fel de drepturi.
România a devenit astfel o ţară ca o rană vie, o ţară în care fiii şi fiicele celor martirizaţi în puşcăriile comuniste îşi caută încă dreptatea, în care participanţii cu patalama la Revoluţia din decembrie 1989 au beneficii multiple în timp ce unii dintre românii omorâţi la mineriada din 13-15 iunie nu au încă nici nume şi nici cruce, o ţară ai cărei cetăţeni nu sunt egali în faţa legii şi a instituţiilor statului nici vii, nici morţi…
Poate că a venit timpul să ne reamintim că „Cine-şi va păstra viaţa o va pierde… şi cine-şi va pierde viaţa pentru mine o va câştiga…” (Matei,10-11, 39) şi că avem o datorie morală şi faţă de generaţiile trecute, nu numai faţă de cele viitoare.
Voi exemplifica relatând şi cazul morţii scriitorului Cezar Ivănescu, în fapt al „execuţiei“ acestuia. Pe 29 ianuarie a.c., ora 16:00, agenţia NewsIn, membră a grupului de presă Realitatea-Caţavencu, lansa pe piaţa media informaţia -„bombă” şi pe „pe sursă” conform căreia Cezar Ivănescu ar fi primit de la CNSAS o decizie de colaborare cu securitatea. Sursa-Mircea Dinescu s-a autodivulgat rapid şi prin toate canalele-media cu putinţă, strigând tocmai de la Paris că nu a văzut nici o filă din dosarele de la Securitate ale lui Ivănescu, că nu ştie nimic, că nici nu a votat, dar că asta este: “Cezar Ivanescu este turnator”. O declaraţie năucitoare care într-o ţară „aşezată” ar fi provocat imediat măcar câteva demisii de onoare.
În mod kafkian avalanşa media declanşata de Dinescu prin afirmaţiile sale inconştiente, mincinoase şi ilegale a dus la moartea lui Cezar Ivănescu.
„Cezar Ivănescu a primit decizie de colaborare cu Securitatea de la CNSAS, a informat ieri Newsin, citând surse din cadrul Consiliului. El îl acuză la rândul său pe Mircea Dinescu că ar fi manipulat decizia CNSAS. [Cezar Ivănescu: – n.n.] «Este ultima mea confruntare cu diavolul. Dacă această ştire circulă înainte ca să-mi fie arătat dosarul împreună cu eventuale probe, eu o consider o contrafacere a tovarăşului (…) Mircea Dinescu, care se află în componenţa CNSAS.» „Dinescu: «Este informator!» „La rândul său, Mircea Dinescu, aflat la Paris [ ! – n.n.], susţine că nu are nicio implicare în acest «verdict» al CNSAS, întrucât nici nu a votat şi nici nu a văzut dosarul lui Ivănescu. «Nu i-am văzut dosarul. Eu am fost într-un conflict cu el, pe vremuri, când lucram la «Luceafărul», şi am fost martor împotriva lui, împreună cu Dorin Tudoran. Degeaba însă spune Cezar Ivănescu despre mine că sunt general sau colonel de securitate. Eu am livret de soldat fruntaş. Deocamdată el este informator, şi să răspundă pentru asta»“. [Procesul invocat era de fapt Iulian Neacşu vs Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, pentru acte de huliganism exercitate împotriva lui Iulian Neacşu. Procesul a fost câştigat de Iulian Neacşu. Cezar Ivănescu fiind citat ca martor al părţii vătămate. Sentinţa pronunţată împotriva lui Mircea Dinescu a fost de condamnare cu suspendare, v. textul integral pe https://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/. De asemenea, mai constatăm şi că simultan cu autoidentificarea sursa-Mircea Dinescu – membru al Partidului Comunist Român, secretar al UTC al USR şi absolvent al Academiei de Partid Ştefan Gheorghiu şi-a mai declarat încă o dată şi gradul primit la terminarea stagiului militar, nu însă şi la terminarea studiilor: soldat fruntaş al Securităţii.– n.n.]. (Poetul Cezar Ivănescu dă vina pe Mircea Dinescu, Adevărul, 30 ian. 2008)
Toate acestea s-au petrecut într-o ţară membră a Uniunii Europene, în timp ce România deţinea preşedinţia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO, iun. 2007-iun. 2008) şi în timp ce Ivănescu însuşi era membru al unei instituţii conduse de un ambasador UNESCO al României la Paris şi de un ministru încă în funcţie al Guvernului României. Pentru a se vedea că C. Ivănescu a fost atacat „pe sursă” şi la comandă consultaţi şi Monitorul Oficial, dar şi toate procesele-verbale emise de CNSAS în perioada precedentă lansării scandalului mediatic de pe 29 ian. 2008 (nici unul nu conţine vreo referire la C. Ivănescu). Procesele-verbale conţin în schimb informaţii din care reiese că dosarul lui C. Ivănescu nici nu a fost luat în discuţie, de asemenea acestea conţin inclusiv decizia de a lansa invitaţii la audieri, deci dacă Cezar Ivănescu ar fi fost chemat ar fi trebuit să găsim datele specificate în aceste procese-verbale, de asemenea CNSAS-ul ar fi trebuit să prezinte şi recipisa emisă de serviciul poştal folosit pentru expedierea aşa-zisei „invitaţii la sediul CNSAS” (am salvat, în luna februarie 2008, în format pdf, chiar de pe site-ul oficial al instituţiei CNSAS, numeroase procese-verbale emise de CNSAS în decursul anul 2007). (Spre exemplu, în ultima şedinţă pe anul 2007, cea din 11 decembrie, printre altele s-au analizat şi cazurile: unui şef de catedră în cadrul instituţiilor de învătământ superior, decizându-se că a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, unui membru al Academiei Române, situaţie în care s-a hotărât invitarea la audiere [! – n.n.], unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votându-se că nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste ş.a.m.d.). Toate aceste informaţii sunt notate în acte şi trebuie să se regăsească în documentele CNSAS, după cum a evidenţiat şi Cezar Ivănescu în numeroasele sale scrisori deschise.
„Ceea ce mă interesează aici este să vă fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 12:00, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper…” Cezar Ivănescu, fragment dintr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui USR Nicolae Manolescu
Aşadar, teoretic, trăim într-o ţară în care drepturile ne sunt garantate atât de o Constituţie modernă, cât şi, măcar formal, de un principiu fundamental în democraţie – cel al prezumţiei de nevinovăţie, o ţară în care funcţionează şi instituţii precum cea a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care se declară aliniate la cerinţele şi standardele Uniunii Europe. („Democraţia în România a devenit un lucru cert şi ireversibil. Înfiinţarea CNSAS în anul 1999 demonstrează consolidarea structurilor democratice în România şi alinierea la cerinţele şi standardele Uniunii Europene în vederea integrării. /…/ Colegiul CNSAS în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Prin votarea în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 24/2008, voinţa legiuitorului a fost ca CNSAS să ofere societăţii româneşti o bază instituţională credibilă pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist.” (Sursa: pagina web a CNSAS, https://www.cnsas.ro/, Date generale)
Practic, se pare că aceste instituţii „moderne”, create în deplin consens cu „cerinţele şi standardele Uniunii Europene”, funcţionează în mod total discreţionar şi primitiv. De exemplu, o simplă declaraţie de presă emisă în data de 30.01.2008 de Biroul de presă al CNSAS ar fi stabilit adevărul şi ar fi salvat de la moarte un Poet. O asemenea atitudine ar fi scos CNSAS-ul din situaţia ridicolă în care s-a plasat şi ar fi devenit dovada vie a faptului că este o instituţie care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept. Nu a fost însă să fie aşa. La aproape 20 de ani de la revoluţie, în această Românie pe care cu toţii am clădit-o, Cezar Ivănescu a luptat de unul singur împotriva unui întreg sistem amoral, teoretic având de partea sa totul: adevărul, statul de drept, calitatea de membru într-o organizaţie de breaslă structurată şi pe generoasele principii ale Cartei Drepturilor Omului – Uniunea Scriitorilor din România, onoarea de a fi Comandor al Ordinului Steaua României, ordin al cărui şef este însuşi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, garantul respectării Constituţiei, statutul de membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, al cărui Preşedinte este ambasadorul UNESCO al României la Paris şi al cărui vicepreşedinte este un Ministru înca in funcţie al Guvernului României…
La sfârşitul lunii octombrie am făcut public un scurt fragment dintr-o înregistrare audio în care Cezar Ivănescu îşi exprima temerea că „băieţii“ vor încerca să îl lichideze fizic. Vezi https://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/
Atunci semnalam reacţia firavă a celor implicaţi în presă şi mulţumeam celor câteva persoane curajoase care au preluat acel apel. Ce s-a schimbat de atunci? Nimic, absolut nimic. Pentru Cezar Ivănescu este încă 29 ianuarie 2008, ora 16:00, cu singura diferenţa că între timp a fost „executat“ de „băieţii“ Nicolae Manolescu şi Mircea Dinescu. Kafkian! Clara Arustei
(Fiica Poetului – nota mea)
“Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu”
Stimata redactie a Evenimentului Zilei, Va semnalez faptul ca articolul “Testamentul lui Ticu: deconspiraţi-i pe securişti!”, semnat de Mihai Minca, Vlad Odobescu (sambata, 6 decembrie 2008) contine numele lui Cezar Ivanescu intr-o asociere falsa si denigratoare.
Redau pasajul: “Printre cei care au primit verdict de colaborare cu Securitatea se numără Rodica Stănoiu, fost ministru al justiţiei, Mona Muscă, fost ministru al culturii, magistratul Florica Bejenariu, istoricul Constantin Bălăceanu Stolnici, jurnalistul Cornel Ivanciuc, oamenii de cultură Mircea Iorgulescu, Cezar Ivănescu sau prelaţii Andreicuţ, Pimen şi Corneanu. (Andreea Pocotilă)” Va anunt inca o data si pe aceasta cale ca Cezar Ivanescu nu a primit niciodata nici un act de la CNSAS care sa il inculpe in vreun fel, cu atat mai putin vreo notificare sau vreun asa-zis verdict de colaborare. In virtutea dreptului la adevar, la imagine si la demnitate al unui mare scriitor roman mort in conditii suspecte si ca urmare a acelui atac declansat de Mircea Dinescu in data de 29 ianuarie 2008, prin agentia NewsIn, va rog sa imi acordati un drept la replica conform legislatiei in vigoare. Va reamintesc ca numele lui Cezar Ivanescu nu a apare citat nici in Monitorul Oficial si nici in vreun alt act emis de vreo institutie a Statului Roman in legatura cu un ‘asa-atribuit’ verdict de colaborare cu securitatea. Daca dvs. detineti orice alte informatii sau documente emise de institutii ale Statului Roman va rog sa le faceti publice si sa va sustineti afirmatiile cu acte probatoare. In caz contrar consider ca afirmatia continuta in articolul citat este una pur-denigratoare facuta din rea-intentie si o asociez unei calomnii prin presa. Va multumesc, cu speranta ca nu veti ignora adevarul, Clara Arustei (fiica poetului)
Va rog de asemenea sa accesati (Cezar Ivanescu, documente audio cutremuratoare) si multele scrisori deschise semnate de Cezar Ivanescu si adresate atat Presedintelui Romaniei Traian Basescu cat si Presedintelui USR Ambasador Nicolae Manolescu:
Nota 1 VR: IPS Andrei Andreicut a dovedit in instanta ca nu a colaborat niciodata cu Securitatea. Campania murdara impotriva Ortodoxiei si a preotimii romane a fost declansata de CNSAS prin venalii Ticu Dumitrescu si Mircea Dinescu. Acest lucru nu va fi uitat niciodata.
