Mai multi istorici ne semnealaza un nou grav atentat la Istoria Nationala, care vine in completarea Raportului Tismaneanu. Este vorba de “Raportul Patapievici” asupra istoriei Romaniei, in care se afirma, printre alte enormitati: “Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.” Personajul caruia Institutul Cultural Roman i-a incredintat falsificarea istoriei Romaniei la nivel international este un elvetian de origine poloneza, pe numele sau Laurent Chrzanovski (foto la Ziaristi Online – sursa Rotary Club).
Afacerea rescrierii istoriei nationale in stil maghiaro-bolsevic este impachetata intre copertile unui volum de lux cu titlul “Romania Medievala” si a costat pana acum circa un milioan de euro (1.000.000 Euro). Costurile se vor ridica insa la 7 milioane de euro (ati citit bine) pentru ca implica si o serie de expozitii internationale, realizate de MAE si ICR sub patronajul Presedintiei Romaniei. Sau cel putin asa isi propun Baconsky si Patapievici.
Mai mult, suntem amenintati de fizicianul de renume mondial din fruntea ICR ca exista si o continuare: Dintre proiectele noi pe care ICR le pregăteşte, Patapievici a menţionat pentru Mediafax o expoziţie pe tema “România medievală”, care să fie prezentată în străinătate. Acest proiect face parte dintr-un ciclu care mai cuprinde şi “România neolitică”, expoziţie prezentată cu un an în urmă în Elveţia şi Belgia, şi “România modernă”, proiect ce ar putea fi realizat peste doi ani.
Cristian Negrea, unul dintre istoricii portalului Ziaristi Online afirma: “Trebuie sa ia atitudine in primul rand istoricii si comunitatea stiintifica, care ar trebui sa desfiinteze aceasta brosura de prezentare. Ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca toate aceste lucruri sunt scrise pe banii contribuabilului roman, este ca si cum romanul plateste sa i se desfiinteze si mutileze istoria. Iar referitor la cliseul cu vechimea Romaniei, cum ca nu ar exista decat de la 1859, chiar aplicand aceasta falsa teorie conform careia vechimea este data de denumirea statului, Romania ar fi mai veche decat Italia (denumire aparuta la 1861) sau Germania (1871), fara a mai vorbi de alte state ca si Cehia sau Belgia.”
Va prezentam mai jos atat prefetele “lucrarii”, semnate de Patapievici si seful M.A.E. Baconsky, cat si o recenzie a volumului in patru limbi care continua “opera” “Raportului Tismaneanu” de mistificare a istoriei Romaniei. Toate aceste grozavii se petrec “sub înaltul patronaj al Preşedintelui României”, dupa cum sta inscris pe “Raportul Patapievici” asupra natiunii romane.
Zilele trecute l-am eliminat pe Dan Badea din “Blog Roll”. Dupa ce am scris si am vorbit despre el ca exemplu de jurnalism independent am constatat ca isi transfera credibilitatea castigata mediatizand facaturi de cazuri si facaturi de jurnalisti, pretins independenti, din zona infractorului Sorin Ovidiu Vintu. Dar ce a pus capac a fost cand am mai gasit pe blogul lui – si, deci, automat, pe “blog roll”-ul meu – o pseudo-analiza din zona unui alt infractor, moral si profesional: Vladimir Tismaneanu. Este vorba de reproducerea unui oarecare tasmanian de serviciu, Dragos Paul Aligica, preluat fara nici o nota critica de pe portalul HotNews, fabrica de “media independenta” care ii apartine tot lui Sorin Ovidiu Vintu. Or, una este sa mai preiei o stire si alta sa propagi manipularile unui grup ideologic dusman Romaniei. In patologia sa, Sorin Ovidiu Vintu, o veritabila antena a Moscovei la Bucuresti (si, de acum, si la Chisinau), se joaca alaturi de diverse gasti anti-romanesti cu mintea oamenilor slabi pregatiti: in timp ce, pe de-o parte, isi asmute “catelusii rai” de la Realitatea, pe de cealalta ii pune sa linga pe “catelusii buni” de la HotNews. In ce priveste exponentul gastii antiromanesti coordonate de Vladimir Tismaneanu avem de a face cu un demers fraudulos de realipire a ei de Traian Basescu. Ca si in cazul iesirii tembele a lui Patapievici. Este o evidenta ca acest grup de profitori ai tuturor regimurilor a stat deoparte in perioada electorala. La conserva. In acest caz, Liiceanu a fost purtatorul lor de mesaj: la intalnirea de la GDS a venit dupa presedinte si a plecat inainte de finalul discutiei (avea treburi mai importante), lasandu-l pe Basescu sa-l caute, degeaba, in multime, pentru a-i da un raspuns la frustrarile sale de “cetatean invins”. Cel mai probabil intrega gasca – cu putine exceptii, bagate la inaintare ca acoperire – era convinsa de infrangerea lui Basescu si statea pe vine la portita de la Cotroceni gata sa intre cu surle si trambite in corul de aplaudaci ai lui Geoana. Iesirea stridenta a lui Patapievici prin interviul din La Vanguardia este echivalenta pe plan informativ cu “scandalul Soare”: disperarea camuflata prin “dezvaluirea-bomba” are ca subtext sa arate ca Patapievici ramane “intelectualul lui Basescu”. Halal intelectual! Este de subliniat – si de retinut – ca sponsorii lui Mircea Geoana, incepand cu Vintu (Idei in Dialog) si Patriciu (Dilema si FP) si terminand cu sustinatorii lui de peste ocean, sunt aceiasi cu cei ai gastii Patapievici-Plesu. Lipsa de discernamant a lui Dan Badea, care din jurnalist de investigatii a devenit peste noapte trompeta unor impostori m-a facut sa-l elimin de pe blogul meu, temporar, sper, si cu dezamagire. Se pare ca nu am fost singurul care a constatat aceasta deraiere a jurnalistului sper, inca, independent. Sociologul Liviu Turcu, deranjat la randul sau, pornind de la gestul lui Dan Badea, gaseste prilejul de a-si expune opiniile cu privinta la tentativele grupului ideologic antiromanesc si mizele falsele lor analize, cu rol de manipulare si dezinformare. Public mai jos punctul de vedere al lui Liviu Turcu si astept, cu putintica incredere, ca Dan Badea sa-si revina.
Dr. Liviu Turcu: DESPRE APARENŢE ŞI REALITATE
La data de 9 decembrie 2009 HotNews.ro a postat un comentariu/analiza intitulat ‘Campania Geoana: Culisele internationale’ sub semnatura lui Dragos-Paul Aligica, material care apoi a fost preluat si postat de Dan Badea pe acest blog. Nu este un secret pentru nimeni ca Dan Badea s-a afirmat inca de la inceputul campaniei electorale ca un sprijinitor activ al presedintelui-candidat Traian Basescu folosind acest blog pentru a demantela cu talent si ingeniozitate mai toate manevrele cartelului politico-financiar aflat in spatele candidatului Mircea Geoana.In acest context decizia de a posta comentariul/analiza (de acum inainte voi folosi pentru simplificarea exprimarii termenul ‘analiza’) pare la prima vedere absolut fireasca intrucit are darul de a-i convinge pe cititori si, mai ales, pe sustinatorii activi ai presedintelui Traian Basescu ca victoria electorala, desi la un scor foarte strins, trebuie sa fie apreciata cu atit mai mult cu cit include infringerea unei aliante de forte politice internationale cu sediul la Washington si Moscova. Nici mai mult nici mai putin! O victorie deci a la David versus Goliat. Privita prin simpla prizma a confruntarii de tip propagandistico-electoral analiza nu ridica nici o obiectie intrucit asa cum se stie propaganda este in sine un mijloc de manipulare a opiniei publice si deci intotdeauna intr-un conflict acut cu realitatea.
