Vezi: CAMPANIA DE-MASCAREA 2 : ofiterii acoperiti si descoperiti din presa la Raport. SRI contra 2 si-un sfert (DGIPI). Ce fac SIE si DGIA? Dar FSB si SVR? UPDATE – Punctaje Live Nic Ulieru: “Anticomunistii” din presa de dupa ’90 erau fosti informatori ai Securitatii si colaboratori ai 2 si-un sfert. Radu Moraru: Stiu un caz cu un tanar colaborator care a fost luat, ajutat, si a ajuns mare in societatea de astazi. Eu am lucrat la Evenimentul Zilei, ziar despre care ati spus ca era plin de informatori. Acolo mai lucrau si Claudiu Saftoiu, Grigore Cartianu, Dan Andronic, Radu Tudor, Dan Turturica… Va rog sa dati nume. Care sunt agentii? Nic Ulieru: No comment. Vezi si Cotidianul: Serviciile confirmă
Vineri pe la pranz va informam in postarea exclusiva (ce sa fac?:)- BOMBA IN PRESA! Opt agenti acoperiti ai SRI si SIE din presa si societatea civila sunt in pericol de a fi deconspirati. Unii apar des pe la televizor – ca un numar de opt lideri de opinie din presa si societatea civila, cadre acoperite, in special ale SIE si SRI, sunt in pericol de a fi deconspirate, prin diverse sifonari, santaj sau compromitere, ca urmare a agresivitatii crescande a factorilor si intereselor electorale de-o parte si de a alta. Vineri seara, intr-o iesire la Realitatea TV, preluata de presa scrisa si electronica de sambata si duminica, fostul purtator de cuvant al Serviciului Roman de Informatii (SRI), Nicolae Ulieru, a declarat, aproape ca o reactie, ca cei care i-au condus pe mineri prin Bucuresti, in vara lui 1990, erau ofiteri sub acoperire ai UM 0215 devenita ulterior 0962. Alti asemenea ofiteri lucrau ca ziaristi la cotidiene centrale, a afirmat criticul, parca intr-o contraofensiva amenintatoare la informatiile de care va vorbeam mai sus. “E un serviciu care s-a imprastiat ca un cancer, depasindu-si categoric atributiile date prin lege. Sa nu uitam ca, de exemplu, la Mineriada din iunie ’90 ghizii minerilor erau ofiteri de la Doi si un sfert. Cei care au vandalizat casa lui Ion Ratiu erau ofiteri de la Doi si un sfert. Aceasta unitate a fost formata din scursorile fostei Securitati”, a spus Ulieru. Fostul purtator de cuvant al SRI a mai afirmat ca persoane cunoscute ca jurnalisti erau, de fapt, angajati ai Directiei de Informatii a Ministerului de Interne. “Avem oameni care lucrau in presa – la Romania Libera, la Evenimentul Zilei, care injurau SRI cu fiecare ocazie si pe care i-am depistat ca erau ofiteri acoperiti ai unitatii Doi si un sfert”, a mai spus Ulieru. Mihai Marian de la EvZ raspunde cu un morcov in dos si-l face mincinos pe Ulieru “pana nu prezinta probe” iar Cristian Turturica de la RL nu neaga dar cere confirmari. Luni deja, Cotidianul anunta calansează “o campanie de igienizare profesionala”-Afară cu acoperiţii din presă!. Citez din sapou: “Ofiţerii acoperiţi din presă sunt o realitate despre care se vorbeşte constant în ultimii 20 de ani. Toată lumea ştie că există, prezenţa lor a fost recunoscută direct sau indirect de toţi cei implicaţi în acest „schimb de personal“. Ziarişti, foşti şefi de servicii secrete, foşti preşedinţi, dar şi alţi politicieni şi chiar şi ofiţeri de informaţii au afirmat că ofiţerii acoperiţi infiltraţi în mass-media sunt o certitudine”. Si, continua: “Fie că s-a numit „Doi şi un sfert“ sau UM 0962 ori Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), serviciul secret al Ministerului Internelor a fost şi este puternic reprezentat prin redacţiile ziarelor şi televiziunilor din România. Serviciul Român de Informaţii (SRI) are şi el ziariştii lui, la fel şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE), armata la rândul său are pe statele de plată ale Direcţiei de Informaţii a Apărării (DIA) ziarişti fideli.” Ideea ati inteles-o din titlu. (Acum, intre noi fie vorba, nu stiu in ce calitate este chestionat in articol Petre Mihai Bacanu, pentru ca nu si-a declinat-o: cumva aceea de agent al serviciilor de informatii sovietice sau… post-sovietice? Degeaba spuneam ca ar fi de preferat ca Cinevaul sa se ocupe mai mult de situatia agentilor straini din presa si societatea civila, intentie care a stat la baza Campaniei Voci Curate. Degeaba spunea si Calinescu de UM Catavancu KGB!…) Cornel Nistorescu apasa pe ambreiaj in editorialul sau: Scuturaţi ofiţerii din redacţii! . Zice: “Încerc să citesc diverse lucruri mai ales în greşelile pe care le-am făcut. Unele mă privesc pe mine, altele şi pe colegii mei de generaţie. În 1990, cam în acelaşi timp cu Piaţa Universităţii, a început marea tentativă de re-citire a „Epocii de Aur”. Descrierea mecanismului totalitar, dezvăluirea abuzurilor Securităţii şi redescoperirea unei Românii sociale rănite adânc. Pentru că FSN nu dădea nici un semn că vrea să limpezească lucrurile din trecutul imediat, am început nesfârşitele campanii de presă împotriva activului PCR, a Securităţii şi a celor revopsiţi în democraţi şi profesionişti. Unde a fost greşeala? Că am stat cu amândoi ochii numai pe Securitate şi pe comunişti! Sub ochii noştri începeau noul colaboraţionism şi noii informatori.” Si tot asa. Ideea de “depurificare” este, desigur, utopica. Mircea Badea sintetizeaza in emisiunea sa: sper ca aceasta noua campanie e doar fondul pentru deconspirarea unor ofiteri acoperiti, ca urmeaza niste nume… Altfel e un fas! Acum va mai reamintesc ce semnalam aici in urma cu vrea doua saptamani: ca FOSTUL SEF AL SIE IOAN TALPES iar arunca o bomba: “Pe langa informatori exista in presa si ofiteri de informatii cu grade inalte”. Cin’ sa fie? 🙂 Nu vreau sa va obosesc prea tare, mai ales daca sunteti vreunul de pe lista. Situatia, dupa parerea mea, sta cam asa: cand a fost pusa acolo sus problema deconspirarii celor opt ofiteri acoperiti din presa si societatea civila, majoritatea ai SRI si SIE, sistemul a reactionat prin contra-atacul la “Doi si-un sfert”, amenintand cu dezvaluiri care ar rade mult mai multe capete din presa: cele ale “scursorilor” actuala DGIPI. De aici, nu e exclus ca lupta deconspirarilor de tot felul sa se extinda in spatiul politic, cu rafuieli ale serviciilor care il sustin pe unul sau pe altul dintre candidati. In tot cazul, politizarea lor, demonstrata si de afirmatiile agresive ale unui Vanghelie, nu foloseste profesionalismului si credibilitatii structurilor care ar trebui sa fie de securitate nationala. Cine va castiga din razboiul de spionaj si contraspionaj? Dupa cum v-am spus, campania electorala promite sa fie mai fierbinte decat altele. Poate cea mai fierbinte.
Rep.:Şi ca să clarific încă o altă problemă legată de servicii, de presă. Există informatori ai serviciilor în presă?
I.T.: Categoric există. Aceasta este datoria dvs. să îi întrebaţi pe cei responsabili de ce continuă să existe. Pe de altă parte, nu există în lume servicii şi presă în care să nu existe informatori în presă către servicii. Nu există, în ţările care se respectă, oameni care să lucreze în presă şi să nu fie vehicul de promovare a informaţiilor către servicii.
Rep.: Cunoaşteţi ziarişti aflaţi în această situaţie?
I.T.: Sigur că da.
Rep.: Nume mari, nume care apar la TV?
I.T.: Da.
Rep.: Ne daţi nume?
I.T.: Nu.
Rep.: Îi cunoaştem, îi vedem, îi citim?
