Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) continuă să pună la dispoziția cercetătorilor și a tuturor celor interesați documente din arhiva proprie prin digitizare și postare pe site-ul propriu. După publicarea actelor normative privind funcționarea Ministerului de Interne, a deciziilor de internare în coloniile de muncă sau a documentelor cuprinzând ancheta PCR din 1968 privind abuzurile Securității, C.N.S.A.S. a decis să publice documente care privesc un episod central al represiunii comuniste: reeducarea de la Pitești (1949-1951). Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul din fondul Penal nr. 1114, însumând 24 de volume, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul din fondul Penal nr. 1126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Peste 14.000 de file din dosarele C.N.S.A.S. privind reeducarea din Penitenciarul Pitești pot fi accesate gratuit pe site-ul www.cnsas.ro.
Pentru o descriere a „fenomenului Pitești”, apăsațiaici. Pentru indexul tematic şi conţinutul dosarului nr. 1114, apăsațiaici. Pentru indexul tematic şi conţinutul dosarului nr. 1126, apăsațiaici.
“Prelucrareatrecutului propriu sau a celui colectiv –Vergangenheitsbewältigung -, nu poate fi facuta fara un cadru teoretic clar si adaptat la mentalitatea unei culturi, fara cunostinte, ipoteze, clarificarea sensului pentru care o faci si a finalitatii. Ea trebuie legata de scopul obtinerii unei constiinte largite de sine sau colective, de schimbare a erorilor de gîndire si a premizelor care au determinat problemele, chiar de restabilirea reperelor morale ale unei traditii. Nu am în vedere aspectul religios sau îngust al moralitatii, ci o atitudine deschisa, cinstita si corecta fata de greseliletrecutului. Prelucrareatrecutuluicolectiv a început la noi abia dupa decembrie 2006 prin atitudinea oficiala a statului român de condamnare a comunismului si a Raportului Tismaneanu. Ea trebuie continuata si completata prin analize efectuate în cadrul fiecarei bresle profesionale sau institutii.(…) Personal sînt pentru o vina colectiva si nu pentru judecatile de tipul “numai individul X a facut infractiunea Y”.” – Psihoterapie.net
Mai pe intelesul tuturor, sinteza operatiunii de “prelucrare a istoriei” aplicata poporului roman – “vina colectiva” -, indiferent de perioada istorica, de la cea interbelica la dictatura comunista, este: “Romanii au ucis, au ucis, au ucis”, dupa cum spunea cineva, un domn care uitase ca a fost trimis de unguri la Auschwitz, din Ardealul ocupat de amiralul de Balaton, Miklos Horthy. O astfel de “prelucrare a trecutului” realizeaza si Constantin Popescu cu filmul sau “Portretul luptatorului la tinerete”, sponsorizat de CNC si HBO, prin grija fratelui “evanghelistei” Alina Tatiana Mungiu, Cristian Mungiu. Difuzat prin compania de distributie a aceluiasi Mungiu – foarte “inspirat” denumita Voodoo Films – filmul, primul dintr-o serie de trei, a fost elogiat rapid de nostalgici si naivi, mai ales dupa ce, cu abilitate diversionista, a fost contestat de mai multi intelectuali evrei (protest reprodus la indigo acum si in cazul Cristoiu – Eugenia Voda). In realitate, rezistenta anticomunista prezentata edulcorat in film tinteste tocmai rescrierea istoriei, prelucrarea trecutului, conform directivelor lui Tismaneanu si ai lui: dezbracati de credinta si cauza, partizanii sunt niste golani de cartier, ahtiati dupa sange, bautura si femei, niste aventurieri de duzina, fara neam si fara tara (in lipsa unei identitati nationale si a apartenentei la o ideologie clara a participantilor la rezistenta armata anticomunista din munti, intreaga poveste poate fi transbordata bine-mersi, pentru un ochi strain, in orice alt colt al Europei – vezi exemplul video de mai jos).
