September 21st, 2009 
VR 
Posts Tagged ‘puricficare’
PARINTELE PAULIN CLAPON, 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la AIUD: "Dan Puric este protejat de masonerie". AUDIO/FOTO/VIDEO
Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor.
În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!
O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!
La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.
– Cum a fost regimul din închisoarea Aiud?
– Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată… În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.
În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.
– Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?
– Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.
– L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?
– Cum să nu. Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.
– Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte?
– Dragostea de neam, ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.
– Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic?
– Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu. Fosta mea soţie este maică la Aiud.
– Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire si biserica de la Aiud?
– Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om protejat al masoneriei, Dan Picu… Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Augustin, de la Schitul de-acolo, a protestat putin dar acum totul a rămas baltă (Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect). Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi. In plus fata de asta aici isi da si pensia lui. Cam asta este cu Aiudul…
Astazi in tara noastra romaneasca singurul care poate sa rezolve problema e Dumnezeu. Mie mi-a fost frica in toata viata mea doar de doua persoane: de tatal meu si de Dumnezeu. Tata nu mai este. Ce pot sa-mi mai faca astia? Doar trupul sa-l ia ca sufletul nu au cum sa mi-l ia! E al lui Dumnezeu!
Interviu consemnat de Florin Palas si preluat de https://vlad-mihai.blogspot.com/
(Fragmente dintr-un interviu acordat de fostul detinut politic, Monahul Paulin – 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la Aiud – revistei Veghea, nr. 4, 2009)
Posted in Uncategorized 
Tags: aiud, Dan Puric, manastirea petru voda, Martirii anticomunisti, Ortodoxia Romana, parintele paulin clapon, puricficare, Veghea 
No Comments »O DOAMNA A ORTODOXIEI CATRE DAN PURIC SI POTERA SA: "Rusine!". Parintele Iustin despre AIUD, "buricul pamantului" si dracul vechi. FOTO/VIDEO INFO
Lup în blană de oaie este acest Dan Puric, care a cutezat să-l înfrunte pe Părintele Justin Pârvu cu îndârjirea tâmpă de a-i impune un proiect arhitectonic şi chipurile „cultural”, ce doreşte a fi amplasat într-un Sanctuar al Mucenicilor noştri români, martiri ai comunismului, a căror bună mireasmă, bine primită de Dumnezeu în jertfelnicul cel mai presus de ceruri, se ridică din Râpa Robilor Aiudului.
Pe osemintele celor mai vrednici dintre români, aceia care au înfruntat răul în formele sale cele mai hidoase şi au biruit ura şi crima, rămânând în acelaşi duh al iubirii curate deopotrivă de Dumnezeu şi de neamul românesc – o iubire care mustră cu mângâierea şi ceartă cu iertarea – trimiţând spre noi darurile preţioase ale Duhului Sfânt, în acest loc se cade să se înalţe spre cer rugăciunea smerită a românilor. Orice altceva este vânare de vânt.
Acest Dan Puric a ajuns să încerce să-l intimideze pe Părintele Justin. A venit pe furiş în Mânăstirea Petru Vodă luni, 17 august, spre seară, când vigilenţa călugărilor era mai atenuată, şi, adunâdu-şi o „poteră” formată din călugărul Moise de la Oaşa, Amfilohie de la Diaconeşti şi încă două persoane, l-au găsit pe Parintele Justin în chilia sa, unde l-au blocat, nedându-i voie să iasă şi, mai grav, nu au dat voie nimănui să intre, cu toate insistenţele Maicii Stareţe Justina, care a rămas la uşa chiliei.
În tot acest timp, primii trei au încercat ameninţător, în termeni brutali, să smulgă Parintelui Stareţ acordul pentru proiectul propus de pantomim.
Iată respectul acestui Dan Puric pentru Stareţul Justin Pârvu, care l-a primit cu căldură şi sinceritate. El i-a întors iubirea părinteacă cu dispreţ şi obrăznicie, cu vorbe jignitoare aruncate în faţa, ameninţări, uneltiri şi presiuni – Părintele ţi-a întins mâna, iar tu i-ai bătut-o în cuie! Nimic în această lume nu merită obţinut rănind un sfânt.