Nota 2 VR: Ticu Dumitrescu a fost un agent distructiv al rezistentei romanesti anticomuniste ante si post-decembriste, decorat chiar de Nicolae Ceausescu cu Ordinul Muncii Clasa a III-a. NU acccept expresia “despre morti numai de bine” in cazul “Ticu”. Si despre Nicolski ar trebui sa vorbim de bine?! Dovezile colaborarii “anticmunistului” cu regimul comunist si ale colegului sau de gasca, Dinescovici, aici:
Deocamdata va prezentam doar cateva documente despre calitatea morala de a da verdicte a lui Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului CNSAS si al Comisiei Tismaneanu I. Fara comentarii. Tot aici veti afla in curand cine l-a creat pe Mircea Dinescu – absoventul Academiei de Partid “Stefan Gheorghiu” – si ce ii leaga pe cei doi animatori anti-ortodocsi.
Augustin Buzura: “Gogu Rădulescu le-a procurat locuinţe, paşapoarte şi bonuri de alimente la Gospodăria C.C. multor scriitori şi oameni de artă, pe mine însă nu a reuşit să mă ajute.”
Nota mea: Este vorba de Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru si altii, si altii…
Cotidianul: Buzura şi Securitatea: „Orice scriitor cinstit dorea să-şi cunoască adversarul“
Scriitorul Augustin Buzura vorbeşte despre relaţia sa cu ofiţerii de Securitate pe care i-a cunoscut.
Există în arhivele Securităţii vreun dosar în care să figuraţi drept colaborator al acesteia, cu numele de cod „Gusti“? Am şase dosare de urmărire, dar nu am figurat şi nu figurez în nici unul drept colaborator al Securităţii şi nici nu există vreo sentinţă a CNSAS în care să se spună aşa ceva. Despre numele de cod se ştie că securiştii dădeau asemenea nume nu numai turnătorilor, ci şi tuturor celor urmăriţi. Din dosarele mele de urmărire am aflat că, în afară de „Gusti“, aveam şi altele, printre care foarte frecvent era, nu ştiu de ce, „Oşanu“.
I-aţi cunoscut pe ofiţerii de Securitate care au scris în rapoartele lor că făceaţi o muncă de informator? Pe unii nu i-am întâlnit. Florian Oprea era locotenent când m-a luat în primire, iar în 13 decembrie 1990, când mi s-a închis dosarul de urmărire, ajunsese colonel. Dar din miile sau zecile de mii de cititori care-mi cereau autografe sau mă opreau pe stradă, nu puteam şti care este ofiţer şi care simplu cititor, ori vreun om care se iluziona că îl voi putea ajuta într-un fel sau altul… Unii voiau să-mi spună cum se trăieşte în închisori, unde se pregăteşte vreo grevă sau doreau să afle adresele Monicăi Lovinescu, ale celor de la Europa Liberă sau ale Amnesty International… De obicei spuneam exact ce credeam… Cititor sau securist, le răspundeam fără rezerve şi precauţii, căci, la rândul meu, eram interesat să-i cunosc pentru a afla ce doresc de la mine şi cât ştiu despre mine…
Cum reacţionaţi atunci, dacă nu ştiaţi cine e securist sau admirator? Trebuia să mă apăr şi, totodată, să-i descriu pe cât posibil în cărţile mele. Sunt scriitor şi am obligaţia să cunosc lumea în care trăiesc. Toţi scriitorii cinstiţi, care au fost în aceste situaţii, au dorit acelaşi lucru: să-şi cunoască adversarii. Iată ce spune căpitanul de informaţii Cinka despre o întâlnire cu un tânăr dramaturg, Vaclav Havel, devenit mai târziu celebru: „Convorbirea cu Havel s-a încheiat cu sugestia mea că, în caz de nevoie, îl voi contacta din nou. A fost de acord şi a spus că şi el e foarte bucuros că a discutat cu noi, deoarece i-am furnizat material pentru viitoarele lui încercări literare“. Aşa au făcut şi alţii. Ar fi absurd să răspund de cele scrise de diverşii ofiţeri în numeroasele lor rapoarte. Toţi aspirau la grade şi toţi se străduiau să le dovedească superiorilor că îşi fac meseria. Nu trebuie ignorat faptul că îmi înregistrau convorbirile telefonice, cum s-a văzut din dosarele mele. Plus că, diverşi prieteni, imposibil de bănuit de către cei mai mulţi, turnau fără ruşine. Am avut 56 de turnători. Pe mulţi i-am bănuit de la început. Pe alţii i-am recunoscut după scris atunci când mi-am cercetat dosarul… Nu puţini erau persoane importante.
Ce fel de relaţie aveaţi cu ofiţerii de Securitate care vă supravegheau? Ei aveau anumite idei fixe şi, de multe ori, mă ameninţau: „La ce vă foloseşte? Vedeţi, aveţi copii şi nu se ştie…“. Discuţia noastră dovedeşte că nu mi-a folosit la nimic. Despre ce vorbeam şi ce scriam, securiştii erau avertizaţi din timp de turnătorii de care nu m-am ferit niciodată. La un moment dat, din patru colegi de birou, câţi eram la „Tribuna“, trei dădeau informări despre ce spuneam sau comentau în scris textele mele deja apărute.
Cum se materializau turnătoriile colegilor? După câteva „erori“ de ale mele, mă chema primul-secretar al judeţului sau secretarul cu propaganda să mă mustre ori să mă avertizeze că îmi voi pierde postul. Uneori, din aceleaşi motive, eram chemat la Secţia de Propagandă a C.C. din Bucureşti, unde mi se cerea să-mi retrag semnătura de pe diversele proteste. Alteori eram somat să mă desolidarizez în scris de Europa Liberă. Adesea îi speriam fără să vreau. Petre Enache, secretarul C.C. cu propaganda, s-a interesat ce mai citesc şi eu i-am spus sincer: „Aceşti bolnavi care ne guvernează“ – carte pe care o aveam din întâmplare în buzunar. Mi-a făcut, îngrozit, cunoscutul semn că sunt microfoane, drept pentru care mi-a recitat câteva dintre cuvântările lui Ceauşescu. Mai frică îmi era când, ore întregi, şeful Inspectoratului mă ţinea într-o sală de aşteptare din sediul Securităţii din Strada Traian, după care mă trimitea acasă fără să-mi spună de ce am fost chemat.
În cursul conversaţiilor purtate cu ofiţerii de Securitate, vi s-a părut că încearcă să obţină anumite informaţii de la dumneavoastră? Da. Aveau cam trei obsesii: a) dacă am trimis vreun manuscris al meu în străinătate; b) ce relaţii am în Vest şi mai ales la Europa Liberă şi c) dacă scriitorii vor să facă ceva, vreo acţiune, vreun act de solidarizare. De această solidarizare se temeau foarte tare. Alţi scriitori, din alte ţări socialiste, o făcuseră cu mare succes. Această obsesie i-a determinat să desfiinţeze Organizaţia de partid a scriitorilor din Bucureşti şi să amâne convocarea şedinţelor de Consiliu al Uniunii Scriitorilor. Căci aici se spunea lucrurilor pe nume, fără menajamente. Adesea mă mai căutau să-mi afle părerea şi despre unele cuvântări ale lui Ceauşescu.
Cum l-aţi cunoscut pe Ilie Merce? L-am cunoscut în contextul discuţiilor nesfârşite pe marginea romanului meu „Refugii“, trimis tot mai „sus“ de către numeroasele cenzuri care, pasămite, erau desfiinţate. La domnul Ilie Merce am fost trimis de Consiliul Culturii pentru a da explicaţii în legătură cu greva din Valea Jiului despre care se spunea că am scris în romanele mele – „Refugii“ şi „Drumul cenuşii“. Eu locuiam în Cluj, iar drumul până în Bucureşti era, pentru mine, foarte scump. Veneam rar, doar pentru a discuta cu cenzorii sau la rarele şedinţe de Consiliu, la Uniune. Am scris şi despre împrejurările în care am fost vizitat acasă de el. Tocmai tipărisem în „România literară“ un fragment de roman intitulat „Opriţi nebunul!“, pe marginea căruia Emil Hurezeanu a scris un foarte bun editorial. La fel şi Vlad Georgescu. Drept urmare, am fost vizitat acasă de vârfurile Securităţii din acel moment. Am scris şi despre asta, dar la noi, deşi nimeni nu citeşte, toţi acuză.
Aţi apelat vreodată la Merce pentru a vă ajuta? Am apelat chiar şi la Ceauşescu să-mi permită să plec din Cluj, căci Octavian Paler şi Adrian Păunescu îmi oferiseră nişte posturi. Ca ziarist aveai nevoie de această aprobare. Răspunsul lui Ceauşescu a fost fără echivoc: „Trebuiesc întărite oraşele tradiţionale…“. A pledat pentru mine, dar fără succes, şi Gogu Rădulescu, însă Ceauşescu l-a refuzat şi pe el. Gogu Rădulescu le-a procurat locuinţe, paşapoarte şi bonuri de alimente la Gospodăria C.C. multor scriitori şi oameni de artă, pe mine însă nu a reuşit să mă ajute. I-am spus şi domnului Merce pentru că această dorinţă nu mi-am ascuns-o niciodată.
V-aţi exprimat vreo nemulţumire faţă de Merce, astfel încât el din proprie iniţiativă să încerce să vă ajute? Da. Atâta doar că ceea ce i-am spus am scris cu ceva timp mai înainte în zecile de interviuri publicate, în şedinţele de partid sau în notele de protest adresate partidului. Am spus întotdeauna ce cred. Nu mi-a păsat să merg împotriva curentului. Fac acelaşi lucru şi astăzi.
Vi s-a propus vreodată să semnaţi un angajament cu organele de Securitate sau să le furnizaţi verbal informaţii? Nu, niciodată. Şi nici nu cred că ar fi dorit, fiindcă le-ar fi dispărut unul dintre cele mai importante obiecte ale muncii.