Pretinzand ca reproduce anii indelungati de rezistenta in munti ai lui Ion Gavrila Ogoranu, Constantin Popescu reuseste sa-si bata joc tocmai de esenta luptei anticomuniste a badiei: credinta in Iisus Hristos si in mantuirea poporului roman eliberat de comunismul impus de agentii Moscovei si hoardele bolsevice, aspecte “minore” ignorate total in film. De asemenea, azi, cand se cunoaste foarte clar, statistic, ca marea majoritate a luptatorilor din munti era formata din legionari si tineri din Fratiile de Cruce, absenta cu desavarsire a acestei mentionari contribuie la edificarea teoriilor neo-roller-iste ale gastii Tismaneanu. De altfel, unul dintre pudelii lui Tismaneanu, membru al Comisiei de trista amintire si redactor principal la revista “22” a GDS, Armand Gosu, scolit, in buna traditie a inaintasilor sai, tot la Moscova, avea sa proclame in Evenimentul Zilei esenta “prelucrarii trecutului” in acest caz: „Rezistenţa n-a fost o mişcare a legionarilor”. Milioanele de file ale Securitatii sustin insa exact contrariul: “banditii” din munti erau legionari. Asa cum era si badia Ion Gavrila Ogoranu. Fapt ascuns ca o rusine in Portretul falsificat al luptatorului la tinerete.
Daca pe la proiectiile din Romania regizorul Popescu, teleghidat de Mungiu, cauta sa castige simpatia batranilor, pentru a-si asigura baza urmatoarelor episoade scose din laboratorul de prelucrare a trecutului, nu la fel de mult ii pasa de acestia in strainatate. “Adevarurile” lui Popescu despre luptatoriii anticomunisti din munti sunt exprimate negru pe alb in catalogul Festivalului de la Berlin: “many of the fighters were common thieves, hot-headed young men driven by nationalist impulses and/or ideas – socialists, liberals, all sorts of party members”
Pentru saracii luptatori in rezistenta care au stat cu zecile de ani cu arma in mana, fugariti ca niste caini, degerand in timpul iernilor in bordeie sub pamant sau infundand puscariile bolsevice, le traduc aici adevarata opinie a regizorului Popescu despre ei: “multi dintre luptatori erau hoti de buzunare, tineri exaltati manati de impulsuri sau/si idei nationaliste, socialisti (?! – nota mea), liberali si tot felul de membri de partid“.
Criticul de film Bernd Buder trage concluzia filmului in acelasi Catalog al Festivalului de la Berlin: “The everyday life of a hunt that was far from the heroism attributed to the glorified anticommunist resistance today“. Adica: “Viata de zi cu zi a unei haituiri care a fost departe de eroismul atribuit azi glorificatei rezistente anticomuniste“. Adevarat, foarte adevarat. Nu este exclus ca in episoadele urmatoare sa aflam cum tot “romanii au ucis, au ucis, au ucis” si dupa 1945 pentru ca Securitatea care urmarea “glorificata rezistenta anticomunista” si mutila detinutii politici in lagarele de munca fortata si inchisori, era formata, nu-i asa, numai din “romani” neaosi…
Iata si opinia unuia dintre cei care au mers la una dintre prezentarile propagandistice ale filmului:
“Am fost la premierea filmului de la Fagaras, unde au participat rudele luptatorilor din munti si fosti detinuti politici. A fost o dezamagire totala. Unii urmasi ai luptatorilor au parasit sala, in semn de protest. Desi regizorul isi adusese o gasca de aplaudaci, n-au reusit sa-i mobilzeze pe cei prezenti. In urma discutiilor cu cativa veterani ai luptei anticomuniste, au reiesit urmatoarele concluzii:
– filmului ii lipseste dimensiunea spirituala
– este o opera de falsificare si diluare a mesajului generatiei interbelice (lipseste orice referire semnificativa la dimensiunea nationala si crestina a fenomenului rezistentei anticomuniste)
– filmul prezinta o lupta continua a doua grupari, fara a explica motivatiile acestei lupte (fugind de referirile legionare, regizorul pica in penibil, totul semanand cu lupta a doua gasti de cartier; prezentarea repetata a partizanilor cu tigara in gura si tragand cate o dusca. Impotriva adevarului, intareste aceasta imagine).
In scenariul filmului, regizorul a folosit, pe langa memoriile lui Ion Gavrila Ogoranu, documente ale Securitatii, trecute prin filtrul neoprotestantului Dorin Dobrincu, ajuns director al Arhivelor Nationale la interventia lui Tismaneanu, care tinde sa dea credit relatarilor securitatii bolsevice, in detrimentul marturiilor luptatorilor.”