I.T.: Normal, îi cunoaşteţi, le citiţi articolele…
Rep.: Cu cât este plătit un informator?
I.T.: Să nu vă imaginaţi că primesc bani.
Rep.: Dar ce primesc? Informaţii pentru articole?
I.T.: Nu. Acestea sunt obligaţii care în fiecare ţară sunt fireşti.
Rep.: Aşadar, să zicem că dvs. sunteţi un agent al unui serviciu, iar eu un jurnalist dispus să colaboreze. Dvs. veniţi la mine şi mă întrebaţi „vrei să fii informatorul meu”, sau care este procedura?
I.T.: Da. Aşa se face.
Rep.: Şi eu ce primesc?
I.T.: Depinde.
Rep.: Depinde de puterea mea, de influenţa mea în ziar?
I.T.: Depinde şi de asta. Dar vreau să vă spun ceva, în niciun caz nu îi interesează pe cei din servicii dacă în ziarul dvs. se petrece ceva. Sunteţi vehicul. Dvs. aveţi capacitatea şi dreptul de a participa la momente în care este greu să infiltrezi un ofiţer de informaţii. Şi atunci este direcţionat un ziarist. Nu cunoaşteţi „Ziariştii fără frontiere”?
Rep.: Cum să nu-i cunoaştem?!
I.T.: Păi, şi atunci? Când au venit în România, au venit în numele presei libere, nu? Aproape nu există între ei ziarişti care să nu aibă înţelegeri cu serviciile.
Rep.: Îi ajută cu ceva în viaţă?
I.T.: Asta este o misiune. Dacă tu ţi-o recunoşti, dacă îţi place să faci aşa ceva… Eu am cerut, în mod repetat, să se încheie odată cu această practică. Pot să vă anunţ acum că în presă există şi ofiţeri de informaţii cu grade înalte. În pofida faptului că Ioan Talpeş a cerut şi în calitate de senator să se promoveze legea privind securitatea naţională care stabileşte foarte clar statutul ofiţerului de informaţii, nu s-a votat această lege.
Politia politica a noilor securisti de inspiratie bolsevica Schimbarea geniala a conducerii Cotidianului, o publicatie-cadavru ambulant falimentar, ale carei retururi lunare ajunsesera cat vanzarile (vezi Grafic Brat in baza), a produs un cutremur sub puntea ziarului, de unde sobolanii pregatiti oricand sa-si schimbe sau chiar atace gazda au sarit mai jos de vintrele noului director, Cornel Nistorescu.
Nu sunt un fan Nistorescu si nici el nu cred ca ma iubeste prea tare dupa ce l-am pus pe lista Civic Media “Voci curate” (curios, mie nu mi s-a raspuns cu atat operativitate la adresa catre CNSAS privind formatorii de opinie, cum s-a intamplat in cazul echipei de soc de la Cotidianul), dar am fost nevoit sa admit, de multe ori cu o reala delectare, ca “ce-i al lui e-al lui”. Titlurile articolelor de opinie prin care se remarca in Foaia Transilvana – unde se producea in ultimul timp – starneau valuri de comentarii:„Canalie de facto”- H.R. Patapievici, Din gîndirea poneiului roz sau Drama lui Mircea Cărtărescum-au amuzat si intristat deopotriva, pentru ca devoalau fragilitatea institutiilor statului, capcanate de ticalosi profitori si impostori.
Dincolo de faptul ca venirea lui la carma Cotidianului demonstreaza fara cuvinte si tagada ca vechea conducere a ziarului ajuns aproape in putrefactie moralo-publicistica a fost incapabila sa salveze mostenirea lui Ratiu, in ciuda milioanelor de euro injectate in curul ei, scandalul creat prin numirea lui Nistorescu, chiar de dinainte de a-si prelua functia, dezvaluie si scoate la suprafata existenta unui puternic razboi subteran intretinut de un adevarat grup mafiot de influenta, cu divizii de falsi ziaristi si “oameni de cultura”: sobolanii rosii anti-Romania. Ca la un ordin, rafala pomanagiilor statului si a serviciilor antiromanesti a si inceput: Tismaneanu, centreaza si centralizeaza, Mihaies si Tapalaga, aplecati o iau la ranga, Fumurescu, Patrascoiu, “Biju”-UTC si electronistii Soros-PCR, au intrat deja in fibrilatie, dupa ce si-au scos degetele din priza. O sa auziti de-acum incolo multe urlete: sunt maimutele “de elita” care-si facusera din Cotidianul o troaca de lafait si o portavoce de scuipat si defaimat Romania. De altfel, anuntam aici DE CE O SA MOARA COTIDIANUL. Daca il urasti pe Eminescu si mai faci si caz din asta ce sfarsit mai bun meriti?