Credeţi că pentru Securitate ar fi fost un mare succes dacă un ofiţer raporta că v-a racolat ca informator? Un foarte mare succes, nu am nici o îndoială. Dar nu cred că aş fi putut trăi făcând un asemenea gest. Mi-ar fi fost greaţă de mine. Nu cred că aş mai fi reuşit să scriu un singur rând.
DATA: 04-11-2008 EMISIUNEA: NAŞUL POSTUL: B1TV ORA: 20:00 MODERATOR: RADU MORARU INVITAŢI: RĂZVAN MIHAI VINTILESCU VICTOR RONCEA TALKSHOW
Suntem în direct. Invitaţi sunt colegii noştri din presă care ştiu foarte bine subiectul atunci când vine vorba de Securitate. S-au ocupat de securişti, de dosare de la CNSAS şi au experienţă. Răzvan Mihai Vintilescu de la „Cotidianul” şi Victor Roncea, „Ziua”, dar şi „Civic Media”. Întors recent dintr-un turneu în Iran, unde a fost cu Ion Cristoiu. Aţi auzit aseară vestea destul de repede… Victor Roncea: Da. Am citit şi astăzi ce a scris colegul nostru de la „Cotidianul”. Am vorbit şi cu domnul Ion Cristoiu puţin mai devreme, dânsul mi-a spus că este o prostie, că o cunoaşte pe doamna Stana, care a murit între timp. O cunosc toţi cei care activau în presă în acea perioadă, era securistul cunoscut al unităţii Scânteia Tineretului. Radu Moraru: Doar de Scânteia Tineretului se ocupa? Victor Roncea: Nu. De presă în general. Dânsul infirmă că e vorba de sursa Coroiu, e vorba de obiectivul Coroiu. De asemenea, mi-a adus aminte că de multe ori cadrele respective mai şi umflau puţin notele pentru a apărea cu rezultate pozitive. Radu Moraru: Adică în ce sens? Victor Roncea: Transformau din obiectiv în sursă pentru a schimba calitatea unei persoane în informator. Radu Moraru: Obiectiv însemnând că era urmărit. Sursă înseamnă că era turnător, în accepţiune populară. Victor Roncea: Da. Domnul Ion Cristoiu a spus că şi-a găsit file din dosarul său unde apărea cu acest nume de cod ca obiectiv, nu ca sursă. Răzvan Mihai Vintilescu: Avem şi un exemplu în sensul acesta în care Securitatea umfla raportările. E vorba de cazul lui N. C. Munteanu, unde acesta a fost luat în grijă de vărul său şi îl raporta periodic ca fiind informator, deşi el nu semnase niciun angajament, nu dădea nicio notă. Între timp plecase din televiziune, lucra la o revistă, însă securistul îşi făcea treaba foarte bine şi dădea note din care reieşea că el lucra în televiziune. Radu Moraru: Deci puteau să exagereze securiştii. Răzvan Mihai Vintilescu: Da, pentru că era o problemă, ei îşi apărau propria piele. Înainte ca o persoană să fie recrutată de Securitate era un proces destul de laborios. Se studia acea persoană prin intermediul altor informatori. Securistul respectiv, ofiţerul de Securitate care avea grijă de acea persoană făcea un raport în care propunea superiorilor recrutarea sa, raport bine documentat. Acel raport, dacă era aprobat, după el trebuia să efectueze recrutarea respectivă. Dacă recrutarea eşua, iar informatorul nu îşi făcea treaba cum trebuia, el îşi lua palmele. Radu Moraru: Aşa cum era o variantă în care sursa dacă nu îşi făcea treaba cum trebuie sau nu o mai făcea deloc devenea obiectiv. Victor Roncea: Sau putea să fie şi obiectiv şi sursă în acelaşi timp. Răzvan Mihai Vintilescu: Absolut. O mare parte din informatorii Securităţii erau în acelaşi timp şi obiective, şi sunt documente despre acei informatori care spun, deci se dădea nota, să spunem că informatorul X îşi turna colegul de birou. În dosarul care există la CNSAS astăzi pe acea notă de informare se pot observa note ale ofiţerilor, care spun am primit informaţie, se verifică şi din sursa cutare şi cutare. Radu Moraru: Deci ca o concluzie până acum puteai să fii doar sursă, puteai să fii doar obiectiv sau în acelaşi timp şi sursă şi obiectiv, sau puteai să devii din sursă obiectiv. Victor Roncea: Sau să devii ofiţer acoperit şi atunci ofiţerii pe care i-ai avut până la un moment dat ofiţeri recrutori să devină chiar colegii tăi şi să îţi legendeze dosarul. De aceea dosarele care sunt astăzi la CNSAS nu sunt credibile. Radu Moraru: Deci dosare paravan. Aici e interesant, se poate şi a 4-a variantă, să devii ofiţer sub acoperire. Dar cum făceau, te chemau şi spuneau pentru merite deosebite de astăzi înainte cu o sabie din aia îţi spuneau, te facem ofiţer sub acoperire? Victor Roncea: Cred că mulţi dintre intelectualii noştri de astăzi ştiu mai bine cum se făcea. Ce m-a deranjat pe mine… Radu Moraru: Dar ce grad le dădeau? Victor Roncea: Trebuie să îi întrebaţi pe ei, in funcţie de studii. Răzvan Mihai Vintilescu: Nu sunt dovezi foarte clare, dar putea avansa ca şi civil în ierarhia aceasta până la gradul de rezident, care însemna că aveai în grijă mai multe persoane. Era un fel de piramidă. Informatorul era baza şi după se tot urca. Radu Moraru: Deci gradul cel mai mic era turnătorul. Victor Roncea: Un turnător sau un informator, ca şi în ziua de astăzi, poate să aibă un nivel intelectual foarte înalt. Răzvan Mihai Vintilescu: Unii dintre ei erau dirijaţi spre obiective de importanţă crescută şi pe lângă care ei trebuiau să obţină informaţii foarte atent. Radu Moraru: Am înţeles, dar hai să o luăm acum pe rând. Am tras aceste concluzii, că puteai să fii în diverse moduri. Răzvan Mihai Vintilescu: Două secunde, să dau un exemplu în care turnătorul şi o persoană, care a fost în acelaşi timp informator şi urmărit, avea acelaşi nume. Am publicat în „Cotidianul” o anchetă în urmă cu câteva luni despre Emanuel Valeriu, unde am arătat că la început purta numele de Epure ca şi informator, iar după aceea în urma unui incident i s-a deschis dosar de urmărire informativă, dar şi-a păstrat numele. Radu Moraru: Ce s-a întâmplat aseară, de care am rămas şocat, faptul că era o prietenie nevăzută între Ion Cristoiu şi Corneliu Vadim Tudor. În multe rânduri Ion Cristoiu i-a luat apărarea lui Corneliu Vadim Tudor, chiar în momente în care senatorul fusese acuzat de asemenea dosare. M-a şocat un pic modul în care a spus-o Corneliu Vadim Tudor. Pentru că nu a spus Ion Cristoiu a fost turnător al Securităţii, ci „Ion Cristoiu m-a turnat pe mine”. Hai să vedem declaraţia de aseară a lui Corneliu Vadim Tudor. Da. Asta a fost aseară. Victor Roncea: Pe mine ce m-a deranjat foarte mult la colegul nostru de presă Corneliu Vadim Tudor – ca sa-i spun asa – este că el însuşi a fost victima unui dosar fabricat. Deci ar fi trebuit să aibă o minimă ezitare înainte de a prezenta un document care nici măcar nu e în original. Radu Moraru: Pe de altă parte, se tot vorbeşte de figuri publice marcante ale intelectualităţii de care ai spus că au tot felul de dosarele şi e foarte important ca de aceşti oameni să discutăm odată. Bun, sunt repere ale societăţii, dar nu vreau să aflu peste 20 de ani, cum s-a întâmplat la Mona Muscă, unde nici acolo nu e foarte clar. Hai să stabilim ce a fost şi ce nu a fost. Victor Roncea: Aş putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare am avut şansa să vorbesc şi cu foarte mulţi ofiţeri de Securitate, care după aceea unii dintre ei şi-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine şi am spus-o de la bun început. Însuşi CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta. Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat şi a şi murit la scurt timp după. Victor Roncea: Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleşu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta in CNSAS. Radu Moraru: Dar aşa şi Ion Cristoiu a fost membru al PCR. Victor Roncea: Vorbim de acest for care ar fi trebuit să fie unul moral. Părerea mea este că aceste persoane, altfel poate onorabile in scrierile lor, s-au îmbulzit să ocupe o funcţie publică de mare importanţă pentru că erau vizate tocmai în aceste rapoarte ale Securităţii. Andrei Pleşu a făcut înainte de ’89 numeroase vizite în Occident. A avut două burse în RFG. Domnul Marius Oprescu, care conduce la rândul său un institut de investigare a crimelor comunismului, a scris o carte privind planurile Securităţii, Atlas şi Alfa. Erau nişte planuri care prevedeau în amănunţime cum se tratează cetatenii români care pleacă din ţară în străinătate în interes de serviciu sau la burse. Aceste persoane erau chestionate la plecare şi la sosire. Erau obligate să dea note privind întâlnirile pe care le-au avut, activitatea şi aşa mai departe. Radu Moraru: Deci cu o simplă notă din aia înseamnă că erai turnător? Victor Roncea: Întrebarea este unde sunt aceste note? Erau informaţii date organului de Securitate. De ce au dispărut? În scrisoarea pe care Andrei Pleşu i-a adresat-o lui Ceauşescu în scandalul Meditaţia Transcendentală – de fapt este vorba de doua scrisori -, dânsul recunoaşte singur că l-a informat despre Meditaţia Transcendentală pe un ofiţer al Securităţii, e vorba de maiorul de atunci Vasile Mălureanu. Unde e acea notă? Domnul Vasile Mălureanu după ’90 a ajuns general, întâmplător, în perioada în care domnul Pleşu era ministru de Externe. Radu Moraru: Dar modul în care a prezentat Corneliu Vadim Tudor sugera aşa, m-am dus, m-am uitat în respectivele dosare şi l-am recunoscut pe Ion Cristoiu. Eu nu m-am uitat în dosarele lui Corneliu Vadim Tudor, nu ştiu ce a fost el pe vremuri. Victor Roncea: Este puţin absurd, domnul Ion Cristoiu a fost de-a lungul anilor adversarul… este si acum al lui Traian Băsescu, a fost al lui Adrian Năstase, al lui Ion Iliescu şi al lui Constantinescu când acestia au fost la putere. Dacă vă amintiţi anii ’92, când a fost deconspirat ca ofiţer al Unităţii Antitero şi Sorin Roşca Stănescu şi apoi Gabriel Mărculescu de la „România Liberă”, era o perioadă în care aceste răfuieli se făceau. Măgureanu dacă dorea scotea a doua zi un dosar în presă. Dacă Ion Cristoiu era incomod în acea perioadă