Să-ţi fie ruşine, Dan Puric!
Camelia Corban
23 August 2009, Roman
Sursa: https://vlad-mihai.blogspot.com/
Filmare: Vlad Mihai, 16 August
Foto: Cristina Nichitus
Posted in Uncategorized Tags: capusele ortodoxiei, Dan Puric, masoneria, puricficare, secta catarilor No Comments »AIUD. OPINII/CONTROVERSE. Dr Emilia Corbu: De la comunicate la comunitate. Cumpana: Fenomenul Aiud
De la comunicate la comunitate
Am citit un comunicat de care, ca simplu ortodox, m-am ruşinat. Era nefericit întocmit, deşi purta antetul unei serioase organizaţii a foştilor deţinuţi politic. Semnătura părintelui arhimandrit Iustin Pârvu era sub aceea a regizorului Dan Puric. Imi veţi zice că e un document emis de o autoritate laică, lucru ce reiese şi din text şi prin urmare nu impunea respectarea uzanţelor ortodoxe. Foarte bine! Atunci nu se adresează nouă.
Însă altceva aşteptam noi, poporul de rând, de la bărbaţii care s-au implicat activ în proiectul Aiud din 27 aprilie 2009, de când s-a pus piatra fundamentală, până azi. Aşteptam ca această mănăstire să fie tratată ca toate ctitoriile istorice, adică să i se precizeze ctitorul, proiectul şi jertfa. Acestea sunt aspectele fundamentale ale oricărui edificiu. Adică să ştim cine ridică mănăstirea, cum va arăta, cine se va implica şi în ce fel. Şi asta pentru că aşa se procedează în Biserica Ortodoxă. Dintotdeauna. Erau ctitorii domneşti, boiereşti, patriarhale, eparhiale, ale comunităţilor săteşti, etc.
Ctitorul este, conform DEX, acea ,,persoană care suportă total sau în parte cheltuielile pentru ridicarea şi înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri”. Deci el nu poate fi confundat cu persoana care iniţiază, binecuvintează sau susţine public un proiect. In cazul de faţă, dacă părintelui Iustin i se lasă doar rolul de iniţiator atunci se pare că va fi un ctitor colectiv care este poporul drepcredincios român şi care îşi deleagă autoritatea prin duhovnicii şi reprezentanţii săi. Dar să nu confundăm delegarea cu autonumirea.
Acest ctitor este îndreptăţit să stabilească proiectul ctitoriei sale. Il aşteptăm cu interes. De mult! Cât priveşte jertfa, încă nu vedem nimic. Era cazul ca organizarea colectării de fonduri să fie deja făcută. Fiecare trebuie să ştie ce are de făcut, dacă nu şi-a ales deja doar susţinerea morală, cum se precizează în comunicatul cu pricina.
Dacă aceste lucruri n-au fost precizate, nu ne rămâne decât să bănuim, ca păcătoşi ce suntem, că nu a avut altă menire decât să spele un obraz cu mâna unui mare duhovnic.
E adevărat că o ctitorie se ridică cu rugăciune şi răbdare dar păstrând totuşi măcar ritmul marilor noştri strămoşi. Adică o mănăstire pe an.
Dr Emilia Corbu
Blog Emilia Corbu
Blog Emilia Corbu
Fenomenul Aiud
La Aiud, ca în multe alte locuri din România, au fost chinuiţi şi lichidaţi nenumăraţi români care, pentru că erau creştini, nu puteau să nu reprezinte o ameninţare pentru regimul comunist. Pentru că erau creştini şi nu doar anticomunişti, aceşti mucenici continuă să reprezinte o ameninţare pentru toţi cei care se simt ameninţaţi de creştinism, adică de adevărul omului. În semn de recunoştinţă şi dragoste faţă de acest dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu, în perimetrul fostei gropi comune unde erau azvîrlite trupurile celor ucişi, în locul numit Rîpa Robilor a fost ridicată o biserică monument unde slujesc un ieromonah şi cîteva măicuţe.