Acum, constienti ca venirea “nealiniatului” Nistorescu le va scutura serios postamentele de profitori ai tuturor regimurilor, membri noilor brigazi rosii ale cateilor de presa au pornit atacul printr-o lovitura sub centura la adresa unui prieten de-al lui Nistorescu: Petru Romosan (foto), un alt caz Gica Popescu pentru care autoarea operatiunii de lichidare, dezinformatoarea de profesie Mirela Corlatan, ar merita sa i se suspende pe loc acreditarea CNSAS (asta daca n-ar avea si girul unor capuse din Colegiu).
Vinovat ca exista. Si vorbeste
Scriitor, critic de arta, fost opozant al regimului comunist, fara nici o functie publica, fara nici o pozitie in societate care s-ar putea incadra in lista prioritatilor CNSAS, Romosan, simplu cetatean, este supus unei executii publice ce s-ar putea transforma intr-un foarte bun studiu de caz dupa ce acesta va castiga procesul cu ziarista navetista pe interesanta ruta Iasi-Timisoara-Bucuresti, cu oprire in Snagov Lac. Motivul, pe langa prietenia sa cu Nistorescu: mai multe pozitii transante luate de scriitor impotriva coruptiei si imposturii culturale institutionalizate prin chiar CNSAS, ICR, Uniunea Scriitorilor sau Humanitas, Colegiul Noua Europa, Comisia Tismaneanu si restul cuiburilor de vipere “anticomuniste”. Pe deasupra, activitatea sa nationala de la “Editura Compania“, constituie in sine, prin calitatea lucrarilor publicate si chiar si numarul volumelor – peste un milion -, un pericol la adresa aceleiasi imposturi generalizate practicata de editurile-mafiote si capusele sugatoare la subventiile de stat.
Apoi, Romosan, care a riscat in 1988, criticand la nivel international, poate chiar putin exagerat, regimul Ceausescu, nu ezita sa o faca si astazi, cand vede ca interesele nationale sunt subminate de o clica superpusa. Iata o mostra, din Foaia Transilvana:
Petru Romosan: Apelurile pe banda si “Mineriada bursierilor”
“Dupa parerea mea, aceste apeluri nu sînt decît niste mineriade comice ale intelectualilor: o oaste de strînsura compusa din bursieri Soros pentru care se pare ca a venit scadenta. Din nefericire pentru ei, asemenea apeluri vor avea efectul contrar intentiilor si asteptarilor lor. Faptul ca autointitulatii intelectuali încearca sa utilizeze ca argumente procesul si condamnarea comunismului nu-i convinge pe observatorii neutri si independenti. Atît CNSAS-ul, cît si Raportul Tismaneanu apar din ce în ce mai clar ca doua imposturi majore, menite sa acopere un fapt cu implicatii grave si pe termen lung: preluarea rapida si în conditii foarte avantajoase a economiei românesti. Si cîteva observatii punctuale. O parte din semnatarii apelurilor sînt angajati ai presedintelui României: Horia-Roman Patapievici si subalternii sai – Mircea Mihaies, Tania Radu, Magda Cârneci, Vladimir Tismaneanu si, poate, si altii. Acestia îsi încalca obligatia de rezerva pe care le-o impune statutul lor de înalti functionari de stat. Altii sînt ziaristi si se descalifica lamentabil. Iar cei mai multi sînt complet necunoscuti. Îi cunosc, probabil, numai cei care le-au acordat burse.