Blogul lui Dan Badea nu a fost pina acum nici o clipa o platforma de propaganda politico-ideologica si din acest motiv s-a bucurat si se bucura de audienta cunoscuta. Acesta este motivul pentru care din respect pentru el si pentru cititorii seriosi ai acestui blog sint nevoit sa fac corectiile necesare pentru a mentine echilibrul firesc al intelegerii situatiei abordate de Dragos Paul Aligica. Adica o abordare a realitatii plivita de excesele manipulationiste de tip propagandistic.Iata de ce, propun cititorilor parcurgerea comentariului meu intr-o paralela cronologica cu analiza autorului mentionat mai sus ca un exercitiu analitic fundamentat pe doi vectori: informatia de ordin faptic si mecanismul logic al prelucrarii acestora.
Ce se afla in spatele demersului manipulativ?
Exista minimum doua modalitati de a citi analiza lui Dragos Paul Aligica: prima este de a o parcurge facind abstractie totala de pregatirea intelectuala si afilierea politico-ideologica a semnatarului; a doua, este de a o face prin raportarea continutului analizei la sorgintea cultural ideologica a acestuia. Pentru cineva, ca mine, cu o experienta de peste 35 de ani in politica internationala si mai ales a culiselor acesteia (imi cer scuze prin aducerea acestui argument personal dar este un punct de referinta absolut necesar pentru cititorul de buna credinta) aplicarea primei metode conduce la concluzia ca autorul face dovada unei regretabile ignorante in tratarea stiintifica a subiectului abordat. Nu ar fi nici primul si nici ultimul ‘analist’ post-decembrist care foloseste mass media ca mijloc de capitalizare politico-intelectuala in detrimentul acuratetei tratarii temelor abordate. Aplicarea celei de a doua metode pastreaza intact calificativul de ‘interpretare eronata’ a realitatii dar fiind facuta de un om educat in tara si strainatate (respectiv S.U.A, unde de altfel autorul analizei se afla si in prezent intr-o structura universitara) impune o serioasa amendare calificativa. Cu specializari atestate in domeniile cercetarii politice, economice si sociologice situatia de fata ridica la modul serios intrebarea “daca nu e ignoranta pura, ce se afla in spatele demersului manipulativ?”. Acesta din urma este evident cazul domnului Dragos Paul Aligica si asupra acestui aspect voi reveni mai tirziu.Si acum sa trecem la analiza propriu-zisa.
Abureala termenilor, conceptelor si surselor
Autorul isi incepe demersul prin invocarea unui argument de autoritate ce se vrea infailibil pentru cititorul de rind prin afirmatia calificativa facuta de cunoscutul cotidian al oamenilor de afaceri americani “Wall Street Journal”: “Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana”, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de “WSJ”, scriu agentiile romane de stiri, liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington. Mai intii sint obligat sa remarc ca afirmatia citata, prin finalitatea urmarita, este pe fond incorecta intrucit batalia dusa intre cei doi candidati nu a avut drept obiect esential opunerea „liberalismului economic” versus ce? termenul de comparatie lipsind ilogic si fiind inlocuit cu categoria „urmasii comunistilor lui Ceausescu”. In mod firesc autorul afirmatiei ar fi trebuit sa opuna „liberalismului economic” ceva de genul „adeptii planificarii economice de tip comunist” dar evident ca nu au putut-o face pentru simplul motiv ca grupurile de interese care l-au sustinut pe Mircea Geoana nu sint nici pe departe sustinatorii unei asemenea conceptii, administratia PSD fiind cea care a executat si negociat reformarea economico-financiara ce a permis intrarea in Uniunea Europeana. Apoi, autorul introduce printr-o intentionat alambicata formula stilistico-logica afirmatia ca din parcurgerea stirilor difuzate de agentiile romane de stiri ( a se observa absenta unei informatii precise la adresa identitatii acestora) „potrivit unor surse citate de WSJ” (si acelea neprecizate) „liderul social-democrat a fost candidatul preferat atit de Moscova cit si de Washington”. Aceasta ultima afirmatie extrem de vaga va deveni cu toate acestea pilonul fundamental pe care autorul isi va desfasura ulterior intreaga analiza, adaugind generos inca doi vectori, respectiv Bruxelles si „spatiul german” definindu-le ca „cele patru teatre majore de operatiuni pro-Mircea Geoana”. Nefericita inspiratie, exceptind desigur precum am spus incadrarea de la bun inceput a analizei in categoria materialelor de serviciu de tip manipulationist-propagandistic.
Rolul Moscovei a fost expediat mult prea rapid (normal 🙂
De referintele ‘analitice’ cu privire la rolul Moscovei autorul scapa foarte repede intrucit, citez, „desi neclare in amanunt, dovezile sint evidente” cu recomandarea ca istoricii sa clarifice ulterior daca este vorba sau nu de „tradarea intereselor nationale”. Mai adauga si un citat din avertismentul dat de catre presedintele Traian Basescu ambasadorului rus si cu asta autorul expediaza ‘stiintific’ primul si de fapt cel mai important, din punct de vedere al realitatii, ‘teatru major de operatiuni’ externe. Formularea este, cu tot respectul pentru educatia autorului, demna de Giga. Noroc cu Dan Badea care timp de luni de zile i-a ajutat la modul informatiilor factuale pe cititori sa inteleaga cam cum stau lucrurile la acest capitol. Nu ar fi stricat ca si autorul sa fi parcurs aceste informatii inainte de a elabora analiza publicata la HotNews.ro. In ce priveste relatiile romano-ruse as sugera analistilor apropiati presedintelui Traian Basescu sa ia in dezbatere cit mai curind problema decalajului conflictual intre prezenta si ponderea capitalului rus in ramurile strategice ale economiei romanesti si substanta actuala a relatiilor politice bilaterale. Este o tema ce merita o abordare si solutionare de sine statatoare intrucit mai degraba decit mai tirziu, asa cum deja s-a putut constata cu ocazia alegerilor prezidentiale, se cere intelept solutionata in deplina concordanta cu interesele fundamentale ale statului roman..
Revenind, trebuie mentionat ca analiza termina la modul super-expeditiv si cel de al doilea ‘teatru major al actiunilor de sustinere a lui M.G.’, respectiv cel de la Bruxelles intr-un singur paragraf. Un esec total pentru M.Geoana intrucit s-ar fi lovit, potrivit autorului, scurt si necrutator de trei obstacole/bariere: sustinerea politica din partea ‘popularilor europeni’, asimetria credibilitatii celor doi candidati (banuiesc ca autorul vrea sa se refere la Comisia Europeana dar nu o face lasindu-l pe cititor intr-o totala ceata) si trei, faptul ca cei de acolo inteleg cel mai bine in raport cu restul cancelariilor europene (sic) cam cum e cu democratia in Romania si cine se lupta pentru ce. Si cu asta gata s-a terminat si cu analiza teatrului major numarul doi.
Stramba-dreapta si propaganda: ‘obiceiurile proaste mor greu’
Trecerea in revista a operatiunilor de sustinere a candidatului social democrat pe ‘spatiul german’ are loc pe lungimea a sase paragrafe din care patru prezinta de fapt desfasurarea unei singure operatiuni PR initiate ‘printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe…’ care ‘a organizat un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”’.