Cum ar fi filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos, lipsit complet de partea spirituala, de cruce, de Inviere: doar o continua haituiala a lui Iisus, prezentat ca un predicator oarecare al vremurilor sale inconjurat de niste alti pletosi si barbosi pusi pe distractie si aventuri.
Eu unul, din cate l-am cunoscut pe Badia, daca ar fi vazut mizeria de “portret” pe care i l-a facut cuplul Popescu-Mungiu, i-ar fi luat pe sus pe amandoi, cu mainele lui mari si, in ciuda anilor de pe umeri, i-ar fi trantit de pamant de nu s-ar fi vazut.
Stiu, alte proiecte de acelasi tip, iesite din atelierele de “prelucrarea trecutului” ale tovaraselei de la Comana si Sighet Ana Blandiana si a baietasului de Primaverii Volodea Tismaneanu vor mai urma, curand. Aiudul se pregateste sa fie confiscat de puricii ortodoxiei. Experimentul Pitesti este si el pe lista. Urmeaza desavarsirea lui: Reeducarea Romaniei.
Cititi mai jos si extrase dintr-o cronica scrisa pe marginea Portretului murdarit al luptatorului la tinerete, aparuta pe liternet.ro, si vizionati in incheiere un “trailer” al unui film similar, in care, de data aceasta, partizanii sunt… evrei. Poate si socialisti, poate si liberali, cine mai stie?
Calea maximei rezistenţe – Portretul luptătorului la tinereţe
Filmul Portretul luptătorului la tinereţe, regizat de Constantin Popescu, este primul din istoria cinema-ului autohton, care recuperează evenimente extrem de controversate şi de neclare din istoria rezistenţei luptătorilor din munţi. Acest film vine după o lungă, nefericită şi inutilă serie de filme istorice care au mistificat faptele istorice autohtone şi contextul socio-politic mondial şi au agresat conştiinţa naţională, mai tot timpul ameţită de succesiunea ameţitoare de dominaţii. (…) Ce dăunează, însă, acestei opţiuni este omiterea oricăror implicaţii, remarci, comentarii, replici care au legătură cu situaţia politică. Abandonarea politicului reduce personajele la un portret colectiv monocolor şi infantil, pe alocuri. Filmul, cel puţin în ultima parte, în care se diluează antagonismul partizani/securişti, rămîne doar un exerciţiu de supravieţuire în munţi, fără obstacolele ideologice, extrem de necesare într-o astfel de recuperare a unor evenimente din istoria recentă.
Filmul ar fi trebuit să fie mai mult decît un jurnal de supravieţuire. Sigur că, spre sfîrşitul perioadei de hăituială, foarte bine pusă la punct de Securitate, toată lupta lor se transformă într-o continuă luptă de supravieţuire, motorul ideologic (şi nu mă refer aici doar la Mişcarea Legionară) şi substanţa umană sînt prea puţin chestionate. Dacă filmul este structurat, cel puţin în prima parte, pe antagonismul partizani/securişti, fuga permanentă şi supravieţuirea dificilă ale partizanilor ar fi trebuit secondate ideologic, aşa cum, de altfel, pentru comunişti se întîmplă, în lungile şi extrem de bine închegatele şedinţe conduse de Bodnarenko (Mihai Constantin, cu o interpretare echilibrată, însă cu cîteva accente cabotine, generate mai degrabă de replică). Pentru spectatorii care nu au nici o idee despre aceste grupări de rezistenţă, încrîncenarea şi motivele pentru care tinerii se află în luptă nu se întrevăd clar, aceştia părînd, de multe ori, nişte idealişti imaturi şi trişti.
Defiancee povestea a trei fraţi evrei, scăpaţi din Polonia ocupată de nazişti, care se ascund în pădurile din Belarus, acolo unde se joacă de-a partizanii.
“După ce unii şi-au făcut necesităţile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se aşeze pe marginea priciului, să-şi ia lingura şi să-şi mănânce fecalele.” – Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării
Emilia Corbu: IA, MAI RESPECTAŢI PLURALITATEA IDEILOR ŞI OPINIILOR, DOMNILOR!
Decizia CNA urmare a ,,scrisorii celor 11,, de sancţionare a Eugeniei Vodă în ,,cazul Cristoiu,, pe motiv că nu a asigurat pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere e mai tare decât credeţi. Un câmp deschis de bătălie. De acum înainte moderatorii vor avea la dispoziţie în studio, o coasă.