şi era, o făcea. Ne amintim ce putere avea Evenimentul Zilei, dacă se dorea putea să fie executat în acesti 19 ani. Nu s-a întâmplat. Radu Moraru: Aici am nişte dezvăluiri, dar de dimineaţă m-a sunat Răzvan Mihai Vintilescu şi mi-a spus că această notă nu e. Dar ideea care e, că mi-a spus senatorul că e o transcriere. Răzvan Mihai Vintilescu: Şi mie Corneliu Vadim Tudor mi-a spus dimineaţă că această notă e o copie de la CNSAS, originalul se află acolo. Acum problema e următoarea, CNSAS când eliberează copii, în primul rând că eliberează copii xerox după documente. După foi, dacă e microfilm, copie după el. Acele copii au o ştampilă pe care scrie CNSAS, Direcţia arhivistică şi conform cu originalul. Am aici un model. Radu Moraru: Deci acesta e un dosar de Securitate al unui judecător. Deci există strict secret, este o ştampilă. Dar asta e o copie a dosarului. Asta se presupune că ar fi trebuit să primească Corneliu Vadim Tudor. Răzvan Mihai Vintilescu: Da. Aşa arată un dosar de informator. Dacă era urmărit, el ce făcea? Se ducea la CNSAS, făcea o cerere că vrea să îşi vadă dosarul, i se aducea acest dosar unde se găseau note despre el. Radu Moraru: El susţine că i s-au dat nu ştiu câte volume pe care le are acasă. Cum arată acest volum? Răzvan Mihai Vintilescu: Toate aceste volume dacă sunt copiate la CNSAS trebuie să poarte această ştampilă pentru că circuitul este destul de complicat. După cererea petentului… aceasta e din dosarul lui N. C. Munteanu. Radu Moraru: Ştiu, dar Corneliu Vadim Tudor nu a spus că e o copie, a spus că e o transcriere, de exemplu, după această notă. Răzvan Mihai Vintilescu: Numai că aceste transcrieri nu se fac acolo. Pot să vă arăt file dintr-un caiet de matematică pe care a fost luat un angajament. Radu Moraru: Deci tu sugerezi că acum, ca să meargă până la capăt, Corneliu Vadim Tudor ar trebui să aducă şi dosarul în care a găsit, aşa cum am spus eu aseară, aceasta ar fi proba că nota aceasta face parte dintr-un dosar de urmărire a lui Corneliu Vadim Tudor. Răzvan Mihai Vintilescu: Da. Ea trebuie să întrunească anumite elemente. Radu Moraru: E, aici ajung, pentru că la ce spuneam astăzi, faptul că am avut astăzi un fler, că nu întâmplător a fost dat acest subiect, pentru că e important astăzi pentru toţi ziariştii care am lucrat cu Ion Cristoiu, pentru toţi cei care îl citesc pe Ion Cristoiu, să afle până la urmă dacă a fost sau nu. Deja nu mai putem să ocolim subiectul. Victor Roncea: Dacă CNSAS şi-ar fi făcut datoria, în cei doi ani de când am înaintat lista „Voci curate” pe care se află şi domnul Ion Cristoiu şi domnul Corneliu Vadim Tudor şi mulţi dintre noi, elita breslei, în aceşti doi ani ar fi putut finaliza această listă. Nu au făcut-o. Au trimis regulat la „Civic Media” câte o notă, 2-3 decizii, doar cu “peştişori”. Numele grele sunt protejate. Radu Moraru: Şi aici a mai făcut o acuzaţie. Corneliu Vadim Tudor a spus aşa: Virgil Măgureanu i-a făcut scăpat dosarul lui Ion Cristoiu, adică l-a scos de acolo. Victor Roncea: Asta e foarte uşor de afirmat. CNSAS putea în aceşti doi ani să ne dea un răspuns la lista cu cei mai importanţi jurnalişti. Pentru că aceasta e ideea, dacă un influent formator de opinie a colaborat sau nu, dacă e şantajat în continuare sau nu, dacă serveşte conştiinţa sa sau anumite comenzi. Acesta e rolul jurnalistului, să afle adevărul. Radu Moraru: Dar e posibil ca Ion Cristoiu să nu aibă niciun dosar la Securitate din moment ce el era obiectivul Coroiu? Victor Roncea: E posibil orice, dar din moment ce nu e în arhivele CNSAS… mai sunt oricum şi alte arhive, cele microfilmate. Radu Moraru: De ce spuneam că nu întâmplător mi s-a părut gestul lui Corneliu Vadim Tudor şi am verificat în ce măsură puteau ieşi aceste hârtii care nu au nici antet, nici ştampilă. Acest tip de hârtii şi vă rog şi pe voi să verificaţi că e posibil ca sursele noastre să nu fie cele mai orientate, deşi nu cred, dar e bine ca să avem verificarea, acest tip de hârtii se scoteau în urmă cu ani de către SRI. Deci te duceai la SRI dacă aveai pile, şi Corneliu Vadim Tudor a tot avut relaţii, şi acest tip de hârtii se scoteau aşa. Victor Roncea: E posibil să fie o transcriere de mână. Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, dar să ne gândim acum de ce ar face un lucru ca acesta pentru că el are acces la propriul lui dosar, are acces şi la dosarul de Arte şi cultură. Radu Moraru: Are acces la toate dosarele lui? Răzvan Mihai Vintilescu: El a spus că e din dosarul lui. Radu Moraru: Dar eu l-am întrebat: când aţi obţinut hârtia? Acum 2-4 ani. Dădea CNSAS atunci? Victor Roncea: Poate că era momentul ca CNSAS să intervină. Astăzi, mâine mai e timp. Radu Moraru: Eu cred că aici e miza. Eu cred că această notă e luată nu de la CNSAS, ci de la SRI în urmă cu mai mulţi ani. Pentru că acum 2, 3, 5 ani nu ştiu când a luat-o Corneliu Vadim Tudor, SRI făcea genul ăsta de transcrieri. De ce? Pentru că nu puteau să scoată acel dosar de acolo. De ce? Pentru că elementele de identificare pe care le vedem, contextul şi aşa mai departe pot arăta că a fost transcriere, aşa cum poate să fie şi o făcătură. Răzvan Mihai Vintilescu: Exact. În aceeaşi măsură poate fi vorba şi de intoxicare, pentru că dacă ne uităm după grafia folosită, e scris cu â din a. Asta s-a început în urmă cu câţiva ani în mod regulat. Radu Moraru: Si nu are relevanţă. Victor Roncea: Mai e posibilă relatarea unei discuţii care putea fi înregistrată sau putea fi în prezenţa locotenentului major de atunci Stana Creţea, dar şi a altor persoane. Ea poate şi-a făcut datoria de ofiţer şi a relatat discuţia, considerându-l pe Coroiu sursă. Radu Moraru: Hai să arătăm şi Cartea Albă a Securităţii, unde se face trimitere la obiectivul Coroiu. Această carte a fost tipărită cu ajutorul lui Ion Cristoiu şi redactată de Mihai Pelin. Obiectivul Coroiu (Ion Cristoiu-scriitor) „un cetăţean o anunţă pe Cornelia, soţia obiectivului, că în cuvântare s-a strecurat o greşeală foarte gravă şi nu ştie cum s-a acceptat publicarea”. ASRI, fond d, dosar 10962. Aici e ceva interesant volumul 4, fila 204-205. Deci este obiectivul Coroiu, trebuie văzut dacă în jurul unui adevăr se împletesc minciuni. Victor Roncea: Numărul acelui dosar e la două numere de acesta, deci acesta este 10960, iar acesta 962. Deci în 960 e sursă şi în 962 e obiectiv… Răzvan Mihai Vintilescu: Fondurile sunt mai mari. Deci ei acolo nu doar să vadă ce a făcut amicul lui Ionescu. Doreau să vadă ce face Ionescu şi cu gaşca lui de scriitori în timpul liber. E foarte des întâlnită situaţia în care ofiţeri de Securitate raportau pe oricine care le dădeau informaţiile. Radu Moraru: Nu. Atenţie, aici era obiectivul Coroiu. Şi aici e diferenţa de ani, avem 10960 în 1983, unde dacă dăm crezare acestui document, care nu are elemente de identificare suficiente, în 1987, la 5 ani de zile se vorbeşte de obiectivul Coroiu. Răzvan Mihai Vintilescu: Bine, aceste dosare rămâneau deschise şi pe perioade mari de timp. Am găsit, ca să vă daţi seama de felul în care erau făcute aceste dosare, că asta nu ştie lumea, modul în care lucra Securitatea. În unele dosare am găsit menţionat pe coperta dosarelor scria că au fost închise în ’91, la 2 ani după revoluţie. Pentru că nu ajunseseră la acel dosar. Radu Moraru: Sau pentru că informatorii dinainte au fost folosiţi şi după, unii poate şi astăzi. Răzvan Mihai Vintilescu: Era o birocraţie care trebuia respectată şi astăzi. Am stat de vorbă cu vărul lui N. C. Munteanu, cel care l-a turnat, şi i-am pus faţă în faţă pe cei doi. Fără să ştie. Am sunat şi am stat de vorbă. Şi N. C. Munteanu l-a întrebat, bine, măi Costică, dar cum ai putut să zici că sunt turnător? Şi el, păi cum să nu fii, ai fost sursa mea, stăteai de vorbă cu mine, însemna că îmi dai informaţii. Deci pentru el… Victor Roncea: Dacă el ştia că vărul lui e informator, e adevărat: dădea informări… Radu Moraru: Dar nu ştia cu ce se ocupă respectivul? Răzvan Mihai Vintilescu: Munteanu mărturiseşte în carte că în acea perioadă şi de frică s-a întâlnit cu el să vadă ce vrea. În rapoartele de acolo erau şi lucruri care nu s-au întâmplat. Radu Moraru: Aici e diferenţa şi în ce discutai, dacă turnai colegi sau aveai discuţii despre vreme, fotbal şi aşa mai departe. Victor Roncea: Da, pentru că era şi aceast tip de relaţie, între ofiţerul de Securitate şi unele surse, o relaţie care nu mai permitea ofiţerului să ceară o notă scrisă acelei personalităţi pentru că era personalitate. Şi atunci doar stăteau de vorbă. Radu Moraru: Dar ce e interesant aici că era şi un Vasile Măirean care în ’84 se ocupa de jurnaliştii de la „România Liberă”. El a fost avansat până la general de brigadă printr-un decret din noiembrie ’99 semnat de Emil Constantinescu. Victor Roncea: Da. Cred că e vorba de domnul Mălureanu. Aşa îşi iau anumite nume. Şi este ce vă spuneam, e în perioada în care domnul Andrei Pleşu era ministru de Externe. Radu Moraru: Luăm pauză şi după revenim cu dezvăluiri interesante. Ce mi se pare important că foarte nume pomenite de Victor Roncea şi alţii, chiar şi Ion Cristoiu, nu pare că aceşti oameni au dus în aceşti ani o luptă pentru ca adevărurile să se afle. Victor Roncea: Dimpotrivă! Radu Moraru: Asta o spui tu! Eu mă gândesc, de la Pleşu până la oricine, ar fi trebuit să iasă în faţa Guvernului în care să spună vrem să se publice tot! Răzvan Mihai Vintilescu: Acum e foarte simplu de spus, dar o simplă vizită la CNSAS, să vedeţi câţi oameni se strâng acolo, bătrâni care vin să îşi vadă dosarele. Din punct de vedere birocratic CNSAS este îngrozitor. Radu Moraru: Adică nu aveau pile Pleşu, Dinescu? Au şi lucrat acolo.