Descrierea operatiunii m-a facut sa zimbesc involuntar intrucit mi-a amintit ca la acest capitol lupul isi schimba parul dar nu si naravul intrucit acest gen de operatiuni au continuat fara pauza in perioada post-decembrie 1989 fiind de fapt in cel mai bun caz ‘copy-cats’ al celor organizate de serviciul de informatii externe in timpul regimului comunist. Deci cu alte cuvinte nimic nou sub soarele ‘democratiei originale romanesti’. Fapt este ca masurile informativ operative de contracare ale actiunii organizate de cartelul din spatele lui Mircea Geoana via Ministerul de Externe au constat din plasarea contra-manipulativa a delegatiei de ziaristi germani spre tabara sustinatorilor presedintelui Traian Basescu, respectiv o discutie ‘lamuritoare’ atentie, in afara programului oficial, intre altii cu liderul Valeriu Stoica si un numar de ziaristi ‘independenti’ care au ‘echilibrat perceptia nemtilor despre realitatea romaneasca’. Sint convins ca la momentul respectiv cel putin o parte din jurnalistii oaspeti, oameni cu experienta profesionala, au avut instantaneu perceptia unui deja vu ante dar si post-1989. Isi vor fi zis, ‘obiceiurile proaste mor greu’ (‘bad habits die hard’). Ce nu spune autorul in analiza sa este faptul ca mentionarea lui Valeriu Stoica nu este tocmai intimplatoare, acesta din urma fiind co-autor cu Dragos Paul Aligica la lucrarea intitulata “Reconstructia dreptei. Intre experimentul capitalist occidental si proiectul national romanesc”. Cit despre ‘momeala proiectului Johannes’ menita sa induioseze defintiv factorii politici de la Berlin autorul o expediaza rapid printr-o lovitura de biliard cu doua trimiteri simultane: prima este lansarea formulei insinuante dar nesustinuta in vreun fel ca promotorii lui Geoana/Johannes au folosit filiera Schroeder pentru a crea o alianta de sustinere electorala ad-hoc ruso-germana datorita pozitiei ocupate de acesta din urma in structurile Gazprom; a doua, ca legaturile PDL cu partidele de dreapta din Germania au fost si sint atit de puternice incit au contrabalansat presupusa alianta germano-rusa prevalind in final. Ametitor, cind te gindesti chipurile ce potential de influenta europeana au partidele politice din democratia romaneasca dar cit de putin au fost in stare sa faca pentru omul de rind din tara…
Umflarea cu pompa a “factorului american” din spatele lui Geoana
In sfirsit, cum zice autorul, ‘mai ramine operatiunea americana’, un teatru major caruia ii atribuie in cadrul analizei partea leului. Aceasta parte are darul de a juca rolul de efect final al ‘fristii pe tort’ sau daca tinem seama de esecul suferit de cartelul pro-Mircea Geoana ‘bomboana pe coliva operationala’. Aici, autorul se doreste a fi nu numai convingator in fata cititorului, dar si sa-si si etaleze in sfirsit capacitatea de a face judecati logice si politice infailibile. Teza de baza este ca Mircea Geoana fiind ambasador in timpul fostei administratii democrate si-a creat relatii speciale cu establishmentul (banuiesc ca asta a vrut sa spuna D.P.A.) ce reprezinta coloana vertebrala politica a acestui partid. A doua premisa ar fi ca perioada in calitate de candidat prezidential pentru Mircea Geoana a coincis cu instalarea la Casa Alba a unei noi administratii americane Democrate, respectiv a presedintelui Barak Obama. Concluzia ‘naturala’ ce urmeaza celor doua premize este ca noul presedinte si administratia sa il sprijina neconditionat pe Mircea Geoana intrind astfel prin masuri active in procesul sustinerii candidaturii acestuia in cursa electorala. Pentru un om cu educatia formala a lui Dragos Paul Aligica expunerea unui atare rationament il descalifica in plan intelectual, exceptind din nou postura constient asumata de agent manipulator al opiniei publice romanesti. Dar asta nu este inca nimic avind in vedere ca facind acest lucru, lasind de o parte pozitia partizana teoretica pro sau anti un candidat sau altul Dragos Paul Aligica contribuie la perpetuarea istoric exasperanta a unei perceptii fundamental eronate a modului in care functioneaza de facto sistemul politic american. O intelegere falsa a mecanismului intim al centrului decizional politic american care paraziteaza din pacate discretionar cultura politica a clasei politice, a factorilor birocratici si evident prin intermediul primelor doua si a opiniei publice romanesti. Cind afirm acest lucru am in vedere nu doar infirmitati de ordin intelectual ci mai ales efectele negative si uneori catastrofale ale acesteia in formularea pozitiilor oficiale si plasarea Romaniei ca stat pe tabla de sah a politicii internationale.
Perpetuarea unei facaturi: Geoana, Obama al Romaniei
Amendamentele aduse pe parcursul analizei precum relevarea politicii mercantile a power-brokerilor politici de la Washington care, exploateaza, spun eu, fara scrupule naivitatea interlocutorilor straini sint palide corectii ale unei abordari de fond complet eronate. Autorul atinge si limitele superioare ale ridicolului in raport cu realitatea cind plaseaza versiunea cu ‘Mircea Geoana, un Barak Obama al Romaniei’. Mai mult, autorul foloseste tema sprijinului politic international pentru candidatul social democrat pentru a divaga spre o platforma de pe care executa un atac direct la baioneta la adresa politicii oficiale a actualei administratii.
Nu mai putin paradoxal este, de asemenea, sa constati ca desi aliniat pro-forma doctrinei liberale, Dragos Paul Aligica, nu se sfieste sa devina concomitent un exponent activ al propagarii doctrinei si liniei politice factiunii ‘neo-conservatoare’ reprezentata de fosta administratie republicana. Prin antiteza el nu se sfieste sa atace deschis noua administratie democrata pentru linia politica externa promovata dupa venirea la putere. Actualul presedinte este atacat la nivel personal atunci cind autorul ii imputa ‘tavalugul erorilor’ facute in raporturile geopolitice cu tarile Europei de Est si unde in mod ‘eroic’ ambasadorii acestor tari au facut front comun. Autorul califica, depasind cadrul unei abordari intelectuale, actuala administratie ca fiind una ‘ recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington’. Ca prin ‘fragilitate’ autorul intelege clar la modul peiorativ decizii la limita iresponsabilitatii este limpede. Ceea ce ridica semne de intrebare este intelegerea de catre autor a definitiei ‘logicii real-politik-lui traditional american’ si care in contextul folosit ii submineaza propria-i judecata. Real-politik-ul traditional american exprima tocmai capacitatea de a face compromisuri in negocieri intr-un context ce limiteaza iar uneori in situatii limita chiar exclude vectorii de ordin ideologic dindu-se prioritate vectorilor de tip geopolitici. Atunci cum se impaca afirmatia incriminatoare ca Statele Unite au luat o decizie iresponsabila cu privire la ‘scutul anti-racheta’ din Europa de Rasarit dar ‘eludeaza logica real-politik-lui traditional???” Pai decizia luata, si care analizata altfel la rece reflecta o superficiala interpretare de catre estici, confirma tocmai acest tip de politica si nu eludarea ei.
Suferind de o ciudata amnezie doctrinar ideologica autorul uita de asemenea ca Partidul Democrat este prin traditie depozitarul valorilor liberal-democrate progresiste iar grupul ‘neo-conservator’ a reprezentat un grupuscul doctrinar efemer aflat la extrema dreapta a Partidului Republican si respins in cele din urma la urne de majoritatea publicului.