Acum, se pare că există şanse mari ca această cinstire a mucenicilor să fie profanată printr-o proastă cinstire. De pildă, printr-una interesată. Nu vorbesc despre interesul material, care urmează inevitabil apariţiei oricărui loc de pelerinaj. Să lăsăm asta în seama ierarhiei. Las deoparte şi acele interese legate de nişte vanităţi atît de neomeneşti de meschine încît, dacă acestea ar ajunge să reprezinte principalul motor al întregului demers, atunci ar fi bine să ne rugăm ca acest centru să nu se mai facă vreodată. Mă gîndesc mai degrabă la unele fixaţii revanşarde, care ar urmări prin înfiinţarea acestui memorial o răfuială tardivă cu torţionarii de odinioară. Tocmai de aceea, cred că un centru de martirologie, subordonat viitoarei mănăstiri, s-ar putea dovedi mai util decît pare la prima vedere. Pentru că, afirmînd caracterul creştin al rezistenţei anticomuniste, rezultatele cercetărilor de aici ar demonstra implicit natura religioasă a comunismului. În definitiv, nu-i cinstim pe martirii primelor veacuri ca pe nişte luptători împotriva imperialismului roman, ci ca pe nişte mărturisitori ai adevărului creştin împotriva întunericului religiei păgîne. De-abia în felul acesta ar putea începe cu adevărat o condamnare a comunismului în România. Creştinismul nu are doar rolul de a aminti ce s-a întîmplat în istorie, ci şi pe acela de a arăta sensul celor întîmplate, de a arăta cum ar trebui istoria să fie. Întrucît are memoria veşniciei, doar creştinismul poate salva şi memoria istoriei.
Există temerea că prin înfiinţarea unui centru de martirologie în cadrul viitoarei mănăstiri de la Aiud ar putea fi deturnată semnificaţia jertfei mucenicilor creştini ucişi în România în timpul comunismului. Or, dacă rolul centrului de martirologie ar consta tocmai în sublinierea dimensiunii creştine a suferinţei celor prigoniţi, nu văd cum ar mai putea fi el deturnat. Într-adevăr, cum ar mai putea ţine acolo Tismăneanu o prelegere despre adevăratul anticomunism, sau Neamţu despre disidenţa lui Pleşu? Tocmai de aceea, contrar părerii exprimate de părintele Savatie, consider că ar fi mai bine să nu i se ceară statului român să îşi asume responsabilitatea pentru această întemeiere. Dacă vor exista la un moment dat în guvern politicieni creştini care vor dori să ajute financiar acest proiect, foarte bine. Dar dacă statul va prelua iniţiativa în realizarea Centrului martirologic de la Aiud, să fim siguri că vom avea noi directori de centru şi, deci, noi politici de studii cu fiecare nou guvern. Nu va fi decît un nou instrument de şantaj, pe lîngă cel reprezentat de CNSAS.
Este frecventă părerea, legată de organizarea viitorului complex de la Aiud, că simpla existenţă a unui centru cultural ar compromite întreaga lucrare. Dacă prin asta se înţelege un centru de tipul celui de la Sighet, obiecţia ar putea fi îndreptăţită.
Gh. Fedorovici
Continuarea la
Posted in Uncategorized Tags: aiud, capusele ortodoxiei, Parintele Justin Parvu, puricficare 1 Comment »PARINTELE JUSTIN despre pocainta unui actor grabit. 30 de secunde dintr-o ora de august. VIDEO
Posted in Uncategorized Tags: manastirea petru voda, Parintele Justin Parvu, puricficare No Comments »VIATA LA MANASTIRE. Jurnalul unui pelerin la Petru Voda: Va fi razboi…
Va fi razboi…
Am intrat la parintele Iustin si era vesel cum nu-l mai vazusem de multa vreme. Era tarziu, probabil obosit dar prietenii cu care venisem si mai ales copiii lor l-au tare binedispus. Am inca in minte ochii sai limpezi ca lacrimile varsate pentru neamul acesta, patrunzatori si plini de simtul realitatii cu care intr-o secunda mi-a sters orice indoiala pe care o aveam in privinta dreptei socoteli cu care trateaza problemele vremurilor pe care le traim.
