“(…) dacă e vorba să spun un singur cuvânt şi să nu mai pot spune apoi altul, îl spun pe acesta: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”…”
(3 martie 1929, Topârcea, județul Sibiu – 29 octombrie 2009, Cluj)
Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepţional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi când l-am cunoscut eu în ’42 avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu personal cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai teologie, ci a studiat şi artă, a făcut Şcoala de Belle Arte, secţia pictură, a făcut şi ceva Medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct.Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie, la Bucureşti, pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte în holul stăreţiei mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: „Asta înseamnă că are o cultură perfectă şi încă ceva”. Şi zic eu: „Nu ştiu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are încă ceva”. Acesta a fost Părintele Arsenie.
Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit pentru prima dată, mi-a şi spus un cuvânt, o formulă. Zice: “Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc”. Deci avea o posibilitate de a formula ceva. În legãturã cu sexualitatea în familie, Pãrintele Arsenie zicea: “Nici abuzul, nici refuzul”. Sau cândva spunea aşa: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Asta le place la mulţi, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, oamenii râd în general. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Sau zicea Părintele că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Şi zicea Părintele că: „Mustrarea învinge, dar nu convinge”, sau că: „Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit”…
Selecţii din vol. “Veniţi de luaţi bucurie”, Părintele Teofil Părăian, Ed. Teognost, 2001
“APELUL NATIONAL PENTRU SALVAREA CASEI MIHAI EMINESCU” DE LA MANASTIREA VARATEC AL MAICII BENEDICTA – ACAD ZOE DUMITRESCU BUSULENGA
“Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintei Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc. Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius (cu sediul in Bucuresti!), prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Manastiri Varatec”.
La Apelul pentru Salvarea Casei Eminescu de la Varatec s-au mai alaturat si Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu (crestinatorul, in inchisoare, al eseistului Nicolae Steinhardt), Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu (Parintele care a calugarit-o pe Maica Benedicta – Zoe Dumitrescu Busulenga), Pr. Constantin Galeriu, I. P. S. Antonie Plamadeala, Acad. Zoe Dumitrescu – Busulenga, Acad. Constantin Ciopraga, precum si importante institutii mass-media. (Curierul National, 24 iulie 2002)
Marturia Maicii Eufrosina Jescu
“In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu Domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord – si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca “nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa”. A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este “de acord, dar mai tarziu”. Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.
La ora la care scriu, Părintele Teofil e pe drumul de întoarcere spre mănăstire. Poate se va mai opri prin sate sau oraşe pentru un ultim rămas bun. A fost internat la Spitalul Militar după care ieri a fost mutat la Spitalul Municipal Clujana. Părea că e puţin mai bine decît în zilele antecedente şi s-a încercat să i se facă o intubare. Pentru asta a fost anesteziat cu acordul său apoi nu s-a mai trezit… A suferit în urma unor complicaţii pulmonare. A glumit pînă în ultimul moment, s-a purtat exemplar cu personalul medical deşi avea dureri insuportabile. A primit cu bucurie pe oricine a venit la dînsul să-l mai vadă pe patul de spital. Zîmbitor le-a spus mai multor vizitatori dragi: ,,Măi, nu e uşor să mori…” Azi dimineaţă cerul era senin după griul care de cîteva zile devenise apăsător. În capela spitalului, Părintele era aşezat în sicriu. M-am apropiat, era real, frumos, zîmbitor, senin, cu pielea albă ca laptele pe faţă şi pe mîini, doar urmele acelor medicale creaseră pete vineţii pe alocuri. Mîna era deosebit de moale, fără răceala aceea tipică trupurilor neînsufleţite. ,,Ce cinste pentru mine, Părinte, să fiu aici!” mi-am spus în gînd. A început slujba de pomenire, rugăciuni, citiri din Sf. Evanghelie şi ,,Hristos a înviat!”. De la cîţiva oameni strînşi iniţial, capela a început să se umple uşor, uşor de oameni ce veneau în continuu să-i aducă un ultim omagiu şi cinstire, aşa, în grabă, de cum auziseră. Şi parcă nimeni nu voia să plece de lîngă dînsul, pînă cînd a plecat cuvioşia sa…. Primul gînd ce l-am avut atunci cînd Adina C. la 2 noaptea mi-a dat mesajul cu ,,a murit Părintele”, după ce tot ea cu cîteva ore bune ne transmitea că Părintele e mai bine, primul gînd a fost părerea de rău, apoi ,,s-a sfîrşit, acum Părintele chiar vede!” Sîmbătă 31 octombrie 2009, la Sf. Mănăstire Sîmbăta de Sus va avea loc ceremonia de îngropare. Îmi rămîn în minte toate conferinţele sale tonice, vitalitatea, bucuria, dragostea… şi mi-e dor de pe acum de ele… Mulţumesc, Părinte Teofil pentru toate! Veşnică fie pomenirea sa! Corina Negreanu, Cluj Napoca – Vezi AICI mai multe fotografii
Nota mea: O diferenta este ca in cazul Parintelui Teofil, anestezia finala s-a facut cu acordul sau…
Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în această dimineaţă, joi 29 octombrie 2009, in jurul orelor 2.00, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.
Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.
Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.
A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.
Veşnica lui pomenire!
Câteva repere biografice ale Părintelui Teofil Părăian
Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţilor din ţară şi participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.
Programul de viaţă duhovnicească propus de Părintele Teofil este o sinteză a experienţei duhovniceşti a părintelui, pe care doreşte s-o împărtăşească tuturor credincioşilor pentru înaintarea în viaţa duhovnicească. Programul nu este decât începutul pentru angajarea într-o viaţă autentică în Hristos şi în Biserică, călăuzită de Duhul Sfânt:
Cele cinci puncte de program duhovnicesc sunt următoarele:
1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare. 2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei. 3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament. 4. Să spui cât mai des rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. 5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică – în cele patru mari posturi de peste an.
„Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează. Fiecare om care doreşte să se încadreze într-o viaţă superioară, care se desfăşoară înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, trebuie să facă aceste puncte de program. Ceea ce cer eu de la oamenii care vor să fie îndrumaţi de mine este ceva foarte important şi nu este greu de realizat. Cine împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program”, spune Părintele Teofil Părăian. La acest program Părintele Teofil adaugă alte cinci recomandări ale Părintelui Arsenie Boca: „Oxigen – să trăieşti în aer cât mai curat. Glicogen – să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină. Somn – cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic. Să-ţi păstrezi hormonii – să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală. Să ai concepţie de viaţă creştină – adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a.” Relativ uşor la prima vedere, programul îşi arată „greutatea” atunci când este împlinit în fiecare zi.
Chiar daca in ultima perioada Parintele avea unele consideratii mai controversate, cuvintele sale, cum este acesta catre tineri, de mai jos, raman de mare invatatura
Parintele Arhimandrit Teofil Paraian de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, unul din marii duhovnici ai Ortodoxiei, nevazator dar atoatevazator, implineste azi 79 de ani. La Multi Ani, Parinte! Redau mai jos o vorbire intaritoare a Sfintiei Sale:
Ortodoxia nu este atat cu tragismul suferintei Mantuitorului, ci este cu bucuria invierii Hristos a inviat! Cand eram eu copil imi aduc aminte – Dumnezeu sa-i odihneasca pe ai mei pe toti, ca nu mai sunt in lumea asta – ca mama mea m-a trimis la bunica mea sa zic: “Hristos a inviat, mama tana!”. Si a zis ca daca zic asa, imi da mama tana un ou. Si asa a fost. M-am dus si am zis: “Hristos a inviat, mama tana!”. Si mama tana a zis: “Adevarat ca a inviat! Hai sa-ti dau un ou”. Cu asta mi-am inceput eu credinta in inviere, dar tarziu am ajuns sa-mi dau seama ce inseamna. Eu cand eram tanar, si mai ales cand eram student la Teologie, mi-am propus sa cercetez ce e scris in Evanghelii despre invierea Domnului Hristos si sa citesc in Faptele Apostolilor ceea ce au scris Sfintii Apostoli despre invierea Domnului Hristos. Si, pana la urma, mi-am dat seama ca totusi nu e convingator. Adica noi avem informatie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Si de fapt cred ca nimenea nu a avut incredintarea despre invierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru ca invierea fiind mai presus de ceea ce poate astepta cineva, nu ajunge nimenea sa se incredinteze despre inviere din informatie. Nici