Mistificarea rolulul trepadusului Guşă si pedalarea impotriva ortodoxiei romane
Cititorul ar trebui sa mai stie ceva atunci cind citeste analiza si ia in considerare argumentele aduse de autor privind contactele lui Gusa ca emisar al lui Mircea Geoana la Washington. Organizarea programului vizitei de catre o firma de lobby, este in sine pentru cine cunoaste mecanismul politic de la Washington argumentul suprem al absentei unor reale contacte preferentiale la virful piramidei politice. Via lobby aproape oricine platind sume considerabile poate avea contacte protocolare de un anumit nivel. Adevaratele contacte de substanta au loc in cu totul si cu totul alt mod decit cel descris de autor. Altfel, Paul Dragos Aligica nu scapa ocazia in virtutea ‘respectului’ pentru valorile liberale de a-l califica pe Gusa ca pe un exponent al ideologiei pan-ortodoxiste ceea ce ar trebui sa creeze cititorului nedumeriri de tip anxios avind in vedere asocierea absolut inedita a cartelului ‘comunist’ cu ‘ortodoxismul militant’. Atacul pe aceasta directie nu este insa intimplator si tine de afinitatile ideologice ale autorului ca membru al unui grup de interese care se lupta din greu sa inlocuiasca ponderea vectorului religios ortodox in viata socio-politica a Romaniei cu aspiratia de a-l inlocui cu o noua religie civica.
Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial, dar a pierdut si sprijinul unui important grup de influenta politica
Nici analizarea pozitiei luate de ambasadorul american la Bucuresti nu reflecta o corecta interpretare a situatiei reale. Daca liderii Partidului Democrat ar fi fost cu adevarat sustinatorii activi ai candidaturii lui Mircea Geoana ambasadorul dar si alti membri ai aparatului diplomatico-birocratic ar fi fost instruiti sa actioneze fie si acoperit in aceasta directie. Ambasadorul este potrivit propriilor afirmatii ale vice-presedintelui Joe Biden unul din prietenii sai apropiati si deci ar fi avut acoperirea politica necesara. Cert este ca nu a facut-o si asta nu a fost intimplator. Administratia americana a avut la aceste alegeri mai mult ca niciodata o pozitie politica absolut neutra nici unul dintre candidati neafectind in cazul victoriei la modul serios interesele Statelor Unite in zona. Mai mult, exact ca in bancurile cu radio-Erevan, candidatul Mircea Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial fie el si acoperit dar a pierdut in ultimul an si sprijinul unui important grup de influenta politica care investise in el mai bine de un deceniu. Despre cauzele acestei situatii voi vorbi cu un alt prilej, dar el demonstreaza cit de departe este autorul analizei de ceea ce se intimpla cu adevarat in culisele politicii americane. Mircea Geoana calca rapid chiar daca din motive relativ diferite la acest capitol pe urmele lui Adrian Nastase. O situatie pe care la timpul respectiv am si facut-o cunoscuta in mod public.
HotNews si “materialele de serviciu”
In sfirsit, din parcurgerea analizei nu rezulta in nici un chip o singura informatie factuala care sa demonstreze utilizarea de catre presupusele forte politice externe din spatele candidatului Mircea Geoana de pe cele ‘patru teatre majore’ internationale a panopliei de mijloace specifice informativ operative unor atari operatiuni. Acesta este adevaratul calcii al lui Ahile pentru credibilitatea demersului analitic intreprins de Dragos Paul Aligica. Si atunci qui prodest? Fiind un apropiat al unuia din comisarii politici apartinind al asa-zisului grup oportunist al ‘intelectualilor lui Traian Basescu’ autorul pare a fi plasat post-factum (adica atunci cind victoria presedintelui candidat a devenit realitate) la HotNews.ro un material de serviciu. Desi destul de neglijent elaborata, aparitia analizei are rolul de a servi drept punct de sprijin pentru demonstrarea aportului public la campania de sustinere a presedintelui. Un prilej totodata pentru argumentarea justificativa a consolidarii pozitiilor deja ocupate si plasarii noilor pretentii egoiste si oportuniste ale membrilor grupului de interese mentionat. O actiune altfel mult mai usor de identificat si de argumentat decit ‘actiunile de tip conspirationist’ ale cancelariilor occidentale aflate pe cele trei din cele ‘patru mari teatre operationale’. Dar despre asta cu alta ocazie.
In concluzie, personal nu cred ca sustinatorii cinstiti ai presedintelui Traian Basescu au nevoie, mai ales acum dupa victorie, de mistificari de acest gen. Nu de alta, dar simpla monitorizare de catre occidentalii incriminati a unor astfel de acuzatii pot aduce mai degraba suspiciune si neincredere in relatiile bilaterale cu daune evidente la nivelul apararii si promovarii intereselor nationale.
Dr. Liviu Turcu Nota mea: Intertitlurile imi apartin.
Sunt nevoit sa fac cateva lamuriri in randurile de mai jos, in urma telefoanelor si mesajelor primite in cursul zilei de ieri de la mai multi colegi ziaristi din presa centrala, dupa ce s-a raspandit zvonul in lumea jurnalistilor ca se incearca salvarea ziarului Ziua de la falimentul total.
Nu, nu ma intorc la Ziua, nici ca redactor sef nici ca director, dupa cum mi s-a propus prin interpusi. Ziarul Ziua a murit. Ceea ce se mai aude azi despre si dinspre el sunt doar ultimele horcaieli. Ziarul Ziua a fost ucis o data de Rosca, prin vendeta sa personala cu Basescu. Ziarul Ziua a fost ucis a doua oara cand a intrat, administrativ si editorial, pe mainile lui Mihai Pilsu – “322 de accesari” – vezi decizia tampita de a declara ziarul – fara macar sa-i intrebe si pe cei care-l fac, pe ziaristii – ca fiind anti-Basescu. Sau cea mai noua, de a face economie prin hotararea de a nu mai publica ziarul in ziua de luni, cand sunt, statistic, cele mai mari vanzari de presa sau accesari on line. Adica de a-si prelungi week-end-ul. Tamp! Daca vroia economie de o zi trebuia sa nu mai apara sambata, logic. (Apropo, bietii mei fosti colegi care nu si-au primit de o luna salariul ce vor face dupa desfiintarea ziarului: vor fi pusi sa se “recalifice la locul de munca” construind caramizi de lut pentru super-mediatizatul “Turn Ziua”?!) Ce sa mai faci cu Ziua? Un reporter virtual mai neinformat zicea ca Ziua devine “Saptamana”… Asta chiar ar fi haios! Adevarul e frust: dupa cum am mai spus, Ziua se va inchide daca nu a doua zi ci a treia zi dupa alegeri. Inclusiv “Ziua Online”. Produce ceva? Poate doar daca devine “Ziua- Porno Online” ca oricum a transformat site-ul ziarului in gazeta de perete electronic a tuturor obsedatilor sexual de pe planeta dezaxatilor. Apoi, ziarul Ziua a fost ucis definitiv cand, cu un Rosca pus putin sa faca turul lumii, a inceput sa actionezedin interior, ideologic, coloana a 5-a, a lui Tismaneanu, care sta si acum in genunchi, ritualic, la fundul lui Stoica. Acest hrebenciuc si verestoi la un loc al PD-L, negociatorul de ieri cu Nastase impotriva CDR, ca maine il va trada pe Basescu pentru a crea un “pol de stramba-dreapta” cu Crin si Marko, daca da Kondiakov semne de lumina de la Rasarit. Cam asta este cu cadavrul Ziua. Pacat de munca celui mai tanar, pasionat si anticomunist colectiv de ziaristi din presa romana (cand s-a pornit ziarul), cel mai unit (pana cand s-a sucit Rosca impotriva lui Basescu), cu cel mai bun supliment special – “Dosare ultrasecrete” (pana cand a fost data afara Miruna Munteanu, ca nu raspundea la comenzi) cu cea mai buna sectiune de politica externa nationala (conform ambasadelor euro-atlantice si… rasaritene 🙂 care a tinut treaza problema Basarabiei si a romanilor din jur peste un deceniu (pana cand si-au consolidat serviciile rusesti prin tismanenii pozitia la ziar). Ca veni vorba de Tismaneanu. Dupa el, care i-a pupat in cur pe Ceausescu si pe Leana, i-a proslavit pe Lenin si pe Stalin si atunci si dupa caderea comunismului, la brat cu Magureanu si la serbet cu Iliescu si madam Nina, s-a gudurat apoi pe langa Constantinescu ca, la Basescu, sa se bage pana la urma pe sub usa Presedintiei, cica ar fi persecutat si, saracul, lapidat (de ce nu “cremat”?), pentru ca ar tine, bietul bubico, cu Basescu. Ca si cum Romania sau poate chiar lumea se imparte in cei buni, ca el, care tin cu Basescu, si cei rai si urati, toti ceilalti, care sunt impotriva “fripturistilor lui Basescu”. Nu, Volo, nu! Lumea se imparte intre oameni si jigodii. Exista jigodii dar si oameni normali care sunt impotriva lui Basescu tot asa cum exista oameni simpli care il sustin pe presedinte dar si jigodii care se proptesc in umbra lui Basescu, ridicand insa salarii si mormane de carnati de la dusmanii sai de moarte, Sorin Ovidiu Vintu – cum este cazul angajatului SOV Patapievici – sau Dinu Patriciu – cum face Manolescu (ca sa nu mai vorbim de Plesu). Miorlaindu-se ca un motan castrat, Tismaneanu e oripilat ca Nistorescu a inceput sa le dea jos mastile “intelectualilor” cu voci murdare, calificandu-i drept “fripturistii lui Basescu” (eu as fi zis “fripturistii lui …escu”, de la Ceausescu la Basescu; si sa nu-l uitam pe Voiculescu, ca si de la el a incasat bine-mersi polit-ologul Tismaneanu!). Lasat in pielea goala de Nistorescu, profitorul tuturor regimurilor se baga repede intre picioarele presedintelui, pentru a-si ascunde putulica icerista. “Profesorul Morcovel” (sau Moscovel?) ia pozitie de gornist si se pune in fruntea gonacilor aspiranti la oase si zgarciuri pe sub masa presedintelui-vanator, cerand, ca si in campaniile Petrom-SOV si OMV-Crin, “respect” si “bun simt”. Ca un aplicant aplicat de analism in grup, striga ca din ochiul cel de sarpe la Hurezeanu – fost “consilier personal” al lui Nastase -, sa sara la gatul lui Nistorescu – ziaristul care, a se retine, l-a demolat pe Nastase – si sa se delimiteze de “stalinistul” de la “ex-Cotidianul” (vorbeste proletcultistul de la ex-Stefan Gheorghiu!), dandu-i ca exemple pe oamenii muncii de la sate si orase care deja s-au ridicat in B.O.B. impotriva cotidianismului: Buscu-RAAPPS, Morar-UTC sau Patrascoiu-UTM. Profitorul ICR le mai cere bietilor ziaristi de la Cotidianul sa-si dea demisiile in semn de protest fata de “atacul” la adresa intelectualilor de pe ogoarele tarii, calificat drept o “orgie a nesimtirii etice” (astia-s obsedati rau). Interesant de observat la Moscovel: e mai grav ca s-a ajuns la “orgie” anti-intelectualista (vorba bancului cu ardeleanul: “poate-n cur, ma!”) decat ca tovarasii lui de drum sunt partasi la o executie publica nationala a sefului statului si isi primesc cu totii salariile, sponsorizarile sau premiile de la – repet – dusmanii de moarte ai lui Basescu, capi ai Coalitiei KAZ-GRIVCO-FNI si ai campaniei de eliminare a presedintelui de pe scena politica a tarii, respectiv mogulii Dinu Patriciu si Sorin Ovidiu Vintu. Lui Bijulica, Busculica si Patrascoica – ca sa nu mai vorbim de Harry si Patapievicica – nu le cere sa se dezica de patronul mafiei media de la Realitatea-FNI – din care fac si ei parte, cu totii – ci o cere saracilor jurnalisti care n-au dupa ce bea apa si isi fac meseria cum pot si ei in conditiile unei dictaturi media girate si implementate de Hurezeanu, Buscu si toti roitorii din jurul lui Tismaneanu & cooperativa de productie anti-Romania. Si, by the way (panimaiesi Volodea?), si eu sunt unul dintre milioanele de simpli sustinatori ai lui Basescu – din sentiment national, pur si simplu: cred ca e mai roman decat Crin, “garantat” de Patriciu-FSB sau Geoana, “garantat” de familia Vanghelie-Hrebenciuc-Iliescu-KGB – , motiv pentru care am si fost fript, ca ziarist, fara a deveni, ca voi, fripturist, adica pupincurist. Daca Nistorescu, pentru ca-ti strica putin fardul, e “stalinist” (de ce nu “nazist”?) profesorul de istorie est-europeana de la CIA Michael Peter Shafir, consangean de-al tau, care te-a facut “ayatollahul anticomunismului”, cum e? Trebuie cumva sa se delimiteze fostul sau coleg de la Europa Libera, dl Hurezeanu, si de el? Dar “distinsele intelectuale”, papesa Tatiana Mungiu, rabina Zoe Petre, pecerepenelista anticrestina Smaranda Enache si societara Soros Renata Weber, sau bulibasa Aferim Plesu, care sterg pe jos cu Basescu ori de cate ori au ocazia, ce-ar trebui sa faca? E, uite – vorba lui Goma – “de-aia” nu ma intorc la Ziua. Raman, al dvs, al cititorilor mei, iubitorilor de adevar si nebunilor pentru tara, acelasi, Victor Roncea Huligan, Golan, Gugulan
Infamia de mai sus a fost scrisă de A.E. Baconsky, tatăl actualului ambasador român la Paris, „teologul” Theodor Baconsky. Bunicul meu, căruia îi port numele, primar ţărănist, a fost deportat, în calitatea lui de chiabur, pe Cîmpia Aradului, de unde s-a întors doar ca să moară pe pămîntul său – refuzînd să mai vorbească, deşi nu muţise între timp. S-au dus deja 20 de ani de libertate prost folosită. Foştii potentaţi din partid, servicii secrete, industrie, agricultură, cultură etc. au avut mulţi copii. Care au beneficiat de cele mai bune şcoli, de acces la resurse rare şi care astăzi sînt oameni maturi, mulţi chiar se pregătesc să iasă la pensie. Mă grăbesc să spun : copiii nu pot fi judecaţi pentru ce au făcut părinţii lor. Şi totuşi, ei sînt una dintre principalele explicaţii ale catastrofalei tranziţii româneşti. Cei mai neaşezaţi, cei mai nefericiţi de propria lor ascendenţă, pentru că nu vor reuşi niciodată s-o „rezolve”, sînt chiar aceşti urmaşi capitalişti ai vechiului regim comunist.
Tismăneanu, Patapievici şi Irinel Columbeanu, trei exemplare publice supraexpuse, nu vor cu adevărat condamnarea comunismului – lucru, de altfel, absurd şi irealizabil –, ci doar condamnarea propriilor genitori, de care ei nu mai vor să fie legaţi în nici un fel, căci nu sînt „vinovaţi” de o asemenea relaţie. Şi sigur că nu sînt vinovaţi, dar pînă la un punct : acela în care ne obligă şi pe noi, ceilalţi, să ne condamnăm părinţii şi bunicii, mulţi dintre ei trecuţi prin puşcăriile, gulagurile şi „serviciile de personal” administrate de părinţii lor. La sfîrşitul anilor ’70 şi la începutul anilor ’80, împreună cu prieteni intelectuali, scriitori – zisa generaţie ’80 –, încercam să punem piedici, să „băgăm strîmbe”, să fabricăm „şopîrle” împotriva sistemului totalitar. Vladimir Tismăneanu era propagandist comunist, şi încă unul foarte harnic, la fel de grafoman ca şi azi. Patapievici avea, se spune, un job convenabil, despre care nu scoate nici o vorbă azi. În cazul lui Irinel Columbeanu şi a altora ca el, se ştie încă puţin despre cum îşi duceau viaţa lor de beizadele – o excepţie onorabilă face Serghei Mizil, care povesteşte fără complexe episoade din acele vremuri, cu tinerii lor.