A zis ca o sa fie razboi, cat de curand… si n-am indraznit sa intreb mai mult. Permisul expirat n-am primit blagoslovenie sa-l schimb, asta e…
Parintele care punea mult accent pe carte acum vad ca nu mai sfatuieste parintii sa dea copiii la scoala (era un sfat dat cuiva individual, unele cuvinte nu sunt pentru toti dar ramane tras un semnal de alarma)
A aprobat parerea cunostintei mele referitoare la lupii in piele de oaie care nu mai sunt ierarhii (astia si-au dat deja arama pe fata) ci asa zisii ortodocsi (spre exemplificare Puric si altii asemenea).
Ne-a miruit si binecuvantat…
Ce greu o sa cada cuvintele astea la stomacul unora! Si ce razboi o sa se porneasca impotriva manastirii asteia… Da ce zic! Toate tunurile sunt deja indreptate inspre ea, se aud cum maraie cainii care asteapta semnul pentru a se dezlantui. Semnul… sa fie semnul fiarei?!
https://romaniaorthodoxa.blogspot.com/
Posted in Uncategorized Tags: manastirea petru voda, Parintele Justin Parvu, puricficare 2 Comments »VIATA LA MANASTIRE. Puricii Ortodoxiei s-au transformat in viespii. FOTO
Parca am auzit si eu un bazait pe-aici. A, da, mare branza: baz-baz de Iude, hat de cand lumea – “Dracu’ asta-i batran, mai…”
CONTROVERSA AIUD. Dr Emilia Corbu: De ce nu sunt de acord cu un centru de martirologie la Aiud. Cui i se va subordona si cine il va coordona? "Elita"?
DE CE NU SUNT DE ACORD CU UN CENTRU DE MARTIROLOGIE
LA AIUD
Răspunsul cel mai simplu este acela că nu este necesar din cel puţin două motive care ţin de: 1) finalitatea concretă a activităţii lui; 2) dezavantajele centralizării şi controlului asupra cercetării în sine.
1) Finalitatea concretă a activităţii lui. Ce atribuţii poate avea un astfel de Centru? Nu ştim bine, dar ne grăbim să îi punem piatra de temelie. In primul rând, presupun că, ar fi de ordin istoric. S-ar studia cui au aparţinut osemintele aflate în Râpa Robilor de la Aiud, ceea ce nu este rău, doar că acest lucru poate fi făcut de istorici de pe tot cuprinsul ţării, pe baza documentelor de arhivă. O parte din aceste date deja se cunosc. Cu un efort susţinut al câtorva istorici inimoşi de la Institutele de istorie deja existente şi vom avea lista completă a celor care au murit în închisoarea de la Aiud.
A doua parte a problemei şi anume identificarea antropologică a osemintelor, de a afla exact ale cui sunt, presupune studii de antropologie fizică. Ei bine, în România există zeci de necropole istorice întregi care nu sunt studiate antropologic deoarece nu avem suficienţi antropologi specializaţi în domeniu. Şi nu doar în România , ci aproape în toată Europa. Iar identificarea ADN este încă la început. Cu mari eforturi se fac identificări pentru morminte istorice importante. Şi rezultatele nu sunt grozave. Cu alte cuvinte, acest deziderat ştiinţific, va fi aproape de neatins pentru un centru care va fi finanţat fie de stat, fie de Biserică, deci cu fonduri foarte limitate.
A treia parte a problemei şi anume aceea a întocmirii hagiografiilor de rigoare este iarăşi o chestiune care poate fi rezolvată de istoricii Bisericii care pot trăi oriunde, nu doar la Aiud. De pildă, viaţa lui Sandu Tudor sau Mircea Vulcănescu poate fi studiată documentar doar la Bucureşti. Se uita însă că, hagiografii vaste sunt necesare doar pentru acei sfinţi sihaştri care, necunoscuţi de lume, lasă oseminte făcătoare de minuni. În astfel de condiţii, este obligaţia Bisericii să vadă în amănunt viaţa sfântului respectiv, pentru a stabili dacă ne aflăm în faţa unor moaşte sau nu. Problema este foarte delicata şi nu o dezvoltăm aici. Dar, pentru sfinţii din timpul prigoanelor, chiar şi în vechime, datele lor se stabileau pe baza proceselor verbale de condamnare şi nimic mai mult. Să nu confundăm sfinţii mucenici cu sfinţii sihaştri! Noi îi considerăm sfinţi pentru mărturia creştină dată în închisoare şi nu pentru viaţa lor din lume. Iar, când ne aflăm în faţa unui grup de martiri, nici nu se mai menţionează numele lor, ci numărul şi localitatea. De pildă, Sfinţii 40 de Mucenici din Nicomidia, prăznuiţi pe 9 martie.