Pusă în practică în emisiunea Eugeniei Vodă ar fi arătat aşa. Iată scenariul.
Cristoiu pe baza zecilor de dosare studiate spunea opinia lui că Zelea Codreanu e un erou romantic şi a fost incoruptibil. In acel moment Eugenia Vodă trebuia să sară ca arsă şi să zică exact cu cuvintele celor 11 reprosându-i că ,, , ignoră caracterul fascist şi terorist al acestei grupări politice, contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (şi a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovaţi, între care şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti din perioada interbelică,,.
In acel moment Cristoiu trebuia să sară de şapte metri şi să spună că el nu vorbea despre asasinate ci opinia lui era vis-a-vis de corupţie. In replică E.V. trebuia să-i înfigă unghia în gât şi să spună că măsura moralităţii este criminalitatea.
Şi atunci Cristoiu, documentat cum este şi pentru ca lupta să fie dreaptă trebuia să spună că există o opinie generală bazată pe mai multe documente istorice şi memorialistice conform cărora legionarii la rândul lor au fost cele mai numeroase victime ale holocaustului românesc în care au suferit câteva milioane de oameni şi sute de mii au fost asasinaţi. Şi că singura deosebire dintre holocaustul evreiesc şi cel românesc este aceea că primul este teoretizat, recunoscut internaţional şi există o reţea internaţională de căutare a criminalilor persoane fizice sau juridice şi de acţionare a acestora în judecată în timp ce, cel de-al doilea se află de 60 de ani încoace la stadiul de opinie, de idee împărtăşită de câteva milioane de români, de problemă pe care aşteptăm să o rezolve Dumnezeu.
Dar şi aşa conform deciziei CNA, aflat la stadiul de idee bazată pe realitatea istorică holocaustul românesc are dreptul de a intra în discuţie, de a fi prezentat. Iar dacă moralitatea se reduce doar la criminalitate atunci moral ar fi să fie găsiţi, urmăriţi, pedepsiţi şi criminalii poporului român.
Astfel realizatoarea emisiunii ar fi respectat pluralitatea ideilor şi a opiniilor. Cu E.V. pe post de amazoană şi cu un Cristoiu băgat de frică sub birou, cei 11 ar fi fost cu siguranţă mulţumiţi.
Cu toată încrederea în obiectivitatea CNA şi a,, celor 11,, şi pentru că suntem în Postul Crăciunului şi despre moralitate pot vorbi doar victimele le dedic o pagină din memoriile unui tânăr legionar care a trecut prin ,,experimentul Piteşti,,. Şi memoriile lui au valoare istorică. Fie ca mărturia acestui om să îi învăluie ca o binecuvântare dacă au fost cinstiţi dar neinformaţi şi să le pătrundă ca un blestem în oase dacă au crezut că istoria este o tarabă de vechituri din care îţi alegi doar ce îţi foloseşte. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Dumitru Bordeianu povesteşte:
Crăciunul lui 1950. Degradarea
Aşa cum n-am uitat Crăciunul lui 1948 de la Suceava, tot. aşa nu~l voi uita niciodată pe cel din 1950, petrecut în camera 3 subsol.
Eram atât de deshidrataţi şi de slăbiţi în urma însetării, că păream mai degrabă nişte umbre decât oameni. Dacă până atunci torturile administrate prin bătăi şi însetare nu atinseseră încă degradarea absolută, ceea ce voi mărturisi în continuare avea să intre în domeniul patologiei, iar satanizarea să atingă paroxismul. Nu mi-am putut închipui vreodată că omul, fiinţă raţională, ar putea să-şi înjosească semenul în aşa grad. Ce minte de demon a putut să născocească atâta cruzime? Chiar în ziua de Crăciun, când fiecare dintre noi, în intimitatea sa, îşi mai amintea cum sărbătorea Crăciunul împreună cu cei dragi, am fost puşi în faţa unor fapte care ne-au uluit. *
In acea dimineaţă – îndată ce a sunat deşteptarea, la ora şase – Zaharia, care în ultima săptămână lipsise din cameră, a dat ordin ca de acum încolo în fiecare dimineaţă să luăm poziţia fixă pe prici, iar cei care aveau nevoie să iasă la urină şi scaun, nu o vor mai face la tinetă, ci în propria lor gamelă pentru mâncare. Am rămas îngroziţi de ceea ce auzeam. Aşa ceva nu mai auzisem şi nu mai văzusem vreodată.