După 1989, România avea două soluţii radicale de situare cinstită faţă de vechiul regim totalitar : o lustraţie severă, după modelul german, sau o reconciliere naţională (care n-ar fi presupus, bineînţeles, şi iertarea crimelor sau legalizarea hoţiilor, dar ar fi raţionalizat dezbaterile despre trecut). Nu s-a realizat nici una, nici alta. Cui i-a folosit întreţinerea dihoniei, a confuziei, a hărmălaiei ? Foştilor şi copiilor lor ? Şi ce rol au jucat, de fapt, „zbîrnîitorile” presupusei societăţi civile gen Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Monica Macovei, Stelian Tănase, ei înşişi cu rădăcini în recenta lume roşie (chiar şi socri, cînd nu mame, taţi, unchi).
Să revenim. Mizeria publică revărsată de unii ca Vladimir Tismăneanu şi de alţii ca Irinel Columbeanu în viaţa românilor a fost şi este de o violenţă ieşită din comun. Voi rezista tentaţiei de a face liste lungi cu nenumăraţii fii, nepoţi, fraţi, cumnaţi şi cumnate. Cei mai mulţi dintre ei n-au urmărit decît bunăstarea, prin orice metode, legale dar mai ales ilegale, evitînd să dea lecţii sau să distorsioneze adevărul pînă la monstruos, aşa cum au făcut cîteva triste celebrităţi. Dar copiii foştilor sînt peste tot : în finanţe, în petrol, comerţ, IT, în reformatele servicii, în politică. Ministerele, partidele, comisiile, consiliile de administraţie, mass-media, universităţile sînt într-o mare măsură „ocupate” de aceşti urmaşi, foarte activi şi foarte „condamnatori”. Mulţi au rezidenţe puţin sau deloc cunoscute în „putredele” ţări dezvoltate. Averea defunctului stat comunist (sau stat pur şi simplu ?) a fost împărţită între copiii foştilor, lumea interlopă şi diverşi „investitori” ciudaţi.
Să dăm şi un exemplu pozitiv. Deşi nu am mai întîlnit-o de multă vreme, am urmărit-o cu simpatie şi admiraţie pe Anca Oroveanu, ea însăşi fiica unuia dintre personajele cu adevărat „grele” ale trecutului nostru recent, Leonte Răutu. Cultivată, discretă, profesoară iubită de studenţii ei, şi-a conservat un mod de a fi care, din păcate, nu a fost imitat de alţii.
În fapt, comunismul n-a fost decît o scurtă paranteză (45 de ani), la care se adaugă, iată, şi cei 20 de ani prevestiţi de cobea informată Brucan, timp în care s-a transferat tot ce se putea transfera de la lumea veche spre mîndra şi înspăimîntătoarea lume nouă. Tuturor tradiţiilor li s-a sucit gîtul. Confuzia pare să fie totală. „Revoluţia” a învins. Dar, se ştie, în lumea reală, nici o victorie nu e definitivă. „Trece o noapte, trece înc-o zi…”
Apropierea alegerilor mă face să mă gîndesc la întrebarea cu care Joe Halenbeck, personajul interpretat de Bruce Willis în The Last Boy Scout (Ultimul samaritean), îl somează pe Mike Mathews, „amicul” care-i sedusese nevasta: „Head or gut?” („Unde alegi să te pocnesc: în mutră sau în burtă?”). Cu diferenţa că, în planul electoral românesc, „seducătorii” sînt cei care ne adresează întrebarea. Şi ne pocnesc după cum alegem.
Nu trebuie să fii un specialist ca să vezi că ceea ce i se reproşează în mod curent lui Traian Băsescu nu-l afectează aproape deloc; în orice caz, nu într-atît încît să-i ameninţe viitorul politic. Că este responsabil de cariera politică a unor personaje precum Elena Băsescu ori Elena Udrea? Dar întreaga clasă politică românească poate fi împărţită un mediocri şi/sau arivişti. Că fratele domniei sale s-ar fi implicat în nişte afaceri destul de necurate? Dar nimic nu a putut fi dovedit, iar asta e, în fond, istoria economiei româneşti din cel puţin ultimii douăzeci de ani. Că este autoritar? Dar nu aşa a promis T. Băsescu că va fi, şi nu (şi) de aceea a fost votat? Dacă astea sînt lucrurile de care este acuzat actualul preşedinte, atunci nu văd de ce nu l-am vota în continuare. Cu astfel de „probe” invocate împotriva sa, omul este total inocent.
În ce mă priveşte, trei sînt motivele pentru care nu îl voi mai vota pe Traian Băsescu. Iată-le, în ordinea inversă a importanţei lor:
1. Pentru modul în care a fost făcută condamnarea comunismului. Deşi acest gest i-a asigurat elitei intelectuale pretextul („moral”) de a-i oferi în mod explicit preşedintelui Băsescu sprijinul politic, conţinutul acestei condamnări a reuşit performanţa dublă de a nu atinge în mod esenţial fenomenul comunist în metamorfozele sale prezente în timp ce anulează condamnarea lui efectivă în viitor. Faţă de o astfel de condamnare, protestele celor „322” au fost excesive. Doar dacă nu cumva au fost de fapt simulate, spontaneitatea prestaţiei din „scena balconului” fiind menită să lase impresia unui conflict real. Argumentul că, „deşi imperfectă, această condamnare trebuia făcută” îmi aminteşte de cel prin care eram îndemnaţi în 1991 să votăm o Constituţie deficientă în termenii dreptului constituţional şi falsă din perspectiva legitimităţii istorice.
Problema comunismului nu este o problemă rezervată specialiştilor, istoricilor. Comunismul este şi o problemă a trecutului, într-adevăr. Dar ce altceva este trecutul decît o bucată din noi? Este trecutul omului altundeva decît în om? Nu sînt oare strămoşii noştri, pe care nu i-am cunoscut niciodată, prezenţi deja în strănepoţii noştri, pe care nu-i vom cunoaşte niciodată? A ignora sau a considera clasat un interval din trecutul nostru înseamnă a dispreţui tot ce am fost, sîntem şi vom fi.
2. Pentru susţinerea legalizării prostituţiei în România. Nu contează dacă preşedintele Băsescu este sau nu iniţiatorul acestui proiect. Important este că legalizarea prostituţiei pare să fie un vechi obiectiv pedelist (susţinut public, de pildă, încă de acum doi ani de Monica Macovei şi Vasile Blaga în cadrul emisiunii „Între bine şi rău” difuzată de TVR1 în 13 martie 2007), obiectiv asumat recent de preşedintele Băsescu prin susţinerea raportului prezentat în 22 septembrie 2009 de Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice.
Problema prostituţiei nu este o simplă temă de moralitate civică. Este o problemă care ne afectează în mod direct şi împotriva căreia au protestat toţi cei care au conştiinţa demnităţii omului, a valorii lui, de la Biserică la diverse asociaţii laice. Iniţierea şi sprijinirea acestui proiect demonstrează o iresponsabilitate patentă faţă de prezentul imediat.