Iarăşi, aflarea felului în care au fost martirizaţi nu importă prea mult în cazul de faţă. Am avea, cel mult, o confirmare a torturilor menţionate în toate memoriile deţinuţilor politici şi nimic mai mult, a hranei insuficiente şi deshidratării masive. Asta ne interesează pe noi la aceşti Sfinţi?
Dar, ceea ce nu ar intra deloc în sarcinile acestui Centru, deşi posibilitatea a fost vehiculată, ar fi aflarea criminalilor. De bine, de rău, îi ştim! Ba chiar, unii dintre ei trăiesc, obiecte de istorie. Însă nici un nume de torţionar nu este pomenit în Proloage. Centrul de Martirologie ar trebui să se ocupe doar de sfinţi, adică de subiecte de istorie, nu şi de instrumentele satanei, de obiectele de care pomeneam. Acestea cad în sarcina institutelor laice.
2) Dezavantajele centralizării cercetării. Un Centru de Martirologie serios ar fi o instituţie înfiinţată printr-o Hotărâre de Guvern, daca va fi naţional, de Consiliu Judeţean cu aprobări de la Comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii dacă va fi judeţean. În cele din urmă se va afla în subordinea cuiva. Cui? Pentru că va avea atribuţii de cercetare istorică, antropologică, ştiinţifică cu alte cuvinte, va trebui să aibă angajaţi pe măsură. Cine va asigura salariile, deplasările pentru documentare, publicarea rezultatelor acestor cercetători? Cine va aviza proiectele lor? Pe ce criterii? Pentru ce să ne complicăm cu un astfel de Centru când există cercetători şi istorici cu experienţă la CNSAS, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Institutul de Istorie, Patriarhia Română, Universităţi, muzee judeţene etc. Roadele unei structuri dispersate sunt mai bogate. Anul trecut în România au fost peste 300 de şantiere arheologice, dar, puţini ştiu că 75 % din cercetarea arheologică din România se desfăşoară în muzee, adică instituţii descentralizate şi doar 13 % în institute de arheologie, centralizate.
Opinia că acest Centru de martirologie va funcţiona în cadrul mănăstirii, ca parte a activităţii ei, este oarecum forţată. De când au ajuns mirenii să stabilească ce activitate trebuie să aibă o mănăstire? Eu ştiam că vieţuitorii de acolo trebuie să se ocupe cu rugăciunea, în primul rând. Şi chiar dacă vor dori să studieze vieţile sfinţilor, nu toţi au pregătirea profesională pentru aşa ceva. Deci, iarăşi, plasarea acestui Centru pe orbita mănăstirii ridică unele probleme.
De aceea, consider că la Aiud trebuie să se ridice doar o mănăstire. Călugării, care oricum vor consemna minunile petrecute acolo, pot face studii de rigoare cu privire la sfinţii martirizaţi în timpul comunismului, dar, mai ales, vor colabora cu cercetătorii creştini mireni de pe tot cuprinsul ţării şi care pot desfăşura proiecte de cercetare, pe unul sau mai mulţi ani, cu surse de finanţare diferite. Lucrările lor, avizate de o comisie de specialitate, pot intra în publicaţiile mănăstirii. Mănăstirea de la Aiud are nevoie doar de o reţea dispersată şi eficientă de cercetători, dacă va considera că cercetarea ştiinţifică a ceea ce se află acolo, este oportună. Dar, pentru aceasta, nu este nevoie să existe un Centru de Martirologie. Şi, credeţi-mă, nu vreau să se supere nimeni.