In dimineaţa aceea, mulţi dintre noi n-au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se ieşea afară numai la două-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte dintre noi şi-au făcut nevoile în gamelă, în cameră era un miros dezgustător, dar îl suportam, căci ne obişnuisem cu el de atâta timp. După ce unii şi-au făcut necesităţile în gamelele lor, Zaharia le-a ordonat să se aşeze pe marginea priciului, să-şi ia lingura şi să-şi mănânce fecalele. Doamne, ce scabrozitate, ce înjosire, ce degradare! Mulţi au refuzat să-şi mănânce fecalele, iar alţii au avut reflexe de vomă de aveai impresia că-şi vărsau maţele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginaţie, chiar bolnavă, nu şi l-ar fi putut închipui.
In faţa acestei stări de nedescris, mulţi îşi doreau moartea.
Video 1VIDEO: Ministrului Funeriu i se suflă ca la şcoală
Ziare.com: Ministerul Educatiei intentioneaza sa doteze gradinitele, in urma unei licitatii, cu papusi care prezinta dizabilitati sau reprezinta diferite rase, suma totala pusa la bataie fiind de circa 2,75 milioane de euro cu TVA, potrivit site-ului de licitatii publice.
Licitatia, deschisa pana la 11 octombrie, face parte din Proiectul pentru Reforma Educatiei Timpurii si mai vizeaza achizitionarea a cate 12.577 de truse medicale de jucarie, seturi de vehicule de jucarie, jucarii adecvate activitatilor de tip casnic, aragaze, frigidere, masini de spalat rufe si aspiratoare.
Papusile cu dizabilitati vor fi grupate in seturi cu minimum sase figurine din plastic, fiecare reprezentand cate o persoana cu o alta dizabilitate. Inaltimea minima a unei papusi este de 10 centimetri si nu se admit figurine formate din doua bucati, dar care se pot detasa una de cealalta, potrivit conditiilor din anuntul licitatiei. Totodata vor fi reprezentate si toate rasele pentru a se elimina de timpuriu discriminarile.
Initiativa ministerului nu este privita cu ochi buni de reprezentantii sindicatelor, in opinia carora ministrul de resort, Daniel Funeriu, nu cunoaste nici acum nevoile reale ale unitatilor de invatamant prescolar.
“Ii transmitem domnului ministru o lista cu materialele de care au nevoie personalul didactic din gradinite si copiii, pentru un act educational de calitate: reparatii curente ale cladirilor, mai ales in cazul unitatilor care nu au primit autorizatie de functionare, lucrari de igienizare, materiale de curatenie si dezinfectanti, mobilier, rechizite scolare, carti de povesti, truse de constructie care sa stimuleze creativitatea prescolarilor.
Acestea sunt doar o parte dintre cerintele pe care le au colegii nostri, iar problemele si necesitatile sunt diferite de la o gradinita la alta. In plus, ii reamintim domnului ministru ca 2010 este anul in care Guvernul din care face parte a anuntat ca este anul in care trebuie sa strangem cureaua si sa facem achizitiile de stricta necesitate.
Prin urmare, papusile pe care vrea ministerul sa le achizitioneze reprezinta o prioritate?”, spune secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Liviu Pop.
“Gandul”: Sorin Oprescu vrea să afle cât îl costă să sape 20 de closete in care sa se intre cu cartela RFID iar pentru răspuns e dispus să plătească 150.000 de lei (un miliard si jumatate lei vechi) fără TVA
October 16th, 2014 
VR 
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) continuă să pună la dispoziția cercetătorilor și a tuturor celor interesați documente din arhiva proprie prin digitizare și postare pe site-ul propriu. După publicarea actelor normative privind funcționarea Ministerului de Interne, a deciziilor de internare în coloniile de muncă sau a documentelor cuprinzând ancheta PCR din 1968 privind abuzurile Securității, C.N.S.A.S. a decis să publice documente care privesc un episod central al represiunii comuniste: reeducarea de la Pitești (1949-1951). Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul din fondul Penal nr. 1114, însumând 24 de volume, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul din fondul Penal nr. 1126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Peste 14.000 de file din dosarele C.N.S.A.S. privind reeducarea din Penitenciarul Pitești pot fi accesate gratuit pe site-ul www.cnsas.ro.
Posted in 
Tags: 