3. Pentru oferirea instrumentelor politice unei elite a cărei adversitate declarată faţă de creştinismul ortodox şi conştiinţa naţională poate avea de-acum efecte concrete. Funcţiile politice îi permit acestei elite să-şi împlinească visul, acela de a fi, în cuvintele dlui H.-R. Patapievici, „ca Schwarzenegger din filme”.1 Zis şi făcut. Cu precizarea că în acest caz avem de-a face cu acel Schwarzenegger din The Terminator ce se dă drept cel din Kindergarten Cop.2
Înţeleg interesul preşedintelui Băsescu pentru asocierea cu elita: în felul acesta, dincolo de aura de respectabilitate care decurge de aici, domnia sa îşi asigură justificarea morală a eventualelor acţiuni imorale. Astfel, „noii precupeţi”, cum au mai fost numiţi „intelectualii lui Băsescu”, nu sînt nici măcar precupeţi: de vreme ce nu au produs nimic, nu au nimic de vînzare. Ei nu sînt decît muncitori „cu intelectul”, manipulatori ideologici în sensul profesional de „încărcători-descărcători”: preiau produsul ideologic de cea mai largă circulaţie de pe marile pieţe de idei din străinătate şi-l descarcă în România. Aceasta înseamnă că principala lor competenţă este înşelarea, deghizarea. Sarcina lor e să ne convingă, de pildă, că e preferabilă o minciună făcută în numele principiilor minciunii lipsită de principii. Să ne facă să credem că în România se confruntă răul (ceilalţi) cu binele (Băsescu), cînd, de fapt, s-ar putea să se confrunte un rău deghizat în bine cu un mai rău deghizat în mai binele. Să transforme poporul român într-o populaţie.3 Dincolo de recursul permanent al elitei la valori, deciziile îi sînt determinate de un simplu principiu de piaţă: „Fake it until you alter it!” Mai pe larg spus, „pretinde o vreme că ceea ce oferi este chiar produsul original. Apoi vei putea oferi produsul modificat fără să mai ai nevoie să te justifici.” Iar mai întîi este falsificată tocmai semnificaţia acelor valori pe care elita pretinde că le apără: sensul libertăţii, al adevărului, binelui, frumosului, al principiilor democratice şi chiar al credinţei creştine. Mai ales al credinţei creştine, de vreme ce creştinismul este temeiul tuturor acestor valori.
Expuşi unei jefuiri şi umiliri sistematice de mai bine de 70 de ani, românii au ajuns să se întrebe înaintea fiecărei „alegeri” politice la care sînt supuşi: „Ce ne vor lua de data asta?” Istoria ne învaţă că pretenţiile jefuitorilor cresc pe măsura împuţinării resurselor: tributul în grîne, argint şi capete de vite ajunge astfel să fie înlocuit cu tributul în vieţile oamenilor. După ce ne-a amputat trecutul şi ne-a batjocorit prezentul, preşedintele Băsescu urmează, cu ajutorul indispensabil al elitei, să ne anuleze viitorul. Dacă aşa stau lucrurile, atunci experienţa amară de pînă acum s-ar putea să nu le mai fie românilor de nici un folos. Nu mai contează că românii rezistă la bătaie, că sînt statornici şi nici că sînt capabili să-şi refacă gospodăriile iarăşi şi iarăşi. În faţa desfiinţării, experienţa nu este de nici un folos: nu poţi fi desfiinţat decît o singură dată. Este adevărat că am mai fost expuşi desfiinţării şi în trecut; însă elitei colonizatoare de după 1948 îi lipseau şi instrumentele, şi capacitatea intelectuală necesară. Actualei elite nu-i lipseşte nimic, cu excepţia preşedintelui ideal.
Prin urmare, de data aceasta nu mai avem de ales între un pumn în faţă şi unul în burtă, între unii care ne jefuiesc pămînturile şi casele şi alţii care ne îndeamnă să le părăsim de bună voie pentru a ne găsi un rost în afara graniţelor, ci pur şi simplu între a rămîne sau nu aşa cum am mai fost şi cum încă nădăjduim că vom mai putea fi: un neam de oameni liberi, pentru care nu totul e de vînzare, pentru care robia este mai rea decît înstrăinarea iar înstrăinarea mai rea decît moartea.
2. Pentru poziţia ambiguă a dlui H.-R. Patapievici faţă de creştinism, vezi cîteva argumente pe care le-am discutat în Măsura vremii: îndemn la normalitate.
„… dacă prostia ar durea, cei mai mulţi oameni ar urla incontinuu. Ei bine, dacă violenţele făcute bunului-simţ ar avea urmări clinice, România ar fi o ţara de spitalizaţi” a scris şi semnat în „Evenimentul Zilei” din 07 Martie 2007, Horia Roman Patapievici.
Articolul „Vecinătăţi respingătoare” la care ne referim acum, a fost publicat în cotidianul „Evenimentul Zilei” în data de 7 Martie 2007 şi din nou semnatarul ne da alt exemplu de critică incorectă, neargumentată, fără a oferi soluţii ci, aflându-se sub aceiaşi cronică presiune a resentimentelor sale româneşti, ne da o probă elocventă în acest sens. Acest articol completează o mai veche foaie de observaţie care începe cu: „plaiul mioritic este o fecală, românii sunt o turmă tarată, roşi de spirocheta românească, cu o cultură ’second hand’, cu Mihai Eminescu un cadavru în debara” (expresia îi aparţine, nimeni nu a publicat-o înaintea lui) iar acum, din nou, o manifestare clară a denigrării românilor pe un ton sentenţios: „Romania ar fi o ţară de spitalizaţi… dacă prostia ar durea!” In concluzie, dupa HRP: România este ţara proştilor! Veneraţi-l români!
Resentimentele şi ura malignă nu dor, dar se observă şi se reţin şi din acest articol pe care îl analizăm. Articolul are aproximativ 500 de cuvinte în care HRP foloseşte cuvântul „pestilenţial” şi derivatele lui de vreo şapte-opt ori, „canalii” de două ori şi apoi „proşti, ignari, scandalagii, inepţi, derbedei, imbecili, crapuloşi, excroci” şi bine înţeles „extremişti”. Au ramas pe dinafară: „terorişti, rasişti, comunişti” şi „antisemiţi”, poate cu altă ocazie. Violenţa acestui limbaj te face să te îndoieşti de cultura şi bunul simţ social a celui care semnează articolul. Din presa bucureşteană citită după 1990 reţinem multe ocazii când, elitele bucureştene, din care se pretinde a face parte şi HRP, au arătat cu degetul spre publicaţile şi publicişti care folosesc asemenea cuvinte şi expresii jignitoare, calomnioase. Să ţinem seama de faptul că anumiţi termeni se folosesc, justificat, numai de specialiştii în psihopatologie şi să adaugăm că oamenii cu adevarat inteligenţi şi culţi nu-i folosesc în scrierile lor. Susţinând şubred tot ce critică, HRP se plasează singur la periferia gropii lui Ouatu din romanul lui Eugen Barbu, oricât de mult ar umbla prin strainătate pe banii contribuabililor proştilor de români.
Dar şi în acest articol, la fel ca în multe altele ale lui HRP, limbajul este numai crustă, ambalajul propoziţilor de articol banal, precizez propoziţii, fiindcă nu se găsesc idei în sensul superior, valoros şi lipseşte concretul, argumentul şi soluţia din ele. Dacă analizăm aceste propoziţii, simple şi compuse, de compunere ziaristică, intram în manierismul lui HRP, de acum cunoscut prin lipsa de naturaleţe şi sensibilitate, de-a dreptul rigid, ieşit din perimetrul raţiunii obişnuite. În cotidiene, publiciştii se adreseză cititorilor obişnuiţi, cum suntem marea, marea majoritate, indiferent de IQ-ul nostru, ei trebuie să se facă înţeleşi de către toţi cititori. Un cotidian nu este acta filosofica, cel ce se hotăraşte să publice, indiferent de cultură şi inteligenţă de care dispune (sau doar şi-o asumă) trebuie să aibă capacitatea de-a scrie pe înţelesul tuturor cititorilor. Acest lucru cere elasticitatea intelectuală pe care HRP nu o are, el e rigid cu mâna în falcă. Rigiditatea mintal demonstrează slaba dotare cerebrală. HRP repetă mecanic, în toate articolele sale, aceleaşi propoziţii bizare într-un ambalaj metaforic de persoana bântuită de iluzii. Din aceste iluzii personale se desprinde o alta trăsatură la HRP, care se numeşte splitting, o tulburare de raţionament de despicare foarte îngustă, în cazul lui lumea se divide în două: „românii în care urla prostia” şi restul lumii, pe care o ridică la rang de „idoli ai culturii first hand”.