Dr. Emilia Corbu
Nota mea: Cu regret, trebuie sa constat ca lectura opinie istoricului dr Emilia Corbu naste de la sine o serie de intrebari legitime. Printre acestea: cui anume i se va subordona Centrul si, desigur, cine anume il va coordona?
Despre Dan Puric, de exemplu, actorul principal al luptei impotriva dorintei marilor duhovnici, Parintii Justin Parvu si Arsenie Papacioc, pentru o Manastire, aflam de abia acum, dupa ani de zile, ca face parte dintr-o structura elitista de tip masonic. Despre Razvan Codrescu, ce sa mai spunem? Profitand de naivitatea din ce in ce mai elastica a dlui dr Pavel Chirila, la editura care, teoretic, apartine dlui doctor, Christiana, a publicat din nou, sfidator, porcaria sinistra anti-romanesca despre “Oboseala de Eminescu” si asa zisul ne-crestinism al lui Eminescu. Iar despre servitorul lui de la Rost, Claudiu Tirziu, tot acum, in urma acestei controverse despre Aiud, aflam ca a cenzurat o ilustra istorica in filosofie, Isabela Vasiliu Scraba, pentru ca ii critica pe Andrei Plesu, Andrei Oisteanu-Oigenstein, Teodor Baconsky sau Vladimir Tismaneanu, cu totii ne-romani si anti-romani. Nu degeaba spunea Parintele Justin ca tortionarii de ieri vor sa-i distruga si azi pe detinutii politic si sa confiste ideea pentru care s-a murit la Aiud: anticomunismul genetic al romanilor, prin credinta lor in Iisus Hristos si mantuirea acestui neam. Asadar, dr Emilia Corbu ne pune pe ganduri…
Vezi si Dr Emilia Corbu despre Manastirea de la Aiud si Inaltii care nu sunt destul de Inalti VIDEO
Posted in Uncategorized Tags: Adolf Marian Vasile Crivat alias Razvan Codrescu, aiud, capusele ortodoxiei, claudiu riceard tarziu, Dan Puric, emilia corbu, GDS - noul komintern, puricficare 2 Comments »CLAUDIU TARZIU, la mare rang pe blogul lui TISMANEANU in scandalul COTIDIANUL. Fabulatiile fabulationistilor Radu Ioanid si Volodea Tismaneanu
Epuratorul Nistorescu (I): Mirela Corlatan, concediata de la Cotidianul
05/08/2009 — tismaneanu
Aflu de pe blogul lui Mihnea Maruta ca Mirela Corlatan a fost concediata de cadristul Nistorescu, noul expert al Romaniei in chestiuni de epurari. Am colaborat cu Mirela in numeroase situatii similare cu cazul Romosan si o consider o jurnalista de o cinste ireprosabila. Nu mai vorbesc de talentul investigativ dovedit cu asupra de masura. O asigur de solidaritatea mea, ca si pe Simona Tache, ca si pe Alina Purcaru, ca si pe Costin Ilie. Voi raspunde in curand aberatiilor proferate despre mine si Mircea Mihaies de catre cadristul Nistorescu in interviul din Evenimentul Zilei.
Mirela Corlăţan, concediată şi ea de la “Cotidianul”
https://mihneamaruta.ro/2009/08/05/mirela-corlatan-concediata-si-ea-de-la-cotidianul/
S-a întâmplat în urmă cu câteva minute. Cornel Nistorescu i-a reproşat că “asta nu e jurnalistică, să mergi seara la televizor”, referindu-se la prezenţa Mirelei aseară, la emisiunea “6! Vine presa”, de la postul B1 TV.
Primul care a scris este Cristi Şuţu.
ACTUALIZĂRI.
1. A concedia zilnic un om important din redacţie sau a-l obliga pe altul să demisioneze poate fi o strategie de păstrare a atenţiei publice, însă nimeni nu va cumpăra ziarul din acest motiv.
2. “Aştept motivaţia oficială, pentru că apariţia într-o emisiune TV nu este un motiv juridic concret”, a declarat Mirela Corlăţan pentru Mediafax, citată de impactnews.