Victor Roncea: Si Pleşu şi Dinescu şi Patapievici! Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, dar la un moment dat oamenii dacă vor să urmeze o metodologie sau cum a fost cazul domnului Victor Roncea, cu 300 de nume de jurnalişti. Victor Roncea: Dintre care cred că au fost verificaţi doar 10%. Răzvan Mihai Vintilescu: Ca o singură foaie să plece de la CNSAS trebuie să treacă de la Direcţia de Arhivă la Investigaţii. Radu Moraru: Deci e un sistem care să împiedice aflarea multor informaţii. Răzvan Mihai Vintilescu: Dar aşa a fost creat. Radu Moraru: Ce dosare nu sunt la CNSAS? Victor Roncea: E o întrebare legată de acea unitate Anti-KGB a Securităţii, 0110, care priveşte şi unii membri din Colegiul CNSAS. De arhiva ei… Radu Moraru: Publicitate! Am revenit. Mă uitam, tot „Cotidianul” a publicat dosarul presa, alte nume în reţea. Aici putem vorbi de un interes foarte mare al lui Creţea Stana, doamna ofiţer care se ocupa de ziarişti. Avea şi la Flacăra şi la Scânteia. Deci nu era zonă unde să nu fie turnători sau colaboratori ai Securităţii. Am văzut o declaraţie foarte interesantă a unui domn care spunea: „De ce nu se întreabă nimeni câţi agenţi sunt în România?” Vă spun eu că după 22 decembrie ’89 mi-a arătat cineva o listă cu agenţi ai serviciilor secrete străine infiltraţi doar la Scânteia”. Deci era această preocupare din două puncte de vedere, ca să vadă cine lucrează acolo şi dacă nu cumva unii dintre ziarişti fac jocurile unor puteri străine. Acesta era rolul doamnei ofiţer. Victor Roncea: Scanteia era o trambulină a partidului. Răzvan Mihai Vintilescu: Presa a avut un rol foarte important în dezvoltarea PCR. Studiind asta pentru o lucrare ştiinţifică am constatat că în paralel cu desfiinţarea marilor ziare după venirea la putere a PCR a fost un proces de creştere a ziarelor mai mici, ziare locale. Ajunseseră ca să fie un număr record de ziarişti în România. Radu Moraru: Ce spune aici, în aprilie ’84 ofiţerul Stana Creţea şi şeful său, Vasile Măirean, se lăudau cu depăşirea cu 26% a planului de recrutări din rândul ziariştilor. Victor Roncea: Tare! Imaginaţi-vă câţi mai sunt acum în presă… Răzvan Mihai Vintilescu: Da, pentru că ziariştii aveau acces oriunde. Aveau acces la o groază de informaţii, dacă plecau afară. Deci lucrurile astea se leagă. Victor Roncea: Ca şi azi… Radu Moraru: Dar din aceste note reies două lucruri importante sau unul cel mai important, că în presa de atunci sau după, existau nu doar ziarişti simpli, ci colaboratori cu Securitatea, din care unii turnau, dar erau şi ziarişti agenţi ai unor puteri străine. Care? Ruşi? Victor Roncea: În primul rând cele din blocul sovietic. Era foarte greu ca un ziarist de la Scânteia să aibă legături cu CIA. În schimb, cu ţările sovietice – Ungaria, Bulgaria, Germania şi cu URSS – erau mult mai multe probabilităţi. Radu Moraru: Unul dintre cei ulterior dezvăluiţi a fost Dumitru Tinu, dezvăluit de Emil Constantinescu, preşedintele României susţinând că l-a văzut pe lista lui Severin. Răzvan Mihai Vintilescu: Însă să nu uităm că Securitatea avea şi o anumită psihoză când venea vorba de agenturile străine, de spioni din România şi uneori se mai şi exagerau lucrurile. De exemplu, în cazul Europei Libere, în dosarul Meliţa şi Eterul, în cartea lui Mihai Pelin se găsesc o groază de exemple în care ofiţeri de Securitate pur şi simplu plecând de la o firimitură de informaţie o exagerau atât de mult că în momentul în care ea ajungea în centrală respectivul de care se relata era agent străin. Radu Moraru: Ştiu, dar tu ai spus că un adevărat dosar nu are o filă, nu are două, ci arată aşa. Şi practic de un biet judecător erau toate aceste informaţii… nu ar trebui să fie despre şefi de ziare? Răzvan Mihai Vintilescu: Asta am spus şi eu. Sunt cazuri în care ni se prezintă uite ăsta a fost dosarul şi ni se pun în braţe 3 file. Un dosar trebuie să conţină angajamentul, referatul de recrutare, cum a decurs recrutarea, o groază de lucruri, pe lângă note şi rapoarte pe care ei erau obligaţi să le facă la timp. Radu Moraru: Asta spun. La CNSAS dacă nu sunt nişte dosare înseamnă că anumiţi oameni care ar trebui să aibă dosare, mă refer la şefi de ziare, şi Ion Cristoiu a fost şef de ziare. Ar fi trebuit să aibă dosar de Securitate, dovadă şi ce am scos din Cartea Albă. Victor Roncea: Da. Şi dânsul a spus că are câteva file din dosare. Radu Moraru: Asta mi se pare o dezvăluire. Bun. Mergem mai departe, dacă nu are dosar aici, că sunt persoane celebre care nu au, Ion Iliescu e un exemplu. Unde poate să fie dosarul sau de ce nu e la CNSAS? Victor Roncea: Ion Iliescu, Măgureanu a recunoscut că i-a fost ars dosarul. Radu Moraru: Dar Măgureanu ştia de arderea dosarului lui Ion Iliescu? Victor Roncea: Da, a certificat într-o emisiune, la care am participat. Răzvan Mihai Vintilescu: Anul ăsta am avut şi dovada. Noua lege a CNSAS a adus un mare avantaj, dosarul care pleacă la tribunal devine act public, îl poţi consulta. Tot aşa consultându-se dosarul unui înalt prelat s-a constatat că într-un înscris din acel dosar era menţionat faptul că o parte din actele de acolo au fost arse după 1990. Victor Roncea: Bine, părerea mea este că Ion Iliescu şi-a ars dosarul într-un cămin de la Cotroceni. Radu Moraru: Dar dacă sunt unii care astăzi sunt sub acoperire, ei nu pot avea dosarul la CNSAS. Victor Roncea: Nu. Sunt de importanţă naţională şi sunt la serviciile unde activează. Răzvan Mihai Vintilescu: CNSAS are ce a primit. Radu Moraru: În ce variantă nu ai dosar la CNSAS? Victor Roncea: Poţi să fii acoperit, poţi să fii fantomă. Radu Moraru: Ce înseamnă asta? Victor Roncea: E un termen care priveşte persoanele cu identitate complet falsă. Şi-au lăsat familiile în România, au fost trimişi în Occident. Unii s-au întors, alţii nu. Răzvan Mihai Vintilescu: Erau ofiţeri sub acoperire. Este o întreagă literatură pe acest domeniu scrisă de ofiţeri din serviciile secrete, pentru că nu au dat nume, dar erau ca să spunem vârful ierarhiei în ceea ce însemna spionajul. Plecai, aveai o altă identitate, nu ştia nimeni decât ofiţerul tău de legătură ştia cine eşti. Victor Roncea: Sau în unele cazuri ştia comandantul, cum a fost cazul Pacepa care a plecat cu o listă de astfel de ofiţeri care îşi făceau datoria faţă de ţară şi care au fost puşi în situaţii groteşti, inclusiv de crimă. Radu Moraru: Spuneai înainte de publicitate că mai e o variantă ca anumiţi oameni să nu apară la CNSAS pentru că ai spus că Direcţia Anti-KGB nu a predat fondul respectiv. Victor Roncea: Nu e foarte clar dacă dosarele din cadrul arhivei unităţii au ajuns la CNSAS… Radu Moraru: Asta era Direcţia Anti-KGB. Victor Roncea: Era numită aşa generic. De fapt ea urmărea agenţii din lagărul socialist: Ungaria, RDG, Bulgaria. Radu Moraru: A fost desfiinţată în primele zile ale revoluţiei. Victor Roncea: Bine, toată Securitatea a fost desfiinţată şi trecută la Armată, unde generalul Militaru ar fi vrut să execute toate capetele Securităţii. Radu Moraru: General dovedit agent GRU. Ce s-a întâmplat cu această arhivă? Victor Roncea: Nu se ştie dacă a ajuns sau nu la CNSAS. Eu mă îndoiesc că a ajuns. Radu Moraru: În ce sens? CNSAS nu confirmă? Victor Roncea: Dacă a ajuns însă, este o problemă care priveşte inclusiv un actual membru CNSAS. E vorba de executorul lui Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu. Mircea Dinescu a fost urmărit de această unitate. Eu deţin o înregistrare cu ofiţerii care s-au ocupat de cazul Mircea Dinescu. Au continuat ulterior activitatea în noile structuri. Radu Moraru: Deci Mircea Dinescu ar fi interesat să caute acest dosar. Victor Roncea: Şi se spune foarte clar că Mircea Dinescu, în zilele premergătoare revoluţiei, loviturii de stat, a întreprins o vizită monitorizată în ţările baltice, de unde a plecat încercând să îşi acopere urmele în Crimeea, unde a primit un instructaj din partea KGB despre ce urma să se întâmple în România. Radu Moraru: Dar asta cine spune? Victor Roncea: Ofiţerii care s-au ocupat de caz. Radu Moraru: Dar de ce ar fi credibili? Victor Roncea: Pentru că nu au de ce să mintă din moment ce se poate verifica ce spun ei în aceste dosare. Radu Moraru: De asta spui că nu sunt dosarele? Victor Roncea: Persoanele care sunt în continuare protejate, sunt în serviciu, şi servesc puterile care s-au succedat, regimul Iliescu – Constantinescu – Traian Băsescu. De aceea nu sunt încă deconspirate. Radu Moraru: Hai să mai vedem un scurt material. Da. Ne-am dus la Dorin Tudoran şi am văzut că Dorin Tudoran face şi el nişte afirmaţii aşa, chiar în „Ziua” unele din ele, şi aici e interesant. Meciul e foarte interesant între intelectualii României dinainte de 1989. „Ar fi amuzat ca în desecretizatul meu dosar domnul Ion Cristoiu să dea peste dovezi în legătură cu rolul jucat chiar de Ion Cristoiu în hăituirea dizidentului Dorin Tudoran. Şi pentru asta nu