din informatia Evangheliei, nici din informatia prin cuvant, prin predica, ci ajunge sa se incredinteze prin ceea ce s-au incredintat cei care au ajuns sa-si spuna: “Hristos a inviat”, nu ca formula, ci ca realitate, ca marturisire de credinta, si aceia, de la inceput, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Sa stiti ca numai Dumnezeu ne poate incredinta despre lucrurile dumnezeiesti. La Pasti se spune: “Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina invierii si bucurati-va zicand, luminati sa-L auzim cantandu-I cantare de biruinta”. Cand poate ajunge omul sa se incredinteze despre invierea Domnului Hristos? Cand isi curateste simtirile, cand se face receptiv pentru invierea cea mai presus de lume, cand il invredniceste Dumnezeu sa fie incredintat, nu numai informat, despre invierea Domnului Hristos. As vrea sa retineti aceste lucruri si mai ales faptul ca invierea Domnului Hristos e mai presus de lume, ca invierea Domnului Hristos e o taina, ca invierea Domnului Hristos nu o putem intelege si nu o putem primi ca adevar decat in masura in care Mantuitorul insusi, Mantuitorul Cel inviat, ne incredinteaza cum l-a incredintat pe Sfantul Apostol Toma, cum l-a incredintat pe Sfantul Apostol Petru, cum i-a incredintat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a incredintat pe ucenicii cu care S-a intalnit in ziua invierii Sale, cum i-a incredintat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au intampinat pe Domnul Hristos si s-au incredintat de invierea Lui si cum i-a incredintat pe toti oamenii care au marturisit cu adevarat invierea Domnului Hristos. Pentru ca sa stiti ca pana la urma toti care credem in Inviere suntem martori ai invierii Domnului Hristos. Si suntem martori ai invierii Domnului Hristos in masura in care primim ca adevarat tot ceea ce ne spune Sfanta Biserica ca realitate, deci si ca a inviat strabatand prin piatra, prin piatra de pe mormant, si ca a intrat prin usile incuiate la apostoli, si ca a pazit intregi pecetile si a inviat din mormant asa cum S-a nascut din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Invierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie sa se intample si in noi. Viata unui crestin adevarat, a unui crestin botezat si traitor al Evangheliei este de fapt o viata in inviere. Noi am inviat impreuna cu Domnul Hristos, traim in inviere, suntem fiii invierii si avem in fata inaltarea, suntem candidati ai inaltarii la cer impreuna cu Domnul Hristos si asteptam inaltarea noastra la cer. Ca sa ajungem la inaltarea la cer trebuie mai intai sa ne inaltam peste lumea aceasta, sa ne inaltam peste pacatele noastre, sa nu mai admitem in viata noastra nici un fel de lucru rau si atunci inaltati fiind peste pacate, inaltandu-ne prin virtuti, putem ajunge si la inaltarea impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos. Ortodoxia nu este atat cu tragismul suferintei Mantuitorului, ci este cu bucuria invierii. Cand avem bucuria invierii suntem in miezul Ortodoxiei. Invierea lui Hristos este in centrul gandirii noastre. Mantuitorul a vrut sa punem accent mai mult pe inviere. Si anume, in convorbirea cu cei doi (Luca si Cleopa, Luca 24) care mergeau la Emaus, le-a spus: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima a crede toate cate le-au spus proorocii, nu se cadea oare ca Hristos sa patimeasca si sa intre intru marirea Lui?”. Deci noi ne intalnim cu Hristos intrat “intru marirea Lui”. Celor doi Mantuitorul le-a pus intrebarea: “Pentru ce sunteti tristi?”. Domnul Hristos nu vrea sa stam in intristare, ci vrea sa fim in bucurie! Parintele Teofil Paraian
October 29th, 2015 
VR 
“(…) dacă e vorba să spun un singur cuvânt şi să nu mai pot spune apoi altul, îl spun pe acesta: „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim”…”
Posted in 
Tags: 