3. Cele mai grave afirmaţii, în opinia mea, pe care le-a făcut Nistorescu în interviul de azi, din EvZ:- În redacţia „Cotidianul” există infiltraţi care execută ordine.- “Cotidianul” a fost un ziar foarte frumos scris, care n-a avut curajul să ia taurul de coarne niciodată.- N-am hotărât eu să-l dau afară pe bietul Pătrăşconiu, şi bolnav, că o fi bolnav omul, dar aici n-o să mai scrie nici el, nici Ioan T. Morar şi nici aceia care au mai fost şi au mai contribuit cu câte un pic la îngropatul „Cotidianului”. Nici Turcescu şi nici toţi ceilalţi.
4. “Azi dimineaţă, la şedinţa de sumar (Nistorescu – n.M.M.) a reluat ce a spus într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că în redacţie sînt agenţi ai unor servicii secrete, care, vezi Doamne, încearcă să-l boicoteze pe el (de parcă nu o face aşa de bine şi singur)”, scrie Claudiu Târziu pe blogul său.
5. Ironia sorţii în această poveste este că numirea lui Nistorescu va avea efectul opus, din punct de vedere politic, celui scontat de el şi de patronul R-C.
In urmatoarea postare a neo-kominternistului se poate analiza din nou SINDROMUL TISMANEANU. Fostul propagandist al regimului comunist si, apoi, al regimului Iliescu, il acuza pe fostul presedinte Constantinescu de “fabulatie” dupa ce acesta reproduce un dialog avut cu prietentul sau, directorul de la Muzeul Holocaustului din Washington, Radu Ioanid, in care, dupa cum se vede mai jos acesta, de fapt, este cel care fabuleaza grosolan. Deci, cine este fabulatorul: Constantinescu, cel care doar prezinta afirmatia lui Ioanid, sau cel care colporteaza informatii false si cel care le rastalmaceste? Doamne-Doamne
Fabulatiile, pozele si extrapolarile domnului Emil Constantinescu
04/08/2009 — tismaneanu
Regret ca trebuie sa revin asupra unui subiect care putea ramine nediscutat daca impolitetea televizata a dlui Constantinescu nu atingea pragul calomniei si al unor jenante referinte la viata mea privata. Obligat de aceste imprejurari, voi face citeva precizari, cu regretul ca un fost sef de stat n-a putut ramine la nivelul dezbaterii de idei.
In emisiunea de saptamana trecuta de la Antena 3, dorind sa ma prezinte drept “un jalnic oportunist” care sare dintr-o barca in alta dupa cum bat vanturile electorale, dl Emil Constantinescu a afirmat mai multe lucruri. A invocat fara probe si complet fantezist detalii despre presupusele dar inexistentele mele vacante mele la… Mamaia. Apoi s-a declarat dezamagit ca “prietenul cel mai bun al lui VT”, Radu Ioanid, “i-ar fi povestit cum a doua zi dupa ce el (EC) nu a mai fost presedinte am scos poza sa pe care o tineam pana atunci pe birou”… Ce unghi de interpretare a unor pozitii politice! Ce pasiune intr-un exercitiu semiotic neasteptat! Admit surprinderea mea in fata faptului ca un fost presedinte al Romaniei, care insista asupra mizei valorilor si principiilor, porneste la atac prin referinte si atacuri ad hominem. Cat priveste speculatiile dlui Constantinescu privind pozitiile intelectualitatii democratice romanesti, ele sint cel putin discutabile. In primul rand, cred ca nu a fost si nu este vorba de strategii concertate, de grupari omogene, de actiuni coordonate. Dar astept cu mare interes cartea pe care ne-o fagaduieste, fiind vorba de o marturie a unui personaj politic a carui biografie inseamna mult pentru istoria contemporana a Romaniei. Riscul cel mare in asemenea cazuri este ca marturia sa nu se transforme in pledoarie pro domo si/sau in rechizitoriu.