N-as vrea sa fiu gresit înteles. E foarte bine ca intelectualii sa se implice în afacerile cetatii. Dar ei nu se pot substitui votului democratic din Parlament si nici Constitutiei. Cei care-i conduc în asemenea aventuri se fac responsabili, ca si în cazul mineriadelor din anii ’90, de instigare a unei parti a populatiei împotriva celeilalte. Poate ca nu e prea tîrziu pentru un apel mai degraba la reconciliere si salvgardarea interesului national.” Este foarte posibil ca unul dintre cele mai recente articole, Ciorbă reîncălzită: Pacepa, Liiceanu, Lucia Hossu-Longin, despre “Sobolanul”, porecla perfecta a lui Pacepa, sau Filosofii-ospătari față cu recesiunea, sa-i fi atras mania maxima a neo-kominternistilor. Venirea intempestiva a lui Nistorescu le periclita executia publica pregatita, se pare, cu minutiozitate, si cu complicitatea unor “interpreti” CNSAS.
Femeia-komisar de serviciu
De partea cealalta, o preamaritoare a capilor neo-kominternului din Romania, Tismaneanu, Plesu & Liiceanu si cooperativa de profitori, Mirela Corlatan nu pare ultragiata de trecutul comunist si colaborarea cu Securitatea a turistilor nostri culturnici, din URSS in Romania, pe Primaverii si la Stefan Gheorghiu, apoi in Venezuela si, cu greu, in SUA si retur, sau din Tulcea la Paris sau Heidelberg, cum am merge noi la piata, dar pe banii cetatentilor RSR si RFG, si, inapoi, pe strada… Paris si cu ploconoane FSN ca Ministerul Culturii si Editura Politica a PCR in cap. Nu! Mica turnatoare cu pretentii de ziarista-komisar il pune la zid pe un scriitor care a trecut granita prin sarma ghimpata pentru a ajunge la sotia sa, Adina Keneres, in Franta. Sotie care reusise sa primeasca pasaport si sa calatoreasca pana acolo unde Plesu si Liiceanu isi faceau cumparaturile de caviar si sampanie in week-end, numai dupa ce Romosan semnase un angajament cu Securitatea. Da! Aceasta este “marea crima”. A semnat! Pentru ca apoi, dupa plecarea sotiei sa fuga din tara! Extraordinar! Ce criminal! Ce daca nu e demnitar?! Sa-l executam, ca vine Nistorescu si ne executa el pe noi! (Corect aici 🙂 Invocarea reactiei lui Romosan la cazul Mona Musca iar nu o ajuta pe Corlatan, pentru ca ii demonstreaza indirect, conform unei logici elementare, nevinovatia sa. Romosan stia de atunci ca dosarul sau este disponibil la CNSAS, pentru ca acolo l-am gasit si eu, prima oara, pus la dispozitia presei, “ca exemplu”, “pentru studiu”, incalcandu-se grav chiar Legea CNSAS. De aici porneste, de fapt, totul! Marea descoperire a Mirelei Corlatan trona la liber pe mesele CNSAS! Daca s-ar fi stiut vinovat ar mai fi iesit Romosan pe televizoare? Nu! Si santajul CNSAS ar fi functionat… Nu am de ce sa-l apar pe Romosan. Evidenta, nu cea crosetata in fals de papagalite de serviciu, va fi demonstrata in instanta. De altfel, planul de masuri luat de Securitate impotriva sa – VeziIn Malaxorul Securitatii – spune totul despre “colaborarea” si vinovatia sa. Evident, pentru cititorul care are si bun simt si nu-i pute mintea de atata puroi si venin, ca (in curand) fostilor scribalai de la Cotidianul, carora Romosan le-o tranteste in fata:
Dinescu, Plesu – agenti de influenta
Opere si operete, sufleori si vocabulisti
Asadar, golania ei de articol demn de operele lui Brucan din Scinteia, nu a fost cenzurat, dupa cum minte in cor gasca subculturala de pe centura presei romane, in frunte cu sectoristul IT Morar. El a aparut bine-mersi pe editia online si este amanat pentru editia print, asa cum o scrie chiar Nistorescu intr-un Post Scriptum, pana va fi complet, deontologic, ca tot le place termenul.
Dar, ma gandesc, ca tema pentru Mireluta, pana ii apare articolul, ce-ar fi sa investigheze ea urmatoarele, asa, deontologic:
– maimuta-urlatoare a Cotidianului, poetul-portofel Dinescovici, nu cumva a efectuat “un tur” mai putin public prin URSS in 1989?