are nevoie de dosarul meu, ci numai de puţină memorie”, spune Dorin Tudoran. Deci domnul Ion Cristoiu spunea, vrem dosarele dizidenţilor. Victor Roncea spune şi îl aprob: dosarele ziariştilor. Dar de ce am citit de Dorin Tudoran, pentru că era în această perioadă? Victor Roncea: E vorba de răfuielile dintre ei, care datează de atunci, din anii ’80. Radu Moraru: Domnul Corneliu Vadim Tudor vrea să facă nişte precizări şi îi rog pe colegii mei să îl sune. Ce vreau să vă mai spun ca fapt divers, se vorbea la un moment dat, spunea şi Corneliu Vadim Tudor şi voi cum se ardeau nişte dosare, iar Virgil Măgureanu la vremea respectivă a fost acuzat de foarte mulţi că făcea trafic de dosare. Ca o notă de culoare, dar nu are nicio relevanţă din punct de vedere al acuzaţiilor care sunt, Virgil Măgureanu, care era monitorizat de Anti-KGB la rândul său din 1985, după… E foarte important că Virgil Măgureanu, deşi nu a recunoscut într-o primă fază, el din 1965 a fost colaborator al Securităţii. Victor Roncea: Şi ulterior ofiţer acoperit la Ştefan Gheorghiu. Radu Moraru: După Virgil Măgureanu stătea deasupra lui Ion Cristoiu. În acelaşi bloc, pe aceeaşi scară. Şi îl inunda pe Ion Cristoiu. Victor Roncea: Şi ca să vă mai fac acum o dezvăluire, de culoare: astăzi Ion Cristoiu stă în acelaşi imobil tot cu un şef al unui serviciu secret. Radu Moraru: E posibil ca monitorizându-l pe Virgil Măgureanu, atât de aproape, tot din surse, pentru că ei erau vecini, Măgureanu îl vizita pe Ion Cristoiu… Pentru că îl inunda, se mai întâlnea. Sunt şi nişte martori care spun, eram în casă la Ion Cristoiu şi venea Virgil Măgureanu. Deci dacă Măgureanu era monitorizat de Anti-KGB după ’85 e posibil ca şi Ion Cristoiu fiind vizitat de Măgureanu să fi intrat în interiorul acestei divizii KGB, de unde şi obiectivul de care se vorbea, obiectivul Coroiu. Bună seara, domnule preşedinte. Corneliu Vadim Tudor: Bună seara pentru voi, nu pentru mine, pentru că suntem în campanie şi îmi aduceţi prejudicii serioase. Toţi trei m-aţi criticat de mi-au mers fulgii, de parcă eu sunt de vină că m-a turnat la Securitate Ion Cristoiu. Radu Moraru: Eu nu v-am criticat. Corneliu Vadim Tudor: Eu ştiu să urmăresc emisiuni de televiziune. Victor Roncea: Aş fi vrut să vă spun de ce v-am criticat. Corneliu Vadim Tudor: Dacă nu mă lăsaţi să vorbesc ne luăm la revedere. Deci voi eraţi tineri, nu aţi trăit epoca aia. Eu nu l-am acuzat pe Ion Cristoiu că dădea informări despre mine şi mentorul meu literar Eugen Barbu. Eu îl acuz pentru ce face acum. Acum s-a pus cu arme în slujba lui Măgureanu, un om care a participat la Crăciunul sângeros din decembrie ’89. A luat bani grei de la Virgil Măgureanu să atace adversarii lui Virgil Măgureanu. Nu uitaţi când eu am intrat în posesia dosarului de căpitan de Securitate al lui Virgil Măgureanu, ca dovadă că am surse de primă mărime. Cine făcea atunci rost de dosarul directorului SRI? Am făcut eu rost. Nu l-am publicat că aş fi încălcat legea, dar am dat numai indicativul în România Mare. El l-a văzut, l-a recunoscut, s-a speriat, i-a dat telefon prietenului său, Ion Cristoiu, ca să vedeţi ce complicităţi sunt şi calcă pe cadavre de oameni nevinovaţi, dar cu mine şi-au găsit naşul. Şi atunci l-a publicat în Evenimentul Zilei . Radu Moraru: Ei au fost vecini şi eu cred că orice ziar pe vremea aceea ar fi dorit să publice dosarul lui Virgil Măgureanu. Era o bombă de presă şi eu eram acolo şi ţin minte că s-a făcut mare vâlvă în momentul în care… Corneliu Vadim Tudor: Dar de ce nu s-a dus la „Adevărul” lui Dumitru Tinu, care avea o mai mare credibilitate? Uite, Victor Roncea, care e un bun scormonitor, care a spus în direct că l-am dezamăgit… Însuşi Ion Cristoiu a mărturisit acum 4-5 ani că în anii 1960 când era elev scria la postul de radio Vorbeşte Moscova. Mai ţineţi minte? Păi automat a intrat în vizorul Securităţii anti-KGB. Eu nu am probe, dar acum dând filmul înapoi şi văzând complicitatea cu un agent dovedit al KGB, care a fost Virgil Măgureanu, acum încep să cred că au fost antecedente ceva mai vechi. Radu Moraru: Deci aveţi probe pentru tot ce aţi spus? Corneliu Vadim Tudor: Când am venit la voi la emisiune eu nu am adus hârtia respectivă. O am de câţiva ani şi o am din câteva copii, tânărul de la „Cotidianul”, m-a sunat astăzi şi mi-a zis că e cu â. Dar aşa se dădea. Dar dacă ai filmat emisiunea trebuia să vezi că sunt Arhivele fostei Securităţi, este ceva scris după ’90. Pentru că eu nu mint când vă spun că am mii şi mii de documente. Am peste 30 de mii de volume, sunt scriitor. În dosarul de artă, presă, cultură în el sunt cele două note în care Ion Cristoiu e sursa tovarăşei Stana Creţea şi noua notă nu am găsit-o, dar îmi fac ambiţia şi o voi căuta şi o voi preda presei. Şi ca reacţie la obrăznicia postului Antena 3, că în seara asta apare pupăza din tei şi spune, a? S-a dovedit că este un fals. Domne, dar ăla e chiar un pui de securist acolo? Ce interes aveam eu să produc falsuri? Radu Moraru: Nu spun asta. Răzvan Mihai Vintilescu: Domnule senator… Corneliu Vadim Tudor: Imediat. Deci documentul este autentic. Ţin minte că am trimis maşina să îl ia de acasă. Îi spun lui Victor Roncea că şi scrisorile lui Pleşu către Nicolae Ceauşescu tot eu le-am publicat. Plus cererile lui de a intra în PCR. De ce ar fi alea autentice şi astea nu? Radu Moraru: Dar nu e o probă irefutabilă. Nu e o ştampilă! Corneliu Vadim Tudor: Cuvântul ăsta irefutabilă să i-l spui Romaniţei Iovan, tinere Radu Moraru. Asa ca sa dovedim ca mai avem umor… Radu Moraru: Răzvan Mihai Vintilescu vrea să vă întrebe ceva. Corneliu Vadim Tudor: Numai puţin. Pentru că dacă Traian Băsescu a făcut un lucru bun de când e preşedinte e că a desfiinţat instituţia aia bugetivoră. Aproape toţi au fost securişti. Problema este să nu îşi ascundă biografia şi să vedem ce facem cu aceşti străini care mişună în presă şi politica românească. Agenţii Mosad, CIA, agenţii PSD… Răzvan Mihai Vintilescu: Domnule senator, era foarte simplu ca dumneavoastră să mergeţi la CNSAS să obţineţi o foto copie. Corneliu Vadim Tudor: Nu mă duc eu la CNSAS. Răzvan Mihai Vintilescu: Aseară, dumneavoastră aţi spus că aveţi acest document de la CNSAS. Corneliu Vadim Tudor: Sigur, dar de unde? Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, şi CNSAS lucrează cu fotocopii xerox. Se vede nota în original cum arăta. Puteaţi face asta. Corneliu Vadim Tudor: Am şi aşa ceva. Domnule, dumneata lucrezi la cotidianul lui Sorin Ovidiu Vântu. De ce nu ceri dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu? Radu Moraru: Domnule preşedinte… Corneliu Vadim Tudor: Domnule Radu Moraru, lasă-mă să răspund. Nu sunt dator să spun pe ce filieră mi s-au făcut mie copiile astea. Ce sunt ei? Eu le am prin mijloace specifice şi e important că se confirmă şi în Cartea Albă că acest Coroiu e Cristoiu. Radu Moraru: Dar era obiectiv. Corneliu Vadim Tudor: Era subiectiv, obiectiv şi sursă. Directorul SRI a scos dosarul meu de urmărire de 19 volume, l-au studiat cu lupa şi nu au găsit nimic decât faptul că aveam tehnică de imprimat acasă, că eram urmărit pe stradă de când eram student. Acum pentru o hârtiuţă care se referă la Ion Cristoiu se face un caz naţional şi toată lumea îl apără pe Ion Cristoiu, aoleu! Am dat în omul mogulului de presă Dan Voiculescu. O să termin cu aceşti impostori care prea au dus-o bine în toate regimurile şi prea şi-au bătut joc de oameni. Eu nu am avut nimic cu Ion Cristoiu, dar îmi spune astăzi pe blog „al turna pe Vadim e ca şi cum l-aş fi turnat pe Iulian Vlad”. Chiar aşa, domnule? Adică ce am fost eu? General, şeful Securităţii? Da, vă ascult. Victor Roncea: Domnule senator, dezamăgirea mea consta în faptul că şi dumneavoastră aţi fost victima unui dosar fabricat care a apărut în presă ca fiind original şi ulterior aţi demonstrat că nu era. Corneliu Vadim Tudor: Angajamentul a apărut falsificat în ziarul în care lucrezi dumneata acum. Victor Roncea: Da, nu neg asta. Doream să spun că poate aşa e şi acum, in acest caz. Corneliu Vadim Tudor: Deci ascultă-mă: proba e memoria mea. Discuţiile astea eu le-am purtat în birou cu el, cu Ion Cristoiu. Am o memorie de elefant şi nu am niciun interes să mint, ca dovadă că nu am vorbit până acum şi nu aş fi vrut să vorbesc, dar prea s-au obrăznicit ăia la Antena 3 şi el tace şi consimte. Radu Moraru: Mulţumesc pentru precizări, o seară bună. Aici e greu să producem probe. De fapt e memoria lui Corneliu Vadim Tudor despre care ştim cu toţii că funcţionează foarte bine şi dezminţirea lui Ion Cristoiu. Victor Roncea: Da. Aici trebuie să fie activ rolul CNSAS, care a fost creat ca o instituţie care producea la un moment dat decizii. Radu Moraru: Păi asta e bombă: că Virgil Măgureanu filat de anti-KGB rău de tot după ’85 este exilat în ’88, unde? Victor Roncea: La Focşani. Radu Moraru: Asta înseamnă că în ’87, când Cartea Albă