To set the record straight, voi repeta aici: sub niciun regim al Romaniei dinainte si dupa 1989 nu am beneficiat de stipendii politizate. Implicarea in Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste a ramas/ramane si ea complet neremunerata – fiind, cu toate acestea, supus unor atacuri neintrerupte timp de mai bine trei ani. In sfirsit, nu tin pe biroul meu decat o fotografie, cea a fiului meu Adam. Am un apartament in care vizitatorii discreti sau indiscreti pot identifica diferite fotografii, amintiri de la intilnirile mele cu prieteni, rude, dar si persoane publice din Romania, Polonia, Ungaria, SUA etc. Intre acestea exista si o poza cu imaginea dlui Constantinescu (alaturi de mine) pe care o pastrez si acum, cum o aveam si acum zece ani, deasupra rafturilor din living. Fotografiile de protocol nu sunt pietre geologice si nu trebuie studiate, in context politic, cu o pasiune ultima. Pentru a intelege pozitionarile mele teoretice recomand mai curind lectura articolelor si a cartilor mele…
Or, am scris amplu despre revolutia electorala reprezentata de victoria Conventiei Democratice la alegerile din 1996 (se intampla sa fi fost primul care a propus acest concept pentru cazul romanesc). Am vorbit pe larg, inclusiv in cartea de dialoguri cu Ion Iliescu, despre semnificatia alternantei democratice din 1996. Am sustinut activ politica externa a Administratiei Constantinescu si am insistat ca tocmai aceasta politica principala, deschis si consecvent pro-occidentala, a dus la o anumita pierdere de sustinere electorala. Aceste lucruri sunt spuse limpede intr-o duzina de articole si in cateva carti. Am serioase rezerve legate de pozitiile dlui Emil Constantinescu din ultimii ani. Le consider adeseori patimase si de un subiectivism dezolant.
PS: L-am rugat pe dl Radu Ioanid sa ma ajute sa clarific acest dezagreabil episod. Iata mai jos raspunsul sau (pe care il public aici cu permisiunea sa). Ceea ce a fost o gluma, devine in imaginatia dlui Constantinescu un cap de acuzare ridicola. “Ceea ce pot sa-ti spun este ca intr-adevar acum aproximativ doi ani m-a intrebat intr-o discutie destinsa si in trecere — nu mai tin minte contextul si forma exacta a intrebarii — despre ceea ce simti tu in legatura cu el. I-am spus rizind – citez din nou cu aproximatie – ca nu cred ca il ai la inima pentru ca poza lui nu mai e in biblioteca ta. Dupa cum bine stii nu am fost la tine la birou si, deci, mi-ar fi fost imposibil sa ma refer la fotografile care exista acolo sau nu.”
QED
Posted in Uncategorized Tags: capusele ortodoxiei, claudiu tarziu, mincinosul cronic vladimir tismaneanu, puricficare No Comments »ERA TEHNOTRONICA. S-a inventat un cip mai mic decat un puric
R. Colin JohnsonEE Times (07/29/2009 9:37 AM EDT)
PORTLAND, Ore. — A new kind of identification tag that combines the security of a bar code with the capacity of an RFID tag will debut next week at the Siggraph 2009 conference.
The new tag, which can be read by consumers with a cellphone camera, looks like a 1-mm-high raised bump. Called a “bokode,” the Massachusetts Institute of Technology invention consists of an illuminated microdot behind a plastic lens. It will use flat, reflective holograms in future versions.
MIT’s bokode is named after the Japanese term “bokeh,” which refers to the image of a round blob that results when a camera is out of focus. MIT researchers reversed that process by encoding the microdot’s blob-like image based on the angles at which rays emerge from the lens–an encoding that allows the out-of-focus camera to recombine the rays into the original.
The data stored in a “bokode” chip can be detected meters away by an out-of-focus camera lens. “The bokode encodes information in the angular dimension. Traditional bar codes encode information spatially, temporally or spectrally. The bokode encodes it angularly,” said Ankit Mohan, a post-doctoral researcher at MIT. “This means the rays coming out of the bokode in different directions are all individually encoded. This angular information is invisible to the human eye, but is easily decodable by an out-of-focus camera.”
MIT’s prototype uses an LED beneath the microdot as well as a 3-mm-wide plastic lens atop it. However, the team is working on a holographic version that would use flat, fresnel-like lenses to encode angular information that does not require a backlight.
“Today, we use a printed mask of high resolution behind a lens to encode this information,” said Mohan. “But we are also working on passive and flat prototypes using holography.”
Continuarea la EE TIMES