– in afara lui Romosan, care a avut o prezenta fugitiva pe langa Negoitescu, nu cumva mai exista un fost tanar poet actualmente sef al Corlatanutei care ar putea sa spuna mai multe despre acest caz, in profunzimea lui?
– colegutul ei, Ioan T Morar, nu a semnat cumva niste “opere” de pupincareala la Ceausescu, dupa ce a fost transferat la Bucuresti, de la Buca Macaii prin semnatura Cabinetului 2? – dar distinsul “filosof” fara opera, membru al PCR de la 19 anisori, azi milionar “dilematic” in euro, nu a semnat cumva vreo doua-trei scrisori de iertare catre “tovarasul secretar general al Partidului, Nicolae Ceausescu” in care afirma ca l-a informat in detaliu despre toate sedintele de “meditatie” pe tovarasul Vasile Malureanu de la MAI, viitor general SIE?
– nu cumva falimentaristul-sef Buscu sta, desi nu este demnitar, intr-o vila a RAAPPS din Dorobanti, obtinuta pe o fundatie-fantoma fara nici o activitate? Cand epuizeaza subiectele astea, ii mai dau eu vreo doua.
Sa radem cu ITM, ITB-situl UTC
Intamplator, dar fara nici o legatura cu jivinele presei subterane, Nistorescu, in acest moment, este un contestatar al lui Basescu, asa ca nu m-ar mira ca toata povestea falsului scandal de cenzura si al unei puneri profesionale la punct sa se tranforme intr-o alta telenovela in care femeile cu barba si jurnalistii cu fusta de la Cotidianul vor urla ca din gura de sarpe ca sunt “victimele” politice ale satrapilor din presa (vezi cazul Procesul Liiceanu-Liighenau-Liicheanu – Plagiator si impostor). Asta in timp ce firavele si din ce in ce mai putinele voci oneste din presa chiar o patesc, pe neauzite.
Tupeistul UTC-ITM afirma, de altfel, nu demult, chiar in timp ce falimenta ziarul Cotidianul prin ineptiile lui: “Nu stiu precis ce va veni in presa, dar, sigur, ceea ce puteau face Nistorescu, SRS si Cristoiu nu mai intereseaza, nu mai vinde. Ziaristul-patron e pe cale de disparitie. Nu stiu daca e bine, nu stiu daca e rau. Dar sigur nu mai e ca inainte. Ma tem sa nu vina, pentru o scurta vreme, in prim plan, presa badinilor, a ciutacilor si a roncilor.” (Ha, ha! – nota mea)
Sobolanii rosii o sa paraseasca ziarul si Cotidianul se va redresa; sobolanii rosii o sa paraseasca corabia lui Basescu si Romania isi va reveni.
Orice executie, chiar si nereusita, are si o reactie fireasca – contra-executia -, poate, sper eu, mult mai reusita.
PS: Stiati ca publicatia falimentara Idei in Dialog, unde se isterizeaza regulat acelasi Mihaies, care il injura cu sarg pe Vantu in Evenimentul Zilei, este condusa de Patapievici si ii apartine aceluiasi mogul? Pam-pam! PS 2: Acum, are si Vantu dreptate: dupa ce l-au tocat “intelectualii de elita”, care i-au supt de energie si bani Cotidianul, de ce sa nu foloseasca ultima rasuflare a ziarului, pana va ajunge doar electronic, in campania care vine? Oricum, sa fim seriosi: ce impact mai are umbra Cotidianului? De fapt, o sa vedem…
Acceptă să i se spună, cu arogantă umilinţă, CTP. Dar semnează Cristian Tudor Popescu (interminabilă înşiruire, probabil a vrut să nu fie confundat cu necunoscutul dar atît de talentatul poet Cristian Popescu) (Nota mea: Exact. Mai mult: Tudor e inventat). Este avid de glorie, apare obstinant la televizor, dă sentinţe categorice, e supărat pe toată lumea şi de ceva timp se crede buricul pămîntului. Bănuiesc că e doar un joc la care îl obligă celebritatea (pe care a vrut-o şi acum o are). Îmi vine să cred că e un introvertit simpatic, ar vrea să socializeze cu toată lumea, i-ar plăcea să zîmbească şi şi-ar dori să plîngă din toată inima. Dar imaginea pe care şi-a creat-o în ochii publicului nu-l lasă: el trebuie să fie dur.