a Securităţii îl transmitea pe Ion Cristoiu obiectiv, ce arată, data e foarte importantă, arată că obiectivul Coroiu, Ion Cristoiu era filat cel puţin de Direcţia Anti-KGB. Şi aici sunt variante. Dosarul de Anti-KGB sau dosarele de la mai mulţi oameni există şi ele sunt undeva şi pe unii poţi să îi şantajezi. Eu nu spun de Ion Cristoiu aici. Sau anumite dosare au fost distruse şi aici eu cred că e interesul şi al lui Ion Cristoiu şi al multor altora să vadă unde sunt. Pentru că dacă a fost distrus de către Virgil Măgureanu, întrebarea este de ce? Victor Roncea: Pentru că agenturile, reţeaua KGB, GRU a fost protejată după ’89. Istoricul Larry Wats, care e un colaborator al CIA, scrie acum o carte despre rolul KGB în România anilor lui Ceauşescu. El demonstrează că la ora căderii lui Ceauşescu, KGB era cel mai mare duşman al Securităţii, nu CIA. Acest sistem, care la ora aceea era cel mai puternic în România – reţeaua KGB şi GRU – a funcţionat, evident după, pentru că a fost vorba de o lovitură de stat în care vârfurile acesteia erau membrii acestei reţele. Radu Moraru: Dar Virgil Măgureanu în ce poziţie îl plasăm, că unii îl fac KGB-ist, alţii spun că a fost floricică. Victor Roncea: El a fost ales de Ion Iliescu să conducă SRI. Radu Moraru: Asta ştim, dar mai ştim că în ’92 Virgil Măgureanu s-a rupt de Ion Iliescu. Răzvan Mihai Vintilescu: La nivel de folclor se pot spune foarte multe. Mereu doar cu bucăţele de informaţie nu se poate face un adevăr. Pentru a face din aceste deconspirări… Radu Moraru: Nu, dar Virgil Măgureanu era la Ştefan Gheorghiu. În 1985 începe să fie filat de Direcţia Anti-KGB. Direcţia asta nu era dusă cu capul, putea să confunde personaje că nu avea de ce să îl urmărească pe Virgil Măgureanu Anti-KGB, dacă nu îl bănuiau de apropiere de KGB. Victor Roncea: În decembrie ’89, Arhiva Securităţii – care era în acest bloc în care suntem şi noi, practic pe cealalta parte, unde la parter e acum Humanitas şi pe unde în anii ’90 intra Virgil Măgureanu ca să ajungă la birou -, arhivele din această clădire au plecat în ’89 la Moscova, copiate integral. Ea ara informatizata, în calculatoare. O parte din acea arhivă însă a ajuns şi peste Ocean şi e acum cercetată de Larry Wats. Deci eu aştept să aflu aceste dezvăluiri din arhivele CIA, care cred ca sunt mai complete decât ce se găseşte acum la CNSAS. Radu Moraru: Dar sa le credem pe alea de la CIA? Victor Roncea: Da! Răzvan Mihai Vintilescu: Părerea mea este că trebuie să credem ceea ce este document. În lipsa documentelor e foarte uşor să punem verdicte. Radu Moraru: Dar dacă se fac documente? Că până la urmă orice act poate fi făcut! Răzvan Mihai Vintilescu: Aici intervine rolul unor istorici sau al unor cercetători care îşi fac treaba ca lumea. Ei în momentul în care folosesc documente probează şi veridicitatea lor. Nu cred că un om care a lucrat în domeniul cercetării ştiinţifice asupra regimurilor comuniste poate fi dus uşor de nas de nişte fişe sau de nişte dosare. Ar sesiza din start dacă sunt autentice sau nu. Victor Roncea: Problema e dacă în dosar sunt toate fişele, pentru că avem cazul Mona Muscă unde sunt doar câteva. Radu Moraru: Dar cine spunea „Cotidianul” a demascat? Răzvan Mihai Vintilescu: În urma ştirii de astăzi de dimineaţă ca urmare a emisiunii tale de ieri, care a apărut şi în „Cotidianul”, noi am făcut un articol şi l-am publicat pe net de dimineaţă că acel document pe care Corneliu Vadim Tudor l-a arătat, eu l-am sunat înainte şi l-a arătat, domnule era original şi a spus: e o copie de la CNSAS. Şi când i-am explicat acele greşeli… Radu Moraru: Ştiu, dar aţi văzut ce a spus Corneliu Vadim Tudor. Că el nu vrea să spună de unde îi parvin. Răzvan Mihai Vintilescu: Păi atunci înseamnă că el îşi asumă ca oamenii să se întrebe, pe bună dreptate, “domne’, poate nu e adevărat”. Dacă el vine cu copia notei-raport pe care, încă o dată, dacă e din dosarul Artă, cultură, orice cercetător acreditat acolo, şi sunt foarte mulţi care le pot obţine. Radu Moraru: Dar se poate verifica, cercetători, dosarul e cunoscut. Răzvan Mihai Vintilescu: Se poate găsi imediat această… Radu Moraru: Ştiu, dar aici a venit cu acuzaţia dură. E în mintea mea. Eu ţin minte discuţiile pe care le-am avut şi ţin minte persoanele cu care am discutat. Aici nu mai poţi să înaintezi. Aici e memoria lui Corneliu Vadim Tudor şi sursele lui. Bănuiala mea, am verificat, am întrebat. Genul ăsta de hârtii se scoteau de la SRI mai pe vremuri, înainte. CNSAS nu a avut foarte multe dosare decât după 2005. Deci înainte de 2005-2006 se scoteau de la SRI genul ăsta de hârtii. Răzvan Mihai Vintilescu: Să nu uităm, CNSAS lucrează cu ceea ce i se dă. Deci nu poate lucra cu chestii pe care nu le are. Radu Moraru: Deci CNSAS până la urmă că eşti sau că nu eşti, nu e atât de relevant, mai ales atunci când spune că nu eşti colaborator. Răzvan Mihai Vintilescu: E în măsura a ceea ce a primit. Vorbeam de dosarele care se află la SIE. N. C. Munteanu a primit că la SIE nu e nicio informaţie cu privire la el. Însă în dosarul lui de la CNSAS se află o filă unde se precizează că un anume raport despre ceea ce făcea el la Europa Liberă a fost înaintat la predecesorul SIE din vremea respectivă. Victor Roncea:Dar se poate ca dezvăluirea acelui raport să nu fie în favoarea lui N.C. Munteanu. Radu Moraru: Până la urmă bomba din această seară pe care eu mi-o asum e una dedusă din toate informaţii publice. Dacă Virgil Măgureanu stătea deasupra lui Ion Cristoiu la momentul 1987 şi îl inunda şi îl vizita, intra în casa lui, Virgil Măgureanu era urmărit de divizia Anti-KGB şi din moment ce schimba 3 vorbe cu Ion Cristoiu, automat Ion Cristoiu, care ne apare ca obiectivul Coroiu, este Anti-KGB. Asta mi se pare o dezvăluire bombă, ceea ce înseamnă că exista Coroiu şi că e obiectiv KGB. Victor Roncea: CNSAS ar trebui să îşi facă datoria şi mâine să infirme sau să confirme afirmaţiile făcute şi de domnul senator şi de noi aici în cazul Ion Cristoiu. Dacă mai e cazul să existe acest CNSAS. Radu Moraru: Sau ar trebui să spună, fraţilor, uitaţi dosarul. Pentru că dacă un amărât de judecător are nu un singur dosar, ci mai multe, obligatoriu ori este dosar despre cineva – şi în cazul lui Ion Cristoiu trebuiau să fie -, ori dacă nu, au fost distruse. Răzvan Mihai Vintilescu: CNSAS mi-a confirmat astăzi că verificările pentru Ion Cristoiu încă sunt în desfăşurare ca urmare a iniţiativei Civic Media şi că nu s-a ajuns la sfârşit. Nu s-a terminat. Victor Roncea: Dar când am lansat-o acum doi ani s-a spus că nu e momentul potrivit, că de ce nu ne ocupăm de politicieni? Între timp, CNSAS a ajuns să se ocupe de preoţi. Care sunt la o literă a prioritatilor ulterioară ziariştilor. Acum ne apropiem de alte alegeri. Cât trebuie să mai aşteptăm? În vremea aceea au ieşit toţi din societatea civilă asta, centralizata, Alina Mungiu, etc, ca este împiedicată activitatea CNSAS. Bine, nu credeti ca era cazul să iasă dosarele astea până acum, pentru clarificare? Radu Moraru: Pe mine mă uimeşte că aceşti oameni… Ion Cristoiu de astăzi are o temă. Eu i-am făcut dezvăluirea, obiectivul Coroiu este obiectiv al Anti-KGB. Deci eraţi filat, domnule Ion Cristoiu, în ’87 de Divizia Anti-KGB. Asta înseamnă că automat aveţi dosar de bănuit de către Securitatea română şi această divizie că aţi fi lucrat pentru KGB. E o chestie simplă pe care trebuie să o urmăriţi, unde e dosarul. Trebuie să ştim cine sunt aceşti oameni. Nu trebuie să îi condamnăm, dar e important să ştim unde au jucat, în ce echipă? Că mulţi dintre ei sunt şi astăzi mentori pentru generaţii. Victor Roncea: Mai este o problemă legat de această ordonanţă care a înlocuit Legea CNSAS şi care cred eu că este cvasiilegală şi împotriva intereselor naţionale. De ce? Pentru că în legea precedentă se specifica că obiectul CNSAS este deconspirarea agenţilor Securităţii ca poliţie politică şi a altor agenţi străini. Ei bine, această parte a doua a frazei a dispărut în noua ordonanţă făcută de onor Marius Oprea, care chipurile deconspiră şi investighează. În noua ordonanţă nu mai avem parte de agenţi străini. Aceasta a dus la o tâmpenie – pot sa-i spun asa – în ordonanţa care priveşte legea electorală şi prin care onor candidaţii trebuie să dea cu subsemnatul dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. Ce ne facem, că anul acesta avem candidaţi din Republica Moldova care nu aveau cum să colaboreze cu Securitatea, ci cu KGB sau cu GRU. Radu Moraru: Interesant. Mai fac o dezvăluire legată de Virgil Măgureanu. Deci nu doar că îl urmărea Divizia Anti-KGB, divizie desfiinţată de un agent GRU Militaru, imediat in decembrie 1989… Dar Victor Ciorbea, prim-ministru al României, într-un moment în care îşi făcea un fel de memorii, spune ziariştilor că cel care a venit să îi spună „mai las-o moale cu dekaghebizarea” a fost…
Victor Roncea: Emil Constantinescu?