Exagerez? Puneţi în balanţa lui HRP câţi cetăţeni români a preţuit în comparaţie cu cei straini! Mergeţi şi mai departe şi căutaţi un exemplu asemănător lui HRP la unguri şi polonezi, la evrei şi americani! Găsiţi americanul sau evreul care ar spune ca spaţiul lor geografic ar trebui reamenajat pentru spitalizare în caz că prostia ar începe să doară! Acum sunteţi liberi să umblaţi ţi să cunoasteţi spaţiul UE, daţi-vă exemple de publicişti care-şi insultă la fel de grav şi constant concetăţenii în scris, iar cei insultaţi să-l ridice la rang de idol cultural!
Citiţi cu atenţie articolul şi veţi constata că încercând să ducă abstractul la maxim, rămâne fără conţinut, rigid, fix şi încleiat în generalităţi insultătoare la adresa românilor, aceasta fiind singura sa preocupare chinuitoare de ani de zile, vizibilă şi în articolele sale din „Evenimentul Zilei”. Cititorul obişnuit nu află în ele urme de raţionamentul complex, comparativ, nici măcar o sistematizare elementară cu o concluzie, doar graforee stufoasă exprimată grandilovent ce face impresie doar la unii cetăţeni din perimetrul bucureştean. Să exemplificăm din propoziţia în care se răfuieşte cu indivizii de la cotidianul „Ziua” care “au o prestaţie morală dezgustătoare“. După oamenii normali, morala, etica nu sunt dezgustătoare, ci imoralitatea! Probabil că pentru spitalizaţii lui nu contează. Sunt unii care cum văd ceva semnat de HRP au deja impresia că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Iată ce scrie Ioan Oprişor pe forum după ce i-a citit articolul: „Mulţumesc celui de sus ca sunt contemporan cu HRP, sunt mândru de el!”. Foarte frumos exprimat, ce putea să-şi dorească mai mult într-o viaţă de om decât să fie contemporan cu HRP, care la rândul său poate fi fericit că despitalizează pe unul din ţara spitalizaţilor. (Şi noi ăştilalţi, spitalizaţii, murim de invidie, pe lânga cauza internarii). În acest caz are dreptate să folosească sintagma apocalipse vesele care în situaţii normale cu cititori nespitalizaţi este bizară. Bizareria este simptomatica la HRP care în acest sens continuă: „Aberaţia care mă uluieşte cel mai mult în ultima vreme este amnezia promiscuă…”. Bizara sintagmă ce demonstrează, cel puţin, lipsa înţelegerii termenului de amnezie. Amnezicul nu-şi realizează amnezia, în nici un fel. Autorul expune doar cuvinte pretenţioase.
Un alt paragraf de articol se ocupă de suferinţele telespectatorilor români fiindcă, în fantasma sa, românii nu sunt decât nişte „omuleţi patibulari, taraţi”. Doamne fereşte, să înceapă să îi doară tarele că tot plaiul mioritic ar deveni un sanatoriu psihiatric. De data asta îi vede victime, prizionerii şi sclavii televizorului care îi jupoie de vii, linşează şi otraveşte cu toxina politica. Scriind acest paragraf îi citeşti suferinţa pe faţa fixată în mâna la care internautul Sandu Popescu care a exclamat: „excelentissim!” (iar ne roade invidia: om umblat domnu’ Sandu în lume, ne-a luat faţa cu suprasuperlativul). Numai că HRP se opreşte aici, înţepeneşte, când de fapt ar trebui să nominalizeze pe cei ce intoxică politic pe români, cel mai mult, în ultimii doi ani: Băsescu şi Tăriceanu, fiecare cu echipaju’ lui. (acestea dau circul toxic politic, iar telespectatorii le dau pâinea). HRP înţepenit, tace în falsa mimică meditativă: Băsescu i-a dat un scaun de preşedinte, Tăriceanu sacii cu bani, iar el, HRP, la rândul său, intoxica „cultural” telespectatorii.
Sunt un om cu lipsuri şi nu am la îndemână vorba românească cunoscută care spune că nu poţi să fii personalitate adevărată, ci doar creată artificial prin diferite metode, dacă nu ai caracter. Îmi pare rău că trebuie să-l dezamăgesc pe domnu’ Sandu. dar excelentissimul său, nu are nici personalitatea minimă de a-l nominaliza direct pe Victor Roncea, cu care ar vrea să se războiască fiindcă a avut îndrăzneala sa de-a da jos poleiala lui Gabriel Liiceanu. Reamintim că marele filosof Gabriel Liiceanu l-a declarat geniu pe HRP, înainte ca acesta să-şi scrie opera, doar după câteva articole publicate în „GDS-22” şi acum ar vrea să-i întoarcă răsplata dar nu are curajul. Simplu, e geniu, vorba internautului Şerban Picanta „Chapeau, domnule HRP” dar fără curaj (ce probleme am avea dacă teama, frica, panica, să nu zic şi laşitatea, ar durea…) aşa că îl trimite în linia întâi, să se războiască cu Victor Roncea, pe stimabilul combatant Liviu Ornea. Să scoată alţii castanele din foc, nu-i treabă de geniu, ocupat acum de spitalizarea românilor şi de verbalism ilogic, citiţi: Promiscuitatea e şi ea ubicuă: a paralizat orice instinct de separare, a inhibat orice repulsie igenică. Rugăm pe domnu’ Sandu să ne explice şi nouă, ăstora care nu gândim şi ne-am pierdut şi instinctele, motiv pentru care am putea fi spitalizaţi de excelentissimul sau, cel puţin logica dintre promiscuitate şi repulsia igenică, lăsând la o parte că promiscuitatea este peste tot în România. Asta o ştim înca din scrisorile lui HRP adresate excelenţei sale Alexandru Paleologu.
Întrebăm pe extaziaţii de verbalismul lui HRP, două lucruri. Întâi, dacă nu au impresia ca îmbătarea cu vorbe goale este tot o intoxicare publică pe malul bucureştean al Dâmboviţei, unde toţi vorbesc intelectual, le ştiu pe toate şi nu prea fac mare lucru afară de clanuri şi bisericuţe, de partide şi fundaţii, fiecare cu cotidianul ei. Şi în al doilea rând, să nu fi aflat, aşa cunoscători şi fără dureri, cum sunt ei în frunte cu HRP-ul lor, că atât în Europa cât şi în Nord America din o sute de canale cu care îţi este îndopat ecranul nu sunt mai mult de patru, cinci canale ce merita urmărite. HRP încă nu ştie că mulţi, foarte mulţi telespectatori îşi selectează programele şi drămuiesc timpul în faţa ecranelor, că nu se lasă toţi prizioneri şi jupuiţi de vii in faţa cutiei de intoxicat neuronii şi inhibat gândirea, la fel cum foarte puţini îl citesc pe el, geniul filosofului Gabriel Liiceanu, cel mai mare denigrator al României şi a românilor după 1990.
June 6th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