Lumea frustraţilor
Are o inteligenţă de om subţire dar nu şi talent. Testele sale sînt ale unui meşteşugar, ştie trucurile unei fraze şocante, alege cuvintele cu o bună intuiţie, le lipeşte isteţ. Efectul e de circ, iar publicul său aplaudă încîntat. Cum trăim într-o lume a frustraţilor, Cristian Tudor Popescu a devenit purtătorul lor de cuvînt. El neagă totul, n-are nici o îndoială, e inchizitorul total care nu ştie ce-i mila. Nimic din jurul lui n-are umanitate, totul se scaldă în noroi, totul e bolnav, plin de bube incurabile. Dar cum scrisul nu-l făcea suficient de celebru, CTP a ajuns repede clientul favorit al acestei monstruoase maşinării a celebrităţii care este televiziunea. Într-o vreme, nici un talk-show fără supăratul de serviciu al naţiunii: CTP. Dar cum putea zugrăvi el mlaştina care ne înconjoară fără o mimică adecvată? Încruntat, cu sprîncenele coborîte a dulău înfuriat, grimasă de călău din beciurile inchiziţiei, îţi dă senzaţia că suferă o cosmică durere de stomac. A devenit o modă şi, cum spune vulgul pe care el îl dispreţuieşte, l-a luat apa. Îl auzi spunînd, încruntat, că un prieten (altă figură a tranziţiei) l-a felicitat pentru un editorial care, evident, a decis rezultatul unor alegeri prezidenţiale. Altădată, un preot l-a întrebat, cu infinită uimire, de ce-şi ia asupra lui toate păcatele omului? Exact ca Iisus…
Greaţa, cu o voluptate neliniştitoare
Fără să vrea, Cristian Tudor Popescu îşi cultivă imaginea de om care suferă pentru această ţară. Îl doare România care, totuşi, îl dezamăgeşte, cu politicienii săi corupţi, cu poporul său necivilizat. Nu cred în această poză, e doar faţa lui CTP pentru publicul care ba îl adoră, ba îl înjură dar, în nici un caz, nu-l ignoră. N-am înţeles niciodată de ce a fost declarat, ani în şir, cel mai bun ziarist (jurnalismul nu înseamnă a-ţi da cu părerea), n-a făcut nici un ziar de succes, nici măcar un ziar interesant (fostul “Adevărul” era un ziar îmbîcsit, cu o istorie tenebroasă, iar “Gîndul” de pe vremea lui avea un aer prăfuit de prea vechi). Dar nu-i poate fi contestată prezenţa remarcabilă în galeria pestriţă a personajelor pitoreşti din această perioadă de tranziţie unde poate fi aşezat alături de Ogică, Magda Ciumac, Dan Diaconescu, Traian Băsescu etc. Pentru că CTP are personalitate de tabloid ceva mai elevat, pentru că se dă în stambă pe teme ceva mai “high quality” (România, politicieni, poporul aflat în întunericul ignoranţei). Doar că, spre deosebire de Magda Ciumac care te face să rîzi, CTP îţi produce un disconfort total (mai ales în ultimul timp cînd îşi expune greaţa faţă de tot şi toate cu o voluptate neliniştitoare).
O mare nefericire
Părînd a fi nefericitul naţiunii, îmi vine să cred că CTP are o mare nefericire: nu e scriitor. De fapt, e membru al Uniunii Scriitorilor. Cărţile sale (în majoritate, antologii de articole apărute în “Adevărul” vechi) au doar succes la tîrguri. Dar n-au lovit piaţa aşa cum face faţa lui hăituită de la TV. N-au “rating”. Cu subtilitatea isteaţă care-l caracterizează, ştie acest lucru. Orice jurnalist visează să rămînă în istoria literaturii. Şi oricît v-ar mira şi CTP visează acest lucru. Nu i-a ieşit pînă acum. Dar nu-i timpul trecut.