Radu Moraru: … Virgil Măgureanu! Declaraţie publică a unui om care a fost premier al României. Bomba mi se pare că Ion Cristoiu, unul dintre cei mai mari ziarişti din România, e clar că a fost urmărit de Divizia Anti-KGB. Răzvan Mihai Vintilescu: Probabil şi ceilalţi colegi de bloc erau urmăriţi. Radu Moraru: Păi nu ştiu dacă îi inunda pe toţi. Dar astăzi putem şti deasupra cui stă Ion Cristoiu? Victor Roncea: Dânsul trebuie să vă spună, oricum nu e unul care se ocupă neaparat de ziarişti, dar centralizează informaţii electronice. Radu Moraru: Interesant. Colegii mei vă mai pregătesc ceva, că din nou sunt voci care spun că nu ar fi chiar aşa, încă o dată spun, GfK dă toate cifrele de audienţă şi nu mi-aş permite să afişez măgării. Acestea sunt cifrele, audienţele exacte. La mare distanţă de alţii care se pretind a fi un fel de guru, de eminenţe din presă şi îmi pare foarte rău că domnul Ion Cristoiu e târât în asta. Şi nu am informaţiile pe care le are altcineva ca să spun despre Pleşu şi despre alţii, doar pot să le reproşez că nu au făcut suficient ca ei să fie primii luptători pentru limpezirea şi ieşirea la lumină. Vă mulţumesc şi vă propun o ediţie mai relaxată!
MONITORING MEDIA B1 TV, Naşul – Ora: 20:00 – 22.00
PS: Colegul de la Cotidianul ar trebui sa nu mai umble cu dezinformarile: N.C. Munteanu a fost informator al Securitatii. Detin inclusiv declaratii ale colegilor sai de la Europa Libera. Cica era santajat cu homosexualitatea lui!
Parerea mea este ca tovarasii care continua misiunea gastii kominterniste ar trebui sa o lase mai moale cu “eroii” de la Europa Libera. Cel putin o jumatate dintre ei erau turnatori si agenti ai Securitatii!
Multumesc tuturor acelora care au preluat mesajul de dincolo de moarte al Poetului Cezar Ivanescu.
Stiu ca si-au asumat anumite riscuri si ca demersul lor este realmente unul jurnalistic. Totodata, semnalez reactia firava (aproape inexistenta) a tuturor celor implicati in presa, jurnalisti si nu numai, care imi reconfirma faptul ca amploarea atacului declansat in 29 ianuarie 2008, ora 16, nu putea fi decat o consecinta a unui subtil plan de linsaj mediatic, asa cum a si scris si a si tot semnalat, pana la strania sa moarte, Cezar Ivanescu. Avalansa media care s-a pornit atunci asupra sa si care s-a propagat cu viteza luminii a avut ca o consecinta directa, dramatica si socanta chiar moartea scriitorului.
Atacul a inceput printr-o asa-zisa informatie livrata pe piata-media de agentia NewsIn, parte a grupului Catavencu, informatie-’bomba’, in fapt nebazata pe nimic, doar pe o ’sursa’, repede autodivulgata si autodeclarata ca fiind la Paris, si s-a sfarsit cu moartea scriitorului, o moarte survenita in conditii suspecte si dupa un scenariu asemanator celui al mortii Patriarhului Romaniei.
Documentele scrise si cele audio ramase dupa moartea scriitorului sunt cutremuratoare, cutremuratoare si de neinchipuit, cum de neinchipuit si de neacceptat devine si faptul ca o persoana publica, un scriitor, un om de o certa valoare a fost, in plina democratie si intr-o tara in care domneste cel putin in mod aparent un regim bazat pe niste principii moderne si europene, supus unor chinuri si umilinte de tipul celor din crunta perioada stalinista (ba chiar si mai rau, Soljenitin a scapat totusi cu viata strigand dupa ajutor, in Romania moderna si europeana iti poti striga dreptatea in pustiu, si ziua si noaptea, pana la moarte, cu trupul insangerat, speranta nu mai exista!).
Mi se pare cumplit ca la 20 de ani de la o revolutie si de la schimbarea unui sistem profund antidemocratic si abuziv cu un altul, cu aparente democratice, sa se petreaca astfel de drame. Este cumplit si inuman ca o persoana sa nu aiba alta sansa de a-si apara numele, demnitatea, opera, decat inregistrand casete audio pentru momentul in care ‘ei’ vor fi reusit sa il lichideze.
Repet si intaresc cele afirmate spunand ca Cezar Ivanescu este un scriitor de o valoare coplesitoare, si nu pot intelege cum de a fost cu putinta ca in loc de binemeritatii lauri sa primeasca otrava, in loc de recunostinta, injurii, in loc de omagiu doar moarte.
Ar mai fi de amintit drepturile unui cetatean liber, scriitor si membru al USR: dreptul la demnitate, dreptul la prezumtia de nevinovatie, dreptul la viata, drepturi protejate si prin apartenenta la aceasta uniune de creatie, ar mai fi de pomenit faptul ca USR este condusa de un ambasador UNESCO al Romaniei la Paris si de un ministru in functie al guvernului Romaniei… daca acesti domni nu au dorit sau nu au fost capabili sa raspunda, macar formal, scrisorii adresate de Cezar Ivanescu in data de 4 februarie a.c., daca acesti domni nu au dorit sa aplice prevederile propriului statut (sublime, neaplicate, asadar inutile!), daca acesti domni nu au putut apara sau nu au dorit sa apere, in deplin cadru legal si staturar, un membru al organizatiei pe care o conduc, atunci cum pot acesti domni indrazni macar sa reprezinte o tara si sa pretinda ca guverneaza o natie? Clara
Cezar Ivănescu, Mesaj audio din 15 februarie 2008:
Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi Maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.
Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.
Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.
Cezar Ivanescu: “Vor incerca sa ma lichideze fizic” de Madalina Rotaru O serie de documente audio aparute recent adincesc misterul mortii poetului Cezar Ivanescu – cu doua luni inainte de moartea sa, poetul a inregistrat un material prin care isi prevestea sfirsitul in circumstante nefiresti – in inregistrare Ivanescu lasa “cu limba de moarte” marturia, pentru a fi folosita in descoperirea adevarului ce ar sta in spatele cauzelor decesului sau In urma cu doua zile, Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului Cezar Ivanescu, a trimis Ziarului de Bacau, o inregistrare audio cu vocea scriitorului, in care acesta dezvaluie lucruri uluitoare, inclusiv temerile sale ca va fi “lichidat”. Inregistrarea, realizata la mijlocul lunii februarie, a fost facuta pentru a fi folosita in eventualitatea in care va muri subit pe parcursul disputei cu cei care l-au acuzat de colaborare cu Securitatea, la mijlocul lunii ianuarie 2008. Surpinzator, doar dupa doua luni de la realizarea inregistrarilor, poetul a decedat, dupa o banala operatie de hemoroizi la o clinica din Bacau. Clara Arustei, fiica adoptiva a poetului a inaintat, in iunie, o plingere la Colegiul Medicilor prin care solicita investigarea cazului, sustinind ca moartea a survenit in conditii suspecte.
“Las cu limba de moarte”
“Nu am facut caz nici de vreo suferinta de-a mea, nici de ceea ce-am petrecut sub comunisti, pentru ca m-au luat la rind democratii. Democratii, vechii comunisti, gen Mircea Dinescu, ajuns presedinte la Uniune (n.red., Uniunea Scriitorilor din Romania), care in 5 ianuarie 1990 mi-a desfacut contractul de munca. (…) Au revenit baietii la putere, aceeasi echipa peceristo-securista, pozind in mari dizidenti si mari luptatori, cu carnetele de partid in buzunarele de la spate, si a trebuit sa iau de la zero lupta cu sistemul, mascat de aceasta data, fireste, mult mai perfid” – spune Ivanescu in inregistrare.“Am spus foarte multe si am acuzat foarte multa lume, si in presa, cit am facut presa, si in cartile mele scrise dupa Revolutie, despre Marin Preda (Timpul asasinilor), si era foarte clar ca mi-am adunat o liota de adversari care nu aveau sa ma ierte si s-a dovedit foarte clar ca nici nu m-au iertat” – spune, in continuare Cezar Ivanescu.Pe inregistrarea audio, el spune ca trebuie sa ia legatura cu anumiti securisti care au lucrat in sectia anti-KGB, sperind sa obtina documente prin care sa dovedeasca faptul ca Mircea Dinescu ar fi fost “macar agent dublu”. Cezar Ivanescu mai spune ca se gindeste sa caute protectie “spre a fi pazit in toata aceasta perioada, pentru ca este evident ca viata imi este pusa in primejdie”.
“Vor incerca sa ma lichideze fizic”
“Daca baietii vor vedea ca ajung foarte sus si foarte adinc in problema, este clar ca vor incerca sa ma lichideze fizic” – spune poetul pe caseta audio.“De aceea este bine sa imprim tot ce tine de marturia noastra pe casete, sa existe o forma de declaratie a mea pe caseta, ca in caz de ceva, Doamne fereste!, sa se poata folosi de casete Clara si sa poata duce lupta mai departe.Las cu limba de moarte, daca mi se intimpla ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui razboi pe fata, ii rog eu, cu limba de moarte, pe cei care mi-au stat alaturi din prima clipa, Liliana Zaica, Sergiu Andon, Clara, pe toti ceilalti din jurul meu, sa se foloseasca de aceste casete ale mele si sa-mi duca lupta mai departe. Sa nu lase cumva neispravit acest razboi pe care l-am inceput cu nemernicii si sa nu lase sa-mi fie patat numele si patata memoria si opera”. https://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2008/10/27/cezar-ivanescu-vor-incerca-sa-ma-lichideze-fizic.html
Urmariti cu atentie exceptionalele bloguri despre creatia, viata si moartea Poetului:
April 29th, 2009 
VR 
Poetul Mircea Dinescu, care şi-a stabilit de câţiva ani reşedinţa în portul de la Cetate n-a apucat nici măcar un anotimp întreg în fruntea vânătorilor şi pescarilor doljeni. o adunare extraordinară a membrilor AJVPS l-a detronat pe Dinescu, acuzat că s-a înscăunat preşedinte într-o filială în care nici măcar nu era membru.
Posted in Uncategorized 
Tags: 
+cu+ceausescu.jpg)