Masculul cinema şi femeia teatru
Săptămîna trecută a publicat în “Gîndul” un crochiu intitulat “Eye contact”. Subiectul e riscant, uşor de luat peste picior. Onorabilul CTP merge, ca un om obişnuit, la WC-ul de la IATC. De ce? Voia, ca într-o ţară liberă cum e România, să facă şi el pişu. Ghinion, chiar la intrare dă de o “femelă de teatru” (autorul, modest, se cataloghează ca fiind “mascul de cinema”). Galant, masculul o lasă pe femelă să intre prima. Din fericire pentru literatura română, WC-ul de la IATC are o rezonanţă comparabilă cu cea a unei săli de concert. Numai aşa poate auzi masculul CTP “foşnetul fustei ridicate, fîşîitul colanţilor rulaţi, uşorul pocnet al chiloţilor aduşi spre genunchi” (aduşi spre genunchi, superbă găselniţă lingvistică). Masculul de cinema are revelaţia că un asemenea sentiment cosmic nu-l mai încercase decît atunci cînd ascultase Requiemul lui Mozart. Iar pişul femelei de teatru i se pare inchizitorului de la TV un adevărat “susur cristalin”. Iar cum CTP, nu vă miraţi, e şi el bărbat, se trezeşte în el sentimentul ancestral al posesivităţii drept care scrie emoţionat: “susurul cristalin era numai pentru mine”. Mă rog, orice bărbat îşi poate dori orice de la o femeie, chiar şi un susur cristalin. Tensiunea e în creştere. Ca în realismul magic, cei doi, masculul şi femela, evadează o clipă din realitatea prozaică a WC-ului de la IATC, chiar pe o plută aflată în derivă în mijlocul mării unde, sub pătură, stau îmbrăţişaţi, ochi în ochi (Aici, altă expresie uimitoare, bine găsită: “ascultam şi cu părul de pe ceafă”). Acum, masculul CTP are o problemă: el ce face? Ea terminase pişu, el, nu. Va pleca? Va dispărea pentru eternitate? Se termină magia? Nu, pentru că ea îl aşteaptă iar el, chinuit de atîta tensiune dă drumul unui jet care “ar fi culcat iarba, dacă ar fi fost pe cîmp (Altă chestie deştept şocantă, pentru că autorul notează: “se scurgea şi sufletul din mine”). Finalul e demn de un film al lui Bergman sau Alain Resnais: cei doi ies simultan, el nu îndrăzneşte să ridice ochii, îi vede doar balerinii, uşor uzaţi. Dacă se oprea aici, bine făcea. Nu rezistă spectacolului şi tabloidizează: fata are pe picior o pată liliachie, pielea era foarte albă, venele proeminente (descriere ca în Sanda Brown). Şi ultima frază, un fiasco: “Ştiam că mi le voi aminti (venele, nu fata! n.red.) şi după 25 de ani”.
Remarcabil, frumuseţe rece
Textul remarcabil, ţine extrem de precis linia dintre scabros şi puritate, nu ajunge în ridicol, are imagini şocante dar bine controlate, degajă tensiune şi o frumuseţe rece plină de tandreţe. Povestea, extrem de cinematografică, e puternică. Se reţine şi arată un CTP iscusit, inteligent, un excelent meşteşugar. Dar tot fără talent. Îi lipseşte acel ceva care transformă perfecţiunea tehnologiei (aici, a scrisului) în imperfecţiunea sufletului de creator autentic. Dar şi talentul vine, uneori, muncind (scriind). Nu făcînd pe justiţiarul, nu exprimîndu-ţi lehamitea pe ecranele TV (dacă e a ta, ţine-o acasă, n-o striga în piaţa publică).
Mare ghinion!
CTP e un mare ghinionist. Dacă ar fi rezistat gloriei TV, poate că ar fi ajuns un scriitor notabil. Dar aşa, a preferat să fie coleg cu Dan Diaconescu, Ogică, Magda Ciumac. Şi-a vîndut posibilul talent de scriitor pe gloria efemeră de starletă TV. Totuşi, e un fericit: nu orice om are şansa de a-i vinde ceva lui Mefisto. Adică, să fie şi el cineva. https://www.7plus.ro/
October 12th, 2009 
VR 
Vezi:
Posted in Uncategorized 
Tags: 
